Solicitare plata drepturi banesti. Jurisprudenta. Decizia 4453/2009. Curtea de Apel Bucuresti
| Comentarii |
|
Dosar nr-
Format vechi nr.1123/2009
O MNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A VII A CIVILĂ ȘI PENTRU CAUZE PRIVIND CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
DECIZIA CIVILĂ NR.4453/
Ședința publică de la 17 iunie 2009
Curtea compusă din:
PREȘEDINTE: Rotaru Florentina Gabriela
JUDECĂTOR 2: Cristescu Simona
JUDECĂTOR 3: Uță
GREFIER -
*****************
Pe rol fiind soluționarea cererii de recurs formulată de recurentul Centrul Cultural Județean, împotriva sentinței civile nr.1896 din data de 26.11.2008, pronunțată de Tribunalul Călărași - Secția Civilă, în dosarul nr- (2818/C/2008), în contradictoriu cu intimații, HG, scu -, G, HG, G, G, și, având ca obiect:"drepturi bănești".
La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă intimații, și, atât în calitate de reprezentați ai intimaților cât și în nume propriu, și,prin reprezentant, G, prin reprezentant, scu -, G, HG, G, și HG, prin reprezentant, lipsind recurentulCentrul Cultural Județean.
Procedura de citare legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează Curții că s-au depus la dosar prin intermediul serviciului "registratură" al acestei secții la data de 11.06.2009, relațiile solicitate de instanță din partea intimaților.
Curtea, în ședință publică, procedează la legitimarea reprezentanților intimaților, respectiv, cu CI seria - nr.- eliberată de SPCLEP C la data de 11.12.2007;, cu CI seria - nr.- eliberată de Municipiul C la data de 12.05.2005 și, cu CI seria - nr.- eliberată de Municipiul C la data de 20.11.2003, după care, pune în discuția părților prezente necesitatea depunerii la dosar a contractului colectiv de muncă la nivel de instituție, în integralitatea lui, dat fiind faptul că cel depus la dosar lipsește filele cu privire la art.61 și 63.
Intimații, și, atât în calitate de reprezentați ai intimaților cât și în nume propriu, având cuvântul, prezintă instanței originalul contractului colectiv de muncă la nivel de instituție.
fiind, intimații, și, atât în calitate de reprezentați ai intimaților cât și în nume propriu, precizează că toți intimații din prezenta cauză au beneficiat de concediul de odihnă în perioada anilor 2005-2008, iar în ceea ce privesc pe acei intimați care nu figurează cu efectuarea acestui concediu, învederează instanței că aceștia în perioada în litigiu nu erau angajații unității recurente.
Părțile prezente, interpelate fiind, arată că nu au cereri prealabile de formulat sau excepții de invocat.
Curtea, constatând cauza în stare de judecată acordă părților cuvântul în susținerea și combaterea cererii de recurs.
Intimații, și, atât în calitate de reprezentați ai intimaților cât și în nume propriu, având cuvântul, pe rând, solicită respingerea recursului ca nefondat și menținerea sentinței civile recurate ca fiind temeinică și legală, pentru motivele susținute oral la termenul de judecată din data de 06.05.2009, astfel cum rezultă din încheierea de ședință de la acea dată.
În cazul în care instanța de control judiciar va admite recursul dedus judecății, solicită a se avea în vedere faptul că prevederile contractului colectiv de muncă la nivel de instituție, devine lege pentru cele două părți menționate în acest contract, iar angajatorul nu a înțeles să respecte dispozițiile acestui contract.
Curtea, în temeiul art.150 pr.civ. declară închise dezbaterile și reține cauza în pronunțare.
CURTEA,
Prin sentința civilă nr.1896 din data de 26.11.2008, pronunțată de către Tribunalul Călărași - Secția Civilă, s-a admis excepția prescripției dreptului la acțiune pentru anii 2003 și 2004, invocată din oficiu; s-a admis, în parte, acțiunea reclamanților, -, HG, scu -, G, HG, G, -, -, -, -, împotriva Centrului Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale C; s-a obligat pârâtul la plata către reclamanți a primelor de concediu pentru anii 2005, 2006, 2007 și 2008 sume ce vor fi actualizate cu indicele de inflație de la data plății efective și s-a respins acțiunea reclamanților pentru anii 2003 și 2004, ca fiind prescrisă.
Pentru a pronunța această hotărâre, în ceea ce privește excepției prescripției dreptului la acțiune a reclamanților, invocată din oficiu, prima instanță a avut în vedere că, potrivit art.3 din Decretul nr.167/1958 privind prescripției extinctivă, termenul de prescripției este de 3 ani "dacă nu există alte prevederi legale derogatorii", precum și că potrivit art.283 (1) lit.c din Legea nr.53/2003, cererile în materia conflictelor de muncă pot fi formulate, "în termen de 3 ani de la data nașterii dreptului la acțiune în situația în care obiectul conflictului individual de muncă constă în plata unor drepturi salariale neacordate sau a unor despăgubiri către salariat".
De asemenea, s-a ținut seama că potrivit art.7 din Decretul nr.167/1958 "Prescripția începe să curgă de la data când se naște dreptul la acțiune." și s-a constatat că data nașterii dreptului la acțiune este data la care dreptul subiectiv este încălcat, negat sau contestat ori data de la care dreptul subiectiv trebuie exercitat, motiv pentru care, în speță, s-a apreciat că pentru perioada 2003 - 05.11.2005 dreptul material la acțiune al reclamanților s-a prescris.
Pe fondul cauzei, prima instanță a reținut că reclamanții sunt salariații pârâtului Centrul Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale C, raporturile acestora de muncă fiind guvernate de Legea nr.53/2003 - Codul muncii.
S-a ținut seama că potrivit art.59 alin.3 din Contractul Colectiv de Muncă la nivel național salariații au dreptul la acordarea primei de vacanță și s-a apreciat că față de prevederile art.241 al.1 lit.d Codul muncii, clauzele contractelor colective de muncă produc efecte pentru toți salariații încadrați la toți angajatorii din țară, în cazul contractului colectiv de muncă la nivel național.
S-a arătat că potrivit art.40 alin.2 lit.c din Codul muncii angajatorul are obligația de a acorda salariaților toate drepturile ce decurg din lege, din contractul colectiv de muncă aplicabil și din contractele individuale de muncă și s-a considerat că, înlăturarea acestui drept al reclamanților contravine prevederilor art.41 din Constituția României, salariații având dreptul la măsuri de protecție socială, prevederile art.53 din Constituția României, întrucât acest drept este un drept de remunerare a muncii, care nu poate fi restrâns în mod discriminatoriu și contrar echității impuse de societatea democratică, cât și reglementărilor date de art.1 din Protocolul nr.1 adițional la Convenția pentru apărarea drepturilor omului și libertăților fundamentale.
De asemenea, s-a reținut că a fost încălcat dreptul prevăzut de art.39 alin.1 lit.d din Codul muncii, respectiv dreptul la egalitate de șanse și tratament al reclamanților, în condițiile în care funcționarii publici din cadrul Consiliului Județean C primesc îndemnizația de vacanță.
S-a mai menționat că principiul egalității între cetățeni, excluderea privilegiilor și discriminărilor în exercitarea drepturilor economice este consacrat și de art.1 alin.2 lit.e din Legea nr.137/2000 privind prevenirea și sancționarea tuturor formelor de discriminare și s-a precizat că neacordarea primei de vacanță constituie discriminarea reclamanților față de categoria celorlalți salariați din cadrul pârâtei, un tratament diferențiat nejustificat de un scop obiectiv și legitim.
Împotriva acestei hotărâri, a declarat recurs, în termenul legal, pârâtul Centrul Cultural Județean, criticând sentința pentru nelegalitate, întrucât instanța de fond nu a avut în vedere că în anii anteriori nu au existat prevederi legale clare care să reglementeze acordarea primelor de vacanță personalului contractual, în cadrul bugetului nefiind alocate respectivele sume de către ordonatorul principal de credite.
Analizând întregul material probator administrat în cauză, prin prisma criticilor invocate de către recurentei, încadrate în motivul de recurs prevăzut de art.304 pct.9 pr.civ. cât și din oficiu, conform art.3041pr.civ. Curtea reține următoarele:
Prima instanță a fost învestită cu soluționarea cererii de chemare în judecată formulată de către intimații reclamanți,personal contractualîn cadrul în cadrul Centrului Cultural C, având ca obiect obligarea recurentului pârât la plata drepturilor bănești reprezentând primele de concediu, pe perioada anilor 2003 - 2008, actualizate de la data scadenței și până la data plății efective, în funcție de rata inflației comunicată de Institutul Național de Statistică.
În privința drepturilor bănești reprezentând primele de concediu, pe perioada anilor2005 - 2006, Curtea reține ca fiind întemeiată critica recurentului pârât, întrucât pentru acest interval de timp, intimații reclamanți nu au dovedit că prin contract colectiv de muncă la nivel de unitate a fost prevăzut această primă de concediu în favoarea personalului contractual din cadrului Centrului Cultural.
Curtea constată că Legea nr. 53/2003 privind Codul muncii, lege organică, nu prevede dreptul personalului contractual la prima de concediu, ci faptul că orice alte dispoziții contrare se abrogă, astfel încât, pentru perioada anilor 2005-2006, în lipsa altor prevederi exprese care să stipuleze în sens contrar, intimații reclamanți, în calitate de personalul contractual, au dreptul doar la concediu de odihnă plătit, prin acordarea indemnizației de concediu de odihnă, iar nu și la prima de concediu, care reprezintă un beneficiu suplimentar anumitor categorii de persoane nominalizate în legi speciale, pe lângă indemnizația de concediu, neprevăzut de Legea nr. 53/2003 privind Codul muncii.
Prima instanță a apreciat greșit faptul că neacordarea primei de concediu personalului contractual este discriminatorie, întrucât instituirea unui regim juridic diferit, inclusiv în ceea ce privește acordarea primei de concediu unor categorii de personal distincte, se impune ca o justificare obiectivă și rezonabilă, pentru ca egalitatea în fața legii să nu creeze stări privilegiate sau discriminatorii.
Curtea reține că încălcarea principiului egalității și nediscriminării ar putea fi constată doar în cazul în care se aplică un tratament juridic diferențiat unor cazuri egale, fără a exista o motivare obiectivă și rezonabilă sau dacă există o disproporție între scopul urmărit prin tratamentul inegal și mijloacele folosite.
În acest sens este și practica instanței de contencios european al drepturilor omului, dată în aplicarea Convenției pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, ratificată de România prin Legea nr. 30/1994, cât și jurisprudența Curții Constituționale, care a reținut în mod constant că dispozițiile art. 16 alin. 1 din Constituția României vizează egalitatea în drepturi a cetățenilor în ceea ce privește recunoașterea în favoarea acestora a unor drepturi și libertăți fundamentale, nu și identitatea de tratament juridic aplicat unei categorii de cetățeni în comparație cu alta.
Cele arătate nu contravin documentelor internaționale privind drepturile omului, la care România este parte și care, potrivit prevederilor art. 11 și 20 din Constituția României, fac parte din dreptul intern, nefiind încălcat în cauză nici unul dintre criteriile nediscriminării, conținute de Carta socială europeană revizuită Partea a V-a - Nediscriminarea - art. E, adoptată la Strasbourg la 03.05.1996 și ratificată de România prin Legea nr. 74/1996.
De adăugat că Anexa la Carta socială europeană revizuită, intitulată "Câmpul de aplicare în privința persoanelor protejate", prevede că "o diferență de tratament pe un motiv obiectiv și rezonabil nu este considerată discriminatorie".
În aceste condiții, Curtea consideră că nu există o situație comparabilă între cele două categorii profesionale distincte - personal contractual și funcționari publici, față de conținutul concret diferit al atribuțiilor de serviciu ale acestora din urmă în raport de cele ale personalului contractual, precum și în raport de sistemele diferite de salarizare ale acestor categorii profesionale, legiuitorul având dreptul de a reglementa în mod diferențiat modul de acordare a primei de concediu diverselor categorii socio-profesionale, în funcție de rolul acestora în sistem, complexitatea atribuțiilor îndeplinite, nivelul studiilor, răspunderea funcției - fără a se putea vorbi de o atingere adusă principiului egalității în fața legii sau a dreptului la salariu egal pentru muncă egală.
Curtea reține că nu orice diferență de tratament semnifică discriminare, apreciind că pentru a putea fi reținut tratament diferențiat injust este necesar să se stabilească că persoane aflate în situații analoage sau comparabile, beneficiază de un tratament preferențial, iar dacă o asemenea distincție între situații analoage sau comparabile există, ea să nu-și găsească nici o justificare obiectivă sau rezonabilă.
Or, în speță, după cum s-a menționat deja, nu se poate reține o situație comparabilă între categorii profesionale distincte - personalul contractual și funcționari publici, dat fiind conținutul concret diferit al atribuțiilor de serviciu ale acestor categorii profesionale.
Faptul că legiuitorul nu a avut intenția de a lărgi sfera categoriilor de personal îndreptățite la plata primei de concediu rezultă cu claritate și din prevederile art. 1 alin. (2) ale nr.OUG 146/2007 pentru aprobare plății primelor de concediu de odihnă suspendate în perioada 2001-2006, text care dispune în sensul că intră în categoria personalului căruia îi sunt aplicabile prevederile prezentei ordonanțe de urgență, conform alin. (1): funcționarii publici, funcționarii publici cu statut special, personalul auxiliar din sistemul justiției, membrii corpului diplomatic și consular al României, precum și alte categorii de personal care beneficiază de prima de concediu de odihnă în baza legilor speciale.
Pentru toate considerentele arătate, Curtea va respinge ca neîntemeiată acțiunea reclamanților pentru perioada anilor 2005 - 2006.
Curtea va respinge acțiunea formulată de către reclamanții și HG pentru plata dreptului la primă de concediu aferent anului 2007, întrucât din adeverința nr.860/2.06.2009 emisă de către Consiliul Județean C, Centrul Cultural Județean C depusă la dosarul instanței de recurs rezultă că aceștia nu au avut efectuat în cursul anului 2007 concediu de odihnă, în calitate de salariați ai recurentului pârât.
De asemenea, Curtea va respinge acțiunea formulată de către reclamanții, G, pentru plata dreptului la primă de concediu aferent anului 2007, întrucât din același înscris reiese că aceste părți au efectuat concediu de odihnă aferent anului 2007 anterior încheierii și înregistrării contractului colectiv de muncă la nivel de instituție la Ministerul Muncii Familiei și Egalității de Șanse, Direcția de muncă Solidaritate Socială și Familie a Județului C (3527/18.06.2007).
Curtea va menține celelalte dispoziții ale sentinței recurate în ceea ce privește obligarea recurentului pârât la plata primei de concediu pentru ceilalți reclamanți, care au beneficiat de concediu de odihnă în calitate de salariați ai instituției recurente, ulterior încheierii și înregistrării contractului colectiv de muncă la nivelul instituției, precum și dispozițiile instanței de fond referitoare la plata primei de concediu aferentă anului 2008 către toți intimații reclamanți, având în vedere faptul că pentru acest interval de timp iunie 2007 - 2008, în contractul colectiv la nivel de unitate amintit a fost stipulat în mod expres dreptul salariaților la plata primei de vacanță.
Astfel, potrivit art.60 alin.12 din Contractul colectiv de muncă la nivel de unitate înregistrat sub nr.3527/18.06.2007 la Ministerul Muncii Familiei și Egalității de Șanse, Direcția de muncă Solidaritate Socială și Familie a Județului C, valabil pe 3 ani, "la plecarea în concediu de odihnă, salariații au dreptul, pe lână indemnizația de concediu, la o primă egală cu salariul de bază din luna anterioară plecării în concediu".
De asemenea, Curtea va menține celelalte dispoziții ale sentinței privind soluționarea excepției prescripției dreptului la acțiune privind prima de concediu aferentă perioadei 2003 - 2004, hotărârea primei instanțe nefiind recurată sub acest aspect.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul declarat de recurentul Centrul Cultural Județean, împotriva sentinței civile nr.1896 din data de 26.11.2008, pronunțată de Tribunalul Călărași - Secția Civilă, în dosarul nr- (2818/C/2008), în contradictoriu cu intimații, HG, scu -, G, HG, G, G, și.
Modifică, în parte, sentința civilă recurată în sensul că:
Respinge, ca neîntemeiată, acțiunea reclamanților, pentru perioada 2005 - 2006.
Respinge acțiunea reclamanților, G, pentru anul 2007.
Menține celelalte dispoziții ale sentinței, privind soluționarea excepției prescripției dreptului la acțiune.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică azi, 17.06.2009.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR
- - - - -
-
GREFIER
Red.:,
Dact.: RF/2ex.
28.07.2009
Jud. fond.:; G
Președinte:Rotaru Florentina GabrielaJudecători:Rotaru Florentina Gabriela, Cristescu Simona, Uță
