Drepturi patrimoniale. Jurisprudenta. Decizia 569/2009. Curtea de Apel Constanta
| Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CONSTANȚA
SECȚIA CIVILĂ, MINORI ȘI FAMILIE,
LITIGII DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
DECIZIA CIVILĂ NR. 569/CM
Ședința publică din data de 12 octombrie 2009
Complet specializat pentru cauze privind
conflicte de muncă și asigurări sociale compus din:
PREȘEDINTE: Jelena Zalman
JUDECĂTOR 2: Răzvan Anghel
JUDECĂTOR 3: Mariana Bădulescu
Grefier - -
S-au luat în examinare recursurile civile declarate de:
- recurenții reclamanți intimați R, domiciliat în T,-, județul T, domiciliat în T,-, județul, domiciliat în T,-, bloc 5,. B,. 9, județul T, domiciliat în T,-, - 3,. A,. 16, județul T, toți prin mandatar, domiciliat în T,-, bloc 11,. C,. 3, județul T, împotriva sentinței civile nr. 510/24.03.2009 pronunțată de Tribunalul Tulcea, în dosarul civil nr-;
- recurenta pârâtă intimată -. " PAZĂ ȘI PROTECȚIE", cu sediul în-, sector 1, împotriva sentinței civile nr. 510/24.03.2009 și a încheierilor interlocutorii pronunțate de Tribunalul Tulcea, în dosarul civil nr-, având ca obiect drepturi bănești.
Dezbaterile au avut loc în ședința publică din data de 6.10.2009, fiind consemnate în încheierea de ședință din acea dată, ce face parte integrantă din prezenta hotărâre și când instanța, pentru a da posibilitatea părților să depună la dosar concluzii scrise, a amânat pronunțarea la data de 8.10.2009 și 12.10.2009, când a pronunțat următoarea hotărâre:
CURTEA
Asupra recursurilor civile de față:
Prin cererea adresată Tribunalului Tulcea și înregistrată sub nr-, a chemat în judecată Pază și Protecție B, solicitând obligarea pârâtei la plata drepturilor salariale neplătite.
În motivare, a arătat că de la angajare și până în prezent a fost remunerat astfel: în anul 2006 cu 89% în 2007 și în prezent cu 73, 87%, orele suplimentare, sâmbetele, duminicile și sărbătorile legale nu i-au fost plătite.
A mai arătat că echipamentul de protecție i-a fost reținut din salariu, iar orele de noapte sunt plătite cu 15%.
Pârâta a depus la dosarul cauzei: întâmpinare și în copie: contractul individual de muncă al reclamantului, adresa nr.11876/2007, nr.309/2005; state de plată; adresa nr.3133/2008, foi colective de prezență; actul adițional nr.2/2007, moratoriul înregistrat sub nr.1178/2007.
La data de 12 martie 2008 reclamantul a depus la dosarul cauzei cerere precizatoare prin care a arătat că solicită obligarea pârâtei la plata diferenței de salariu neacordată, de la 70% până la 100% pentru perioada 2.01.2006 - 31.12.2007; c/val. orelor suplimentare în perioada 2.01.2006 - 31.12.2007, pentru zilele de sâmbătă, duminică și sărbătorile legale, în cuantum de 75% din salariul de bază pentru perioada 2.01.2006 - 31.12.2006; plata dublă programului de muncă efectuat în zilele de sâmbătă, duminică și sărbătorile legale și religioase; sporul de vechime în cuantum de 25% din salariul de bază pentru perioada 2.01.2006 - la zi; sporul de noapte în cuantum de 25% din salariul de bază, pentru perioada 2.01.2006 până în prezent, prima de vacanță, prime de sărbători religioase pentru perioada 2.01.2006 până la zi, sume ce urmează să fie actualizate cu indicele de inflație la data plății efective și tichete de masă pentru perioada 1.01.2007 la zi.
În ședința publică din data de 21.05.2008 s-a dispus conexarea prezentei cauze la dosar cu nr-.
Prin cererea adresată Tribunalului Tulcea și înregistrată sub nr-, a chemat în judecată Pază și Protecție B, pentru ca prin hotărârea ce se va pronunța să fie obligată pârâta la plata drepturilor salariale neachitate de la data angajării și până în prezent.
În motivare, reclamantul a menționat că majorarea salariilor se face cu întârziere; salariile încasate au fost diminuate orele suplimentare, sâmbetele, duminicile și sărbătorile legale nu sunt plătite conform, iar sporul de noapte i-a fost plătit cu 15% și nu 25%.
Pârâta a depus la dosarul cauzei întâmpinare și în copie: adresa nr.11876/2007, contractul individual de muncă al reclamantului; nr.309/2005, state de plată, adresa nr.3133/2008; actul adițional nr.2/2007; foi colective de prezență.
La data de 12.03.2008 reclamantul și-a precizat cererea, arătând că solicită obligarea pârâtei la plata diferenței de salariu neacordată, de la cca. 70% din salariul de bază, achitat la plata efectivă pentru munca prestată, până la 100%, pentru perioada de la 01.05.2007 - 31.12.2007.
- contravaloarea orelor suplimentare, efectuate în perioada de la 11.10.2005 - 31.12.2007, pentru zilele de sâmbătă, duminică și sărbătorile legale și religioase, în cuantum de 75% din salariul de bază pentru perioada 11.10.2005 - 31.12.2006, și în cuantum de 100% din salariu pentru perioada 01.01.2007 - 31.12.2007.
- plata dublă a programului de muncă efectuat în zilele de sâmbătă, duminică și sărbătorile legale și religioase, pentru perioada 11.10.2005 - 31.12.2007.
- sporul de vechime în cuantum de 25% din salariul de bază pentru perioada 11.10.2005 până la zi.
- sporul de noapte, în cuantum de 25% din salariul de bază, pentru perioada de la 11.10.2005 până în prezent, sume de urmează să fie actualizate la data plății efective.
- tichete de masă pentru perioada de la 01.01.2007 până la zi, prima de vacanță, prime de sărbătorile religioase (Paști, C, Anul ), pentru perioada de la 11.10.2005 până la zi, reactualizate, indexate și majorate la data efectuării plății și rambursarea c/val. echipamentului de lucru.
Prin încheierea de ședință din data de 21.05.2008, s-a dispus conexarea prezentei cauze la dosarul nr-.
Prin cererea adresată Tribunalului Tulcea și înregistrată sub nr-, a chemat în judecată Pază și Protecție B pentru ca prin hotărârea ce se va pronunța să fie obligată la plata drepturilor salariale neachitate.
În motivare, a arătat că nu și-a primit integral drepturile salariale cuvenite, nu i-au fost plătite orele suplimentare, sâmbetele, duminicile și sărbătorile legale.
A menționat că orele de noapte îi sunt plătite cu 15%.
În apărare, pârâta a depus la dosar la dosar cauzei întâmpinare și în copie: contractul de muncă al reclamantului, nr.309/2005, adresa nrt.11876/2007; state de plată; adresa nr.3133/2008, foi colective de prezență; actul adițional nr.1/2006; moratoriul nr.849/2006, actul adițional nr.2/2007; moratoriul nr.1178/2007.
La data de 12.03.2008 reclamantul a depus la dosarul cauzei cerere precizatoare prin care a solicitat să fie obligată pârâta la plata diferenței de salariu neacordată, de la cca.70% din salariul de bază, achitat la plata efectivă pentru munca prestată, până la 100% pentru perioada de la 17.08.2006 până la 31.12.2007.
- contravaloarea orelor suplimentare, efectuate în perioada 17.08.2006 - 31.12.2007, pentru zilele de sâmbătă, duminică și sărbătorile legale și religioase, în cuantum de 75% din salariul de bază pentru perioada 17.08.2006 - 31.12.2006 și în cuantum de 100% din salariu pentru perioada 01.01.2007 - 31.12.2007.
- plata dublă a programului de muncă efectuat în zilele de sâmbătă, duminică și sărbători legale și religioase, pentru perioada 17.08.2006 - 31.12.2007.
- sporul de vechime în cuantum de 25% din salariul de bază pentru perioada 17.08.2006 până la zi.
- sporul de noapte, în cuantum de 25% din salariul de bază pentru perioada 17.08.2006 până la zi, sume actualizate cu indicele de inflație la data plății efective.
- tichete de masă pentru perioada de la 01.01.2007 până la zi.
- prima de vacanță, prime de sărbătorile religioase (Paști, C, Anul ) pentru perioada de la 17.08.2006 până la zi și rambursarea contravalorii echipamentului de lucru.
În ședința din 21.05.2008 s-a dispus conexarea cauzei la dosarul nr-.
Prin cererea adresată Tribunalului Tulcea și înregistrată sub nr-, Rac hemat în judecată Pază și Protecție B, pentru ca prin hotărârea ce se va pronunța să fie obligată pârâta să-i plătească drepturile salariale restante.
În motivare, reclamantul a arătat că majorarea salariilor se făcea cu întârziere și că salariul i-a fost diminuat.
A menționat că orele suplimentare, sâmbetele, duminicile și sărbătorile legale nu i-au fost plătite conform, M, iar sporul de noapte este plătit cu 15% și nu 25%.
În dovedire a depus la dosarul cauzei: adresa nr.319/2007; adresa nr.133/2008, adresa nr.129/2007; publicații de vânzare; procese verbale de ședință.
Pârâta a depus la dosarul cauzei întâmpinare și în copie: înregistrat sub nr.309/2005; contract de muncă al reclamantului; state de plată, notificarea nr.3133/2008; foi colective de prezență; actul adițional nr.2/2007; moratoriul nr.1178/2007; fișele de post ale reclamanților.
La data de 12.03.2008 reclamantul a depus la dosarul cauzei cerere precizatoare prin care a menționat că solicită să fie obligată pârâta la plata diferenței de salariu neacordată, de la cca. 70% din salariul de bază, achitat ca plata efectivă pentru munca prestată, până la 100%, pentru perioada de la 06.03 2006 - 31.12.2007.
- contravaloarea orelor suplimentare, efectuate în perioada 06.03 2006 - 31.12.2007, pentru zilele de sâmbătă, duminică și sărbătorile legale și religioase, în cuantum de 75% din salariul de bază pentru perioada 06.03 2006 - 31.12.2006, și în cuantum de 100% din salariu pentru perioada 01.01.2007 - 31.12.2007.
- plata dublă a programului de muncă efectuat în zilele de sâmbătă, duminică și sărbătorile legale și religioase, pentru perioada 06.03 2006 - 31.12.2007.
- sporul de vechime în cuantum de 25% din salariul de bază pentru perioada 06.03 2006 până la zi.
- sporul de noapte, în cuantum de 25% din salariul de bază, pentru perioada de la 06.03 2006 până în prezent, sume actualizate cu indicele de inflație la data plății efective.
- tichete de masă pentru perioada de la 01.01.2007 până la zi, și prima de vacanță, primede sărbători religioase (Paști, C, Anul ), pentru perioada de la 06.03 2006 până la zi, reactualizate, indexate și majorate la data efectuării plății.
La acest dosar au fost conexate dosarele nr-, nr- și nr-.
La dosarul cauzei au fost depuse raportul de expertiză contabilă efectuat în cauză și concluzii scrise.
Prin sentința civilă nr. 510/24.03.2009 pronunțată de Tribunalul Tulceas -au admis în parte cererile formulate de reclamanți și în consecință a fost obligată pârâta să plătească reclamanților drepturi bănești reprezentând diferențe de salariu neachitat, contravaloarea muncii suplimentare, contravaloare spor de noapte și spor de vechime, actualizate cu rata inflației după cum urmează: reclamantului R suma de 5772 lei net, reclamantului suma de 5677 lei net, reclamantului suma de 5843 lei net și reclamantului suma de 4962 lei net; a fost obligată pârâta să plătească reclamanților sumele de mai sus actualizate cu rata inflației până la data plății efective; a fost obligată pârâta să plătească reclamanților contravaloarea echipamentului de protecție, după cum urmează: reclamantului suma de 102 lei, reclamantului suma de 102 lei și reclamantului suma de 204 lei; au fost respinse celelalte capete de cerere ca nefondate; a fost obligată pârâta să plătească reclamanților suma de 4013 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.
Pentru a pronunța această soluție prima instanță a reținut următoarele:
Potrivit contractelor individuale de muncă depuse la dosarul cauzei, rezultă că reclamanții au avut raporturi de muncă cu pârâta, cu o durată a muncii de 8 ore pe zi și 40 de ore pe săptămână, stipulându-se în contractele individuale de muncă încheiate între părți că activitatea se desfășoară la obiectivele de pază ale societății.
Potrivit art.154 alin.1 din muncii, salariul reprezintă contraprestația muncii depuse de salariat în baza contractului individual de muncă, iar potrivit alin.2 al aceluiași articol, pentru munca prestată în baza contractului individual de muncă, fiecare salariat are dreptul la un salariu exprimat în bani.
Potrivit foilor colective de prezență depuse în copie la dosar de pârâtă, rezultă că reclamanții au lucrat câte 12 ore pe zi, având liber câte 24 de ore, iar uneori 48 de ore.
Tot din foile colective de prezență rezultă că reclamanții au lucrat și în zilele libere respectiv sâmbăta, duminica și în zilele de sărbători legale și religioase, muncă pentru care nu au fost plătiți și nici nu li s-au acordat recuperări.
Potrivit art.19 alin.1 din încheiat la nivelul societății și înregistrat sub nr.309/9.05.2005, cu o valabilitate de 2 ani (potrivit art.7 alin.1) "orele de muncă suplimentară vor fi contabilizate separat de orele normale de muncă și plătite conform art.21".
Art.21 prevede că "Sporul pentru munca suplimentară este de 75% din salariul de bază lunar brut, stipulat în
Tot în se stipulează în art.22 că "muncă prestată între orele 22,00 - 06,00 este considerată muncă de noapte" iar în art.24 se stipulează că "munca prestată pe timpul nopții se plătește cu un spor de 15% din salariul de bază, dacă timpul astfel lucrat reprezintă cel puțin din durata normală a programului de lucru zilnic.
În ceea ce privește sporul de vechime în muncă, potrivit CCM încheiat la nivel național, se plătește un spor de 5% pentru 3 ani vechime și maxim 25% la o vechime de peste 20 de ani, din salariul de bază.
Față de aceste considerente, văzând și raportul de expertiză contabilă efectuat în cauză, instanța urmează a obliga pârâta să plătească reclamanților drepturile bănești reprezentând diferența de salariu neachitat, c/val. muncii suplimentare, c/val. spor de noapte și spor de vechime, actualizate cu rata inflației, după cum urmează: reclamantul R suma de 5772 lei net, reclamantului suma de 5677 lei net, reclamantului suma de 5843 lei net și reclamantului suma de 4962 lei net.
Având în vedere că expertul contabil, a calculat drepturile salariale cuvenite reclamanților, actualizate cu indicele de inflație până la data efectuării raportului de expertiză contabilă și, întrucât până la data plății acestor sume va trece o perioadă de timp, instanța urmează a obliga pârâta să plătească reclamanților sumele de mai sus actualizate cu rata inflației până la data plății efective.
Potrivit prevederilor art.55 din încheiat la nivelul societății, pârâta are obligația să asigure tuturor salariaților echipament individual de lucru și de protecție, iar potrivit art.58 alin.2, echipamentul se acordă gratuit.
Întrucât reclamantul R nu are echipament de protecție și nu i-au fost reținute drepturi salariale în vederea achiziționării de echipament de protecție, instanța urmează a respinge ca nefondat capătul de cerere formulat de către acest reclamant cu privire la plata c/val. echipamentului de protecție.
În ceea ce-i privește pe reclamanții, și, instanța constată că acestora le-au fost reținute drepturile salariale pentru echipamentul de protecție.
Or, văzând și raportul de expertiză contabilă efectuat în cauză, instanța urmează a obliga pârâta să plătească reclamanților c/val. echipamentului de protecție, după cum urmează: reclamantului suma de 102 lei, reclamantului suma de 102 lei și reclamantului suma de 204 lei.
Față de capătul de cerere privind obligarea pârâtei la plata c/val. tichetelor de masă neacordate, instanța constată următoarele:
Potrivit art.1 alin.1 din Legea nr.142/1998 " Salariații din cadrul societăților comerciale, regiilor autonome și din sectorul bugetar, precum și din cadrul unităților cooperatiste și al celorlalte persoane juridice sau fizice care încadrează personal, prin încheierea unui contract individual de muncă, denumite angajator, pot primi alocație individuală de hrană, acordată sub forma tichetelor de masă, suportate integral pe costuri de angajator", iar potrivit alin.2 al aceluiași articol "tichetele de masă se acordă în limita prevederilor bugetului de stat sau ale bugetelor locale și în limita bugetelor de venituri și cheltuieli pentru celelalte categorii de angajatori".
Legea nr.142/1998 nu stabilește în mod imperativ obligația angajatorului de a acorda acest drept ci constituie doar o posibilitate, lăsând la latitudinea angajatorului care,în limita disponibilităților bugetare să acorde sau nu această bonificație.
Inclusiv Unic la Nivel Național pentru anii 2005-2006 la art.41 (2) și Unic la Nivel Național pe anii 2007-2010 la art.42 (23) prevăd că tichetele de masă se acordă conform prevederilor legale și înțelegerii părților.
Față de aceste considerente, instanța urmează a respinge ca nefondat capătul de cerere privind obligarea pârâtei la plata c/val. tichetelor de masă.
Art.33 (1) din încheiat la nivelul societății prevede că pentru perioada concediului de odihnă salariatul beneficiază de o indemnizație de concediu.
Ori, în încheiat la nivelul societății nu se prevede obligația pârâtei de a acorda primă de vacanță sau primă pentru sărbătorile religioase.
Față de aceste considerente, instanța a respins ca nefondat capătul de cerere privind obligarea pârâtei la plata primei de vacanță și a primei pentru sărbătorile religioase (Paști, C, anul nou).
Întrucât reclamanții au efectuat cheltuieli în acest proces, iar cererea le-a fost admisă în parte, instanța a obligat pârâta să plătească reclamanților suma de 4.013, cu titlu de cheltuieli de judecată.
Împotriva acestei soluții au formulat recurs ambele părți.
În motivarea recursului lor, reclamanții au arătat următoarele: reclamanții au dreptul la plata contravalorii tichetelor de masă; în acest sens s-a susținut că potrivit art. 1 alin. 1 din Legea nr. 142/1998 și art. 42 alin. 2 lit. b din contractul colectiv de muncă la nivel național pentru anii 2007 - 2010 reclamanții au dreptul la alocația de hrană sub forma tichetelor de masă susținând că acest drept rezultă și din prevederile art. 41 alin. 2 din Constituția României care prevede dreptul salariaților la protecția socială a muncii; acordarea tichetelor de masă nu este lăsată la latitudinea angajatorului ci este o obligație pentru acesta; în ceea ce privește pretinsul drept al reclamanților la prima de vacanță,prima de Paști și prima de C s-a arătat că împrejurarea că aceste drepturi nu sunt cuprinse în contractul colectiv de muncă încheiat la nivel de unitate nu înseamnă că nu pot fi acordate întrucât acest contract colectiv de muncă nu a fost adus la cunoștința salariaților iar aceste drepturi sunt reglementate de art. 42 alin. 1 lit. b) din contractul colectiv de muncă la nivel național pentru anii 2007 - 2010; ca urmare, s-a solicitat acordarea acestor drepturi reactualizate cu rata inflației.
În motivarea recursului său, pârâta a arătat următoarele: instanța nu a motivat respingerea obiecțiunilor la raportul de expertiză; există neconcordanțe între considerentele sentinței recurate și dispozitiv prin care s-au avut în vedere concluziile raportului de expertiză; în acest sens s-a arătat că în dispozitiv s-a reținut că sumele acordate reprezintă drepturi salariale pentru munca suplimentară, spor de noapte și spor de vechime în timp ce în raportul de expertiză se reține că suma acordată reprezintă spor de vechime, spor de noapte de 25%, spor pentru ore suplimentare, spor pentru ore lucrate în zile libere; cu toate acestea instanța a respins pretențiile privind sporul pentru ore lucrate în zile de sâmbătă și duminică; deși se reține în considerente că sporul pentru munca prestată noaptea este de 15% instanța obligă pârâta la plata unei sume care include un spor de 25% aplicat de expert; nici expertul și nici instanța nu au verificat dacă timpul lucrat noaptea reprezintă cel puțin din durata normală a programului sunt lucrate în intervalul orar 22:00 - 06:00; deși în considerente se reține că sporul pentru vechime în muncă este de maxim 20% suma acordată cuprinde un spor de vechime calculat de expert de 25%; deși în considerente se reține un cuantum de 75% al sporului pentru munca suplimentară, suma acordată cuprinde un spor de 100%; reclamanții au solicitat acordarea drepturilor bănești până la 31.12.2007 iar expertul calculează aceste drepturi până la 31.03.2008, instanța acordând drepturile astfel calculate.
Analizând sentința recurată prin prisma criticilor formulate, a susținerilor părților, a prevederilor legale aplicabile și a probatoriului administrat în cauză, în conformitate cu art. 3041Cod.pr.civ. Curtea constată următoarele:
1. Cu privire la recursul formulat de recurenții reclamanți:
a) referitor la acordarea tichetelor de masă:
Potrivit art. 1(1) din Lege nr. 142/1998 privind acordarea tichetelor de masă, salariații din cadrul societăților comerciale, regiilor autonome și din sectorul bugetar, precum și din cadrul unităților cooperatiste și al celorlalte persoane juridice sau fizice care încadrează personal prin încheierea unui contract individual de muncă, denumite în continuare angajator, pot primi o alocație individuală de hrană, acordată sub forma tichetelor de masă, suportată integral pe costuri de angajator.
Așadar, legea nu instituie o obligație a angajatorului de a acorda această alocație de hrană.
Atunci când legiuitorul a intenționat să instituie o obligație în acest sens a angajatorului a enunțat-o în mod expres. De exemplu, HG nr. 185/1994 privind acordarea alocației de hrană zilnice pentru personalul navigant și auxiliar îmbarcat pe nave stabilește în art. 1 că personalului navigant și auxiliar îmbarcat pe navele aparținând instituțiilor publice și regiilor autonome beneficiază de alocație de hrană.
Pe de altă parte, în art. 42 (2) lit. b) din Contractul colectiv de muncă la nivel național pe anii 2007 - 2010, invocat de recurenții reclamanți, se prevede că "tichetele de masă, tichetele cadou, tichetele de creșă și alte instrumente similare acordate conform prevederilor legale și înțelegerii părților".
Așadar, prevederile din contractul colectiv de muncă fac referire la prevederile legii care nu stabilesc nici o obligație în acest sens a angajatorului și la "înțelegerea părților" ceea ce înseamnă, că în lipsa unei înțelegeri cuprinse într-un contract colectiv de muncă sau contract individual de muncă, angajații nu au un drept la acordarea alocației de hrană sub forma tichetelor de masă.
Astfel, pentru perioada relevantă, nici legea și nici contractul colectiv de muncă aplicabil nu impuneau obligația angajatorului de a acorda alocația zilnică de hrană pentru categoria de personal din care fac parte reclamanții.
Având a se pronunța asupra unui recurs în interesul legii privind acordarea alocației individuale de hrană sub forma tichetelor de masă judecătorilor, procurorilor, personalului auxiliar de specialitate și funcționarilor publici personalului contractual din cadrul instanțelor și parchetelor, Înalta Curte de Casație și Justiție, prin decizia nr. XIV din 18 februarie 2008 (publicată în Monitorul Oficial, Partea I nr. 853 din -) a stabilit că acestea nu se pot acorda judecătorilor, procurorilor, personalului auxiliar de specialitate și funcționarilor publici, iar pentru personalul contractual din cadrul instanțelor și parchetelor a stabilit că aceste beneficii nu reprezintă un drept, ci o vocație, ce se poate realiza doar în condițiile în care angajatorul are prevăzute în buget sume cu această destinație și acordarea acestora a fost negociată prin contractele colective de muncă.
Deși este vorba de o altă categorie de personal, iar recursul în interesul legii nu a vizat acordarea tichetelor de masă în general angajaților, această decizie enunță un principiu care își găsește aplicabilitatea și în cauza de față respectiv acela că salariații nu un drept, ci o vocație de a primi o alocație individuală de hrană, acordată sub forma tichetelor de masă, iar acest drept se poate realiza doar în condițiile în care acordarea acestora a fost negociată prin contractele colective de muncă iar în cazul instituțiilor finanțate din fonduri bugetare sunt prevăzute în buget sume cu această destinație.
Așadar, în privința recurenților nu există un temei legal sau contractual pentru acordarea acestor tichete de masă iar în lipsa acestuia tichetele de masă nu se pot acorda, astfel cum în mod corect a reținut și instanța de fond.
Nu se poate reține nici încălcarea art. 41 al. 2 din Constituția României. Acest text constituțional prevede că salariații au dreptul la măsuri de protecție socială. Acestea privesc securitatea și sănătatea salariaților, regimul de muncă al femeilor și al tinerilor, instituirea unui salariu minim brut pe țară, repausul săptămânal, concediul de odihnă plătit, prestarea muncii în condiții deosebite sau speciale, formarea profesională, precum și alte situații specifice, stabilite prin lege.
Acordarea unei alocații de hrană sub forma tichetelor de masă, în plus față de drepturile salariale cuvenite pentru activitatea desfășurată, nu constituie însă o măsură de protecție socială. Astfel, măsurile de protecție socială prevăzute de textul constituțional invocat și de prevederile Cartei Sociale Europene sunt măsuri menite să instituie un nivel minim de protecție și realizare a drepturilor salariaților, în timp ce alocația de hrană prevăzută de Legea nr. 142/1998 reprezintă un beneficiu suplimentar al salariatului, pe care angajatorul îl poate acorda pe baza negocierilor prealabile cu salariații sau organizațiile sindicale. Desigur, așa cum s-a arătat deja, angajatorul nu poate în principiu să acorde acest beneficiu în mod cu totul discreționar și raportat la criterii discriminatorii, dar o analiză în acest sens nu se poate face decât în concret potrivit principiilor enunțate anterior, iar în cazul de față nu s-au enunțat elemente de natură a conduce la concluzia că reclamanții din cauză ar fi fost în situația de a fi discriminați prin neacordarea tichetelor de masă.
De altfel, Curtea Constituțională a analizat prevederile art. 1(2) din Legea nr. 142/1998 privind acordarea tichetelor de masă care a fost criticat în sensul că ar fi contrare prevederilor constituționale ale art. 16 alin. (1) referitoare la egalitatea în drepturi, art. 41 alin. (2) referitoare la protecția socială a muncii și art. 53 privind restrângerea exercițiului unor drepturi sau al unor libertăți, precum și ale art. 14 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale referitoare la interzicerea discriminării.
Examinând excepția de neconstituționalitate, Curtea a constatat că reglementarea condiționării, prin textul legal criticat, a acordării tichetelor de masă de prevederea sumelor corespunzătoare în bugetul de stat sau, după caz, în bugetele locale, pentru unitățile din sectorul bugetar, și în limita bugetelor de venituri și cheltuieli aprobate, potrivit legii, pentru celelalte categorii de angajatori se înscrie în contextul reglementării art. 1 din Legea nr. 142/1998, care la alin. (1) prevede că salariații pot primi o alocație individuală de hrană. S-a arătat astfel că rezultă că art. 1 din Legea nr. 142/1998 instituie doar o posibilitate pentru o anumită categorie de personal de a primi alocație individuală de hrană, acordată, în anumite limite, sub formă de tichete de masă, iar nu o obligație legală a angajatorilor și ca urmare este neîntemeiată critica de neconstituționalitate prin invocarea prevederilor art. 16 alin. (1) din Constituție mai ales că prevederile constituționale vizează egalitatea în drepturi între cetățeni în ceea ce privește recunoașterea în favoarea acestora a unor drepturi și libertăți fundamentale, iar nu identitatea de tratament juridic privind aplicarea unor măsuri, indiferent de natura lor.
Curtea Constituțională a reținut, de asemenea, că nu sunt încălcate nici prevederile art. 41 alin. (2) din Constituție referitoare la protecția socială a muncii, deoarece acordarea tichetelor de masă nu constituie o măsură de protecție socială în sensul celor prevăzute de textul constituțional.
Cât privește dispozițiile art. 14 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale referitoare la interzicerea discriminării, invocate de autorii excepției, Curtea Constituțională a constatat că acestea se referă la exercitarea unor drepturi și libertăți recunoscute de Convenție, astfel cum prevede chiar textul, și nicidecum la situații de felul celor ce fac obiectul criticii de neconstituționalitate.
Referitor la critica de neconstituționalitate prin raportare la dispozițiile art. 53 din Constituție, Curtea Constituțională a observat că acestea nu sunt relevante în cauză, deoarece prevederile legale criticate nu privesc restrângerea exercițiului unor drepturi sau al unor libertăți fundamentale, ci instituie doar posibilitatea luării de către angajatori, în anumite limite, a unor măsuri specifice.
b) referitor la acordarea primei de concediu, a primei de Paști și a primei de C:
Recurenții reclamanți invocă în susținerea pretențiilor lor prevederile art. 42(1) lit.b) din contractul colectiv de muncă la nivel național pentru anii 2007 - 2010 referitoare la "adaosurile la salariul de bază" între care și "premiile acordate din fondul de premiere, calculate într-o proporție de minimum 1,5% din fondul de salarii realizat lunar și cumulat".
Acest text contractual nu face însă referire la primele pretinse de reclamanți și nu instituie nici o obligație a angajatorilor de a acorda aceste prime. Textul citat are un caracter general și stabilește doar un minim valoric al fondului de premiere, nefăcând referire însă la un anumit mod de repartizare și la anumite forme de premiere, în limitele altor prevederi cuprinse în contractul colectiv de muncă această chestiune rămânând la latitudinea angajatorului.
În cauză nu există prevederi legale sau contractuale aplicabile care să instituie dreptul reclamanților la prima de vacanță, prima de Paști sau prima de C și care să stabilească cuantumul acestora la nivelul cuantumului pretins de reclamanți.
Față de aceste considerente, recursul formulat de recurenți este nefondat și în temeiul art. 312 Cod.pr.civ. va fi respins.
2. Cu privire la recursul formulat de recurenta pârâtă:
În ceea ce privește motivul referitor la împrejurarea că instanța nu a motivat respingerea obiecțiunilor la raportul de expertiză, se constată că acesta nu poate constitui un motiv în sine de casare sau modificare a sentinței recurate prin prisma prevederilor art.304 și 3041Cod.pr.civ. urmând ca însăși instanța de recurs să analizeze criticile formulate de recurentă cu privire la modul de determinare a drepturilor pretinse de reclamanți.
În ceea ce privește motivul referitor la împrejurarea că există neconcordanțe între considerentele sentinței recurate și dispozitiv în sensul că în considerente s-a avut în vedere un anumit cuantum al unor sporuri iar prin dispozitiv au fost stabilite sume care includ sporuri într-un cuantum mai mare, avute în vedere de expert, se reține că acesta este întemeiat în parte.
Astfel, din analiza considerentelor sentinței recurate, se constată că instanța de fond a reținut în privința sporului de vechime aplicabilitatea prevederilor din contractul colectiv de muncă încheiat la nivel național.
Se constată, din contră, că instanța de fond a reținut un cuantum al sporului de 15% pentru munca prestată noaptea stabilit de contractul colectiv de muncă încheiat la nivelul unității iar în final instanța obligă pârâta la plata unei sume care include un spor de 25% aplicat de expert și stabilit în art. 41 din contractul colectiv de muncă aplicabil la nivel național în anii 2007 - 2010; de asemenea, în considerente se reține un cuantum de 75% al sporului pentru munca suplimentară stabilit de contractul colectiv de muncă încheiat la nivelul unității iar suma acordată cuprinde un spor de 100% aplicat de expert și stabilit în art. 41 din contractul colectiv de muncă aplicabil la nivel național în anii 2007 - 2010.
Din această perspectivă se constată că instanța de fond nu a dezlegat un aspect esențial și anume dacă aplică prevederile cuprinse în contractul colectiv de muncă încheiat la nivel național sau prevederile cuprinse în contractul colectiv de muncă încheiat la nivelul societății.
Din considerente rezultă aplicarea combinată a prevederilor cuprinse în contractul colectiv de muncă încheiat la nivel național pentru anii 2007 - 2010 (pentru sporul de vechime în muncă) și ale prevederilor cuprinse în contractul colectiv de muncă încheiat la nivelul societății (pentru munca prestată noaptea și pentru munca suplimentară) deși prin stabilirea sumelor la care este obligată pârâta, face aplicarea exclusiv a prevederilor din contractul colectiv de muncă la nivel național pentru anii 2007 - 2010.
Sub acest aspect, se mai constată că instanța de fond face aplicarea prevederilor cuprinse în contractul colectiv de muncă la nivel național pentru anii 2007 - 2010 deși pretențiile reclamanților acoperă perioade care încep din anul 2005 sau anul 2006, astfel cum rezultă din cererile introductive și precizările ulterioare.
Or, în aceste perioade era aplicabil contractul colectiv de muncă încheiat la nivel național pentru anii 2005 - 2006 (publicat în Of. partea a V-a nr.1/22.02.2005).
În ceea ce privește motivul referitor la împrejurarea că instanța a respins pretențiile privind sporul pentru ore lucrate în zile de sâmbătă și duminică dar suma acordată include potrivit calculului expertului sporul pentru ore lucrate în zile libere se constată că, într-adevăr, Codul Muncii face distincție între munca suplimentară reglementată de art. 117-120, munca în zile de sărbători reglementată de art.137 și munca în zile libere - sâmbătă - duminică - reglementată de art.133 care face aplicarea art. 120 din Codul Muncii.
Totuși, art.40 alin.1 lit.c) din contractul colectiv de muncă la nivel național pentru anii 2005 - 2006 și art. 41 alin. 3 lit. c) din contractul colectiv de muncă aplicabil la nivel național în anii 2007 - 2010 stabilește același spor pentru orele suplimentare și pentru orele lucrate în zilele libere și în zilele de sărbători legale.
În motivarea sentinței, instanța de fond apreciază că rezultă că reclamanții au lucrat în zile libere și nu li s-au acordat drepturi salariale sau zile libere în mod corespunzător și nu reține că s-ar respinge această cerere dar în dispozitiv face referire doar la munca suplimentară nu și la munca în zile libere, fără a indica în considerente dacă prin sintagma "muncă suplimentară" a înțeles să facă referire atât la munca suplimentară reglementată de art. 117-120 din Codul Muncii cât și munca în zile de sărbători reglementată de art.137 din Codul Muncii și munca în zile libere - sâmbătă - duminică - reglementată de art.133 din Codul Muncii, respingând ca nefondate în mod generic "celelalte capete de cerere".
De asemenea, din considerentele sentinței recurate și din raportul de expertiză contabilă efectuat în cauză, nu rezultă dacă s-a făcut aplicarea distincției privind orele suplimentare și orele lucrate în zilele libere și în zilele de sărbători legale pentru care în contractele colective de muncă la nivel național se stabilește că se acordă un spor de 100% din salariul de bază, până la 120 de ore/salariat/an iar ceea ce depășește 120 de ore/salariat/an se plătește cu un spor de 50% din salariul de bază în modul de calcul cumulat prevăzut de art.40 alin.1 lit.c) respectiv art. 41 alin. 3 lit. c) din aceste contracte colective de muncă.
În ceea ce privește cuantumul sporului de vechime se reține că expertul a aplicat un cuantum maxim fără a verifica îndeplinirea condițiilor de vechime în muncă.
Astfel, este adevărat că în conformitate cu art. 287 din Codul Muncii sarcina probei incumbă incumbă angajatorului, însă această obligație vizează proba posibilă. Or, angajatorul nemaifiind în posesia carnetelor de muncă ale reclamanților, raporturile de muncă încetând, acesta nu mai poate proba vechimea în muncă a reclamanților, aceștia fiind cei care, aflându-se în posesia carnetelor de muncă pot face dovada vechimii lor în muncă. Pe de altă parte, chiar dacă sarcina probei incumbă angajatorului, angajatul trebuie să probeze situația premisă, respectiv existența raportului de muncă și îndeplinirea condițiilor pentru obținerea unor drepturi salariale, rămânând în sarcina angajatorului să probeze îndeplinirea obligațiilor corelative.
Ca urmare, instanța trebuia să impună reclamanților obligația de a pune la dispoziția expertului înscrisurile aflate în posesia lor și care sunt de natură a determina rezultatul raportului de expertiză, astfel cum pârâta avea obligația de a pune la dispoziția expertului înscrisurile aflate în posesia ei iar expertul avea obligația de a analiza aceste înscrisuri și a întocmi raportul de expertiză pe baza acestuia. În raportul de expertiză însă, rezultatul calculului drepturilor pretinse de reclamanți este prezentat fără explicații privitoare la modul de determinare a acestora, în mod global cu titlu de diferențe nete de salariu.
Din acest motiv, din raportul de expertiză nu rezultă dacă pentru orele lucrate noaptea expertul a făcut aplicarea sporului pentru diferite ore de muncă realizate sporadic în aceste condiții sau a aplicat sporul în condițiile art. 122(11) considerând fiecare reclamant ca încadrându-se în noțiunea de "salariat de noapte" ceea ce implica cercetarea îndeplinirii condiției prevăzute de acest text legal.
În sfârșit, toți reclamanții au solicitat prin precizările din 12.03.2008 acordarea drepturilor până la 31.12.2007 în timp ce expertul indică în raportul său de expertiză că a calculat drepturile până la dat de 31.03.2008. Acordarea drepturilor calculate până la această dată reprezintă o depășire de către instanța de fond a limitelor învestirii, ceea ce contravine prevederilor art. 129 alin. 6 Cod.pr.civ..
Din raportul de expertiză se poate determina diferența de drepturi pentru perioada 01.01.- 31.03.2008 în cazul reclamantului R ceea ce ar fi permis modificarea sentinței recurate însă pentru restul reclamanților această diferență nu poate fi determinată întrucât în raportul de expertiză contabilă nu sunt cuprinse și calculele detaliate ale drepturilor salariale ale acestora.
În pofida acestor neclarități, contradicții și erori, sesizate în obiecțiunile formulate de pârâtă pentru termenul din 18.03.2009, la acest termen, instanța de fond a respins obiecțiunile fără a prezenta nici o motivare. Această situație este avută în vedere în contextul în care în cuprinsul motivări, astfel cum s-a arătat, instanța de fond nu a indicat motivul pentru care a avut în vedere un anumit cuantum procentual pentru unele sporuri sau a indicat un alt cuantum decât cel care rezultă a fi fost folosit de expert și nu a indicat în concret drepturile acordate și cuantumul lor, făcând trimitere la raportul de expertiză în mod generic, acesta fiind la rândul său eronat.
Rezultă astfel că sub anumite aspecte, enunțate anterior, prima instanță nu a cercetat fondul pricinii iar probatoriul pe care s-a bazat - raportul de expertiză contabilă - este incomplet și cuprinde erorile indicate anterior, nefiind de natură a forma convingerea instanței în aplicarea art. 201 Cod.pr.civ.
Se constată astfel că în cauză este necesară refacerea raportului de expertiză urmând a se ține cont de aspectele reținute în considerentele deciziei de față.
Față de prevederile art.312 alin. 3 raportat la art. 305 Cod.pr.civ. în această situație se impune admiterea recursului și casarea cu trimitere spre rejudecare a cauzei pentru refacerea raportului de expertiză.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII,
DECIDE:
Admite recursul civil declarat de recurenta pârâtă intimată -. " PAZĂ ȘI PROTECȚIE", cu sediul în-, sector 1, împotriva sentinței civile nr. 510/24.03.2009 pronunțată de Tribunalul Tulcea, în dosarul civil nr-, în contradictoriu cu recurenții reclamanți intimați R, domiciliat în T,-, județul T, domiciliat în T,-, județul, domiciliat în T,-, bloc 5,. B,. 9, județul T, domiciliat în T,-, - 3,. A,. 16, județul T, toți prin mandatar, domiciliat în T,-, bloc 11,. C,. 3, județul
Casează entința recurată și trimite cauza spre rejudecare la Tribunalul Tulcea pentru refacerea expertizei contabile.
Respinge, ca nefondat, recursul civil declarat de recurenții reclamanți intimați R, domiciliat în T,-, județul T, domiciliat în T,-, județul, domiciliat în T,-, bloc 5,. B,. 9, județul T, domiciliat în T,-, - 3,. A,. 16, județul T, toți prin mandatar, domiciliat în T,-, bloc 11,. C,. 3, județul T, împotriva sentinței civile nr. 510/24.03.2009 pronunțată de Tribunalul Tulcea, în dosarul civil nr-.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi 12 octombrie 2009.
Președinte, - - | Judecător, - - | Judecător, - - |
Grefier, - - |
Jud.fond. /
jud. - 04.11.2009
Gref./ 4 ex./ 04.11.2009.
Dosar nr-
Data: 9.11.2009
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CONSTANȚA
SECȚIA CIVILĂ, MINORI ȘI FAMILIE, LITIGII DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
CĂTRE,
TRIBUNALUL TULCEA - SECȚIA CIVILĂ
Vă înaintăm, alăturat, spre competentă soluționare dosarul civil nr-, care conține 142 file, privind recursurile civile declarate de:
- recurenții reclamanți intimați R, domiciliat în T,-, județul T, domiciliat în T,-, județul, domiciliat în T,-, bloc 5,. B,. 9, județul T, domiciliat în T,-, - 3,. A,. 16, județul T, toți prin mandatar, domiciliat în T,-, bloc 11,. C,. 3, județul T, împotriva sentinței civile nr. 510/24.03.2009 pronunțată de Tribunalul Tulcea, în dosarul civil nr-;
- recurenta pârâtă intimată -. " PAZĂ ȘI PROTECȚIE", cu sediul în-, sector 1, împotriva sentinței civile nr. 510/24.03.2009 și a încheierilor interlocutorii pronunțate de Tribunalul Tulcea, în dosarul civil nr-, având ca obiect drepturi bănești, întrucât prin decizia civilă nr. 569/CM/12.10.2009 s-a admis recursul pârâtei, s-a casat sentința recurată și trimite cauza spre rejudecare la Tribunalul Tulcea pentru refacerea expertizei contabile. Prin aceeași decizie civilă s-a respins, ca nefondat, recursul reclamanților.
La dosarul nostru se află atașate dosarele Tribunalului Tulcea: nr- - vol. I - 306 file + vol. II - 335 file, nr- (118 file), nr- (120 file) și nr- (105 file).
PREȘEDINTE COMPLET, GREFIER,
- -
2 ex.
Președinte:Jelena ZalmanJudecători:Jelena Zalman, Răzvan Anghel, Mariana Bădulescu
