Drepturi patrimoniale. Jurisprudenta. Decizia 280/2008. Curtea de Apel Oradea
Comentarii |
|
ROMÂNIA |
CURTEA DE APEL ORADEA |
- Secția civilă mixtă - |
Dosar nr- |
DECIZIA CIVILĂ NR.280/2008-R
Ședința publică din 21 februarie 2008
PREȘEDINTE: Trif Doina JUDECĂTOR 2: Stan Aurelia Lenuța
- - - - - JUDECĂTOR 3: Pantea
- - - judecător
- - grefier
Pe rol, soluționarea recursului civil formulat de pârâtul CONSILIUL JUDEȚEAN S M,cu sediul în S M, 25 Octombrie,județul S M, în contradictoriu cu intimatul reclamant SINDICATUL ÎNVĂȚĂMÂNTULUI PREUNIVERSITAR S M,-, județul S M și intimații pârâți INSPECTORATUL ȘCOLAR S M, strada 1 - 2.nr.6, județul S M, CONSILIUL LOCAL S M, 25 Octombrie, nr.1, județul S M, PRIMARUL MUNICIPIULUI S, 25 Octombrie, nr.1, județul S M, GRĂDINIȚA CU PROGRAM PRELUNGIT nr.11, S,-, județul S M, împotriva sentinței civile nr.1083/D din 24 octombrie 2007, pronunțată de Tribunalul Satu Mare în dosar nr-,având ca obiect: litigiu de muncă.
La apelul nominal făcut în cauză, lipsesc părțile.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei învederând instanței că recursul este scutit de plata taxei de timbru, precum și faptul că, intimatul pârât Inspectoratul Școlar Județean SMa comunicat prin fax întâmpinarea față de recursul declarat, solicitându-se ca în temeiul disp.art.242 alin.2 Cod procedură civilă să se dispună judecarea cauzei și în lipsă, după care:
CURTEA DE APEL
DELIBERÂND:
Asupra recursului civil de față, instanța constată următoarele:
Prin sentința civilă nr.1083/D din 24 octombrie 2007, Tribunalul Satu Marear espins excepția lipsei calității procesuale pasive a INSPECTORATULUI ȘCOLAR S
A respins excepția lipsei calității procesuale pasive a CONSILIULUI JUDEȚEAN S
A respins excepția lipsei calității procesuale pasive a PRIMARULUI MUNICIPIULUI S
A admis acțiunea civilă formulată de reclamanții, reprezentați prin SINDICATUL ÎNVĂȚĂMÂNTULUI PREUNIVERSITAR S, cu sediul în S M,-, împotriva pârâților: INSPECTORATUL ȘCOLAR S M cu sediul în S M,-, CONSILIUL JUDEȚEAN S M cu sediul în S M, 25 Octombrie nr. 1, CONSILIUL LOCAL S M cu sediul în S M, 25 Octombrie nr. 1, PRIMARUL MUNICIPIULUI S M cu sediul în SME. 25 Octombrie nr. 1, GRĂDINIȚA CU PROGRAM PRELUNGIT NR. 11 S M,- județul S M și în consecință:
A obligat pârâții să calculeze drepturile salariale ale reclamanților cuvenite peste orele prestate în plus, săptămânal, față de norma didactică prevăzută de art. 45 alin. 1 din Legea nr. 128/1997 începând cu data de 26.07.2004.
A obligat pârâții să plătească reclamanților drepturile salariale stabilite potrivit calculului anterior, începând cu data de 26.07.2004 și până la pronunțare, actualizate în raport cu rata inflației la data plății.
Pentru a pronunța astfel, instanța de fond a reținut că, otrivit p. art. 45 alin. 1 din Legea 128/1997 personalul didactic de predare și de instruire practică cu o vechime în învățământ de peste 25 de ani, cu gradul didactic I, beneficiază de reducerea normei didactice cu două ore săptămânal fără diminuarea salariului. În același sens, la pct. 4 din Precizările generale pentru aplicarea Statutului personalului didactic nr. 19388/1999 emise de MINISTERUL EDUCAȚIEI ȘI CERCETĂRII se prevede că personalul didactic și de instruire practică cu o vechime în învățământ de peste 25 de ani, cu gradul didactic I și care beneficiază de reducerea normei didactice cu două ore săptămânal, fără reducerea salariului, poate fi salarizat prin plata cu ora pentru activitățile ce depășesc norma maximă. De asemenea, în același punct se mai prevede faptul că nu se aplică reducerea de două ore pentru personalul didactic prevăzut la art. 43 lit. f și g din Legea 128/1997.
Având în vedere prevederile legale mai sus menționate, s-a reținut de către tribunal că art. 45 din Legea 128/1997 se referă la întregul personal de predare, personal în care sunt incluși și învățătorii sau educatorii și pe cale de consecință și aceștia beneficiază de plata orelor efectuate în plus față de norma didactică stabilită potrivit legii.
Și din cuprinsul Precizărilor nr. 19388/1999 emise de MINISTERUL EDUCAȚIEI ȘI CERCETĂRII s-a constatat că întreg personalul didactic și de instruire practică care beneficiază de reducerea normei didactice cu două ore săptămânal poate fi salarizat prin plata cu ora pentru activitățile ce depășesc norma, fără a se face distincție între învățători și profesori.
În acest context, instanța de fond a reținut că este neavenită apărarea formulată de pârâtul INSPECTORATUL ȘCOLAR JUDEȚEAN S M în sensul că normarea personalului didactic de predare și instruire practică se stabilește diferențiat pentru educatoare și învățători față de profesori și maiștrii, aceasta nefăcând trimitere la neîndeplinirea condițiilor prevăzute de lege pentru acordarea dreptului ce face obiectul acțiunii.
Condițiile impuse de textul art. 45 alin. 1, referitoare la gradul didactic I și la vechimea de peste 25 ani, sunt îndeplinite de către reclamanții din acest dosar, conform tabelului depus.
Față de cele de mai sus, precum și disp. art. 117, respectiv art. 119 din Codul muncii, care statuează că munca prestată în afara duratei normale de muncă este considerată muncă suplimentară, aceasta urmând să se compenseze prin ore libere plătite în următoarele 30 de zile după efectuarea acesteia, prima instanță admis acțiune astfel cum a fost formulată și a obligat pârâții să calculeze drepturile salariale ale reclamanților cuvenite, peste orele prestate în plus, săptămânal, față de norma didactică prevăzută de art. 45 alin. 1 din Legea 128/1997 începând cu data de 26.07.2004. La efectuarea acestui calcul ținându-se cont și de data îndeplinirii cumulative a condițiilor cerute de art. 45 alin. 1, respectiv vechimea de peste 25 în învățământ și gradul didactic
De asemenea, tribunalul a obligat pârâții să plătească reclamantelor drepturile salariale cuvenite potrivit acestui calcul începând cu data de 26.07.2004 și până la pronunțare, actualizate în raport cu rata inflației la data plății, sens în care s-a pronunțat și Tribunalul Satu Mare prin Sentința civilă nr. 265/2006 în dosar nr. 1408/2006, devenită irevocabilă prin Decizia Civilă nr. 999/R/2006 din 26.09.2006 a Curții de APEL ORADEA.
Față de faptul că potrivit Legii 128/1997 privind Statutul personalului didactic și Legii 84/1995, republicată, atât inspectoratului școlar, cât și consiliului județean, consiliului local și primarului le revin obligații în ceea ce privește administrarea actului de învățământ prin încadrarea cadrelor didactice, promovarea acestora și alocarea de fonduri pentru finanțarea de bază a unității de învățământ, instanța de fond a apreciat că aceștia au calitate procesuală pasivă și în consecință respins excepțiile invocate de aceștia.
Împotriva acestei sentințe, în termen legal, scutit de plata taxelor de timbru, a declarat recurs pârâtul Consiliul Județean S M, solicitând admiterea acestuia, modificarea sentinței în sensul respingerii acțiunii, fără cheltuieli de judecată.
Prin motivele de recurs s-a invocat că, potrivit art.13 din OUG nr.32/2001, începând cu anul 2001 finanțarea instituțiilor de învățământ preuniversitar se asigură din bugetele locale ale unităților administrativ teritoriale, pe a căror rază își desfășoară activitatea, urmând ca, cheltuielile să se regularizeze cu bugetele locale, după aprobarea legii bugetelor de stat pe anul 2001.
Așadar, finanțarea se asigură din bugetele locale ale unităților administrativ teritoriale, formarea bugetelor consiliilor Locale pentru realizarea plății acestor cheltuieli se realizează din sumele repartizate de Consiliul Județean, din sumele constituite de la bugetul de stat.
Consiliul Județean nu poate face această repartizare decât în cuantumul și cu respectarea destinațiilor aprobate prin legea bugetului de stat, asistat de, nu poate fi obligat retroactiv la calcularea și plata drepturilor salariale ale personalului din învățământul preuniversitar. Obligația revine Consiliilor locale ce trebuie să aloce aceste cheltuieli din bugetul de stat.
A greșit instanța când a aplicat art.45 din Legea nr.128/1997 întrucât acesta statuează că, de reducerea normei didactice cu 2 ore săptămânal, beneficiază doar personalul didactic de instruire practică și predare nu și educatorii.
În drept s-au invocat dispozițiile art.299 și următoarele, art.304 pct.9 Cod procedură civilă.
Prin întâmpinare, intimatul Inspectoratul Școlar Județean SMa arătat că își păstrează în tot punctul de vedere exprimat prin întâmpinarea depusă la dosarul de fond, aderă întru totul la recursul declarat de Consiliul Județean S M și în consecință,solicită admiterea recursului ca fondat, modificarea sentinței civile recurate, în sensul respingerii acțiunii reclamantului, fără cheltuieli de judecată.
Ceilalți intimați, deși legal citați, nu s-au prezentat și nici nu și-au comunicat poziția procesuală față de recursul formulat.
Examinând sentința recurată prin prisma motivelor de recurs cât și din oficiu, instanța de recurs constată următoarele:
Potrivit art.13 din OUG nr.32/2001 finanțarea unităților de învățământ preuniversitar, se asigură din bugetele locale ale unităților teritoriale pe a căror rază teritorială își desfășoară activitatea, bugete ce se "alimentează" conform art.17 din nr.HG538/2001 după aprobarea legii bugetului de stat, prin adoptarea de către consiliile județene a unor hotărâri de repartizare a sumelor defalcate din unele venituri ale bugetului de stat, astfel că, nu se poate reține susținerea recurentului în sensul că nu ar avea calitate procesuală pasivă.
Tocmai datorită greșitei aplicări a Legii nr.128/1997 s-a ajuns la situația neacordării unor drepturi, ori, nu se poate exclude culpa recurentului ce avea obligația de a verifica modul de calcul al sumelor necesar a fi alocate de la bugetul de stat și a face propunerile corecte acordării acestora.
Nu se poate pierde din vedere faptul că, Consiliul Județean repartizează fondurile pentru finanțarea unităților de învățământ preuniversitar, de stat, în limita destinațiilor aprobate prin legea bugetului, dar, conform Legii nr.128/1997 și Legii nr.84/1999 are implicit și obligația ca pentru a asigura finanțarea, să verifice respectarea legalității privind câtimea necesară, și a face propuneri în acest sens, aspecte ce corespund practicii constante a instanței în materie.
Referitor la fondul cauzei conform art.43 alin.1 din Legea nr.128/1997, întregul personal didactic de predare și instruire practică, cu o vechime de peste 25 ani, cu gradul I didactic, beneficiază de reducerea normei cu 2 ore săptămânal, ori, din analiza acestei dispoziții nu se poate reține decât că de efectele acestuia profită întregul personal de predare, personal în care sunt incluși și educatorii.
A aprecia altfel duce la un tratament discriminatoriu, întrucât, legiuitorul unde a dorit, a arătat expres acest aspect, iar în precizările nr.19388/1999 emise de Ministerul Educației și Cercetării nu se face distincție între educatori, învățători și celălalt corp didactic, aspect corect reținut de instanța de fond, de altfel, conform practicii judiciare constante în materie, criticile fiind neavenite.
Față de cele expuse, nefiind incidente dispozițiile art.304 Cod procedură civilă, instanța de recurs în baza art.312 alin.1 Cod procedură civilă, va respinge ca nefondat recursul, urmând a menține în întregime sentința recurată ca fiind legală și temeinică, constatându-se totodată că, părțile intimate nu au solicitat a se face aplicarea prevederilor art.274 Cod procedură civilă.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
RESPINGE ca nefondat recursul civil declarat de recurentul CONSILIUL JUDEȚEAN S împotriva sentinței civile nr. 1083/D din 24 octombrie 2007, pronunțată de Tribunalul Satu Mare, pe care o menține în întregime.
Fără cheltuieli de judecată.
IREVOCABILĂ.
Pronunțată în ședința publică din 21 februarie 2008 .
Președinte, Judecător, Judecător, Grefier,
- - - - - -
Red.concept decizie -
Data:27.02.2008
Jud.fond /
dact.
data:3.03.2008
2 ex.
Președinte:Trif DoinaJudecători:Trif Doina, Stan Aurelia Lenuța, Pantea