Drepturi salariale ale personalului din justiție. Decizia 1058/2009. Curtea de Apel Suceava
| Comentarii |
|
Dosar nr- - drepturi salariale -
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL SUCEAVA
SECȚIA CONFLICTE DE DREPTURI ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
DECIZIA NR.1058
Ședința publică din 3 septembrie 2009
PREȘEDINTE: Maierean Ana
JUDECĂTOR 2: Sas Laura
JUDECĂTOR 3: Plăcintă Dochița
Grefier - -
La ordine, judecarea recursurilor declarate de pârâții MINISTERUL JUSTIȚIEI ȘI LIBERTĂȚILOR B, cu sediul în municipiul B,-, sector 5 și MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE PRIN DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE, cu sediul în municipiul S,-, județul S, împotriva sentinței civile nr.968 din 28 aprilie 2009 Tribunalului Suceava - secția civilă (dosar nr-).
La apelul nominal au lipsit reprezentanții pârâților recurenți, reprezentantul pârâtei intimate Curtea de APEL SUCEAVA, precum și reclamantul intimat -.
Procedura completă.
S-a făcut referatul cauzei, după care, instanța constatând recursurile în stare de judecată, a rămas în pronunțare.
După deliberare,
CURTEA
Asupra recursurilor de față, constată:
Prin acțiunea adresată Tribunalului Suceava, înregistrată sub nr- din data de 10.03.2009, reclamantul - a chemat în judecată pe pârâții Ministerul Justiției, Curtea de APEL SUCEAVA și Ministerul Finanțelor Publice, solicitând să fie obligați primii doi pârâți la plata diferențelor salariale, reprezentând sporul de risc și suprasolicitare neuropsihică în cuantum de 50% din salariul de bază brut lunar pentru perioada 1 noiembrie 2002 - 31 decembrie 2004, actualizate în funcție de rata de creștere a inflației precum și obligarea pârâtului Ministerul Finanțelor Publice să aloce sumele necesare pentru plata drepturilor salariale solicitate.
În motivarea acțiunii reclamantul a arătat că în perioada 1.11.2002 - 31.12.2004 a avut calitatea de judecător la Curtea de APEL SUCEAVA potrivit Legii nr.50/1996 era îndreptățit la sporul de risc și suprasolicitare neuropsihică, în procent de 50% din salariul de bază brut lunar.
Conform art.47 din Legea nr.50/1996, în forma republicată în Monitorul Oficial nr.563 din 18 noiembrie 1999, "pentru risc și suprasolicitare neuropsihică, magistrații, precum și personalul auxiliar de specialitate beneficiază de un spor de 50% din salariul de bază brut lunar".
Acest text a fost abrogat însă în mod nelegal și abuziv, întrucât prin Legea nr.125/2000 (art.1 lit.Q pct.1), Guvernul României a fost abilitat doar să modifice și să completeze Legea nr.50/1996.
Au fost enunțate dispozițiile art.114 alin.1 și art.53 din Constituție privind abilitatea Guvernului de a emite ordonanțe în domeniile care nu fac obiectul unor legi organice, respectiv cele privind restrângerea unor drepturi sau libertăți, precum și dispozițiile art.1 din Protocolul nr.1 la Convenția Europeană a Drepturilor Omului și Libertăților Fundamentale.
În acest sens a fost admis și recursul în interesul legii de către Înalta Curte de Casație și Justiție, instanța supremă statuând că, în interpretarea și aplicarea unitară a dispozițiilor art.47 din Legea nr.50/1996 privind salarizarea și alte drepturi ale personalului din organele autorității judecătorești, republicată, judecătorii, procurorii, magistrații-asistenți, precum și personalul auxiliar de specialitate au dreptul la un spor de 50% pentru risc și suprasolicitare neuropsihică, calculat la indemnizația brută lunară, respectiv salariul de bază brut lunar, și după intrarea în vigoare a Ordonanței Guvernului nr.83/2000, aprobată prin Legea nr.334/2001.
Cât privește eventuala prescripție a dreptului la acțiune pentru perioada specificată, reclamantul a evocat dispozițiile art.166 alin.2 din Codul muncii, conform cărora termenul de prescripție este întrerupt în cazul în care intervine o recunoaștere din partea debitorului cu privire la drepturile salariale, text ce se coroborează cu dispozițiile art.16 alin.1 lit. și art.17 din Decretul nr.167/1958 care stabilește că prescripția se întrerupe prin recunoașterea dreptului a cărui acțiune se prescrie, făcută de cel în folosul căruia curge prescripția, exemplificând în acest sens decizia nr.XXI din 10.03.2008 a Înaltei Curți de Casație și Justiție.
Prin întâmpinarea formulată, pârâtul Ministerul Justiției a invocat excepția prescripției extinctive a dreptului la acțiune pentru perioada 01.11.2002 - 31.12.2004 invocând dispozițiile art.1 și 7 din Decretul nr.167/1958 și ale art.283 alin.1 lit.c din Legea nr.53/2003 potrivit căruia cererile în materia conflictelor de muncă pot fi formulate în termen de 3 ani de la data nașterii dreptului la acțiune, în situația în care obiectul conflictului de muncă constă în plata unor drepturi salariale neacordate sau a unor despăgubiri către salariat.
Prin întâmpinarea formulată, pârâtul Ministerul Economiei și Finanțelor - prin Direcția Generală a Finanțelor Publice a județului S, a invocat excepția lipsei calității procesuale pasive, arătând că raportul juridic dedus judecății este unul tipic de dreptul muncii, în conținutul căruia intră drepturi și obligații numai între angajator și angajat, ori între și reclamant nu au existat raporturi de muncă.
După administrarea probelor, Tribunalul prin sentința nr.968 din 28.04.2009 a respins excepțiile invocate de cei doi pârâți și a admis în fond acțiunea.
Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut că prezența în proces Ministerului Economiei și Finanțelor se justifică prin atribuțiile specifice pe care acesta le are în ce privește pregătirea legilor bugetare anuale, a legilor de rectificare bugetară și alimentarea cu fonduri a conturilor Ministerului Justiției, conferite prin dispozițiile Legii nr.500/2002 și ale HG nr.208/2005.
În ce privește excepția prescripției dreptului reclamantului la acțiune, Tribunalul a reținut că ulterior abrogării dispozițiilor art.47 din Legea nr.50/1996, prin OG nr.83/2000, reclamantul s-a aflat în imposibilitatea obiectivă de a acționa pentru realizarea dreptului pretins, iar nelegalitatea abrogării a fost constatată prin Decizia nr.XXI/2008 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, pronunțată în interesul legii.
Mai mult, în perioada dată au intervenit mai multe acte de întrerupere cursului prescripției, în sensul art.16 din Decretul nr.167/1958, din partea debitorului.
Pe fondul cauzei, prima instanță reținut că pretențiile reclamantului sunt întemeiate, fiind prevăzute de dispozițiile art.47 din Legea nr.50/1996.
Prin decizia nr.21/10.03.2008 a Înaltei Curți de Casație și Justiție s-a statuat că sporul de 50% pentru risc și suprasolicitare neuropsihică, calculat la indemnizația brută lunară se cuvine personalului din justiție și după intrarea în vigoare a OG nr.83/2000, aprobată prin Legea nr.334/2001. Această decizie fiind pronunțată în interesul legii, este obligatorie pentru instanțe, conform dispozițiilor art.329 alin.3 Cod procedură civilă.
Pretențiile reclamantului având natura unui drept de creanță, constituie un bun, în sensul art.1 din Protocolul adițional nr.1 la CEDO, lipsirea părții de proprietatea acestuia putându-se realiza doar pentru o cauză de utilitate publică.
Împotriva sentinței au declarat recurs, în termen legal, pârâții Ministerul Economiei și Finanțelor Publice - prin Direcția Generală a Finanțelor Publice S și Ministerul Justiției și Libertăților.
În dezvoltarea motivelor, Ministerul Economiei și Finanțelor a criticat soluția de respingere a excepției invocate, reiterând argumentele de la prima instanță.
La rândul său, Ministerul Justiției și Libertăților a criticat soluția dată excepției invocate, arătând că prima instanță a făcut o greșită aplicare în speță a dispozițiilor art.12 din Decretul nr.167/1958 privind prescripția extinctivă și a dispozițiilor art.283 din Codul muncii.
Pretențiile reclamantului vizând plata unor drepturi salariale restante, având caracterul unor obligații succesive, termenul de prescripție a început să curgă pentru fiecare prestație la momentul plății lunare a indemnizației de încadrare.
Pentru a produce efecte întreruptive de prescripție recunoașterea trebuie să fie neîndoielnică și explicită.
Or, prin Ordinul ministrului justiției nr.903/C/2003 și HG nr.232/2005 nu a fost recunoscut explicit sporul prevăzut de art.47 din Legea nr.50/1996, iar la momentul adoptării HG nr.232/30.03.2005 cursul prescripției era încheiat.
Criticile formulate se încadrează în motivul de nelegalitate prevăzut de dispozițiile art.304 pct.9 Cod procedură civilă și se constată a fi neîntemeiate.
Astfel, cum corect a reținut prima instanță, Ministerul Economiei și Finanțelor Publice a fost chemat ca parte în proces în considerarea atribuțiilor conferite de dispozițiile Legii nr.500/2002 și ale HG nr.208/2005, privind pregătirea legilor bugetului anual, a legilor de modificare și celor de aprobare a contului general anual de execuție. În lipsa aprobării rectificărilor de buget cu sumele necesare și alimentării cu fonduri a conturilor Ministerului Justiției și Libertăților de către Ministerul Economiei și Finanțelor Publice, cel dintâi ar fi în imposibilitatea de a achita sumele la care ar fi obligat prin hotărâri, astfel că este necesar ca aceasta să-i fie opozabilă.
În lipsa unei astfel de mențiuni în dispozitivul hotărârii, aceasta ar fi, practic, lipsită de putere executorie, iar demersul reclamantului, deși câștigat, imposibil de realizat.
În ce privește excepția prescripției dreptului la acțiune al reclamantului, în mod just Tribunalul a reținut că aceasta nu este dată în cauză, cursul său fiind suspendat pe durata aplicabilității OG nr.83/2000. Câtă vreme dreptul pretins prin acțiune a fost înlăturat (abrogat) prin acest act normativ, nu i se poate imputa reclamantului inacțiunea, pasivitatea ori neglijența de acționa pentru realizarea acestuia.
Prescripția extinctivă este definită ca mijloc juridic de stingere a dreptului material la acțiune, ca efect al neexercitării acestuia în termenul prevăzut de lege. Exercitarea dreptului presupune existența lui, consacrarea lui legislativă. Or, câtă vreme printr-un act normativ dispoziția legală care consacra dreptul a fost abrogată, însuși dreptul material al reclamantului la acțiune a fost înlăturat, fiind golit de substanță.
Așadar, apare evident că posibilitatea reală a reclamantului de acționa s-a creat prin efectul Deciziei nr.XXI din 10.03.2009 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, dată în raport de care termenul general de prescripție nu este împlinit.
Așa fiind, Curtea, văzând și dispozițiile art.312 alin.1 cod procedură civilă,
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII,
DECIDE:
Respinge ca nefondate recursurile declarate de pârâții MINISTERUL JUSTIȚIEI ȘI LIBERTĂȚILOR B și MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE PRIN DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE împotriva sentinței civile nr.968 din 28 aprilie 2009 Tribunalului Suceava - secția civilă (dosar nr-).
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din data de 3 septembrie 2009.
Președinte, Judecători, Grefier,
Red.
Judec. fond:,
2 ex. 2.10.2009, dact.
Președinte:Maierean AnaJudecători:Maierean Ana, Sas Laura, Plăcintă Dochița
