Drepturi patrimoniale. Jurisprudenta. Decizia 167/2008. Curtea de Apel Ploiesti
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL PLOIEȘTI SECȚIA CONFLICTE DE MUNCĂ
DOSAR NR- ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
DECIZIA nr.167
Ședința publică din data de 20 februarie 2008
PREȘEDINTE: Vera Andrea Popescu
JUDECĂTORI: Vera Andrea Popescu, Ioana Cristina Țolu
- - -
Grefier -
Pe rol fiind judecarea recursului declarat de pârâta SC SA, cu sediul în B, Calea, nr.239, sector 1, împotriva sentinței civile nr.22 din 7.01.2008 pronunțată de Tribunalul Prahova, în contradictoriu cu reclamantul, domiciliat în comuna, nr.379, județ
La apelul nominal făcut în ședință publică au răspuns recurenta-pârâtă SC SA reprezentată de avocat din Baroul Prahova și intimatul-reclamant reprezentat de avocat din același barou.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de grefierul de ședință, care învederează instanței că intimatul-reclamant a depus la dosar întâmpinare însoțită de practică judiciară în materie, în copie și anume sentința civilă nr.806/2007 pronunțată de Tribunalul C-S și decizia civilă nr.581/2007 a Curții de Apel Timișoara, filele 9-18.
Curtea înmânează apărătorului recurentei o copie de pe întâmpinare și practica judiciară anexată.
Avocat depune la rândul său la dosar înscrisuri în copie reprezentând adresa nr.6576/2007 emisă de recurentă, o expertiză extrajudiciară, certificate de grefă emise în dosarele nr-, -, -, -, -, -, - și nr-, un raport de expertiză judiciară efectuat în dosarul nr- și ca practică judiciară - sentința nr.684/2005 pronunțată de Tribunalul Prahova, sentința civilă nr.1969/2007 a Tribunalului Teleorman, sentința nr.2069/2007 pronunțată de Tribunalul Constanța și sentința nr.1644/2007 Tribunalului Prahova, filele 21-50, un exemplar de pe toate aceste înscrisuri comunicându-l și apărătoarei intimatului. În continuare, arată că nu mai are cereri noi de formulat și solicită cuvântul pe fond.
Avocat având cuvântul pentru intimatul-reclamant arată la rândul său că nu mai are cereri noi de formulat, solicitând cuvântul pe fond.
Curtea ia act de declarațiile apărătorilor părților și, constatând cauza în stare de judecată, acordă cuvântul în dezbateri.
Avocat având cuvântul pentru recurenta-pârâtă solicită în principal admiterea recursului și modificarea în tot a sentinței primei instanțe în sensul respingerii acțiunii ca prescrisă, în cauză fiind incidente disp.art.283 alin.1 lit. Codul muncii, în sensul că termenul în care puteau fi introduse acțiunile privind nerespectarea unor clauze din CCM este de 6 luni.
Pe fondul recursului solicită admiterea acestuia, modificarea în tot a sentinței primei instanțe în sensul respingerii acțiunii conform motivelor de recurs depuse în scris la dosar. În subsidiar, solicită admiterea recursului, modificarea în parte sentinței primei instanțe și pe fond obligarea pârâtei la plata sumelor reprezentând primele de Paști și C raportat la salariul de bază pe, conform adresei depusă la dosar la acest termen de judecată. În continuare indică punctual cuantumul primelor și anume: C 2004 - 799 lei, Paști 2005 - 850 lei și 2005 - 927 lei, cu mențiunea că aceste sume sunt brute, din ele urmând să se deducă impozit, contribuția la. și, așa cum reiese și din cuprinsul Ordinului nr.340/2001 care cuprinde Normele metodologice de aplicare a Legii 19/2000, art.19 din care rezultă că sumele care sunt impozabile. In fine, mai arată și că nu are relevanță în cauza de față faptul că reclamantul nu mai era salariat la data introducerii acțiunii, întrucât dacă ar mai fi fost angajatul recurentei ar fi primit sumele impozitate. Depune la dosar și extras din Ordinul nr.340/4.05.2001, filele 51-59.
Avocat având cuvântul pentru intimatul-reclamant solicită respingerea recursului ca nefondat, susținând că excepția prescripției dreptului la acțiune este neîntemeiată, termenul în care se puteau exercita astfel de acțiuni fiind cel general de 3 ani și nu de 6 luni așa cum susține recurenta.
Pe fond, arată că față de susținerea din motivele de recurs, conform cărora drepturile salariale solicitate ar fi fost incluse în salariul de bază, nu a fost probată în nici un fel cu state de plată sau vreun ordin intern.
De asemenea, mai susține că intimatul a solicitat pe perioada 2004-2005 drepturi salariale care reprezintă despăgubiri pentru că din disp.art.269 Codul muncii rezultă că angajatorul este obligat să îl despăgubească pe salariat dacă a produs un prejudiciu în bugetul salariatului impozitat și nereactualizat și că Ordonanța 340/2001 nu este pertinentă în soluționarea cauzei de față întrucât în art.5 și 21 din Legea 19/2000 nu se prevede aplicarea cotei de și
În fine, mai arată că în mod corect instanța de fond a admis acțiunea prin care s-au solicitat sume echivalente cu salariul mediu brut pe unitate, acestea fiind stabilite de partenerii sociali, iar din adresa de la fila 49 dosar fond rezultă că recurenta a stabilit în mod unilateral cuantumul salariului de bază mediu pe, acest înscris nefiind semnat de patronat și sindicat, ci de o persoană care nu are calitate de a angaja societatea față de terți, astfel că nu poate produce efecte juridice retroactiv.
Totodată, arată și că potrivit art.168 alin.1 CCM pe anii 2004-2005 patronatul era obligat cu minim 15 zile înainte de acordarea suplimentărilor salariale să negocieze cu sindicatul pentru stabilirea valorii concrete, modalității de acordare, criteriilor și beneficiarii acestora, recurenta neputând stabili în acest moment salariul pe și nici nu-și poate invoca propria culpă. Cu cheltuieli de judecată. Depune la dosar concluzii scrise, filele 60-61.
CURTEA
Deliberând asupra recursului civil de față, constată următoarele:
Prin acțiunea civilă înregistrată sub nr- pe rolul Tribunalului Prahova, reclamantul a chemat în judecată pe pârâta SC SA solicitând instanței ca prin hotărârea ce va pronunța pârâta să fie obligată la plata sumei totale de 3056,80 lei, reprezentând: 2576 lei, drepturi salariale cuvenite și neacordate în anii 2004, 2005 cu titlu de primă C 2004, primă Paște și C 2005 și 480,8 lei cu titlu de daune, beneficiu de care a fost lipsit prin neplata la timp a sumei în raport cu rata inflației, cerându-se și obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată ocazionate de prezentul proces.
În motivarea acțiunii, reclamantul a arătat că a fost salariatul pârâtei în temeiul contractului individual de muncă, în cadrul Sucursalei, până în anul 2006, raporturile de muncă ale acestuia încetând la 27.03.2006.
A mai susținut reclamantul că potrivit contractului individual de muncă beneficia, pe lângă salariul de bază, de toate drepturile acordate în baza contractului colectiv de muncă încheiat la nivel de societate, iar dispozițiile art. 168 alin.1 din Contractul colectiv de muncă încheiat la nivelul societății pe anii 2004 și 2005, prevedeau că salariații SA vor beneficia, cu ocazia sărbătorilor de Paște și de C, de câte o suplimentare a drepturilor salariale, în cuantum de un salariu de bază mediu pe SA.
S-a mai arătat că deși contractul colectiv de muncă prevedea aceste obligații pe anii 2004 și 2005 reclamantul nu a beneficiat de suplimentările salariale de C și de Paște, care se ridică la suma totală de 3056,80 lei potrivit calculului depus de acesta, salariul mediu la nivelul fiind de 799 lei în anul 2004, 850 lei în luna aprilie 2005 și 927 lei în luna noiembrie 2005, după cum rezultă din adresa pârâtei nr. 2022/4.09.2007.
De asemenea, reclamantul a susținut că pentru neacordarea la timp a suplimentărilor salariale, pârâta datorează și suma de 480,8 lei reprezentând beneficiul nerealizat, respectiv corecția sumelor sus-menționate cu coeficientul de inflație.
În drept, au fost invocate disp. art.166, art.269 din Codul muncii, art.168 alin.1 din contractul colectiv de muncă încheiat la nivelul societății, renegociat și reeditat în anii 2004 și 2005.
La termenul de judecată din data de 07.01.2008 reclamantul și-a precizat acțiunea în sensul că înțelege să-și mărească câtimea obiectului cererii de chemare în judecată la valoarea totală de 4455,9 lei, după cum urmează: 3780 lei reprezentând drepturi salariale suplimentare neacordate în perioada 2004-2006, și anume pentru C 2004 - 980 lei, pentru Paște 2005 - 1400 lei și pentru C 2005 - 1400 lei, precum și suma de 675,9 lei reprezentând daune rezultate din actualizarea sumei de 3780 lei în funcție de rata inflației pentru perioada 01.01.2005 - 30.09.2007.
S-a precizat că drepturile salariale suplimentare datorate de pârâtă au fost calculate în raport de cuantumurile stabilite de patronat și sindicat, conform adreselor nr. 1666/25.03.2003 și nr. 313/25.01.2005, iar actualizarea sumei de 3780 lei pe perioada sus-menționată s-a făcut potrivit calculului anexă depus la dosar, cerându-se și actualizarea sumei totale de 4455,9 lei în funcție de rata inflației la data plății.
Tot la termenul din 7.01.2008, pârâta a depus la dosarul cauzei întâmpinare, prin care a invocat excepția prescripției dreptului la acțiune, susținând că potrivit art. 283 alin.1 lit.e din Codul muncii, cererile în vederea soluționării unui conflict de muncă pot fi formulate în termen de 6 luni de la data nașterii dreptului la
acțiune, în cazul neexecutării contractului colectiv de muncă ori a unor clauze ale acestuia și cum acțiunea se întemeiază pe dispozițiile art. 168 din Contractul colectiv de muncă, în cauză este aplicabil acest termen, astfel încât se impune admiterea excepției și respingerea acțiunii ca prescrisă.
Pe fondul cauzei, s-a solicitat respingerea acțiunii ca neîntemeiată, arătându-se că sumele de bani menționate în acțiune, cu caracter premial, au fost negociate și stipulate în anul 2003, după cum rezultă din actul adițional la contractul colectiv de muncă înregistrat la DGMPS sub nr. 8080/23.05.2000, susținându-se că potrivit clauzelor din contract s-a prevăzut că pentru anul 2003 suplimentările respective vor fi introduse în salariul de bază al fiecărui salariat, conform modalității și în condițiile negociate cu.
A mai învederat pârâta că această formulare s-a păstrat și în CCM pe anul 2004, iar în anul 2005, când s-a încheiat un nou contract colectiv de muncă, s-a prevăzut că în anul 2003 suplimentările salariale prevăzute la alin.1 al art. 168 au fost introduse în salariul de bază al fiecărui salariat, formulare ce se păstrează și în contractele colective de muncă pentru anii 2006 și 2007.
În continuare, pârâta a arătat că rostul menținerii acestei formulări a fost acela de a arăta modalitatea concretă de acordare a suplimentării salariale prevăzute în alin.1 al art. 168 din CCM în anul 2003, dar și în anii pentru care se încheiau acele contracte colective de muncă, astfel că suplimentările salariale au fost incluse și în anii 2004, 2005, 2006 și 2007 în salariul de bază al fiecărui angajat, acesta fiind și punctul de vedere al Comisiei Paritare SA, care funcționează în temeiul art. 9 din Contractul colectiv de muncă.
Pe baza probatoriilor cu înscrisuri administrate în cauză la cererea ambelor părți, prin sentința civilă nr. 22 din 7 ianuarie 2008, Tribunalul Prahovaa respins excepția prescripției dreptului la acțiune invocată de pârâtă, ca neîntemeiată și a admis acțiunea precizată a reclamantului, obligând pârâta să plătească acestuia suma de 3780 lei reprezentând drepturi salariale cuvenite și neacordate în perioada 2004 - 2006, sumă ce va fi reactualizată în raport cu indicele de inflație de la data scadenței fiecărei sume și până la data plății efective și 500 lei cheltuieli de judecată.
Pentru a pronunța această soluție, prima instanță a reținut, în esență, că excepția prescripției dreptului la acțiune invocată de pârâtă este neîntemeiată întrucât prin acțiunea formulată reclamantul a solicitat plata unor drepturi salariale restante cuvenite și neacordate în anii 2004 și 2005, astfel încât în cauză sunt aplicabile dispozițiile art. 283 alin.1 lit.c din Codul muncii, termenul de prescripție fiind de 3 ani, acesta începând să curgă de la data nașterii dreptului la acțiune nefiind aplicabil termenul de 6 luni prevăzut de art. 283 alin.1 lit.e din Codul muncii invocat de pârâtă.
Ținând cont de data introducerii acțiunii, s-a concluzionat că aceasta a fost promovată în cadrul termenului de prescripție de 3 ani, cu consecința respingerii excepției prescripției dreptului la acțiune invocată de pârâtă.
Pe fondul cauzei, s-a reținut că reclamantul a fost încadrat la societatea pârâtă în cadrul Sucursalei, raporturile de muncă ale acestuia cu pârâta încetând la data de 27.03.2006.
S-a mai reținut că în contractul colectiv de muncă la nivel de unitate pe anul 2004 se prevede, la art. 168, dreptul salariaților de a beneficia de câte o suplimentare a drepturilor salariale în cuantum de un salariu de bază mediu pe societate,
cu prilejul sărbătorilor de Paște și de C, dispoziție menținută și în contractele colective de muncă pe anii 2005 și 2006.
Coroborând disp.art.168 din contractul colectiv de muncă pentru anul 2004 cu cele ale art.168 din pe anii 2005, 2006, tribunalul a apreciat că părțile semnatare au înțeles să păstreze pentru salariați beneficiul suplimentărilor salariale prevăzute de art.1 al aceluiași articol din și în cursul anilor 2004, 2005, 2006, suplimentările fiind introduse în salariul de bază al fiecărui salariat numai pentru anul 2003.
A mai reținut instanța de fond că pârâta nu și-a îndeplinit obligația ce îi revenea potrivit art.168 alin.1 din contractul colectiv de muncă și nu a făcut dovada plății către reclamant a acestor suplimentări salariale de C și de Paște pentru perioada în discuție, astfel că drepturile salariale ale reclamantului se ridică la suma de 3780 lei, pe care pârâta a fost obligată să o plătească reclamantului, dispunându-se și reactualizarea acesteia în raport cu indicele de inflație de la data scadenței fiecărei sume și până la data plății efective, pârâta fiind obligată și la plata sumei de 500 lei cu titlu de cheltuieli de judecată către reclamant.
Împotriva sentinței primei instanțe, pârâta a declarat în termen legal recurs, criticând-o ca nelegală și netemeinică.
Astfel, se susține că dreptul la acțiune al intimatului este prescris față de dispozițiile art. 283 alin.1 lit.e din Codul muncii, care arată că termenul în care pot fi introduse acțiuni privind nerespectarea unor clauze din contractul colectiv de muncă este de 6 luni de la nașterea dreptului la acțiune.
Reclamantul și-a întemeiat acțiunea pe disp.art.168 Codul muncii, afirmând că aceste dispoziții nu au fost respectate și în condițiile în care temeiul pretențiilor reclamantului este contractul colectiv de muncă, textul de lege incident în speță este art. 283 alin.1 lit.e Codul muncii.
Pe fondul pricinii, se susține că instanța de fond nu a reținut apărarea societății în sensul că sumele de bani solicitate prin acțiune au fost introduse în salariul de bază al fiecărui salariat, așa cum s-a procedat și în anul 2003, fapt ce rezultă din interpretarea dispozițiilor contractelor colective de muncă din anii 2003 - 2007, respectiv ale art. 168 alin.2 din aceste contracte, la care s-a făcut referire, rostul menținerii acestui alineat și în contractele colective de muncă pe anii 2004 - 2007 fiind acela de a arăta modalitatea concretă de acordare a suplimentării salariale prevăzută în alin.1 al art. 168 pe anul 2003, dar și în anii pentru care se încheiau aceste contracte colective de muncă.
Așa fiind, susține recurenta, părțile contractului colectiv de muncă au convenit în anul 2003, pentru prima dată, o anumită modalitate de acordare a suplimentărilor salariale și au stabilit ca această modalitate să fie menținută prin inserarea alin.2 al art. 168, reclamantul necontestând că în anul 2003 primit suplimentările salariale ca parte a salariului de bază.
De asemenea, pasivitatea intimatului-reclamant, care în toată perioada 2004-2007 nu a spus nimic despre faptul că nu și-a primit drepturile salariale negociate și prevăzute în contractul colectiv de muncă, arată că acesta cunoștea că și-a primit banii în salariul de bază.
Punctul de vedere al recurentei, arată aceasta, este susținut și de Comisia Paritară SA, care funcționează în temeiul art. 9 din Contractul colectiv de muncă și care este împuternicită să soluționeze eventualele conflicte în legătură cu
aplicarea contractului colectiv de muncă, comisie care a emis la 18.06.2007 o informare către toate structurile teritoriale în care arată că aceste drepturi salariale s-au introdus în salariul de bază al fiecărui salariat începând cu anul 2003.
Ulterior, la data de 31.08.2007, aceeași comisie a emis o Notă asupra precizării situației primelor de Paște și de C prevăzute în art. 168 din CCM al SA, în care se expune același punct de vedere și această precizare făcută de părțile unui contract este obligatoriu să fie luată în considerare.
O altă critică se referă la greșita obligare a societății recurente la plata către reclamant a unor sume echivalente cu salariul mediu brut pe unitate, deși instanța a observat că valoarea unei astfel de suplimentări este egală cu un salariu de bază mediu pe SNP SA, existând o diferență clară între cele două tipuri de salarii, ambele fiind prevăzute în contractul colectiv de muncă, dar pentru situații diferite.
S-a solicitat pentru aceste motive admiterea recursului, modificarea în tot a sentinței în sensul respingerii acțiunii ca prescrisă sau, pe fond, ca neîntemeiată, iar în subsidiar, modificarea în parte a sentinței în sensul obligării recurentei la plata către intimat a primelor pe perioada în discuție în cauză, stabilite în raport de salariul de bază mediu la nivel de societate, ce rezultă din adresa nr.6576/12.11.2007 a SC SA, înregistrată la Direcția Corporative - Juridic sub nr.2919/12.11.2007.
În recurs au fost depuse la dosar, în copie, o serie de înscrisuri din partea recurentei, respectiv: adresa nr. 6576/12.11.2007 a societății - Departamentul Resurse Umane, către Direcția Corporative - Juridic, un raport de expertiză întocmit de către expert contabil, într-un alt dosar cu un obiect similar, având numărul - pe rolul Tribunalului Prahova, o adresă din partea societății către același expert contabil, depunându-se și certificate eliberate de Curtea de APEL PLOIEȘTI privind soluțiile pronunțate de această instanță în alte cauze similare și o serie de hotărâri judecătorești pronunțate de Tribunalul Prahova, Tribunalul Teleorman, Tribunalul Constanța în asemenea acțiuni.
Intimatul-reclamant a formulat întâmpinare prin care a răspuns criticilor aduse în recurs solicitând respingerea recursului ca nefondat și obligarea recurentei la plata cheltuielilor de judecată, depunând la rândul său, în copie, la dosar practică judiciară, respectiv hotărâri judecătorești pronunțate într-o speță similară de către Tribunalul C S și Curtea de Apel Timișoara, precum și concluzii scrise.
Examinând sentința atacată, prin prisma criticilor formulate în recurs, în raport de actele și lucrările dosarului, de dispozițiile legale ce au incidență în soluționarea cauzei, Curtea constată că recursul este fondat potrivit considerentelor ce urmează:
În ceea ce privește primul motiv de recurs, este neîntemeiată critica recurentei potrivit căreia termenul de prescripție aplicabil în speța de față ar fi acela prevăzut de art. 283 alin.1 lit.e din Codul muncii.
Conform art. 283 alin.1 lit.e din Codul muncii, invocat de recurentă, cererile în vederea soluționării unui conflict de muncă pot fi formulate în termen de 6 luni de la data nașterii dreptului la acțiune, în cazul neexecutării contractului colectiv de muncă ori a unor clauze ale acestuia.
Raportat la obiectul acțiunii, în cauză nu sunt aplicabile însă dispozițiile acestui text de lege, ci cele ale art. 283 alin.1 lit.c din Codul muncii, potrivit cărora cererile în vederea soluționării unui conflict de muncă pot fi formulate în termen de 3 ani de la data nașterii dreptului la acțiune, în situația în care obiectul conflictului
individual de muncă constă, printre altele, în plata unor drepturi salariale neacordate, ca în pricina de față. Primele solicitate prin acțiune constituie drepturi salariale, așa cum justificat a reținut și instanța de fond, aceasta fiind și terminologia expres folosită în cuprinsul contractelor colective de muncă încheiate pe anii 2003 - 2007, care la art. 168 alin.1 prevăd că salariații vor beneficia, cu ocazia sărbătorilor de Paște și de C, de câte o suplimentare a drepturilor salariale în cuantum de un salariu de bază mediu pe SA.
Cum acțiunea introductivă a fost înregistrată la data de 22.11.2007, având în vedere perioada pentru care s-a cerut obligarea pârâtei la plata către reclamant a drepturilor salariale restante, acțiunea apare ca fiind promovată înăuntrul termenului de 3 ani prevăzut de art. 283 alin.1 lit.c din Codul muncii, fiind corectă soluția primei instanțe, care a respins ca neîntemeiată excepția prescripției dreptului la acțiune invocată de recurenta-pârâtă la prima instanță.
Referitor la criticile pe fondul cauzei, nu poate fi primită susținerea recurentei în sensul că acțiunea reclamantului trebuie respinsă întrucât primele de C pe anul 2004, de Paște și C pe anul 2005 au fost incluse în salariul de bază pe anii 2004, 2005.
Aceasta, deoarece, o asemenea susținere nu a fost dovedită de recurenta-pârâtă și, fiind vorba de un conflict de muncă, sarcina probei revine angajatorului, conform art. 287 din Codul muncii.
În plus, dacă așa ar fi stat lucrurile, ceea ce în speță nu s-a dovedit, este evident că în contractele colective de muncă pe anii 2004 și 2005 s-ar fi menționat expres că pentru anii respectivi suplimentările de la alin.1 al art. 168, privind primele de Paște și de C, vor fi introduse în salariul de bază al fiecărui salariat, ceea ce nu s-a întâmplat.
Astfel, în contractul colectiv de muncă pe anul 2004 s-a prevăzut, la art. 168 alin.2, că pentru anul 2003 suplimentările de la alin.1 vor fi introduse în salariul de bază al fiecărui salariat, conform modalității și în condițiile negociate cu, iar în contractul colectiv de muncă pe anul 2005 s-a stipulat, la art. 168 alin.2, că în anul 2003 suplimentările salariale de la alin.1 al art. 168 au fost introduse în salariul de bază al fiecărui salariat, fără a se face vreo mențiune în contractul respectiv privind includerea și în anii 2004 și 2005 primelor de Paște și de C în salariul de bază.
În raport de cele mai sus-arătate, nota din 31.08.2007 a Comisiei Paritare constituită la nivelul SA, formată din reprezentanți ai societății și ai, prin care s-au adus precizări asupra interpretării art. 168 alin.1 și 2 din Contractele colective de muncă la nivelul SA, încheiate în perioada 2004-2007, de care se prevalează recurenta, nu poate constitui un argument suficient pentru respingerea acțiunii, câtă vreme recurenta nu a dovedit că primele de C pe anul 2004, de Paște și C pe anul 2005, prevăzute de art. 168 alin.1 din Contractele colective de muncă pe anii 2004 și 2005, ar fi fost acordate reclamantului prin includerea acestor prime în salariul de bază al acestuia pe anii respectivi.
Împrejurarea că acțiunea reclamantului a fost introdusă abia în anul 2007 este lipsită de relevanță și nu poate justifica respingerea acțiunii în condițiile în care acțiunea a fost promovată înăuntrul termenului de 3 ani de la data nașterii dreptului la acțiune prevăzut de art. 283 alin.1 lit.c din Codul muncii.
Recursul pârâtei este însă fondat sub aspectul greșitei obligări a acesteia la plata către intimatul-reclamant a unor sume echivalente cu salariul mediu brut pe unitate, reprezentând primă C 2004, primă Paște 2005 și primă C 2005, în condițiile în care art. 168 alin.1 din contractele colective de muncă pe anii 2004 și 2005 încheiate între SNP SA și salariați, reprezentați de, prevede dreptul salariaților la o suplimentare a drepturilor salariale, cu ocazia sărbătorilor de Paște și de C, în cuantum de un salariu de bază mediu pe SNP SA.
Suma de 3780 lei stabilită de prima instanță drept obligație de plată în sarcina recurentei pârâte reprezentând: primă C pe anul 2004 - 980 lei, primă Paște 2005 - 1400 lei și C 2005 - 1400 lei, a fost acordată de instanța de fond în raport de conținutul adreselor nr. 1666/2003, 313/2005 ale recurentei-pârâte către toate Sucursalele, înscrisuri de care s-a prevalat intimatul-reclamant, privind nivelul salariului mediu brut la nivelul societății începând cu 1.04.2003 și 01.01.2005.
Or, noțiunea de salariu mediu brut nu se confundă cu aceea de salariu de bază mediu pe societate, prevăzută expres de art. 168 alin.1 din pe anii 2004 și 2005.
Astfel, salariul mediu brut la nivel de unitate include, pe lângă salariul de bază, și sporurile aferente, iar acesta a fost stabilit de recurentă, pentru fiecare an, prin împărțirea fondului de salarii, cuprinzând salariile de bază și sporurile, la numărul de personal corespunzător perioadei de calcul.
Din cuprinsul adresei nr. 6576/12.11.2007 a SC, depusă în copie de către recurenta-pârâtă chiar la dosarul de fond (fila 49), rezultă care a fost cuantumul salariului de bază mediu pe în intervalul 2003-2007, reieșind un cuantum de 799 lei pentru luna noiembrie 2004 și de 850 lei pentru luna aprilie 2005, respectiv de 927 lei pentru luna noiembrie 2007, algoritmul de calcul avut în vedere de recurentă fiind împărțirea fondului salariilor de bază la numărul de personal aflat în evidența în ultima zi a lunilor anterioare celor în care se impunea acordarea suplimentărilor salariale reprezentând primele de Paște și de C, astfel cum rezultă din adresa societății-recurente nr.3036/23.11.2007, depusă în copie la dosar, în recurs.
Faptul că cele două adrese sus-menționate nu sunt semnate și de reprezentantul legal al sindicatului, nu poate justifica acordarea către reclamant a unor sume de bani mai mari pe perioada în discuție în cauză, echivalente salariului mediu brut pe societate, după cum solicită practic acesta, în condițiile în care dispozițiile art. 168 alin.1 din Contractele colective de muncă pe anii 2004 și 2005 fac în mod clar trimitere la salariul de bază mediu pe societate, care, în mod evident, nu poate fi același cu salariul mediu brut pe societate, cele două noțiuni fiind distincte.
De asemenea, adresele respective, depuse la dosar, în apărare, de către recurenta-pârâtă, sunt semnate de către directorul Departamentului Resurse Umane din cadrul societății și de către șeful serviciului salarizare, neputând fi primită apărarea intimatului-reclamant conform căreia aceste acte nu ar putea fi avute în vedere de instanță pe motiv că nu sunt semnate de directorul general al societății.
În consecință, în raport considerentele mai sus-arătate, Curtea privește recursul pârâtei ca fondat, astfel încât în baza art. 312 alin.1 pr.civ. îl va admite, iar conform art. 312 alin.2 și 3.pr.civ. va modifica în parte sentința în sensul că va admite în parte acțiunea precizată, obligând pârâta la plata către reclamant a sumei de 2576 lei reprezentând: 799 lei - primă C 2004, 850 lei - primă Paște 2005, 927 lei - primă
C 2005, sume ce se vor actualiza conform indicelui de inflație de la data scadenței fiecărei prime și până la plata efectivă, menținându-se restul dispozițiilor sentinței.
Pentru aceste motive
În numele legii
DECIDE:
Admite recursul declarat de pârâta SC SA, cu sediul municipiul B, Calea, nr. 239, sector 1, împotriva sentinței civile nr. 22 din 7 ianuarie 2008 pronunțată de Tribunalul Prahova, în contradictoriu cu intimatul-reclamant, domiciliat în comuna, nr.379, județul P și în consecință:
Modifică în parte sentința în sensul că admite în parte acțiunea precizată și obligă pârâta să plătească reclamantului suma de 2576 lei reprezentând: 799 lei - primă C 2004, 850 lei - primă Paște 2005, 927 lei - primă C 2005, sume ce vor fi actualizate în funcție de indicele de inflație de la data scadenței fiecărei prime și până la plata efectivă.
Menține restul dispozițiilor sentinței.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, azi 20 februarie 2008.
Președinte JUDECĂTORI: Vera Andrea Popescu, Ioana Cristina Țolu
--- - - --- - -
Grefier
Operator de date cu caracter personal
Notificare nr.3120/2006
Tehnored.3ex./10.03.2008
/
dos.fond - Trib.
jud. fond
Președinte:Vera Andrea PopescuJudecători:Vera Andrea Popescu, Ioana Cristina Țolu
