Drepturi salariale ale personalului din justiție. Sentința 132/2008. Curtea de Apel Bacau

Dosar nr-

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL BACĂU

SECȚIA CIVILA, CAUZE MINORI, FAMILIE, CONFLICTE DE MUNCA, ASIGURARI SOCIALE

SENTINȚA Nr. 132

Ședința publică de la 03 2008

Completul compus din:

PREȘEDINTE: Daniela Părău JUDECĂTOR

- - - JUDECĂTOR

ASISTENȚI JUDICIARI - - -

- -

GREFIER -

&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&

La ordine a venit spre soluționare cauza civilă formulată de reclamantul în contradictoriu cu pârâții MINISTERUL JUSTIȚIEI având ca obiect drepturi bănești.

La apelul nominal făcut în ședință publică, a răspuns reclamant care se legitimează cu seria -, nr. - eliberată de Poliția N, la data de 18.09.2001, CNP -, lipsă fiind celelalte părți.

Procedura legal îndeplinită.

S-a expus referatul oral al cauzei de către grefier, în sensul că s-a depus la dosar prin compartimentul arhivă, relații solicitate de instanță și întâmpinare de către pârâtul Ministerul Justiției.

I se înmânează reclamantului un exemplar de pe întâmpinarea depusă la dosar de către pârâtul Ministerul Economiei și Finanțelor. Totodată arată că nu solicită termen pentru a lua cunoștință de aceasta.

La solicitarea instanței arată că nu mai are alte cereri de formulat.

Nemaifiind chestiuni prealabile de formulat, instanța acordă cuvântul pentru dezbateri pe fond și pe excepțiile invocate de pârâtul Ministerul Justiției.

având cuvântul pe fond și pe excepțiile invocate de pârâtul Ministerul Justiției, solicită admiterea acțiunii cu obligarea pârâților la plata sporului de 50% pentru perioada 2000 - 2007. In ce privește excepția invocată de pârâtul Ministerul Justiției solicită respingerea acesteia ca nefondată arătând că prevederile art. 1 pct. 42 din. 83/2000 încalcă drepturile de proprietate prin Convenția Europeană a Drepturilor Omului, aceasta nu este imprescriptibilă. Nu solicită cheltuieli de judecată.

S-au declarat dezbaterile închise, trecându-se la deliberare.

CURTEA

-deliberând-

Asupra acțiunii civile de față, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată sub nr- reclamantul a chemat în judecată pârâții Ministerul Justiției, Curtea de APEL BACĂU, Tribunalul Neamț, Ministerul Economiei și Finanțelor pentru a fi obligați să-i plătească sporul de risc și suprasolicitare neuropsihică în procent de 50% din salariul de bază brut lunar, începând cu data de 1 septembrie 2000 și până la data de 26 ianuarie 2005 în cuantum actualizat cu indicele de inflație până la data plății efective. Solicită obligarea Ec. să aloce și să includă în bugetul Ministerului Justiției sumele necesare plății drepturilor salariale solicitate.

In motivarea acțiunii se arată, în esență că și-a desfășurat activitatea ca judecător la Judecătoria Piatra Neamț până la 26 ianuarie 2005 când a fost suspendat din funcție, iar la data de 14 septembrie 2007 fost eliberat din funcție ca urmare a demisiei.

Arată că sporul solicitat a fost prevăzut de art. 47 din Legea 50/1996, articol ce a fost abrogat prin art. I pct. 42 din nr.OG 83/2000 care, însă a încălcat prevederile Legii de abilitare nr. 125/2000 cât și a celor ale art. 107 al.3 din Constituția României, anterior modificării.

Apreciază reclamantul că prevederile art. I pct. 42 din nr.OG 83/2000 încalcă dispozițiile art. 1 din Protocolul nr. 1 la Convenția Europeană a Drepturilor Omului, fiind încălcate și prevederile art. 1 al.2 lit. e pct. (i) din nr.OG 137/2000 republicată.

Solicită a se avea în vedere și Decizia nr. 21 pronunțată de în dosarul nr. 5/2008.

Pârâtul Ministerul Economiei și Finanțelor prin întâmpinare a invocat excepția lipsei calității procesuale pasive întrucât Ministerul Economiei și Finanțelor nu trebuie confundat cu Statul Român și cu bugetul de stat, având atribuții în elaborarea proiectului bugetului de stat pe baza bugetelor ordonatorilor principali de credite, iar raporturile de muncă există între reclamant și Ministerul Justiției care are atribuții în angajarea și salarizarea reclamantului.

Ministerul Justiției, prin întâmpinarea formulată în cauză a invocat excepția prescripției dreptului material la acțiune pentru drepturile mai vechi de trei ani de la data introducerii acțiunii, conform prevederilor art. 1, art. 3, art. 7 și art. 8 din Decretul 167/1958 și art. 283 din Codul Muncii.

Reclamantul la data de 22 septembrie 2008 își precizează acțiunea, solicitând drepturile pentru perioada 1 septembrie 2000 - 14 septembrie 2007.

Examinând cauza sub aspectul excepțiilor invocate Curtea de Apel reține următoarele:

Referitor la excepția lipsei calității procesuale pasive invocate de pârâtul Ministerul Economiei și Finanțelor se va aprecia că nu este fondată, urmând a fi respinsă întrucât, conform art. 19 din Legea 500/2002, atribuțiile acestui minister constau în pregătirea proiectelor de legi bugetare anuale, ale legilor de rectificare și ale legilor privind aprobarea contului general de execuție, luarea măsurilor necesare pentru aplicarea politicii fiscale bugetare etc. Aceasta înseamnă că în acțiunea prin care se solicită obligarea recurentei să asigure sumele necesare acordării despăgubirilor în cauză, Ministerul Economiei și Finanțelor are calitate procesuală pasivă.

De asemeni, conform art. 1 din nr.OUG 22/2002 aprobată prin Legea 188/2002 executarea obligațiilor de plată ale instituțiilor publice în baza titlurilor executorii se realizează din sumele aprobate prin bugetele acestora cu titlu de cheltuieli la care se încadrează obligația de plată respectivă.

Prin urmare, pentru plata drepturilor salariale este necesară includerea sumelor datorate cu acest titlu în bugetul Ministerului Justiției, pârâtul având obligația să dispună toate măsurile necesare, în condițiile legii, pentru asigurarea în bugetul propriu al Ministerului și al instituțiilor din subordine a creditelor necesare pentru efectuarea plății sumelor stabilite prin titluri executorii ( art. 2 din Legea 500/2002).

Privitor la excepția prescripției dreptului la acțiune se va aprecia că este fondată, urmând a fi admisă această excepție pentru perioada anterioară datei de 14 aprilie 2005.

Potrivit art. 1 din Decretul nr. 167/1958 dreptul la acțiune având un obiect patrimonial se stinge prin prescripție, dacă nu a fost exercitat în termenul stabilit de lege, iar conform art. 3 din același act normativ termenul de prescripție este de 3 ani, același termen fiind prevăzut și de art. 283 lit. c din Codul Muncii.

Or, acțiunea a fost formulată de reclamant la data de 14 aprilie 2008 situație în care se va aprecia că anterior datei de 14 aprilie 2005 dreptul material la acțiune este prescris, termenul de prescripție începând să curgă de la data la care sporul solicitat nu a mai fost acordat.

In această situație instanța urmează să respingă acțiunea pentru drepturile solicitate pentru perioada anterior datei de 14 aprilie 2005, ca fiind prescrise.

Pe fondul cauzei instanța va respinge acțiunea ca nefondată, întrucât reclamantul conform mențiunilor din cartea de muncă a avut funcția de judecător la Judecătoria Piatra Neamț, desfășurând activitate în perioada 2 iulie 1997 - 19 octombrie 2004, când a fost suspendat din funcție.

La dosar reclamantul depune decizia nr. 3514 din 18 octombrie 2006 pronunțată în dosarul nr- prin care se stabilește că măsura suspendării din funcție a acestuia începe de la 26 ianuarie 2005.

Reclamantul și-a precizat acțiunea și a solicitat acordarea sporului de risc și suprasolicitare neuropsihică de 50% până la data de 14 septembrie 2007 când a fost eliberat din funcție ca urmare a demisiei.

In această situație, se va aprecia că reclamantul nu a făcut dovada că în perioada solicitată a i se recunoaște dreptul de acordare a sporului în cauză ar fi desfășurat activitate și ar fi primit indemnizația lunară sau retroactiv.

Se va aprecia, de aceea că dacă reclamantul nu a primit indemnizație, nu are dreptul nici la sporul de risc și suprasolicitare neuropsihică de 50%, fiind suspendat din funcția de magistrat în perioada pentru care solicită drepturile salariale nefiind necesară analiza îndreptățirii acestuia la sporul în discuție în raport de evoluția în timp a actelor normative aplicabile în cauză.

Având în vedere situația reținută Curtea de Apel, va respinge excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului Ministerului Economiei și Finanțelor, va admite excepția prescripției dreptului pentru perioada anterioară datei de 14 aprilie 2005 și va respinge ca prescrisă acțiunea pentru această perioadă.

De asemenea, în considerarea celor menționate anterior, instanța va respinge acțiunea, ca nefondată pentru perioada 15 aprilie 2005 - 14 septembrie 2007.

PENTRU ACESTE MOTIVE

IN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Respinge excepția lipsei calității procesuale pasive a Ministerului Economiei și Finanțelor.

Admite excepția prescripției pentru perioada anterioară datei de 14 aprilie 2005.

Respinge ca prescrisă acțiunea pentru perioada menționată.

Respinge ca nefondată acțiunea, pentru perioada 15 aprilie 2005 - 14 septembrie 2007, formulată de reclamantul din N,-, -.D,.42, jud. N, în contradictoriu cu pârâții MINISTERUL JUSTIȚIEI - B, sector 5,-, CURTEA DE APEL BACĂU - B,-, jud. B, TRIBUNALUL NEAMȚ - N,-, jud. N și MINISTERUL ECONOMIEI ȘI FINANȚELOR - B, sector 5,-.

Cu recurs în termen de 10 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședință publică azi 03 2008.

PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, ASISTENT JUDICIAR,

- - - - - -

GREFIER,

Cu opinia separată a domnului asistent judiciar, în sensul admiterii în totalitate a acțiunii.

ASISTENT JUDICIAR,

- -

Red.sent. - 12.11.

.ct/7 ex.

12/24.11.2008

OPINIA SEPARATA a asistentului judiciar -, care este pentru respingerea exceptiei prescriptiei doar pentru perioada 01 sept.2000-14.aprilie 2005, si admiterea actiunii pentru reclamantul, in sensul acordarii reclamantului, in suma actualizata, a sporului de risc si solicitare neuropsihica in procent de 50%,calculat din salariul de baza brut lunar, pentru perioada 01 sept.2000-14.aprilie 2005, pentru urmatoarele considerente:

I---Potrivit art. 33 alin.(1) din Legea nr. 50/1996 privind salarizarea si alte drep-turi ale personalului din organele autoritatii judecatoresti magistratii si personalul auxiliar " pentru vechimea in munca, personalul beneficiaza de un spor de vechime de pana la 25%, calculat la salariul de baza brut corespunzator timpului efectiv lucrat in program normal de lucru". Acest articol a fost abrogat prin art. I pct. 32 din nr.OG 83/2000. Prin nr. 38/2007 s-a recunoscut dreptul magistratilor la acest spor de vechime.

Potrivit art. 47 din Legea nr. 50/1996 privind salarizarea si alte drepturi ale personalului din organele autoritatii judecatoresti magistratii si personalul auxiliar -ficiaza de un spor de 50% din salariul de baza brut lunar, pentru risc si suprasolicitare neuropsihica. Acest articol a fost abrogat prin art. I pct. 42 din nr.OG 83/2000. Prin nr. 21/2008 magistratilor li s-a recunscut magistratilor dreptul la sporul de risc si sporul de suprasolicitare neuropshica.

Asadar in baza de calcul a indemnizatiilor magistratilor au fost incluse sporul de vechime de risc si suprasolicitare neuropsihica. Conform dispozitivului nr. 21/2008, aceste ultime sporuri sunt recunoscute "si dupa intrarea in vigoare a nr.OG 83/2000".

Cu privire la aspectul privind termenul de prescriptie facem precizarea ca, alaturi de o jurisprudenta bogata in sensul acordarii acestor drepturi incepand cu data de 01.10.2000, pentru considerentele pe care le vom dezvolta in continuare apreciem ca ter-menul de prescriptie nu a inceput sa curga decat din momentul pronuntarii, pana la momentul pronuntarii nu a curs si nu a inceput sa curga termenul de prescriptie.

II-- termenului de prescriptie de la data pronuntarii

Potrivit art. 83 alin. (1) lit. c) din Codul Muncii, cererile in vederea solutionarii unui con-flict de munca pot fi formulate in termen de 3 ani de la data nasterii dreptului la actiune, in situatia in care obiectul conflictului individual de munca consta in plata unor drepturi salariale neacordate. Potrivit art. 295 alin. (1) din Codul Muncii, dispozitiile acestuia se intregesc cu celelalte dispozitii cuprinse in legislatie muncii si in masura in care nu sunt incompatibile cu specificul raporturilor de munca cu dispozitiile legislatiei civile. Cum Codul mucii nu contine prevederi privind prescriptia dreptului material la actiune se apli-ca dispozitiile Decretului nr. 167/1958 privind prescriptia exctinctiva.

Analiza cursului prescriptiei extinctive presupune, inainte de toate, cunoasterea inceputului si sfarsitului acestei prescriptii, adica a datei de la care incepe sa curga pres-criptia extinctiva si, bineinteles, a datei la care ea urnneaza sa se implineasca [ "Prescriptia extinctiva", ed., 2004, p. 491].

Asadar, in cazul nostru trebuie analizata data de la care incepe sa curga termenul de prescriptie.

Potrivit art. 7 alin. 1 din Decretul nr. 167/1958: " Prescriptia incepe sa curga de la data cand se naste dreptul la actiune. "(), iar potrivit art. 1886: " Nici o prescriptie nu poate incepe a curge mai inainte de a se naste actiunea supusa acestui mod de stingere." ()

In esenta, deci, conform acestei reguli, prescriptia extinctiva incepe sa curga la data nasterii dreptului material la actiune. Deoarece legea nu prevede care este aceasta data si nici drepturile la actiune carora ea li se aplica, regula instituita prin art. 7 alin. 1 din De-cretul nr. 167/1958 are caracter general, in sensul ca ea se aplica ori de cate ori nu-si ga-seste incidenta vreo regula speciala, edictata pentru un anumit caz particular, pe de o par-te, si, bineinteles, in toate cazurile in care dreptul subiectiv material este incalcat, negat sau contestat (si cu conditia ca dreptul la actiune corespunzator sa fie supus prescriptiei extinctive), pe de alta parte [Idem]. In speta dreptul magistratilor nu a fost niciodata nici negat nici contestat, ci pur si simplu prin dispozitiile art. pct. 32 si 42 au fost abrogate in mod expres dispozitiile din Legea nr. 50/2006.

Asadar, regula generala privind inceputul prescriptiei extinctive avand ca obiect dreptul material la actiune este aceasta: prescriptia incepe sa curga la data nasterii drep-tului la actiune [Cf., Gh., Drept civil. Teoria generala a dreptului civil, 1980, p. 470, dupa care "data nasterii dreptului la actiune este data la care dreptul subiectiv este incalcat, negat, contestat, ori data de la care dreptul subiectiv - chiar in lipsa unei contestatii ori incalcari - trebuie exercitat"., Drept civil. Teoria generala, Ed. Servo-Sat, A ("Cand se naste dreptul la actiune: atunci cand dreptul su-biectiv este incalcat, negat sau contestat sau chiar in lipsa unei astfel de incalcari, negari sau contestari, el trebuia exercitat."). si Ap., civ. dec. nr. 2086/2000, in Jurisprudenta Curtii de Apel I in materie civila 2000, p. 186, nr. 112 ("Momentul nasterii dreptului la actiune il constituie data la care dreptul subiectiv este incalcat, negat, contestat, ori data de la care dreptul subiectiv trebuie exercitat.").].

Evident ca pur teoretic putem sustine ca dreptul la actiune s-a nascut la data public-carii in Monitorul Oficial al Romaniei a nr.OG 83/2000, insa unul din principiile funda-mentale ale statului de drept [Prin stat de drept intelegm un stat bazat pe o ierarhie a nor-melor generatoare de ordine juridica. In statul de drept, statul este garantul libertatilor si drepturilor individuale, totodata, asigurand securitatea interna si externa a cetatenilor prin institutii democratice. Prin mecanismele democratice de control prevazute intr-un stat de drept este asigurata conformitatea normelor inferioare cu cele superioare.] il constituie conformarea tuturor subiectelor de drept normei juridice, legea fiind instrumentul prin care se creaza starea de legalitate. A sustine ca in vederea prezervarii drepturilor lor, ma-gistratii aveau obligatia la actiune, la aparitia actului normativ care aborga in mod expres dreptul la sporul de vechime, de risc si de suprasolicitare neuropsihica, insemna pur si simplu la a obliga toti cetatenii la actiune impotriva unui text al legii, chiar si atunci cand prin lege se abroga in mod expres anumite drepturi. Este evident ca in acest caz nu se poate alica principiul nemo censetur ignorarem legem, justitiabilul are obligatia de a nu invoca necunoasterea legii, insu nu se creaza o obligatia la a analiza cu mare atentie lega-litatea mecanismelor de adoptare a normei legale, mai ales in situatia in care se creaza premisa de legalitate.

In acelasi timp, din punct de vedere logic, inclusiv moral (etic), regula inceputului prescriptiei extinctive o data cu nasterea dreptului la actiune este cat se poate de naturala, de fireasca: premisa aplicarii efectului sanctionator al prescriptiei extinctive consta -mai in existenta posibilitatii de a actiona pentru ocrotirea unui drept, pentru clarificarea unei situatii juridice sau realizarea unui interes legitim [ "Prescriptia extin-ctiva", ed., 2004, p. 491]. Se poate sustine ca dreptul la actiune trebuia exercitat in conditiile in care prin lege s-a abrogat in mod expres un drept? A sustine ca dreptul la actiune trebuie exercitat atunci cand legea abroga expres un drept inseamna sa se impuna justitiabilului mai mult decat o diligenta rezonabila, inseamna chiar obligarea justitiabi-lului sa intenteze impotriva tuturor actelor normative actiune preventiva, ceea ce evi-dent ca nu poate fi admisibil.

Or, atata timp cat dreptul la actiune nu s-a nascut inca, nu se poate spune ca titular-rul sau este neglijent si, in consecinta, nu se justifica nici cugerea prescriptiei extinctive si, cu atat mai mult, producerea urmarilor pe care le atrage implinirea termenului de pres-criptie: stingerea dreptului la actiune.

In fapt, institutia prescriptiei extinctive constitue un adevarat instrument de sancti-une impotriva titularului dreptului care un isi exercita drepturile intr-un anumit termen, stabilit in mod imperativ de lege.

Trebuie observa ca dispozitiile art. I pct. 32 si pct. 42 din OG. nr.83/2000, prin - de redactare creaza in mod evident " aparenta de nedrept" cu privire la sporul de vechime, sporul de risc si sporul de suprasolicitare neuropsihica, prin faptul ca abroga in mod expres dispozitiile din Legea nr. 50/1996 privind salariazarea si alte drepturi ale personalului din organele autoritatii judecatoresti.

In conditiile in care prin lege se aborga in mod expres un drept nu se poate sustine rezonabil ca persoanele in cauza au fost neglijente in valorificarea drepturilor lor. Aceasta idee este intarita de faptul ca prin nr. 36/2007 si nr. 21/2008 nu se recunoaste dreptul ci se constata faptul ca nr.OG 83/2000 a fost adoptat cu nerespectarea de catre Guvern a legii prin care era abilitat sa adopte ordonante. Astfel se precizeaza ca " prin Legea nr. 125/2000 Guvernul a fost abilitat sa modifice si sa completeze, iar nu sa si abroge Legea nr. 50/1996, nici total si nici partial. In acest fel, prin emiterea nr.OG 83/2000 au fost depasite limitele legii speciale de abilitare adoptata de Parlamentul Romaniei, incalcandu-se astfel dispozitiile art. 108 alin. 3 cu referire la art. 73 alin. 1 din Constitutia Romaniei".

Asadar, motivul pe care se fundamenteaza recunoaste dreptului magistratilor la spo-rul de vechime, de risc si de suprasolicitare il constituie constatarea incalcarii dispoziti-ilor din legea de abilitare a guvernului de legiferare, adica depasirea limitei transferului dreptului de legiferare de la Parlament catre Guvern. Adica actul subsidiar [Legea nr. 125/2000] normei principale [OG nr. 83/2000] prin care se abroga drepturile magistratilor pe sporuri. In aceste conditii, orice persoana rezonabila cerceteaza in primul rand legalitatea normei cu dispozitiile constitutionale, creandu-se o prezumtie extrem de puternica, ca Guvernul cand a edictat norma legala a respectat limitele mandatului care i-a fost incredintat. A impune justitiabilului sa cerceteze daca institutiile statului, atunci cand legifereaza, indeplinesc cu adevarat conditiile si limitele mandatului, inseamna a crea o neincredere si o suspiciune continua cu privire la legalitatea demersurilor acestor institutii, inseamna a impune o continua cercetare a fundamentelor acestor institutii, care practic inseamna o subminare a statutul prin crearea suspiciunii de nelegalitate. Aceasta sustinere este inadmisibila intr-un stat cu mecanisme constitutionale de functionare, astfel incat cetatenii nu poti fi sanctionati pentru lipsa de suspiciune, iar aceasta lipsa de suspiciune nu poate fi calificata ca fiind lipsa de actiune, delasare sau nepasare in apararea drepturilor si intereselor lor, cu atat mai mult cu cat competenta verificarii indeplinirii conditiilor de adoptare a unui act normativ revine justitiei si nu cetatenilor.

In aceste conditii, nu se poate sustine ca termenul de prescriptie a inceput sa curga de la data da 01.01.2000, in conditiile in care actul normativ care abroga drepturile magistratilor avea vicii de procedura, vicii care nu puteau fi descoperite la o analiza normala a nr.OG 83/2000. Culpa adoptarii nr.OG 83/2000 cu nerespectarea dispozitiilor legii de abilitare nu poate fi transferata justitiabilului. Culpa apartine organelor statului prin adoptarea unor acte normative fara a avea competenta necesara, iar aceasta culpa a statului nu trebuie sa priveze cetateanul de drepturile sale legale si legitime, pe care le-ar fi obtinut in lipsa acestei cuple a statului cu privire la legiferare. Daca legea nu ar fi creat o puternica aparenta de nedrept, atunci am fi fost in fata culpei magistratilor de lasare a curgerii termenului de prescriptie. Asadar, nu poate fi sanctionat un cetatean cu neacordarea unor drepturi ale sale, pentru o culpa a statului.

In masura in care ar fi fost previzibil ca legea va fi interpretata in sensul recunoas-terii dreptului la sporuri anulate in mod expres de nr.OG 83/2000, atunci s-ar fi putut aprecia ca a inceput sa curga prescriptia la data adoptarii acestui act normativ, sanction-nand justitiabilul pentru lipsa lui de diligenta in vederea apararii drepturilor si intereselor sale. Insa norma legala nu a fost previzibila, dovada interpretarile diferite data de in-stante.

Avand in vedere faptul ca drepturile magistratilor la sporuri au fost abrogate in mod expres prin nr.OG 85/2000 se creazao puternica "aparenta de nedrept"prin modul deficitar de redactare, care nu corespunde exigentelor de tehnica legis-lativa specifice normelor juridice. Or, referitor la aceste cerinte, Curtea Europeana a Drepturilor Omului s-a pronuntat in mod constant, statuand ca " o norma este previzi- numai atunci cand este redactata cu suficienta precizie, in asa fel incat sa permita oricarei persoane - care, la nevoie, poate apela la consultanta de specialitate - sa isi corecteze conduita" (Cazul impotriva Romaniei, 2000), iar " [. ] cetateanul trebuie sa dispuna de informatii suficiente asupra normelor juridice aplicabile intr-un caz dat si sa fie capabil sa prevada, intr-o masura rezonabila, consecintele care pot aparea dintr-un act determinat. Pe scurt, legea trebuie sa fie, in acelasi timp, accesibila si previzibila" (Cazul Sunday Times impotriva Regatului Unit, 1979).

In cazul de fata, trebuie constat ca textele legale examinate nu indeplinesc conditiile de previzibilitate si predictibilitate pentru ca subiectul de drept vizat sa isi poata confor-ma conduita, astfel incat sa evite consecintele nerespectarii lor, adica sa introduca o cere-re de reclamare a drepturilor sale in termenul general de prescriptie.

Norma legala nu este previzibila, cu privire la viitorul interdictiei dreptului. Este de forta evidentei faptul ca in conditiile in care ar fi fost previzibila o interpret-tare in sensul celei date de Inalta C de Justitie si Casatie, atunci fiecare persoa-na (diligenta) afectata de dispozitiile nr.OG 83/2000 nu ar fi stat in pasivitate, ci ar fi actionat in vederea apararii propriilor drepturi. Or, a fost nevoie de sapte respectiv opt ani pentru clarificarea normei juridice. In acest context, al ambiguitatilor juridice, al nesigurantei interpretarii un poate fi sanctionat titularul dreptului, drept care, pana la data interpretarii oficiale un era recunoscut. Or, dreptul material la actiune curge de la data recunoasterii dreptului.

In masura in care am considera ca dreptul la actiune al reclamantului s-ar fi nascut odata cu aparitia nr.OG 83/2000 ar presupune, dupa cum am mai menti-onat, ca in lipsa previzibilitatii legii, orice justitiabil ar trebui, in mod preventiv, sa introduca cerere de chemare in judecata pentru a nu pierde anumite drepturi, in situatia in care, prin interpretarea oficiala data de puterea judecatoreasca li s-ar naste dreptrui care ar fi lipsite de aparare, daca nu ar fi actionat. Or, o astfel de interpretare este inadmisibila deoarece ar incalca unul din principiile funamentale ale unui stat de drept: principiul securitatii juridice, care ca obiect principal protejarea cetatenilor impotriva efectelor negative secundare ale normei legale.

In speta, unul din efectele negative secundare ale normei legale l-ar constitui priva-rea celor interesati de dreptul la actiune, avand in vedere faptul ca norma legala creaza " aparenta de nederept".

In concluzie, avand in vedere toate cele de mai sus, rezulta fara nici o urma de in-doiala ca dreptul la actiune nu se poate naste decat la data data pronuntarii nr. 36/ 2007 si 21/2008.

ASISTENT JUDICIAR,

- -

Președinte:Daniela Părău
Judecători:Daniela Părău, Sorina Ciobanu, Gioni Popa

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre Drepturi salariale ale personalului din justiție. Sentința 132/2008. Curtea de Apel Bacau