Drepturi salariale ale personalului din justiție. Decizia 1283/2009. Curtea de Apel Bacau
| Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BACĂU
SECȚIA CIVILA, CAUZE MINORI, FAMILIE, CONFLICTE DE MUNCA, ASIGURARI SOCIALE
DECIZIE Nr. 1283
Ședința publică de la 26 Octombrie 2009
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Viziteu Camelia JUDECĂTOR 2: Grosu Valerica Niculina
- - - - - JUDECĂTOR 3: Pîrjol
- - - - - JUDECĂTOR
GREFIER -
&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&
Astăzi la ordine s-au luat în examinare recursurile civile promovate de recurenții-pârâți MINISTERUL JUSTIȚIEI ȘI LIBERTĂȚILOR și DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE N ÎN NUMELE ȘI PENTRU MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE împotriva sentinței civile nr. 653/D din 21.07.2009, pronunțată de Tribunalul Neamț în dosarul nr-.
La apelul nominal făcut în ședința publică, atât la prima strigare cât și la a doua strigare a dosarului, la sfârșitul ședinței de judecată, au lipsit părțile.
Procedura de citare legal îndeplinită.
S-a expus referatul asupra cauzei de către grefier, după care:
Nefiind alte cereri și/sau excepții de formulat, și având în vedere că prin cererea de recurs recurenții au solicitat judecarea cauzei în lipsă, instanța constată cauza în stare de judecată și trece la deliberare.
S-au declarat dezbaterile închise, trecându-se la deliberare.
CURTEA
DELIBERÂND
Asupra recursurilor civile de față constată că:
Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de APEL BACĂU sub nr. 11/32 la data de 07.01.2009 reclamanții, și au solicitat în contradictoriu cu pârâții Ministerul Justiției și Libertăților, Ministerul Finanțelor Publice, Curtea de APEL BACĂU și Tribunalul Neamț obligarea la plata diferențelor de salarii calculate pe baza valorii de referință sectorială prevăzută de lege pentru funcțiile de demnitate publică, corectate periodic în raport cu evoluția prețurilor de consum, în condițiile stabilite de lege, actualizate, astfel:
- pentru perioada 1 ianuarie 2006 - 31 ianuarie 2006 la valoarea de referință sectorială de 297,4 lei;
- pentru perioada 1 februarie 2006 - 31 august 2006 la valoarea de referință sectorială de 312,3 lei;
- pentru perioada 1 septembrie 2006 - 31 decembrie 2006 la valoarea de referință sectorială de 331 lei;
- pentru perioada 1 ianuarie 2007 - 31 martie 2007 la valoarea de referință sectorială de 358 lei;
- pentru perioada 1 aprilie 2007 - 30 septembrie 2007 la valoarea de referință sectorială de 365 lei;
- pentru perioada 1 octombrie 2007 - 31 decembrie 2007 la valoarea de referință sectorială de 405 lei, conform OG nr. 10/2007;
- pentru perioada 1 ianuarie 2008 - prezent, conform actelor normative în vigoare, iar pe viitor să se aplice valoarea de referință sectorială cea mai recentă până la intervenirea unor noi modificări a actelor normative în vigoare.
Totodată reclamanții au solicitat obligarea pârâtului Ministerul Finanțelor Publice la alocarea sumelor necesare efectuării plăților.
Reclamanții au arătat că atât dispozițiile art. 1 alin. 1 din OG nr. 134/1999 cât și cele ale art. 11din OG nr. 83/2000 și art. 2 alin. 1 din OUG nr. 177/2002 au stabilit în mod expres că,indemnizațiile pentru magistrați se stabilesc pe baza valorii de referință sectorială, prevăzută de lege pentru funcțiile de demnitate publică alese și numite, din cadrul autorităților legislativă și executivă".
Ulterior, prin OUG nr. 27/2006, intrată în vigoare la 1 aprilie 2006 s-a prevăzut stabilirea indemnizației,pe baza valorii de referință sectorială și a coeficienților de multiplicare prevăzuți în anexă.",iar anexa 1 stabilit valoarea de referință sectorială ca fiind de 257 lei.
Reclamanții au mai arătat că procedându-se astfel, au fost încălcate principiile Constituției, ale Legii nr. 303/2004, ale Codului muncii și ale OG nr. 137/2000. Aceasta întrucât, potrivit OG nr. 3/2006, valoarea de referință sectorială pentru funcțiile de demnitate publică alese și numite era de 312,3 lei la 1 aprilie 2006, spre deosebire de cea de 257 lei stabilită pentru magistrați, în baza OUG nr. 27/2006.
Drept urmare, prin acest ultim act normativ a fost încălcat principiul echilibrului puterilor legislativă, executivă și judecătorească în cadrul democrației constituționale, principiu prevăzut de art. 3 alin. 4 din legea fundamentală, care include și componența salarizării, ca element al noțiunii de echilibru al celor trei puteri în stat.
În mod similar se procedează și prin OG nr. 8/2007, întrucât se stabilește valoarea de referință sectorială la suma de 280,64 lei, deși la data intrării în vigoare a acestei ordonanțe, valoarea de referință sectorială pentru funcțiile de demnitate publică era de 365 lei, conform OG nr. 10/2007.
Reclamanții au mai susținut că prevederile OUG nr. 27/2006 și ale OG nr. 8/2007 sunt în contradicție și cu prevederile art. 74 din Legea nr. 303/2004, în vigoare la data apariției ordonanțelor, conform cărora,drepturile salariale ale magistraților nu pot fi diminuate sau suspendate decât în cazurile prevăzute de prezenta lege".
Drepturile cu privire la salarizare recunoscute de lege nu pot fi diminuate unilateral, au susținut de asemenea reclamanții, întrucât s-ar încălca teoria dreptului câștigat rezultată din principiile prevăzute și garantate de Codul muncii. Astfel, drepturilor persoanelor încadrate în muncă nu pot face obiectul vreunei tranzacții, renunțări sau limitări, ele fiind apărate de stat împotriva oricăror încălcări, a manifestărilor de subiectivism, abuz sau arbitrariu.
Totodată, s-a apreciat că acordarea unor valori de referință sectorială diferită în salarizarea puterilor statului contravine și spiritului OG nr. 137/2000, respectiv a art. 1 alin. 2 privind excluderea privilegiilor și discriminărilor în exercitarea drepturilor enunțate.
Reclamanții au mai arătat și faptul că Plenul Consiliului Superior al Magistraturii, în ședința din 4 octombrie 2007, și-a exprimat opinia potrivit căreia magistrații sunt incluși în rândul persoanelor care dețin demnități publice.
Cât despre actele normative care au corectat valoarea de referință sectorială prevăzută de lege pentru funcțiile de demnitate publică alese și numite acestea au fost indicate de reclamanți ca fiind OG. 9/2005, OG nr. 3/2006, OG nr. 10/2007.
În dovedire reclamanții au depus practică judiciară în materie.
Pârâtul Ministerul Justiției și Libertăților, prin întâmpinarea formulată a solicitat respingerea acțiunii reclamanților ca nefondată, neputând fi acordate acestora drepturi salariale stabilite de legiuitor în beneficiul unor alte categorii profesionale distincte.
Pârâtul a arătat că pentru perioada 01.01.2005 - 30.09.2005 și respectiv 01.10.2005 - 31.12.2005, valoarea de referință sectorială pentru salariile magistraților s-a majorat progresiv în conformitate cu art. 1 din OUG nr. 23/2005, respectiv,.începând cu data de 1 octombrie 2005 cu 8% față de nivelul din luna decembrie 2004, de a 2.380.593 lei la 2.571.040 lei".Conform alin. 2 aceluiași articol,pentru perioada ianuarie - septembrie 2005 creșterea valorii de referință sectorială este de 45% din diferența calculată între valoarea de referință sectorială prevăzută de alin. 1".
Cu privire la aceeași perioadă, pârâtul a arătat că OUG nr. 9/2005 pentru modificarea OUG nr. 45/2003 privind finanțele publice locale nu face nici o referire la majorarea valorii de referință sectorială utilizată la calcularea salariilor magistraților.
De la data de 1 aprilie 2006 intrat în vigoare OUG nr. 27/2006 care stabilește valoarea de referință sectorială pentru magistrați la 257 lei, această valoare rămânând nemodificată și după apariția OUG nr. 100/2007.
Cât privește majorările solicitate de reclamanți în temeiul OG nr. 3/2006, pârâtul a arătat că acestea s-au aplicat doar pentru funcțiile de conducere ale Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție așa cum prevede expres anexa II/2 a ordonanței.
Același regim s-a aplicat și în cazul OG nr. 10/2007, astfel încât pârâtul a ajuns la concluzia că reclamanții au solicitat creșteri salariale în temeiul acestor prevederi normative, deși nu fac parte din categoria personalului contractual din sectorul bugetar și nici din categoria personalului care ocupă funcții de demnitate publică.
Contrar susținerilor reclamanților, pârâtul a considerat că neaplicarea acestor creșteri salariale și pentru salariile magistraților nu are caracter discriminatoriu, întrucât prin raportarea la dispozițiile art. 16 din Constituție, Curtea Constituțională a stabilit în mod constat că, prin lege pot fi instituite tratamente juridice diferite în raport cu natura deosebită a raporturilor reglementate. În același sens, practica CEDO a stabilit că a distinge nu însemnă a discrimina și că diferența de tratament devine discriminare numai dacă intervine în cazuri similare - ceea ce nu este cazul în situația de față.
Același pârât a susținut că prin Deciziilor nr. 818/2008 și nr. 1325/2008 Curtea Constituțională s-a pronunțat în mod constant că dispozițiile OG nr. 137/2000 sunt neconstituționale în măsura în care din acestea se desprinde înțelesul că instanțele judecătorești au competența să anuleze ori să refuze aplicarea unor acte normative cu putere de lege, considerând că sunt discriminatorii și să le înlocuiască cu norme create pe cale judiciară sau cu prevederi cuprinse în alte acte normative. Întrucât deciziile Curții Constituționale sunt definitive și general obligatorii, reclamanții nu-și pot întemeia cererea pe dispozițiile OG nr. 137/2000.
Prin întâmpinarea formulată, pârâtul Ministerul Finanțelor Publice prin Direcția Generală a Finanțelor Publice Nai nvocat excepția lipsei calității procesuale pasive.
Prin sentința civilă nr.653/C din 21.07.2009 pronunțată de Tribunalul Neamțs -au dispus următoarele:
S-a respins ca nefondată excepția privind lipsa calității procesuale pasive invocată de pârâtul Ministerul Finanțelor Publice. S-a admis acțiunea precizată formulată de reclamanții, și, cu domiciliul procedural ales la sediul Judecătoriei Tg. N,-, jud. N în contradictoriu cu pârâții MINISTERUL JUSTIȚIEI ȘI LIBERTĂȚILOR, cu sediul în B,-, sector 5, MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE, cu sediul în B,-, sector 5, CURTEA DE APEL BACĂU, cu sediul în B,-, jud. și TRIBUNALUL NEAMȚ, cu sediul în mun. N, bd. -, nr. 2, jud. și în consecință:
Au fost obligați pârâții MINISTERUL JUSTIȚIEI ȘI LIBERTĂȚILOR, CURTEA DE APEL BACĂU și TRIBUNALUL NEAMȚ, să plătească reclamanților cu titlu de drepturi salariale diferența dintre sumele primite lunar și cele cuvenite, calculate în baza valorii de referință sectorială prevăzută de lege pentru funcțiile de demnitate publică, actualizate în funcție de indicele de inflație existent la data executării hotărârii, după cum urmează:
- pentru perioada 06.01.2006 - 31.01.2006 la valoarea de referință sectorială de 297,4 lei;
- pentru perioada 01.02.2006 - 31.08.2006 la valoarea de referință sectorială de 312,3 lei;
- pentru perioada 01.09.2006 - 31.12.2006 la valoarea de referință sectorială de 331 lei;
- pentru perioada 01.01.2007 - 31.03.2007 la valoarea de referință sectorială de 358 lei;
- pentru perioada 01.04.2007 - 30.09.2007 la valoarea de referință sectorială de 365 lei;
- pentru perioada 01.10.2007 - 31.12.2007 la valoarea de referință sectorială de 405 lei;
- începând cu data de 01.01.2008 la zi și în viitor, se vor acorda reclamanților drepturile salariale calculate în baza valorii de referință sectorială, corespunzătoare funcțiilor de demnitate publică conform actelor normative în vigoare.
A fost obligat pârâtul Ministerul Finanțelor Publice să aloce și să includă în bugetul pârâtului Ministerul Justiției și Libertăților sumele necesare efectuării plății drepturilor salariale acordate reclamanților prin prezenta hotărâre.
Pentru a hotărî astfel instanța a reținut următoarele:
În ceea ce privește apărarea pârâtului Ministerul Finanțelor Publice, invocată pe cale de excepție, privind lipsa calității sale procesuale pasive, aceasta va fi înlăturată întrucât, pe de o parte, conform art. 1 din nr.OUG 22/2002 executarea obligațiilor de plată ale instituțiilor publice se realizează din sumele aprobate prin bugetele acestora cu titlu de cheltuieli, iar pe de altă parte, prevederile modificatoare ale Legii nr. 110/2007 instituie doar o serie de termene și condiții privind executarea, fără a-l exonera de îndatoririle ce îi revin în asigurarea sumelor necesare efectuării plăților.
Reclamanții prin acțiunea formulată au solicitat obligarea pârâților la plata diferențelor salariale, rezultate în urma recalculării indemnizațiilor și salariilor pe baza valorii de referință sectorială prevăzută de lege pentru funcțiile de demnitate publică, corectată periodic în raport de evoluția prețurilor de consum, pentru perioadele menționate în acțiune.
Potrivit art. 5 din Legea nr. 154/1998 privind sistemul de stabilire a salariilor de bază în sectorul bugetar și a indemnizațiilor pentru persoane care ocupă funcții de demnitate publică, salariile de bază în sectorul bugetar se stabilesc pe baza următoarelor elemente: valoare de referință universală, indicatorii de prioritate intersectorială, exprimați în procente, diferențiați pe domenii de activitate, valori de referință sectoriale, exprimate în lei, rezultate din înmulțirea valorii de referință universală cu indicatorii de prioritate intersectorială, grila de intervale pentru stabilirea salariilor de bază, pentru funcțiile fiecărui sector de activitate.
În baza dispozițiilor art. 1 alin. 3 din Constituție,statul se organizează potrivit principiului separației și echilibrului puterilor - legislativă, executivă și judecătorească - în cadrul democrației constituționale". Această prevedere legală reprezintă esența principiului separației dar și al egalității celor trei puteri ale statului și anume: executivă, legislativă și judecătorească.
Fără a încălca regulile de competență specifice fiecărei puteri, se poate concluziona că în ceea ce privește importanța lor nu se poate stabili nicio ierarhie, aspect certificat chiar de dispozițiile legale menționate mai sus.
Potrivit dispozițiilor art. 125 alin. 1 din Constituție, justiția se realizează prin Înalta Curte de Casație și Justiție și prin celelalte instanțe judecătorești,stabilite de lege", iar conform art. 1 alin. 1 din Legea nr. 304/2004,puterea judecătorească se exercită de Înalta Curte de Casație și Justiție și de celelalte instanțe judecătorești stabilite de lege".
Prin urmare, din conținutul acestor prevederi rezultă faptul că puterea judecătorească este unică, iar finalitatea vizată este doar înfăptuirea corespunzătoare a actului de justiție.
Organizarea instanțelor pe grade de jurisdicție și specializări nu reprezintă decât o măsură administrativă de raționalizare a muncii care nu trebuie să conducă la ivirea unor discriminări între judecătorii ce îndeplinesc condiții de pregătire identice și sunt supuși acelorași incompatibilități și interdicții.
În anul 2003 modificarea legii fundamentale a adus o prevedere nouă și anume art. 123 alin. 11care a stipulat imperativ că, justiția este unică, imparțială și egală pentru toți",
Este evident că noțiunea de,justiție, nu poate fi analizată separat, iar rezultatul său - actul de justiție (transformat într-o hotărâre), interpretat singular și autonom, ca reprezentând exclusiv acest termen, fără a-i lua în considerare și pe cei care l-au înfăptuit și fără de care ar fi rămas doar un simplu deziderat, lipsit de conținut, esență.
Deși toți judecătorii indiferent de nivelul instanței de la care provin ar trebui să aibă același statut, în mod inexplicabil toate actele normative anuale ce au vizat bugetul de stat după anul 2006, atunci când au stabilit majorările, indexările corespunzătoare, în vederea corelării puterii de cumpărare cu prețurile de consum, au înscris o valoare de referință sectorială mai mică pentru judecătorii ce reprezintă corpul magistraților în cadrul judecătoriilor, tribunalelor și Curților de Apel comparativ cu acei care funcționează în cadrul Înaltei Curți de Casație și Justiție.
Deși instanța supremă este identificată prin art. 2 alin. 2 din Legea nr. 304/2004 ca fiind cea mai înaltă instanță din stat, un factor structurat al activității celorlalte a cărei organizare, conducere și competență au fost reglementate prin art. 16 și următoarele din Legea nr. 304/2004, în mod nejustificat, lipsit de orice raționament obiectiv, numai judecătorii ce funcționează în cadrul acesteia au fost asimilați din punct de vedere al statutului și astfel a tuturor drepturilor ce decurg cu persoanele ce dețin demnități publice.
S-a creat astfel în cadrul aceleiași puteri și anume a puterii judecătorești o diferențiere nejustificată pentru cei care compun aceeași categorie profesională - magistrații - cu implicații majore în ceea ce privește salarizarea.
Criteriile prevăzute de lege, respectiv: răspunderea, complexitatea, riscurile funcției, incompatibilitățile și interdicțiile nu pot fi ierarhizate din punct de vedere al importanței între instanțe și personalul chemat să înfăptuiască actul de justiție. Cu toate acestea, ignorând principiul menționat mai înainte, referitor la faptul că,justiția este unică", prin asimilarea numai a judecătorilor Înaltei Curți de Casație și Justiție cu persoanele ce ocupă funcții de demnitate publică, s-a creat comparativ cu restul judecătorilor o,diferență de tratament săvârșită de stat între indivizi aflați în situații analoage, fără o justificare obiectivă și rezonabilă", fiind încălcate dispozițiile art. 16 alin. 1 și 2 din Constituție și art. 14 din Convenția pentru Apărarea Drepturilor Omului și a Libertăților Fundamentale reprezentând o încălcare a principiului egalității în fața legii și a înlăturării oricărei discriminări.
Pe de altă parte a fost nesocotit principiul echilibrului și al egalității celor trei puteri, în stat: legislativă, executivă și judecătorească în condițiile în care numai pentru primele două, toate persoanele ce fac parte din cadrul acestora sunt salarizate corespunzător funcțiilor de demnitate publică, în detrimentul puterii judecătorești în cadrul căreia doar personalul Înaltei Curți de Casație și Justiție are această calitate.
Prin urmare, existența unei duble discriminări pe de parte între persoanele ce fac parte din aceeași categorie profesională - magistrații -, iar pe de altă parte, între cele trei puteri în stat, egale constituțional, a condus la necesitatea promovării prezentei cereri de chemare în judecată de către reclamanți.
În baza prevederilor art. 1 alin. 1 din OG nr. 134/1999, apoi cele ale art. 11din OG nr. 83/2000, dar și ale art. 2 alin. 1 din OUG nr. 177/2002, indemnizațiile pentru magistrați se stabileau pe baza valorii de referință sectorială prevăzută de lege pentru funcțiile de demnitate publică alese și numite din cadrul autorităților legislativă și executivă.
Ulterior, prin OUG nr. 27/2006 privind salarizarea și alte drepturi ale judecătorilor, procurorilor și altor categorii de personal din sistemul justiției, intrată în vigoare la 1 aprilie 2006 s-a prevăzut stabilirea indemnizației " pe baza valorii de referință sectorială și a coeficienților de multiplicare prevăzuți în anexă", iar anexa 1 reținut o valoare de referință sectorială de 257 lei.
Pentru aceeași perioadă - 1 aprilie 2006 - în baza OG nr. 3/2006 valoarea de referință sectorială pentru funcțiile de demnitate publică (alese și numite) era de 312,3 lei spre deosebire de cea de 257 lei stabilită pentru magistrați.
OUG nr. 27/2006 a încălcat principiul echilibrului puterilor legislativă, executivă și judecătorească în cadrul democrației constituționale, prin acordarea unei valori de referință sectorială diferită de cea stabilită pentru funcțiile de demnitate publică, împrejurare ce contravine prevederilor art. 14 din Convenția Europeană a drepturilor omului. Mai mult decât atât toate actele normative ulterioare ce au corectat valoarea de referință sectorială prevăzută de lege în favoarea demnitarilor publici, de exemplu OG nr. 10/2007, au sporit în mod considerabil veniturile acestora, comparativ cu cele ale magistraților.
Apărările Ministerului Justiției și Libertăților referitoare la cele două decizii pronunțate de Curtea Constituțională vor fi înlăturate, întrucât prin activitatea sa instanța națională dă eficiență principiilor garantate de legea fundamentală, dar și de dreptul european, conform preeminenței dreptului european, în cadrul mecanismului de respectare a tratatelor și convențiilor ratificate de România.
În considerentele Deciziei nr. 20/02.02.2000 a Curții Constituționale s-a reținut jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului în cazul Marks contra Belgiei (1979) că"în aplicarea prevederilor art. 14 privind interzicerea discriminării din Convenția pentru Apărarea Drepturilor Omului și a Libertăților Fundamentale, reprezintă o încălcare a acestor prevederi, orice diferență de tratament săvârșită de stat între indivizi aflați în situații analoge, fără o justificare obiectivă și rezonabilă".
Având în vedere cele reținute mai sus, apărările pârâtului Ministerul Justiției și Libertăților, în sensul că reglementarea prin lege a unor drepturi în favoarea unor anumite categorii de persoane ar excede cadrului legal, vor fi înlăturate întrucât Curtea Constituțională a dispus, prin Deciziile nr. 1/08.02.1994 și nr. 135/05.11.1996, că"un tratament diferit nu poate fi doar expresia aprecierii exclusive a legiuitorului, ci trebuie să se justifice rațional, în respectarea principiului egalității cetățenilor în fața legii și a autorităților publice,"și că"principiul egalității în fața legii presupune instituirea unui tratament egal pentru situații care, în funcție de scopul urmărit, nu sunt diferite."
În cauză, discriminarea s-a raportat atât la dispozițiile art. 16 din Constituție, cât și la prevederile art. 14 din Convenția pentru Apărarea Drepturilor Omului și a Libertăților Fundamentale. Discriminarea poate rezulta nu numai din aplicarea defectuoasă a legislației existente, ci și din adoptarea unor acte normative injuste pentru anumite categorii de persoane. Pronunțându-se asupra împotriva României a statuat că, pe baza art. 14 din Convenție, o distincție este discriminatorie dacă"nu are o justificare obiectivă și rezonabilă",ori dacă nu "există un raport de proporționalitate între mijloacele folosite și scopul vizat." Plata despăgubirilor cuvenite reclamanților se va face în funcție de indicele de inflație, conform art. 1084 Cod civil, și nu potrivit art. 1088 Cod civil, care reglementează dobânda legală. Acest aspect trebuie interpretat nu ca o sancțiune, ci ca o echilibrare a valorii pe care reclamanții sunt îndreptățiți să o pretindă pentru repararea pierderii suferite. puterii de cumpărare a sumelor datorate cu titlu de despăgubiri nu se poate înlătura decât prin actualizarea lor cu indicele de inflație, care spre deosebire de dobânda legală - ce se datorează de la data introducerea cererii de chemare în judecată - este aplicabilă pentru întreaga perioadă în care sumele datorate nu au fost achitate.
Împotriva acestei sentințe au declarat recurs pârâții Ministerul Justiției și Libertăților și Ministerul Finanțelor Publice.
Motivele de recurs invocate de Ministerul justiției și Libertăților au fost în esență următoarele:
Instanța de fond a depășit atribuțiile puterii judecătorești.
Astfel în ședința din data de 27.05.2009 Curtea Constituțională s-a pronunțat asupra cererii de soluționare a conflictului juridic de natură constituțională dintre autoritatea judecătorească, reprezentată de Înalta Curte de Casație și Justiție, pe de o parte, și Parlamentul României și Guvernul României, pe de altă parte, cerere formulată de Președintele României în temeiul art.146 lit.e din Constituție.
Curtea Constituțională a constatat existența unui conflict juridic de natură constituțională între autoritatea judecătorească, pe de o parte și Parlamentul României și Guvernul României, pe de altă parte reținând că, în exercitarea atribuțiilor prevăzute de art.126 alin.3 din Constituție, Înalta Curte de Casație și Justiție are competența de a asigura interpretarea și aplicarea unitară a legii de către toate instanțele judecătorești, cu respectarea principiului fundamental al separației și echilibrului puterilor, consacrat de art.1 alin.(4) din Constituția României. Înalta Curte de Casație și Justiție nu poate institui, să modifice sau să abroge norme juridice cu putere de lege ori să efectueze controlul de constituționalitate al acestora.
Instanța de fond ar fi trebuit să constate că, asemenea altor categorii profesionale, intimații sunt salarizați în temeiul unei legi speciale, care stabilește în mod exhaustiv drepturile salariale și alte drepturi de care aceștia beneficiază, neputând acorda alte drepturi decât cele prevăzute expres în favoarea acesteia, astfel cum nici alte categorii profesionale nu pot beneficia de drepturile prevăzute de legea specială pentru salarizarea magistraților.
Prin acordarea unei valori de referință sectorială majorată față de cea prevăzută de nr.OUG177/2002 și nr.OUG27/2006 invocând o stare de discriminare instanța de fond a depășit atribuțiile puterii judecătorești și a legiferat acordarea unui drept salarial neprevăzut în legislația specifică categoriei profesionale a judecătorilor.
Hotărârea recurată este criticabilă și pentru faptul că a fost dată cu aplicarea greșită a legii.
Actele normative reținute de instanța de judecată ca temei al admiterii acțiunii, respectiv OG nr.9/2005, OG nr.3/2006 și OG nr.10/2007, reglementează creșterile salariale ce s-au acordat în anii 2005, 2006 și 2007, personalului bugetar salarizat potrivit nr.OUG24/2000 privind sistemul de stabilire a salariilor de bază pentru personalul contractual din sectorul bugetar și personalului salarizat potrivit anexelor nr.II și III la Legea nr.154/1998 privind sistemul de stabilire a salariilor de bază în sectorul bugetar și a îndemnizațiilor pentru persoane care ocupă funcții de demnitate publică, și nu pot fi aplicate altor categorii de personal cum în mod greșit a procedat instanța de fond.
Instanța de fond a ignorat însă dispozițiile acestui articol care în teza a II a prevede"Salarizarea judecătorilor și procurorilor se stabilește prin lege specială".
Ori, legea specială care reglementa drepturile salariale ale judecătorilor și procurorilor la momentul intrării în vigoare a Legii nr.303/2004 este OUG nr.177/2002, aprobată prin Legea nr.347/2003, drepturi care nu au fost diminuate prin actul normativ ulterior, respectiv prin OUG nr.27/2006 ci dimpotrivă acestea au fost substanțial majorate în special prin Legea de aprobare nr.45/2007.
Totodată, principiul echilibrului celor trei puteri în stat prevăzut de Constituție nu presupune reglementarea drepturilor salariale în mod egal, în Constituție neexistând principiul aplicării aceleiași valori de referință sectorială cum în mod greșit a reținut instanța de fond.
În drept au fost invocate dispozițiile art.304 pct.4 și 9 Cod procedură civilă.
Concluzionând pârâtul a solicitat admiterea recursului, modificarea sentinței în sensul respingerii acțiunii ca nefondată.
Recurentul Ministerul Finanțelor Publice a solicitat admiterea recursului și modificarea în parte a sentinței recurate în sensul admiterii excepției lipsei calității sale procesuale pasive și respingerea acțiunii în contradictoriu cu el ca fiind introdusă împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă. Ca și motive de recurs pârâtul a înțeles să reitereze apărările invocate la instanța de fond, motiv pentru care Curtea nu le va mai relua.
Intimații nu au depus întâmpinare la recurs.
Nu au fost administrate probe în recurs.
Analizând legalitatea sentinței recurate prin prisma motivelor de recurs invocate de cei doi pârâți și în limitele devoluării cauzei prin cele două cereri de recurs Curtea constată că recursurile sunt formulate pentru considerentele ce succed.
Prima instanță, a depășit atribuțiile puterii judecătorești deoarece a stabilit și a acordat o diferență de indemnizație care se cuvine reclamanților conform legilor de salarizare a magistraților (nr.OUG177/2002 și nr.OUG27/2006) prin raportare la alte acte normative care reglementează îndemnizațiile altor categorii socio-profesionale, recte a persoanelor care ocupă funcții de demnitate publică.
Acest lucru nu este posibil întrucât s-ar ajunge să se confere instanțelor judecătorești competența de a desființa norme juridice instituite prin lege și de a crea în locul acestora alte norme sau de a le substitui cu norme cuprinse în alte acte normative, ceea ce este evident neconstituțional întrucât se încalcă principiile separației puterilor consacrat în art.1 alin.4 din Constituție și ale art.61alin.1 în conformitate cu care Parlamentul este unica autoritate legiuitoare a țării.
Atât legea internă cât și normele juridice comunitare sau europene (a se vedea în acest sens Directivele Consiliului 2000/43/CE nr.2000/78/CE și jurisprudența în materie) permit în cazul în care s-a constatat în prealabil existența unei discriminări ca persoanelor discriminate să li se acordedespăgubiri băneștiși nu drepturile în sine reglementate prin lege de care beneficiază persoanele în raport de care există starea de discriminare.
Or, prin acțiunea formulată reclamanții au solicitat acordarea de diferențe de salarii și nu de despăgubiri bănești.
Chiar dacă s-ar admite de principiu că prima instanță nu a depășit atribuțiile puterii judecătorești prin sentința pronunțată tot nu s-ar putea menține această hotărâre judecătorească deoarece ea fost pronunțată cu aplicarea greșită a legii.
Astfel s-a reținut în mod netemeinic că diferența de tratament juridic săvârșită de stat între reclamanți și persoanele care ocupă funcții de demnitate publică sub aspectul valorii de referință din legile lor de salarizare nu este justificată obiectiv și rezonabil în condițiile în care Legea nr.154/1998 cât și celelalte acte normative care au reglementat ulterior drepturile salariale ale persoanelor care ocupă funcții publice alese și numite în cadrul autorităților legislative și executive invocate de reclamanți ca temei al susținerii pretențiilor formulate nu prevăd pentru aceștia și alte drepturi salariale în afara de îndemnizația stabilită în cuantum fix.
Cu titlu de exemplu Curtea constată că potrivit art.2 alin.4 din nr.OG3/2006 "îndemnizațiile pentru persoanele care ocupă funcții de demnitate publică alese și numite prevăzute în anexele nr.VII/1, VII/2, VII/3 și VII/10, VII/20, VII/30 precum și în anexele nr.VII/1b, VII/2b și VII/3b reprezintă unica formă de remunerare a activității corespunzătoare funcției și reprezintă baza de calcul pentru stabilirea drepturilor și obligațiilor care să determine în raport cu venitul salarial, iar potrivit aliniatului 5 al aceluiași articol "în aplicarea prevederilor alin.4 persoanele care ocupă funcții de demnitate publică alese și numite nu beneficiază de premii, de sporul de vechime în muncă și nici de alte sporuri prevăzute de lege." Aceleași interdicții au fost menținute și prin nr.OG10/2007.
Or, spre deosebire de acestea reclamanții, conform nr.OUG27/2006 beneficiază de premii, spor de vechime în muncă, de spor de fidelitate, de prima de vacanță și de alte drepturi salariale.
Pentru considerentele expuse Curtea, văzând și dispozițiile art.312 Cod procedură civilă va admite recursurile și va modifica sentința recurată în sensul că va respinge acțiunea ca nefondată.
Curtea nu va mai analiza și motivul de recurs invocat de Ministerul Finanțelor Publice deoarece un astfel de demers este de prisos în condițiile în care a constatat că recursul declarat de celălalt pârât este nefondat în sensul arătat mai sus.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursurile civile promovate de recurenții-pârâți MINISTERUL JUSTIȚIEI ȘI LIBERTĂȚILOR și DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE N ÎN NUMELE ȘI PENTRU MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE împotriva sentinței civile nr. 653/D din 21.07.2009, pronunțată de Tribunalul Neamț în dosarul nr-.
Modifică sentința recurată în sensul că respinge acțiunea ca nefondată.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică de la 26 Octombrie 2009
Președinte, Judecător, Judecător,
Grefier,
Red.sent.- /
Red.dec.rec.- /25.11.
Tehn.- /25.11.2009/11 ex./com.tuturor părților
Președinte:Viziteu CameliaJudecători:Viziteu Camelia, Grosu Valerica Niculina, Pîrjol
