Plângere contravetionala. Decizia 1274/2009. Curtea de Apel Bacau

Dosar nr-

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL BACĂU

SECȚIA CIVILA, CAUZE MINORI, FAMILIE, CONFLICTE DE MUNCA, ASIGURARI SOCIALE

DECIZIE Nr. 1274

Ședința publică de la 26 Octombrie 2009

Completul compus din:

PREȘEDINTE: Viziteu Camelia JUDECĂTOR

- - - - - JUDECĂTOR

- - - - - JUDECĂTOR

GREFIER -

&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&

Astăzi la ordine s-a luat în examinare recursul civil promovat de recurenta-pârâtă CASA JUDEȚEANĂ DE PENSII N împotriva sentinței civile nr. 527/C din 29.05.2009, pronunțată de Tribunalul Neamț în dosarul nr-.

La apelul nominal făcut în ședința publică, atât la prima strigare cât și la a doua strigare a dosarului la sfârșitul ședinței de judecată, au lipsit părțile.

Procedura de citare legal îndeplinită.

S-a expus referatul asupra cauzei de către grefier, după care:

Nefiind alte cereri și/sau excepții de formulat, și având în vedere că prin cererea de recurs recurenta a solicitat judecarea cauzei în lipsă, instanța constată cauza în stare de judecată și trece la deliberare.

S-au declarat dezbaterile închise, trecându-se la deliberare.

CURTEA

DELIBERÂND

Asupra recursului civil de față constată următoarele:

Prin sentința civilă nr.527 din 29 mai 2005, pronunțată de Tribunalul Neamț în dosarul nr-, s-a admis plângerea formulată de petentul Primarul com., jud.

Pentru a pronunța această sentință, Tribunalul a avut în vedere următoarele:

Examinând procesul verbal de constatare și sancționare a contravențiilor, dedus judecății, instanța a constatat că acesta este lovit de nulitate absolută, fiind emis cu încălcarea condițiilor de fond și de formă prevăzute de dispozițiile legale în materie.

Astfel prin procesul verbal nr.8881 din 22.07.2008, intimata Casa Județeană de Pensii Nad ispus sancționarea contravențională cu amendă de la 1500-5000 lei a Primăriei, pentru nedepunerea în termen a declarațiilor nominale pentru perioada martie2008-mai 2008.

Ori, potrivit dispozițiilor art.19 din Legea nr.215/2001, doar comunele, orașele și județele sunt persoane juridice de drept public având capacitate juridică deplină, primăria comunei sau orașului fiind o structură funcțională cu activitate permanentă, fără personalitate juridică, care aduce la îndeplinire hotărârile consiliului local și dispozițiile primarului(art.91). Drept pentru care se apreciază că primăria nu poate să-și asume și să îndeplinească obligații decât prin autoritățile sale pe care legiuitorul le-a investit cu astfel de competențe. Prin urmare, ea nu poate fi sancționată contravențional.

Pe de altă parte, la rubrica contravenient a procesului verbal nu există nicio semnătură, iar în ceea ce privește cuantumul amenzii se face vorbire de o sumă cuprinsă între 1500 și 5000 lei, fără a fi indicat în mod expres care este în fapt suma ce urmează a fi achitată de contravenient.

Mai mult, instanța a reținut că, controlul în urma căreia a fost aplicată contravenția s-a efectuat la sediul CJP N și nu la sediul contravenientului, astfel cum prevede legea. Totodată, pentru aceeași faptă, primăria a fost sancționată contravențional de două ori în interval de 5 zile, o dată cu avertisment și o dată cu amendă, ambele procese verbale fiind comunicate prin poștă contravenientului la aceeași dată, respectiv la 24.07.2008.

Împotriva sentinței civile mai sus menționate a declarat în termen legal recurs intimata Casa Județeană de Pensii N, pentru următoarele motive:

- contestatorul nu a depus în termen legal declarația privind evidența nominală a asiguraților și a obligațiilor de plată către bugetul asigurărilor sociale de stat.

- instanța a reținut greșit că este lovit de nulitate procesul verbal de contravenție pe care la încheiat la 22.07.2008.

Analizând sentința civilă recurată, Curtea constată că aceasta este temeinică și legală.

Așa cum corect a reținut prima instanță, potrivit dispozițiilor art.19 din legea nr.215/2001 doar comunele, orașele și județele sunt persoane juridice de drept public având capacitate juridică deplină, primăria comunei sau orașului fiind o structură funcțională cu activitate permanentă, fără personalitate juridică, care aduce la îndeplinire hotărârile consiliului local și dispozițiile primarului(art.91). Drept pentru care se apreciază că primăria nu poate să-și asume și să îndeplinească obligații decât prin autoritățile sale pe care legiuitorul le-a investit cu astfel de competențe. Prin urmare, ea nu poate fi sancționată contravențional.

Agentul constatator trebuia să aplice sancțiunea contravențională într-un cuantum fix, potrivit art.15 al.1 din OG 2/2001 și nu să indice o sumă cuprinsă între 1500 și 5000 lei, fără a indica în mod expres suma ce urmează a fi achitată, precum și cuantumul amenzii ce poate fi achitat în termen de 48 ore.

Așa fiind, procesul verbal de stabilire a contravenției este lovit de nulitate absolută în lipsa condițiilor imperative impuse de art.16 din OG 2/2001.

Față de cele mai sus reținute, Curtea în temeiul art.312 Cod procedură civilă, va respinge recursul potrivit dispozitivului prezentei.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge ca nefondat recursul civil promovat de recurenta-pârâtă CASA JUDEȚEANĂ DE PENSII N împotriva sentinței civile nr. 527/C din 29.05.2009, pronunțată de Tribunalul Neamț în dosarul nr-.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică de la 26 Octombrie 2009

Președinte, Judecător, JUDECĂTOR 2: Grosu Valerica Niculina

Grefier,

red.sent.-/

red.dec.rec. / 26.11.

tehnored.BC/ 4 ex/ 26.11.2009- com.tuturor părților

Președinte:Viziteu Camelia
Judecători:Viziteu Camelia, Grosu Valerica Niculina, Pîrjol

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre Plângere contravetionala. Decizia 1274/2009. Curtea de Apel Bacau