Drepturi patrimoniale. Jurisprudenta. Decizia 924/2009. Curtea de Apel Pitesti
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL PITEȘTI
SECȚIA CIVILĂ, PENTRU CAUZE PRIVIND CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE
DOSAR NR- DECIZIE NR. 924/R-CM
Ședința publică din 12 Mai 2009
Curtea compusă din:
PREȘEDINTE: Nicoleta Simona Păștin JUDECĂTOR 2: Florinița Ciorăscu
JUDECĂTOR 3: Paulina
Judecător -
Grefier
S-a luat în examinare, pentru soluționare, recursul declarat de reclamanții, (), ( FOSTĂ ), și, împotriva sentinței civile nr.1910 din 16 noiembrie 2007, pronunțată de Tribunalul București -Secția a VIII-a conflicte de muncă și asigurări sociale, în dosarul nr-.
La apelul nominal, făcut în ședința publică, au lipsit părțile.
Procedura este legal îndeplinită.
Recursul este scutit de plata taxelor judiciare de timbru.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează că prin serviciul registratură al instanței, au fost depuse la dosar relațiile solicitate de la Înalta Curte de Casație și Justiție.
Având în vedere că s-a solicitat judecarea în lipsă, curtea constată recursul în stare de judecată și trece la soluționarea lui.
CURTEA
Asupra recursului civil de față, constată că rin p. cererea înregistrată la data de 14.08.2007, pe rolul Tribunalului București - Secția a VIII-a, reclamanții, (), au chemat în judecată pe pârâții Înalta Curte de Casație și Justiție și Ministerul Economiei și Finanțelor, cu citarea Consiliului Național pentru Combaterea Discriminării, pentru ca, prin hotărârea ce se va pronunța, să fie obligată pârâta Înalta Curte de Casație și Justiție la plata drepturilor reprezentând sporul de confidențialitate de până la 15% începând cu iulie 2004 și până la data rămânerii definitive și irevocabile a hotărârii judecătorești, precum și pentru viitor, actualizate cu indicele de inflație, începând cu data nașterii dreptului și până la plata efectivă și la efectuarea mențiunilor corespunzătoare în carnetele de muncă.
Față de pârâtul Ministerul Finanțelor Publice, obiectul cererii de chemare în judecată a constat în alocarea fondurilor necesare plății sumelor neîncasate.
În motivarea acțiunii, reclamanții au arătat că în scopul asigurării mai eficiente a confidențialității informațiilor clasificate au fost concretizate o serie de acte normative, menite să confere categoriilor de persoane - salariați ce gestionează astfel de informații, sporuri salariale corespunzătoare gradului de acces la asemenea informații.
Astfel, prin art. 3 din Legea nr. 444/2006 pentru aprobarea nr.OG 19/2006 privind creșterile salariale ce se vor acorda personalului militar și funcționarilor publici cu statut special din instituțiile publice de apărare națională, ordine publică și siguranță națională, s-a prevăzut că pentru păstrarea confidențialității în legătură cu informațiile clasificate, în funcție de certificatul/avizul de securitate deținut, cadrele militare în activitate, funcționarii publici cu statut special, militarii angajați pe bază de contract și personalul civil din instituțiile publice de apărare națională, ordine publică și siguranță națională beneficiază de un spor lunar de până la 15% din solda lunară, respectiv din salariul de bază.
De asemenea, prin art. 15 alin. 1 din nr.OG 6/2007 privind unele măsuri de reglementare a drepturilor salariale și a altor drepturi ale funcționarilor publici s-a prevăzut că sporul de confidențialitate în cuantum de până la 15% se acordă nu numai categoriilor de funcționari publici prevăzute de Legea nr. 444/2006, ci și altor categorii de funcționari publici, respectiv celor din aparatul de lucru al Guvernului, din cadrul Administrației Prezidențiale, Consiliului Național pentru Studierea Arhivelor Securității, Ministerului Afacerilor Externe, Ministerului Integrării Europene, direcțiilor subordonate ministrului delegat pentru comerț din cadrul Ministerului Economiei și Comerțului, Consiliului Legislativ.
În aceeași ordine de idei, prin art. 20 alin. 3 din Legea nr. 656/2002 privind prevenirea și spălarea banilor, astfel cum a fost modificată prin Legea nr. 405/2002, s-a acordat acest spor de confidențialitate de până la 15% și membrilor plenului, precum și altor categorii de personal din cadrul Oficiului Național de Prevenire și Combatere a Spălării Banilor.
Reclamanții arată că este clară, cel puțin în raport de dispozițiile nr.OG 19/2006, voința de a se acorda acest spor de confidențialitate tuturor categoriilor de persoane din cadrul instituțiilor publice care gestionează și manipulează informații clasificate și alte informații confidențiale și nu doar celor prevăzute de Legea nr. 444/2006.
Însăși nr.OG 137/2000 privind prevenirea și sancționarea tuturor formelor de discriminare prevede în art. 30 alin. 3 că pentru păstrarea confidențialității în legătură cu faptele, informațiile sau documentele de care ia cunoștință în exercitarea funcției, personalul din aparatul consiliului primește lunar un spor de confidențialitate de 15%, calculat la salariul de bază brut - tocmai în ideea unui tratament echitabil și similar al tuturor categoriilor de persoane din cadrul instituțiilor publice ce gestionează informații clasificate sau confidențiale.
Deși grefierii, conform art. 78 din Legea nr. 567/2004 privind statutul personalului auxiliar de specialitate, sunt obligați să păstreze secretul profesional, confidențialitatea în legătură cu faptele și informațiile despre care iau cunoștință în exercitarea funcției, cu privire la procese aflate în curs de desfășurare sau asupra unor cauze cu care a fost sesizat parchetul - sunt discriminați întrucât nu beneficiază de sporul de confidențialitate de 15% acordat altor categorii de persoane care exercită funcții ce implică păstrarea confidențialității.
În conformitate cu art. 14 din Convenția europeană a drepturilor omului, "exercitarea drepturilor și libertăților recunoscute de prezenta convenție trebuie să fie asigurată fără nicio deosebire bazată, în special pe sex, rasă, culoare, limbă, religie, opinii politice sau orice alte opinii, origine națională sau socială, apartenență la o minoritate națională, avere, naștere sau orice altă situație", acesta fiind principiul egalității în fața legii.
Conform art. 21 alin. 1 din nr.OG 137/2000, reclamanții-grefieri, în calitate de persoane discriminate, au dreptul să pretindă despăgubiri proporțional cu prejudiciul suferit, potrivit dreptului comun.
Potrivit art. 16 din Constituție, cetățenii sunt egali în fața legii și a autorităților publice, fără privilegii și fără discriminări și prin urmare, și personalul Înaltei Curți de Casație și Justiție trebuia să beneficieze de sporul de 15% de confidențialitate atât timp cât sunt obligați să păstreze secretul confidențialității ca și alte categorii de persoane.
În drept, acțiunea a fost întemeiată pe dispozițiile art. 30 alin. 3 din nr.OG 137/2000, art. 20 alin. 3 din Legea nr. 656/2002, art. 3 din nr.OG 19/2006, art. 21 alin. 1 din nr.OG 137/2000, art. 21 alin. 3 din nr.OG 137/2000, art. 16 din Constituție și art. 14 din Convenția europeană pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale.
Prin sentința civilă nr.1910/16.11.2007, Tribunalul București - Secția a VIII-a a respins excepția lipsei calității procesuale pasive a Ministerului Finanțelor Publice, ca neîntemeiată și a respins acțiunea formulată de reclamanți.
Pentru a pronunța această soluție, instanța de fond a reținut în fapt și în drept următoarele:
Potrivit prevederilor nr.HG 386/2007 privind organizarea și funcționarea, art. 2 alin. 2, Ministerul Finanțelor Publice are funcția de reglementare și sinteză prin elaborarea cadrului normativ și instituțional necesar realizării obiectivelor strategice în domeniul finanțelor publice, elaborând și implementând politica bugetară și fiscală Guvernului, administrând veniturile statului, cu control financiar public intern. Art.3 lit. a pct.6 prevede că Ministerul Finanțelor Publice analizează la nivelul instituțiilor publice modul de utilizare/administrare a fondurilor și patrimoniului public, prezentând Guvernului spre dezbatere și aprobare proiecte de acte normative care să conducă la îmbunătățirea procesului de programare și execuție bugetară. Mai departe, pct.13 din același articol stabilește că Ministerul Finanțelor Publice aprobă prin delegare de competențe anexe la bugetele ordonatorilor principali de credite bugetare - atribuție pe care urmează să o exercite și în ceea ce privește rectificările bugetare asupra drepturilor salariale rezulte din situația de discriminare.
Pe fondul cauzei, instanța de fond a reținut că reclamanții au calitatea de grefieri în cadrul Înaltei Curți de Casație și Justiție și au solicitat acordarea sporului de 15% pentru confidențialitate în baza prevederilor art. 3 din Legea nr. 444/2006 pentru aprobarea nr.OG 19/2006 privind creșterile salariale ce se vor acorda personalului militar și funcționarilor publici cu statut special din instituțiile publice de apărare națională, ordine publică și siguranță națională, începând cu anul 2004, cu toate că actul normativ a intrat în vigoare la data de 01.02.2006.
S-a reținut că cererea reclamanților contravine principiului neretroactivității legii consacrat în art. 15 alin. 2 din Constituția României, potrivit căruia legea dispune numai pentru viitor, cu excepția legii penale mai favorabile.
În versiunea inițială, art. 3 alin. 1 din nr.OG 19/2006 prevedea că pentru păstrarea confidențialității în legătură cu informațiile clasificate, în funcție de certificatul de securitate deținut, cadrele militare în activitate, militarii angajați pe bază de contract și personalul civil din Ministerul Apărării Naționale beneficiază de un spor lunar de până la 15% din solda lunară, respectiv salariul de bază.
După intrarea în vigoare a Legii nr. 444/2006 pentru aprobarea nr.OG 19/2006, prevederile art. 3 alin. 1 din nr.OG 19/2006 au fost modificate în sensul că pentru păstrarea confidențialității în legătură cu informațiile clasificate, în funcție de certificatul sau avizul de securitate deținut, cadrele militare în activitate, funcționarii publici cu statut special, militarii angajați pe bază de contract și personalul civil din instituțiile publice de apărare națională, ordine publică și siguranță națională, beneficiază de un spor lunar de până la 15% din solda lunară, respectiv din salariul de bază, cu încadrarea în limitele bugetelor aprobate.
Funcționarul public cu statut special reprezintă o categorie profesională creată în baza dispozițiilor Legii nr. 360/2002 privind statutul polițistului.
Prin urmare, reclamanții nu au calitatea de cadre militare în activitate, de militari angajați pe bază de contract sau funcționari publici cu statut special și nici de personal civil într-o instituție militară.
Instanța de fond a constatat că în cazul neacordării sporului de confidențialitate personalului auxiliar de specialitate al instanțelor, nu poate fi reținută o încălcare a prevederilor nr.OG 137/2000, a dispozițiilor constituționale și Convenției pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale care privesc egalitatea în drepturi a cetățenilor, pentru că nu ne aflăm în fața unui drept la sporul de confidențialitate, ca drept recunoscut și protejat de lege - deoarece nu există nici un act normativ în vigoare care să prevadă ori să garanteze dreptul de a primi acest spor personalului auxiliar de specialitate al instanțelor.
Pentru a exista discriminare, trebuie să fim în prezența recunoașterii, folosinței sau exercitării unuia dintre drepturile fundamentale ori a celor recunoscute de lege.
Astfel, dreptul la sporul de confidențialitate nu face obiectul art. 14 al Convenției pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, întrucât Protocolul 12 la Convenție ratificat de România prin Legea nr. 103/2006 consacră expres la art. 1 că exercitarea oricărui drept prevăzut de lege trebuie să fie asigurată fără nicio discriminare bazată, în special, pe sex, pe rasă, culoare, limbă, religie, opinii politice sau orice alte opinii, origine națională sau socială, apartenență la o minoritate națională, avere, naștere sau oricare altă situație. Prin urmare, acest text de lege nu este incident în cauză câtă vreme nu există niciun text legal care să recunoască dreptul la spor de confidențialitate.
Nu face obiectul reglementării constituționale din art. 16 (cetățenii sunt egali în fața legii și a autorităților publice, fără privilegii și fără discriminări), întrucât Curtea Constituțională a statuat în numeroase decizii de speță, printre care și decizia nr. 108/2006 în care "Curtea constată că sporurile, premiile și alte stimulente, acordate demnitarilor și altor salariați prin acte normative, reprezintă drepturi salariale suplimentare, iar nu drepturi fundamentale, consacrate și garantate de Constituție. Diferențierea indemnizațiilor și a salariilor de bază pentru demnitari și alți salariați din sectorul bugetar este opțiunea liberă a legiuitorului, ținând seama de importanța și complexitatea diferitelor funcții".
Instanța a apreciat că nu există discriminare în raport cu prevederile art. 1 alin. 3 din nr.OG 137/2000, care prevede că exercitarea drepturilor enunțate în cuprinsul acestui articol privește persoanele aflate în situații comparabile, având în vedere că personalul auxiliar de specialitate al instanțelor reprezintă o categorie aparte de salariați ai sistemului bugetar cu un statut specific reglementat de Legea nr. 567/2004, cu drepturi și îndatoriri specifice și cu drepturi salariale stabilite prin lege specială.
Situația acestei categorii de personal (auxiliar de specialitate din cadrul instanțelor) nu poate fi considerată comparabilă în niciun fel cu cea a personalului militar și a funcționarilor publici cu statut special din instituțiile publice de apărare națională, ordine publică și siguranță națională al căror statut este reglementat de Legea nr. 360/2002, deoarece statutul acestora, drepturile și îndatoririle sunt diferite, iar instituțiile din care fac parte organele judecătorești nu fac parte din categoria instituțiilor publice de apărare națională, ordine publică și siguranță națională, ele constituind o categorie distinctă de autorități publice. Categoriile de informații pentru care acordă acest spor la care se referă nr.OG 19/2006 sunt informații clasificate și sunt diferite de cele la care se referă Legea nr. 567/2004 privind statutul personalului auxiliar, și anume informații confidențiale.
Informațiile clasificate au regim special, sunt reglementate de Legea nr. 182/2002 și sunt definite ca fiind "informațiile, datele, documentele de interes pentru securitatea națională, care, datorită nivelurilor de importanță și consecințelor care s-ar produce ca urmare a dezvăluirii sau diseminării neautorizate, trebuie să fie protejate".
Situația personalului auxiliar de specialitate al instanțelor judecătorești nu poate considerată comparabilă cu cea a funcționarilor publici, întrucât statutul funcționarilor publici, drepturile și obligațiile sunt reglementate prin acte normative diferite (Legea nr. 188/1999, nr.OG 6/2007 privind măsuri de reglementare a drepturilor salariale și a altor drepturi funcționarilor publici). nr.OG 6/2007 a instituit sporul de confidențialitate pentru anumite categorii de funcționari publici și anume: funcționarilor publici din aparatul de lucru al Guvernului în cuantum de până la 15% din salariul de bază, precum și funcționarilor publici din cadrul Administrației Prezidențiale, Consiliului Național pentru Studierea Arhivelor Securității, Ministerului Afacerilor Externe, Ministerului Integrării Europene, direcțiilor subordonate ministrului delegat pentru comerț din cadrul Ministerului Economiei și Comerțului, Consiliului Legislativ - prin urmare, acest text de lege nu se referă la alte categorii de salariați din sistemul public, precum personalul auxiliar de specialitate al instanțelor judecătorești.
Situația personalului auxiliar de specialitate al instanțelor nu poate fi considerată comparabilă nici cu cea a membrilor plenului și altor salariați din cadrul Oficiului Național de Prevenire și Combatere a Spălării Banilor, deoarece statutul acestora din urmă, drepturile și obligațiile sunt diferite și reglementate prin Legea nr. 656/2002. Categoria de informații pentru care se acordă sporul de confidențialitate intră în categoria informațiilor clasificate, așa cum sunt denumite de Legea nr. 182/2002, și sunt total diferite de informațiile confidențiale pe care le gestionează personalul auxiliar de specialitate, conform Legii nr. 567/2004.
Situația personalului auxiliar de specialitate al instanțelor nu poate fi comparabilă nici cu cea a personalului din aparatul Consiliului Național pentru Combaterea Discriminării, întrucât statutul acestora, drepturile și obligațiile sunt diferite și reglementate prin acte normative diferite (OG nr. 137/2000 prin care se stipulează în art. 30 alin. 3 faptul că aceste categorii de personal care beneficiază de acest spor se stabilesc prin ordin al președintelui Consiliului și nr.OG 2/2006 privind reglementarea drepturilor salariale și a altor drepturi ale funcționarilor publici și nr.OG 24/2000).
Împotriva acestei sentințe au declarat recurs reclamanții, invocând dispozițiile art. 304 pct. 9 Cod procedură civilă, cu motivarea că sentința este netemeinică și nelegală.
Astfel, recurenții au susținut că, în baza art. 21 din Constituție, liberul acces la justiție presupune accesul la mijloacele procedurale cu care justiția se înfăptuiește, iar Curtea Constituțională consideră că este de competența exclusivă a legiuitorului de a institui regulile de desfășurare a procesului în fața instanțelor de judecată. Recurenții-reclamanți au arătat că prin Codul muncii se reglementează principiul egalității de tratament față de toți salariații și angajatorii, astfel încât orice discriminare este interzisă.
Recurenții au invocat Titlul III al Cartei UE denumit "Egalitate", citând art. II 80, II 81, II 83, Carta Națiunilor Unite (art. 1 parag. 3), Declarația Universală (art. 2) și Convenția europeană pentru apărarea drepturilor omului (art. 14), Carta drepturilor și libertăților fundamentale (art.1 alin. 1 și art. 21), dispozițiile Protocolului adițional nr. 12 la Convenția pentru apărarea drepturilor omului, care interzic și combat orice discriminare, art. 11 din Constituția României, art. 1 alin. 2 și art. 295 alin. 1 și art. 5 din Codul muncii, precum și Directiva 2000/71.C/78, conform căreia tratamentul diferențiat trebuie analizat prin prisma unor persoane aflate în situații doar comparabile nu neapărat în situații în situații similare.
Reclamanții-recurenți au susținut că le este impusă prin art. 78 alin. 1 din Legea nr. 567/2004 și art. 9 din Codul Deontologic o obligație profesională imperativă, specială și specifică de confidențialitate, exemplificând situații în care intervine contactul cu informații confidențiale clasificate sau chiar secrete de serviciu și au arătat că nefiind demnitari, se află în aceeași situație cu restul personalului din unitățile bugetare căruia i-a fost recunoscut prin legi speciale corelativ obligației de confidențialitate și dreptul salarial.
Au mai susținut recurenții că sunt parte într-un raport juridic de muncă, iar obligația de confidențialitate reprezintă o clauză legală a raportului de muncă, obligatorie și cu un caracter juridic sinalagmatic, fiind cauza juridică și pentru contraprestația unității bugetare de plată a drepturilor salariale. Dacă nu ar exista o contraprestație, au arătat recurenții, această obligație ar fi nulă absolut, fiind lipsită de cauză juridică și golită de conținutul normativ concret.
Recurenții au apreciat că obligația de plată există implicit, lacunar fiind doar aspectul privind cuantumul procentual al acestui drept salarial și că sunt într-o situație identică cu personalul bugetar sau cu cel din unitățile private, fiind debitori ai obligației de confidențialitate, fără a li se recunoaște sporul salarial. Sistemul salarial este guvernat de principiul egalității de tratament în salarizare ce implică recunoașterea acelorași obiective, elemente de salarizare tuturor persoanelor aflate într-o situație și comparabilă, neexistând nicio justificare obiectivă și rezonabilă a excluderii lor.
Prin neacordarea sporului de confidențialitate sunt discriminați față de alte categorii profesionale care întrunesc elementul generator al respectivului spor, în sensul art. 2 alin. 1 și art. 6 din nr.OG 137/2000, sub pretextul că nu îndeplinesc condiția normativă de acordare a acestui spor, pe motiv că aparțin unei anumite categorii socio-profesionale și că astfel se încalcă art. 16 alin.1 și 2 din Constituție, în condițiile în care legiuitorul a prevăzut un singur criteriu pentru acordarea sporului de confidențialitate și anume îndeplinirea acestei obligații.
În privința cuantumului despăgubirilor, recurenții au solicitat aplicarea prin analogie a procentului prevăzut de art. 13 alin. 1 din nr.OUG 123/2003 pentru respectarea principiului unei juste și integrale despăgubiri, fără ca aceasta să se confunde cu o adăugare la lege, ci reprezentând aplicarea art. 269 din Codul muncii și a art. 3 din Codul civil.
La termenul de judecată din 07.05.2008, Curtea de Apel Bucureștia invocat excepția de tardivitate a recursului declarat de recurenții, (),.
Prin decizia civilă nr.1405/R/07.05.2008, Curtea de Apel București - Secția a VII-a a respins ca nefondat recursul declarat de reclamanții, și și ca tardiv recursul declarat de către ceilalți reclamanți.
În adoptarea acestei soluții, instanța de recurs a reținut, cu privire la excepția de tardivitate, că recurenților-reclamanți arătați le-a fost comunicată hotărârea instanței de fond la data de 17.12.2007, conform dovezilor de comunicare aflate la filele 80-110, mai puțin pentru reclamantul, pentru care hotărârea a fost comunicată la 09.01.2008 și pentru reclamanții și, pentru care nu există dovada de comunicare.
Pentru ceilalți recurenți, s-a constatat că recursul a fost declarat cu depășirea termenului legal de 10 zile prevăzut de art. 80 din Legea nr. 168/1999, astfel încât, în baza art. 301 Cod procedură civilă a respins recursul ca tardiv.
Analizând sentința recurată prin prisma criticilor formulate de către recurenții, și, instanța a reținut următoarele:
În mod corect, instanța de fond a apreciat că personalul auxiliar de specialitate al instanțelor nu beneficiază de un drept recunoscut de lege privind acordarea sporului de confidențialitate.
Legea specială care reglementează statutul personalului auxiliar - Legea nr. 567/2004 -, precum și cea de salarizare - nr.OG 8/2007 - nu prevăd acordarea sporului de confidențialitate pretins de recurenții-reclamanți.
Recurenții au susținut că sunt într-o situație comparabilă cu alte categorii profesionale beneficiare ale acestui spor, întrucât sunt debitorii obligației de confidențialitate și astfel sunt discriminați în sensul art. 2 alin. 1 și art. 6 din nr.OG 137/2000.
Instanța de recurs a apreciat că tribunalul a analizat în mod judicios situația altor categorii profesionale din sistemul de apărare națională, guvern, ordine publică, respectiv militari, personalul civil din instituțiile militare, funcționari publici cu statut special, membrii CNCD și a concluzionat că aceștia fie au atribuții profesionale distincte, fie sporul de confidențialitate se raportează la gradul de acces la informațiile clasificate reglementate de Legea nr. 182/2002.
Prin urmare, nu se poate reține încălcarea, așa cum au susținut recurenții a principiului egalității de tratament față de toți salariații, întrucât studiile acestora nu sunt comparabile.
S-a constatat că este reală susținerea reclamanților, în sensul că au obligația legală de prestare a confidențialității în legătură cu informațiile la care au acces în desfășurarea anumitor acte procedurale, însă nu se poate reține că respectarea unei astfel de obligații este condiționată de acordarea unui spor salarial aferent, în caz contrar obligația fiind nulă.
Este atribuția legiuitorului să aprecieze și să cuantifice importanța socială a muncii depuse prin acordarea pentru fiecare categorie profesională bugetară a unui salariu corespunzător prestației depuse care să includă atât contravaloarea muncii cât și a celorlalte obligații impuse prin natura profesiei.
În consecință, legiuitorul este în drept să instituie anumite sporuri la indemnizațiile și salariile de bază, pe care le poate diferenția în funcție de personalul cărora li se acordă, iar tratamentul juridic diferențiat stabilit de legiuitor în considerarea unor situații obiective diferite, nu reprezintă nici privilegii și nici discriminări.
Personalul auxiliar de specialitate al instanțelor nu are acces la informații clasificate numai prin natura profesiei, în condițiile în care doar respectarea unei proceduri de autorizare finalizată printr-un atestat dă dreptul la acordarea unui spor de confidențialitate pentru persoane aparținând unor categorii profesionale distincte.
Potrivit art. 78 din Legea nr. 567/2004 privind statutul personalului auxiliar de specialitate al instanțelor judecătorești și al parchetelor de pe lângă acestea, reclamanții sunt obligați să păstreze secretul profesional, confidențialitatea în legătură cu faptele și informațiile despre care iau cunoștință în exercitarea funcției, cu privire la procesele aflate în curs de desfășurare.
Aceste informații la care fac referire dispozițiile Legii nr. 567/2004 se deosebesc de informațiile clasificate definite de Legea nr. 182/2002 ca "informații, date, documente de interes pentru securitatea națională care, datorită nivelului de importanță, consecințele ce s-ar produce ca urmare a dezvăluirii sau discriminării neautorizate trebuie să fie protejate".
Prin urmare, s-a constatat că nu se poate reține că debitorii obligației reglementate de art. 78 din Legea nr. 567/2004 au un drept corelativ la sporul de confidențialitate, în condițiile în care legiuitorul a apreciat asupra cuantumului salarial având în vedere ansamblul atribuțiilor și obligațiilor profesionale și nici nu poate fi constatată existența unei discriminări față de categoriile profesionale beneficiare ale acestui spor, situațiile în care acesta este acordat nefiind comparabile cu cele în care reclamanții își exercită activitatea. Sub acest ultim aspect, instanța de recurs a mai reținut că, de altfel, Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării a constatat prin hotărârile nr. 232/29.08.2007 și nr. 318/8.10.2007 că nu există un tratament diferențiat potrivit art. 2 din nr.OG 137/2000 raportat la sporul de confidențialitate pretins.
Înalta Curte de Casație și Justiție, prin încheierea nr.2762 dată în ședința camerei de consiliu din 06 mai 2008, a admis cererea formulată de petenții, și a dispus strămutarea procesului civil ce formează obiectul dosarului nr- al Curții de Apel București - Secția a VII-a de la această instanță la Curtea de Apel Pitești.
Cauza a fost înregistrată pe rolul Curții de Apel Pitești la data de 04.06.2008. Prin încheierea pronunțată în ședința publică din 24.06.2008, în baza art. II alin. 3 din nr.OUG75/2008 această instanță a scos cauza de pe rol și a înaintat-o spre soluționare Înaltei Curți de Casație și Justiție.
Cauza a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție la data de 03.07.2008.
Avându-se în vedere prevederile Deciziei Curții Constituționale nr.104 din 20 ianuarie 2009, publicată în Of. al României, Partea I, nr. 73/06.02.2009, prin care a fost admisă excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. I și II din nr.OUG75/2008 ridicată din oficiu de către Înalta Curte de Casație și Justiție - Secția Civilă și de Proprietate Intelectuală, dosarul a fost trimis spre competentă soluționare Curții de Apel Pitești.
Pe rolul acestei din urmă instanțe, cauza a fost înregistrată la data de 25.03.2009.
Date fiind efectele admiterii cereii de strămutare anterior pronunțării deciziei Curții de Apel București, prevăzute de disp. art. 40 alin. (5) pr.civ. instanța va examina cu prioritate excepția de tardivitate a recursului invocată din oficiu.
Din lucrările dosarului rezultă că sentința instanței de fond a fost comunicată reclamanților, (), (), și în ziua de 17.12.2007, dovezile de comunicare purtând numele și semnătura persoanei însărcinate cu primirea corespondenței din cadrul serviciului de registratură.
Întrucât reclamanții și-au ales domiciliul pentru comunicarea actelor de procedură la sediul Înaltei Curți de Casație și Justiție, primirea unui exemplar al sentinței de către persoana având ca atribuții de serviciu recepția corespondenței și repartizarea acesteia compartimentelor instanței demonstrează efectuarea comunicării cu respectarea dispozițiilor art. 93 pr.civ.
Recursul a fost înregistrat la instanță în data de 11.01.2008, cu depășirea termenului de 10 zile reglementat de art. 80 din Legea nr. 168/1999 privind soluționarea conflictelor de muncă, cu modificările ulterioare.
Sancțiunea depășirii termenului prevăzut de legea specială în materia conflictelor de drepturi cum este prezenta cauză este prevăzută de disp. art. 103 alin. (1) teza întâi pr.civ. și constă în decăderea părții din dreptul de a mai exercita calea de atac.
Urmează ca recursul acestor reclamanți să fie respins ca tardiv formulat.
Este formulat legal recursul reclamantelor și, pentru care nu a început să curgă termenul de recurs deoarece nu s-a făcut dovada comunicării sentinței către acestea.
În termenul de recurs prevăzut de lege este formulat recursul reclamantului, comunicarea hotărârii făcându-se abia în data de 09.01.2008.
Recursul reclamantelor și este fondat.
Este atributul instanței de judecată a verifica dacă aplicarea reglementărilor în domeniul salarizării personalului din autoritățile și instituțiile publice, în executarea raporturilor juridice de muncă este conformă regulilor și principiilor de drept consacrate în materie de normele interne și internaționale.
În interpretarea dispozițiilor art.14 referitor la interzicerea discriminării din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, în hotărârea dată în cazul Thlimmenos vs. din 6 aprilie 2000, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a concluzionat că dreptul de a nu fi discriminat, garantat de Convenție, este încălcat nu numai atunci când statele tratează în mod diferit persoane aflate în situații analoage, fără a oferi justificări obiective și rezonabile, dar și atunci când statele omit să trateze diferit, tot fără justificări obiective și rezonabile, persoane aflate în situații diferite, necomparabile.
Protecția egală a legii consacrată de Constituția României din 2003 - art.16 - se concretizează în următoarele obligații ale statului: de a se abține de la tratamentul diferențiat nejustificat în procesul de adoptare și aplicarea legii, de a interzice și sancționa prin lege discriminarea, de a crea remedii legale eficiente pentru victimele discriminării.
Această din urmă obligație pozitivă a statului presupune asigurarea accesului liber la justiție pentru repararea prejudiciului suferit prin discriminare.
Tratamentul diferențiat interzis de norma internațională menționată anterior trebuie să aibă ca scop sau efect restrângerea, înlăturarea recunoașterii, folosinței sau exercitării, în condiții de egalitate a unui drept recunoscut de lege.
În cazul de față legea recunoaște, prin dispozițiile art.5 și art.6 alin.(3) Codul muncii, dreptul la salarizare egală pentru muncă egală și pregătire profesională egală. Principiul egalității de tratament salarial este consacrat de prevederile art. 23 din Declarația Universală a Drepturilor Omului și a Libertăților.
Prin Hotărârea Frett din 2002 Curtea de la Strasbourg a rupt complet clauza de nediscriminare din art.14 de celelalte drepturi garantate prin Convenție, conferindu-i caracter autonom.
Și în cazul altor categorii de personal, legea instituie obligativitatea păstrării secretului profesional însă pentru asigurarea confidențialității datelor, lucrărilor și informațiilor dobândite în exercițiul atribuțiilor conferite de lege, acestea beneficiază de un spor de confidențialitate de până la 15% din salariul/indemnizația de încadrare.
Astfel, prin art.3 din Legea nr.444/2006 pentru aprobarea nr.OG19/2006 privind creșterile salariale ce se vor acorda personalului militar și funcționarilor publici cu statut special din instituțiile publice de apărare națională, ordine publică și siguranță națională s-a prevăzut, pentru păstrarea confidențialității, în legătură cu informațiile clasificate, un spor de până la 15% din solda lunară, respectiv din salariul de bază.
Art.15 alin.1 din nr.OG6/2007 privind unele măsuri de reglementare a drepturilor salariale și a altor drepturi ale funcționarilor publici a stabilit că sporul de confidențialitate de până la 15% se acordă funcționarilor publici din aparatul de lucru al Guvernului, din cadrul Administrației Prezidențiale, Consiliului Național pentru Studierea Arhivelor Securității, Ministerului Afacerilor Externe, Ministerului Integrării Europene, Ministerului Economiei și Comerțului, Consiliului Legislativ.
Prin art.20 alin.3 din Legea nr.656/2002 privind prevenirea și sancționarea spălării banilor, modificată prin Legea nr.405/2002 s-a acordat acest spor de confidențialitate de până la 15% și membrilor plenului, precum și unor categorii de personal din cadrul Oficiului Național de Prevenire și Combatere a Spălării Banilor.
Recurentele -reclamante se află într-o situație comparabilă cu celelalte categorii de personal care beneficiază de sporul în discuție, prin prisma faptului că și în sarcina acestora este prevăzută de lege obligația de confidențialitate, având în general același conținut. Această obligație nu vizează numai informațiile clasificate.
Excluderea de la plata acestui drept nu poate fi justificată prin reglementarea diferențiată a salariilor.
Diferențierea salariilor în raport de nivelul studiilor, de treptele și gradele profesionale, conținutul, calitatea și cantitatea muncii se reflectă în partea fixă a salariului, respectiv în indemnizația de încadrare lunară sau în salariul de încadrare lunar, neavând nicio legătură cu sporurile salariale.
Acestea din urmă alcătuiesc partea variabilă a salariului/indemnizației și au drept scop recompensarea muncii prestate în anumite condiții.
Invocarea salarizării diferite în funcție de categoria profesională conduce mai degrabă la criteriul de discriminare al categoriei socio-profesionale.
În lipsa unei alte justificări obiective a tratamentului diferențiat se va reține existența discriminării, sancționată de dispozițiile art.14 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, a căror prioritate este consacrată de dispozițiile art.20 alin.2 din Constituția României revizuită, implicit temeinicia pretențiilor supuse examinării.
Însă, a reține numai existența discriminării nu este suficient pentru repararea prejudiciului suferit în executarea raporturilor de muncă. Iar a invoca lipsa prevederii în lege a cuantumului despăgubirilor ar echivala cu denegarea de dreptate, ar lăsa practic fără conținut obligația pozitivă a statului de a stabili pârghii prin care să poată fi determinate remedii concrete la situația creată prin discriminare.
Legat de mărimea sporului nu s-au adus argumente pentru fixarea unui alt cuantum.
Greșit s-a considerat că prin stabilirea plății acestor drepturi bănești începând cu luna iulie 2004 se încalcă principiul neretroactivității legii deoarece actele normative prin care a fost recunoscut sporul de 15% corelativ obligației de confidențialitate au intrat în vigoare anterior acestei date.
Se va ține însă seama de termenul de prescripție de trei ani reglementat de disp. art. 283 alin. 1 lit. c) din Codul muncii, în interiorul căruia trebuie formulate pretențiile, astfel că pentru perioada care excede acestui termen se va face aplicarea prevederilor art. 1 din Decretul nr. 167/1958 privitor la prescripția extinctivă.
O reparație integrală a prejudiciului suferit prin neacordarea sporului în discuție presupune actualizarea acestor drepturi bănești cu indicele de inflație la momentul plății efective.
Plata și pe viitor a sporului de confidențialitate constituie aplicarea prevederilor art.110 Cod procedură civilă, potrivit cărora se poate cere înainte de termen executarea la termen a unei prestații periodice.
Prestațiile reciproce și corelative pe care le presupune executarea raporturilor de muncă se caracterizează prin periodicitate.
Trimiterea la alte drepturi care se includ în retribuția tarifară de încadrare din cuprinsul art.11 alin.(2) al Decretului nr.92/1976 vizează acele drepturi ale angajatului generatoare de obligații corelative pentru angajatorul în favoarea căruia se prestează munca, precum și pentru instituțiile specializate din domeniul asigurărilor sociale.
Pentru drepturile salariale care sunt luate în calcul, potrivit legii, la stabilirea drepturilor de asigurări sociale este obligația angajatorului să menționeze acordarea lor în carnetul de muncă, așa cum rezultă din prevederile art.1 și următoarele din decret.
Față de cele reținute, în temeiul art. 304 pct. 9 coroborat cu art. 312 pr.civ. recursul reclamantelor și va fi admis iar sentința modificată în sensul admiterii în parte a acțiunii formulate de acestea, cu consecința obligării pârâtei Înalta Curte de Casație și Justiție la plata sporului de confidențialitate de 15% începând cu 14.08.2004 la zi și pe viitor, actualizat cu indicele de inflație la data plății efective și la efectuarea mențiunilor corespunzătoare în carnetele de muncă. Va fi obligat pârâtul Ministerul Finanțelor Publice să vireze pârâtei Înalta Curte de Casație și Justiție fondurile necesare plății, soluția dată cu privire la excepția lipsei calității procesuale pasive a acestuia, unită cu fondul nefiind atacată.
Pentru considerentele de mai sus privitoare la existența și conținutul obligației de confidențialitate, curtea constată că recursul reclamantului nu este fondat.
Recurentul-reclamant este angajat ca muncitor la Înalta Curte de Casație și Justiție. Postul pe care îl ocupă nu se regăsește printre cele care formează categoria personalului auxiliar de specialitate al instanțelor judecătorești și al parchetelor de pe lângă acestea și a personalului conex. De altfel, activitatea pe care o desfășoară nu presupune contactul cu informații și fapte cu privire la care să aibă obligația păstrării confidențialității.
Din acest punct de vedere recurentul-reclamant nu se află în situație de comparabilitate cu celelalte categorii de personal beneficiare ale sporului de confidențialitate spre a putea invoca principiul nediscriminării consacrat de prevederile art. 14 din Convenție.
Aceasta înseamnă că față de soluția instanței de fond de respingere a pretențiilor acestei părți ca neîntemeiate nu se regăsește cazul de nelegalitate reglementat de disp. art. 304 pct. 9 pr.civ. În baza art. 312 pr. civ. recursul său urmează să fie respins ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de reclamantele și, împotriva sentinței civile nr.1910 din 16 noiembrie 2007, pronunțată de Tribunalul București - Secția a VIII-a conflicte de muncă și asigurări sociale, în dosarul nr-, intimați fiind pârâții ÎNALTA CURTE DE CASAȚIE ȘI E și MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE.
Modifică sentința în sensul că admite în parte acțiunea reclamantelor și și obligă pe pârâta Înalta Curte de Casație și Justiție să le plătească sporul de confidențialitate de 15% începând cu 14.08.2004 la zi și pe viitor, actualizat cu indicele de inflație la data plății efective și să efectueze mențiunile corespunzătoare în carnetele de muncă.
Obligă pe pârâtul Ministerul Finanțelor Publice să vireze pârâtei Înalta Curte de Casație și Justiție fondurile necesare plății.
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de reclamantul, împotriva aceleiași sentințe.
Respinge, ca tardiv, recursul declarat de reclamanții, (), (), și, împotriva aceleiași sentințe.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică azi, 12 mai 2009, la Curtea de Apel Pitești - Secția Civilă, pentru cauze privind Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale și pentru cauze cu Minori și de Familie.
,
Grefier,
Red.
Tehnored.
4 ex./28.05.2009
Jud.fond: Dalina
Președinte:Nicoleta Simona PăștinJudecători:Nicoleta Simona Păștin, Florinița Ciorăscu, Paulina
