Drepturi salariale ale personalului din justiție. Decizia 1011/2009. Curtea de Apel Alba Iulia
| Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL ALBA IULIA
SECȚIA PENTRU CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
DECIZIA CIVILĂ NR. 1011/2009
Ședința publică de la 15 octombrie 2009
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Monica Maria Cismaru JUDECĂTOR 2: Victor Crețoiu
- - - JUDECĂTOR 3: Nicoleta
- - judecător
- grefier
Pe rol se află soluționarea recursului formulat de pârâtul Ministerul Justiției și Libertăților împotriva sentinței civile nr. 651 din 9 iunie 2008 pronunțată de Tribunalul Sibiu în dosar nr-.
La apelul nominal efectuat în cauză se constată lipsa părților.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei, după care:
Instanța, față de actele depuse în dosar și împrejurarea că se solicită judecarea recursului în lipsă, constată cauza în stare de judecată și o lasă în pronunțare.
CURTEA DE APEL
Prin acțiunea civilă înregistrată la data de 09.oct. 2007 pe rolul Tribunalului Sibiu, formulată de i, -, în contradictoriu cu pârâții Ministerul Justiției, Curtea de Apel Alba -I și Tribunalul Sibiu, s-a solicitat obligarea acestora în solidar la plata către fiecare reclamant a drepturilor salariale neachitate reprezentând indemnizația lunară de 10% din salariul brut pe perioada celor 3 ani anteriori introducerii acțiunii, în cuantum actualizat cu indicele de inflație, de la data nașterii dreptului până la plata efectivă și în continuare până la reglementarea legală, cu cheltuieli de judecată în caz de opunere.
În motivare arată că îndeplinesc funcția de judecători la Tribunalul Sibiu - Secția Comercială și de contencios Administrativ și instrumentează cauze de insolvență reglementate de Legea nr. 85/2006 în calitate de judecători sindici, desemnați prin ordin de serviciu.
Susțin că în timp ce grefierii care participă la procedura insolvenței beneficiază de un spor în cuantum de 10% din salariul brut lunar conform art. 19 pct. 3 din Legea nr. 50/1996 modificată prin OG. nr. 83/2000, judecătorii sindici care sunt cei ce coordonează și supraveghează desfășurarea procedurii, nu primesc acest spor, creându-se astfel o vădită discriminare în cadrul categoriei de personal ce participă la procedura insolvenței.
Astfel, se contravine principiului de drept prev. de art. 6 al. 2.muncii, preluat din Declarația Universală a Drepturilor Omului, precum și disp. art. 1 al.2 din OG nr. 137/2000 modificată prin Legea nr. 27/2004.
Precizează că acest spor a fost acordat o perioadă și judecătorilor sindici conform art. 13 din Legea nr. 50/96, fiind eliminat apoi fără nici o justificare și fără ca Ministerul Justiției să ia măsurile legale pentru înlăturarea tratamentului discriminator.
În baza art. 6,7, din Decretul nr. 92/76 și art. 296 din Legea nr. 53/2003 solicită de asemenea obligarea pârâtei Curtea de Apel Alba -I în calitate de operator al carnetelor să efectueze cuvenitele mențiuni în carnetul fiecăruia. În probațiune anexează ordine de serviciu.
În cauză a fost citat în baza art. 27 din OG nr.137/2000 și Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării.
La data de 22 februarie 2008 s-a înregistrat la dosar cererea de intervenție în interes propriu formulată de intervenienta - în contradictoriu cu aceeași pârâți prin care solicită acordarea indemnizației de 10% din salariul brut pe perioada oct. 2004 - ian. 2006, actualizată cu indicele de inflație de la data nașterii dreptului până la data plății, cu aceeași motivare. ordine de serviciu.
La data de 6.03.2008 depune cerere de intervenție în interes propriu și intervenienta solicitând obligarea pârâților la plata acelorași drepturi pe perioada 01.ian. 2005 - 01.febr.2006 în valoare actualizată conform acelorași criterii. ordin de serviciu.
Prin întâmpinare pârâtul Ministerul Justiției s-a opus admiterii acțiunii precum și cererilor de intervenție pe motiv că pretențiile sunt neîntemeiate. Invocă pe de o parte inadmisibilitatea cererilor de intervenție, iar pe de altă parte excepția prescripției pentru perioadele ce exced termenului de 3 ani de la data nașterii dreptului la acțiune.
Ceilalți pârâți nu au depus întâmpinare.
Prin sentința civilă nr. 651/2008 pronunțată de Tribunalul Sibiu în dosar nr- s-a admis excepția prescripției dreptului material la acțiune invocată de pârâtul Ministerul Justiției pe perioada 01 ianuarie 2005- 05 martie 2005 pentru intervenienta și pe perioada octombrie 2004 - 21 februarie 2005 pentru intervenienta.
A fost admisă acțiunea formulată și precizată de i, -, împotriva pârâților Ministerul Justiției cu sediul în B, Curtea de APEL ALBA IULIA, jud. A, Tribunalul Sibiu, cu citarea Consiliului Național pentru Combaterea Discriminării.
Au fost admise în fond în parte cererile de intervenție formulate de intervenientele și.
Au fost obligați pârâții la plata sporului lunar de 10 % din îndemnizația brută, cu titlu de despăgubiri, începând cu data de 09 octombrie 2004 până la zi și pentru viitor pentru fiecare reclamant, pentru intervenienta pe perioada 22 februarie 2005- ianuarie 2006, iar pentru intervenienta pe perioada 6 martie 2005- 01 februarie 2006, în cuantum actualizat cu indicele de inflație de la data nașterii dreptului până la data plății efective.
A fost obligată pârâta Curtea de APEL ALBA IULIA la efectuarea cuvenitelor mențiuni în carnetele de muncă ale lor și intervenientelor.
Pentru a hotărî astfel, instanța de fond a reținut în esență că în timp ce judecătorilor sindici li s-a suprimat dreptul prev. de art. 15 din Legea nr. 50/1996, acest drept a fost menținut pentru grefierii care participă la procedura insolvenței, în acest mod creându-se un tratament preferențial celorlalți coparticipanți la una și aceeași procedură.
Ca urmare, s-a constatat existența unei situații discriminatorii prin prisma dispozițiilor nr.OG 137/2000, art. 4 alin.2 din Constituția României, Pactului Internațional cu privire la drepturile civile și politice, Pactului Internațional cu privire la drepturile economice, sociale și culturale.
S-a mai reținut raportat la art. 6 alin.2 Codul Muncii și nr.OG 83/2000 faptul că suprimarea drepturilor în litigiu nu se situează în sfera unui scop legitim, justificat obiectiv și nici că metodele pentru atingerea acestui scop au fost adecvate și necesare.
În drept s-au mai avut în vedere prevederile art. 3, 7 din Decretul-Lege 167/1958, art. 166, 283 alin.1 lit.c Codul Muncii, art. 161 alin.4 Codul Muncii, Decretul 92/1976 și art. 296 Codul Muncii.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs, în termenul de 10 zile prevăzut de art.80 din Legea nr.168/1999, pârâtul Ministerul Justiției, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie și solicitând modificarea ei, în sensul respingerii acțiunii.
Recurentul a susținut că soluția instanței se întemeiază pe aplicarea greșită a dispozițiilor art.15 din Legea nr.50/1996, republicată.
Astfel, a arătat în esență că dispozițiile legale invocate de, ca temei juridic al acțiunii, au fost abrogate expres prin nr.OG83/2000 pentru modificarea Legii nr.50/1996, și că începând cu data de 1.01.2003, salarizarea magistraților a fost reglementată de nr.OUG177/2002, act normativ care nu mai prevede sporul solicitat de către.
În drept, a invocat art.304 pct.4 și 9 Cod proc.civ. și art. 312 Cod procedură civilă.
Verificând legalitatea și temeinicia sentinței atacate, sub toate aspectele conform art.304/1 Cod proc.cv. precum și din oficiu, în limitele prevăzute de art.306 alin.2 Cod proc.civ. Curtea constată că recursul este fondat pentru considerentele care vor fi expuse în continuare:
Într-adevăr, art.15 alin.1 din Legea nr.50/1996, republicată, prevedea că"Judecătorii desemnați, în condițiile legii, să desfășoare activitate în comisia pentru cetățenie, la registrul comerțului, la birourile de publicitate imobiliară, la comisia de cercetare a averilor, precum și judecătorii-sindici beneficiază de indemnizație lunară de 10% din salariul de bază brut, dacă participă efectiv la aceste activități. De aceeași indemnizație beneficiază și procurorii care participă la comisia de cercetare a averilor. În cazul în care un magistrat desfășoară activitate efectivă în două sau mai multe dintre domeniile enumerate, se acordă indemnizație pentru fiecare activitate."
Această prevedere legală a fost însă expres abrogată prin art. I pct.12 din nr.OG83/2000 pentru modificarea și completarea Legii nr. 50/1996 privind salarizarea și alte drepturi ale personalului din organele autorității judecătorești.
Chiar dacă ulterior, prin nr.OUG177/2002, a fost abrogată nr.OG83/2000, aceasta nu înseamnă repunerea în vigoare Legii nr.50/1996, deoarece în conformitate cu prevederile art.62 alin.3 din Legea nr.24/2000, privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative, republicată:
"Abrogarea unei dispoziții sau a unui act normativ are caracter definitiv. Nu este admis ca prin abrogarea unui act de abrogare anterior să se repună în vigoare actul normativ inițial. excepție prevederile din Ordonanțele Guvernului care au prevăzut norme de abrogare și au fost respinse prin lege de către Parlament".
Or, în speță, Ordonanța de Guvern nr.83/2000 nu este o ordonanță respinsă prin lege de către Parlament ci, dimpotrivă este o ordonanță aprobată de Parlament prin Legea nr.334 din 6 iulie 2001.
În acest context, este evident că voința legiuitorului, expres și ferm exprimată în cuprinsul Ordonanței de Guvern nr.83/2000 a fost în sensul abrogării art.15 din Legea nbr.50/1996, prin care magistraților din instanțe li se acorda un spor de 10% pentru activitățile desfășurate în compartimentele enumerate în acel text de lege.
Ulterior, prin art.50 alin.2 din Ordonanța de Urgență a Guvernului nr.177/2002 privind salarizarea și alte drepturi ale magistraților, aprobată prin Legea nr.347 din 10.07.2003, s-a abrogat art.11, precum și celelalte dispoziții referitoare la salarizarea și alte drepturi ale magistraților și personalului de specialitate juridică asimilat, potrivit legii, acestora, din Legea nr.50/1996, cu modificările și completările ulterioare, fără însă a se introduce dispoziții exprese cu privire la acordarea sporului de 10% solicitat de.
Totodată, prin art.41 lit.a) din Ordonanța de Urgență a Guvernului nr.27/2006 privind salarizarea și alte drepturi ale judecătorilor, procurorilor și altor categorii de personal din sistemul justiției, aprobată prin Legea nr.45/2007, s-a abrogat Ordonanța de Urgență a Guvernului nr.177/2002.
Noul act normativ a înlocuit în totalitate prevederile referitoare la salarizarea și alte drepturi ale magistraților din Legea nr.50/1996, fără a face însă referire și fără a dispune cu privire la acordarea acestui spor.
De altfel, în expunerea de motive a Ordonanței de Urgență a Guvernului nr.27/2006, au fost prezentate avantajele unui sistem unitar de retribuire prin care s-a limitat acordarea de sporuri, numai la cele justificate prin vechimea în magistratură, prin condițiile de muncă vătămătoare, precum și la cel cuvenit prin titlurile științifice. Reglementarea unei indemnizații majorate care să reflecte în mod judicios diferențierile pe nivel ierarhic și corespunzător funcțiilor deținute, a constituit unul dintre obiectivele urmărite prin adoptarea acestui act normativ.
Succesiunea în timp a actelor normative la care s-a făcut referire impune concluzia că dreptul la sporul de 10% reglementat de art.15 din Legea nr.50/1996, și- produs efectele până la data de 1 octombrie 2000, când, urmare abrogării exprese prin Ordonanța Guvernului nr.83/2000, acest drept a încetat să mai existe, nemaiputând să fie pretins și nici acordat.
De asemenea, nu se poate susține nici că acest spor constituie un "bun" în sensul art.1 din Protocolul adițional nr.1 la Convenția Europeană a Drepturilor Omului.
Astfel, în conformitate cu această normă legală:
"Orice persoană fizică sau juridică are dreptul la respectarea bunurilor sale.
Nimeni nu poate fi lipsit de proprietatea sa decât pentru cauză de utilitate publică și în condițiile prevăzute de lege și de principiile generale ale dreptului internațional.
Dispozițiile precedente nu aduc atingere dreptului statelor de a adopta legile pe care le consideră necesare pentru a reglementa folosința bunurilor conform interesului general sau pentru a asigura plata impozitelor ori a altor contribuții, sau a amenzilor".
Pentru a fi în prezența unui "bun" în sensul Convenției, acesta trebuie să existe, să fie actual.
Ori, în cazul sporului de 10 % în litigiu, atâta timp cât el a fost abrogat, acesta nu mai subzistă, "a murit" prin intrarea în vigoare a normei legale de abrogare, nefiind deci, un "bun actual" în sensul Convenției.
Pe de altă parte, nu există nici acea "speranță legitimă" cu valoare patrimonială care, așa cum a statuat Curtea Europeană în Cauza Pine Development contra Irlanda și Cauza Păduraru contra România, pentru a intra sub protecția oferită de art.1 din Protocolul adițional nr.1 la Convenția Europeană a Drepturilor Omului trebuie, fie să se întemeieze pe o prevedere legală, fie să aibă o bază suficientă în dreptul intern, respectiv, o jurisprudență clară, concordantă a instanțelor naționale.
Ori, în cauză, acest spor nu decurge dintr-o prevedere legală ci, dintr-o dispoziție legală abrogată care deci, nu mai există, și nici nu derivă dintr-o jurisprudență constantă a instanțelor naționale.
De altfel, în jurisprudența constantă a Curții Constituționale s-a stabilit că sporurile, adaosurile și alte drepturi salariale suplimentare nu reprezintă drepturi fundamentale, astfel încât instituirea și diminuarea acestora, acordarea într-o anumită perioadă de timp, modificarea lor ori încetarea acordării, stabilirea categoriilor de personal salarizat care beneficiază de acestea, ca și a altor condiții și criterii de acordare țin de competența și de opțiunea exclusivă a legiuitorului (decizia nr.728 din 24.10.2006 pronunțată de Curtea Constituțională, publicată în Monitorul Oficial, Partea I, nr.990 din 12.12.2006), respectiv că, stabilirea principiilor și a condițiilor concrete de acordare a drepturilor salariale personalului bugetar intră în atribuțiile exclusive ale legiuitorului, iar modificarea reglementărilor în această materie nu înseamnă restrângerea exercițiului unor drepturi fundamentale (decizia nr.706 din 11.09.2007 pronunțată de Curtea Constituțională, publicată în Monitorul Oficial, Partea I, nr.714 din 23.10.2007).
În raport de cele ce preced se constată că aspectele critice invocate pe fond de pârâtul recurent sunt întemeiate, motiv pentru care în temeiul art.312 alin.2 Cod proc.civ. coroborat cu art.81 alin.1 din Legea nr.168/1999, Curtea va admite ca fondat recursul declarat de pârâtul Ministerul Justiției și Libertăților B și pe cale de consecință, se va dispune modificarea în parte a sentinței atacate, în sensul respingerii acțiunii formulată de.
Se vor menține celelalte dispoziții ale sentinței atacate.
(continuarea deciziei civile nr.1011/2009)
*****
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de pârâtul Ministerul Justiției și Libertăților împotriva sentinței civile nr. 651/2008 pronunțată de Tribunalul Sibiu în dosar -.
Modifică în parte sentința atacată în sensul respingerii acțiunii formulată de i, -, împotriva pârâților Ministerul Justiției și Libertăților B, Curtea de APEL ALBA IULIA, Tribunalul Sibiu, în contradictoriu cu B, cât și cererile de intervenție formulate de intervenientele și.
Menține celelalte dispoziții ale sentinței atacate.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 15.10.2009.
Președinte, - - - | Judecător, - - | Judecător, - |
Grefier, |
Red. NV, Tehnored. IM 23.11.2009
Jud.fond-,
Președinte:Monica Maria CismaruJudecători:Monica Maria Cismaru, Victor Crețoiu, Nicoleta
