Partaj judiciar Proces partaj Imparteala judiciara. Decizia 192/2008. Curtea de Apel Ploiesti
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL PLOIEȘTI SECȚIA CIVILĂ ȘI PENTRU CAUZE
DOSAR NR- CU MINORI ȘI DE FAMILIE
DECIZIA NR. 192
Ședința publică din data de 20 februarie 2008
PREȘEDINTE: Adriana Maria Radu
JUDECĂTOR 2: Elena Costea
JUDECĂTOR 3: Constanța C
Grefier -
Pe rol fiind judecarea recursului formulat de reclamanții, domiciliată în P-.2..B.31, jud. P și, domiciliat în Târgoviște str. - -.41.A.3 Jud. D, împotriva deciziei civile nr. 479 din 29 octombrie 2007 pronunțată de Tribunalul Dâmbovița, în contradictoriu cu pârâtul, domiciliat în Târgoviște-.1.B.3.13 jud.
La apelul nominal făcut în ședință publică au răspuns recurenții-reclamanți, asistată de avocat, din cadrul Baroului P și, reprezentat de același avocat și intimatul-pârât asistat de avocat din cadrul Baroului.
Procedura legal îndeplinită.
Recurs timbrat cu chitanța nr. 21217 din 17 ianuarie 2008 în valoare de 10,00 lei reprezentând taxă judiciară de timbru și timbru judiciar de 0,15 lei, anulate la dosar.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:
Avocat depune întâmpinare la completarea și dezvoltarea motivelor de recurs, comunicată și apărătorului recurenților și invocă excepția de nulitate a acestora, potrivit dispozițiilor art. 306 al.2 Cod pr.civilă, apreciind că acestea au fost depuse peste termenul legal de motivare a recursului și nu cuprind motive de ordine publică pentru a putea fi invocate ulterior acestuia. Arată că excepția prescripției dreptului de opțiune succesorală a fost pusă în discuția părților la 10 ianuarie 2007, conform încheierii de la acea dată, iar ulterior, la 14 februarie 2007, judecătoria a unit excepția cu fondul și a respins excepția prin respectiva încheiere. Totodată, arată că instanța de fond a reluat motivarea cu privire la excepție prin sentința pronunțată, astfel că pârâtul în mod legal și corect a atacat cu apel sentința.
Avocat, având cuvântul, arată că în dezvoltarea motivelor de recurs s-a invocat unul nou, care este de ordine publică și poate fi invocat și peste termenul de 15 zile. Motivul nou de recurs se referă la asigurarea unui proces echitabil tuturor părților. Arată că încheierea interlocutorie de partaj nefiind atacată cu apel în mod explicit, a devenit irevocabilă, iar schimbarea unei hotărâri irevocabile prin decizia de apel, încalcă dreptul la un proces echitabil. Solicită respingerea excepției invocată de intimat.
Curtea unește excepția cu fondul și având în vedere declarația părților că nu mai au cereri de formulat, constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul părților.
Avocat, având cuvântul, susține oral motivele de recurs depuse în scris la dosar, arătând în esență că decizia Tribunalului Dâmbovița este nelegală, deoarece în mod greșit s-a admis apelul pârâtului și s-a constatat că recurenții nu au acceptat succesiunea tatălui lor. Din declarațiile martorilor audiați în cauză a rezultat că recurenții au luat din bunurile succesorale o canapea, două fotolii și un frigider, bunuri cu valoare economică și care nu pot fi considerate amintiri. La dosar nu există probe în sensul că succesiunea ar fi fost acceptată de altcineva sau că este vacantă, iar tribunalul nu a motivat în nici un fel de ce înlătură declarațiile martorilor. Având în vedere că pârâtul nu a atacat și încheierea interlocutorie, tribunalul nu se putea pronunța și nu putea analiza chestiuni cu privire la acceptarea succesiunii, cum în mod nelegal a făcut.
În consecință, solicită admiterea recursului, modificarea deciziei tribunalului și respingerea apelului pârâtului, cu 600 lei cheltuieli de judecată în recurs.
Avocat, având cuvântul, arată că bunurile luate de recurenți erau foarte vechi, iar declarațiile martorilor nu se coroborează cu interogatoriul luat pârâtului, astfel că în mod corect au fost înlăturate de tribunal. Mai arată că recurenții nu au făcut nici un act de acceptare a succesiunii tatălui lor, astfel cum au recunoscut la interogatorii și având în vedere lipsa oricăror dovezi în acest sens la dosar.
Față de faptul că nu a fost făcută o cerere expresă cu privire la încheierea de admitere în principiu, având în vedere că aceleași considerente au fost reluate în sentință, consideră că în mod legal tribunalul a apreciat asupra excepției și a respins acțiunea recurenților.
Solicită respingerea recursului ca nefondat și acordarea de cheltuieli de judecată conform chitanței de la dosar.
CURTEA,
Deliberând asupra recursului civil de față;
Prin acțiunea înregistrată la Judecătoria Târgoviște sub nr-, reclamanții și au chemat în judecată pârâții, și, solicitând ca prin sentința ce se va pronunța să se constate deschisă succesiunea defuncților, decedată în 1994 și, decedat la 1 mai 1999, ambii cu ultimul domiciliu în Târgoviște, să se constate că masa succesorală a defuncților se compune dintr-un apartament cu 4 camere și dependințe, iar succesorii acestora sunt reclamanții și pârâții, în calitate de fii, precum și ieșirea din indiviziune asupra bunului imobil și acordarea de cheltuieli de judecată.
În motivarea acțiunii, reclamanții au arătat că sunt fiii defunctului, decedat la 1 mai 1999, care a fost căsătorit cu, fostă, iar pârâții sunt copiii lui din prima căsătorie, iar la data decesului acesteia, a avut ca moștenitori soțul supraviețuitor și copii.
Arată reclamanții că defuncta a dobândit în timpul primei căsătorii apartamentul ce se solicită a fi partajat, astfel cum rezultă din contractul de vânzare-cumpărare nr. 312/1971.
Pârâtul a formulat întâmpinare, în temeiul art. 115-118 Cod pr.civilă, prin care a arătat că este singurul moștenitor al defunctei și deci singurul ce are calitate procesuală pasivă, ceilalți pârâți renunțând la succesiunea mamei lor, astfel cum rezultă din certificatul de moștenitor nr.40/1997.
Mai învederează pârâtul că succesiunea defunctei a fost dezbătută la data de 31 mai 1997, iar cu privire la succesiunea defunctului, invocă dispozițiile art. 700 Cod civil, întrucât apartamentul pretins a face parte din masa succesorală, a fost cumpărat de părinții săi, fiind achitat în întregime de mama sa, defunctul având doar calitatea de chiriaș, iar reclamanții nu și-au manifestat voința în termen legal de a accepta succesiunea acestuia, motiv pentru care solicită respingerea acțiunii.
Urmare întâmpinării formulate de pârâtul, reclamanții și-au precizat acțiunea în sensul că înțeleg să se judece doar cu acesta, iar masa succesorală să cuprindă și 39 de acțiuni deținute de defunctă la SC Târgoviște, conform certificatului de acționar -/1996.
La data de 21 mai 2007 numiții și au formulat cerere de intervenție în interes propriu, prin care au arătat că locuiesc în apartamentul solicitat a fi partajat, în care au făcut o serie de îmbunătățiri, pe care le menționează expres, astfel că solicită ca expertul să le evalueze separat, iar în cazul că se nu vor mai putea locui în acesta, să poată cere despăgubiri de la cel căruia îi va fi atribuit.
Prin sentința civila nr.2034/23 mai 2007, Judecătoria Targoviste a admis în parte acțiunea formulată de reclamanții și, pârât fiind și pe cale de consecință, a dispus ieșirea din indiviziune asupra averii succesorale rămasă la decesul lui, conform încheierii de admitere în principiu și raportului de expertiza întocmit în variantă unică.
A dispus totodată, ca în baza art.55 Cod procedura civilă, judecarea separată a cererii de intervenție în interes propriu formulată de si.
Prin aceeași sentință a constatat că valorificarea certificatului de acționar nr.-/1996, deținute la SC Târgoviște, aparține succesorilor, și, în cotă parte indiviză.
Pentru a pronunța sentința de mai sus, instanța de fond a reținut că defuncta, împreună cu fostul său soț, a dobândit prin vânzare cumpărare în anul 1971, un apartament compus din 4 camere situat în Târgoviște.
, a decedat la 9 aprilie 1984, iar ca moștenitori au rămas, ( fosta ), în calitate de soție supraviețuitoare, cu cota de 1/4 și, în calitate de fiu, cu cota de 3/4, și ( copii defunctului), renunțând expres la succesiune, cum rezultă din înscrisul aflat la dosar. Masa bunurilor de împărțit se compune din cota de 1/2 din apartamentul menționat mai sus.
La 28 martie 1997, decedat și, moștenitorii săi fiind, în calitate de soț supraviețuitor, cu cota de 1/4 si, in calitate de fiu, cu cota de 3/4, renunțători la succesiune fiind, si, cum rezulta din cuprinsul aceluiași înscris.
Bunurile rămase în succesiunea acesteia se compun din cota de 5/8 din apartamentul din acțiune, precum și un număr de 39 de acțiuni deținute la SC Târgoviște.
La această succesiune, reclamanții nu au vocație succesorală, ei fiind copii doar ai lui.
La 1 mai 1999, decedat și, moștenitorii acestuia fiind părțile din prezenta cauză, în calitate de descendenți, de aceea, potrivit art.659 cod civil și art.l, din Legea nr.319/1944, masa bunurilor de împărțit se compune din cota de 3/52 din apartamentul situat în Târgoviște, compus din 4 camere și dependințe, restul de 27/32, revenind numitului.
Instanța de fond a stabilit ca nu se poate retine cererea formulata de pârâtul, referitoare la prescrierea dreptului la succesiune al reclamanților, în cauza fiind aplicabile dispozițiile art.689 alin.2 Cod civil, deoarece s-a dovedit ca reclamanții au făcut acte tacite de acceptare a succesiunii, acte din care rezultă neîndoielnic intenția de acceptare a acesteia.
Cu ocazia lotizării, instanța a făcut aplicarea art.6736si următoarele din Codul d e procedură civilă și a omologat varianta unică din lucrarea de expertiză, apartamentul fiind atribuit pârâtului, cu plata corespunzătoare de sulte celorlalte părți.
In ceea ce privește cererea de intervenție în interes propriu, instanța de fond a făcut aplicarea art.55 și art.112 Cod procedură civilă.
Împotriva acestei sentințe a declarat apel pârâtul, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie, motivat de faptul că instanța de fond în mod greșit a stabilit că reclamanții au vocație succesorala, el arătând faptul că a invocat excepția prescripției dreptului de opțiune succesorală, reclamanții nemanifestându-și voința în termenul legal, potrivit art.689 Cod civil.
Mai arată apelantul că instanța de fond nu motivează în nici un mod care au fost acele acte prin care reclamanții au acceptat tacit succesiunea, deoarece din interogatoriile luate celor doi reclamanți a rezultat că nici unul din aceștia, în termenul de 6 luni de la data deschiderii succesiunii, nu au plătit nici un impozit pentru bunurile succesorale în numele defunctului, nu au plătit nici o datorie si nici nu au făcut acte de dispoziție cu privire la bunurile succesorale.
Totodată arată apelantul că după moartea lui, el a fost cel care a locuit în apartamentul în discuție și a plătit impozitele și taxele aferente.
Tribunalul Dâmbovița, prin decizia civilă nr. 479 din 29 octombrie 2007, admis apelul, a schimbat în tot sentința instanței de fond, în sensul că a respins acțiunea reclamanților.
Pentru a pronunța aceasta soluție, tribunalul a avut în vedere următoarele:
Reclamanții au solicitat instanței, ca prin sentința ce se va pronunța să se constate deschise succesiunile numiților si, decedați 28 martie 1997 si respectiv 1 mai 1999.
Defuncta, împreuna cu fostul său soț, a dobândit prin vânzare cumpărare în anul 1971, un apartament compus din 4 camere și dependințe, situat în Târgoviște.
De pe urma lui, decedat la 9 aprilie 1984, au rămas ca moștenitori (fosta ), în calitate de soție supraviețuitoare, cu cota de 1/4 si, în calitate de fiu, cu cota de 3/4, si (copii defunctului), renunțând expres la succesiune.
Din același înscris a rezultat că masa bunurilor de împărțit se compune din cota de 1/2 din apartamentul menționat mai sus.
La 28 martie 1997, decedat și, moștenitorii săi fiind, în calitate de soț supraviețuitor, cu cota de și, în calitate de fiu, cu cota de3/4, renunțători la succesiune fiind, si, cum rezultă din cuprinsul aceluiași înscris.
Bunurile rămase în succesiunea acesteia se compun din cota de 5/8 din apartamentul din acțiune, precum și un număr de 39 de acțiuni deținute la SC Târgoviște.
La aceasta succesiune, reclamanții nu au vocație succesorala, ei fiind copiii doar ai lui.
La 1 mai 1999 decedat și, moștenitorii acestuia trebuind să fie, reclamanții intimați din prezenta cauza, în calitate de descendenți de gradul I, pârâții neavând calitatea de succesori ai defunctului.
Din probele administrate, respectiv interogatoriile reclamanților, depozițiile de martori și înscrisuri, a rezultat fără nici un dubiu că reclamanții nu au făcut nici un act de acceptare tacită a succesiunii lui, acte de natură a dovedi intenția neîndoielnică de acceptare a acesteia.
Împotriva deciziei sus-menționate au declarat recurs reclamanții și, criticând-o pentru nelegalitate, susținând următoarele critici:
Deși prin sentința pronunțată de instanța de fond fost admisă acțiunea formulată de reclamanții-recurenți și s-a dispus partajarea bunurilor succesorale provenite din moștenirea lăsată de autorii lor, decedată în 1994 și, decedat în 1999, stabilind cotele succesorale ce revin fiecărei părți și s- respins cererea formulată de pârât de a se constata prescrierea dreptului de opțiune succesorală, tribunalul admițând apelul, a constata ca prescris dreptul lor la succesiune, a modificat în tot sentința și a respins cererea.
Consideră recurenții că instanța de apel nu a reținut decât susținerile pârâtului, fără a face o apreciere a tuturor probelor existente în cauză și deși au afirmat că au făcut acte de dispoziție asupra unor bunuri, fiind însușite în înțelegere cu pârâtul, care locuit permanent în imobilul a cărei partajare s-a solicitat, dinainte de decesul autorului lor, pârâtul s-a prezentat singur la notar.
Greșit a apreciat tribunalul că din toate probele rezultă că recurenții nu au efectuat acte de dispoziție asupra bunurilor ce fac parte din masa succesorală, fără însă a avea în vedere depozițiile martorilor și.
Susțin recurenții în continuare că nu s-a ținu6 cont nici de interogatoriul pe care l-au luat pârâtului, precum și de depozițiile martorilor audiați chiar la cererea pârâtului.
Se precizează că nu au negat faptul că pârâtul are o cotă mai mare din moștenire asupra apartamentului în litigiu, dar conform înțelegerii verbale, acesta ar fi urmat să-i despăgubească, ei nerenunțând la dreptul lor de moștenitori ai defunctului.
Se solicită admiterea recursului, modificarea în tot a deciziei și pe fond menținerea sentinței.
Recursul declarat de reclamanți a fost depus și motivat în termenul legal prevăzut de lege, dar ulterior la data de 18 ianuarie 2008 la dosarul cauzei prin serviciul registratură al instanței a fost depusă o "completare și dezvoltare motivelor de recurs" care cuprindea critici noi neformulate în motivele de recurs inițiale, motiv pentru care pârâtul-intimat prin apărător a invocat excepția de nulitate acestora potrivit dispozițiilor art. 306 al.2 Cod procedură civilă, apreciind că acestea au fost depuse peste termenul legal de motivare a recursului și nu cuprind motive de ordine publică pentru a putea fi invocate ulterior acestuia.
Examinând excepția nulității completării motivelor de recurs din 18 ianuarie 2008, curtea constată că este întemeiată și o va admite motivat de faptul că în conformitate cu dispozițiile art. 303 al.1 Cod procedură civilă recursul se va motiva prin însăși cererea de recurs sau înăuntrul termenului de recurs.
Completarea și dezvoltarea motivelor de recurs a fost depusă cu mult peste termenul de 15 zile de la comunicarea deciziei recurate, motivele fiind noi, altele decât cele depuse la dosar în termenul legal, astfel încât se va face aplicarea art. 306 al.2 Cod pr.civilă.
Față de susținerile făcute de recurenți cu privire la această completare se poate constata și faptul că excepția prescripției dreptului de opțiune succesorală a fost pusă în discuția părților la 10 ianuarie 2007, conform încheierii de la acea dată, iar la 14 februarie 2007, judecătoria a unit excepția cu fondul și a respins excepția prin respectiva încheiere, iar instanța de fond în sentința pronunțată reia motivarea cu privire la respingerea excepției, astfel că pârâtul corect a atacat sentința.
În ceea ce privește recursul reclamanților, după examinarea actelor și lucrărilor dosarului în raport de criticile formulate, precum și de dispozițiile legale ce au incidență în soluționarea cauzei, curtea constată că este nefondat și urmează să fie respins pentru următoarele considerente:
Potrivit dispozițiilor art. 689 Cod procedură civilă acceptarea este tacită când eredele face un act pe care ar putea să-l facă decât în calitatea sa de erede și care lasă a se presupune neapărat intenția sa de acceptare, iar esența acceptării tacite o constituie manifestarea intenției neîndoielnice de a accepta moștenirea.
Doctrina și practica judiciară au statuat că poate fi considerată acceptare tacită situația când succesibilul dispune de unele bunuri existente în masa succesorală sau dacă efectuează acte de administrație de mare importanță, ceea ce nu este cazul în speța dată.
Din întreg ansamblul probator rezultă fără putință de tăgadă că recurenții-reclamanți nu au făcut nici un act de acceptare tacită a succesiunii lui ceea ce ar fi fost de natură a dovedi intenția categorică a acestora de acceptare succesiunii.
De altfel legea nu stabilește concret care anume acte săvârșite de succesibil constituie manifestarea intenției de a accepta moștenirea, dar practica și doctrina au stabilit că preluarea unor bunuri succesorale, care reprezintă bunuri de valoare redusă și care constituie amintiri de familie comune defunctului și succesibilului nu poate fi considerată a avea valoarea unei acceptări tacite a moștenirii câtă vreme nu s-au făcut acte juridice în sensul celor la care se referă art. 691 Cod civil, care sunt în general acte de dispoziție.
Se constată că recurenții-reclamanți sunt în eroare și cu privire la partajarea bunurilor succesorale, în cauză nefiind dezbătută succesiunea numitei care nu are nici un grad de rudenie cu recurenții, ci doar succesiunea defunctului decedat la 1 mai 1999, iar cota defunctului este de 5/32 din apartament.
Recurenții-reclamanți care erau interesați de dezbaterea succesiunii defunctului, nu au făcut nici un demers în termenul legal de acceptare a succesiunii, timp de 7 ani nefăcând nici un act din care să rezulte că au acceptat această succesiune.
Faptul că un succesibil achită taxele fiscale pentru un imobil in succesiune nu reprezintă un act de dispoziție, ci un act de administrare și nu poate fi interpretat ca o manifestare a voinței de acceptare tacită în sensul art. 689 al.2 Cod civil.
Această împrejurare rezultă din răspunsurile la interogatoriu ale recurenților, precum și din toate probele dosarului.
Având în vedere considerentele ce preced, curtea va admite excepția nulității completării motivelor de recurs din 18 ianuarie 2008 și în temeiul art. 312 cod pr.civilă va respinge ca nefondat recursul.
Văzând și dispozițiile art. 274 Cd pr.civilă.
Pentru aceste motive
În numele legii
Decide:
Admite excepția nulității completării motivelor de recurs din 18 ianuarie 2008.
Respinge ca nefondat recursul formulat de reclamanții, domiciliată în P-.2..B.31, jud. P și, domiciliat în Târgoviște str. - -.41.A.3 Jud. D, împotriva deciziei civile nr. 479 din 29 octombrie 2007 pronunțată de Tribunalul Dâmbovița, în contradictoriu cu pârâtul, domiciliat în Târgoviște-.1.B.3.13 jud.
Obligă recurenții-reclamanți să plătească intimatului-pârât 400 lei cheltuieli de judecată.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică, astăzi 20 februarie 2008.
Președinte, Judecători,
C
Grefier,
Red. EC
Tehnored.NM
2ex.
4.03.2008
f- Judecătoria Târgoviște
a- Tribunalul Dâmbovița
,
Operator de date cu caracter personal
Notificare nr.3120
Președinte:Adriana Maria Radu
Judecători:Adriana Maria Radu, Elena Costea, Constanța
