Pretentii civile. Speta. Decizia 479/2009. Curtea de Apel Ploiesti
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL PLOIEȘTI SECȚIA CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI
Dosar nr- ASIGURĂRI SOCIALE
DECIZIA nr.479
Ședința publică din data de 10 martie 2009
PREȘEDINTE: Traian Logojan
JUDECĂTORI: Traian Logojan, Alexandru Bobincă Cristina Mihaela
- ---
Grefier -
Pe rol fiind judecarea recursului declarat de pârâții Ministerul Economiei și Finanțelor, cu sediul în B,-, sector 5, Ministerul Economiei și Finanțelor - prin P, cu sediul în P,-, județ P și Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, cu sediul în B,-, sector 5, împotriva sentinței civile nr.448 din data de 7 februarie 2008 pronunțată de Tribunalul Prahova, în contradictoriu cu intimatele-reclamante, și, toate cu domiciliul ales la Parchetul de pe lângă Judecătoria Vălenii d Munte, cu sediul în V de M, str. -. -, nr.2, județ P și intimații-pârâți Parchetul de pe lângă Curtea de APEL PLOIEȘTI, Parchetul de pe lângă Tribunalul Prahova, ambii cu sediul în P,-, județ P și Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării, cu sediul în B,--3, sector 1.
La apelul nominal făcut în ședință publică au lipsit părțile.
Procedura legal îndeplinită.
Recurs scutit de plata taxei judiciare de timbru.
S-a făcut referatul cauzei de grefierul de ședință, care învederează instanței că intimatul-pârât Parchetul de pe lângă Curtea de APEL PLOIEȘTIa depus la dosar o cerere prin care a solicitat acordarea unui nou termen de judecată pentru acoperirea perioadei de 45 de zile după publicarea deciziei nr.104/2009 pronunțată de în Monitorul Oficial al României, decizie pronunțată de Curtea Constituțională la data de 20.01.2009 și prin care s-a admis excepția de neconstituționalitate invocată din oficiu de către ÎCCJ, constatându-se că art.I și Ii din sus-menționata ordonanță sunt neconstituționale.
Curtea respinge cererea de amânare a cauzei formulată de intimatul-pârât Parchetul de pe lângă Curtea de APEL PLOIEȘTI întrucât efectele OUG nr.75/2008 sunt suspendate pe perioada de 45 de zile după publicarea deciziei nr.104/2009 în Monitorul Oficial. Analizând actele și lucrările dosarului, constată cauza în stare de judecată și după deliberare a pronunțat următoarea decizie.
Curtea
Deliberând asupra recursurilor civile de față, constată.
Reclamanții -, și, au chemat în judecată pârâții Statul Român, prin Ministerul Finanțelor Publice, Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, Parchetul de pe lângă Curtea de APEL PLOIEȘTI și Parchetul de pe lângă Tribunalul Prahova, pentru a fi obligați să le achite drepturile salariale reprezentând sporul pentru risc și suprasolicitare neuropsihică de 50% din salariul mediu de bază, începând cu data de 1 ianuarie 2003 și în continuare până la încetarea funcției de magistrați deținute de reclamanți, cu actualizarea sumelor respective în raport de inflație și dobânzi legale, cu efectuarea mențiunilor corespunzătoare în carnetele de muncă ale acestora.
În motivarea acțiunii s-a susținut că potrivit disp.art. 47 din Legea nr. 50/1996, magistrații beneficiază de acest spor, iar prin art. 50 din OUG nr. 177/2002, prevederile legale sus-arătate au devenit inaplicabile cu toate că potrivit disp.art. 56 alin.2 din Legea nr. 24/2000 republicată, această ordonanță nu putea modifica o dispoziție a legii sus-arătate față de principiul constituțional instituit de art. 53 alin.1 al supremației legii, drepturile statuate prin Legea nr. 50/1996 nefiind astfel înlăturate și în final neacordate de pârâți.
Pârâtul Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție a formulat întâmpinare invocând excepțiile necompetenței materiale a instanței și prescripției parțiale a dreptului material la acțiune pentru perioada 1 ianuarie 2003 - august 2004, iar pe fond a cerut respingerea acțiunii ca neîntemeiată deoarece prevederile art. 7 din Legea nr. 56/1996 au fost abrogate prin nr.OG 83/2000.
Totodată, pârâtul a formulat și cerere de chemare în garanție solicitând obligarea pârâtului Ministerul Finanțelor Publice să includă, cu prilejul rectificării bugetare să aloce sumele necesare pentru plata drepturilor salariale solicitate de reclamanți prin Ministerul Public.
În cauză au fost administrate probe cu înscrisuri.
Tribunalul Prahova, prin sentința nr. 448 din 7 februarie 2008 a respins excepțiile necompetenței materiale a instanței și a prescripției dreptului la acțiune, a admis în parte acțiunea și a obligat pârâții să plătească reclamanților sporul de 50% de suprasolicitare neuropsihică începând de la 1 ianuarie 2003 până la încetarea funcțiilor de magistrat, cu actualizarea sumelor în raport de inflație până la plata efectivă și cu efectuarea cuvenitelor mențiuni în carnetele de muncă ale reclamanților, respingând capătul de cerere privind acordarea dobânzilor și ca inadmisibil capătul de cerere privind constatarea și înlăturarea discriminării la care au fost supuși reclamanții.
Totodată, a fost admisă cererea de chemare în garanție a Ministerului Finanțelor Publice pe care l-a obligat să aloce sumele necesare pentru plata drepturilor salariale solicitate prin acțiunea pentru pârâtul Ministerul Public.
Pentru a pronunța această sentință, prima instanță a reținut în esență pe fond că reclamanții în calitatea lor de procurori erau îndreptățiți la plata sporului solicitat prin acțiune față de disp.art. 47 din Legea nr. 50/1996, care nu putea fi abrogat prin OUG nr. 177/2002, conform prevederilor art. 56 alin.2 din Legea nr. 124/2009 republicată, față de valoarea normativă inferioară a ordonanței, astfel că drepturile salariale solicitate de reclamanți li se cuvin legal, ceea ce impune admiterea acțiunii pe fond și cu efectuarea cuvenitelor mențiuni în carnetele de muncă ale reclamanților în temeiul prevederilor Decretului nr. 92/1970.
Împotriva acestei sentințe au declarat recurs pârâții Ministerul Public și chematul în garanție - pârâtul Ministerul Economiei și Finanțelor Publice, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.
Ministerul Economiei și Finanțelor Publice prin structura sa teritorială, a invocat excepția lipsei calității sale procesuale pasive deoarece acesta nu poate fi ordonator principal de credite pentru un alt astfel de ordonator care este Ministerul Public în legătură cu drepturi salariale pentru reclamanți, între chemat în garanție și aceștia neexistând raporturi de muncă.
Pârâtul Ministerul Publica susținut în recursul său că drepturile solicitate de reclamanți nu reprezintă un litigiu de muncă în sensul disp.art. 284 din Codul Muncii, ci sunt incidente disp.art. 36 alin.2 din OUG nr. 27 din 29 martie 2006, aprobată și modificată prin Legea nr. 45/2007, ceea ce atrage competența soluționării cauzei pe calea contestației de către organele de conducere ale Ministerului Justiției sau Parchetului, iar în final competența revine Curții de Apel București și nu tribunalului.
De asemenea, instanța de fond a respins greșit excepția prescripției parțiale a dreptului la acțiune al reclamanților pentru perioada 1 ianuarie 2003 - 1 octombrie 2004, prin încălcarea disp.art. 1 din Decretul nr. 167/1958 privind termenul de prescripție de 3 ani.
S-a invocat și greșita reținere a unei discriminări față de alte categorii profesionale, judecătorii fiind îndreptățiți doar la aplicarea legii, iar acordarea și pentru viitor a drepturilor salariale solicitate contravine legii, în condițiile în care instanța de fond, a depășit atribuțiile puterii judecătorești prin admiterea acțiunii din moment ce dispozițiile legale inițiale de acordare a sporului de 50%, au fost abrogate prin nr.OG 83/2000 în mod expres, care nu mai pot fi repuse în vigoare.
În mod greșit a dispus prima instanță actualizarea sumelor respective în raport de inflație din moment ce aceste cheltuieli sunt cuprinse în limita creditelor bugetare aprobate, iar cu privire la obligarea efectuării mențiunilor corespunzătoare în carnetele de muncă ale reclamanților, tribunalul nu avea competența materială să soluționeze cauza în raport de prevederile art. 8 din Decretul nr. 92/1976, care atrage competența judecătoriei.
Curtea, analizând sentința atacată în raport de criticile formulate, actele dosarului și dispozițiile legale ce au incidență în cauză, constată că recursurile formulate sunt fondate pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare.
Referitor la recursul declarat de Ministerul Economiei și Finanțelor Publice.
Potrivit disp.art. 47 alin.4 din Legea nr. 500/2002 privind finanțele publice, creditele bugetare aprobate pentru un ordonator principal de credite nu pot fi virate și utilizate pentru finanțarea unui alt ordonator principal de credite, or atât Ministerul Economiei și Finanțelor Publice și Ministerul Public, sunt ordonatori principali de credite și deci nu pot elibera pentru acest pârât drepturi salariale cuvenite reclamanților.
În acest sens, este de observat și faptul că între reclamanți și pârâtul-chemat în garanție nu subzistă raporturi juridice de muncă în sensul disp.art. 284 din Codul Muncii, care să justifice în speță calitatea procesuală pasivă a acestuia.
Așa fiind, într-adevăr pârâtul-chemat în garanție nu are legitimare procesuală pasivă ceea ce impune admiterea recursului, respingerea acțiunii și cererii de chemare în garanție introduse împotriva acestuia, ca fiind împotriva unei persoane lipsite de asemenea calitate, urmare admiterii excepției invocate de
În legătură cu recursul declarat de Ministerul Public -Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție.
Acțiunea introductivă a fost intentată de către reclamanți în luna ianuarie 2007, iar potrivit disp.art. 1 alin.1 și art. 3 din Decretul nr. 167/1958 privind prescripția extinctivă, dreptul la acțiune având ca obiect patrimonial se stinge prin prescripție dacă nu a fost exercitat în termenul stabilit de lege de 3 ani.
În atare situație, față de data introducerii acțiunii într-adevăr pentru perioada 1 ianuarie 2003-1 octombrie 2004 acțiunea reclamanților este prescrisă ceea ce impune admiterea recursului, modificarea în parte a sentinței și respingerea pentru această perioadă a acțiunii ca prescrisă.
Celelalte motive de recurs ale acestui pârât nu sunt fondate.
În raport de obiectul acțiunii tribunalul, ca primă instanță, a avut competența materială să judece cauza față de drepturile salariale cuvenite prin acțiune și disp.art. 2 alin.1 pct. 1 lit.1Cod pr.civilă și art. 284 din Codul Muncii, în speță nefiind incidente disp.art. 36 din OUG nr. 27/2006 invocate de recurent.
Instanța de fond nu a depășit atribuțiile puterii judecătorești și nici nu făcut o aplicare greșită a legii întrucât prin nr.OG 83/2000 nu a fost abrogat art. 47 din Legea nr. 50/1996, în raport de dispozițiile constituționale referitoare la ierarhia actelor normative.
De altfel, Înalta Curte de Casație și Justiție a statuat cu putere obligatorie prin decizia în interesul legii temeinicia drepturilor salariale având ca obiect sporul de 50% cerut prin acțiune.
Nu sunt întemeiate nici criticile referitoare la greșita obligare a pârâților la actualizarea sumelor pretinse în raport de inflație întrucât drepturile solicitate prin acțiune nu le-au fost acordate reclamanților în perioada în litigiu, în care moneda națională în care trebuie efectuată plata s-a diminuat astfel că reclamanții sunt prejudiciați sub acest aspect.
Față de cele arătate este necesară și efectuarea mențiunilor corespunzătoare în carnetele de muncă care trebuie să reflecte riguros situația juridică a drepturilor salariale cuvenite reclamanților.
În raport de toate considerentele expuse și disp.art. 304, 3041și 312 Cod pr.civilă, recursurile fiind fondate, Curtea le va admite ca atare, va modifica în parte sentința și va admite excepția prescripției dreptului la acțiune cu respingerea acesteia pentru perioada 1 ianuarie 2003 - 1 octombrie 2004 ca și excepția lipsei calității procesuale pasive invocată de, față de care acțiunea va fi respinsă ca atare, menținându-se restul dispozițiilor sentinței.
Pentru aceste motive
În numele legii
DECIDE:
Admite recursurile declarate de pârâții Ministerul Economiei și Finanțelor, cu sediul în B,-, sector 5, Ministerul Economiei și Finanțelor - prin P, cu sediul în P,-, județ P și Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, cu sediul în B,-, sector 5, împotriva sentinței civile nr.448 din data de 7 februarie 2008 pronunțată de Tribunalul Prahova, în contradictoriu cu intimatele-reclamante, și, toate cu domiciliul ales la Parchetul de pe lângă Judecătoria Vălenii d Munte, cu sediul în V de M, str. -. -, nr.2, județ P și intimații-pârâți Parchetul de pe lângă Curtea de APEL PLOIEȘTI, Parchetul de pe lângă Tribunalul Prahova, ambii cu sediul în P,-, județ P și Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării, cu sediul în B,--3, sector 1 și în consecință:
Modifică în parte sentința, astfel:
Admite excepția prescripției dreptului la acțiune pentru perioada 1.01.2003-1.10.2004 și respinge acțiunea ca prescrisă pentru această perioadă.
Admite excepția lipsei calității procesuale pasive a Ministerul Economiei și Finanțelor și respinge acțiunea și cererea de chemare în garanție față de acesta.
Menține restul dispozițiilor sentinței.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, azi 10 martie 2009.
PREȘEDINTE, JUDECĂTORI: Traian Logojan, Alexandru Bobincă Cristina Mihaela
- - - - ---
GREFIER,
Operator de date cu caracter personal
Nr. notificare 3120
Tehnored. TL/SȘ
3 ex./10.04.2009
f- Tribunalul Prahova
Președinte:Traian LogojanJudecători:Traian Logojan, Alexandru Bobincă Cristina Mihaela
