Drepturi patrimoniale. Jurisprudenta. Decizia 484/2009. Curtea de Apel Ploiesti
Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL SECTIA CONFLICTE DE MUNCA
DOSAR NR- ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
DECIZIA NR. 484
Ședința publică din data de 10 martie 2009
PREȘEDINTE: Ioana Cristina Țolu
JUDECĂTORI: Ioana Cristina Țolu, Traian Logojan Cristina
-- -
Grefier -
Pe rol fiind pronunțarea asupra recursului declarat de pârâta SC SA (fostă denumire SC SA), prin reprezentant legal ȘI ASOCIAȚII, cu sediul în B, sector 1,-,.3,.7, împotriva sentinței civile nr. 2845 din 11 noiembrie 2008 pronunțată de Tribunalul Prahova, în contradictoriu cu intimatul-reclamant, domiciliat în Scăieni,-,. 5B,.A,.15, județul
Dezbaterile și susținerile părților au avut loc în ședința publică din data de 24 februarie 2009, fiind consemnate în încheierea de la acea dată, care face parte integrantă din prezenta decizie.
Curtea, pentru a da posibilitatea recurentei să depună la dosar concluzii scrise, a amânat pronunțarea pentru data de 3 martie 2009 și apoi la data de 10 martie 2009, având în vedere imposibilitatea constituirii legale a completului de judecată, întrucât unul din membrii completului se află în concediu odihnă, respectiv doamna JUDECĂTOR 2: Traian Logojan Cristina când a dat următoarea hotărâre:
CURTEA
Deliberând asupra recursului civil de față, constată.
Reclamantul a chemat în judecată pe pârâta SC SA în prezent SC SA B, solicitând instanței ca prin sentința ce o va pronunța să fie obligată pârâta la plata diferențelor de drepturi salariale prevăzute în CCM, a val. muncii suplimentare (zi/noapte) prestate peste programul normal de lucru, cu aplicarea sporurilor legale aferente, actualizate cu coeficientul de inflație, plata diferenței dintre primele de vacanță achitate și cele cuvenite, rectificarea carnetelor de muncă sub sancțiunea unei amenzi civile de 100 lei pe fiecare zi, începând cu data pronunțării sentinței, precum și a cheltuielilor de judecată.
În motivarea acțiunii, reclamantul a arătat că a fost salariatul pârâtei și nu i-au fost achitate toate diferențele de drepturi salariale prevăzute în CCM și nici sporurile pentru orele suplimentare prestate, ore pentru care nu au beneficiat de compensații în bani sau zile libere plătite pentru perioada 2005-2008.
Reclamantul și-a precizat și completat acțiunea în sensul că solicită plata diferenței salariale dintre sporurile acordate și cele cuvenite, dintre prima de vacanță și indemnizația de concediu, dintre indemnizația de concediere și cea cuvenită pentru vechimea în petrol, pentru perioada 31.07.2005-26.05.2007.
În cauză au fost administrate probe cu acte și expertiză salarizare.
După examinarea actelor și lucrărilor dosarului, prin sentința civilă nr. 2845 din 11 noiembrie 2008, Tribunalul Prahovaa admis acțiunea precizată și completată și a obligat pârâta să plătească reclamantului drepturile salariale reprezentând diferența de salariu dintre salariul încasat și cel cuvenit conform CCM la nivel de societate în sumă netă actualizată conform raportului de expertiză de 8808 lei.
Totodată, a fost obligată pârâta să rectifice carnetul de muncă al reclamantului cu privire la salariu și a respins cererea privind amendarea societății ca neîntemeiată, fiind, de asemenea, obligată pârâta să plătească reclamantului 800 lei cheltuieli de judecată.
Instanța de fond a reținut, în esență, că reclamantul a fost salariatul pârâtei, ocazie cu care nu a încasat în perioada 2005-2007, drepturile salariale reprezentând diferențe dintre salariul încasat și cel cuvenit conform CCM la nivel de societate și a prestat ore suplimentare, drepturi pe care pârâta nu i le-a achitat, datorându-i reclamantului suma netă actualizată conform raportului de expertiză de 8808 lei.
Disp.art. 155 și urm. muncii prevăd că drepturile bănești cuprinde salariul de bază, indemnizațiile, sporurile, precum și alte adaosuri, inclusiv sporurile pentru ore suplimentare de muncă grea, de noapte, de tură, iar disp.art. 128 și urm. din CCM la nivel de societate stipulează că salariul de bază minim în cadrul SA este de minim 1,76 ori mai mare decât salariul minim pe economie actualizat, salariații beneficiind și de sporurile pentru condiții grele de muncă și de alte sporuri prevăzute în CCM, inclusiv pentru munca suplimentară.
Totodată, se reține că nu se impune obligarea pârâtei la plata unei amenzi civile de 100 lei pe fiecare zi, în condițiile în care obligația stabilită în sarcina pârâtei este evaluabilă în bani, iar drepturile solicitate au fost actualizate putând fi executată pe cale silită și nu este necesară luarea unei asemenea măsuri pentru constrângerea pârâtei, nefiind îndeplinite cerințele prev. de art. 5803Cod pr.civilă.
Împotriva acestei sentințe pârâta a declarat recurs, criticând-o pentru netemeinicie și nelegalitate, solicitând modificarea sentinței și pe fond respingerea acțiunii ca neîntemeiată deoarece urmare transferului de la SA de către pârâtă cu păstrarea tuturor drepturilor salariale avute la data transferului, inclusiv a prevederilor art. 129 alin.4 din Contractul colectiv de muncă, iar cu privire la salariul minim se precizează că acesta nu va influența nivelele stabilite prin grilele de salarizare.
Curtea, analizând sentința atacată în raport de criticile formulate, actele dosarului și dispozițiile legale ce au incidență în cauză, constată că recursul este nefondat.
În contractul colectiv de muncă pe societate în art. 128 și urm. salariul minim de bază minim la nivelul societății pârâte este de 1,76 mai mare decât salariul minim pe economie actualizat, salariații beneficiind și de alte sporuri și plata orelor suplimentare.
Prin expertiza de specialitate întocmită de s-a stabilit că nu au fost respectate dispozițiile contractului colectiv de muncă pe societate cu privire la drepturile salariale cuvenite reclamantului în perioada 2005-2007, sumă ce totalizează 8808 lei.
Așa fiind, soluția pronunțată de instanța de fond este legală și temeinică sub toate aspectele, nesubzistând nici un motiv de cauză de nulitate prevăzut de art. 304 și 3041Cod pr.civilă, ceea ce impune respingerea recursului de față ca nefondat, în baza art. 312 din același cod.
Pentru aceste motive
În numele legii
DECIDE:
Respinge ca nefondat, recursul declarat de pârâta SC SA (fostă denumire SC SA), prin reprezentant legal ȘI ASOCIAȚII, cu sediul în B, sector 1,-,.3,.7, împotriva sentinței civile nr. 2845 din 11 noiembrie 2008 pronunțată de Tribunalul Prahova, în contradictoriu cu intimatul-reclamant, domiciliat în Scăieni,-,. 5B,.A,.15, județul
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, azi 10 martie 2009.
PREȘEDINTE, JUDECĂTORI,
--- - - - -- -
GREFIER,
Operator de date cu caracter personal
Nr. notificare 3120
Tehnored. TL/SȘ
2 ex./27.03.2009
f- Tribunalul Prahova
Președinte:Ioana Cristina ȚoluJudecători:Ioana Cristina Țolu, Traian Logojan Cristina