Drepturi patrimoniale. Jurisprudenta. Decizia 319/2008. Curtea de Apel Oradea
| Comentarii |
|
ROMÂNIA |
CURTEA DE APEL ORADEA |
- Secția civilă mixtă - |
Dosar nr- |
DECIZIA CIVILĂ NR.319/2008-R
Ședința publică din 29 februarie 2008
PREȘEDINTE: Trif Doina JUDECĂTOR 2: Stan Aurelia Lenuța
- - - - - JUDECĂTOR 3: Pantea
- - - judecător
- - grefier
Pe rol fiind judecarea recursurilor civile declarate de pârâtul MINISTERUL ECONOMIEI ȘI FINANȚELOR B-cu sediul în B,-, sector 5 prin DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE B-O -cu sediul în O, strada -, nr.3. județul B, de către reclamanții:, B, G, G, A, A, R G, G, G, G, G, -toți prin mandatar ,cu domiciliul ales în O,-, județul B și recurenții pârâți MINISTERUL PUBLIC -PARCHETUL DE PE LÂNGĂ ÎNALTA CURTE DE CASAȚIE ȘI JUSTIȚIE B -cu sediul în B,-, sector 5, în contradictoriu cu intimat PARCHETUL DE PE LÂNGĂ CURTEA DE APEL ORADEA,-, județul B, intimat PARCHETUL DE PE LÂNGĂ TRIBUNALUL BIHOR --, județul B, intimat DIRECȚIA NAȚIONALĂ ANTICORUPȚIE B,strada - -, nr.79-81, intimat CONSILIUL NATIONAL PENTRU COMBATEREA DISCRIMINARII B, nr.1-3, sector 1, împotriva sentinței civile nr.894/LM din 19 noiembrie 2007, pronunțată de Tribunalul Bihor în dosar nr-, având ca obiect: drepturi bănești
Se constată că fondul cauzei s-a dezbătut în ședința publică din 21 februarie 2008, când părțile prezente au pus concluzii asupra recursurilor, concluzii cuprinse în încheierea de ședință de la acea dată, încheiere ce face parte integrantă din prezenta hotărâre și când s-a amânat pronunțarea pentru data de 25.02.2008,27.02.2008 și 29.02.2008, dată la care s-a pronunțat hotărârea.
CURTEA DE APEL
D E LI BERÂND:
Asupra recursurilor civile de față, instanța constată următoarele:
Prin sentința civilă nr.894/LM din 19 noiembrie 2007, Tribunalul Bihorar espins excepția necompetenței materiale invocată de Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție.
A respins excepția lipsei calității procesuale pasive invocate de Ministerul Economiei și Finanțelor.
A admis în parte acțiunea formulată și precizată de reclamanții, B, G, G, A, A, R, G, G, G, și, - toți cu domiciliul procedural ales în O,-, județul B, în contradictoriu cu pârâții MINISTERUL PUBLIC - PARCHETUL DE PE LÂNGĂ ÎNALTA CURTE DE CASAȚIE ȘI JUSTIȚIE cu sediul în B-,sector 5, PARCHETUL DE PE LÂNGĂ CURTEA DE APEL ORADEA cu sediul în O,-, județul B, PARCHETUL DE PE LÂNGĂ TRIBUNALUL BIHOR cu sediul în O,-, județul B, DIRECȚIA NAȚIONALĂ ANTICORUPȚIE cu sediul în B,--81, sector 1, MINISTERUL ECONOMIEI SI FINANȚELOR cu sediul în B,-, sector 5 și CONSILIUL NATIONAL PENTRU COMBATEREA DISCRIMINARII cu sediul în B, nr.1-3, sector 1, și în consecință:
Au fost obligați pârâții MINISTERUL PUBLIC - PARCHETUL DE PE LÂNGĂ ÎNALTA CURTE DE CASAȚIE ȘI JUSTIȚIE, PARCHETUL DE PE LÂNGĂ CURTEA DE APEL ORADEA, PARCHETUL DE PE LÂNGĂ TRIBUNALUL BIHOR, DIRECȚIA NAȚIONALĂ ANTICORUPȚIE, la plata în favoarea reclamanților a sumelor reprezentând drepturi salariale cu titlu de spor de risc și solicitare neuropsihică în procent de 50% din indemnizația brută lunară pe perioada 30.05.2004-01.02.2007, raportat la perioada în care fiecare dintre reclamanți a desfășurat activitate în cadrul pârâților, sume ce se vor actualiza cu indicele de inflație la data plății efective.
Au fost obligați pârâții MINISTERUL PUBLIC - PARCHETUL DE PE LÂNGĂ ÎNALTA CURTE DE CASAȚIE ȘI JUSTIȚIE, PARCHETUL DE PE LÂNGĂ CURTEA DE APEL ORADEA, PARCHETUL DE PE LÂNGĂ TRIBUNALUL BIHOR, DIRECȚIA NAȚIONALĂ ANTICORUPȚIE la efectuarea cuvenitelor mențiuni în carnetul de muncă ale reclamanților cu privire la sporul de risc și solicitare neuropsihică.
Au fost respinse restul pretențiilor formulate de reclamanți.
A fost admisă cererea de chemare în garanție formulată de pârâtul MINISTERUL PUBLIC - PARCHETUL DE PE LÂNGĂ ÎNALTA CURTE DE CASAȚIE ȘI JUSTIȚIE în contradictoriu cu chematul în garanție MINISTERUL ECONOMIEI SI FINANȚELOR, și în consecință:
A fost obligat chematul în garanție să vireze pârâtului fondurile necesare achitării sumelor solicitate de reclamanți, ără cheltuieli de judecată.
Pentru a pronunța astfel, instanța de fond a reținut că, otrivit p. art. 1 din OUG. 22/2002 aprobată prin Legea nr. 288/2002 Ministerul Finanțelor Publice (actual Ministerul Economiei si Finanțelor) răspunde de executarea obligațiilor de plată ale instituțiilor publice în temeiul unor titluri executorii din sumele aprobate din bugetele acestora cu titlu de cheltuieli, la care se încadrează obligația de plată respectivă, motiv pentru care instanța de fond a respins excepția lipsei calității procesuale pasive a Ministerului Finanțelor Publice. Instanța, din oficiu calificat ca fiind o apărare în fond "excepția" inadmisibilității cererii de chemare în garanție, motiv pentru care nu s- pronunțat asupra ei.
Referitor la excepția necompetenței materiale a instanței, prima instanță a reținut că, potrivit art.2, pct.1, lit."c"Cod procedură civilă, tribunalele judecă in primă instanță, conflictele de muncă, cu excepția celor date prin lege in competența altor instanțe.
În conformitate cu dispozițiile art.3 din Legea nr.168/1999,conflictele de muncă sunt conflictele dintre salariați și unitățile la care sunt încadrați,cu privire la interesele cu caracter profesional,social sau economic,ori la drepturile rezultate din desfășurarea raporturilor de muncă și cum in speță, despăgubirile solicitate de reclamanți decurg din reglementarea cu caracter discriminatoriu a drepturilor salariale, s-a apreciat că prezentul litigiu îmbracă forma unui conflict de muncă astfel cum este descris de dispozițiile normative menționate anterior, iar competența de soluționare aparține Tribunalului Bihor.
In ce privește fondul cauzei,s-a reținut de tribunal, așa după cum rezultă din expunerea rezumată a lucrărilor dosarului în speța dedusă judecății, tema pretențiilor și probațiunii vizează acordarea sporului de risc și suprasolicitare neuropsihică, pentru reclamanți în calitatea acestora de magistrați și personal auxiliar în cadrul instanțelor judecătorești.
Potrivit art. 47 din Legea nr. 50/1996 privind salarizarea și alte drepturi ale personalului din organele autorității judecătorești "pentru risc și suprasolicitare neuropsihică, magistrații și personalul auxiliar de specialitate, beneficiază de un spor de 50% din salariul de bază brut lunar ".
Este adevărat că prin art. I pct. 42 din nr.OG 83/2000 pentru modificarea și completarea Legii nr. 50/1996, art. 47 din Legea nr. 50/1996 a fost abrogat expres, însă, procedându-se astfel, au fost încălcate atât normele constituționale de principiu referitoare la delegarea legislativă cât și dispozițiile Legii nr. 125/2000 privind abilitatea Guvernului de a emite ordonanțe.
Astfel, potrivit art. 108 alin. 3 din Constituție ordonanțele se emit in temeiul unei legi speciale de abilitare, în limitele și conditiile prevazute de aceasta.
Ori, prin art. 1 pct. Q1 din Legea nr. 125/2000 Guvernul a fost abilitat sa emita ordonante doar cu privire la modificarea si completarea Legii nr. 50/1996 privind salarizarea și alte drepturi ale personalului din organele autorității judecătorești, republicata.
Cu toate acestea, s-a reținut de instanța de fond, că prin OG nr. 83/2000 s-a procedat și la abrogarea unor dispozitii ale Legii nr. 50/1996, deși asa cum rezulta din dispozițiile art. 56-62 ale Legii nr. 24/2000 privind normele de tehnica legislativa pentru elaborarea actelor normative, modificarea, completarea și abrogarea constituie evenimente legislative distincte.
Așadar, s-a reținut că, deși prin legea de abilitare nu a fost prevazută decât posibilitatea modificarii și completării legii, prin ordonanța emisă în temeiul legi a avut loc și abrogarea unor dispozitii ale acesteia.
Este de remarcat în acest context, că acolo unde legiuitorul a avut intentia să acorde executivului abilitare pentru abrogarea unor texte de lege, a prevăzut expres aceasta în cuprinsul legii de abilitare.
Față de cele cele de mai sus, întrucat abrogarea realizată prin OG nr. 83/2000 este nelegală, instanța de fond a apreciat ca întemeiată acțiunea reclamantilor avand ca obiect acordarea sporului de risc și solicitare neuropsihică, în procent de 50 %, prevăzut de art. 47 din Legea nr. 50/1996, calculat din salariul de baza brut lunar, începând cu data de 30 mai 2004 și până la data de 01 februarie 2007, data la care a intrat in vigoare OG nr. 8/2007, abrogându-se astfel dispozitiile Legii nr. 50/1996.
In consecinta, în temeiul dispozițiilor art. 1, 2 din OUG. nr 22/2002 și art. 73-78 din Legea nr. 168/1999, instanța de fond admis actiunea reclamantilor și a obligat pârâții la plata în favoarea reclamanților a sumelor reprezentand spor de risc și solicitare neuropsihică, pe perioada 30.05.2004 - 01 februarie 2007, sume ce vor fi actualizate cu indicele de inflatie la data platii efective.
Potrivit art. 1084 Cod civil, s-a apreciat de tribunal că, daunele interese ce sunt debite creditorului cuprind în genere pierderea ce a suferit și beneficiul de care a fost lipsit, ori în speță este notoriu faptul că moneda națională s-a devalorizat și din păcate se devalorizează continuu, astfel că potrivit practicii judiciare constante în materie, în mod justificat s-a solicitat actualizarea creanței conform aplicării indicelui de inflație potrivit datelor comunicate de - Direcția Județeană de Statistică B, până la data plății efective.
Instanța de fond a respins capătul de cerere privind acordarea dobânzilor aferente sumelor de bani solicitate de reclamanți, acestea fiind drepturi salariale nepurtătoare de dobânzi, art.3 alin.3 din nr.OUG9/2000 invocat ca și temei de către reclamanți făcând referire la dobânda acordată în materie comercială.
In ceea ce privește acordarea acestui spor de risc începând cu data de 01.01.2003 și până la data de 29.05.2004 tribunalul a respins aceste pretenții ca fiind prescrise raportat la data introducerii acțiunii 30 mai 2007, iar în ce privește acordarea drepturilor bănești și ulterior datei de 01.02.2007 instanța a reținut că la data respectivă a intrat in vigoare OG nr. 8/2007, abrogându-se astfel dispozițiile Legii nr. 50/1996, motiv pentru care a fost respins și acest capăt de cerere.
In conformitate cu dispozițiile Decretului nr. 92/1976, art.1 coroborat cu art.3, tribunalul a obligat pârâții MINISTERUL PUBLIC - PARCHETUL DE PE LÂNGĂ ÎNALTA CURTE DE CASAȚIE ȘI JUSTIȚIE, PARCHETUL DE PE LÂNGĂ CURTEA DE APEL ORADEA, PARCHETUL DE PE LÂNGĂ TRIBUNALUL BIHOR, DIRECȚIA NAȚIONALĂ ANTICORUPȚIE la efectuarea cuvenitelor mențiuni în carnetele de muncă ale reclamanților cu privire la sporul de risc și solicitare neuropsihică.
Referitor la cererea de chemare în garanție instanța de fond a admis-o, întrucât Ministerul Economiei și Finanțelor are printre sarcinile ce rezultă din legea acestuia de organizare și funcționare și pe aceea de a asigura instituțiilor bugetare care nu au venituri proprii, cum sunt și pârâții în speță, sumele necesare pentru desfășurarea corespunzătoare a activității, fie prevăzute prin bugetele anuale, fie prin rectificările de buget.
Împotriva acestei hotărâri au declarat recurs Ministerul Economiei și Finanțelor B prin B, reclamanții și pârâtul Ministerul Public -Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție
Prin recursul său Ministerul Economiei și Finanțelor Bas olicitat admiterea lui și modificarea sentinței în sensul admiterii excepției lipsei calității procesuale pasive a Ministerului Economiei și Finanțelor și a respingerii cererii de chemare în garanție a Ministerului Economiei și Finanțelor.
În motivarea recursului se arată că în mod greșit instanța de fond a obligat Ministerul Economiei și Finanțelor la virarea sumelor necesare achitării de către Ministerul Publica drepturilor bănești cuvenite reclamanților reprezentând sporul de 50% pentru risc și suprasolicitare în condițiile în care conform art.28 lit."d" și "e" din Legea nr.500/2002, proiectele legilor bugetare anuale și ale bugetelor se elaborează de către Guvern prin Ministerul Economiei și Finanțelor, pe baza politicilor și strategiilor sectoriale în baza propunerilor de buget prezentate de ordinatorii principali de credite respectiv a propunerilor de cheltuieli detaliate ale ordonatorilor principali de credite. Ori, Ministerul Public este ordonator principal de credite, Ministerul Economiei și Finanțelor de asemenea și potrivit dispozițiilor legale, creditele bugetare aprobate unui ordonator principal de credite nu pot fi utilizate pentru finanțarea altui ordonator principal de credite și nici în alt scop decât destinația bugetară stabilită prin legea bugetară anuală. Așa fiind revine exclusiv Ministerului Public obligația de a onora raporturile de muncă stabilite cu reclamanții și respectiv de a include în proiectul bugetului pe anul viitor sumele necesare efectuării plăților respective.
În privința cererii de chemare în garanție, aceasta era inadmisibilă pentru că în conformitate cu dispozițiile art.60-63 Cod procedură civilă, instituția chemării în garanție se bazează pe existența unei obligații de garanție între cel care cheamă în garanție și cel chemat în baza unei legi ori a unui contract, condiție ce nu se regăsește în prezenta cauză, astfel că, în mod greșit a fost admisă cererea de chemare în garanție.
Reclamanții recurenți, au solicitat admiterea recursului lor și acordarea și pe viitor a sporului de risc și suprasolicitare neuropsihică, acesta fiind practic un drept câștigat.
În motivarea recursului lor, reclamanții au arătat că potrivit art.1 din Protocolul adițional nr.1 la Convenția Europeană pentru apărarea drepturilor omului și libertăților fundamentale, sporul de risc și suprasolicitare neuropsihică este un drept de creanță, de care prin abrogarea art.47 din Legea nr.50/1996, au fost lipsiți, fără a fi existat o justificare, un motiv de utilitate publică pentru care magistrații să fi fost lipsiți de dreptul lor. Ori, câtă vreme în acest mod li s-a abrogat un drept prevăzut de lege există un conflict între prevederile nr.OG8/2007 care a abrogat dispozițiile Legii nr.50/1996 și art.1 din Protocolul adițional nr.1 la Convenția Europeană pentru apărarea drepturilor omului și libertăților fundamentale, situație în care se impune a se da preponderență și a se aplica acest din urmă text și în ceea ce privește acordarea pentru viitor a sporului de risc și suprasolicitare neuropsihică.
Pe de altă parte, potrivit art.56 alin.2 din Legea nr.24/2000 republicată, privind normele de tehnică legislativă, nu poate fi admisibilă modificarea unei dispoziții cuprinse într-o lege, printr-un act normativ de valoare inferioară,Ordonanță de guvern, decât cu încălcarea art.53 alin.1 din Constituție și a principiului ierarhiei actelor juridice consacrat de Constituția revizuită și ca atare plata acestui drept salarial trebuia făcută în continuare.
În plus, abrogarea acestui spor, a creat și o situație discriminatorie între magistrați și celelalte categorii de salariați ai statului, funcționari publici și demnitari, care beneficiază în continuare de spor de risc și suprasolicitare neuropsihică și aceasta în condițiile în care prin Legea nr.303/2004 recunoscându-se riscurile mari și stresul neuropsihic la care sunt supuși magistrații, s-au instituit suplimentar reglementări speciale pentru asigurarea vieții, integrității corporale și bunurilor lor pentru riscuri profesionale și posibilitatea apelării la serviciile de pază și protecție.
În concluzie, condițiile de risc și suprasolicitare avute în vedere la momentul acordării sporului de 50% nu s-au schimbat, ci dimpotrivă, s-au acutizat, volumul de muncă a crescut, complexitatea infracțional de asemenea și odată cu intrarea României în Uniunea Europeană au crescut și cerințele înfăptuirii actului de justiție și eficiență sporită a acestuia, în situația existenței unui sistem legislativ stufos și uneori contradictoriu și a unor condiții de muncă neadecvate, astfel că acest spor trebuie acordat în continuare și pentru a nu exista nici o discriminare conform art.1 din Protocolul 12 la Convenția Europeană a Drepturilor Omului.
În drept au fost invocate dispozițiile art.392-304 alin.1 pct.9 și 312 Cod procedură civilă.
Recurentul Ministerul Public -Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție Bas olicitat admiterea recursului său, casarea sentinței și trimiterea cauzei spre competență soluționare Curții de Apel București și respingerea acțiunii ca inadmisibilă.
În motivarea recursului se arată că hotărârea instanței de fond a fost pronunțată cu încălcarea competenței altei instanțe și anume a competenței Curții de Apel București. Potrivit prevederilor art.36 alin.2 din nr.OUG27/2006, întrucât și acordarea sau neacordarea unui spor ce se aplică la indemnizația de bază în temeiul căreia se calculează drepturile salariale poate fi contestată în condițiile stabilite de nr.OUG27/2006 aprobată și modificată prin Legea nr.45/2007.
În altă ordine de idei, instanța de fond a depășit atribuțiile puterii judecătorești dispunând în mod nelegal obligarea Ministerului Public la acordarea sporului de risc și suprasolicitare neuropsihică de 50% din indemnizația de încadrare brută lunară pe perioada 30.05.2004-1.02.2007 în situația în care actul normativ care prevede acordarea acestui spor a fost abrogat. Motivarea instanței de fond că "abrogarea dreptului prevăzut de art.42 din nr.OG83/2000 nu poate produce efecte juridice, deoarece acest act normativ are o forță juridică inferioară Legii nr.50/1996 și această stare este în vădită contradicție cu dispozițiile Constituției și ale Legii nr.24/2000", este nelegală, sensul prevederilor art.62 alin.1 din Legea nr.24/2000 fiind acela că "trebuie abrogate" prevederi contrare de același nivel sau de nivel superior. Mai mult, nici Constituția României nu îngrădește abrogarea unei norme superioare printr-o normă inferioară și ca atare a susține că Ordonanța Guvernului nr.83/2000 nu produce efecte juridice înseamnă a lipsi pe magistrați și personalul auxiliar de specialitate de majorarea salarială semnificativă acordată de acest act normativ.
În ceea ce privește fondul cauzei, hotărârea recurată este lipsită de temei legal și a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a legii, întrucât art.47 din Legea nr.50/1996 a fost abrogat expres prin art.1 pct.42 din nr.OG83/2000 și nu odată cu adoptarea OUG nr.177/2002; iar potrivit art.62 alin.3 din Legea nr.24/2000 privind Normele de tehnică legislativă "abrogarea unei dispoziții sau a unui act normativ are caracter definitiv. Nu este admis ca prin abrogarea unui act de abrogare anterior să se repună în vigoare actul normativ inițial. excepție ordonanțele Guvernului care au prevăzut norme de abrogare și au fost respinse prin lege de către Parlament". În acest context este evident că voința legiuitorului a fost expres și ferm exprimată în cuprinsul nr.OG83/2000 în sensul abrogării textului de lege pe care intimații reclamanți și-au întemeiat acțiunea.
În fine, se mai invocă faptul că instanța de fond a dispus în mod nelegal plata drepturilor bănești solicitate de reclamanți, actualizate cu rata inflației în condițiile în care Ministerul Public, ca instituție bugetară nu poate să înscrie în bugetul propriu nici o plată fără bază legală pentru respectiva cheltuială. De asemenea, angajarea cheltuielilor din bugetul de stat se poate face numai în limita creditelor bugetare anuale aprobate și doar pentru destinația pentru care au fost alocate. Datorită acestor prevederi legale, obligația instituită în sarcina Ministerului Public reprezintă o obligație imposibil de executat, iar plata sumei reprezentând indicele de inflație se poate face numai prin intervenția legiuitorului. Mai mult, aplicarea indicelui de inflația apare ca un mijloc de constrângere, reprezentând pentru debitor o amenințare spre a-l determina să-și execute obligația asumată, ori această obligare la plata sumei reprezentând actualizarea conform indicelui de inflație este lipsită de cauză juridică și ca atare nu se justifică fiind neîntemeiată.
În drept au fost invocate dispozițiile art.299 Cod procedură civilă.
Examinând sentința recurată prin prisma motivelor de recurs invocate cât și din oficiu, instanța constată următoarele:
În ceea ce privește recursul declarat de Ministerul Economiei și Finanțelor B, criticile formulate sunt nefondate. Așa după cum a reținut succint instanța de fond, Ministerul Economiei și Finanțelor B are printre altele și sarcina de a asigura instituțiilor bugetare care nu au venituri proprii, sumele necesare pentru desfășurarea corespunzătoare a activității, fie prin bugetele anuale, fie prin rectificările de buget și deci prin prisma acestor dispoziții legale, instanța de fond a obligat Ministerul Economiei și Finanțelor B să vireze fondurile necesare achitării drepturilor recunoscute reclamanților.
Ca atare, tocmai prevederile art.28 din Legea nr.500/2002, invocate de recurentă constituie temeiul justificării calității procesuale pasive a Ministerului Economiei și Finanțelor și totodată al obligației de garantare a Ministerului Public, în baza căreia instanța de fond a admis cererea de chemare în garanție, astfel încât criticile formulate de acest recurent sunt nefondate, aspectele invocate fiind corect soluționate.
Referitor la recursul declarat de către reclamanți se reține că într-adevăr sporul de risc și suprasolicitare neuropsihică așa cum a fost prevăzut de art.47 din Legea nr.50/1996 constituie un bun în sensul art.1 din Protocolul nr.1 al Convenției Europene, fiind un drept de creanță, de care, prin acte normative de valoare juridică inferioară legii, reclamanții au fost deposedați, fără o justificare întemeiată pe vreun motiv de utilitate publică, ori pe schimbarea condițiilor care au reclamant acordarea sporului respectiv în anul 1996, dar, obligarea pârâților la acordarea pe viitor a acestor drepturi nu poate fi primită câtă vreme nu a fost solicitată la instanța de fond; din acțiunea introductivă rezultă clar că instanța a fost investită doar pentru perioada 21 mai 2004-1 februarie 2007, fără a se fi cerut și pe viitor acordarea acestor drepturi.
Așa fiind, criticile formulate sunt neavenite și nu se impun a fi analizate în lipsa unei precizări sau completări la acțiunea inițială cu un astfel de capăt de cerere în fața primei instanțe, astfel încât și recursul reclamanților va fi respins.
În fine, cât privește recursul Ministerului Public -Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, se reține că nici acesta nu este fondat și ca atare va fi respins pentru următoarele considerente:
În mod corect a procedat Tribunalul Bihor la soluționarea cererii cu care a fost investită, potrivit prevederilor art.284 Codul muncii fiind instanța competentă, raportat la obiectul cauzei. Reclamanții nu au contestat modul de stabilire a drepturilor salariale, ci neacordarea lor așa cum au fost prevăzute de lege, ceea ce evident nu se poate încadra la prevederile art.36 alin.1 și 2 din nr.OUG27/2006 și ca atare în mod corect a respins excepția de necompetență materială invocată de Ministerul Public.
Nu este întemeiată nici critica referitoare la depășirea atribuțiilor puterii judecătorești. Instanța nu s-a substituit organului legislativ, ci făcând aplicarea principiilor de drept și a celor de tehnică legislativă a ajuns la concluzia că actul normativ pe care reclamanții și-au întemeiat acțiunea, nu a fost abrogat cu respectarea dispozițiilor constituționale și a normelor de tehnică legislativă, fapt pentru care această abrogare nu există, nefiind validă.
Nu corespunde adevărului faptul că instanța de fond ar fi reținut că întregul nr.OG83/2000 nu ar produce efecte juridice, ci doar abrogarea expresă a prevederilor art.47 din Legea nr.50/1996 nu produce efecte juridice pentru considerentele expuse mai sus. Restul prevederilor din Ordonanța nr.83/2000 nu au făcut obiectul analizei instanței întrucât nu au fost contestate și ca atare nu s-a pus nici un moment problema ca magistrații și personalul auxiliar de specialitate să fie lipsiți de drepturile salariale majorate recunoscute prin această Ordonanță, nicăieri instanța de fond nefăcând referire la ineficiența juridică a prevederilor Ordonanței în întregul ei, decât la ineficiența paragrafului care prevedea abrogarea dispozițiilor art.47 din Legea nr.50/1996.
Este de asemenea eronată susținerea recurentului în sensul că prevederile art.62 alin.1 din Legea nr.24/2000 trebuie înțelese în sensul că trebuie abrogate prevederi contrare de același nivel sau de nivel superior; din contră, tocmai că prevederile cuprinse într-un act normativ, în măsura în care sunt contrare unor reglementări noi, prevăzute într-un act normativ de același nivel sau într-un act normativ de nivel superior trebuie abrogate. Deci actul nou poate să fie de același nivel sau de nivel superior, celui ce are reglementări contrare reglementărilor noi și nu invers, cum distorsionat încearcă recurentul să interpreteze dispoziția legală susmenționată.
Nicăieri în cuprinsul hotărârii recurate instanța de fond nu a reținut că art.47 din Legea nr.50/1996 ar fi fost abrogat nu prin nr.OG83/2000 ci prin adoptarea nr.OUG177/2002, astfel că nici critica privind pronunțarea unei hotărâri dată cu aplicarea sau interpretarea greșită a legii ori lipsită de temei legal nu este întemeiată. În mod corect a reținut instanța de fond că abrogarea art.47 din Legea nr.50/1996, prin art.I pct.42 din nr.OG83/2000 este nelegală, întrucât au fost încălcate normele Constituționale de principiu privind delegarea legislativă, ale Legii nr.125/2000 privind abilitarea Guvernului de a emite ordonanțe și ale Legii nr.24/2000 privind normele de tehnică legislativă.
Ca atare, abrogarea fiind nelegală, nu-și găsesc incidența dispozițiile art.62 alin.3 din Legea nr.24/2000, iar art.47 din Legea nr.50/1996 în mod legal a continuat să-și produce efecte și să constituie temei pentru acordarea sporului de 50% pentru risc și suprasolicitare neuropsihică solicitat de reclamanți. Dacă legiuitorul ar fi dorit abrogarea acestui drept ar fi prevăzut expres aceasta în legea de abilitare, așa cum a procedat în cazul altor texte de lege.
În fine, nu se poate accepta nici critica privitoare la faptul că recurentul s-ar afla în fața unei obligații imposibil de executat.
Faptul că obligarea acestui recurent la plata drepturilor solicitate de reclamanți a fost urmată de admiterea cererii de chemare în garanție a Ministerului Economiei și Finanțelor face ca obligația impusă să devină pe deplin posibilă. Tocmai că instanța a avut deschiderea necesară și a înțeles că executarea obligației nu ține exclusiv de pârâtul recurent Ministerul Public ci și de Ministerul Economiei și Finanțelor și că pentru efectuarea plăților vor fi necesare alocarea de fonduri speciale în acest scop, iar temeiul legal, baza legală ce va sta la fundamentul efectuării plăților îl constituie tocmai hotărârea judecătorească definitivă și executorie ce are putere de lege în privința celor asupra cărora dispune.
Actualizarea cu indicele de inflație a sumelor la care reclamanții sunt îndreptățiți, reprezintă reparație echitabilă a prejudiciului suferit de reclamanți, în temeiul principiului îmbogățirii fără justă cauză și nu constituie nicidecum un mijloc de constrângere a debitorului în scopul de a-și executa obligația ce i-a fost impusă, astfel că și sub acest aspect hotărârea instanței de fond este temeinică și legală.
Pentru toate aceste considerente, recursurile sunt nefondate și în consecință în baza prevederilor art.312 Cod procedură civilă, vor fi respinse.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
RESPINGE ca nefondate recursurile civile declarate de MINISTERUL ECONOMIEI ȘI FINANȚELOR -cu sediul în B,-, sector 5, de către reclamanții:, B, G, G, A, A, R G, G, G, G, G, -toți prin mandatar ,cu domiciliul ales în O,-, județul B și recurentul pârât MINISTERUL PUBLIC -PARCHETUL DE PE LÂNGĂ ÎNALTA CURTE DE CASAȚIE ȘI JUSTIȚIE -cu sediul în B,-, sector 5, împotriva sentinței civile nr.894/LM din 19 noiembrie 2007, pronunțată de Tribunalul Bihor, pe care o menține în întregime.
Fără cheltuieli de judecată.
IREVOCABILĂ.
Pronunțată în ședința publică din 29 februarie 2008.
Președinte, Judecător, Judecător, Grefier,
- - - - - -
Red.concept decizie -
Data:17.03.2008
Jud.fond /
dact.
data:19.03.2008
2 ex.
Președinte:Trif DoinaJudecători:Trif Doina, Stan Aurelia Lenuța, Pantea
