Drepturi salariale ale personalului din justiție. Sentința 111/2009. Curtea de Apel Suceava

Dosar nr- - Drepturi salariale -

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL SUCEAVA

SECȚIA CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE

SENTINȚA Nr.111

Ședința publică din 17 februarie 2009

PREȘEDINTE: Gheorghiu Neculai

JUDECĂTOR 2: Apetroaie Eufrozina Arbureanu Ovidiu

Asistenți judiciari - -

-

Grefier

Pe rol se află judecarea acțiunii civile având ca obiect drepturi salariale formulată de reclamanții:, C, a, G, scu, și C, în contradictoriu cu pârâții: Ministerul Economiei și Finnațelor, Ministerul Justiției, Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Galați, Parchetul de pe lângă Curtea de APEL SUCEAVA, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Timișoara, Parchetul de pe lângă Tribunalul Botoșani, Parchetul de pe lângă Tribunalul București, Parchetul de pe lângă Tribunalul Călărași, Parchetul de pe lângă Tribunalul Constanța, Parchetul de pe lângă Tribunalul Dâmbovița, Parchetul de pe lângă Tribunalul Ialomița, Parchetul de pe lângă Tribunalul Satu Mare, Parchetul de pe lângă Tribunalul Vrancea, Tribunalul Alba, Tribunalul Bacău, Tribunalul Brașov, Tribunalul București, Tribunalul Giurgiu, Tribunalul Ialomița, Tribunalul Iași, Tribunalul Neamț, Tribunalul O l t, Tribunalul Prahova, Tribunalul Sibiu, Tribunalul Suceava, Tribunalul Vâlcea, Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării, Curtea de Apel Alba Iulia, Curtea de Apel București, Curtea de APEL SUCEAVA, Curtea de Conturi a României și Direcția Națională Anticorupție, chemat în garanție fiind Ministerul Economiei și Finanțelor.

La apelul nominal s-a prezentat consilier juridic, pentru Parchetul de pe lângă Curtea de APEL SUCEAVA, lipsă fiind reclamanții, reprezentanții celorlalți pârâți și reprezentantul chematului în garanție.

Procedura este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei după care, curtea, având în vedere dispozițiile Deciziei nr.104 din 20 ianuarie 2009, pronunțată de Curtea Constituțională a României, în dosarul nr.2301/D/2008, prin care a constatat neconstituționalitatea prevederilor art. I și II din nr.OUG 75/2008, raportat la dispozițiile art. 2 pct. 1 lit. c din Codul d e procedură civilă, a pus în discuție excepția de necompetență materială a acestei instanțe în soluționarea prezentei cauze.

Reprezentanta pârâtului Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Curtea de APEL SUCEAVA, față de excepția invocată astăzi de instanță, referitor la neconstituționalitatea constată de Curtea Constituțională cu privire la art. I și II din nr.OUG75/2008, a pus concluzii de admitere a excepției și scoaterea dosarului de pe rolul acestei curți cu trimiterea cauzei spre competentă soluționare la Tribunalul Suceava.

După deliberare,

CURTEA

Asupra acțiunii civile de față, constată:

Prin acțiunea adresată Curții de APEL SUCEAVA - secția conflicte de muncă și asigurări sociale, reclamanții:, C, a, G, scu, și, au solicitat ca prin hotărârea ce se va pronunța în contradictoriu cu pârâții Ministerul Economiei și Finnațelor, Ministerul Justiției, Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Galați, Parchetul de pe lângă Curtea de APEL SUCEAVA, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Timișoara, Parchetul de pe lângă Tribunalul Botoșani, Parchetul de pe lângă Tribunalul București, Parchetul de pe lângă Tribunalul Călărași, Parchetul de pe lângă Tribunalul Constanța, Parchetul de pe lângă Tribunalul Dâmbovița, Parchetul de pe lângă Tribunalul Ialomița, Parchetul de pe lângă Tribunalul Satu Mare, Parchetul de pe lângă Tribunalul Vrancea, Tribunalul Alba, Tribunalul Bacău, Tribunalul Brașov, Tribunalul București, Tribunalul Giurgiu, Tribunalul Ialomița, Tribunalul Iași, Tribunalul Neamț, Tribunalul O l t, Tribunalul Prahova, Tribunalul Sibiu, Tribunalul Suceava, Tribunalul Vâlcea, Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării, Curtea de Apel Alba Iulia, Curtea de Apel București, Curtea de APEL SUCEAVA, Curtea de Conturi a României și Direcția Națională Anticorupție, chemat în garanție fiind Ministerul Economiei și Finanțelor, să se dispună:

-obligarea pârâților la plata drepturilor salariale cuvenite reclamanților, reprezentând sporul de 15% din salariul de bază brut lunar, pentru confidențialitate, începând cu data de 1 septembrie 2000 și până la 01.10.2004 după cum urmează:

- obligarea Ministerului Justiției la plata către reclamanta pentru perioada 15.03.2001 - 15.03.2002;

- obligarea Curții de Apel București către reclamanții: pentru perioada 01.12.2000 - 10.10.2004; pentru perioada 15.03.2002 - 01.10.2004; pentru perioada 01.05.2004 - 01.10.2004; pentru perioada 01.10.2002 - 01.10.2004; pentru perioada01.05.2004 - 01.10.2004; pentru perioada 01.10.2001 - 01.10.2004; pentru perioada 30.11.2006 până la data detașării la, și pentru toată perioada pentru reclamanta;

- obligarea pentru grefierii pentru perioada 10.11.2003 - 19.01.2005; pentru perioada 01.09.2000 - 18.09.2005, pentru perioada 01.09.2000 - 02.12.2007;

- obligarea Curții de Apel Alba Iulia pentru reclamanții pentru perioada01.05.2004 - 01.10.2004; pentru perioada 01.09.20044 - 01.10.2004;

- obligarea Tribunalului București pentru reclamanții, pentru toată perioada;

- obligarea pentru perioada 01.09.2000 - 01.05.2004, pentru perioada 01.05.2001 - 01.05.2004, pentru perioada 01.09.2000 - 01.10.2001, pentru perioada 01.09.2000 - 01.10.2002, pentru perioada 01.09.2000 - 01.12.2000, pentru perioada 17.04.2001 - 01.10.2004, pentru perioada 01.11.2003 - 19.10.2004, pentru perioada 01.09.2000 - 01.07.2005;

- obligarea către sRoșu pentru perioada 01.09.2000 - 30.11.2006, pentru perioada 01.09.2000 - la zi;

- obligarea Tribunalului Giurgiu pentru reclamantele - toată perioada și pentru perioada 01.09.2000 până la data detașării la;

- obligarea Tribunalului Vâlcea pentru reclamantul;

- obligarea Tribunalului Prahova pentru reclamantul;

- obligarea Tribunalului Ialomița pentru reclamantele și;

- obligarea Tribunalului Suceava și Curtea de APEL SUCEAVA pentru reclamantul;

- obligarea Tribunalului Olt pentru reclamanta pentru perioada 01.09.2000 - 31.10.2003;

- obligarea Tribunalului Brașov pentru reclamantele pentru perioada 01.09.2000 - 01.05.2004, pentru perioada 01.09.2000 - 01.05.2001;

- obligarea Tribunalului Iași pentru reclamanta pentru perioada 01.09.2001 - 01.05.2002 și pentru o perioadă de 01.09.2000 până la detașarea la;

- obligarea Tribunalului Neamț pentru reclamanta pentru perioada 01.10.2002 - 01.11.2003;

- obligarea Tribunalului Bacău pentru reclamanta pentru perioada 01 mai 2002 - 01.10.2002; 01.09.2003 - 11.07.2004;

- obligarea Tribunalului Sibiu pentru reclamanta pentru perioada 01.10.2000 - 15.03.2003.

- obligarea Tribunalului Alba pentru reclamanta pentru perioada 15.03.2003 - 01.10.2004;

- obligarea Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție pentru reclamanții, pentru toată perioada;

- obligarea către pentru perioada 01.09.2000 - 30.11.2002; pentru perioada 15.07.2003 - 01.10.2004, pentru perioada 01.05.2004 - 30.06.2004, G pentru perioada 01.10.2003 - 01.10.2004 și grefierul pentru perioada 01.01.2001 - 01.01.2005;

- obligarea Direcției Naționale Anticorupție pentru reclamanții pentru perioada 01.12.2002 - 01.10.2004, pentru perioada 01.09.2002 - 01.10.2004, pentru perioada 01.10.2002 - 01.10.2003, pentru perioada 01.10.2002 - 01.10.2004;

- obligarea Parchetului de pe lângă Curtea de APEL SUCEAVA, pentru reclamantul pentru perioada 01.11.2001 - 31.08.2002;

- obligarea Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Timișoara pentru reclamanta C;

- obligarea Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București pentru reclamanții C, - pentru toată perioada;

-pentru pentru perioada 01.02.2001 - 01.10.2004 pentru perioada 01.09.2000 - 01.10.2002, pentru perioada 01.06.2004 - 01.10.2004, pentru perioada 01.02.2004 - 19.10.2004, pentru perioada 21.01.2003 - 01.10.2004;

- pentru grefiera scu pentru perioada 01.01.2004 - 01.04.2005;

- obligarea Parchetului de pe lângă Tribunalul Botoșani pentru reclamantul pentru perioada 01.09.2000 - 31.10.2000;

- obligarea Parchetului de pe lângă Tribunalul București pentru reclamanții pentru perioada 01.09.2000 - 14.07.2003, pentru perioada 01.09.2000 - 20.01.2003, pentru perioada 01.09.2000 - 01.02.2001, pentru perioada 01.09.2000 - 01.06.2004, pentru perioada 01.09.2000 - 01.02.2004, pentru perioada 01.09.2000 - 01.10.2004, pentru perioada 01.09.2000 și până la detașarea la;

- obligarea Parchetului de pe lângă Tribunalul Călărași pentru reclamantul;

- obligarea Parchetului de pe lângă Tribunalul Vrancea pentru reclamanții pentru perioada 01.09.2000 - 14.11.2001, a pentru perioada 01.09.1000 - 19.10.2004;

- obligarea Parchetului de pe lângă Tribunalul Ialomița pentru reclamantul;

- obligarea Parchetului de pe lângă Tribunalul Călărași pentru reclamantul;

- obligarea Parchetului de pe lângă Tribunalul Dâmbovița pentru reclamantul pentru perioada 01.09.2000 și până la detașarea la;

- obligarea Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Galați pentru reclamanții pentru perioada 15.11.2001 - 19.10.2004 și G pentru perioada 01.09.2000 -01.10.2002;

- obligarea Parchetului de pe lângă Tribunalul Satu Mare pentru reclamantul;

- obligarea Curții de Conturi a României pentru reclamantul pentru perioada 01.09.2000 - 01.04.2004;

- obligarea Consiliului Superior al Magistraturii de la data de 4 martie 2008 la zi pentru reclamanții:, C, a, G, C;

-de la data detașării la zi pentru reclamanții, și;

-pentru grefierii, și de la data detașării la zi;

-obligarea pârâților la plata sumelor actualizate în raport de indicii de inflație începând cu data de la care trebuiau achitate sumele și până la data plății efective și plata dobânzii legale pentru aceeași perioadă;

-obligarea pârâților și la plata și pentru viitor a sporului de confidențialitate;

-obligarea pârâților să efectueze cuvenitele mențiuni în carnetele de muncă privind drepturile salariale solicitate;

-obligarea pârâtului Ministerul Economiei și Finanțelor să aloce sumele necesare pentru plata drepturilor salariale solicitate;

Prin art.1 alin.1 din nr.OUG 75/2008 privind stabilirea unor măsuri pentru soluționarea unor aspecte financiare în domeniul justiției publicat în Monitorul Oficial nr.462 din 20.06.2008 s-a stabilit că cererile având ca obiect acordarea unor drepturi salariale formulate de personalul salarizat potrivit nr.OUG27/2000 privind salarizarea și alte drepturi ale judecătorilor, procurorilor și altor categorii de personal din sistemul justiției, aprobate prin Legea nr.45/2007, cu modificările și completările ulterioare, precum și potrivit nr.OG8/2007 privind salarizarea personalului auxiliar de specialitate din cadrul instanțelor judecătorești și al parchetelor de pe lângă acestea precum și din cadrul altor unități din sistemul justiției aprobate prin Legea nr.247/2007, cu modificările și completările ulterioare, sunt soluționate în primă instanță de Curțile de apel, contrar dispozițiilor stabilite prin art.2 alin.1 lit. c și art.3 Cod procedură civilă și a dispozițiilor art.71 și art.82 din Legea nr.168/2009, privind soluționarea conflictelor de muncă.

Prin decizia nr.104 din 20.01.2009 publicată în Monitorul Oficial nr. 73/09.02.2009 Curtea Constituțională a admis excepția de neconstituționalitate ridicată din oficiu, de Înalta Curte de Casație și Justiție - Secția civilă și de proprietate intelectuală și a constatat că dispozițiile art. I și II din nr.OUG75/2008 sunt neconstituționale.

Prin considerentele acestei decizii Curtea Constituțională a reținut, în esență că nici unul din obiectivele nr.OUG75/2008 nu este susceptibil de a fi atins prin măsura schimbării de competență, adică prin derogare de la dreptul comun în materia litigiilor de muncă, în domeniul acțiunilor privind valorificarea drepturilor salariale ale personalului din justiție, că dispozițiile art. I și II din nr.OUG75/2008 înfrâng dispozițiile art.115 alin.6 din Constituție afectând regimul unei instituții fundamentale a statului, Înalta Curte de Casație și Justiție al cărei statut constituțional este prevăzut prin art.126 alin.4 din Constituție, potrivit cărora compunerea și regulile de funcționare se stabilesc prin lege organică, fiind încălcate și exigențele art.21 alin.3 din Constituție în ce privește soluționarea conflictelor într-un termen rezonabil, cu motivarea că supradimensionarea instanței supreme are repercursiuni asupra judecării cu celeritate a cauzelor, afectând grav calitatea actului de justiție cu atât mai mult cu cât în cadrul Înaltei Curți de Casație și Justiție nu funcționează o secție specializată în soluționarea conflictelor și a litigiilor de muncă.

În raport de decizia Curții Constituționale nr.104 din 20.01.2009, privind neconstituționalitatea dispozițiilor art. și II din nr.OUG75/2008 privind stabilirea unor măsuri de soluționare a unor aspecte financiare în sistemul justiției, a dispozițiilor art.2 alin.1 lit. c Cod procedură civilă potrivit cărora, tribunalele judecă în primă instanță conflictele de muncă cu excepția celor date prin lege în competența altor instanțe, va fi admisă excepția invocată din oficiu, de necompetență materială a Curții de APEL SUCEAVA, de a soluționa, în primă instanță conflictele de muncă constând în plata drepturilor salariale formulată de judecători, procurori și personalul auxiliar din cadrul instanțelor judecătorești și al parchetelor de pe lângă acestea, urmând ca față de prevederile art. 158 Cod procedură civilă, să fie declinată competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Suceava - secția civilă - completului specializat pentru soluționarea conflictelor de muncă, instanță căreia îi va fi înaintat dosarul.

Pentru aceste motive,

În numele Legii

HOTĂRĂȘTE:

Admite excepția necompetenței materiale a instanței.

Declină competența de soluționare a cauzei civile având ca obiect drepturi salariale, formulată de reclamanții:, C, a, G, scu, și C, în contradictoriu cu pârâții: Ministerul Economiei și Finnațelor, Ministerul Justiției, Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Galați, Parchetul de pe lângă Curtea de APEL SUCEAVA, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Timișoara, Parchetul de pe lângă Tribunalul Botoșani, Parchetul de pe lângă Tribunalul București, Parchetul de pe lângă Tribunalul Călărași, Parchetul de pe lângă Tribunalul Constanța, Parchetul de pe lângă Tribunalul Dâmbovița, Parchetul de pe lângă Tribunalul Ialomița, Parchetul de pe lângă Tribunalul Satu Mare, Parchetul de pe lângă Tribunalul Vrancea, Tribunalul Alba, Tribunalul Bacău, Tribunalul Brașov, Tribunalul București, Tribunalul Giurgiu, Tribunalul Ialomița, Tribunalul Iași, Tribunalul Neamț, Tribunalul O l t, Tribunalul Prahova, Tribunalul Sibiu, Tribunalul Suceava, Tribunalul Vâlcea, Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării, Curtea de Apel Alba Iulia, Curtea de Apel București, Curtea de APEL SUCEAVA, Curtea de Conturi a României și Direcția Națională Anticorupție, chemat în garanție fiind Ministerul Economiei și Finanțelor, în favoarea Tribunalului Suceava.

Cu drept de recurs în 5 zile de la pronunțare.

Pronunțată în ședință publică azi 17 februarie 2009.

Președinte, Judecător, Asistenți Judiciari, Grefier,

Red.

Tehnored.

Ex.2/20.02.2009

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL SUCEAVA

Secția conflicte de muncă și asigurări sociale

Dosar nr- din 18 februarie 2009

CĂTRE,

TRIBUNALUL SUCEAVA,

- Secția civilă -

Vă înaintăm alăturat, dosarul acestei instanțe nr-, întrucât prin Sentința nr. 111 din 17 februarie 2009, pronunțată de Curtea de APEL SUCEAVA - secția conflicte de muncă și asigurări sociale, privind pe reclamanții:, C, a, G, scu, și C, în contradictoriu cu pârâții: Ministerul Economiei și Finnațelor, Ministerul Justiției, Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Galați, Parchetul de pe lângă Curtea de APEL SUCEAVA, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Timișoara, Parchetul de pe lângă Tribunalul Botoșani, Parchetul de pe lângă Tribunalul București, Parchetul de pe lângă Tribunalul Călărași, Parchetul de pe lângă Tribunalul Constanța, Parchetul de pe lângă Tribunalul Dâmbovița, Parchetul de pe lângă Tribunalul Ialomița, Parchetul de pe lângă Tribunalul Satu Mare, Parchetul de pe lângă Tribunalul Vrancea, Tribunalul Alba, Tribunalul Bacău, Tribunalul Brașov, Tribunalul București, Tribunalul Giurgiu, Tribunalul Ialomița, Tribunalul Iași, Tribunalul Neamț, Tribunalul O l t, Tribunalul Prahova, Tribunalul Sibiu, Tribunalul Suceava, Tribunalul Vâlcea, Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării, Curtea de Apel Alba Iulia, Curtea de Apel București, Curtea de APEL SUCEAVA, Curtea de Conturi a României și Direcția Națională Anticorupție, chemat în garanție fiind Ministerul Economiei și Finanțelor, s-a admis excepția de necompetență materială a Curții de APEL SUCEAVA și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Suceava - secția civilă.

Dosarul conține un număr de ___ file.

Președinte, Grefier,

Președinte:Gheorghiu Neculai
Judecători:Gheorghiu Neculai, Apetroaie Eufrozina Arbureanu Ovidiu

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre Drepturi salariale ale personalului din justiție. Sentința 111/2009. Curtea de Apel Suceava