Drepturi salariale ale personalului din justiție. Decizia 1083/2009. Curtea de Apel Suceava
| Comentarii |
|
Dosar nr- - drepturi salariale -
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL SUCEAVA
SECȚIA CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
DECIZIA NR. 1083
Ședința publică din 6 octombrie 2009
PREȘEDINTE: Sas Laura
JUDECĂTOR 2: Bratu Ileana
JUDECĂTOR 3: Mitrea Muntean
Grefier
La ordine, judecarea recursurilor declarate de pârâții Ministerul Finanțelor Publice B - Direcția Generală a Finanțelor Publice, cu sediul în municipiul B,-, județul B și Ministerul Justiției și Libertăților, cu sediul în B,-, sector 5, prin reprezentanții săi legali, împotriva sentinței nr.742din5 iunie 2009, pronunțată de Tribunalul Botoșani - Secția civilă (dosar nr-).
La apelul nominal au lipsit reprezentanții pârâților recurenți, reprezentanții pârâților intimați Curtea de Apel Suceava, Tribunalul Botoșani și reclamanții intimați, -, și -.
Procedura de citare legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei, după care, instanța constatând recursurile în stare de judecată, a rămas în pronunțare.
După deliberare,
CURTEA,
Asupra recursurilor de față, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată la Tribunalul Botoșani - secția civilă sub nr. 1822/40/21.04.2009, reclamanții, -, și - au chemat în judecată pe pârâții Ministerul Justiției și Libertăților, Ministerul Finanțelor Publice, Curtea de Apel Suceava și Tribunalul Botoșani, solicitând obligarea acestora la:
- plata actualizată a sporului de risc și suprasolicitare neuropsihică prevăzut de art.47 din Legea nr.50/1996, în procent de 50 % din salariul de bază brut lunar, pentru perioada 1 octombrie 2000 - 1 septembrie 2004;
- obligarea pârâtului Tribunalul Botoșani la efectuarea mențiunilor corespunzătoare în carnetele de muncă;
- obligarea pârâtului Ministerul Finanțelor Publice să aloce fondurile necesare plății sporului respectiv de 50%;
- obligarea pârâților Ministerul Justiției și Libertăților, Curtea de Apel Suceava și Tribunalul Botoșani să includă sporul de 50% în salariul de încadrare de bază brut lunar.
În fapt, reclamanții au arătat că potrivit art.47 din Legea nr.50/1996, republicată " Pentru risc și suprasolicitare neuropsihică, magistrații, precum și personalul auxiliar de specialitate beneficiază de spor de 50% din salariul de bază brut lunar".
Ulterior, prin OUG nr.177/2002 privind salarizarea și alte drepturi ale magistraților a fost abrogat acest spor, însă această abrogare a fost înlăturată prin art.41 din OUG nr.27/2007 întrucât acest act normativ a abrogat în totalitate OUG nr.177/2002, nu și Legea nr.50/1996. În această situație, au apreciat reclamanții, dreptul prevăzut de art.47 din Legea nr.50/1996 a rămas în vigoare și, pe cale de consecință, el trebuie acordat în continuare și pe viitor judecătorilor și personalului auxiliar de specialitate.
De astfel, în acest sens s-a pronunțat și ÎCCJ prin decizia nr.21/10.03.2008, iar problema prescripției dreptului la acțiune nu se poate pune atâta timp cât aceste drepturi au fost recunoscute ulterior.
Mai mult, la data stabilirii acestui drept în baza art.47 din Legea nr.50/1996 legiuitorul a avut în vedere anumite criterii de referință care rezidă din condițiile în care personalul din justiției își desfășoară activitatea, condiții ce sunt caracterizate de acesta ca fiind condiții de risc și suprasolicitare neuropsihică.
Or, aceste condiții nu s-au schimbat, din dimpotrivă s-au acutizat, întrucât au crescut cerințele înfăptuirii actului de justiție în condiții de calitate și eficiență.
Totodată, reclamanții au arătat că o parte din colegii lor primesc aceste drepturi, fiindu-se recunoscute atât prin hotărâri judecătorești cât și prin ordin al ministrului justiției.
În drept, reclamanții și-au întemeiat cererea pe dispozițiile art.47 din Legea nr.50/1996 și pe decizia nr. 21/10.03.2008 a Înaltei Curți de Casație și Justiție.
Pârâtul Ministerul Justiției și Libertăților a formulat întâmpinare la acțiunea reclamanților, prin care a invocat excepția prescripției dreptului la acțiune în considerarea art. 1,3,7 și 8 din Decretul 167/1958 și a art. 283 din Codul muncii.
Astfel, pârâtul a arătat că termenul de prescripție a început să curgă de la intrarea în vigoare a OG nr. 83/2000 și că în decizia nr. XXI/10.03.2008 a CJ nu există nici o referire la problema prescripției dreptului la acțiune sau la momentul de la care acest termen a început să curgă, fiind deci aplicabile toate regulile prevăzute de Decretul nr. 167/1958.
Prin sentința nr. 874/12.09.2007 pronunțată de Tribunalul Botoșani - secția civilă în dosarul nr-, s-a respins excepția prescripției dreptului material la acțiune cu privire la pretențiile aferente intervalului 1.10.2000 - 1.09.2004, excepție invocată de pârâtul Ministerul Justiției și Libertăților.
S-a admis în parte, acțiunea formulată de reclamanții, -, în contradictoriu cu pârâții Ministerul Justiției și Libertăților B, cu sediul în-, sector 5, Curtea de Apel Suceava, Tribunalul Botoșani și Ministerul Finanțelor Publice
Pârâții Ministerul Justiției și Libertăților B, Curtea de Apel Suceava și Tribunalul Botoșani au fost obligați să plătească reclamanților sporul de risc și suprasolicitate neuropsihică prevăzut de art.47 din Legea nr.50/1996, reprezentând 50% din salariul de bază brut lunar, pentru timpul efectiv lucrat în perioada 1.10.2000 - 1.09.2004, suma urmând a fi actualizată în funcție de indicii de inflație, de la data scadenței până la data plății efective.
Pârâtul Tribunalul Botoșania fost obligat să efectueze în carnetele de muncă ale reclamanților mențiunile de mai sus referitoare la sporul de 50%.
Pârâtul Ministerul Finanțelor Publice Baf ost obligat să aloce fondurile necesare plății sporului respectiv de 50%.
A fost respins ca nefondat capătul de cerere având ca obiect obligarea pârâților Ministerul Justiției și Libertăților B, Curtea de Apel Suceava și Tribunalul Botoșani să includă sporul de 50% în indemnizația brută lunară.
A fost respinsă ca nefondată cererea reclamantului -.
Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut următoarele:
Reclamanții, -, și - au solicitat obligarea pârâților Ministerul Justiției și Libertăților, Curtea de Apel Suceava și Tribunalul Botoșani la plata actualizată a sporului de risc și suprasolicitare neuropsihică prevăzute de art.47 din Legea nr.50/1996, în procent de 50% din salariul de bază brut lunar, pentru perioada 1 octombrie 2000 - 1 septembrie 2004, precum și obligarea pârâtului Tribunalul Botoșani la efectuarea mențiunilor corespunzătoare în carnetele de muncă; - obligarea pârâtului Ministerul Finanțelor Publice să aloce fondurile necesare plății sporului respectiv de 50%; - obligarea pârâților Ministerul Justiției și Libertăților, Curtea de Apel Suceava și Tribunalul Botoșani să includă sporul de 50% în salariul de încadrare de bază brut lunar.
În temeiul art.137 alin.1 Cod procedură civilă, tribunalul s-a pronunțat cu prioritate în raport cu fondul cauzei asupra excepției invocată în cauză, în sensul respingerii excepției prescrierii dreptului materiale la acțiune cu privire la pretențiile aferente perioadei 1.10.2000 - 1.09.2004, din considerentele de urmează:
Potrivit art.166 din Legea nr.53/2003 dreptul la acțiune cu privire la drepturile salariale, se prescrie în termen de 3 ani de la data la care drepturile respective erau datorate.
Analiza cursului prescripției extinctive presupune, așadar, cunoașterea începutului și sfârșitului acestei prescripții, adică în primul rând a datei de la care începe să curgă prescripția extinctivă.
Potrivit art.1886 Cod civilă "Nici prescripție nu poate începe a curge mai înainte de a se naște acțiunea supusă acestui mod de stingere".
În speță, deci, conform acestei reguli, prescripția extinctivă începe să curgă de la data la care drepturile respective erau datorate, regulă stabilită de art.166 din Codul muncii, Dreptul personalului auxiliar la acordarea sporului de 50% a fost abrogat în mod expres prin dispozițiile art. I pct.32 și 42 din OG nr.83/2000, astfel că acesta nu mai era datorat în sensul art.166 din Legea nr.53/2003. În mod evident, data intrării în vigoare a OG nr. 83/2000 nu poate constitui data de la care a început să curgă termenul de prescripție pentru pretențiile reclamanților - așa cum susține pârâtul Ministerul Justiției și Libertăților - întrucât atunci s-a stins dreptul reclamanților la spor și cum sistemul de salarizare a personalului din instituțiile publice se stabilește prin lege, și dreptul lor la acțiune, în lipsa unei prevederi legale în vigoare. Însă, prin Decizia nr.21 din 10.03.2008 instanța supremă din România a stabilit că abrogarea art.47 din Legea nr.50/1996 prin OG nr.83/2000 este neconstituțională; Curtea Constituțională având în competență numai controlul de constituționalitate al dispozițiilor din legile și ordonanțele în vigoare, verificarea constituționalității unei norme abrogate revine prin interpretarea per a contrario a art. 147 alin,1, cu referire la art.126 alin,1 din Constituție, instanțelor judecătorești.
Astfel, Înalta Curte de Casație și Justiție a reținut că: "Or, art. I pct.42 și art. IX alin.2 paragraful 1 din Ordonanța Guvernului nr.83/2000, adoptate cu încălcarea limitelor legii speciale de abilitare, sunt din acest motiv neconstituționale, conform art.147 alin.1 din Constituția României, și își încetează efectele".
Ca urmare actul de abrogare și-a încetat efectele la data publicării deciziei 21 din 10.03.2008 în Monitorul Oficial, adică 13.06.2008.
Aceasta este data de la care Ministerul Justiției și ceilalți ordonatori de credite din sistem datorează sumele reprezentând sporul de 50 % cuvenite reclamanților ulterior datei de 01.09.2000 a publicării OG nr.83/2000, în aplicarea principiului enunțat în art.31 din Legea nr.47/1992 ce se aplică prin asemănare.
Deci, în raport cu art.166 din Legea nr.53/2003, data de la care începe să curgă termenul de prescripție pentru drepturile cuvenite reclamanților ulterior datei de 01.09.2000, este 13.06.2008 și urmează să se împlinească abia la 13.06.2011.
Cu privire la fondul pretențiilor reclamanților, tribunalul a reținut că prin decizia nr.21 din 10.03.2008 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, publicată în nr.444 din 13.06.2008, s-a stabilit că:
"În interpretarea și aplicarea unitară a dispozițiilor art.47 din Legea nr.50/1996 privind salarizarea și alte drepturi ale personalului din organele autorității judecătorești, republicată, constată că judecătorii, procurorii, magistrații -asistenți, precum și personalul auxiliar de specialitate au dreptul la un spor de 50% pentru risc și suprasolicitare neuropsihică, calculat la indemnizația brută lunară, respectiv salariul de bază brut lunar, și după intrarea în vigoare a Ordonanței Guvernului nr.83/2000, aprobată prin Legea nr.334/2001".
Potrivit art. 329 alin.3 Cod procedură civilă, în cazul deciziilor pronunțate pentru soluționarea recursului în interesul legii " dezlegarea dată problemelor de drept judecate este obligatorie pentru instanțe".
Drept urmare, în baza art.281 din Codul muncii raportat la art.47 din Legea nr.50/1996 și la decizia nr.21 din 10.03.2008 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, tribunalul a admis în parte acțiunea privind pe reclamanții, -, și a obligat pârâții Ministerul Justiției și Libertăților, Curtea de Apel Suceava, Tribunalul Botoșani să plătească acestora sporul de risc și suprasolicitare neuropsihică în procent de 50% din salariul de bază brut lunar, pentru timpul efectiv lucrat în perioada 1.10.l2000 - 1.09.2004, sumele urmând a fi actualizate în funcție de indicii de inflație, de la data scadenței și până la data plății efective.
În ceea ce privește pe reclamantul -, tribunalul a constatat că acesta prestează activitate de șofer, neavând calitatea de personal auxiliar de specialitate așa încât nu a fost salarizat în baza Legii nr.50/1996, motiv pentru care acțiunea acestuia a fost respinsă ca nefondată.
Ca urmare a admiterii primului capăt din cererea reclamanților, în temeiul art.1 din Decretul nr.92/1976 pârâtul Tribunalul Botoșania fost obligat să efectueze mențiunile corespunzătoare acordării acestui spor în carnetele de muncă ale reclamanților, iar pârâtul Ministerul Finanțelor Publice să aloce Ministerului Justiției și Libertăților fondurile necesare plății acestui spor.
Cât privește cererea reclamanților de includere a sporului de risc și suprasolicitare neuropsihică în salariul de încadrare de bază brut lunar, aceasta a fost respinsă ca nefondată, întrucât nu s-au invocat prevederi normative care să susțină această pretenție.
Astfel, potrivit art.157 alin.2 din Codul muncii, sistemul de salarizare a personalului din autoritățile publice se stabilește prin lege, or OG nr.8/2007 nu conține prevederi care să poată constitui temei de drept pentru pretenția reclamanților.
Împotriva sentinței sus-menționate au declarat recurs pârâții Ministerul Justiției și Libertăților, care a solicitat, în temeiul art. 304 pct.4, 9 raportat la art. 312 Cod procedură civilă, casarea sentinței atacate și respingerea acțiunii ca prescrisă, precum și Ministerul Finanțelor Publice - Direcția Generală a Finanțelor Publice a Județului B, care a solicitat respingerea acțiunii față de Ministerul Finanțelor Publice.
În motivarea recursului, Ministerul Justiției și Libertăților a arătat, în esență, că prima instanță a depășit în mod flagrant limitele puterii judecătorești, consacrând un drept salarial care nu este prevăzut de legislația în vigoare, arogându-și atribuții de legiferare, dovadă în acest sens fiind decizia Curții Constituționale din data de 27.05.2009. De asemenea, a arătat că hotărârea a fost pronunțată cu aplicarea greșită a legii, întrucât instanța de fond a admis în mod greșit cererea prin care se solicită acordarea unor drepturi salariale prescrise, precizând că singurul efect prevăzut de lege pentru o decizie a Înaltei Curți, pronunțată în soluționarea recursului în interesul legii, este caracterul obligatoriu pentru instanțe în privința problemelor de drept dezlegate, însă nu acela de a paraliza aplicarea unor instituții de ordine publică, cum este prescripția extinctivă. A mai arătat că momentul de început al curgerii termenului de prescripție este stabilit de lege, respectiv de Decretul nr. 167/1956 ce reglementează în acest sens o regulă generală și mai multe reguli speciale, începutul prescripției extinctive fiind, cum se arată în literatura de specialitate, "o chestiune de ordine publică". Ca practică judiciară, recurentul Ministerul Justiției și Libertăților a invocat o serie de hotărâri judecătorești.
În motivarea recursului său, întemeiat pe disp. art. 304 pct. 9 Cod procedură civilă, Ministerul Finanțelor Publice a invocat lipsa calității sale procesuale pasive, arătând, în esență, că obiectul acțiunii vizează plata unor drepturi salariale datorate de Ministerul Justiției și Libertăților, iar Ministerul Finanțelor Publice nu are nici o răspundere privind garantarea acestor drepturi, întrucât obligația de stabilire a salariilor de bază, a criteriilor, a sumelor necesare pentru cheltuielile de personal și de acordare a drepturilor bănești cuvenite revine ordonatorului principal de credite bugetare. Ministerul Finanțelor Publice nu are calitatea de ordonator principal de credite, acestuia revenindu-i, potrivit legii, doar obligația de aprobare a statelor astfel întocmite. A mai arătat că doar ordonatorul principal de credite are competența elaborării unor eventuale proiecte de rectificare bugetară pentru drepturi salariale, conform procedurii prevăzute de legea finanțelor publice nr. 500/2002, acest atribut neputând fi extins asupra Ministerul Finanțelor Publice.
Analizând sentința recurată prin prisma actelor și lucrărilor dosarului, precum și a motivelor invocate în recurs, Cod procedură civilă, Curtea constată că acestea sunt nefondate.
În ceea ce privește motivul de recurs invocat de către Ministerul Justiției și Libertăților, în sensul că prima instanță a depășit în mod flagrant limitele puterii judecătorești, consacrând un drept salarial care nu este prevăzut de legislația în vigoare, arogându-și atribuții de legiferare, Curtea reține următoarele:
Potrivit dispozițiilor art. 47 din Legea nr. 50/1996 republicată, "pentru risc și suprasolicitare neuropsihică, magistrații precum și personalul auxiliar de specialitate beneficiază de un spor de 50% din salariul de bază brut lunar".
Prin art. 1 pct. 42 din nr.OG 83/2000 pentru modificarea și completarea Legii nr. 50/1996, art. 47 din Legea nr. 50/1996 a fost abrogat expres.
Procedându-se în acest mod, au fost încălcate atât normele constituționale de principiu referitoare la delegarea legislativă, cât și dispozițiile Legii nr. 125/2000 privind abilitarea Guvernului de a emite ordonanțe.
Aceasta, întrucât potrivit art. 108 din alin.3 din Constituție "Ordonanțele se emit în temeiul unei legi speciale de abilitare, în limitele și condițiile prevăzute de aceasta".Or, prin art. 1 pct. Q 1 din Legea 125/2000 Guvernul a fost abilitat să emită ordonanțe doar cu privire la "Modificarea și completarea Legii nr. 50/1996 privind salarizarea și alte drepturi ale personalului din organele judecătorești, republicată".
Ori, prin OG nr. 83/2000 s-a procedat și la abrogarea unor dispoziții ale Legii 50/1996, deși așa cum rezultă din dispozițiile art. 56 - 62 din Legea nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative, republicată, modificarea, completarea și abrogarea constituie evenimente legislative distincte.
Deci, cu toate că prin legea de abilitare nu a fost prevăzută decât posibilitatea modificării și completării legii, prin ordonanța emisă în temeiul legii a avut loc și abrogarea unor dispoziții ale acesteia.
Este de remarcat în acest context, că acolo unde legislativul a intenționat să acorde executivului abilitare pentru abrogarea unor texte de lege, a prevăzut expres aceasta în cuprinsul legii de abilitare. Astfel, conform art. 1 pct. Q 3 din Legea 125/2000, Guvernul a fost abilitat să emită ordonanță pentru "Abrogarea art. 2 alin.3 pct. B lit. d din Decretul 247/1997."
Prin decizia nr. 21 din 10 martie 2008 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, în interpretarea și aplicarea unitară a dispozițiilor art. 47 din Legea nr. 50/1996 privind salarizarea și alte drepturi ale personalului din organele autorității judecătorești, republicată, s-a constatat că judecătorii, procurorii, magistrații asistenți, precum și personalul auxiliar de specialitate au dreptul la un spor de 50% pentru risc și suprasolicitare neuropsihică, calculat la indemnizația brută lunară, respectiv salariul de bază brut lunar și după intrarea în vigoare a nr.OG 83/2000 aprobată prin Legea nr. 334/2001.
Art. 329 alin. 3 din Codul d e procedură civilă prevede că dezlegarea dată problemelor de drept judecate, prin intermediul deciziilor pronunțate în interesul legii, este obligatorie pentru instanță.
Este adevărat că prin decizia nr. 838 din 27 mai 2009, Curtea Constituțională a constatat existența unui conflict juridic de natură constituțională între autoritatea judecătorească, pe de o parte, și Parlamentul României și Guvernul României, pe de altă parte.
atribuției prevăzute de art. 146 lit. e din Constituție cu efectuarea de către Curtea Constituțională a unui control de legalitate/constituționalitate asupra hotărârilor judecătorești, transformând Curtea într-o instanță de control judiciar, ar echivala cu o deturnare a dispozițiilor constituționale privind soluționarea conflictelor juridice și o încălcare flagrantă a competenței Curții Constituționale.
Însăși Curtea Constituțională arată în cuprinsul deciziei mai sus menționate că această decizie pronunțată în soluționarea conflictului juridic de natură constituțională nu produce nici un efect cu privire la valabilitatea deciziilor deja pronunțate de Înalta Curte de Casație și Justiție în exercitarea atribuției consacrate de art. 329 din Codul d e procedură civilă.
Curtea a statuat și cu alte ocazii că, potrivit competențelor sale care sunt expres și limitativ prevăzute de art. 146 din Constituție și de Legea nr. 47/1992, nu este competentă să cenzureze legalitatea unor hotărâri judecătorești sau să constate că acestea sunt lipsite de efecte juridice (decizia nr. 988 din 1.2008).
De asemenea, Curtea reține că prin art. 1 din Protocolul 1 la Convenția pentru apărarea drepturilor omului și libertăților fundamentale, s-a stabilit că "Orice persoană fizică sau juridică are dreptul la respectarea bunurilor sale. Nimeni nu poate fi lipsit de proprietatea sa decât pentru cauză de utilitate publică și în condițiile prevăzute de lege și de principiile generale ale dreptului internațional". Sporul de risc și suprasolicitare neuropsihică solicitat de reclamanți fiind un drept de creanță, este un bun în sensul art. 1 din Protocolul adițional nr. 1 la Convenția Drepturilor Omului, iar prin abrogarea art. 47 din Legea nr. 50/1996 reclamanții au fost lipsiți de proprietatea asupra acestui bun. Ori, lipsirea de proprietate se putea face, potrivit art. 1 din Protocolul adițional nr. 1 la Convenția Europeană a drepturilor omului, doar pentru o cauză de utilitate publică.
Ori, din cuprinsul OG nr. 83/2000 prin care s-a modificat art. 47 din Legea nr. 50/1996, nu rezultă care a fost utilitatea publică a lipsirii magistraților și personalului auxiliar de proprietatea lor asupra sporului de risc și suprasolicitare.
Potrivit art. 20 alin. 2 din Constituția României, dacă există neconcordanță între pactele și tratatele privitoare la drepturile omului la care România este parte și legile interne, au prioritate de aplicare reglementările internaționale, cu excepția cazurilor în care Constituția sau legile interne ar conține dispoziții mai favorabile, Curtea constatând că există conflict între art. 1 pct. 42 din OG 83/2000, care a abrogat art. 47 din Legea 50/1996 și art. 1 din Protocolul adițional 1 la Convenția Europeană a Drepturilor Omului, acest din urmă text legal având, deci, prioritate.
Referitor la motivul de recurs invocat de către Ministerul Justiției și Libertăților, în sensul că instanța de fond a admis în mod greșit cererea prin care se solicită acordarea unor drepturi salariale prescrise, Curtea reține următoarele:
Pentru ca prescripția să-și producă efectul sancționator extinctiv, este necesar ca pentru titularul dreptului la acțiune să existe, pe lângă voința de a acționa și posibilitatea reală de a acționa, adică de a se adresa organului competent pentru protecția dreptului său.
Dacă pe timpul cât durează împrejurarea care îl împiedică pe titularul dreptului la acțiune să acționeze prescripția nu ar fi oprită, adică suspendată, s-ar ajunge la situația în care titularul dreptului la acțiune să i se aplice efectul extinctiv, fără a i se imputa posibilitatea ori neglijența în a acționa, într-o asemenea situație prescripția ar fi deturnată de la finalitatea sa, nemaiavând caracter real.
În condițiile în care prin art. 1 pct. 42 din OG nr.83/2000 art. 47 din Legea 50/1996 a fost abrogat, nu le poate fi imputat reclamanților intimați pasivitatea ori neglijența în a acționa.
După pronunțarea deciziei în interesul legii nr. XXI/10.03.2008, reclamanții intimați au avut posibilitatea reală de a acționa, de a se adresa instanței pentru plata acestor drepturi.
Pe de altă parte, câtă vreme prin decizia XXI din 10.03.2008, instanța supremă a constatat și neconstituționalitatea unei norme de abrogare a dispozițiilor art. 47 din Legea nr. 50/1996, republicată, cu modificările și completările ulterioare, și de aplicabilitate în continuare a măsurii abrogate, pe durata de timp de la abrogarea nelegală și până la constatarea neconstituționalității normei abrogatoare, nu se poate pune problema curgerii prescripției dreptului la acțiune pentru plata drepturilor salariale restante.
Deși pârâtul Ministerul Justiției a invocat dispozițiile art. 283 alin. 1 lit. c din Codul muncii, conform cărora cererile pentru soluționarea unui conflict de muncă pot fi formulate în termen de 3 ani de la data nașterii dreptului la acțiune, în situația conflictelor de muncă având ca obiect plata unor drepturi salariale neacordate, aceste prevederi trebuie coroborate cu dispozițiile art. 166 alin. 2 din Codul muncii, care stabilește expres că termenul de prescripție este întrerupt în cazul în care intervine o recunoaștere din partea debitorului cu privire la drepturile la drepturile salariale sau cele derivând din plata salariului dar și cu dispozițiile legislației civile în măsura în care nu sunt incompatibile specificului raporturilor de muncă conform art. 295 din Codul muncii.
Conform art. 16 alin. 1 din Decretul nr. 167/1958 privitor la prescripția extinctivă, prescripția se întrerupe și în cazul în care intervine recunoașterea dreptului a cărui acțiune se prescrie, făcută de cel în folosul căruia curge prescripția, efectul întreruperii termenului de prescripție constând, conform art. 17 alin. 1 și 2 din același act normativ în ștergerea prescripției începute înainte de a se fi ivit împrejurarea care a întrerupt-o și începerea unui nou termen de prescripție.
Or, în cauză au intervenit mai multe acte de întrerupere a cursului prescripției, prin diferite acte emise de Ministerul Justiției, respectiv prin Ordinul nr. 903/C din 18.03.2003 al Ministrului Justiției s-a constituit Comitetul mixt de soluționare a problemelor de natură salarială a magistraților, Ministerul Justiției efectuând diferite demersuri la Ministerul Finanțelor Publice pentru alocarea fondurilor necesare plății drepturilor salariale restante, iar prin Ordinul nr. 3/C din 11.01.2005 același pârât a dispus calcularea și centralizarea sumelor datorate magistraților din cadrul organelor autorității judecătorești, inclusiv pentru cei care nu dețineau titluri executorii (anexele 1-18 la ordin).
Totodată, s-a constatat că prin nr.HG 232/2005, publicată în nr. 273/2005, act normativ cu putere de lege, producând efecte erga omnes, a fost aprobată Strategia de reformă a sistemului judiciar pe anii 2005 - 2007 și Planul de acțiune pentru implementarea Strategiei de reformă pentru perioada specificată, iar prin Cap. VI pct. 3.2 din anexa 2 s-a stabilit măsura plății drepturilor salariale restante și diminuarea discriminărilor salariale pentru personalul din domeniul autorității judecătorești, inclusiv pentru cei care nu dețineau titluri executorii cu scadența de plată în luna decembrie 2005, măsură preluată și în Angajamentul perfectat cu ocazia încheierii negocierilor de aderare a României la Uniunea Europeană, obligația de plată a drepturilor salariale restante și salarizarea adecvată și nediscriminatorie a magistraților și personalului auxiliar de specialitate constituind o prioritate cuprinsă în planul de acțiune pentru anii 2005-2007.
Prin urmare, Curtea constată că în mod corect prima instanță a respins excepția prescripției dreptului material la acțiune cu privire la pretențiile aferente intervalului 01.10.2000 - 01.09.2004.
În ceea ce privește recursul declarat de către pârâtul Ministerul Finanțelor Publice, Curtea reține următoarele:
Potrivit dispozițiilor art.19 din Legea nr.500/2002 privind finanțele publice, Ministerul Finanțelor ordonează acțiunile ce sunt în responsabilitatea Guvernului cu privire la sistemul bugetar și anume: pregătirea proiectelor legilor bugetare anuale, ale legilor de rectificare și ale legilor privind aprobarea contului general anual de execuție, iar potrivit dispozițiilor art. 3 alin. 1 pct. 2 din nr.HG 208/2005, Ministerul Finanțelor este cel care are ca atribuții elaborarea proiectului bugetului de stat, precum și proiectul legii de rectificare a bugetului de stat, operând rectificările corespunzătoare.
De asemenea, reține Curtea că, potrivit art. 131 alin. 1 din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară, activitatea instanțelor și parchetelor este finanțată de la bugetul de stat.
Deși raporturile de muncă dau naștere la obligații între angajator și angajat, în speță reclamanții intimați nu l-au chemat în judecată pe pârâtul Ministerul Finanțelor Publice pentru neîndeplinirea obligațiilor izvorând din contractul de muncă, ci pentru alocarea sumelor necesare plății drepturilor salariale pretinse, acesta justificând calitate procesuală pasivă în cauză în conformitate cu prevederile art. 19 din Legea nr. 500/2002 și art. 3 alin. 1 pct. 2 din HG208/2005.
Este real că, potrivit art. 4 alin. 1 din nr.OG 22/2002 privind executarea obligațiilor stabilite prin titluri executorii, aprobată prin Legea nr.288/2002, modificată prin Legea nr.110/2007, ordonatorul principal de credite, în speță Ministerul Justiției și Libertăților, are obligația să dispună toate măsurile ce se impun, inclusiv virări de credite bugetare pentru plata sumelor stabilite prin titluri executorii, aceste operațiuni putând fi efectuate pe tot parcursul anului.
Pentru asigurarea efectuării unor astfel de plăți, însă, în lipsa aprobării legii de rectificare a bugetului cu sumele necesare și în lipsa alimentării cu fonduri a conturilor Ministerului Justiției și Libertăților de către Ministerul Finanțelor Publice, cel dintâi ar fi practic în imposibilitate să achite sumele la care a fost obligat prin sentința recurată.
Legitimarea procesuală activă sau pasivă nu se raportează cu necesitate la raportul juridic dedus judecății, ci la dreptul de a reclama în justiție și la obligația de a răspunde față de pretențiile formulate prin cererea de chemare în judecată, iar prin prisma celor reținute anterior, Curtea constată că pârâtului Ministerul Finanțelor Publice trebuie să-i fie opozabilă hotărârea primei instanțe, fiind justificată calitatea sa procesuală pasivă.
În situația în care Ministerul Finanțelor Publice nu ar fi fost obligat să aloce fondurile necesare acordării drepturilor salariale solicitate de către reclamanții intimați, hotărârea judecătorească ar fi lipsită de una dintre cele mai importante funcții ale sale, respectiv puterea executorie.
Prin urmare, Curtea constată că în cauză nu este dată excepția lipsei calității procesuale pasive a Ministerul Finanțelor Publice.
Având în vedere cele reținute, constatând că sentința recurată este legală, în temeiul dispozițiilor art. 312 al. 1 Cod procedură civilă și al dispozițiilor legale mai sus arătate, Curtea va respinge recursurile ca nefondate.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII,
DECIDE:
Respinge ca nefondate recursurile declarate de pârâții Ministerul Finanțelor Publice B - Direcția Generală a Finanțelor Publice, cu sediul în municipiul B,-, județul B și Ministerul Justiției și Libertăților, cu sediul în B,-, sector 5, prin reprezentanții săi legali, împotriva sentinței nr.742din5 iunie 2009, pronunțată de Tribunalul Botoșani - Secția civilă (dosar nr-).
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 6 octombrie 2009.
Președinte, Judecători, Grefier,
Red.
2 ex. 23.10.2009
Președinte:Sas LauraJudecători:Sas Laura, Bratu Ileana, Mitrea Muntean
