Drepturi salariale ale personalului din justiție. Decizia 1014/2009. Curtea de Apel Alba Iulia
| Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL ALBA IULIA
SECȚIA PENTRU CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
DECIZIA CIVILĂ NR. 1014/2009
Ședința publică de la 15 octombrie 2009
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Monica Maria Cismaru JUDECĂTOR 2: Victor Crețoiu
- - - JUDECĂTOR 3: Nicoleta
- - judecător
- grefier
Pe rol se află soluționarea recursului formulat de reclamanții, G, -, -ia, și împotriva sentinței civile nr. 16 din 15.09.2008 pronunțată de Curtea de APEL ALBA IULIA în dosar nr-.
La apelul nominal efectuat în cauză se constată lipsa părților.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei, constatându-se că pârâtul intimat Ministerul Justiției și Libertăților a înregistrat la dosar întâmpinare.
Instanța, având în vedere lucrările dosarului și împrejurarea că recurenții solicită judecarea în lipsă, constată cauza în stare de judecată și o lasă în pronunțare.
CURTEA DE APEL
Prin acțiunea înregistrată pe rolul Tribunalului Alba sub dosar nr-, reclamanții, G, au chemat în judecată pe pârâții Ministerul Justiției, Tribunalul Alba, Curtea de APEL ALBA IULIA, Ministerul Finanțelor și Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării B, solicitând ca prin hotărârea judecătorească ce se va pronunța:
- să fie obligați pârâții să recunoască discriminarea, să calculeze și să plătească drepturile bănești, reprezentând diferențele salariale dintre indemnizațiile reclamanților și cele ale personalului auxiliar din cadrul T și, începând cu data de 26.03.2005 și până la data rămânerii irevocabile a hotărârii judecătorești, precum și în continuare, sume ce vor fi reactualizate conform indicelui de inflație de la data nașterii dreptului și până la plata efectivă;
- să fie obligată pârâta Curtea de APEL ALBA IULIA la efectuarea mențiunilor necesare în carnetul de muncă, cu evidențierea drepturilor bănești solicitate.
În motivarea acțiunii lor au arătat că reclamanții fac parte din categoria personalului auxiliar de specialitate din cadrul Tribunalului Alba având beneficiul statutului independent, cu obligații și atribuții deliberative și că potrivit art.11 alin.1 din OUG 27/2006, procurorii din cadrul DNA și DIICOT sunt salarizați numai în raport cu funcțiile pe care le dețin sau cu care sunt asimilați potrivit legii, indiferent de gradul profesional deținut, în condițiile în care potrivit art.43 alin.1 din Legea 303/2004, promovarea judecătorilor și procurorilor la instanțele și parchetele ierarhic superioare se face numai prin concurs organizat la nivel național în limita posturilor vacante existente.
În această situație, eludând criteriile reținute prin art.2 din OUG 27/2006, și anume: "locul", "rolul", "răspunderea", "complexitatea", "riscurile funcției, "incompatibilitățile", și "interdicțiile", prevederile legale instituite prin art.11 alin.1 și 2 raportat la art.2 și 3 din acest act normativ care a fost aprobat, completat și modificat prin Legea 45/2007, nu respectă nici garanțiile oferite de dreptul european prin art.5-6 din Convenția pentru Apărarea Drepturilor Omului și Libertăților Fundamentale referitoare la noțiunea de "instanță independentă", "judecător sau alt magistrat împuternicit prin lege cu exercitarea atribuțiilor juridice", "tribunal" continuând tratamentul discriminator între magistrați - respectiv între cei incluși în structurile DIICOT și DNA și cei aflați la judecătorii, tribunale, curți de apel precum și la parchetele de pe lângă acestea - instituit de art.28 alin.4 din OUG 24/2004, modificată prin Legea 601/2004 și de art.24 din Legea 508/2004. Sunt astfel încălcate și dispozițiile legii fundamentale care prin art.126 al.1 statuează că "Justiția se realizează prin Înalta Curte de Casație și Justiție și prin celelalte instanțe judecătorești stabilite de lege".
Scopul urmărit - reducerea neîntârziată a fenomenului de corupție, este legitim, metoda de atingere a acestuia nu este una adecvată. Se invocă în acest sens și practica Curții Constituționale care în considerentele Deciziei nr.20/02.02.2000 a reținut jurisprudența îndelungată a CEDO (cazul Marks contra Belgiei - 1979) ce statuează că "în aplicarea prevederilor art.14 privind interzicerea discriminării din Convenția pentru Apărarea Drepturilor Omului și a Libertăților Fundamentale reprezintă o încălcare a acestor prevederi, orice diferență de tratament săvârșită de stat între indivizi aflați în situații analoage, fără o justificare obiectivă și rezonabilă", iar prin Decizia nr.1/8.02.1994 s-a stabilit că "un tratament diferit nu poate fi doar expresia aprecierii exclusive a legiuitorului, ci trebuie să se justifice național, în respectarea principiului egalității cetățenilor în fața legii și a autorităților publice".
Tot astfel, prin Decizia nr.135/05.11.1996 Curtea Constituțională a reținut că "principiul egalității în fața legii presupune instituirea unui tratament egal pentru situații care, în funcție de scopul urmărit, nu sunt diferite."
Pârâta Curtea de APEL ALBA IULIA invocat excepția lipsei calității procesuale pasive, arătând că față de acțiunea formulată de reclamantă calitate procesuală pasivă are doar Ministerul Justiției.
CNCD a invocat la rândul său excepția lipsei calității procesuale pasive, susținând că această instituție nu poate fi chemată în judecată, în calitate de pârât deoarece conform art.16-20 din nr.OG137/2000, republicată, este abilitată și investită prin lege să aplice dispozițiile legislației în materie de nediscriminare pe teritoriul României, să constate și să sancționeze contravențiile prevăzute de nr.OG137/2000 privind prevenirea și sancționarea tuturor formelor de discriminare.
Pârâtul Ministerul Justiției, prin întâmpinarea formulată în condițiile art.115 Cod proc.civ. a solicitat respingerea acțiunii reclamanților susținând că prin cererea introductivă, aceștia tind să modifice ori să completeze acte normative în vigoare, ceea ce este inadmisibil deoarece s-ar ajunge la încălcarea principiului separației puterilor în stat.
Pârâtul Ministerul Economiei și Finanțelor, prin A, a solicitat prin întâmpinarea depusă, respingerea acțiunii ca fiind introdusă împotriva unei persoane care nu are calitate procesuală pasivă.
În acest context, a învederat că între pârâtul Ministerul Justiției și pârâtul Ministerul Economiei și Finanțelor nu există nici un raport juridic obligațional.
Prin Încheierea pronunțată de Tribunalul Alba, în ședința publică din 25.06.2008, s-a dispus, în temeiul art. II alin.1 și 2 din nr.OG75/2008, scoaterea cauzei de rol și înaintarea dosarului de îndată Curții de APEL ALBA IULIA, competentă să judece acest litigiu, în primă instanță.
Cauza a fost înregistrată pe rolul Curții de APEL ALBA IULIA, sub același număr -.
Examinând actele și lucrările dosarului, instanța reține următoarele:
În temeiul art. 137 cod procedură civilă instanța se va pronunța mai întâi asupra excepției lipsei calității procesual pasive invocată de pârâții Curtea de APEL ALBA IULIA, Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării și Ministerul Economiei și Finanțelor.
În ceea ce privește excepția lipsei calității procesuale pasive a Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării, instanța o va admite având în vedere că potrivit prevederilor art.27 din OG nr.137/2000 posibila victimă a discriminării poate introduce acțiune direct în instanță, prin care să solicite despăgubiri și restabilirea situației anterioare. Consiliul nu poate fi citat în calitate de pârât ci în calitate de expert în domeniul nediscriminării, pentru a-și prezenta poziția cu privire la o posibilă încălcare a legislației în materie de nediscriminare.
Ca urmare a celor mai sus menționate instanța a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a Consiliului Național pentru Combaterea Discriminării, acțiunea fiind respinsă față de acesta ca fiind îndreptată împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă.
De asemenea s-a admis ca fondată excepția lipsei calității procesual pasive invocată de Ministerul Economiei și Finanțelor deoarece între acest pârât și Ministerul Justiției nu există nici un raport juridic de natură obligațională. Conform art.47 alin.4 din Legea nr.500/2002 privind finanțele publice, creditele bugetare aprobate pentru un ordonator principal de credite nu pot fi virate și utilizate pentru finanțarea altui ordonator principal de credite.
Ministerul Economiei și Finanțelor nu poate fi ordonator principal de credite pentru alte instituții sau ministere care sunt ordonatori principali de credite, între care figurează și Ministerul Justiției și nu repartizează sume de la buget acestora.
Alocarea acestor sume se realizează potrivit destinațiilor bugetare, conform Legii bugetului de stat, ceea ce conduce la concluzia că Ministerul Economiei și Finanțelor nu poate fi obligat să efectueze o plată pentru salariații altei instituții.
Rezultă în acest context că, Ministerul Economiei și Finanțelor nu poate avea calitate procesuală pasivă în prezenta cauză, litigiul de muncă fiind stabilit, potrivit art.282 din Codul muncii, între salariați și angajator precum și alte persoane juridice sau fizice care au vocație în temeiul legilor speciale sau ale Codului d e procedură civilă.
Față de aceste considerente, instanța a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a Ministerul Economiei și Finanțelor conform art.137 pr.civilă, acțiunea fiind respinsă față de acesta, ca fiind îndreptată împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă.
Referitor la excepția lipsei calității procesuale pasive, invocată de pârâta Curtea de APEL ALBA IULIA, instanța a constatat că este nefondată, pârâta având calitate de ordonator de credite cu atribuții privind salarizarea reclamanților astfel încât, conform art.282 muncii, justifică calitatea procesuală.
Prin sentința civilă nr. 16/2008 pronunțată de Curtea de APEL ALBA IULIA în dosarul nr- s-a admis excepția lipsei calității procesuale pasive, invocate de Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării și Ministerul Economiei și Finanțelor.
A fost respinsă acțiunea civilă formulată de reclamanții, G, împotriva pârâților Ministerul Justiției B, Tribunalul Alba și Curtea de APEL ALBA IULIA.
S-a respins acțiunea civilă formulată de reclamanți, împotriva Consiliului Național pentru Combaterea Discriminării B, și Ministerul Economiei și Finanțelor B, prin DGFP A ca fiind introdusă împotriva unei persoane fără calitate procesuală.
Fără cheltuieli de judecată.
Pentru a hotărî astfel, pe fond, instanța a reținut că reclamanții salarizați în baza OG8/2007, beneficiază de o altă grilă de salarizare, iar art. 27 din OG137/2000 le conferă calitatea procesuală activă de a promova acțiune în instanță, dar nu le conferă calitatea procesuală activă de a solicita plata de drepturi salariale retroactive și în continuare, dacă aceste drepturi nu sunt prevăzute de legislația privind salarizarea, aplicabilă reclamanților.
Nici motivele de discriminare invocate de reclamanți nu au fost reținute de instanța de fond, având în vedere art. 14 din CEDO și OG137/2000 cât și faptul că reclamanții nu au făcut dovada situației comparabile în ce privește riscurile funcției, incompatibilități și interdicții între situația lor și cea a personalului auxiliar din cadrul DNA și DIICOT.
Împotriva acestei hotărâri au declarat recurs reclamanții, solicitând admiterea acestuia, casarea hotărârii atacate, iar pe fond admiterea acțiunii.
În expunerea de motive arată că potrivit OG8/2007 personalul auxiliar din cadrul DNA și DIICOT beneficiază de salarii mai mari decât același personal din cadrul tribunalelor și curților de apel, deși potrivit OUG 43/2002 și Legii 508/2004 nu beneficiază de condiții suplimentare de pregătire, vechime sau promovare.
Se susține astfel că în interiorul corpului profesional al personalului auxiliar s-a creat un dublu sistem de salarizare, nemairespectându-se criteriile de tratament egal în salarizare, deși nu tot personalul auxiliar din cadrul DNA și DIICOT funcționează efectiv în aparatul propriu al Parchetului de pe lângă, ci doar în structuri teritoriale.
Mai arată că DNA și DIICOT sunt persoane juridice distincte, la fel cum este și Parchetul de pe lângă, rezultând astfel că salarizarea personalului din cadrul DNA și DIICOT are ca și criterii de bază domeniul specializat de activitate și nu nivelul instanțelor sau parchetelor.
Consideră astfel discriminatorie salarizarea personalului din cadrul DNA și DIICOT față de cea a personalului de la celelalte nivele și invocă decizia nr. VI/2007 a
În privința existenței unei discriminări, din acest punct de vedere invocă doctrina juridică și practica judiciară, cât și dispozițiile art.2 al.1 -3 și art. 6 din OUG 137/2000, art. 7 și 23 din Declarația Universală a Drepturilor Omului, art. 7 din Pactul internațional cu privire la drepturile economice, sociale și culturale, ratificat prin Decretul 212/1974, art.14 CEDO, Protocolul 12 la CEDO, art. 4 din Carta socială europeană revizuită, Codul muncii, Constituția României, art. 2 pct. 2 din Convenția nr. 111.
În concluzie se susține că dacă legiuitorul ar fi prevăzut că, pentru a beneficia de asimilarea salarială superioară în speță, este necesar calificare superioară, un volum de muncă ridicat, s-ar fi justificat diferența de tratament, dar aceste condiții nu au fost prevăzute de legiuitor pentru personalul auxiliar de specialitate din DNA sau DIICOT.
Prin întâmpinare (44 -46), pârâtul intimat Ministerul Justiției și Libertăților Bas olicitat respingerea recursului de față și menținerea ca legală și temeinică a hotărârii atacate.
Verificând legalitatea și temeinicia sentinței atacate, sub toate aspectele conform art.304/1 Cod proc.civ. precum și din oficiu, în limitele prevăzute de art.306 alin.2 Cod proc.civ. Curtea constată că recursul este nefondat.
Reclamanții au promovat o acțiune în justiție solicitând drepturi salariale rezultate din diferența dintre salariul încasat și cel prevăzut pentru altă categorie de personal din cadrul justiției, conform Anexa I lit.A pct.6-13.
Potrivit art.27 din OG 137/2000 posibila victimă a discriminării poate introduce acțiune direct în instanță prin care să solicite despăgubiri ca urmare a discriminării, fiind obligat să probeze existența discriminării.
Acțiunea promovată privind plata drepturilor salariale se soluționează potrivit actelor normative în vigoare care reglementează această salarizare.
Reclamanții au beneficiat de plata drepturilor salariale conform prevederilor OG nr.8/2007 și nu precizează în care categorie de personal prevăzută la pct.6-13 din Anexa I se încadrează.
Faptul că legiuitorul a înțeles să stabilească o altă grilă de salarizare pentru o categorie de personal ce-și desfășoară activitatea în justiție, poate conferi reclamanților calitatea procesuală activă de a promova o acțiune potrivit dispozițiilor art.27 din OG 137/2000, dar nu le conferă calitatea procesuală activă de a solicita plata de drepturi salariale retroactiv și în continuare dacă aceste drepturi salariale nu sunt prevăzute de legislația privind salarizarea aplicabilă reclamantei.
În concluzie, reclamanții nu pot pretinde un drept salarial care nu este prevăzut în legislație ca aplicabil acestora, iar instanța de judecată nu poate dispune plata unor drepturi salariale neprevăzute de lege nici pentru trecut și nici pentru viitor.
În ce privește discriminarea categoriilor de magistrați și personal auxiliar de specialitate prin stabilirea unei alte grile de salarizare pentru personalul din structurile DIICOT și DNA, apreciem că acțiunea reclamanților este nedovedită.
CEDO a apreciat că diferența de tratament devine discriminare în sensul art.14 din Convenție atunci când se aduc distincții între situații analoage și comparabile fără ca acestea să se bazeze pe o justificare rezonabilă și obiectivă.
Potrivit OG 137/2000, criteriile de discriminare sunt: rasa, naționalitatea, etnia, limba, religia, categorie socială, convingeri, sex, orientare sexuală, vârstă, boală cronică, infectare. Tratamentul diferențiat trebuie să aibă drept scop sau efect restrângerea, înlăturarea, recunoașterea, folosința sau exercitarea unui drept în condițiile de egalitate prevăzute de lege. În acest context se poate integra principiul consacrat în legislația muncii prin art.6 din Codul muncii, respectiv pentru muncă egală și pregătire profesională egală salariații trebuie să fie retribuiți în mod egal.
În acest context, reclamanții trebuie să facă dovada că se află într-o situație egală, comparabilă cu persoanele tratate în mod diferit și că acest tratament nu este justificat obiectiv sau rezonabil ci este rezultatul discriminării așa cum este ea prevăzută de art.14 din Convenție și OG 137/2000.
Reclamanții nu au făcut dovada situației comparabile în ce privește riscurile funcției, incompatibilități și interdicții între situația lor și situația procurorilor DNA și DIICOT, astfel că afirmația acordării unei importanțe vădit superioare activității desfășurată de acești procurori, este nedovedită. Nu se poate dovedi de asemenea nici faptul că cele două categorii prestează același tip de muncă sau o muncă egală, având în vedere atribuțiile specifice pe care le
În raport de cele ce preced, se constată că soluția instanței de fond este la adăpost de criticile formulate, motiv pentru care, în conformitate cu prevederile art.312 alin.1 Cod proc.civ. Curtea va dispune respingerea ca nefondat a recursului declarat de reclamanți.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de reclamanții, G, -, -ia, împotriva sentinței civile nr. 16/2008 pronunțată de Curtea de APEL ALBA IULIA în dosar -.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 15.10.2009.
Președinte, - - - | Judecător, - - | Judecător, - |
Grefier, |
Red. NV, Tehnored. IM-
44 ex/10.11.2009
Jud.fond-,
Președinte:Monica Maria CismaruJudecători:Monica Maria Cismaru, Victor Crețoiu, Nicoleta
