Drepturi patrimoniale. Jurisprudenta. Decizia 1191/2009. Curtea de Apel Ploiesti
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL PLOIEȘTI SECȚIA CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI
Dosar nr- ASIGURĂRI SOCIALE
DECIZIA nr. 1191
Ședința publică din data de 2 iunie 2009
PREȘEDINTE: Elena Simona Lazăr
JUDECĂTORI: Elena Simona Lazăr, Simona Petruța Buzoianu
- -- -
Grefier -
Pe rol fiind judecarea recursului declarat de pârâta SC SA, cu sediul în B, Calea, nr.239, sector 1, împotriva sentinței civile nr.518 din 27.02.2009 pronunțată de Tribunalul Prahova, în contradictoriu cu intimații-reclamanți, și, toți cu domiciliul ales la reprezentant ales - -,-, județ
La apelul nominal făcut în ședință publică au răspuns recurenta-pârâtă reprezentată de avocat din Baroul București în substituire avocat titular din același barou și intimații-reclamanți reprezentanți de avocat din Baroul Prahova.
Procedura legal îndeplinită.
Recurs scutit de plata taxei judiciare de timbru.
S-a făcut referatul cauzei de grefierul de ședință, după care:
Reprezentanții părților având pe rând cuvântul arată că nu mai au cereri noi de formulat și solicită cuvântul pe fond.
Curtea ia act de declarațiile acestora și, constatând cauza în stare de judecată, acordă cuvântul în dezbateri.
Avocat având cuvântul pentru recurenta-pârâtă solicită în principal admiterea recursului, modificarea în parte a sentinței primei instanțe și pe fond respingerea acțiunii ca prescrisă. Într-un prim subsidiar solicită admiterea recursului, modificarea sentinței în sensul respingerii acțiunii ca neîntemeiată, iar într-un al doilea subsidiar solicită admiterea recursului, modificarea sentinței și pe fond obligarea recurentei la plata sumelor solicitate raportate la cuantumul comunicat de recurentă ca fiind salariul de bază mediu pe societate, cu mențiunea că aceste sume sunt brute. În ceea ce privește cheltuielile de judecată arată că urmează să le solicite pe cale separată.
Avocat având cuvântul pentru intimații-reclamați solicită respingerea recursului și pe fond menținerea sentinței primei instanțe susținând, în esență, că dreptul la acțiune nu este prescris întrucât cum în cauză este vorba de un drept salarial termenul de prescripție este de 3 ani și nu 6 luni și începe să curgă de la data nașterii dreptului la acțiune. Pe fond, arată că suplimentările salariale solicitate de intimații-reclamanți sunt prevăzute în art.168 CCM, astfel că sunt îndreptățiți de a beneficia de acestea. Cu cheltuieli de judecată.
Curtea
Deliberând asupra recursului civil de față, reține următoarele:
Prin cererea înregistrată sub nr- pe rolul Tribunalul Prahova reclamanții -, si au chemat in judecata pe parata SC SA solicitând instanței ca prin sentința ce o va pronunța să fie obligata parata la plata drepturilor salariale cuvenite si neacordate, constând în primele de Paște si de C pe anii 2005-2007 reactualizate in raport de indicele de inflație.
In motivarea acțiunii reclamanții au arătat că pe lângă salariul de bază urmau să beneficieze și de drepturile acordate în baza contractului colectiv de muncă încheiat la nivel de societate constând in suplimentari salariale cu ocazia sărbătorilor de Paște si de C, drepturi ce nu le-au fost acordate in perioada sus-menționată.
La data de 27.02.2009 reclamanții si-au precizat acțiunea în sensul indicării cuantumului sumelor solicitate.
La aceeași data de 27.02.2009 pârâta a formulat o întâmpinare solicitând respingerea acțiunii atât timp cat drepturile solicitate au fost incluse in salariul de baza începând cu 2003 si a invocat excepția prescripției dreptului la acțiune, susținând că sunt aplicabile disp.art.283 alin.1 lit.e din Codul Muncii în sensul că cererile pot fi formulate în termen de 6 luni de la data nașterii dreptului la acțiune, în cazul neexecutării contractului colectiv de muncă ori a unor clauze ale acestuia, excepție pusă in discuția parților si unita cu fondul.
Prin sentința civilă nr.518 din 27.02.2009, Tribunalul Prahovaa respins excepția prescripției dreptului material la acțiune invocata de parata și excepția lipsei calității procesual active invocata de parata, in ceea ce-i privește pe reclamanții și.
Pe fond, a admis acțiunea precizată formulată de reclamanți și a obligat parata să plătească fiecărui reclamant suplimentările salariale reprezentând prima de Paște si de C pe perioada 2005-2007 stabilita conform art.168, in funcție de perioada lucrata de fiecare reclamant la SC SA și suma de 900 lei cheltuieli de judecata către reclamanta -.
Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut că reclamanții au fost salariații paratei, ocazie cu care nu au încasat drepturile salariale reprezentând suplimentari pentru Paște si
Disp.art.168 din Contractul colectiv de muncă pe unitate pentru anul 2004 stipulează că angajații vor beneficia de câte o suplimentare a drepturilor salariale în cuantum de un salariu de bază mediu pe SNP, cu ocazia sărbătorilor de Paști și de C, menționându-se ca pentru anul 2003 suplimentările de la alin.1 au fost introduse în salariul de bază al fiecărui salariat, prevederi ce au fost preluate ulterior si in Contractele colective de muncă pe unitate, negociate și aplicabile la nivelul societății pe anii 2004, 2005, 2006, 2007.
Așadar, din analiza probelor administrate in cauza rezulta ca reclamanții au fost salariații paratei insa, in perioada 2005-2007 nu au încasat drepturile salariale suplimentare cu ocazia sărbătorilor de Paște si de C, astfel încât parata este obligata sa achite aceste drepturi reclamanților, mai ales ca nu exista nicio dovada la dosar ca parata ar fi achitat efectiv aceste drepturi sau ca le-ar fi inclus in salariul de baza.
Prin urmare instanța, in baza contractelor colective sus-menționate și a art.161 si urm. muncii, a admis acțiunea precizata si a obligat pârâta să plătească fiecărui reclamant suplimentările salariale reprezentând prima de Paște si de C pe perioada 2005-2007 stabilita conform art.168, în funcție de perioada lucrată de fiecare reclamant la SC SA.
Totodată, instanța a respins excepția prescripției dreptului la acțiune, constatând ca in speță sunt aplicabile disp. art.283 alin.1 lit. c din Codul Muncii conform căruia prezenta acțiune este supusă termenului de 3 ani care a început să curgă de la data scadenței sumelor începând cu anul 2004, cu atât mai mult cu cât prezenta acțiune vizează un conflict de munca.
In ceea ce privește excepția lipsei calității procesuale active a reclamanților si invocata de parata, instanța oar espins-o având in vedere obligarea paratei de a le plăti acestor reclamanți suplimentările salariale cu ocazia sărbătorilor de Paște si C, numai pentru perioada lucrata de aceștia la SC SA.
In baza art.274 pr.civ. a obligat parata să plătească suma de 900 lei cheltuieli de judecata către reclamanta -, reprezentând onorariu avocat.
Împotriva acestei sentințe, pârâta a declarat recurs criticând soluția ca netemeinică și nelegală în sensul că în mod greșit instanța de fond a respins excepția prescripției dreptului material la acțiune pentru că drepturile salariale solicitate își au izvorul în contractul colectiv de muncă la nivel de unitate, ceea ce atrage incidența în cauză a dispozițiilor art. 283 alin.1 lit.e Codul Muncii, termenul de prescripție fiind de 6 luni.
Pe fond, soluția a fost criticată deoarece instanța nu a ținut seamă de disp. art. 168 alin. 2 din pe anii 2005-2007, potrivit cărora primele de sărbători au fost incluse în salariul de bază și plătite ca atare. Această situație rezultă și din faptul că reclamanta nu a formulat acțiune și pentru plata primelor pe anul 2003, an în care s-a negociat pentru prima dată cu sindicatul includerea acestor prime în salariu.
Se mai susține de către recurentă că acest punct de vedere este sprijinit și de Comisia Paritară SA care a emis o Nota asupra precizării situației Primelor de Paști și de C, prevăzute in art. 168 din CCM SA, în care arată că aceste drepturi salariale au fost introduse in salariul de bază al fiecărui salariat începând cu anul 2003.
Ultima critică a recursului se referă la faptul că tribunalul nu a acordat atenție, atunci când a stabilit suma datorată de recurentă, dispozițiilor art. 168 din sub aspectul cuantumului sumei care se acordă cu titlu de primă în sensul că aceasta nu este echivalentă cu salariul mediu brut pe unitate, ci cu salariul de bază mediu brut pe unitate, cu alte cuvinte aceste prime nu includ și sporurile.
Intimații-reclamanți nu au depus la dosar întâmpinare la recursul pârâtei, însă reprezentată fiind în instanță, la termenul din 2.06.2009, prin apărător ales, au solicitat respingerea recursului ca nefondat și obligarea recurentei la plata cheltuielilor de judecată suportate în recurs.
Examinând sentința atacată, prin prisma criticilor formulate în recurs, în raport de actele și lucrările dosarului, de dispozițiile legale ce au incidență în soluționarea cauzei, Curtea constată că recursul este nefondat potrivit considerentelor ce urmează:
Este adevărat că potrivit art. 283 alin. 1 lit. e Codul Muncii dreptul la acțiune în cazul neexecutării CCM ori a unor clauze ale acestuia se prescrie în termen de 6 luni de la data nașterii dreptului, așa cum se susține prin primul motiv de recurs, legea nefăcând nicio diferențiere în ce privește natura acestui drept, însă în ce privește drepturile salariale, prin același articol, la lit. c, s-a prevăzut un termen de 3 ani aplicabil în toate situațiile în care obiectul acțiunii este dat de pretenții salariale, indiferent de izvorul acestora, astfel că instanța de fond în mod corect a respins excepția invocată de recurentă, această critică a recursului fiind nefondată.
Nu există reglementare și nici nu a fost în intenția legiuitorului vreodată ca pentru drepturile salariale să existe termene de prescripție diferite în funcție de izvorul acestora.
Pe fondul cauzei, Curtea constată că susținerile recurentei nu își găsesc reflectarea în probatoriul administrat în cauză, deoarece nimeni nu a contestat că începând cu anul 2003, în urma negocierilor purtate cu sindicatul, primele de sărbători urmau a fi incluse în salariu, numai că acest lucru trebuia și probat de către recurentă în sensul de a demonstra cât din creșterea salarială a fiecărui an s-a datorat includerii în salariul de bază a acestor prime.
Această probă nu a fost făcută, astfel că în mod corect instanța de fond admis acțiunea.
În ceea ce privește cuantumul sumelor acordate reclamanților, Curtea reține că susținerile recurentei nu sunt întemeiate, întrucât instanța de fond a avut în vedere la pronunțarea soluției valoarea salariului mediu de bază pe, conform art. 168 alin.(1) din Contractul colectiv de muncă pe anii 2005-2007, la care face trimitere atât în dispozitivul hotărârii, cât si în considerente, sumă ce poate fi determinată și rezultă de altfel si din adresa societății nr.830/5.02.2008 depusă în copie la fila 77 dosar fond de către societatea parata.
Concluzionând, pentru considerentele mai sus arătate, Curtea privește recursul de față de nefondat, astfel încât în baza art.312 alin.1 Cod pr.civilă îl va respinge, sentința atacată fiind legală și temeinică, decurgând dintr-o corectă apreciere a probelor administrate și aplicare a dispozițiilor legale.
Văzând și disp.art.274 Cod pr.civilă, Curtea va obliga recurenta la cheltuieli de judecată către intimați.
Pentru aceste motive
În numele legii
DECIDE
Respinge ca nefondat recursul declarat de pârâta SC SA, cu sediul în B, Calea, nr.239, sector 1, împotriva sentinței civile nr.518 din 27.02.2009 pronunțată de Tribunalul Prahova, în contradictoriu cu intimații-reclamanți, și, toți cu domiciliul ales la reprezentant ales - -,-, județ
Obligă recurenta la 2200 lei cheltuieli de judecată către intimați.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică azi 2 iunie 2009.
Președinte JUDECĂTORI: Elena Simona Lazăr, Simona Petruța Buzoianu
--- - --- - -- -
Grefier
Operator de date cu caracter personal
Nr. notificare 3120
2 ex.
2009-06-11
/FA
Trib.P nr-
R
Președinte:Elena Simona LazărJudecători:Elena Simona Lazăr, Simona Petruța Buzoianu
