Drepturi salariale ale personalului din justiție. Decizia 1270/2009. Curtea de Apel Pitesti
| Comentarii |
|
Operator date 3918
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL PITEȘTI
SECȚIA CIVILĂ, PENTRU CAUZE PRIVIND CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE
DOSAR NR- DECIZI A CIVILĂ NR. 1270/R-CM
Ședința publică din 29 2009
Curtea compusă din:
PREȘEDINTE: Nicoleta Simona Păștin judecător
JUDECĂTOR 2: Paulina Ghimișliu
JUDECĂTOR 3: Laura
Grefier
S-au luat în examinare pentru soluționare recursurile declarate de pârâții CURTEA DE APEL ALBA IULIA și MINISTERUL JUSTIȚIEI ȘI LIBERTĂȚILOR, împotriva sentinței civile nr.620 din 9 iunie 2009 pronunțată de Tribunalul Vâlcea în dosarul nr-.
La apelul nominal, făcut în ședința publică, au lipsit părțile.
Procedura este legal îndeplinită.
Recursurile sunt scutite de plata taxei de timbru.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:
Având în vedere că s-a solicitat judecarea în lipsă, curtea constată recursurile în stare de judecată și rămâne în pronunțare asupra acestora.
CURTEA
Constată că rin p. acțiunea înregistrată pe rolul Tribunalului Vâlcea sub nr-, reclamanta a chemat în judecată pe pârâții Ministerul Justiției, Tribunalul Vâlcea, Tribunalul Sibiu, Curtea de Apel Pitești și Curtea de Apel Alba Iulia, solicitând instanței ca prin sentința ce o va pronunța să îi oblige pe pârâți să plătească reclamantei drepturile reprezentând sporul de confidențialitate de 15% începând cu luna februarie 2006 și pentru viitor, până la acordarea efectivă prin cuprinderea acestui spor în indemnizația lunară, cu actualizarea acestor drepturi în raport de indicele de inflație, începând cu data scadenței și până la cea a plății efective.
În motivarea acțiunii, reclamanta a arătat că începând cu data de 01.09.2006 și până la data de 15.01.2008 a deținut funcția de judecător stagiar la Judecătoria Sibiu, iar începând cu data de 16.01.2008 deține funcția de judecător la Judecătoria Brezoi.
Prin dispozițiile art.99 lit.d din Legea nr.303/2004, art.4 din Legea nr.303/2004 și art.15 și art.9 din Codul deontologic al judecătorilor și procurorilor reclamantei îi este impusă obligația legală profesională și imperativă de confidențialitate, iar pentru executarea acesteia nu îi este recunoscut și plătit dreptul salarial corelativ, astfel cum este recunoscut restului personalului angajat în sistemul bugetar. A mai susținut că este într-o situație identică și nu doar comparabilă cu tot personalul din unitățile bugetare.
În drept, acțiunea a fost întemeiată pe dispozițiile art.4 și 16 din Constituția Româniri, art.6 alin.3 din Codul Muncii, nr.OG137/2000 modificată și republicată, art.23 din Declarația Universală a Drepturilor Omului și art.119 din Tratatul d l Roma asupra Comunităților Europene.
Prin întâmpinarea formulată, pârâtul Ministerul Justiției și Libertăților a invocat excepția prescripției extinctive a dreptului material la acțiune, în temeiul art.1, 3 și 7 din Decretul nr.167/1958, potrivit cărora dreptul la acțiune este prescris pentru perioada februarie 2006 - 6.05.2006.
Pe fondul cauzei pârâtul a susținut că acțiunea este neîntemeiată, întrucât dreptul la sporul de confidențialitate pentru judecători nu este recunoscut prin lege, iar situația reclamantei nu este una comparabilă cu a personalului militar și funcționarilor publici cu statut special din instituțiile publice de apărare națională, ordine publică și siguranță națională. Reclamanta nu se află în starea de discriminare invocată, întrucât prin deciziile nr.818 și 819 din 03.07.2008 Curtea Constituțională a constatat că prevederile art.1, 2 alin.3 și art.27 alin.1 din nr.OUG137/2000 sunt neconstituționale în măsura în care din acestea s-ar desprinde înțelesul că instanțele judecătorești au competența să anuleze ori să refuze aplicarea unor acte normative cu putere de lege.
Prin sentința civilă nr.620/09.06.2009 a fost admisă acțiunea și au fost obligați pârâții Ministerul Justiției și Libertăților, Curtea de Apel Alba Iulia și Tribunalul Sibiu să plătească reclamantei sporul de confidențialitate de 15% pentru perioada 01.09.2006 - 15.01.2008, iar pârâții Ministerul Justiției și Libertăților, Curtea de Apel Pitești și Tribunalul Vâlcea să plătească reclamantei același spor începând cu data de 16.01.2008 și în continuare, până la data plății efective. Plata acestor drepturi s-a dispus a fi actualizată.
Pentru a pronunța această soluție, instanța a reținut că reclamanta face parte din personalul din unitățile de justiție, îndeplinind funcția de judecător începând cu data de 01.09.2006 și până la data de 15.01.2008 la Judecătoria Sibiu, iar începând cu data de 16.01.2008 la Judecătoria Brezoi.
Reclamantei i-a fost impusă prin lege o obligație profesională imperativă, specială și specifică, de confidențialitate (art.99 lit. d din Legea nr.303/2004 și art.4 din Legea nr.303/2004 raportat la art.15 din Codul deontologic și art.78 alin.1 din Legea nr.567/2004 și art.9 din Codul deontologic) care se îndeplinește în cadrul executării raporturilor de muncă. Prin însăși natura sa, activitatea judiciară desfășurată de reclamantă implică administrarea sau cel puțin contractul cu informații confidențiale (unele chiar clasificate sau secrete de serviciu), constând, de exemplu, în date privind arestări, interpretări ale convorbirilor telefonice, martori sub acoperire, protecția victimelor, datele cu caracter personal ale justițiabililor și colegilor de serviciu (art.2 alin.4 și alin.5 din Legea nr.677/2001), sesizările adresate organelor statului (de pildă, cele făcute conform art.18 lit.c din Legea nr.108/1999), veniturile salariale, protecția minorilor, secretul bancar, secretul economic, drepturile de proprietate intelectuală, etc.
A reținut instanța că în unitățile bugetare, faptului îndeplinirii obligației de confidențialitate, i-a fost recunoscut și dreptul corelativ, de natură salarială. Astfel, conform art.13 din nr.OUG57/2000, art.30 alin.3 din nr.OG137/2000, art.3 din nr.OG38/2003, art.13 alin.1 din nr.OUG123/2003, art.3 din nr.OG19/2006, art.15 alin.1 din nr.OG6/2007, art.20 alin.3 din Legea nr.656/2002, art.15 din nr.OG64/2006, art.13 din nr.OG10/2007, debitorii obligației de confidențialitate au fost recunoscuți, în mod firesc, ca și creditori ai dreptului corelativ la sporul de confidențialitate, unitățile bugetare fiind debitori ai obligației sinalagmatice de plată a acestui spor salarial.
Toate persoanele ce reprezintă personalul din unitățile bugetare, inclusiv reclamanta, sunt parte a unui raport juridic de muncă guvernat de Codul muncii, toate prestează o muncă și, ca efect al acestor premise, se supun obligației de confidențialitate, indiferent de categoria socio-profesională din care fac parte.
A reținut instanța că, potrivit art.26 raportat la art.1 și art.295 alin.2 din Codul muncii, indiferent de categoria socio-profesională, perioada în care o persoană prestează muncă îi revine obligația de confidențialitate.
Cu privire la natura juridică a obligației de confidențialitate a reclamantei, instanța a apreciat că aceasta reprezintă o clauză legală a raportului de muncă al reclamantei, clauză obligatorie (iar nu facultativă ca în dreptul comun al muncii). Însă raportul de muncă, indiferent dacă este tipic sau atipic, are întotdeauna un caracter juridic sinalagmatic.
Din acest motiv, obligația și prestația de confidențialitate reprezintă cauza juridică expresă și indiscutabilă a obligației sinalagmatice și a contraprestației unității bugetare de plată a drepturilor salariale corelativ îndeplinirii prestației de confidențialitate de către reclamantă. Dacă nu ar exista o contraprestație a pârâților de plată a sporului salarial, obligația sinalagmatică de confidențialitate ar fi nulă absolut, fiind lipsită de cauză juridică.
Ca atare, legiuitorul, instituind obligația sinalagmatică profesională de confidențialitate în sarcina reclamantei, implicit a instituit și o obligație de plată, o contraprestație salarială. În caz contrar, ar fi încălcate principiile constituționale privind nediscriminarea, dreptul la plată egală pentru muncă egală, dreptul la salariu pentru munca prestată (potrivit art.16 alin.1 și art.41 alin.2 din Constituție, prevederi dezvoltate de art.5, art.6 și art.154 din Codul muncii ).
A concluzionat tribunalul că, prin neacordarea sporului de confidențialitate, reclamanta este în mod evident și grav discriminată, deoarece se află în aceeași situație juridică și faptică, care fundamentează și generează acest spor salarial și pentru restul personalului.
În fine, instanța a reținut că prin Decizia nr.46/15.12.2008 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție s-a admis recursul în interesul legii și s-a stabilit că "În interpretarea și aplicarea unitară a dispozițiilor art.99 alin.1 lit.d din Legea nr.303/2004, privind statutul judecătorilor și procurorilor, republicată cu modificările și completările ulterioare, raportat la art.16 alin.1 și 2 din codul deontologic al magistraților și a art.78 alin.1 din Legea nr.567/2004, privind statutul personalului auxiliar de specialitate al instanțelor judecătorești și al parchetelor de pe lângă acestea, modificată și completată, raportat la art. 9 din codul deontologic al acestora, judecătorii, procurorii, magistrații asistenți precum și personalul auxiliar de specialitate au dreptul la un spor de confidențialitate de 15%, calculat la indemnizația brută lunară, respectiv salariul de bază lunar".
Față de aceste considerente, instanța a admis acțiunea conform celor de mai sus.
Tribunalul a dispus acordarea sumelor reactualizate, apreciind ca fiind incidente dispozițiile art.161 alin.4 din Codul Muncii potrivit cărora "întârzierea nejustificată a plății salariului sau neplata acestuia poate determina obligarea angajatorului la plata de daune-interese pentru repararea prejudiciului produs salariatului". Reactualizarea conform indicelui de inflație intervenit în perioada în care acest drept nu a fost plătit reprezintă cel mai fidel prejudiciul real suferit de către reclamanți prin privarea de acest drept.
În termen legal sentința a fost recurată de pârâții Ministerul Justiției și Libertăților și Curtea de Apel Alba Iulia.
Primul recurent a criticat sentința pentru nelegalitate și netemeinicie, invocând dispozițiile art.304 pct.4 și 9 Cod procedură civilă, după cum urmează:
1. Prin sentința recurată instanța de fond a depășit atribuțiile puterii judecătorești, obligându-l pe recurent la plata unor drepturi neprevăzute de legislația în vigoare și ca atare neocrotite de lege.
Chiar dacă în recurs în interesul legii Înalta Curte de Casație și Justiție a statuat că acest drept se cuvine magistraților, ulterior Curtea Constituțională a constatat existența unui conflict juridic de natură constituțională între autoritatea judecătorească pe de o parte, și Parlamentul și Guvernul României, pe de altă parte, și a statuat că nu poate să instituie, să modifice sau să abroge norme juridice cu putere de lege ori să efectueze controlul de constituționalitate al acestora.
A concluzionat recurentul în acest prim motiv că decizia nr.46/15.12.2008 pronunțată în recurs în interesul legii de Înalta Curte de Casație și Justiție nu poate constitui temei legal pentru admiterea prezentei acțiuni.
2. Soluția pronunțată de instanța de fond este lipsită de temei legal, întrucât, pe de o parte, confidențialitatea este o atribuție de serviciu normală, compensarea salariatului nefiind o condiție de validitate a acestei obligații, iar pe de altă parte, categoriile de personal bugetar care beneficiază de spor de confidențialitate sunt expres prevăzute de lege, iar magistrații nu fac parte din aceste categorii și nici nu se află într-o situație comparabilă cu categoriile profesionale pentru care prin legi speciale s-a instituit sporul de confidențialitate.
Pârâta Curtea de Apel Alba Iuliaa criticat sentința, invocând dispozițiile art.304 pct.9 Cod procedură civilă, după cum urmează:
În mod greșit instanța de fond a apreciat că această pârâtă are calitate procesuală pasivă, deși o astfel de calitate are doar Ministerul Justiției și Libertăților, ca ordonator principal de credite, ordonatorul secundar de credite putând dispune plata oricăror sume numai în limita aprobată de ordonatorul principal. În plus, Curtea de Apel Alba Iulia nu are calitatea de angajator al reclamantei.
Analizând sentința recurată în raport de criticile formulate, curtea reține următoarele:
Primul motiv de recurs formulat de pârâtul Ministerul Justiției și Libertăților este nefondat.
Curtea apreciază că în speță instanța de fond nu a încălcat atribuțiile puterii judecătorești și că este atributul instanței de judecată să verifice dacă acordarea unor sporuri salariale doar pentru anumite categorii de salariați s-a făcut cu respectarea principiului egalității cetățenilor în fața legii.
Chiar Înalta Curte de Casație și Justiție, atunci când a soluționat un recurs în interesul legii (Decizia nr. VI/2007), a statuat că este atributul instanței de judecată să verifice dacă aplicarea textelor de lege prin care s-au acordat anumite sporuri doar pentru anumite categorii de persoane (sporul acordat judecătorilor și procurorilor care au soluționat cauze privind fapte de corupție) s-a făcut cu respectarea principiului egalității cetățenilor în fața legii consacrat de art.16 alin.1 din Constituția României, republicată, și cu cel al egalității de tratament salarial pentru muncă egală instituit prin normele internaționale.
Apare astfel ca nefondată susținerea recurentului-pârât în sensul că instanța ar fi intrat în sfera legislativului.
În ceea ce privește Decizia Curții Constituționale nr.838/27.05.2009, publicată în Monitorul Oficial din 03.07.2009, instanța reține în primul rând că ea nu a avut ca obiect de analiză decât două decizii pronunțate de Înalta Curte de Casație și Justiție în recurs în interesul legii: Decizia nr. XXXVI/07 mai 2007 și Decizia nr.XXI/10.03.2008, fără a face referire la Decizia nr.XXXXVI/15.12.2008 care a fost avută în vedere de prima instanță.
Trecând însă peste acest aspect, nu este mai puțin adevărat că prin Decizia nr.838/2009 Curtea Constituțională a constatat existența unui conflict juridic de natură constituțională între autoritatea judecătorească pe de o parte, și Parlament și Guvernul României, pe de altă parte. De asemenea, prin aceeași decizie, Curtea Constituțională a statuat că Înalta Curte de Casație și Justiție are obligația de a asigura interpretarea și aplicarea unitară a legii de către toate instanțele judecătorești, cu respectarea principiului fundamental al separației și echilibrului puterilor, consacrat de art.1 alin.4 din Constituția României, precum și că Înalta Curte de Casație și Justiție nu are competența constituțională să instituie, să modifice sau să abroge norme juridice cu putere de lege ori să efectueze controlul de constituționalitate al acestora.
Din acest punct de vedere, deci, susținerea recurentului Ministerului Justiției și Libertăților este reală. Ceea ce însă nu a observat recurentul este că în aceeași Decizie nr.838/2009, Curtea Constituțională a statuat că decizia prin care se stabilește existența unui conflict între puterile statului nu poate avea ca scop lipsirea de efecte juridice a unor hotărâri judecătorești și, ca atare, decizia nr.838 nu poate produce niciun efect cu privire la valabilitatea deciziilor deja pronunțate de Înalta Curte de Casație și Justiție. Aceasta întrucât, conform art.147 alin.4 din Constituție, deciziile Curții Constituționale, de la data publicării în Monitorul Oficial al României, sunt general obligatorii și au putere numai pentru viitor.
Rezultă așadar din cuprinsul Deciziei Curții Constituționale nr.838/27.05.2009 că dispozițiile acesteia nu se aplică pentru hotărârile deja pronunțate de Înalta Curte de Casație și Justiție în recurs în interesul legii, ceea ce înseamnă că nu se aplică nici în cazul Deciziei nr.XXXXVI care a fost pronunțată în 15.12.2008, deci este anterioară deciziei Curții Constituționale.
Ca atare, este greșită concluzia recurentului în sensul că Decizia nr.XXXXVI/15.12.2008 a nu poate constitui temei legal în prezenta acțiune.
Al doilea motiv de recurs formulat de același pârât este de asemenea nefondat.
Așa cum am arătat mai sus, prin Decizia nr.XXXXVI/15.12.2008, Înalta Curte de Casație și Justiție, în recurs în interesul legii, a statuat asupra dreptului magistraților la sporul de confidențialitate în cuantum de 15%. Întrucât deciziile pronunțate în recurs în interesul legii sunt obligatorii pentru instanțele de judecată, conform art.329 alin.3 Cod procedură civilă, curtea apreciază că soluția pronunțată de instanța de fond este temeinică și legală, fiind în concordanță cu dispozițiile recursului în interesul legii.
Recursul formulat de Curtea de Apel Alba Iulia este nefondat.
Este adevărat că în prezent această recurentă nu mai are calitatea de angajator al reclamantei, însă din carnetul de muncă al acesteia rezultă că reclamanta a fost judecător la Judecătoria Sibiu (în raza Curții de Apel Alba Iulia ), începând cu data de 01.09.2006 și până la 15.01.2008, dată la care s-a încadrat la Judecătoria Brezoi.
De altfel, prin sentința de fond, Curtea de Apel Alba Iuliaa fost obligată la plata sporului ce face obiectul acțiunii doar pentru perioada 01.09.2006 - 15.01.2008.
Pe de altă parte, curtea apreciază că faptul că ordonator principal de credite este Ministerul Justiției și Libertăților nu o lipsește pe recurenta-pârâtă de calitatea procesuală pasivă, aceasta având calitatea de ordonator secundar de credite față de reclamantă în perioada arătată mai sus.
Față de aceste considerente, curtea constată că în speță nu există nici un motiv de nelegalitate sau netemeinicie a hotărârii recurate dintre cele prevăzute de art.304 pct.4 și 9 Cod procedură civilă, motiv pentru care, în temeiul art.312 Cod procedură civilă va respinge recursurile ca nefondate.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondate, recursurile declarate de pârâții CURTEA DE APEL ALBA IULIA și MINISTERUL JUSTIȚIEI ȘI LIBERTĂȚILOR, împotriva sentinței civile nr.620 din 9 iunie 2009 pronunțată de Tribunalul Vâlcea în dosarul nr-, intimați fiind reclamanta și pârâții TRIBUNALUL VÂLCEA, CURTEA DE APEL PITEȘTI și TRIBUNALUL SIBIU.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică azi, 29 2009, la Curtea de Apel Pitești - secția civilă pentru cauze privind conflicte de muncă și asigurări sociale și pentru cauze cu minori și de familie.
Președinte, Judecător, Judecător,
- - - - - -
Grefier,
Red.
Tehnored.
2 ex./30.09.2009
Jud. fond: /
Președinte:Nicoleta Simona PăștinJudecători:Nicoleta Simona Păștin, Paulina Ghimișliu, Laura
