Drepturi patrimoniale. Jurisprudenta.
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL PLOIEȘTI
SECȚIA CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
DOSAR NR-
ECIZIA NR.1277
Ședința publică din data de 10 iunie 2009
PREȘEDINTE: Simona Petruța Buzoianu
JUDECĂTORI: Simona Petruța Buzoianu, Vera Andrea Popescu
- - - -
Grefier -
Pe rol fiind judecarea recursului declarat de pârâta SC SA, cu sediul în B, Calea, nr.239, sector 1, împotriva sentinței civile nr.309 din 10.02.2009 pronunțată de Tribunalul Prahova, în contradictoriu cu intimatul-reclamant, domiciliat în P,-,.59,.A,.19, județ
La apelul nominal făcut în ședință publică au recurenta-pârâtă SC SA, prin avocat din cadrul Baroului P și intimatul-reclamant, prin avocat din cadrul Baroului
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de grefierul de ședință, după care:
Avocat, pentru recurenta-pârâtă, depune la dosarul cauzei un set de acte, respectiv: raport de expertiză contabilă extrajudiciară, copiile adreselor nr. 1451/13.03.2003 și 1453/2003, actul adițional la încheiat la nivelul societății naționale a petrolului, înregistrat la DGMPS sub nr. 8080/2000, care se comunică părții adverse.
Avocat, pentru intimatul-reclamant, având cuvântul, arată că are cunoștință de actele depuse la dosarul cauzei și nu solicită termen în acest sens.
Părțile, prin apărători, având cuvântul pe rând, arată instanței că nu au alte cereri de formulat în cauză și solicită cuvântul pentru dezbateri.
Curtea ia act că nu mai sunt alte cereri și, constatând cauza în stare de judecată, acordă cuvântul pentru dezbateri.
Avocat, pentru recurenta-pârâtă, având cuvântul, solicită admiterea recursului, conform concluziilor scrise pe care le depune la dosarul cauzei. Fără cheltuieli de judecată.
Avocat, pentru intimatul-reclamant, având cuvântul, solicită respingerea recursului ca nefondat și menținerea sentinței atacate ca fiind legală și temeinică, întrucât instanța de fond, cu privire la primele de C și Paști, a plătit deja sumele nete în executarea sentinței. Fără cheltuieli de judecată.
CURTEA:
Deliberând asupra recursului civil de față, în baza lucrărilor dosarului, reține următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Prahova, sub nr-, reclamantul a chemat în judecată pe pârâta SC SA B, solicitând obligarea acesteia la plata sumei de 2.800 lei reprezentând drepturi salariale cuvenite și neacordate pentru sărbătorile de Paște și C, la care se va adăuga indicele de inflație aferent; obligarea pârâtei la plata drepturilor salariale reprezentând contravaloarea aprovizionării de toamnă-iarnă, în cuantum de câte un salariu minim pe ramură, conform art. 176 alin. 1 și 2 din contractul colectiv de muncă la nivelul ramurii energie electrică, termică, petrol si gaze pe anii 2005 și 2006, sumă ce va fi reactualizată conform indicelui de inflație de la data scadentei până la data plătii efective, precum și obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată.
In motivarea acțiunii reclamantul a arătat că potrivit prevederilor exprese din contractul colectiv de muncă a nivelul ramurii energie electrică, termică, petrol si gaze cu ocazia unor evenimente anuale, cum ar fi Paști, Ziua meseriei, C, salariați vor beneficia de câte o suplimentare a drepturilor salariale, sub forma unui adaos în suma fixă, în cuantum de un salariu mediu pe SC SA, iar în anul 2003, s-a prevăzut ca aceste drepturi salariale să fie incluse în salariul de bază al fiecărui salariat.
Reclamantul a mai arătat că începând cu anul 2004, aceste drepturi nu au mai fost plătite, fără nicio motivare din partea unității pârâte, solicitând să i se plătească drepturile salariale pentru C 2005 în cuantum de 1.400 lei și pentru Paște 2006 în cuantum de 1.400 lei, în total 2.800 lei, sume ce trebuie reactualizate conform indicelui de inflație de la data scadentei până la data plății efective.
La data de 28.10.2008 reclamantul a depus la dosarul cauzei o precizare la acțiune(fila 29) prin care a solicitat ca pârâta să fie obligată și la plata sumei de 1.008 lei, reprezentând contravaloarea aprovizionării de toamnă iarnă, în cuantum de un salariu minim pe ramură, conform art. 176 al.1 și 2 din CCM la nivelul ramurii energie electrică, termică, petrol si gaze pentru anii 2005, 2006, suma care să fie reactualizată conform indicelui de inflație de la data scadenței până la data plății efective.
In ședința publica din 25.11.20.08 pârâta a formulat întâmpinare (filele 36-44) la care a atașat înscrisuri (filele 47-71) și prin care a invocat excepțiile lipsei calității procesuale active a reclamanților și a prescripției dreptului material la acțiune.
În susținerea acestora, pârâta a arătat pe de o parte, că dreptul pretins de reclamant a fost negociat între patronat și sindicat, astfel că numai acesta din urmă putea invoca nerespectarea clauzei contractuale referitoare la contravaloarea aprovizionării toamnă-iarnă în cuantum de un salariu minim brut pe ramură, conform art.176 alin.1 și 2 din contractul colectiv de muncă la nivel de ramură energie electrică, termică, petrol și gaze iar nu salariații care nu sunt parte în respectivul contract.
Pe de altă parte, pârâta a mai susținut că dreptul material la acțiune este prescris în raport de incidența dispozițiilor art.283 lit.e din codul muncii.
n fondul cauzei, pârâta a solicitat respingerea acțiunii ca fiind neîntemeiată deoarece drepturile salariale revendicate de reclamant au fost incluse în salariile de bază
ale acestuia în anul 1997, respectiv 2003, astfel că nu mai pot fi pretinse din nou.
Prin sentința civilă nr.309 din 10.02.2009, Tribunalul Prahovaa respins excepția prescripției dreptului la acțiune și excepția lipsei calității procesuale active invocate de pârâtă, a admis acțiunea reclamantului și a obligat pârâta să-i plătească acestuia pentru perioada 2005-2006, drepturile salariale reprezentând aprovizionare toamnă-iarnă conform art. 176 din CCM la nivel de ramură, calculate la nivelul salariului minim pe ramură din fiecare an, sume ce vor fi calculate și actualizate cu indicele de inflație de la data scadenței până la data plății efective, a mai obligat pârâta să plătească reclamantului suma brută de 1974 lei, reprezentând prima de C 2005 și Paști 2006 sume ce vor fi actualizate cu indicele de inflație, de la data scadenței până la data plății efective, precum și suma de 50 lei, reprezentând cheltuieli de judecata.
Pentru a pronunța această sentință, instanța de fond a reținut că potrivit actelor existente la dosar, reclamantul a fost angajat cu contract individual de muncă pe durată nedeterminată în cadrul societății pârâte- M, în funcția de inginer petrolist, până la data de 29.11.2006, când i-a încetat contractul individual de muncă, conform art. 65 și 66..
Instanța de fond a mai reținut că disp.art.168 alin.1 și 2 din Contractul colectiv de muncă pe unitate pentru anul 2005, stipulează că angajații vor beneficia de câte o suplimentare a drepturilor salariale în cuantum de un salariu de bază mediu pe SNP, cu ocazia sărbătorilor de Paști și de C, menționându-se că pentru anul 2003 suplimentările de la alin.1 au fost introduse în salariul de bază al fiecărui salariat, prevederi ce au fost preluate ulterior si in Contractele colective de muncă pe unitate, negociate și aplicabile la nivelul societății pe anii 2005, 2006.
Astfel, din analiza probelor administrate în cauză, instanța de fond a reținut că reclamantul nu a încasat drepturile salariale suplimentare cu ocazia sărbătorilor de Paște 2006 și de C 2005, mai ales că nu există nicio dovadă la dosar că pârâta ar fi achitat efectiv aceste drepturi sau că le-ar fi inclus în salariul de bază astfel cum s-a apărat prin întâmpinare.
Prin urmare, în baza Contractului colectiv sus-menționat si a art.161 si urm. din codul muncii, instanța de fond a admis acțiunea precizată si a obligat pârâta să plătească reclamantului pentru perioada 2005-2006, drepturile salariale reprezentând aprovizionare toamnă iarnă conform art. 176 din CCM la nivel de ramură, calculate la nivelul salariului minim pe ramură din fiecare an, sume ce vor fi calculate și actualizate cu indicele de inflație de la data scadenței până la data plății efective.
Prima instanță a respins excepția prescripției dreptului la acțiune, constatând că în cauză sunt aplicabile disp. art.283 alin.1 lit. c din codul muncii conform cu care prezenta acțiune este supusa termenului de prescripție de 3 ani care a început să curgă de la data scadenței sumelor începând cu anul 2005, cu atât mai mult cu cât aceasta vizează un conflict de muncă, precum și excepția lipsei calității procesuale active, având în vedere că există identitate între persoana reclamantului și cel care se pretinde a fi titular al dreptului și a obligat pârâta să plătească reclamantului suma brută de 1974 lei, reprezentând prima de C 2005 și Paști 2006, sume ce vor fi actualizate cu indicele de inflație de la data scadentei pana la data plătii efective.
În baza art.274 pr.civ. pârâta a fost obligată să plătească reclamantului 50 lei cheltuieli de judecată.
Împotriva acestei sentințe pârâta SC SA Bad eclarat recurs(filele 4-18) criticând soluția ca netemeinică și nelegală.
Invocând cazul de recurs prev.de art.304, pct.9 cod pr.civ. recurenta a reiterat cele două excepții ridicate în primă instanță, arătând că acestea au fost greșit dezlegate întrucât în speță sunt incidente disp. art. 283 alin.1 lit.e codul muncii, izvorul drepturilor salariale pretinse de reclamant este contractul colectiv de muncă.
Recurenta a susținut că și în fondul său acțiunea a fost greșit admisă, arătând în esență că în conformitate cu art. 168 alin. 1 Teza finală din plata primelor de sărbători era subsecventă negocierilor dintre Patronat și Sindicate care trebuia să aibă loc cu 15 zile calendaristice anterior fiecărei sărbători. Aceste negocieri nu au avut loc nici până în prezent și ca urmare nu se poate stabili valoarea concretă, modalitățile de acordare, criteriile și condițiile în care aceste prime urmează a fi plătite reclamantului.
Recurenta a pretins că începând cu anul 2003 primele de sărbători au fost incluse în salariul de bază, fapt consemnat și constatat atât în cât și în Nota comisiei paritare, astfel că pretențiile reclamantului sunt nejustificate.
Recurenta a susținut că hotărârea primei instanțe a fost dată cu greșita aplicare a legii pentru capătul de cerere privind aprovizionarea de toamnă-iarnă, fiindcă aceasta a fost inclusă în salariile de bază ale tuturor angajaților, începând cu anul 1997 așa cum rezultă din adresele nr.2328/1997, nr.2412/1998 (telex) și art.168 din Contractul Colectiv de Muncă la nivel de unitate-încheiat și semnat de Patronat și salariați reprezentați de.
Recurenta-pârâtă a menționat că lipsa negocierilor dintre și societate cu privire la aceste drepturi corespunde situației introducerii lor în salariile de bază și explică renunțarea implicită a angajaților de a pretinde acordarea separată a venitului privind aprovizionarea toamnă-iarnă.
Pentru aceste motive, recurenta a solicitat admiterea recursului, modificarea sentinței recurate și în principal respingerea acesteia ca prescrise iar în subsidiar ca neîntemeiate.
În ședința dezbaterilor de astăzi, recurenta a formulat și depus concluzii scrise la care a atașat înscrisuri (filele 32-70).
Examinând sentința prin prisma actelor și lucrărilor de la dosar, a criticilor formulate de recurentă, precum și a dispozițiilor legale incidente în cauză, dar și sub toate aspectele conform art.3041cod.pr.civ. Curtea constată că este afectată legalitatea și temeinicia acesteia, pentru considerentele care succed:
Reclamantul-intimat a fost salariat al societății pârâte până în luna noiembrie 2006, M (filele 4-14) calitate în care avea dreptul, potrivit art.168 din contractul colectiv de muncă la nivel de societate,la suplimentări salariale cu prilejul sărbătorilor de Paști și C, în cuantum de câte un salariu mediu de bază pe unitate.
Curtea reține că potrivit art.287 din codul muncii, sarcina probei revine în conflictele de muncă angajatorului, care avea obligația de a proba susținerile privind plata drepturilor suplimentare cu destinație de prime de C 2005 și respectiv de Paște 2006 precizată de reclamant, prin includerea lor în salariile de bază ale angajaților.
Din înscrisurile aflate în dosar rezultă că începând cu anul 2003, anual s-a negociat acordarea acestor drepturi, conform art.168 alin.1 din contractele colective de muncă, disputa juridică nefiind legată de sintagma includerii lor în salariu ci a efectivității plății lor.
În acești termeni, în mod corect prima instanță a hotărât că nu există nicio dovadă a faptului că-incluse ori nu în salariul reclamantului-aceste drepturi i-au fost efectiv plătite, statele de plată nefiind depuse la dosar de către recurenta-pârâtă, așa cum obligă prevederile art. 163 din codul muncii.
Sub acest aspect, criticile aduse sentinței nu sunt justificate si drept consecință nu pot fi primite, obligația plății respectivelor drepturi către reclamant fiind legal si temeinic stabilită de instanța fondului.
În ceea ce privește suplimentările salariale reprezentând aprovizionarea pentru toamnă-iarnă, Curtea constată că dreptul salariaților de a beneficia, între altele, în luna octombrie de o suplimentare salarială pentru aprovizionarea de toamnă-iarnă sub forma unui adaos în sumă fixă având un cuantum minim de un salariu minim pe ramură este stabilit prin dispozițiile art.176 alin.1 și 2 din Contractul Colectiv de Muncă la Nivel de energie electrică, termică, petrol și gaze (filele 18-20 dosar fond).
Potrivit art.137 din același contract, evocat și corect interpretat de instanța de fond, unele sporuri sau adaosuri pot fi incluse în salariul de bază iar prin art.176 alin.6 s-a stabilit că adaosurile de mai sus se acordă în condițiile în care prin contractele colective de muncă încheiate la nivel de agent economic, nu s-a convenit introducerea lui în salariul de bază.
Așadar voința părților contractante a fost aceea ca, de regulă, suplimentarea salarială pentru aprovizionarea de toamnă-iarnă să fie inclusă în salariul de bază, stipulându-se expres despre aceasta în contractul colectiv de muncă la nivel de unitate, iar prin excepție, plata să se facă separat, în luna octombrie a fiecărui an, dacă venitul respectiv nu a fost inclus în salariul de bază.
În acești termeni, cum reclamantul a susținut că suplimentarea salarială privind aprovizionarea de toamnă 2005-2006 nu a fost inclusă în salariul său, iar pârâta s-a apărat susținând contrariul, iar în recurs a reiterat această susținere, Curtea va verifica dacă instanța de fond a stabilit în mod legal și temeinic dreptul reclamantului la plata sumelor revendicate cu acest titlu pentru perioada anilor 2005-2006, astfel cum s-a solicitat.
Pârâta a susținut și dovedit cu înscrisurile depuse la dosar atât la instanța de fond cât și în recurs că suplimentarea salarială pentru aprovizionarea de toamnă-iarnă a fost inclusă în salariile de bază ale angajaților, inclusiv în salariul lunar al reclamantului-intimat, astfel cum se va arăta în continuare:
Prin art.168 din Contractul Colectiv de Muncă la Nivel de Unitate pe anul 1997 (denumit în continuare ) încheiat de fosta Regie Autonomă a RA, pe de o parte și salariați, reprezentați de pe de alta (filele 48-49 dosar fond) s-a prevăzut dreptul la suplimentarea salarială pentru aprovizionarea de toamnă în cuantum minim de un salariu minim pe RA, valoarea concretă a acestui drept urmând a fi introdusă în salariul de bază începând cu data de 1 iunie 1997, conform art.168 alin.3 din contract.
Apoi, pentru anul 1998, art.168 alin.2 din contractul colectiv de muncă la nivel de unitate pentru anul 1998(filele 50-51 dosar fond) prevede expres că suplimentarea salarială pentru aprovizionarea de toamnă a fost efectiv inclusă în salariul de bază - conform telexului nr.2412/1998 (fila 52 dosar fond).
Acest înscris-depus la instanța fondului-emis și semnat de asemenea de SN SA, pe de o parte și pe de alta, stabilește ca prima anuală de aprovizionare pentru toamnă să fie inclusă în salariu sub forma unei cote procentuale începând cu data de 1 martie 1998, astfel: salarii brute de bază până la 1.000.000 lei-10%; salarii brute de bază între 1.000.000-2.000.000 lei-7% și salarii peste 2.000.000 lei-5%, salariile brute de bază fiind astfel majorate de la această dată, și constituind baza la care au fost calculate și acordate creșteri salariale rezultate din indexările periodice stabilite prin hotărâri ale Guvernului României (nr.860/1996, nr.466/1997, nr.208/1998).
Și în continuare, în contractele colective de muncă la nivel de unitate, aferente anilor 1999-2002 (filele 53-54) dreptul salarial suplimentar pentru aprovizionarea de toamnă este prevăzut în aceiași termeni de mai sus, iar ulterior anului 2002, deși reglementarea nu mai este stipulată, nu s-a susținut și nici nu s-a probat că nu ar mai fi fost plătit, fiindcă salariile angajaților nu au fost diminuate cu sumele sau cotele procentuale arătate expres în cele două adrese semnate și însușite de părțile contractante, așa cum au fost analizate în cele ce preced.
În plus, din copia carnetului de muncă a reclamantului-intimat rezultă că la data de 1 ianuarie 2003 au fost majorate și reașezate anual salariile angajaților prin egalizarea grilelor de salarizare și a claselor de salarizare cu cele ale personalului SNP SA, salariații beneficiind de toate drepturile salariale și indexările acordate până la această dată și incluse în salariul de bază începând cu data de 1 martie 1998, în conformitate cu adresa (telex) nr.2412/1998 iar împrejurarea de netăgăduit a încasării efective a suplimentării salariale pentru aprovizionarea de toamnă, prin includerea sumei cuvenite cu acest titlu în salariul de bază încă din anul 1998, explică de ce reclamantul nu a înțeles să revendice acest drept timp de aproximativ 5 ani, fără vreo justificare verosimilă, cu toate că a fost angajatul societății cu contract individual de muncă pe durată nedeterminată de la 1 noiembrie 2001(fila 10 dosar fond).
În concluzie, Curtea constată că recursul este fondat deoarece în cauză recurenta-pârâtă a făcut dovada introducerii acestui drept în salariul brut de bază al intimatului-reclamant prin efectul includerii și menținerii lui în salariul brut de bază începând cu anul 1998 și până în prezent, astfel că acțiunea prin care același drept salarial este revendicat din nou pentru anii 2005, 2006, a fost în mod greșit admisă.
Pe cale de consecință, în temeiul art.312 alin.1 cod.pr.civ. Curtea va admite recursul și va modifica în parte sentința primei instanțe în sensul că va respinge ca neîntemeiat capătul de cerere privind obligarea pârâtei la plata drepturilor salariale reprezentând contravaloarea aprovizionării de toamnă-iarnă 2005-2006, actualizată, menținând celelalte dispoziții ale hotărârii recurate, ca fiind legale și temeinice.
PENTRU ACESTE MOTIVE
IN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul declarat de pârâta SC SA, cu sediul în B, Calea, nr.239, sector 1, împotriva sentinței civile nr.309 din 10.02.2009 pronunțată de Tribunalul Prahova, în contradictoriu cu intimatul-reclamant, domiciliat în P,-,.59,.A,.19, județ
Modifică în parte sentința în sensul că respinge ca neîntemeiat capătul de cerere privind obligarea pârâtei la plata către reclamant a drepturilor salariale reprezentând contravaloarea aprovizionării toamnă -iarnă 2005, 2006, actualizate.
Menține restul dispozițiilor sentinței.
Irevocabilă.
Pronunțata în ședință publică, azi, 10.06.2009.
PRESEDINTE, JUDECĂTORI: Simona Petruța Buzoianu, Vera Andrea Popescu
- - - - - - - - -
Fiind în, Fiind în,
semnează, semnează,
Președintele Instanței, Președintele Instanței,
GREFIER,
Operator de date cu caracter personal
Nr. notificare 3120
Red
tehn./
3 ex/09.07.2009
fond- Tribunal
fond.,
Președinte:Simona Petruța BuzoianuJudecători:Simona Petruța Buzoianu, Vera Andrea Popescu
