Drepturi patrimoniale. Jurisprudenta. Decizia 4468/2009. Curtea de Apel Bucuresti
| Comentarii |
|
Dosar nr-
Format vechi nr.3060/2009
O MNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A VII A CIVILĂ ȘI PENTRU CAUZE PRIVIND CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
DECIZIA CIVILĂ NR.4468/
Ședința publică de la 17 iunie 2009
Curtea compusă din:
PREȘEDINTE: Rotaru Florentina Gabriela
JUDECĂTOR 2: Cristescu Simona
JUDECĂTOR 3: Uță
GREFIER -
*****************
Pe rol fiind soluționarea cererilor de recurs formulate de recurențiiMinisterul Justiției și Libertăților și Ministerul Finanțelor Publice prin Direcția Generală a Finanțelor Publice a Județului Gîmpotriva sentinței civile nr.648/LM din data de 23.05.2008 pronunțată de Tribunalul Giurgiu - Secția Civilă în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimații, -, Curtea de APEL BUCUREȘTI și Tribunalul Giurgiu,având ca obiect:"drepturi bănești - spor de 50%".
La apelul nominal făcut în ședința publică nu au răspuns: recurențiiMinisterul Justiției și Libertăților și Ministerul Finanțelor Publice prin Direcția Generală a Finanțelor Publice a Județului Gși intimații, -, Curtea de APEL BUCUREȘTI și Tribunalul Giurgiu.
Procedura de citare legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care,
Curtea, având în vedere împrejurarea că recurenții prin cererile de recurs deduse judecății au solicitat judecarea pricinii în lipsă, conform art.242 pct.2 cod proc. civilă și constatând cauza în stare de judecată, o reține spre soluționare.
CURTEA,
Deliberând asupra recursurilor civile deduse judecății, constată următoarele:
Prin sentința civilă nr.648/LM din data de 23.05.2008 pronunțată în dosarul nr-, Tribunalul Giurgiu - Secția Civilă a respins excepția lipsei calității procesuale pasive invocată de pârâtul Ministerul Economiei și Finanțelor; a admis în parte acțiunea formulată de reclamanții, -, împotriva pârâților Ministerul Justiției, Curtea de APEL BUCUREȘTI, Tribunalul Giurgiu și Ministerul Economiei și Finanțelor; a obligat pârâții Ministerul Justiției, Curtea de APEL BUCUREȘTI, Tribunalul Giurgiu să plătească reclamanților drepturile salariale reprezentând sporul de 50% din salariul de bază brut lunar pentru risc și suprasolicitare neuropsihică stabilit de art. 47 din Legea nr. 50/1996, pe perioada 14.03.2005 și data pronunțării sentinței, corespunzător timpului efectiv lucrat de fiecare reclamant în intervalul menționat, precum și la plata dobânzii legale, sumele urmând a fi actualizate cu indicele de inflație, de la data stabilirii dreptului și până în ziua plății efective; a obligat pârâtul Ministerul Economiei și Finanțelor să aloce Ministerului Justiției fondurile necesare în vederea plății drepturilor către reclamanți; a obligat pârâtul Tribunalul Giurgiu să efectueze mențiunile cuvenite în carnetele de muncă ale reclamanților; a respins capătul de cerere privind obligarea la plata acelorași drepturi și în continuare, ca fiind prematur formulată.
Pentru a pronunța această soluție, prima instanță a reținut, în esență, următoarea situație de fapt și de drept:
Activitatea instanțelor este finanțată de la bugetul de stat, ceea ce conferă Ministerului Finanțelor Publice legitimare procesuală pasivă în raport de rolul său în elaborarea bugetului de stat și a oricăror rectificări ale acestuia.
Pe fondul cauzei, s-a reținut că, otrivit p. art. 47 din Legea nr. 50/1996 privind salarizarea și alte drepturi ale personalului din organele autorității judecătorești, republicată, magistrații și personalul auxiliar de specialitate beneficiază de un spor de 50% din salariul de bază brut lunar, pentru risc și suprasolicitare neuropsihică.
Prin art. I pct. 42 din Ordonanța Guvernului nr. 83/2000, s-a dispus că art. 47 se abrogă.
Prima instanță a avut în vedre și art. 1 din Protocolul adițional nr. 1 la Convenția pentru apărarea drepturilor omului și libertăților fundamentale, reținând că, prin abrogarea acestui spor, reclamanții au fost lipsiți de proprietatea asupra unui bun, fără să existe o cauză de utilitate publică.
Prin urmare, există conflict între art. 42 din nr.OG 83/2000, care a abrogat art. 47 din Legea nr. 50/1996 și art. 1 din Protocolul adițional nr. 1 la Convenția pentru apărarea drepturilor omului și libertăților fundamentale, urmând a se da preponderență și aplicabilitate juridică acestui din urmă text.
Pe de altă parte, s-a reținut că abrogarea textului art. 47 din Legea nr. 50/1996 s-a făcut cu încălcarea normelor de tehnică legislativă în elaborarea actelor normative și a dispozițiilor constituționale, sens în care a fost evocată decizia nr. XXI/2008, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție în soluționarea căii extraordinare de atac a recursului în interesul legii, obligatorie pentru instanțe.
Întrucât cererea reclamanților derivă dintr-un raport de muncă, s-a reținut că sunt aplicabile în cauză dispozițiile art. 161 pct. 4 din Codul muncii.
Împotriva acestei sentințe, au declarat recurs motivat, în termenul legal, Ministerul Justiției și Libertăților și Ministerul Finanțelor Publice prin Direcția Generală a Finanțelor Publice G, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.
În dezvoltarea motivului de recurs întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct. 4 și 9 din Codul d e procedură civilă,Ministerul Justiției (Ministerul Justiției și Libertăților )a arătat, în esență, că art. 47 din Legea nr. 50/1996, prin care era reglementat sporul de risc și suprasolicitare neuropsihică de 50% pentru magistrați a fost abrogat total și explicit prin nr.OG 83/2000 pentru modificare și completarea Legii nr. 50/1996 privind salarizarea și alte drepturi ale personalului din organele autorității judecătorești.
Așa fiind, prin sentința atacată, prima instanță a consacrat un drept salarial care nu este prevăzut de legislația în vigoare, arogându-i atribuții de legiferare, cu depășirea limitelor puterii judecătorești.
Chiar admițând că au fost depășite limitele trasate prin Legea de abilitare a Guvernului nr. 125/2000, în mod logic Parlamentul ar fi corectat aceste pretinse încălcări ale normelor constituționale și ale limitelor abilitării prin chiar legea de aprobare a nr.OG 83/2000.
În plus, abrogările parțiale sunt asimilate modificărilor actelor normative.
Având în vedere dispozițiile art. 1088 din Codul civil, a mai susținut recurentul, în mod greșit prima instanță a acordat dobânda legală, având în vedre că una dintre condițiile în care se acordă este ca debitorul să nu fi executat obligația sa față de creditor. Or, o astfel de obligație a Ministerului Justiției față de intimați nu există.
În susținerea recursului declarat deMinisterul Economiei și Finanțelor (Ministerul Finanțelor Publice)-Direcția Generală a Finanțelor Publice, întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct. 9 din Codul d e procedură civilă, s-au arătat, în esență, următoarele:
În mod nejustificat prima instanță a considerat că Ministerul Economiei și Finanțelor (Ministerul Finanțelor Publice) are calitate procesuală pasivă în cauză, întrucât acesta nu este ordonator principal de credite în raportul de serviciu dintre ceilalți pârâți și reclamanți, ordonator principal de credite fiind în această cauză Ministerul Justiției.
Așa fiind, obligația de plată urmează a fi executată de angajator.
Intimații nu au depus întâmpinare.
În recurs, nu au fost administrate probe.
Analizând sentința atacată, prin prisma criticilor formulate de recurentul Ministerul Justiției și Libertăților, Curtea constată că recursul declarat de acesta este nefondat, urmând a fi respins ca atare, pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare:
Nu pot fi primite criticile recurentului potrivit cărora instanța de fond în mod greșit a reținut că, la emiterea nr.OG 83/2000, adoptată în baza Legii nr. 125/2000, au fost încălcate prevederile constituționale și ale Legii nr. 24/2000.
Curtea reține că, potrivit art. 47 din Legea nr. 50/1996 privind salarizarea și alte drepturi ale personalului din organele autorității judecătorești, republicată, magistrații și personalul auxiliar de specialitate beneficiază de un spor de 50% din salariul de bază brut lunar, pentru risc și suprasolicitare neuropsihică.
Sporul de risc și suprasolicitare neuropsihică, reglementat prin art. 47 din Legea nr. 50/1996, a fost efectiv plătit magistraților și personalului auxiliar de specialitate, fiind evidențiat ca atare în carnetele de muncă.
Prin art. I pct. 42 din Ordonanța Guvernului nr. 83/2000 pentru modificarea și completarea Legii nr. 50/1996 privind salarizarea și alte drepturi ale personalului din organele autorității judecătorești, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 425 din 1 septembrie 2000, s-a dispus că art. 47 se abrogă. Această ordonanță a Guvernului a fost aprobată prin Legea nr. 334/2001, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 370 din 9 iulie 2001.
Ordonanța Guvernului nr. 83/2000 a fost emisă, așa cum rezultă din preambul, în baza art. 1 lit. Q pct. 1 din Legea nr. 125/2000, prin care Guvernul a fost abilitat să modifice și să completeze Legea nr. 50/1996 privind salarizarea și alte drepturi ale personalului din organele autorității judecătorești, republicată.
La rândul ei, Legea nr. 24/2000, în vigoare la data emiterii Ordonanței Guvernului nr. 83/2000, definind modificarea, completarea sau abrogarea unui act normativ, prin art. 57, 58 și 62, precizează că modificarea unui astfel de act constă în schimbarea expresă a textului unora sau mai multor articole ori alineate ale acestuia și redarea lor într-o nouă formulare, iar completarea actului normativ constă în introducerea unor dispoziții noi, cuprinzând soluții legislative și ipoteze suplimentare, exprimate în texte care se adaugă elementelor structurale existente, și, în fine, că abrogarea se referă la prevederile cuprinse într-un act normativ, contrare unei noi reglementări de același nivel sau de nivel superior, care trebuie să își înceteze aplicabilitatea.
Reiese deci că modificarea, completarea sau abrogarea totală sau parțială a unui act normativ reprezintă instituții juridice diferite, cu efecte distincte.
Or, prin Legea nr. 125/2000, Guvernul a fost abilitat să modifice și să completeze, iar nu să și abroge Legea nr. 50/1996, nici total și nici parțial.
În acest fel, prin emiterea Ordonanței Guvernului nr. 83/2000 au fost depășite limitele legii speciale de abilitare adoptate de Parlamentul României, încălcându-se astfel dispozițiile art. 108 alin. (3), cu referire la art. 73 alin. (1) din Constituția României.
Abrogarea art. 47 din Legea nr. 50/1996 nu poate fi asimilată modificării unui act normativ.
Sub acest aspect, norma de nivel inferior, în speță art. I pct. 42 din Ordonanța Guvernului nr. 83/2000, lege ordinară, prin care a fost abrogat art. 47 din Legea nr. 50/1996, contravine art. 81 din Legea nr. 92/1992, modificată și completată, lege organică.
În același sens, s-a pronunțat și Înalta Curte de Casație și Justiție, constituită în Secții Unite, în soluționarea căii extraordinare de atac a recursului în interesul legii.
Prin decizia nr. XXI/2008, obligatorie pentru instanțe conform art. 329 pct. 3 din Codul d e procedură civilă, Înalta Curte de Casație și Justiție constituită în Secții Unite a statuat, în interpretarea și aplicarea unitară a dispozițiilor art. 47 din Legea nr. 50/1996 privind salarizarea și alte drepturi ale personalului din organele autorității judecătorești, republicată, în sensul că judecătorii, procurorii, magistrații-asistenți, precum și personalul auxiliar de specialitate au dreptul la un spor de 50% pentru risc și suprasolicitare neuropsihică, calculat la indemnizația brută lunară, respectiv salariul de bază brut lunar, și după intrarea în vigoare a Ordonanței Guvernului nr. 83/2000, aprobată prin Legea nr. 334/2001.
Prin menționata decizie, Înalta Curte de Casație și Justiție a constatat că instanțele judecătorești pot să se pronunțe asupra regularității actului de abrogare și a aplicabilității în continuare a normei abrogate în condițiile precizate mai sus, în virtutea principiului plenitudinii de jurisdicție.
Se reține că, în cauză, nu subzistă nici motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 4 din Codul d e procedură civilă, întrucât interpretarea legii este o etapă ce trebuie parcursă în mod necesar în procesul de aplicare a acesteia, așa încât lămurirea sensului normelor de drept incidente în cauză, cu scopul clarificării înțelesului lor și al de aplicare, nu poate fi considerată o operațiune care excede competențelor instanțelor judecătorești.
Curtea constată că, prin interpretarea dată dispozițiilor legale mai sus menționate și analiza mecanismului de abrogare a prevederilor unui act normativ prin prisma normelor de tehnică legislativă, prima instanță nici nu a refuzat aplicarea vreunui act normativ, nici nu a adăugat la lege și nici nu a creat norme pe cale judiciară, substituindu-se puterii legiuitoare.
Referitor la ultima critică, se reține că, potrivit dispozițiilor art. 1088 alin. 1 din Codul civil, "la obligațiile care au ca obiect o sumă oarecare, daunele interese pentru neexecutare nu pot cuprinde decât dobânda legală", iar alin. 2 al aceluiași text legal dispune în sensul că "aceste daune interese se cuvin fără ca creditorul să fie ținut a justifica vreo pagubă; nu sunt debite decât din ziua cererii de chemare în judecată, afară de cazurile în care, prin lege, dobânda curge de drept."
Având în vedere și prevederile art. 161 alin. 4 din Codul muncii, în conformitate cu care "întârzierea nejustificată a plății salariului sau neplata acestuia poate determina obligarea angajatorului la plata de daune interese pentru repararea prejudiciului produs salariatului", este justificată obligația stabilită de prima instanță în sarcina pârâților în sensul plății dobânzii legale calculate la sumele datorate reclamanților.
Cum prejudiciul suferit de reclamanți a fost acoperit în modalitatea mai sus expusă, Curtea urmează să înlăture mențiunea actualizării drepturilor salariale acordate, cu indicele de inflație.
Pentru considerentele expuse, văzând și dispozițiile art. 312 alin. 1 și 2 din Codul d e procedură civilă, Curtea va admite recursul declarat de Ministerul Justiției și Libertăților și va modifca sentința atacată în sensul celor de mai sus.
În ce privește recursul declarat de recurentulMinisterul Finanțelor Publiceprin Direcția Generală a Finanțelor Publice, Curtea reține că n mod just instanța de fond a constatat că Ministerul Economiei și Finanțelor (Ministerul Finanțelor Publice) are calitate procesuală pasivă și a dispus obligarea sa la alocarea fondurilor necesare plății sumelor datorate reclamanților cu titlu de spor de risc și suprasolicitare neuropsihică de 50%, din indemnizația de încadrare brută lunară.
Astfel cum în mod corect a stabilit instanța de fond, potrivit dispozițiilor art. 19 din Legea nr. 500/2002 privind finanțele publice, acest minister coordonează acțiunile care sunt responsabilitatea Guvernului cu privire la sistemul bugetar, prin pregătirea proiectelor legilor bugetare anuale, ale legilor de rectificare, precum și ale legilor privind aprobarea contului general anual de execuție.
Totodată, nici o cheltuială din fondurile publice nu poate fi angajată, ordonanțată și plătită dacă nu este aprobată potrivit legii și nu are prevederi bugetare.
De asemenea, în raport de dispozițiile art. 3 din nr.OG 22/2002 privind executarea obligațiilor de plată ale instituțiilor publice stabilite prin titluri executorii, potrivit cărora, în procesul executării sumelor datorate de către instituțiile publice în baza titlurilor executorii, trezoreria statului poate efectua numai operațiuni privind plăți dispuse de către ordonatorii de credite, în limita creditelor bugetare și a destinațiilor aprobate potrivit legii.
În plus, dispozițiile art.131 din Legea nr.304/2004, republicată privind organizarea judiciară sunt în sensul că activitatea instanțelor și parchetelor este finanțată de la bugetul de stat.
Prin urmare, instanța de fond a făcut o corectă interpretare și aplicare a dispozițiilor legale atunci când a constatat că se impune obligarea pârâtului Ministerul Economiei și Finanțelor la alocarea sumelor necesare plății drepturilor salariale cuvenite reclamantei cu titlu de spor de stres și suprasolicitare neuropsihică, tocmai în considerarea atribuțiilor ce revin menționatului minister potrivit Legii nr. 500/2002 privind finanțele publice în circuitul sumelor datorate magistraților.
Pentru considerentele expuse, văzând și dispozițiile art. 312 din Codul d e procedură civilă, Curtea va respinge recursul declarat de Ministerul Finanțelor Publice prin Direcția Generală a Finanțelor Publice a Județului G, a nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de recurentulMinisterul Finanțelor Publiceprin Direcția Generală a Finanțelor Publice a Județului G împotriva sentinței civile nr.648/LM din data de 23.05.2008 pronunțată de Tribunalul Giurgiu - Secția Civilă în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimații, -, Curtea de APEL BUCUREȘTI și Tribunalul Giurgiu.
Admite recursul declarat de recurentul Ministerul Justiției și Libertăților împotriva aceleiași sentințe.
Modifică în parte sentința recurată, în sensul că înlătură mențiunea actualizării drepturilor salariale acordate, cu indicele de inflație.
Menține celelalte dispoziții ale sentinței.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, azi 17 iunie 2009.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR
- - - - - -
GREFIER
Red. /:
2 ex./9.07.2009
Jud.fond: /
Președinte:Rotaru Florentina GabrielaJudecători:Rotaru Florentina Gabriela, Cristescu Simona, Uță
