Drepturi patrimoniale. Jurisprudenta. Decizia 82/2009. Curtea de Apel Ploiesti
Comentarii |
|
ROMÂNIA SECȚIA CONFLICTE DE MUNCĂ
CURTEA DE APEL PLOIEȘTI ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
Dosar nr-
DECIZIA CIVILĂ NR. 82
Ședința publică din data de 21 ianuarie 2009
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Simona Petruța Buzoianu
JUDECĂTOR 2: Marilena Panait
JUDECĂTOR 3: Vera
Grefier -
Pe rol fiind soluționarea recursului civil formulat de pârâta SC SA cu sediul în B, sector 1, calea, nr.239, împotriva sentinței civile nr. 2398 din 26.09.2008, pronunțată de Tribunalul Prahova, în contradictoriu cu reclamantul domiciliat în P,-,.153, Sc.A, etaj 1,. 8, județul
Recursul este scutit de plata taxei de timbru.
La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns pentru recurenta pârâtă avocat din cadrul Baroului P în substituire avocat din cadrul Baroului în baza delegației de substituire din 20.01.2009, lipsind intimatul reclamant.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:
Se învederează instanței că la dosarul cauzei, prin serviciul registratură s-a depus întâmpinare din partea intimatului reclamant prin care se solicită respingerea recursului și judecarea cauzei în lipsă.
Avocat, având cuvântul arată că a luat cunoștință de conținutul întâmpinării și nu mai are alte cereri de formulat și probe de administrat, solicitând acordarea cuvântului în dezbateri.
Curtea analizând actele și lucrările dosarului constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul în dezbateri.
Avocat având cuvântul solicită în principal admiterea recursului, modificarea hotărârii instanței de fond și respingerea acțiunii iar în subsidiar admiterea recursului, modificarea în parte a sentinței și obligarea la sumele de bani comunicate prin adresă de societate ca fiind salariul de bază mediu pe societate, cu mențiunea că acestea sunt brute.
Cu cheltuieli de judecată pe cale separată.
CURTEA
Deliberând asupra recursului civil de față, constată următoarele:
Prin acțiunea înregistrată sub nr- pe rolul Tribunalului Prahova reclamantul a chemat în judecată pe pârâta SC SA B - Sucursala P, solicitând instanței ca prin hotărârea ce o va pronunța, să se dispună obligarea pârâtei la plata sumelor de 10543,40 lei din care 10200 lei reprezentând drepturi salariale cuvenite și neachitate și 343,40 lei reprezentând daune pentru neachitarea la termen a obligațiilor, constând în prime de Paște și C 2005-2007.
În motivarea acțiunii reclamantul a arătat că este salariatul pârâtei încă din anul 1984.
Reclamantul mai arătat că pe lângă salariul de bază urma să beneficieze și de drepturile acordate în baza contractului colectiv de muncă încheiat la nivel de societate constând în suplimentări salariale cu ocazia sărbătorilor de Paște și de C, drepturi ce nu i-au fost acordate în perioada sus-menționată.
La dosarul cauzei pârâta a depus la data de 26.09.2008 întâmpinare prin care solicitat respingerea acțiunii atât timp cât drepturile solicitate au fost incluse în salariul de bază începând cu 2003.
Pârâta a invocat excepția prescripției dreptului la acțiune, susținând că sunt aplicabile disp.art.283 alin.1 lit.e din Codul Muncii în sensul că cererile pot fi formulate în termen de 6 luni de la data nașterii dreptului la acțiune, în cazul neexecutării contractului colectiv de muncă ori a unor clauze ale acestuia, excepție pusă în discuția părților și unită cu fondul.
În cauză s-a administrat proba cu acte.
Prin sentința civilă nr.2398 din 26 septembrie 2008 Tribunalul Prahovaa admis excepția dreptului la acțiune pentru perioada Paște 2005 invocată de pârâtă și a respins acțiunea pentru Paște 2005 ca fiind prescrisă, a respins excepția prescripției dreptului la acțiune pentru perioada C 2005-2006 și Paște 2006 invocată de pârâtă, a admis în parte acțiunea formulată de reclamantul, în contradictoriu cu pârâta SC SA, obligând pârâta să plătească reclamantului prima de Paște 2006-2007 și 2005-2006, în sumă brută de 7930 lei, sume ce vor fi actualizate cu indicele de inflație de la data scadenței până la data plății efective, luându-se act că nu se solicită cheltuieli de judecată.
Pentru a pronunța această soluție, prima instanță a reținut următoarele:
Conform actelor existente la dosar, reclamantul este salariatul pârâtei din anul 1984 însă, nu a încasat drepturile salariale reprezentând suplimentări pentru Paște și C 2005-2007.
Disp.art.168 din Contractul colectiv de muncă pe unitate pentru anul 2004 stipulează că angajații vor beneficia de câte o suplimentare a drepturilor salariale în cuantum de un salariu de bază mediu pe SNP, cu ocazia sărbătorilor de Paște și de C, menționându-se că pentru anul 2003 suplimentările de la alin.1 au fost introduse în salariul de bază al fiecărui salariat, prevederi ce au fost preluate ulterior si in Contractele colective de muncă pe unitate, negociate și aplicabile la nivelul societății pe anii 2004, 2005, 2006, 2007.
Așadar, din analiza probelor administrate în cauză rezultă ca reclamantul este salariatul pârâtei însă, în perioada 2005-2007 nu a încasat drepturile salariale suplimentare cu ocazia sărbătorilor de Paște și de C, astfel încât pârâta era obligată să achite aceste drepturi reclamantului, mai ales că nu există nicio dovadă la dosar că pârâta ar fi achitat efectiv aceste drepturi sau că le-ar fi inclus în salariul de bază.
Faptul că ulterior emiterii contractelor colective de muncă și adreselor din anii 2004-2007 eliberate de către pârâtă s-a întocmit o adresa în cursul anului 2008 în baza căreia se stipulează cuantumul suplimentărilor salariale ce i s-ar cuveni reclamantului în sume mult mai mici decât cele stabilite inițial, nu înseamnă în mod automat că reclamantul are dreptul la încasarea sumelor de bani cu titlu de suplimentări salariale stabilite în baza adreselor emise de către pârâtă în cursul anului 2008 deoarece, la stabilirea cuantumului acestor sume de bani, se ține seama de drepturile recunoscute de către pârâtă în baza adreselor emise în perioada 2004-2007 care au produs efecte juridice între părți la data emiterii lor și nicidecum de adrese emise de către pârâtă ulterior introducerii acțiunii în scopul diminuării cu rea-credința a drepturilor ce i se cuvin reclamantului în calitate de salariat.
Prin urmare instanța, în baza Contractelor colective sus-menționate și a art.161 și urm. muncii, a admis excepția dreptului la acțiune pentru perioada Paște 2005 invocată de pârâtă și a respins acțiunea pentru Paște 2005 ca fiind prescrisă și a admis în parte acțiunea și a obligat pârâta să plătească reclamantului prima de Paște 2006-2007 și 2005-2006, în sumă brută a de 7930 lei, sume ce vor fi actualizate cu indicele de inflație de la data scadenței până la data plății efective, deoarece prin neachitarea acestor drepturi la scadență, reclamantul a suferit un prejudiciu constând în imposibilitatea de a beneficia de aceste sume de bani la scadență
Totodată, instanța a respins excepția prescripției dreptului la acțiune, constatând că în speță sunt aplicabile disp. art.283 alin.1 lit. c din Codul Muncii conform căruia prezenta acțiune este supusă termenului de 3 ani care a început să curgă de la data scadenței sumelor începând cu anul 2004, cu atât mai mult cu cât prezenta acțiune vizează un conflict de muncă, luându-se act că nu s-au solicitat cheltuieli de judecată.
Împotriva acestei sentințe, pârâta a declarat recurs criticând soluția ca netemeinică și nelegală în sensul că în mod greșit instanța de fond a respins excepția prescripției dreptului material la acțiunea pentru perioada C 2005 - 2006 și Paște 2006, întrucât drepturile salariale solicitate își au izvorul în contractul colectiv de muncă la nivel de unitate, ceea ce atrage incidența în cauză a dispozițiilor art. 283 alin.1 lit.e Codul Muncii, termenul de prescripție fiind de 6 luni.
Pe fond soluția a fost criticată, deoarece instanța nu a ținut seamă de disp. art. 168 alin. 2 din pe anii 2003-2004 potrivit cărora primele de sărbători au fost incluse în salariul de bază și plătite ca atare. Această situație rezultă și din faptul că reclamanții nu au formulat acțiune și pentru plata primelor pe anul 2003, an în care s-a negociat pentru prima dată cu sindicatul includerea acestor prime în salariu.
Ultima critică a recursului se referă la faptul că tribunalul nu a acordat atenție, atunci când a stabilit suma datorată de recurentă, dispozițiilor art. 168 din sub aspectul cuantumului sumei care se acordă cu titlu de primă în sensul că aceasta nu este echivalentă cu salariul mediu brut pe unitate, ci cu salariul de bază mediu brut pe unitate, cu alte cuvinte aceste prime nu includ și sporurile.
Examinând soluția prin prisma actelor și lucrărilor de la dosar, a criticilor formulate de recurentă, precum și a dispozițiilor legale incidente în cauză Curtea constată că este afectată legalitatea și temeinicia acesteia, așa după cum se va arăta în continuare:
Excepția prescripției dreptului material la acțiune, invocată de recurentă în apărare la instanța de fond și apoi drept critică în recurs este întemeiată numai în ceea ce privește dreptul la acțiune pentru primele de Paște 2005.
Această excepție a fost cercetată de instanța fondului.
Curtea constată că tribunalul a respins în mod corect excepția prescripției dreptului material la acțiune pentru suplimentările salariale aferente sărbătorilor de Paște și C 2005-2007, întrucât potrivit art. 283 alin.1 lit.c Codul Muncii în situația în care obiectul litigiului constă în plata unor drepturi salariale neacordate sau a unor despăgubiri către salariat termenul de prescripție este de 3 ani indiferent de izvorul acestor drepturi salariale, fiind de neconceput ca pentru aceleași drepturi să existe termene de prescripție diferite în funcție de izvorul acestora și în plus dispozițiile art. 283 alin.1 lit.c Codul Muncii au caracter de normă specială în raport cu dispozițiile. art. 283 alin.1 lit.e Codul Muncii care se referă la toate drepturile, respectiv obligațiile prevăzute într-un contract colectiv de muncă între care și drepturile salariale. Acest termen de prescripție era însă împlinit la data introducerii acțiunii - 06.08.2008 - în ceea ce privește primele de Paște 2005, fiind astfel, în mod corect admisă această excepție.
Pe fondul cauzei, Curtea constată că susținerile recurentei nu își găsesc reflectarea în probatoriul administrat în cauză, deoarece nimeni nu a contestat că începând cu anul 2003 în urma negocierilor purtate cu sindicatul primele de sărbători urmau a fi incluse în salariu, numai că acest lucru trebuia și probat de către recurentă în sensul de a demonstra cât din creșterea salarială a fiecărui an s-a datorat includerii în salariul de bază a acestor prime.
Această probă nu a fost făcută, astfel că, în mod corect instanța de fond admis acțiunea.
În ce privește cuantumul sumei acordată reclamantului criticile formulate de recurentă sunt întemeiate, întrucât cuantumul fiecărei prime a fost expres reglementat prin ca fiind echivalentul unui salariul de bază mediu brut pe unitate în care nu sunt incluse sporurile și nu echivalentul unui salariu mediu brut pe unitate în care sunt incluse sporurile, astfel cum greșit a stabilit instanța de fond, motiv pentru care în temeiul art. 312 Cod pr. civilă, Curtea va admite recursul și va modifica în parte sentința în sensul reducerii sumei datorată de pârâtă reclamantului la 4394 lei brut, reprezentând prime C 2005, 2006 și Paște 2006, 2007, ce vor fi actualizate cu indicele de inflație de la data scadenței fiecărei prime, la plata efectivă.
Curtea urmează a menține restul dispozițiilor sentinței.
Pentru aceste motive
În numele legii
DECIDE:
Admite recursul declarat de pârâta SC SA, cu sediul în municipiul B, Calea, nr. 239, sector 1, împotriva sentinței civile nr.2398 pronunțată la data de 26 septembrie 2008 de Tribunalul Prahova, în contradictoriu cu intimatul-reclamant, domiciliat în P,-,.153,.A,.1,.8, județul P și în consecință:
Modifică în parte sus-menționata sentință în sensul că reduce suma datorată de pârâtă reclamantului la 4394 lei brut reprezentând prime C 2005, 2006 și Paște 2006, 2007, ce vor fi actualizate cu indicele de inflație de la data scadenței fiecărei primei, la plata efectivă.
Menține restul dispozițiilor sentinței.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, azi, 21 ianuarie 2009.
Președinte Judecători
--- - - - -- -
Grefier
Operator de date cu caracter personal
Notificare nr.3120/2006
Tehnored.3 ex./20.02.2009
/
. Fond- Trib.
Jud.fond
Președinte:Simona Petruța BuzoianuJudecători:Simona Petruța Buzoianu, Marilena Panait, Vera