Drepturi salariale (banesti). Decizia 748/2009. Curtea de Apel Ploiesti

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL PLOIEȘTI SECȚIA CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI

Dosar nr- ASIGURĂRI SOCIALE

DECIZIA nr.748

Ședința publică din data de 10 martie 2009

PREȘEDINTE: Traian Logojan

JUDECĂTORI: Traian Logojan, Alexandru Bobincă Cristina Mihaela

- ---

Grefier -

Pe rol fiind judecarea recursurilor declarate de pârâții Ministerul Economiei și Finanțelor, cu sediul în B,-, sector 5, Ministerul Economiei și Finanțelor - prin D, cu sediul în Târgoviște, Calea, nr.166, județ D, Ministerul Justiției, cu sediul în B,-, sector 5, împotriva sentinței civile nr. 1083 din data de 26 noiembrie 2007 pronunțată de Tribunalul Buzău, în contradictoriu cu intimații-reclamanți, -, toți cu domiciliul ales în localitatea P,-, județul D și intimații-pârâți Curtea de APEL PLOIEȘTI, cu sediul în P,-, județul P și Tribunalul Dâmbovița, cu sediul în Târgoviște,-, județ

La apelul nominal făcut în ședință publică au lipsit părțile.

Procedura legal îndeplinită.

Recursuri scutite de plata taxei judiciare de timbru.

S-a făcut referatul cauzei de grefierul de ședință, care învederează instanței că dosarul a fost restituit instanței de către ÎCCJ urmare respingerii cererilor de abținere formulate de magistrații acestei instanțe la data de 11.04.2008, prin încheierea nr.7160 din 17.11.2008.

Curtea, analizând actele și lucrările dosarului, constată cauza în stare de judecată și după deliberare a pronunțat următoarea decizie.

Curtea

Reclamanții, - au chemat în judecată pe pârâții Statul reprezentat de Ministerul Economiei si Finanțelor, Ministerul Justiției, Tribunalul Dâmbovița și Curtea de APEL PLOIEȘTI solicitând instanței ca prin sentința ce o va pronunța să fie obligați pârâții să constate dreptul reclamanților la sporul de 50% calculat la salariul de bază pentru risc și suprasolicitare neuropsihica începând cu data de 20.04.2004 să fie obligați pârâți să-i plătească acest spor începând cu data nașterii dreptului la acțiune și în continuare.

In motivarea acțiunii s-a susținut ca prin art. 47 din 50/1996, s-a prevăzut acordarea unui spor de 50% pentru risc și suprasolicitare neuropsihică calculat la salariul de bază, textul fiind abrogat prin art. 1 pct.42 din OG nr. 83/2000 dar acest act normativ fiind o ordonanță a fost emisă cu încălcarea prevederilor art. 114 din Constituția României fără să aibă în vedere că salariul este un element esențial al raporturilor de muncă al instanțelor judecătorești care trebuie reglementat prin lege organică.

Ministerul Justiției a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea acțiunii ca neîntemeiată, întrucât pretențiile reclamantei nu au nici o bază legală, OUG nr. 27/2006 neprevăzând sporul de risc și suprasolicitare psihică.

F invocat prin întâmpinare excepția lipsei calității procesuale pasive a Fd eoarece acesta nu poate fi ordonator principal de credite pentru alte instituții sau ministere care la rândul lor sunt ordonatori principali de credite.

Și Curtea de APEL PLOIEȘTIa formulat întâmpinare solicitând respingerea acțiunii ca nefondată.

Prin sentința civilă nr.1083/26.11.2007 Tribunalul Buzăua admis excepția prescripției dreptului la acțiune pe perioada 20.04.2004-26.06.2004 și a respins acțiunea ca prescrisă pe această perioadă, a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a și a respins acțiunea față de acesta, pentru lipsa calității procesuale pasive.

Tribunalul a admis în parte acțiunea și a obligat pârâtele să achite reclamanților sumele corespunzatoare pentru risc și suprasolicitare începând cu 26.06.2004, la zi, reactualizată în raport cu indicele de inflație.

Tribunalul a respins capătul de cerere privind plata sporului pe viitor.

Pentru a pronunța această sentință, tribunalul a reținut că excepția prescripției dreptului la acțiune este întemeiată întrucât conform art. 3 din Decretul nr.167/1958 termenul prescripției este de 3 ani daca nu există alte prevederi legale derogatorii, iar potrivit art.283 alin.l lit.c din 53/2001 cererile în materia conflictelor de muncă pot fi formulate în termen de 3 ani de la data nașterii dreptului la acțiune.

Excepția lipsei calității procesuale pasive invocată de s-a reținut a fi întemeiată întrucât in conformitate cu prev. 500/2002 pârâtul nu are atribuții privind angajarea și salarizarea reclamantei.

Pe fondul cauze, tribunalul retine că art. 47 din 50/1996 a introdus sporul de 50% pentru risc si suprasolicitare neuropsihică avându-se în vedere condițiile deosebite de muncă din acest domeniu de activitate, textul menționat fiind abrogat prin art. l pct.42 din OG nr. 83/2000 pentru modificarea si completarea 50/1996. Cum OG nr. 83/2000 reprezintă un act normativ ordinar, iar domeniul drepturilor de salarizare nu pate fi reglementat decât printr-o lege organică se constată încălcarea disp. art. 107 alin. 3 din Constituția în vigoare la acea dată.

Prin OG nr. 83/2000 rap. la art. 47 s-au încălcat dispozițiile constituționale dar și art. l din Protocolul nr. 1 la Convenția Europeană a Drepturilor Omului si Libertăților Fundamentale deoarece măsura adoptată printr-o ordonanță, nu este proporțională cu situația care a determinat-o aducând atingere existenței dreptului.

Împotriva acestei sentințe au declarat recurs pârâții Ministerul Justiției și MEF, criticând-o ca netemeinică și nelegală.

În recursul MJ se arată, în esență, că pretențiile reclamanților nu au nici o bază legală, OUG nr. 27/2006 neprevăzând sporul de risc și suprasolicitare psihică, dispozițiile legale prin care acest spor fusese prevăzut fiind abrogate.

MEF a formulat recurs arătând că nu are calitate procesuală pasivă și în mod eronat a fost obligat la plata drepturilor salariale pretinse prin acțiune.

Analizând actele și lucrările dosarului, sentința atacată și motivele de recurs, curtea va constata următoarele:

Referitor la recursul declarat de MJ, curtea va constata că acesta este nefondat.

Prin decizia nr.21/10.03.2008 pronunțată de ICCJ în interesul legii s-a stabilit că n interpretarea și aplicarea unitară a dispozițiilor art. 47 din Legea nr. 50/1996 privind salarizarea și alte drepturi ale personalului din organele autorității judecătorești, republicată, judecătorii, procurorii, magistrații-asistenți, precum și personalul auxiliar de specialitate au dreptul la un spor de 50% pentru risc și suprasolicitare neuropsihică, calculat la indemnizația brută lunară, respectiv salariul de bază brut lunar, și după intrarea în vigoare a Ordonanței Guvernului nr. 83/2000, aprobată prin Legea nr. 334/2001.

Potrivit art. 329 alin. 3 din Codul d e procedură civilă această decizie este obligatorie.

Prin urmare, în mod corect instanța de fond a admis pretențiile reclamanților, aceasta beneficiind de sporul de 50% pe întreaga perioadă stabilită în sentință.

Față de aceste considerente, curtea văzând disp. art.304, 3041și 312 alin.1 pr.civ. va respinge recursul declarat de MJ ca nefondat.

Referitor la recursul declarat de MEF, curtea va constata că și acesta este nefondat, deoarece instanța de fond a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a acestui pârât și a respins acțiunea față de el.

Pentru considerentele expuse, curtea, văzând disp. art.304, 3041și 312 alin.1 pr.civ. va respinge recursul MEF ca nefondat.

Pentru aceste motive

În numele legii

DECIDE

Respinge recursurile declarate de pârâții Ministerul Economiei și Finanțelor, cu sediul în B,-, sector 5, Ministerul Economiei și Finanțelor - prin D, cu sediul în Târgoviște, Calea, nr.166, județ D, Ministerul Justiției, cu sediul în B,-, sector 5, împotriva sentinței civile nr. 1083 din data de 26 noiembrie 2007 pronunțată de Tribunalul Buzău, în contradictoriu cu intimații-reclamanți, -, toți cu domiciliul ales în localitatea P,-, județul D și intimații-pârâți Curtea de APEL PLOIEȘTI, cu sediul în P,-, județul P și Tribunalul Dâmbovița, cu sediul în Târgoviște,-, județ

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, azi 10 martie 2009.

Președinte, JUDECĂTORI: Traian Logojan, Alexandru Bobincă Cristina Mihaela

- - - - - -

Grefier,

Operator de date cu caracter personal

Notificare nr.3120/2006

Red. /AF

2 ex./9.04.2009

. fond - Tribunalul Buzău

Jud. fond

Președinte:Traian Logojan
Judecători:Traian Logojan, Alexandru Bobincă Cristina Mihaela

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre Drepturi salariale (banesti). Decizia 748/2009. Curtea de Apel Ploiesti