Speta drepturi salariale, banesti. Decizia 1190/2009. Curtea de Apel Ploiesti

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL PLOIEȘTI SECȚIA CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI

Dosar nr- ASIGURĂRI SOCIALE

DECIZIA nr. 1190

Ședința publică din data de 2 iunie 2009

PREȘEDINTE: Elena Simona Lazăr

JUDECĂTORI: Elena Simona Lazăr, Simona Petruța Buzoianu

- -- -

Grefier -

Pe rol fiind judecarea recursului declarat de reclamanții n, escu, G, -, G, G -, G, G, -, -, G, -, și, toți cu domiciliul ales, la Cabinet Avocat în,-, jud.P, împotriva sentinței civile nr.755 din 27.03.2009 pronunțată de Tribunalul Prahova, în contradictoriu cu intimata-pârâtă SC SA, cu sediul în B, Calea, nr.239, sector 1.

La apelul nominal făcut în ședință publică au răspuns recurenții-reclamanți reprezentați de avocat din Baroul Prahova și intimata-pârâtă reprezentată de avocat din același barou.

Procedura legal îndeplinită.

Recurs scutit de plata taxei judiciare de timbru.

S-a făcut referatul cauzei de grefierul de ședință, după care:

Apărătorii părților având pe rând cuvântul arată că nu mai au cereri noi de formulat și solicită cuvântul pe fond.

Curtea ia act de declarațiile acestora și, constatând cauza în stare de judecată, acordă cuvântul în dezbateri.

Avocat având cuvântul pentru recurenții-reclamanți solicită admiterea recursului așa cum a fost formulat, modificarea sentinței primei instanțe și pe fond admiterea acțiunii astfel cum a fost formulată. Solicită, totodată, amânarea pronunțării pentru a depune concluzii scrise. Fără cheltuieli de judecată.

Avocat având cuvântul solicită respingerea recursului și menținerea sentinței instanței de fond. Depune la dosar concluzii scrise. În ceea ce privește cheltuielile de judecată, arată că urmează să le solicite pe cale separată.

Curtea, față de obiectul acțiunii și împrejurarea că în materia litigiilor de muncă celeritatea soluționării este prioritară, consideră că nu se impune amânarea pronunțării, urmând ca dosarul să fie judecat la termenul de astăzi.

Curtea

Deliberând asupra recursului civil de față, reține următoarele:

Prin acțiunea civilă înregistrată pe rolul Tribunalului Prahova sub nr-, reclamanții n, escu, G, -, G, G -, G, G, -, -, G, -, și au chemat in judecată pe pârâta SC - SA B, solicitând instanței ca prin sentința ce o va pronunța să fie obligată pârâta la achitarea drepturilor bănești cuvenite și neacordate reprezentând suplimentarea drepturilor salariale pentru aprovizionare toamnă-iarnă în cuantum de un salariu minim pe ramură la nivelul ramurii energiei electrică, termică, petrol și gaze pentru anii 2005, 2006, 2007, drepturilor bănești reprezentând ajutor material egal cu c/valoarea unei cote de gaze naturale pentru aceeași perioadă și actualizarea sumelor menționate în funcție de rata inflației, calculată de la data scadenței fiecărei sume, până la data plății, precum și a cheltuielilor de judecată.

În motivarea acțiunii, reclamanții au arătat că au fost salariații pârâtei, aceasta din urmă asumându-și obligația de a le achita toate drepturile ce decurg din CCM la nivel de unitate și de ramură, iar prin art.176 alin.1 și 2 din CCM la nivelul ramurii energiei electrică, termică, petrol și gaze s-a prevăzut dreptul salariaților de a beneficia de o suplimentare a drepturilor salariale pentru aprovizionarea de toamnă-iarnă, în cuantum de un salariu minim pe ramură, drept ce nu a fost acordat de pârâtă.

De asemenea, pârâta nu a acordat nici ajutorul material reprezentând c/val.unei cote de gaze naturale prev.de art.187 din CCM la nivel de ramură, încălcând disp.art.11 din Legea nr.130/1996 și art.241 alin.1 lit.c din Codul Muncii.

Pârâta a formulat întâmpinare prin care a invocat excepțiile lipsei calității procesuale active a reclamanților susținând că aceștia nu sunt creditorii raportului juridic privind drepturile solicitate atâta timp cât s-a stabilit acordarea acestor drepturi în funcție de negocierile dintre patronat și sindicat, a prescripției dreptului la acțiune cu motivarea că în speță, dreptul la acțiune este prescris conform art.283 alin.1 lit.e muncii, termenul de prescripție aplicabil fiind de 6 luni, solicitând, pe fond, respingerea acțiunii ca neîntemeiată, motivându-se că drepturile solicitate au fost incluse începând cu anul 1997 în salariul de bază.

Pe baza probatoriilor cu înscrisuri administrate în cauză, prin sentința civilă nr. 755 din 27 martie 2009, Tribunalul Prahovaa respins excepția prescripției dreptului material la acțiune și excepția lipsei calității procesuale active a reclamanților invocate de pârâtă prin întâmpinare.

Prin aceeași sentință, a fost respinsă acțiunea ca neîntemeiată.

Pentru a pronunța această soluție, prima instanță reținut, în esență, că prin dispozițiile art.176 alin.1 si 2 din CCM la nivel ramură energie electrică, termică, petrol și gaze pe anul 2006 se prevede că, în cazul unor evenimente anuale, Paște, ziua meseriei, C, precum și în luna octombrie, salariații urmează a beneficia de o suplimentare a drepturilor salariale sub forma unui adaos în suma fixă.

S-a mai reținut că prin disp.art.137 din CCM pe ramură se prevede că prin contractul colectiv de muncă încheiat la nivel de agent economic unele sporuri sau adaosuri pot fi incluse în salariul de bază.

De asemenea, s-a arătat că art.176 alin.6 din CCM ramură instituie o excepție de la negocierea și acordarea în mod distinct a venitului anual în luna octombrie pentru aprovizionarea de toamnă-iarnă și ajutorul material egal cu c/valoarea unei cote de gaze naturale pentru anii 2005, 2006, 2007, acest venit fiind introdus în salariul de bază al fiecărui salariat SA

Așa fiind, s-a arătat că începând cu anul 1998, în lipsa unor negocieri în vederea acordării distincte venitului anual în luna octombrie pentru aprovizionarea de toamnă-iarnă, respectiv pentru ajutorul material egal cu c/valoarea unei cote de gaze naturale pentru anii 2005, 2006, 2007, pretențiile reclamanților sunt nefondate.

Împotriva sentinței primei instanțe, reclamanții au declarat recurs criticând-o ca nelegală, invocând disp.art. 304 pct. 9 Cod pr.civilă.

Susțin recurenții că în mod greșit le-a fost respinsă cererea de obligarea a pârâtei la acordarea suplimentărilor salariale pentru aprovizionarea toamnă-iarnă aferente anilor 2005-2007 și a drepturilor bănești reprezentând ajutorul material egal cu c/val. unei cote de gaze naturale pe aceeași perioadă, cu actualizarea sumelor în funcție de rata inflației, motivându-se că acestea au fost introduse în salariul de bază al fiecărui salariat.

Se mai învederează că aceste drepturi salariale au fost solicitate în temeiul art. 176 din CCM la nivel de ramură, aplicabil și societății pârâte, iar prin soluția pronunțată, au fost încălcate disp.art. 238 alin. 1 din Codul Muncii și art. 8 alin. 2 din Legea ne. 130/1996, contractele colective de muncă neputând conține clauze care să stabilească drepturi la un nivel inferior celui stabilit prin CCM încheiat la nivel superior.

Se arată în continuare că potrivit art. 241 alin. 1 litera c din Codul Muncii, clauzele CCM la nivel de ramură sunt aplicabile tuturor salariaților încadrați la toți angajatorii din ramura de activitate pentru care s-a încheiat contractul colectiv de muncă la acest nivel, iar prima instanță a respins cererea reclamanților fără a argumenta soluția, așa cum impun disp.art. 261 pct. 5 Cod pr.civilă.

Se susține de către recurenți că în cauză nu s-a făcut dovada că s-ar fi convenit introducerea suplimentărilor salariale în salariile de bază ale angajaților nefiind aplicabile disp.art. 176 alin. 6 din CCM la nivel de ramură și având în vedere că în speță există o prevedere pe care angajatorul, în apărarea sa, o poate aprecia ca fiind neclară, instanța trebuie să facă aplicarea disp.art. 10 din CCM la nivel de ramură și art. 10 din CCM la nivel de grup de unități, în conformitate cu care interpretarea clauzelor din CCM se va face prin consens, iar acolo unde nu există acest consens, clauza se interpretează în favoarea salariatului, conform principiilor dreptului muncii, lucru care este în deplină concordanță cu practica Organizației Internaționale a în ceea ce privește protecția lucrătorului în situația existenței unei clauze interpretative, precum și cu protecția și cu politica socială, ce fac obiect al Convenției nr. 117/1962 ratificată de România prin Decretul nr. 284/1973.

Mai arată recurenții că nu s-a probat că drepturile solicitate ar fi fost introduse în salariul de bază și nici nu poate fi reținută o asemenea împrejurare întrucât includerea ar fi contrară legii și ar determina un mod arbitrar din partea patronatului de a stabili un salariu de bază în care sunt incluse toate drepturile bănești ce se cuvin salariaților, fără ca acesta să poată fi controlat de salariat și de alte autorități ce au competență pe acest aspect, încălcându-se și clauzele negociate în CCM la nivel de ramură și la nivel de unitate, precum și disp.art. 154 din Codul Muncii, pârâta făcând confuzie între noțiunea de salariu și cea de salariu de bază.

De asemenea, se învederează că art. 159 din Codul Muncii reglementează salariul de bază minim brut pe țară, care reprezintă punctul de plecare pentru fiecare angajator în parte la stabilirea salariului de bază, iar dacă din salariul de bază s-ar reduce contravaloarea adaosurilor prevăzute de art. 176, inclusiv pentru aprovizionarea de toamnă-iarnă, despre care intimata susține că a fost introdus în salariul de bază din anul 1997, ar rezulta un salariu de bază egal sau mai mic decât salariul minim pe economie și în această situație, reclamanții nu au avut un salariu care să corespundă muncii prestate, pregătirii profesionale și nu au beneficiat de indexările și majorările acordate prin hotărâri de guvern sau la nivel de societate cu ocazia negocierilor.

S-a solicitat admiterea recursului și modificarea sentinței în sensul admiterii acțiunii.

Intimata-pârâtă nu a formulat întâmpinare cu privire la recursul reclamanților, însă reprezentată fiind în instanță la termenul din 2.06.2009, prin apărător ales, a solicitat respingerea recursului ca nefondat depunând la dosarul cauzei concluzii scrise în acest sens.

Examinând sentința atacată, prin prisma criticilor formulate în recurs, în raport de actele și lucrările dosarului, de dispozițiile legale ce au incidență în soluționarea cauzei, Curtea constată că recursul este nefondat potrivit considerentelor ce urmează:

Sentința atacată cuprinde motivele de fapt și de drept care au format convingerea instanței și chiar dacă motivarea este mai sumară, pe fond, soluția este corectă.

Astfel, în conformitate cu disp.art.176 alin.1 din CCM la nivelul ramurii energie electrică, termică, petrol și gaze invocat de reclamanți, cu ocazia unor evenimente anuale, Paște, ziua meseriei, C, precum și în luna octombrie (pentru aprovizionarea de toamnă-iarnă), salariații vor beneficia de câte o suplimentare a drepturilor salariale, sub forma unui adaos, în sumă fixă.

Art.176 alin.6 din același contract statuează, cu titlu de excepție, că fiecare din adaosurile de mai sus- printre care și cel în discuție în cauză, pentru aprovizionare toamnă-iarnă- se acordă în condițiile în care, prin contractele colective de muncă încheiate la nivel de agent economic, nu s-a convenit introducerea lui în salariul de bază.

Intimata-pârâtă a susținut și dovedit cu înscrisurile depuse la dosar că suplimentarea salarială pentru aprovizionarea de toamnă-iarnă a fost inclusă în salariile de bază ale angajaților, inclusiv ale recurenților- reclamanți, astfel cum se va arăta în continuare:

Prin art.168 din Contractul Colectiv de Muncă la Nivel de Unitate pe anul 1997 încheiat de fosta Regie Autonomă a RA, pe de o parte și salariați, reprezentați de, pe de alta, s-a prevăzut dreptul la suplimentarea salarială pentru aprovizionarea de toamnă în cuantum minim de un salariu minim pe RA, valoarea concretă a acestui drept urmând a fi introdusă în salariul de bază începând cu data de 1 iunie 1997, conform art.168 alin.3 din CCM.

Pentru anul 1998, art.168 alin.2 din pe anul respectiv prevede expres că suplimentarea salarială pentru aprovizionarea de toamnă a fost efectiv inclusă în salariul de bază, conform telexului nr.2412/1998.

Acest înscris emis și semnat de SN SA, pe de o parte și, pe de alta, stabilește ca prima anuală de aprovizionare pentru toamnă să fie inclusă în salariul de bază brut sub forma unei cote procentuale începând cu data de 1 martie 1998, astfel: pentru salarii brute de bază până la 1.000.000 lei-10%; pentru salarii brute de bază între 1.000.000-2.000.000 lei-7% și pentru salarii brute de bază de peste 2.000.000 lei-5%, salariile brute de bază fiind astfel majorate de la această dată și constituind baza la care au fost calculate și acordate creșteri salariale rezultate din indexările periodice stabilite prin hotărâri ale Guvernului României.

Și în continuare, în contractele colective de muncă la nivel de unitate aferente anilor 1999-2001, dreptul salarial suplimentar pentru aprovizionarea de toamnă este prevăzut în aceiași termeni de mai sus, iar ulterior, deși reglementarea nu mai este stipulată, nu s-a susținut și nici nu s-a probat că nu ar mai fi fost plătit, fiindcă salariile angajaților nu au fost diminuate cu sumele sau cotele procentuale arătate expres în adresa semnată și însușită de părțile contractante, așa cum s-a arătat mai sus.

Curtea mai reține că aceste adrese nu au vizat Societatea -unde au fost salariați reclamanții, fiindcă în anul 1997 această societate nu făcea parte din subunitățile Regiei Autonome a - RA, dar pentru considerentele care urmează a fi expuse, clauzele negociate în conținutul lor le sunt opozabile în sensul includerii efective a suplimentării salariale pentru aprovizionarea de toamnă în salariul de bază.

Astfel, prin OUG nr.49/15 septembrie 1997, aprobată prin Legea 70/1998, s-a înființat Societatea Națională a SA B, societate pe acțiuni, prin reorganizarea fostei Regii Autonome a -care a fost desființată- astfel că pentru anul 1998, a fost încheiat și semnat de SNP SA și.

Prin același act normativ-Anexa 2, Societatea a fuzionat prin absorbție cu Societatea Națională a SA B, noul proprietar preluând prin transfer în interesul serviciului atât personalul fostei Regii Autonome, cât și personalul din societățile nominalizate în Anexa 2 ordonanței, adică și salariații SC, cu toate drepturile și obligațiile de la data transferului, decurgând din: contractul colectiv de muncă la nivel de unitate, contractul individual de muncă și orice alte dispoziții privind condițiile de muncă și salarizare, conform art.13 din OUG nr.49/1997.

Sindicatul liber al salariaților Societății aparținea, înaintea fuziunii, de Federația Sindicală din - " - ", iar la data de 28 februarie 1998 s-a afiliat la, urmare absorbției stabilite prin actul normativ sus-citat, astfel că toate contractele colective de muncă încheiate și semnate în numele salariaților de această din urmă federație sindicală le sunt opozabile, inclusiv actele prin care s-a negociat și aplicat efectiv modalitatea de acordare a suplimentării pentru aprovizionarea de toamnă, aflată în disputa juridică a părților din cauza de față.

La data de 1 iunie 1999 au fost majorate și reașezate salariile angajaților conform adresei nr.3552/1999, prin egalizarea indicilor de ierarhizare și a grilelor de salarizare cu cele ale personalului SNP SA, salariații beneficiind de toate drepturile salariale și indexările acordate până la această dată și incluse în salariul de bază începând cu data de 1 martie 1998, în conformitate cu adresa (telex) nr.2412/1998.

Prin urmare, la data de 1 iunie 1999 s-au egalizat grilele de salarizare ale SC cu cele ale SN SA, iar acestea din urmă cuprindeau toate drepturile acordate salariaților, precum și indexările care au avut loc până la 30.05.1999.

Împrejurarea de netăgăduit, a încasării efective a suplimentării salariale pentru aprovizionarea de toamnă-iarnă, prin includerea sumei cuvenite cu acest titlu în salariul brut de bază, explică de ce reclamanții nu au înțeles să revendice acest drept până în prezent, fără vreo justificare verosimilă.

În speță nu se pune problema interpretării unei clauze neclare din contractul colectiv de muncă, așa cum susțin recurenții nespecificând despre care anume clauză ar fi vorba, iar de principiu,includerea anumitor suplimentări salariale în salariul de bază al angajaților nu este contrară legii, chiar art. 176 alin. 6 din CCM la nivelul energie electrică,termică, petrol și gaze statuând că fiecare din adaosurile prevăzute în art. 176 se acordă în condițiile în care nu s-a convenit introducerea lui în salariul de bază prin CCM încheiate la nivel de agent economic.

În ceea ce privește cota de gaze, se reține că potrivit disp.art. 187 alin. 1 din Contractul colectiv de muncă la nivelul ramurii energiei electrică, termică, petrol și gaze înregistrat la sub nr. 288/02/15.02.2006, salariații agenților economici nominalizați în anexa nr. I punctul B, vor primi anual un ajutor material egal cu contravaloarea unei cote de gaze naturale, iar potrivit art. 187 alin. 2 din același contract, de același drept beneficiază salariații avuți în vedere la alin. 1 și cei ai agenților economici din industria petrolieră nominalizați în anexa nr. I, în cazul în care acesta nu a fost compensat prin majorarea salariului de bază, statuându-se la alin. 3 al.art. 187 că prin contractele colective de muncă la nivele inferioare vor fi stabilite cuantumul și condițiile de acordare.

Prin art. 176 din CCM la nivel de unitate( ) s-a prevăzut, la alin. 1, că ajutorul material reprezentând contravaloarea unei cantități de gaze naturale a fost compensat prin contractul colectiv de muncă pe anul 1997.

Pârâta a arătat că începând cu anul 1997 sindicatul nu a mai intrat în negocieri cu patronatul pe tema acordării distincte a ajutorului social constând în plata contravalorii unei cote determinate de gaze naturale.

Deși reglementarea privitoare la acordarea ajutorului constând în contravaloarea unei anumite cantități de gaze naturale nu a mai fost prevăzută în contractele colective de muncă la nivel de unitate, nu s-a susținut și nici nu s-a probat că dreptul respectiv nu ar mai fi fost plătit deoarece salariile angajaților nu au fost diminuate cu suma corespunzătore contravalorii cantității de gaze naturale inclusă inițial în salariul de bază al angajaților, după cum s-a prevăzut expres în CCM la nivel de unitate, încheiat între societatea pârâtă și salariați, reprezentați de, în sensul celor sus-arătate.

În concluzie, cu precizările aduse în considerentele prezentei decizii, rezultă că în cauză s-a făcut dovada includerii suplimentărilor solicitate în salariile brute de bază ale recurenților-reclamanți, prin efectul menținerii acestora în salariul brut de bază, până în prezent, astfel că acțiunea a fost în mod corect respinsă de prima instanță.

Față de cele ce preced, Curtea privește recursul ca nefondat, astfel că în baza art.312 alin.1 Cod pr.civilă îl va respinge, în cauză nefiind incident motivul de modificare a sentinței indicat de recurenți în motivarea recursului.

Pentru aceste motive

In numele legii

DECIDE

Respinge ca nefondat recursul declarat de reclamanții n, escu, G, -, G, G -, G, G, -, -, G, -, și, toți cu domiciliul ales, la Cabinet Avocat în,-, jud.P, împotriva sentinței civile nr.755 din 27 martie 2009 pronunțată de Tribunalul Prahova, în contradictoriu cu intimata-pârâtă SC SA, cu sediul în B, Calea, nr.239, sector 1.

Irevocabilă.

Pronunțată astăzi, 2 iunie 2009, în ședință publică.

Președinte JUDECĂTORI: Elena Simona Lazăr, Simona Petruța Buzoianu

--- - --- - -- -

Grefier

/VS
2 ex./30.06.2009

f--Trib.

Operator de date cu caracter personal

Nr. notificare 3120

Președinte:Elena Simona Lazăr
Judecători:Elena Simona Lazăr, Simona Petruța Buzoianu

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre Speta drepturi salariale, banesti. Decizia 1190/2009. Curtea de Apel Ploiesti