Drepturi salariale ale personalului din justiție. Decizia 1129/2009. Curtea de Apel Suceava
| Comentarii |
|
Dosar nr- - drepturi salariale -
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL SUCEAVA
SECȚIA CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
DECIZIA NR. 1129
Ședința publică din 8 octombrie 2009
PREȘEDINTE: Maierean Ana
JUDECĂTOR 2: Ciută Eugenia
JUDECĂTOR 3: Andrieș Catrinel
Grefier - -
Pe rol judecarea recursurilor declarate de pârâții: Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție B, Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism B, cu sediul, în B, sector 5,-, Ministerul Finanțelor Publice B, cu sediul în B,-, sector 5, Ministerul Finanțelor Publice B - prin Direcția Generală a Finanțelor Publice a Județului S,-, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Suceava, Parchetul de pe lângă Tribunalul Suceava, ambele cu sediul în municipiul S,-, împotriva sentinței nr. 1405 din 25 iunie 2009, pronunțată de Tribunalul Suceava - secția civilă (dosar nr-).
La apelul nominal s-a prezentat consilier juridic pentru recurenții Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Suceava și Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție B, lipsă fiind reprezentanții celorlalți pârâți precum și reclamanții intimați: -, și.
Procedura este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei după care, instanța constatând recursurile în stare de judecată, a dat cuvântul la dezbateri.
Consilier juridic pentru pârâții recurenți Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție B și Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Suceava, reiterând motivele precizate în scris, a arătat că reclamanții pretind un drept în baza unui ordin al ministrului justiției deși ordonatorul de credite este procurorul general, motiv pentru care invocă excepția lipsei calității procesuale pasive a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție. Totodată, solicită a se reține și excepția tardivității promovării acțiunii ca urmare a faptului că reclamanții au formulat cererea după 3 ani de la emiterea ordinului ministrului justiției. Reprezentanta recurenților a mai susținut că acțiunea este nefondat și pentru faptul că aceasta a fost promovată în baza art.27 din OG nr. 37/2000 care ulterior a fost declarată neconstituțională.
Consilier juridic pentru pârâții recurenți Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție B și Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Suceava, a solicitat admiterea recursurilor, casarea sentinței și pe fond, respingerea acțiunii reclamanților, ca nefondată. Totodată a solicitat respingerea recursurilor declarate de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism B și de Ministerul Finanțelor Publice B, cu sediul în B,-, sector 5, Ministerul Finanțelor Publice B, ca nefondate.
Declarând dezbaterile închise, după deliberare,
CURTEA
Asupra recursurilor de față, constată:
Prin cererea adresată Tribunalului Suceava și înregistrată sub nr- din 12.02.2008 reclamanții -, au solicitat în contradictoriu cu pârâții Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism, Ministerul Economiei și Finanțelor, obligarea pârâților la plata către fiecare dintre reclamanți a sumei de 1700 lei cu titlu de despăgubiri, actualizate în raport de indicele de inflație la data plății, obligarea pârâtului Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, la înscrierea cuvenitelor mențiuni în cărțile de muncă.
În motivarea cererii reclamanții au arătat că prin Ordinul Ministerului Justiției nr. 1921/C/2005 au fost acordate stimulente financiare judecătorilor din cadrul judecătoriilor, care au o vechime cuprinsă între 0 și 3 ani, în sumă de 1700 lei, motivat de ocazia sărbătorilor de iarnă.
Prin Hotărârea nr. 15 din 23.01.2006 a Consiliului Național pentru Combaterea Discriminării s-a constatat existența unei discriminări conform art. 2 alin. 2, art. 6 lit. c, art.8 și art. 15 din OG nr. 137/2000 republicată.
Pârâtul Ministerul Economiei și Finanțelor, prin întâmpinare, a invocat excepția lipsei calității procesuale pasive și a solicitat admiterea acesteia și respingerea acțiunii.
În motivare a arătat că obiectul acțiunii vizează plata unor drepturi salariale datorate de pârâții Ministerul Public, respectiv ceilalți ordonatori secundari de credite.
Pârâtul Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea acțiunii ca inadmisibilă și a invocat excepțiile necompetenței materiale a instanței și a lipsei calității procesuale pasive.
Prin sentința civilă nr. 598/03.04.2008 pronunțată de Tribunalul Suceava - secția civilă în dosarul nr- a fost admisă acțiunea și au fost obligați pârâții să plătească fiecărui reclamant suma 1700 lei cu titlu de despăgubiri, actualizată în funcție de indicele de inflație la data plății. De asemenea, a fost respinsă cererea privind efectuarea cuvenitelor mențiuni în carnetul de muncă.
Împotriva sentinței civile nr. 598/03.04.2008 pronunțată de Tribunalul Suceava - secția civilă în dosarul nr- au declarat recurs pârâții Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție și Ministerul Finanțelor Publice.
Dosarul a fost înregistrat inițial la Curtea de Apel Suceava - secția conflicte de muncă și asigurări sociale sub nr- din 08.05.2008.
Prin încheierea din data de 08.07.2008, față de prevederile art. I alin. 3 din nr.OUG 75/2008, dosarul a fost trimis spre soluționare la Înalta Curte de Casație și Justiție.
Prin decizia nr. 318/21.01.2009 Înalta Curte de Casație și Justiție a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Curții de Apel Suceava, instanță la care dosarul a fost reînregistrat sub nr- din 27.02.2009
Prin decizia civilă nr. 430/14.04.2009 pronunțată de Curtea de Apel Suceava - secția conflicte de muncă și asigurări sociale, în dosarul nr-, a fost admis recursul, casată sentința civilă nr. 598/03.04.2008 iar cauza a fost trimisă la Tribunalul Suceava pentru rejudecare.
Pentru a pronunța această decizie instanța de control judiciar a reținut că prima instanță nu s-a pronunța prin dispozitiv asupra cererii de chemare în garanție a Ministerului Finanțelor Publice formulată de pârâtul Parchetul de pe Lângă Înalta Curte de Casație și Justiție.
La Tribunalul Suceava - secția civilă dosarul a fost reînregistrat sub nr- din 12.05.2009.
Prin sentința civilă nr. 1405 din 25 iunie 2009, Tribunalul Suceavaa respins excepțiile privind necompetența materială a instanței și lipsa calității procesuale pasive a pârâtului Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, ca nefondate și a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului Ministerul Finanțelor Publice, cu consecința respingerii cererii formulate în contradictoriu cu acest pârât.
Pe fond, s-a admis acțiunea, în parte, pârâții Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată, fiind obligați să plătească fiecărui reclamant suma de 1700 lei cu titlu de despăgubiri, actualizată în funcție de indicele de inflație la data plății.
Prin aceeași sentință s-a admis cererea de chemare în garanție, pârâtul Ministerul Finanțelor fiind obligat să includă în buget sumele necesare plății drepturilor solicitate de reclamanți. Cât privește capătul de cerere vizând efectuarea cuvenitelor mențiuni în carnetul de muncă, Tribunalul Suceavaa dispus respingerea acestuia, ca nefondat.
Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut că prin Hotărârea nr. 15 din 23.01.2006 a Consiliului Național pentru Combaterea Discriminării s-a stabilit că acordarea unor prime pentru magistrați, cu vechime cuprinsă între 0 - 3 ani, constituie acte de discriminare conform art. 2, alin. 2, art. 6 lit. c, art. 8 alin. 3, art. 19 alin. 4 din OG nr. 137/2000, cu modificările și completările ulterioare și că neatacată, Hotărârea nr. 15 din 23.01.2006 a Consiliului Național pentru Combaterea Discriminării, constituie titlu executoriu (art. 195alin. 10 din OG 137/2000).
Totodată s- arătat că instituirea unor astfel de stimulente în favoarea numai a unor categorii de magistrați conduce la aplicarea unui tratament diferențiat care rezidă într-o inegalitate și a unui tratament diferit în ceea ce privește drepturile salariale, creându-se astfel o discriminare în cadrul aceleiași profesii.
Art.16 alin. 1 din Constituția României a stabilit că "cetățenii sunt egali în fața legii și a autorităților publice, fără privilegii și fără discriminări".
În ceea ce privește cererea de efectuare a modificărilor corespunzătoare în carnetele de muncă, instanța a reținut că în conformitate cu art.1 din Decretul 91/1976 privind carnetele de muncă acesta este act oficial prin care se dovedește vechimea în muncă, vechimea neîntreruptă în muncă, vechimea neîntreruptă în aceiași unitate, vechimea în funcție, meserie sau specialitate, timpul lucrat în locuri de muncă cu condiții deosebite, retribuția tarifară de încadrare și alte drepturi ce se includ în aceasta.
Ori, astfel cum s-a argumentat anterior, sumele acordate reclamanților nu au caracterul drepturilor menționate în alin. 1 al Decretului 92/1976 ci au caracterul unor despăgubiri, neexistând obligația menționării în carnetul de muncă.
Referitor la cererea de chemare în garanție a Ministerului Finanțelor Publice formulată de pârâtul Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție tribunalul a apreciat că aceasta este întemeiată.
Astfel, în conformitate cu dispozițiile art.19 din Legea nr.500/2002 privind funcțiile publice, Ministerul Finanțelor Publice elaborează proiectul bugetului de stat precum și proiectul legii de rectificare a bugetului de stat, operând rectificările corespunzătoare, instanțele și parchetele fiind instituții finanțate de la bugetul de stat conform prevederilor art.131 alin.1 din Legea nr.304/2004 privind organizarea judiciară.
Împotriva acestei sentințe au formulat recurs Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - DIICOT, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Suceava, Parchetul de pe lângă Tribunalul Suceava și Ministerul Finanțelor Publice, invocând motive de netemeinicie și nelegalitate.
În dezvoltarea motivelor sale de recurs întemeiate pe disp. art. 304 pct. 3, 4 și 9 din Codul d e procedură civilă, Parchetul de pe lângă ÎCCJ - DIICOT, a reiterat excepția necompetenței materiale a Tribunalului Suceava în soluționarea cauzei, motivând că în speță sunt aplicabile disp. art. 27 alin. 1 din OG nr. 137/2000, și că din punct de vedere material competența revenea Judecătoriei Suceava.
Invocă recurentul că nu are calitate procesuală pasivă în prezentul dosar întrucât potrivit art. 1 alin. 1 din Legea nr. 508/2004, DIICOT funcționează ca structură cu personalitate juridică în cadrul Parchetului de pe lângă ÎCCJ și că Ordinul J nr. 1921/C/2005 aparține Ministerului Justiției și nu procurorului șef care este ordonator secundar de credite potrivit art. 4 din Legea nr. 508/2004.
Pe fond, consideră recurentul că acțiunea nu este întemeiată întrucât prin hotărârea nr. 15/23.01.2006 a CNCD s-a constatat existența unei discriminări indirecte în cadrul diferitelor categorii de judecători ca urmare a acordării stimulentelor și nu față de procurori și că în cauză nu sunt aplicabile dispozițiile art. 2 din OG nr. 137/2000, întrucât dispozițiile art. 18-21 din OG nr. 27/2006 prevăd posibilitatea ordonatorului de credite de a constitui fonduri de premiere și de a acorda premii în anumite condiții anumitor angajați. Susține recurentul că în mod nelegal instanța de fond a dispus plata drepturilor bănești solicitate actualizate cu rata inflației, în situația în care ca instituție bugetară nu poate să înscrie în bugetul propriu nicio plată fără bază legală, pentru respectiva cheltuială.
Fondurile alocate Ministerului Public pentru anul 2008 pentru plata drepturilor de personal au fost aprobate prin Legea bugetului de stat nr. 388 din 31 decembrie 2007, lege ce nu cuprinde un capitol distinct de cheltuieli pentru plata diferențelor de drepturi salariale acordate către instanță, astfel că acordarea ulterioară a unei sume de bani peste cea datorată nu se justifică.
Mai arată recurentul că față de dispozițiile art. 14 alin. 2 și 29 alin. 3 și 47 din Legea nr. 500/2002, angajarea cheltuielilor din bugetul de stat se poate face numai în limita creditelor bugetare anuale aprobate.
În dezvoltarea motivelor de recurs a arătat că soluția primei instanțe este greșită în ceea ce privește respingerea excepției lipsei calității sale procesuale și obligării în sensul de a pune la dispoziție fondurile necesare plății drepturilor salariale la care au fost obligați ceilalți pârâți.
Susține pârâtul că obligația de stabilire a salariilor de bază, a criteriilor, a sumelor necesare pentru cheltuieli de personal și de acordare a drepturilor bănești cuvenite revine potrivit dispozițiilor legale în vigoare ordonatorului principal de credite bugetare.
Ministerul Finanțelor Publice nu are calitatea de ordonator principal de credite, acestuia revenindu-i, potrivit legii, doar obligația de aprobare a statelor de plată astfel întocmite.
Consideră că nu sunt îndeplinite condițiile pentru chemarea în garanție a Ministerului Finanțelor Publice întrucât o asemenea solicitare nu are ca suport un drept garantat legal, cu atât mai puțin convențional care să justifice existența unui raport juridic obligațional între reclamanți și și o eventuală cerere în garanție și că o atare hotărâre nu poate constitui temei pentru exercitarea unei cereri în despăgubiri formulată împotriva chematului în garanție.
Parchetul de pe lângă ÎCCJ, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Suceava și Parchetul de pe lângă Tribunalul Suceava au invocat prin motivele de recurs că disp. art. 2 alin. 1 și 11 precum și disp. art. 27 din OG nr. 137/2000 pe care reclamanții și-au întemeiat acțiunea au fost declarate neconstituționale prin decizia nr. 821 din 3 iulie 2008 Curții Constituționale.
Prin cel de-al doilea motiv de recurs se invocă greșita respingere a excepției lipsei calității procesuale pasive ridicată de pârâtul Parchetul de pe lângă ÎCCJ, susținându-se ca și în fața instanței de fond că Ordinul nr. 1921/C/2005 nu se găsește în posesia Ministerului Public - Parchetul de pe lângă ÎCCJ ci reprezintă un act administrativ aparținând Ministrului Justiției.
Prin cel de-al treilea motiv de recurs, se reiterează excepția tardivității formulării acțiunii, cu motivarea că Ordinul prin care s-au acordat stimulente judecătorilor a fost emis în anul 2005 iar reclamanții au formulat acțiunea în luna februarie 2008, după expirarea termenului de 30 de zile de la data comunicării actului conform disp. art. 7 din Legea nr. 554/2004.
Pe fond, recurenții susțin că cererea de acordare a despăgubirilor pretinse prin prezenta acțiune nu mai este posibilă în baza OG nr. 137/2000 și că reclamanții pot pretinde doar drepturi salariale.
Susțin recurenții că raportat la prevederile OG nr. 22/2002, în bugetul Ministerului Public - Parchetul de pe lângă ÎCCJ nu există un titlu de cheltuieli unde să fie încadrată plata acestora ci doar plata de drepturi salariale și că nu este posibilă actualizarea sumelor cu indicele de inflație, acest lucru putându-se face doar prin intervenția legiuitorului.
Examinând recursurile prin prisma motivelor invocate, probatoriului administrat și dispozițiilor legale incidente în cauză, Curtea constată că sunt nefondate.
În mod corect prisma instanță a respins excepția necompetenței materiale a Tribunalului Suceava, invocată de recurenți și reiterată prin motivele de recurs.
Drepturile solicitate de reclamanți au caracterul de drepturi salariale potrivit distincțiilor făcute în art. 155 din Codul Muncii fiind incluse în categoria adaosuri la salarii, reprezentând deci partea variabilă a salariului.
Rezultă așadar că potrivit disp. art. 2 pct. 1 lit. c din Codul d e procedură civilă, Tribunalul Suceava are competența materială de a soluționa acțiunea ce are ca obiect un conflict de drepturi decurgând din neplata unor drepturi salariale, așa cum a fost definit prin art. 248 alin. 3 din Codul Muncii și art. 3 din Legea nr. 168/1999 modificată și completată, cât și teritoriale, conform art. 284 alin. 2 din Codul Muncii.
Având în vedere această natură juridică a litigiului dedus judecății, în mod temeinic și legal a fost respinsă și excepția prescripției dreptului la acțiune întrucât drepturile salariale neacordate sau despăgubirile pot fi solicitate de salariat într-un termen de 3 ani de la data nașterii dreptului la acțiune, conform art. 283 lit. c din Codul Muncii, situație în care nu pot fi aplicabile disp. art. 7 din Legea nr. 554/2004 așa cum pretind recurenții.
Nu se poate reține că instanța și-a depășit atribuțiile puterii judecătorești atunci când a dispus obligarea pârâților la plata drepturilor bănești solicitate cu titlu de despăgubiri în sumă de 1700 lei și că în speță nu pot fi reținute ca temei de drept dispozițiile art. 2 alin. 1 și alin. 11 precum și dispozițiile art. 27 din OG nr. 137/2000 deoarece, pe de o parte prin hotărârea nr. 15 din 23.01.2006 a CNCD s-a stabilit că acordarea unor prime pentru magistrații cu vechime cuprinsă între 0-3 ani constituie acte de discriminare conform art. 2 alin. 2, art. 6 lit. c, art. 8 alin. 3, art. 19 alin. 4 din OG nr. 137/2000, cu modificările și completările ulterioare iar, pe de altă parte, prin deciziile Curții Constituționale invocate de recurenți s- constat că unele dispoziții ale OG nr. 137/2000 lasă posibilitatea desprinderii unui sens neconstituțional dacă instanțele judecătorești au posibilitatea să anuleze prevederile legale pe care le consideră discriminatorii și să le înlocuiască cu alte norme de aplicare generală, neavute în vedere de legiuitor.
Or în speță caracterul discriminatoriu a fost reținut cu privire la un ordin emis de Ministerul Justiției, care nu are caracterul unui act normativ ci al unui act administrativ emis de un ordonator principal de credite.
Nu poate fi reținută excepția calității procesuale pasive a DIICOT, pe motiv că ordinul nr. 1921/C/15.12.2005 este emis de Ministerul Justiției, întrucât din categoria magistraților fac parte nu numai judecătorii ci și procurorii, potrivit art. 1 din legea nr. 303/2004, care definește magistratura ca fiind activitatea judiciară desfășurată de judecători în scopul înfăptuirii justiției și de procurori în scopul apărării intereselor generale ale societății, a ordinii de drept precum și a drepturilor și libertăților cetățenești.
Instituirea unor astfel de stimulente în favoarea numai a unor categorii de magistrați conduce la aplicarea unui tratament diferențiat care rezidă într- inegalitate și a unui tratament diferit în ceea ce privește drepturile salariale, creându-se astfel o discriminare în cadrul aceleiași profesii.
Această discriminare a fost reținută, așa cum s-a mai arătat, prin titlu executoriu de Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării, consiliu care are rolul de a implementa principiul egalității între cetățeni, prevăzut în Constituția României, în legislația internă în vigoare și în documentele internaționale la care România este parte.
Nefondat este și motivul de recurs vizând greșita acordare de către prima instanță a drepturilor salariale actualizate cu indicele de inflație, atât timp cât prin dispozițiile art. 161 alin. 4 din Codul Muncii se prevede expres că întârzierea nejustificată a plății salariului sau neplata acestuia poate determina obligarea angajatorului la daune interese.
Cât privește recursul pârâtului Ministerul Finanțelor, Curtea apreciază că este nefondat întrucât nu se poate reține că ar fi inadmisibilă cererea de chemare în garanție a Ministerului Finanțelor litigiile având ca obiect drepturile salariale ale magistraților întrucât atât timp cât bugetele de venituri și cheltuieli ale instituțiilor de stat nu pot fi modificate prin alocarea unor drepturi salariale salariaților lor se impune ca ministerul Finanțelor să aloce fondurile necesare plății drepturilor salariale câștigate în instanță
Așa fiind, în considerarea celor expuse, Curtea, în baza art. 312 alin. 1 din pr.civ. va respinge recursurile, ca nefondate.
PENTRU ACESTE MOTIVE
IN NUMELE LEGII,
DECIDE:
Respinge, ca nefondate, recursurile declarate de Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție B, Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism B, Ministerul Finanțelor Publice B, Ministerul Finanțelor Publice B - prin Direcția Generală a Finanțelor Publice a Județului S, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Suceava, Parchetul de pe lângă Tribunalul Suceava, împotriva sentinței nr. 1405 din 25 iunie 2009, pronunțată de Tribunalul Suceava - secția civilă (dosar nr-).
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din data de 8 octombrie 2009.
Președinte, Judecători, Grefier,
Red.
Judec. fond: -,
2 ex, 27.10.2009, dact.
Președinte:Maierean AnaJudecători:Maierean Ana, Ciută Eugenia, Andrieș Catrinel
