Drepturi patrimoniale. Jurisprudenta. Decizia 998/2008. Curtea de Apel Tg Mures
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL TÂRGU MUREȘ
SECȚIA CIVILĂ, DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE, PENTRU MINORI ȘI FAMILIE
Dosar nr-
Decizie nr. 998/
Ședința publică din 03 Iunie 2008
Completul compus din:
- Președinte
- Judecător
- Judecător
Grefier -
Pe rol judecarea recursurilor declarate de pârâtul Ministerul Public -Parchetul de pe lângă Inalta C de Casație și Justiție, cu sediul în B, B-.-, nr.14, sector 5, și de chematul în garanție Ministerul Economiei și Finanațelor, prin H, cu sediul în M C,-, împotriva sentinței civile nr.337 din 28 februarie 2008, pronunțată de Tribunalul Harghita în dosarul nr-.
La apelul nominal făcut în ședință publică s-a constatat lipsa părților.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei constatându-se că recursurile au fost declarate și motivate în termen, fiind scutite de taxă judiciară de timbru.
Față de actele și lucrările dosarului s-a constatat că recursurile sunt în stare de judecată, ca atare s-a reținut cauza în pronunțare.
CURTEA,
Prin sentința civilă nr.337/28.02.2008, Tribunalul Harghita, a respins excepția necompetenței materiale a instanței, invocată de către Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, precum și excepția lipsei calității procesuale pasive, invocată de pârâții Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție și Ministerul Economiei și Finanțelor, prin Direcția Generală a Finanțelor Publice H, a admis acțiunea civilă formulată de reclamanta, în contradictoriu cu Statul Român - reprezentat prin Ministerul Economiei și Finanțelor, Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, Parchetul de pe lângă Curtea de APEL TÂRGU MUREȘ, Parchetul de pe lângă Tribunalul Harghita, precum și cererea de chemare în garanție a Ministerului Economiei și Finanțelor, formulată de Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție și, drept consecință:
- a obligat pârâții să plătească pe seama reclamantei suma de 1.700 lei, reprezentând diferențe drepturi salariale neachitate, actualizate cu indicele de inflație, începând cu data de 01.01.2006 și până la data plății efective;
- a respins cererea reclamantei privind obligarea pârâților la plata drepturilor solicitate, cu aplicarea dobânzii legale.
În adoptarea acestei soluții, prima instanță a reținut, cu referire la excepțiile invocate, următoarele:
Instanța este competentă material să soluționeze cauza, deoarece conform art.21 alin.1 din nr.OG137/2000, în calitatea reclamanților de persoane discriminate, acestea au dreptul să pretindă despăgubiri proporțional cu prejudiciul suferit, potrivit dreptului comun. Având în vedere că faptele de discriminare directă sunt săvârșite de instituțiile la care sunt încadrate în muncă, în cadrul raporturilor de muncă, despăgubirile trebuie solicitate potrivit dreptului comun al muncii (în acest sens s-a pronunțat în mod unanim doctrina juridică și practica judiciară:, în "Dreptul" nr.1/2001, p. 23-30).
În acest sens sunt și dispozițiile imperative ale art. 1 alin. 2 și art. 295 alin. 1 Codul muncii (care instituie aplicabilitatea Codului muncii și raporturilor de muncă ale reclamantei), precum și ale art. 5 din Codului muncii, care interzic discriminările în raporturile de muncă.
Referitor la excepția lipsei calității procesuale pasive, invocată de către Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, instanța a considerat-o ca fiind neîntemeiată, drept urmare a procedat la respingerea acesteia. Astfel, deși Ordinul Ministrului Justiției nr.1921 /C/2005, face referire doar la judecători, acest aspect creează o stare de discriminare între toate categoriile de magistrați, aceștia fiind salarizați în baza aceluiași act normativ.
De asemenea, instanța a procedat la respingerea excepției lipsei calității procesuale pasive invocată de pârâtul Ministerul Economiei și Finanțelor. În acest sens, instanța a reținut că Ministerul Economiei și Finanțelor, alături de ceilalți pârâți, este o persoană juridică, care ordonează (principal, secundar sau terțiar), ca și credite salariale, unul și același drept solicitat de reclamantă, respectiv diferența de drepturi salariale neachitate. Drepturile salariale solicitate de reclamantă nu pot fi plătite decât după aprobarea dată de către acești pârâți, respectivii fiind obligați concomitent de lege să aprobe sumele datorate.
Astfel, potrivit art. 19 din Legea nr. 500/2002 privind finanțele publice, Ministerul Economiei și Finanțelor coordonează acțiunile care sunt în responsabilitatea Guvernului cu privire la sistemul bugetar, și anume, pregătirea proiectelor legilor bugetare anuale, ale legilor de rectificare, precum și ale legilor privind aprobarea contului general anual de execuție. Potrivit art.3 alin.1 pct.2 din nr.HG 208/2005, privind organizarea și funcționarea Ministerului Economiei și Finanțelor și a Agenției Naționale de Administrare Fiscală, în realizarea funcțiilor sale, Ministerul Economiei și Finanțelor are în principal următoarele atribuțiuni: elaborează proiectul bugetului de stat, al legii bugetare anuale, raportul asupra proiectului bugetului de stat, precum și proiectul lege de rectificare a bugetului de stat, operând rectificările corespunzătoare.
În ceea ce privește fondul cauzei instanța a reținut că, prin Hotărârea nr. 15 din 23.01.2006 a Consiliului Național pentru Combaterea Discriminării s-a stabilit că acordarea unor prime pentru magistrați cu vechime cuprinsă între 0 - 3 ani constituie acte de discriminare conform art. 2, alin. 2, art. 6 lit. c, art. 8 alin. 3, art. 19 alin. 4 din nr.OG 137/2000, cu modificările și completările ulterioare.
În considerentele Hotărârii s-a reținut că, prin Ordinul Ministerului Justiției nr.1921/C/2005, au fost acordate stimulente financiare judecătorilor din cadrul judecătoriilor, care au o vechime cuprinsă între 0 și 3 ani, în suma de 1.700 lei, cu motivația apropierii sărbătorilor de iarnă.
Art. 23 din Declarația Universală a Drepturilor Omului instituie principiul potrivit căruia tuturor salariaților care prestează o muncă le este recunoscut dreptul la plata egală pentru muncă egală, iar OG nr.137/2000 prevede la art. 1 alin. 2 principiul egalității între cetățeni prin excluderea privilegiilor și discriminării, fiind garantată exercitarea unor drepturi, inclusiv dreptul la salariu egal pentru muncă egală (art. 1 alin. 2 lit. i).
Prin urmare, a avut astfel loc o discriminare din punct de vedere al salarizării, discriminare ce încalcă dispozițiile legale în materie și anume art. 23 din Declarația Universală a Drepturilor Omului și nr.OG 137/2000.
Art. 16 alin. 1 din Constituția României a stabilit că "cetățenii sunt egali în fața legii și a autorităților publice, fără privilegii și fără discriminări".
Această egalitate include domeniile în care persoanele își desfășoară activitatea, în aceste domenii nici prin legi sau alte acte normative, nici prin acte de aplicare a normelor juridice nu se poate face vreo discriminare între salariații care trebuie, în condiții identice, tratați în mod identic.
Această discriminare a fost reținută, așa cum mai sus s-a arătat, prin titlu executoriu, de Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării, consiliu care are rolul de a implementa principiul egalității între cetățeni, prevăzut în Constituția României, în legislația internă în vigoare și în documentele internaționale la care România este parte.
Reclamanta a mai solicitat actualizarea prejudiciului suferit conform indicelui de inflație, cerere pe care instanța a găsit-o admisibilă, ținând cont și de prevederile art. 1082 din Codul civil și art. 161 alin. 4 din Codul muncii.
Astfel, potrivit art.19 din Legea nr. 500/2002, privind finanțele publice, Ministerul Economiei și Finanțelor, coordonează acțiuni care sunt în responsabilitatea Guvernului, cu privire la sistemul bugetar: pregătirea proiectelor bugetare anuale, ale legilor de rectificare, precum și ale legilor privind aprobarea contului general anual de execuție. De asemenea, răspunderea Ministerului Economiei și Finanțelor rezultă și din prevederile art.3 din nr.HG 208/2005 și ale art.3 din nr.HG 386/2007.
În ceea ce privește aplicarea dobânzii legale la sumele solicitate, instanța a considerat-o, în realitate paguba suferită de reclamantă își are acoperire în daunele interese rezultate din reevaluarea creanței depreciate, fiind de neconceput ca aceste daune să cuprindă și dobânda legală. C mult, dacă creanța depreciată era purtătoare de dobânzi, pentru acoperirea pagubei, putea fi indexată doar dobânda, fără a mai fi cu putință, ca separat și prin cumul, să fie reevaluată și dobânda.
Împotriva hotărârii anterior descrise au declarat recurs, în termen legal pârâții Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție și Ministerul Economiei și Finanțelor, în reprezentarea intereselor Direcția generală a Finanțelor Publice H și care au arătat că:
Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție a arătat că hotărârea instanței de fond este nelegală, deoarece a fost pronunțată cu încălcarea competenței altei instanțe, având în vedere că reclamanții și-au întemeiat pretențiile pe dispozițiile Ordonanței Guvernului nr.137/2000-privind prevenirea și sancționarea tuturor formelor de discriminare, în conformitate cu dispozițiile art.27 alin.1 din acest act normativ, "persoana care se consideră discriminată poate formula, în fața instanței de judecată, o cerere pentru acordarea de despăgubiri și restabilirea situației anterioare discriminării sau anularea situației create prin discriminare, potrivit dreptului comun".
În acest context, Tribunalul Harghita trebuia să constate că nu este competent să judece cauzași, pe cale de consecință, trebuia să decline competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Miercurea Ciuc.
Prin memoriul de recurs s-a mai arătat că instanța de fond a respins în mod greșit excepția lipsei calității procesuale pasive, reținând în mod netemeinic că prevederile Ordinului Ministrului Justiției nr.1921/C/2005 se aplică în mod corespunzător și Ministerului Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, precum și unităților de parchet subordonate acestuia.
Astfel, Ordinul Ministrului Justiției nr.1921/C/2005 nu se regăsește în posesia recurentului, acest act administrativ aparținând Ministerului Justiției.
Recurentul, reiterează excepția lipsei calității procesuale pasive, invocată pe fondul cauzei, solicitând respingerea acțiunii ca fiind introdusă împotriva unei persoane lipsite de calitate procesuală pasivă.
Reclamanta și-a întemeiat solicitările pe Ordinul Ministrului Justiției nr.1921/C/2005, s-a apreciat că instanța de fond a respins în mod greșit excepția tardivității formulării acțiunii, invocată de Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție prin întâmpinare, reținând în mod netemeinic că litigiul dedus judecății reprezintă o acțiune în despăgubiri întemeiată pe dispozițiile art. 21 alin.1 din nr.OG 137/2000.
De asemenea, se reiterează excepția tardivității formulării acțiunii, solicitând respingerea acțiunii ca tardiv introdusă. Instanța de fond a dispus în mod nelegal obligarea Ministerului Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție la plata drepturilor bănești solicitate cu titlu de despăgubiri în valoare de 1.700 lei (RON), depășind astfel atribuțiile puterii judecătorești, acțiunea reclamanților fiind inadmisibilă.
În cauză nu sunt aplicabile dispozițiile art.2 alin.2 din nr.OG 137/2000, modificată și completată prin nr.OG 77/2003 și aprobată prin Legeanr.27/2004.
S-a mai arătat că instanța de fond a dispus în mod nelegal plata drepturilor bănești actualizate cu indicele de inflație, în situația în care Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție ca instituție bugetară, nu poate să înscrie în bugetul propriu nici o plată fără bază legală pentru respectiva cheltuială. Legea de stat nr. 486 din 27 decembrie 2006, lege ce nu cuprinde un capitol distinct de cheltuieli pentru plata diferențelor de drepturi salariale acordate de către instanță, astfel că acordarea ulterioară a unei sume de bani peste cea datorată, chiar reprezentând indicele de inflație, nu se justifică.
Neaplicarea indicelui de inflație se datorează și faptului că, în conformitate cu dispozițiile art. 14 alin.2 din Legea nr. 500/2002, privind finanțele publice, "nici o cheltuială nu poate fi înscrisă în buget și nici angajată și efectuată din acesta dacă nu există bază legală pentru respectiva cheltuială".
Totodată, în conformitate cu prevederile art.29 alin.3 din Legea nr.500/2002 privind finanțele publice, "cheltuielile prevăzute în capitole și articole au destinație precisă și limitată", iar potrivit art. 47 creditele bugetare aprobate la un capitol nu pot fi utilizate pentru finanțarea altui capitol".
Prin memoriul de recurs s-au invocat motivele de nelegalitate prevăzute de art. 304 pct. 3, 4 și 9 Cod procedură civilă.
Ministerul Economiei și Finanțelor, prin Direcția Generală a Finanțelor Publice Has olicitat casarea hotărârii, iar în rejudecare a solicitat admiterea excepției lipsei calității procesuale a Ministerului Economiei și Finanțelor, respingerea cererii de chemare în garanție formulată de Ministerul Public și respingerea pe fond a acțiunii.
Cu referire la excepția lipsei calității procesuale pasive a Ministerului Economiei și Finanțelor, s-a apreciat că nu poate fi obligat la plata unor drepturi, de orice natură, către salariații altor instituții. Raportul de serviciu a fost stabilit între persoana care a formulat cererea de chemare în judecată și Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Tribunalul Harghita, fără ca Ministerul Economiei și Finanțelor să aibă vreo calitate în cadrul acestui raport juridic clar definit.
Rolul Ministerului Economiei și Finanțelor este, printre altele, de a răspunde de elaborarea proiectelor bugetului de stat, pe baza proiectelor de buget depuse de ordonatorii principali de credite, respectând procedura reglementată prin legea finanțelor publice. Astfel, Legea nr. 500/2002 prevede în mod expres că în caz de divergență între Ministerul Economiei și Finanțelor și ordonatorii principali de credite, cu privire la proiectele de buget prezentate, Guvernul este organul competent să ia decizii.
Cu referire la cererea de chemare în garanție formulată de Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, Codul d e procedură civilă reglementează în mod concret care situațiile în care se poate formula o cerere de chemare în garanție. Astfel, potrivit prevederilor art. 60 "partea poate să cheme în garanție o alta persoană împotriva căreia ar putea să se îndrepte, în cazul când ar cădea în pretențiuni, cu o cerere în garanție sau în despăgubiri".
Analizând actele și lucrările dosarului, prin prisma motivelor de recurs invocate și din oficiu, în limitele prevăzute de art. 3041și art.306 alin. 2 Cod procedură civilă, instanța constată că recursurile declarate sunt nefondate, pentru următoarele considerente:
Reclamanta a solicitat acordarea de despăgubiri în temeiul art. 21 din nr.OG 137/2000, situație discriminatorie constând în aceea ca Ordinul Ministrului Justiției din 2005 au fost acordate stimulente financiare judecătoriilor și de la parchetele de pe lângă acestea, perioadă la care reclamanții fac referire era nr.OG 177/2002, care reglementează acordarea de premii ( așa zise stimulente) și constituirea unui fond de premiere în anumite condiții specifice.
Față de această situație, instanța analizând solicitarea reclamanților privind acordarea stimulentelor personalului din sistemul justiției, văzând adresa Ministrului Justiției nr.5234/15 decembrie 2005, adresată Direcției pentru Resurse Umane și relații cu și Direcției Financiar contabilitate și apoi în teritoriu, în conformitate cu art. 4 alin. 1, 2, 3 din Normele interne privind repartizarea fondului constituit conform prevederilor art. 25 alin. 2 din Legea nr. 146/1997, cu modificările și completările ulterioare, Ministerul Justiției a propus acordarea individuală medie, diferențiat pe categorii de personal și anume: JUDECĂTORI: Nemenționat RON, consilieri de reintegrare socială și supraveghere - 500 RON, funcționari publici - 900 RON, personal contractual - 500 RON.
Văzând această dispoziție expresă a Ministerului Justiției, se trage concluzia că reclamanta nu face parte din cele patru categorii de personal pe care s-au enunțat mai sus, și astfel, reclamanta nu poate beneficia de aceste stimulente.
În concluzie, față de cele arătate, în baza art. 312 Cod procedură civilă, instanța va admite astfel recursurile pârâților în considerarea celor arătate și va respinge ca nefondată acțiunea reclamantei.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursurile declarate de pârâții Ministerul Economiei și Finanțelor, prin Direcția Generală a Finanțelor Publice H și Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, împotriva sentinței civile nr.337 din 28 februarie 2008, pronunțată de Tribunalul Harghita în dosarul nr-.
Modifică în tot hotărârea atacată în sensul că respinge acțiunea reclamantei.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, azi 03 Iunie 2008.
Președinte JUDECĂTORI: Nemenționat
pt., lipsă din instanță
semnează, președintele instanței,
Grefier
Red.AV
Tehnored.CC/2 exp.
10.06.2008
Jd.fd.
Asist.jud.
Președinte:NemenționatJudecători:Nemenționat
