Drepturi salariale ale personalului din justiție. Decizia 1395/2009. Curtea de Apel Suceava

Jurisprudenţă şi speţe de drept civil (Jurindex)

Dosar nr- - drepturi salariale -

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL SUCEAVA

SECȚIA CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE

DECIZIA NR.1395

Ședința publică din 10 noiembrie 2009

PREȘEDINTE: Bratu Ileana

JUDECĂTOR 2: Ciută Eugenia

JUDECĂTOR 3: Nechifor Veta

Grefier - -

Pe rol, judecarea recursurilor declarate de reclamanții, toți cu domiciliul ales la Curtea de APEL SUCEAVA și de pârâții MINISTERUL JUSTIȚIEI ȘI LIBERTĂȚILOR, cu sediul în municipiul B,-, sector 5 și MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE - PRIN DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE, cu sediul în municipiul S,-, județul B, împotriva sentinței nr.955 din 8 mai 2008 pronunțată de Tribunalul Suceava - Secția civilă (dosar nr-).

La apelul nominal au lipsit reclamanții recurenți, reprezentanții pârâților recurenți și reprezentanții pârâților intimați Tribunalul Suceava, Curtea de APEL SUCEAVA.

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei, după care instanța, constatând recursurile în stare de judecată, a rămas în pronunțare.

După deliberare,

CURTEA

Asupra recursurilor de față, constată următoarele:

Prin cererea adresată Tribunalului Suceava - secția civilă și înregistrată sub nr. 1756/86 din 28.03.2008 reclamanții, (), și au chemat în judecată pârâții Ministerul Justiției, Curtea de APEL SUCEAVA, Tribunalul Suceava și Ministerul Economiei și Finanțelor pentru ca prin hotărârea ce se va pronunța să fie obligați pârâții la plata diferențelor salariale rezultate din neacordarea majorărilor salariale în cuantum total de 18% (5% începând cu 1 ianuarie 2007 în raport cu luna decembrie 2006, de 2% începând cu 1 aprilie 2007 în raport de luna martie 2007 și de 11% începând cu 1 octombrie 2007 în raport cu luna septembrie 2007) începând cu luna ianuarie 2008, precum și plata în continuare a acestor drepturi, iar pentru reclamanta obligarea la plata diferențelor salariale pentru perioada 1 ianuarie 2008 - 15 martie 2008, obligarea pârâtei Curtea de APEL SUCEAVA la efectuarea mențiunilor corespunzătoare în carnetele de muncă a fiecărui reclamant, obligarea pârâților la plata actualizată a drepturilor începând cu luna ianuarie 2008 și până la data plății efective și la plata dobânzilor legale conform OG9/2000 și obligarea pârâtului Ministerul Economiei și Finanțelor la alocarea sumelor necesare plății acestor drepturi.

În motivarea acțiunii arată reclamanții că prin OG10/2007, OG16/2007 și OG27/2007 Guvernul României a dispus majorarea salariului începând cu data de 1 ianuarie 2007 tuturor demnitarilor, funcționarilor publici și salariaților contractuali ai statului, cu excepția magistraților, judecătorilor de la curțile de apel, tribunale și judecătorii și a procurorilor de pe lângă instanțele aferente.

Singurii magistrați care au primit majorările salariale (asemenea tuturor celorlalți judecători ai statului) de la 1 ianuarie 2007 sunt judecătorii Înaltei Curți de Casație și Justiție, Procurorul General al României și adjuncții săi și judecătorii Curții Constituționale.

Ori prin aceste dispoziții a fost stabilită o discriminare în domeniul salarizării judecătorilor de la judecătorii, tribunale și curți de apel, fiind încălcate atât dispozițiile constituționale cât și dispozițiile Codului muncii și ale OG nr. 137/2000 privind prevenirea și sancționarea tuturor formelor de discriminare.

În drept au fost invocate dispozițiile art. 20 alin. 2 din Constituția României, art. 1 și 2 din OG137/2000, art. 14 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, art. 1 din Protocolul Adițional nr. 1 la Convenția Europeană a Drepturilor Omului.

Prin întâmpinare pârâtul Ministerul Justiției a invocat excepția lipsei calității procesuale pasive motivat de faptul că nu deține atribuții în domeniul stabilirii politicii salariale și cu atât mai puțin, în domeniul corelării creșterilor salariale solicitate de reclamanți.

Totodată a mai invocat și excepția autorității de lucru judecat motivat de faptul că prin sentința civilă nr. 1381 din 19.11.2007, pronunțată în dosarul nr- a Tribunalului Suceava, s-a pronunțat o hotărâre care are același obiect și aceleași părți cu prezenta cauză.

Pe fondul cauzei a solicitat respingerea cererii de chemare în judecată ca neîntemeiată.

Pârâtul Ministerul Economiei și Finanțelor prin întâmpinare a invocat excepția lipsei calității procesuale pasive motivat de faptul că nu are calitate de ordonator de credite, obligația de stabilire a salariilor de bază, a criteriilor, a sumelor necesare pentru cheltuielile de personal și de acordare a drepturilor bănești cuvenite revenindu-i Ministerului Justiției. Pe fondul cauzei a solicitat respingerea acțiunii ca nefondată.

Prin sentința nr. 955/08.05.2008 a Tribunalului Suceava - secția civilă, pronunțată în dosarul nr-, s-au respins excepțiile lipsei calității procesuale pasive a Ministerului Justiției și Ministerului Economiei și Finanțelor.

S-a respins excepția autorității de lucru judecat.

S-a admis în parte acțiunea formulată de reclamanții, (), și cu domiciliul ales la în contradictoriu cu pârâții Ministerul Justiției, Curtea de APEL SUCEAVA și Tribunalul Suceava și Ministerul Economiei și Finanțelor.

Pârâții au fost obligați să plătească reclamanților diferențele salariale rezultate din neacordarea către reclamanți a majorărilor salariale în cuantum total de 18% (5% începând cu 01.01.2007 în raport cu luna decembrie 2006; de 2% începând cu 01.04.2007 în raport de luna martie 2007 și de 11% începând cu 01.10.2007 în raport cu luna septembrie 2007) pentru perioada ianuarie - mai 2008, actualizate în raport de indicele de inflație la data plății.

Pârâta Curtea de APEL SUCEAVAa fost obligată la efectuarea cuvenitelor mențiuni în carnetele de muncă ale reclamanților.

Pârâtul Ministerul Economiei și Finanțelor a fost obligat să includă în buget sumele necesare plății acestor drepturi.

Analizând actele și lucrările dosarului, cu privire la excepția lipsei calității procesuale pasive invocată de Ministerul Justiției, tribunalul a reținut următoarele:

Potrivit HG 83/2005 privind organizarea și funcționarea Ministerului Justiției, art. 4, pct. X, Ministerul Justiției fundamentează, elaborează proiectul bugetului de stat pentru activitatea proprie, a instituțiilor aflate sub autoritatea sa în calitate de ordonator principal de credite și repartizează alocațiile bugetare ordonatorilor secundari de credite, controlând modul de folosire a acestora, astfel încât justifică calitate procesuală pasivă în cauză.

Cu privire la excepția autorității de lucru judecat, prima instanță a reținut că prin sentința invocată s-au acordat diferențele salariale rezultate din aplicarea majorărilor de 5% începând cu 01.01.2007 în raport de luna decembrie 2006, de 2% începând cu 1 aprilie 2007 în raport cu luna martie 2007 și de 11% începând cu 1 octombrie 2007 în raport cu luna septembrie 2007 pentru anul 2007, iar nu pentru perioada începând cu 01.01.2008, obiectul fiind diferit de cel al prezentei cauze, astfel încât se impune respingerea excepției autorității de lucru judecat.

Asupra excepției invocate de Ministerul Economiei și Finanțelor, prima instanță a reținut că aceasta nu este dată în cauză câtă vreme, în conformitate cu dispozițiile art. 19 din Legea 500/2002 privind finanțele publice, Ministerul Economiei și Finanțelor ordonează acțiunile ce sunt în responsabilitatea Guvernului cu privire la sistemul bugetar și anume: pregătirea proiectelor legilor bugetare anuale, ale legilor de rectificare și ale legilor privind aprobarea contului general anual de execuție, iar potrivit art. 3 alin. 1 pct. 2 din HG 208/2005, Ministerul Economiei și Finanțelor este cel care are ca atribuții elaborarea proiectului bugetului de stat, precum și proiectul legii de rectificare a bugetului de stat, operând rectificările corespunzătoare.

În lipsa aprobării rectificării bugetului cu sumele necesare și alimentării cu fonduri a conturilor Ministerului Justiției de către Ministerul Economiei și Finanțelor, cel dintâi ar fi practic în imposibilitate de achite sumele la care a fost obligat prin prezenta sentință.

În situația în care nu ar fi obligat și Ministerul Economiei și Finanțelor să rectifice bugetul cu sumele necesare reparării prejudiciului suferit de reclamanți, hotărârea judecătorească ar fi lipsită de una dintre cele mai importante funcții ale sale, respectiv puterea executorie.

Pe fondul cauzei, prima instanță a constatat următoarele:

Potrivit OG137/2000 privind prevenirea și sancționarea tuturor formelor de discriminare, prin discriminare se înțelege "orice deosebire, excludere sau preferință, pe bază de rasă, naționalitate - precum și orice alt criteriu care are ca scop sau efect restrângerea, înlăturarea recunoașterii, folosinței sau exercitării, în condiții de egalitate, a drepturilor omului și a libertăților fundamentale sau a drepturilor recunoscute de lege în domeniul politic, economic, social și cultural sau în orice alte domenii ale vieții publice".

În conformitate cu dispozițiile art. 1 din același act normativ, "Exercitarea drepturilor enunțate în cuprinsul prezentului articol privește persoane aflate în situații comparabile".

OG 10/2007 în art. 1 prevede majorarea în 3 etape a salariilor de bază, printre alte categorii și personalului care ocupă funcții de demnitate publică potrivit anexelor II și III din Legea 154/1998 (președinte, vicepreședinte, președinte de secție, judecător la Înalta Curte de Casație și Justiție, procuror general, prim-adjunct al procurorului general, adjunct al procurorului general și președintele și judecătorii Curții Constituționale) după cum urmează: cu 5% începând cu data de 1 ianuarie 2007 față de nivelul din luna decembrie 2006; cu 2% începând cu data de 1 aprilie 2007, față de nivelul din luna martie 2007; cu 11% începând cu data de 1 octombrie 2007, față de nivelul din luna septembrie 2007.

De la aplicarea acestor prevederi au fost excluși așadar celelalte categorii de magistrați, respectiv judecătorii de la judecătorii, tribunale și curți de apel.

Că între magistrații care au beneficiat de majorările salariale conform OG 7/2007 și celelalte categorii de magistrați menționate anterior există o situație comparabilă, rezultă fără putință de tăgadă, din dispozițiile Legii 303/2004 privind Statutul judecătorilor și procurorilor și ale Legii 304/2004 privind organizarea judiciară.

Astfel, în conformitate cu dispozițiile art. 1 din Legea 304/2004, "Puterea judecătorească se exercită de Înalta Curte de Casație și Justiție și de celelalte instanțe judecătorești stabilite de lege".

În conformitate cu dispozițiile art. 2 din Legea 304/2004 justiția se realizează prin următoarele instanțe judecătorești: Înalta Curte de Casație și Justiție, curți de apel, tribunale specializate, instanțe militare, judecătorii.

De asemenea, în conformitate cu dispozițiile art. 1 din Legea 303/2004 "Magistratura este activitatea judiciară desfășurată de judecători în scopul înfăptuirii justiției și de procurori în scopul apărării intereselor generale ale societății, a ordinii de drept, precum și a drepturilor și libertăților cetățenilor".

Acordarea diferențiată a acestor majorări salariale nu își are explicația nici în atribuțiile diferite ale magistraților și aceasta cu atât mai mult cu cât ele au avut în vedere deprecierea monedei naționale și scăderea nivelului de trai datorită inflației și nicidecum atribuțiile specifice fiecărei funcții în parte.

Nu pot fi primite apărările pârâtului Ministerul Justiției în sensul că eventualele "discriminări" cauzate de legiuitor nu ar face obiectul OG137/2000 câtă vreme în speță, prin acordarea diferențiată a majorărilor salariale prevăzute de OG10/2007 se încalcă prevederile art. 5 alin. 1 și 3 din Codul muncii.

De altfel, Consiliului Național pentru Combaterea Discriminării s-a pronunțat în mod constant în sensul că și reglementarea diferită dată prin acte normative asupra drepturilor cuvenite acelorași categorii profesionale poate constitui un act de discriminare.

A mai invocat pârâtul Ministerul Justiției că neacordarea majorărilor salariale prevăzute de OG10/2007 și celorlalte categorii de magistrați s-a datorat majorărilor salariale substanțiale de care aceștia au beneficiat în 2006 și 2007.

Ori, nici această apărare nu poate fi primită de instanță întrucât judecătorii și magistrații asistenți de la Înalta Curte de Casație și Justiție au beneficiat de aceleași majorări salariale prin OG27/2006 și cu toate acestea au beneficiat și de majorările prevăzute de OG10/2007.

Pentru aceste considerente, în temeiul art. 281 și următoarele din Codul muncii, tribunalul a admis în parte acțiunea și a obligat pârâții să plătească reclamanților diferențele salariale rezultate din neacordarea către reclamanți a majorărilor salariale în cuantum total de 18% (5% începând cu 01.01.2007 în raport cu luna decembrie 2006; de 2% începând cu 01.04.2007 în raport de luna martie 2007 și de 11% începând cu 01.10.2007 în raport cu luna septembrie 2007) pentru perioada ianuarie - mai 2008, actualizate în raport de indicele de inflație la data plății, a obligat pârâta Curtea de APEL SUCEAVA la efectuarea cuvenitelor mențiuni în carnetele de muncă ale reclamanților și va obligă pârâtul Ministerul Economiei și Finanțelor să includă în buget sumele necesare plății acestor drepturi.

Împotriva sentinței sus-menționate, au declarat recurs reclamanții, și pârâții Ministerul Justiției și Ministerul Finanțelor Publice - Direcția Generală a Finanțelor Publice a Județului

În motivarea recursului, reclamanții au arătat, în esență, că în mod greșit instanța de fond a admis doar în parte acțiunea, obligând pârâții la plata diferențelor salariale doar pentru perioada ianuarie - mai 2008, cu toate că au solicitat și plata în continuare.

Reclamanții recurenți au mai arătat că se impune această plată întrucât indexarea face parte din salariu, acesta se plătește lunar și din moment ce instanța de fond a reținut existența discriminării, despăgubirile se cuvin până la încetarea stării de discriminare. Obligarea în continuare a diferențelor salariale rezultate din discriminare se impune și în temeiul art. 110 al. 3 Cod procedură civilă, raportat la art. 291 Codul muncii și se justifică prin faptul că, fiind în litigiu drepturi salariale, acestea sunt prestații periodice, iar finalitatea urmărită este repararea integrală a prejudiciului.

În drept, reclamanții au invocat disp. art. 1, 2 din nr.OG 137/2000, art. 14 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, art. 1 din Protocolul Adițional nr. 1 la Convenția Europeană a Drepturilor Omului, art. 20 al. 2 din Constituție.

În motivarea recursului său, pârâtul Ministerul Justiției a arătat, în esență, că nu are calitate procesuală pasivă în cauză, întrucât nu se găsește în culpă în ceea ce privește majorările salariale pretinse de către reclamanți și neavând nicio atribuție în acest sens, nu se poate reține legitimarea procesual pasivă în această cauză. Astfel, Ministerul Justiției nu deține atribuții în domeniul stabilirii politicii salariale și, cu atât mai puțin, în domeniul corelării creșterilor salariale solicitate de către intimații - reclamanți, Guvernul fiind abilitat de către Parlament să emită ordonanțe în domeniul salarizării, inclusiv în domeniul reglementării creșterilor salariale acordate în sectorul bugetar în anii 2007 și 2008.

Pârâtul recurent Ministerul Justiției a mai arătat că drepturile solicitate de intimații - reclamanți nu sunt prevăzute de legislația în vigoare, astfel încât prima instanță a depășit atribuțiile puterii judecătorești, arogându-și atribuții de legiferare.

De asemenea, pârâtul recurent Ministerul Justiției a mai arătat că hotărârea este lipsită de temei legal și a fost dată cu aplicarea greșită a legii. Astfel, a arătat că interpretarea instanței de fond din care rezultă faptul că judecătorii Înaltei Curți de Casație și Justiție ar fi beneficiari ai majorărilor prevăzute de nr.OG 10/2007 este eronată, întrucât aceștia nu au beneficiat de creșterile salariale acordate prin nr.OG 10/2007.

Pârâtul recurent Ministerul Justiției a solicitat să se constate că prezenta situație nu se regăsește printre cele enumerate în definiția discriminării, astfel cum aceasta a fost dată de Ordonanța nr. 137/2000, întrucât nici un criteriu dintre cele prevăzute de art. 2 al. 1 din nr.OG 137/2000 nu se referă la alte drepturi și libertăți decât cele recunoscute de lege, iar în afara legii nu putem vorbi de discriminare, în sensul Ordonanței Guvernului nr. 137/2000. Fiind singurele categorii profesionale care au beneficiat de creșteri substanțiale atât în anul 2006, cât și în anul 2007, decizia luată de a nu acorda indexări sau majorări în cursul anului 2007 decât altor categorii din sectorul bugetar cu venituri mai scăzute, în scopul acoperirii creșterii inflației pe o perioadă determinată, nu reprezintă o situație care să fi avut drept rezultat plasarea magistraților într-o stare de discriminare prin nerespectarea dreptului la o remunerație echitabilă și satisfăcătoare. Câtă vreme magistrații și alte categorii de personal nu se află în situații similare și nici comparabile, atât din punctul de vedere al răspunderii, complexității și interdicțiilor specifice, cât și al salarizării, trebuie admis că și suportarea creșterii inflației se răsfrânge în mod diferit asupra acestor categorii din sectorul bugetar.

De asemenea, în mod greșit instanța de fond a admis acțiunea reclamanților raportându-se la dispozițiile nr.OG 10/2007, care are în vedere creșterile salariale ce se vor acorda în anul 2007 personalului bugetar salarizat potrivit nr.OUG 24/2000 privind sistemul de stabilire a salariilor de bază pentru personalul contractual din sectorul bugetar și personalului salarizat potrivit anexelor II și III la Legea nr. 154/1998 privind sistemul de stabilire a salariilor de bază în sectorul bugetar și a indemnizațiilor pentru personalul care ocupă funcții de demnitate publică, întrucât nr.OG 24/2000 are în vedere categoria personalului contractual, respectiv al celor angajați la instituții bugetare în baza unui contract individual de muncă, iar nici Legea nr. 154/1998 nu este aplicabilă magistraților, ci persoanelor care ocupă funcții de demnitate publică, precum și persoanelor angajate pe bază de contract individual de muncă în sectorul bugetar.

Pârâtul recurent Ministerul Justiției a mai arătat că în mod greșit Tribunalul a obligat pârâții la plata sumelor pretins a fi datorate actualizate cu indicele de inflație de la data plății, întrucât măsura neacordării indexării personalului din cadrul autorității judecătorești a avut la bază rațiuni de politică financiară și bugetară a statului, neputându-se reține în această situație vreo culpă în sarcina Ministerului Justiției în ceea ce privește neacordarea dreptului în discuție. Totodată, având în vedere netemeinicia acordării majorărilor salariale pentru anul 2007, este neîntemeiată și acordarea diferențelor bănești rezultate din calcularea majorărilor prevăzute de nr.OG 13/2008 în funcție de majorările prevăzute de OG10/2007, ca o consecință a aplicării principiului "accesorium sequitur principale".

În consecință, pârâtul recurent Ministerul Justiției a solicitat casarea sentinței atacate în sensul celor arătate, iar pe fond respingerea cererii de chemare în judecată ca neîntemeiată.

În drept, cererea de recurs a fost întemeiată pe disp. art. 304 pct. 4, 9 coroborat cu art. 312 Cod procedură civilă.

În motivarea recursului, pârâtul Ministerul Economiei și Finanțelor - Direcția Generală a Finanțelor Publice a Județului Sar eiterat excepția lipsei calității sale procesuale pasive, motivat de faptul că obiectul acțiunii vizează plata unor drepturi salariale datorate de pârâtul Ministerul Justiției, raportul juridic dedus judecății fiind unul tipic de dreptul muncii, în conținutul căruia intră drepturi și obligații numai pentru angajator și angajat.

Pe fondul cauzei, pârâtul Ministerul Economiei și Finanțelor a arătat că în speță nu pot fi incidente dispozițiile art. 1 al. 2 din nr.OG 137/2000, întrucât faptul că reclamanții își desfășoară activitatea în cadrul aceleiași autorități cu magistrații care beneficiază de creșterile salariale acordate nu echivalează cu o muncă egală, deoarece competențele, atribuțiile și responsabilitățile sunt diferite, nefiind vorba astfel despre persoane aflate în situații comparabile. A invocat decizia nr. 239/05.06.2003 a Curții Constituționale.

În consecință, a solicitat modificarea în parte a sentinței recurate, în sensul admiterii excepției lipsei calității sale procesuale pasive și respingerii acțiunii față de Ministerul Economiei și Finanțelor atât sub aspectul plății drepturilor salariale solicitate, cât și sub aspectul obligării la alocarea fondurilor necesare plății drepturilor salariale. În subsidiar, a solicitat modificarea sentinței atacate, în sensul respingerii acțiunii ca nefondată.

În drept, pârâtul Ministerul Economiei și Finanțelor a invocat disp. art. 304 pct. 9 și 304/1 Cod procedură civilă.

În ceea ce privește recursul declarat de către pârâtul Ministerul Economiei și Finanțelor - Direcția Generală a Finanțelor Publice a Județului S, Curtea constată că acesta este nefondat, pentru următoarele considerente: Potrivit dispozițiilor art.19 din Legea nr.500/2002 privind finanțele publice, Ministerul Finanțelor ordonează acțiunile ce sunt în responsabilitatea Guvernului cu privire la sistemul bugetar și anume: pregătirea proiectelor legilor bugetare anuale, ale legilor de rectificare și ale legilor privind aprobarea contului general anual de execuție, iar potrivit dispozițiilor art. 3 alin. 1 pct. 2 din nr.HG 208/2005, Ministerul Finanțelor este cel care are ca atribuții elaborarea proiectului bugetului de stat, precum și proiectul legii de rectificare a bugetului de stat, operând rectificările corespunzătoare.

De asemenea, Curtea reține că, potrivit art. 131 alin. 1 din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară, activitatea instanțelor și parchetelor este finanțată de la bugetul de stat.

Deși raporturile de muncă dau naștere la obligații între angajator și angajat, în speță reclamanții nu l-au chemat în judecată pe pârâtul Ministerul Finanțelor Publice pentru neîndeplinirea obligațiilor izvorând din contractul de muncă, ci pentru alocarea sumelor necesare plății drepturilor salariale pretinse, acesta justificând calitate procesuală pasivă în cauză în conformitate cu prevederile art. 19 din Legea nr. 500/2002 și art. 3 alin. 1 pct. 2 din HG208/2005.

Este real că, potrivit art. 4 alin. 1 din nr.OG 22/2002 privind executarea obligațiilor stabilite prin titluri executorii, aprobată prin Legea nr.288/2002, modificată prin Legea nr.110/2007, ordonatorul principal de credite, în speță Ministerul Justiției și Libertăților, are obligația să dispună toate măsurile ce se impun, inclusiv virări de credite bugetare pentru plata sumelor stabilite prin titluri executorii, aceste operațiuni putând fi efectuate pe tot parcursul anului.

Pentru asigurarea efectuării unor astfel de plăți, însă, în lipsa aprobării legii de rectificare a bugetului cu sumele necesare și în lipsa alimentării cu fonduri a conturilor Ministerului Justiției și Libertăților de către Ministerul Finanțelor Publice, cel dintâi ar fi practic în imposibilitate să achite sumele la care a fost obligat prin sentința recurată.

Legitimarea procesuală activă sau pasivă nu se raportează cu necesitate la raportul juridic dedus judecății, ci la dreptul de a reclama în justiție și la obligația de a răspunde față de pretențiile formulate prin cererea de chemare în judecată, iar prin prisma celor reținute anterior, Curtea constată că pârâtului Ministerul Finanțelor Publice trebuie să-i fie opozabilă hotărârea primei instanțe, fiind justificată calitatea sa procesuală pasivă.

În situația în care Ministerul Finanțelor Publice nu ar fi fost obligat să aloce fondurile necesare acordării drepturilor salariale solicitate de către reclamanți, hotărârea judecătorească ar fi lipsită de una dintre cele mai importante funcții ale sale, respectiv puterea executorie.

Prin urmare, Curtea constată că în cauză nu este dată excepția lipsei calității procesuale pasive a Ministerul Finanțelor Publice.

Referitor la motivul de recurs invocat de către pârâtul Ministerul Economiei și Finanțelor - Direcția Generală a Finanțelor Publice a Județului S, în sensul că acțiunea formulată de reclamanți este nefondată, Curtea reține următoarele:

Articolul 1 din OG10/2007 prevede majorarea în 3 etape a salariilor de bază, personalului bugetar salarizat potrivit OG 24/2000 privind sistemul de stabilire a salariilor de bază pentru personalul contractual din sectorul bugetar și personalului salarizat potrivit anexelor II și III din Legea 154/1998 privind sistemul de stabilire a salariilor de bază din sectorul bugetar și a indemnizațiilor pentru persoane care ocupă funcții de demnitate publică după cum urmează: cu 5% începând cu data de 1 ianuarie 2007 față de nivelul din luna decembrie 2006; cu 2% începând cu data de 1 aprilie 2007, față de nivelul din luna martie 2007; cu 11% începând cu data de 1 octombrie 2007, față de nivelul din luna septembrie 2007.

Potrivit disp. art. 1 din OG 16/2007, "În anul 2007, valoarea de referință sectorială prevăzută în anexele 1 și 2 din Legea 495/2004 privind salarizarea și alte drepturi bănești ale personalului din administrația centrală a Ministerului Afacerilor Externe și de la misiunile diplomatice, oficiile consulare și institutele culturale românești din străinătate - se majorează în 3 etape, după cum urmează:

a) cu 2,5% începând cu 1 ianuarie 2007, față de nivelul din luna decembrie 2006;

b) cu 2,5% începând cu data de 1 aprilie 2007, față de nivelul din luna martie 2007;

c) cu 8% începând cu data de 1 octombrie 2007, față de nivelul din luna septembrie 2007."

Prin OG 27/2007 privind creșterile salariale ce se vor acorda în anul 2007 la Curtea de Conturi a României se prevede, de asemenea majorarea în aceleași trei etape cu procente de 2%, 5%, respectiv 11% a coeficienților de multiplicare prevăzuți pentru controlorul financiar.

Curtea constată că aceste majorări salariale nu au fost stabilite în considerarea condițiilor specifice de numire, funcționare și eliberare din funcție sau mai ales a atribuțiilor profund diferite pe care le au anumite categorii de persoane. În astfel de cazuri, legiuitorul poate stabili drepturi diferite, drepturi care sunt indisolubil legate de rolul, răspunderea, complexitatea și privațiunile inerente fiecărei funcții în parte și fără ca prin aceasta să se aducă atingere principiului egalității reglementat de art. 16 din Constituție și de reglementările internaționale.

Majorările salariale acordate prin OG10/2007, OG16/2007 și OG27/2007 nu au avut însă în vedere atribuțiile specifice fiecărei funcții în parte, ci deprecierea monedei naționale și scăderea nivelului de trai ca urmare a inflației, efectele negative ale acestora fiind resimțite de către fiecare salariat al statului și nu numai de categoriile care au beneficiat de aceste majorări.

Reclamanții recurenți au calitatea de magistrați și nu au beneficiat de aceste majorări salariale, în timp ce celelalte categorii de salariați ai statului sus-menționate menționate, au beneficiat de aceste majorări.

În condițiile în care prin majorările salariale acordate prin OG10/2007, OG16/2007 și OG27/2007 nu au fost avute în vedere atribuțiile specifice fiecărei funcții în parte, ci deprecierea monedei naționale și scăderea nivelului de trai, resimțite de fiecare categorie profesională, indiferent de nivelul salariului sau de creșterile salariale de care ar fi beneficiat, Curtea constată că în mod corect prin hotărârea primei instanțe au fost acordate reclamanților creșterile salariale prevăzute de OG10/2007, având în vedere că sumele rezultate din indexarea drepturilor salariale nu au fost acordate în cursul anului 2007 personalului din justiție.

Astfel, acordarea indexărilor salariale constituie o măsură de protecție socială a muncii, garantată prin dispozițiile art. 53 din Constituția României, art. 155 din Codul muncii, art. 1 din Protocolul 1 la CEDO și justificată de necesitatea atenuării efectelor inflației, prin corelarea salariului real cu cel nominal.

Potrivit art. 16 al. 1 din Constituția României, "Cetățenii sunt egali în fața legii și a autorităților publice, fără privilegii și fără discriminări", iar potrivit art. 53 al. 1 din Constituția României, "Exercițiul unor drepturi sau al unor libertăți poate fi restrâns numai prin lege și numai dacă se impune, după caz, pentru: apărarea securității naționale, a ordinii, a sănătății ori a moralei publice, a drepturilor și a libertăților cetățenești; desfășurarea instrucției penale; prevenirea consecințelor unei calamități naturale, ale unui dezastru ori ale unui sinistru deosebit de grav."

Articolul 5 din Legea nr. 53/2003 ( Codul muncii ) prevede că:

"(1) În cadrul relațiilor de muncă funcționează principiul egalității de tratament față de toți salariații și angajatorii.

(2) Orice discriminare directă sau indirectă față de un salariat, bazată pe criterii de sex, orientare sexuală, caracteristici genetice, vârstă, apartenență națională, rasă, culoare, etnie, religie, opțiune politică, origine socială, handicap, situație sau responsabilitate familială, apartenență ori activitate sindicală, este interzisă.

(3) Constituie discriminare directă actele și faptele de excludere, deosebire, restricție sau preferință, întemeiate pe unul sau mai multe dintre criteriile prevăzute la alin. (2), care au ca scop sau ca efect neacordarea, restrângerea ori înlăturarea recunoașterii, folosinței sau exercitării drepturilor prevăzute în legislația muncii.

(4) Constituie discriminare indirectă actele și faptele întemeiate în mod aparent pe alte criterii decât cele prevăzute la alin. (2), dar care produc efectele unei discriminări directe", iar art. 6 al. 1 din aceeași lege prevede că "Orice salariat care prestează o muncă beneficiază de condiții de muncă adecvate activității desfășurate, de protecție socială, de securitate și sănătate în muncă, precum și de respectarea demnității și a conștiinței sale, fără nici o discriminare."

De asemenea, art. 14 din Convenția pentru Apărarea Drepturilor Omului și a Libertăților Fundamentale, cu referire la art. 1 din Protocolul nr. 1 la Convenție, (ratificată prin Legea nr. 30/1994, publicată în Of. partea I nr. 135 din 31 mai 1994), prevede că "Exercitarea drepturilor și libertăților recunoscute de prezenta convenție trebuie să fie asigurată fără nici o deosebire bazată, în special, pe sex, rasă, culoare, limbă, religie, opinii politice sau orice alte opinii, origine națională sau socială, apartenență la o minoritate națională, avere, naștere sau orice altă situație."

În condițiile în care prin majorările salariale acordate prin OG10/2007, OG16/2007 și OG27/2007 nu au fost avute în vedere atribuțiile specifice fiecărei funcții în parte, ci deprecierea monedei naționale și scăderea nivelului de trai, resimțite de fiecare categorie profesională, Curtea apreciază că prin neacordarea creșterilor salariale solicitate de către reclamanții intimați, s-ar crea o stare de discriminare între aceștia și alte categorii de salariați, care au beneficiat de astfel de creșteri salariale, discriminare care ar fi de natură să conducă la încălcarea art. 14 din Convenția pentru Apărarea Drepturilor Omului și a Libertăților Fundamentale, cu referire la art. 1 din Protocolul nr. 1 la Convenție, întrucât nu există nici o justificare obiectivă și rezonabilă pentru excluderea magistraților de la plata acestor creșteri salariale.

Potrivit disp. art. 20 al. 2 din Constituția României, "Dacă există neconcordanțe între pactele privitoare la drepturile fundamentale ale omului, la care România este parte și legile interne, au prioritate reglementările internaționale, cu excepția cazului în care Constituția sau legile interne conțin dispoziții mai favorabile."

Prin urmare, în prezența unei atare neconcordanțe, Curtea constată că, în conformitate cu disp. art. 20 alin. 2 din Constituție, au prioritate reglementările internaționale sus-menționate.

În ceea ce privește recursurile declarate de reclamanții, (), și de pârâtul Ministerul Justiției, Curtea constată că doar recursul declarat de acești reclamanți este întemeiat, în timp ce recursul declarat de pârâtul Ministerul Justiției este neîntemeiat.

Referitor la excepția lipsei calității procesuale pasive invocată de pârâtul Ministerul Justiției, Curtea reține următoarele:

În cauză nu pot fi reținute susținerile privind depășirea atribuțiilor puterii judecătorești, întrucât instanța de fond a analizat acțiunea reclamanților în raport de prevederile nr.OG 137/2000 privind prevenirea și sancționarea tuturor formelor de discriminare, cu modificările și completările ulterioare, în limitele investirii. Or, în cauză instanța de fond a reținut în mod corect că prin nr.OG 10/2007 s-a prevăzut că președintele, vicepreședintele, președintele de secție, precum și judecătorii de la Înalta Curte de Casație și Justiție, procurorul general, prim-adjunctul procurorului general, adjunctul procurorului general, președintele și judecătorii Curții Constituționale beneficiază de majorarea în 3 etape a salariilor de bază, după cum urmează: 5% începând cu data de 1 ianuarie 2007 față de nivelul din luna decembrie 2006; 2% începând cu data de 1 aprilie 2007, față de nivelul din luna martie 2007; 11% începând cu data de 1 octombrie 2007, față de luna septembrie 2007. De la aplicarea acestor prevederi au fost excluși ceilalți magistrați, care se află în situații comparabile.

De altfel, Consiliul Superior al Magistraturii, în calitate de garant al independenței judecătorului, conform dispozițiilor Legii nr. 317/2004, cu actul nr. 21/C din 31 ianuarie 2007, care figurează pe site-ul său, califică această măsură ca fiind un tratament diferențiat nejustificat, iar "eliminarea dintre categoriile salariaților bugetari care beneficiază de majorarea ori indexarea salariilor în anul 2007 judecătorilor și procurorilor constituie o eroare sau omisiune involuntară".

Potrivit art. 35 din nr.OUG 27/2006, s-a stabilit în mod imperativ faptul că drepturile salariale prevăzute în acest act normativ vor fi actualizate prin aplicarea indexărilor acordate în conformitate cu prevederile legale. Este adevărat că aceste dispoziții nu se mai regăsesc în Legea nr. 45/2007, de aprobare a nr.OUG 27/2006, dar din moment ce majorările au fost acordate în mod discriminatoriu doar judecătorilor instanței supreme, conform nr.OUG 10/2007, fiind reglementate și pentru alte categorii de personal din sistemul justiției, respectiv prin art. 27 din nr.OG 8/2007 pentru salarizarea personalului auxiliar al instanțelor de judecată, aprobată prin Legea nr. 247/2007, în mod corect s-a reținut discriminarea.

Astfel, articolul 1 din OG10/2007 prevede majorarea în 3 etape a salariilor de bază, personalului bugetar salarizat potrivit OG 24/2000 privind sistemul de stabilire a salariilor de bază pentru personalul contractual din sectorul bugetar și personalului salarizat potrivit anexelor II și III din Legea 154/1998 privind sistemul de stabilire a salariilor de bază din sectorul bugetar și a indemnizațiilor pentru persoane care ocupă funcții de demnitate publică după cum urmează: cu 5% începând cu data de 1 ianuarie 2007 față de nivelul din luna decembrie 2006; cu 2% începând cu data de 1 aprilie 2007, față de nivelul din luna martie 2007; cu 11% începând cu data de 1 octombrie 2007, față de nivelul din luna septembrie 2007.

a) cu 2,5% începând cu 1 ianuarie 2007, față de nivelul din luna decembrie 2006;

b) cu 2,5% începând cu data de 1 aprilie 2007, față de nivelul din luna martie 2007;

c) cu 8% începând cu data de 1 octombrie 2007, față de nivelul din luna septembrie 2007."

Reclamanții au calitatea de magistrați și nu au beneficiat de aceste majorări salariale, în timp ce celelalte categorii de salariați ai statului sus-menționate menționate, au beneficiat de aceste majorări.

Din acest motiv, Curtea nu poate aprecia că suportarea creșterii inflației se răsfrânge în mod diferit asupra magistraților față de alte categorii de personal.

De asemenea, Curtea constată că împrejurarea că sunt singurele categorii profesionale care au beneficiat de creșteri substanțiale atât în anul 2006, cât și în anul 2007, nu poate conduce la concluzia că efectele negative ale deprecierii monedei naționale și scăderii nivelului de trai ca urmare a inflației, nu sunt resimțite și de către reclamanți.

Astfel, atât din analiza nr.OG 27/2006 aprobată prin Legea nr. 45/2007, cât și a Hotărârii Guvernului nr. 232/2005 privind aprobarea strategiei de reformă a sistemului judiciar pe perioada 2005 - 2007 și a Planului de acțiune pentru implementarea strategiei, s-a prevăzut, chiar în expunerea de motive, asigurarea salarizării adecvate și nediscriminatorii a judecătorilor și procurorilor, fiind avute în vedere hotărârile pronunțate atât de instanțele de judecată, dar și cele ale Consiliului Național pentru Combaterea Discriminării, prin care s-a constatat existența unei discriminări directe, în ce privește acordarea sporului de corupție de 30%, respectiv 40%, dar și a sporului de vechime. Edificatoare în acest sens sunt și hotărârile pronunțate ca urmare a recursului promovat în interesul legii, respectiv decizia nr. VI din 15 ianuarie 2007 Înaltei Curți de Casație și Justiție - constituită în Secții Unite, prin care s-a stabilit că "în aplicarea nediscriminatorie a dispozițiilor art. 11 alin. 1 din nr.OUG 177/2002 privind salarizarea și alte drepturi ale magistraților, precum și a art. 28 din nr.OUG 43/2002, modificat prin nr.OUG 24/2004, aprobată prin nr. 601/2004, drepturile salariale prevăzute de aceste texte se cuvin tuturor magistraților", precum și decizia nr. XXXVI din 7.05.2007 a instanței supreme în aceeași compunere, prin care s-a stabilit că, în aplicarea dispozițiilor art. 33 alin. 1 din Legea nr. 50/1996, în raport de prevederile nr.OG 83/2000, art. 50 din nr.OUG 177/2000, judecătorii, procurorii și ceilalți magistrați beneficiau și de sporul pentru vechime în muncă, în cuantumul prevăzut de lege, constatându-se ca fiind incidente dispozițiile Legii nr. 137/2000, prin încălcarea principiului egalității în drepturi, prin menținerea sporului de vechime doar pentru personalul auxiliar și alte categorii de salariați.

Așadar, criticile formulate pe fondul cauzei privind nelegalitatea sentinței și nici cele privind creșterile salariale acordate în cursul anilor 2006, 2007, care în opinia recurentului Ministerul Justiției ar fi depășit rata inflației sau celelalte creșteri salariale acordate în sectorul bugetar, sunt neîntemeiate, Curtea apreciind că discriminările existente în domeniul salarizării magistraților nu pot fi înlocuite cu alte discriminări, respectiv cum ar fi aceea de neacordare a indexărilor pentru anul 2007, atât în raport de celelalte categorii de personal din sistemul justiției, dar și în raport de ceilalți salariați.

Articolul 5 din Legea nr. 53/2003 ( Codul muncii ) prevede că:

"(1) În cadrul relațiilor de muncă funcționează principiul egalității de tratament față de toți salariații și angajatorii.

În condițiile în care prin majorările salariale acordate prin OG10/2007, OG16/2007 și OG27/2007 nu au fost avute în vedere atribuțiile specifice fiecărei funcții în parte, ci deprecierea monedei naționale și scăderea nivelului de trai, resimțite de fiecare categorie profesională, Curtea apreciază că prin neacordarea creșterilor salariale solicitate de către reclamanții intimați, s-ar crea o stare de discriminare între aceștia și alte categorii de salariați, care au beneficiat de astfel de creșteri salariale, discriminare care ar fi de natură să conducă la încălcarea art. 14 din Convenția pentru Apărarea Drepturilor Omului și a Libertăților Fundamentale, cu referire la art. 1 din Protocolul nr. 1 la Convenție, întrucât nu există nici o justificare obiectivă și rezonabilă pentru excluderea magistraților de la plata acestor creșteri salariale.

Prin urmare, în prezența unei atare neconcordanțe, Curtea constată că, în conformitate cu disp. art. 20 alin. 2 din Constituție, au prioritate reglementările internaționale sus-menționate.

Față de cele reținute, Curtea constată că pretențiile reclamanților, (), reprezintă drepturi salariale, interesul în promovarea acțiunii fiind născut și actual, justificat de neplata acestora de către pârâtul Ministerul Justiției.

Or, câtă vreme s-a recunoscut existența dreptului, interesul realizării acestuia subzistă și pentru viitor, neputându-se aprecia, din aceleași rațiuni, că nu ar fi născut sau actual.

Astfel, potrivit disp. art. 155 și 156 din Codul muncii, salariile cuprind atât salariile de bază, indemnizațiile, sporurile, precum și alte adaosuri și se plătesc înaintea oricăror alte obligații bănești ale angajatorilor, iar potrivit art. 161 din aceeași reglementare, salariile se plătesc cel puțin o dată pe lună. Față de aceste reglementări, și majorările enunțate în procentul total de 18% trebuie achitate în mod lunar, odată cu plata celorlalte drepturi salariale.

Atât timp cât Curtea apreciază că sunt datorate reclamanților sumele reprezentând indexarea drepturilor salariale, pentru atenuarea efectelor inflației, iar dispozițiile legale evocate au prevăzut acordarea procentelor de 5%, 2% și respectiv 11%, începând cu datele prevăzute în mod expres, și anume 01.01.2007, 01.04.2007 și 01.10.2007, fără a stabili o limitare în timp, se impune ca efectele acestor majorări salariale să se producă și în continuare, astfel încât reclamanții să beneficieze de o indexare reală și conform nr.OG 13/2008 privind criteriile salariale aplicabile judecătorilor, procurorilor și altor categorii de personal din sistemul justiției, pentru anul 2008. De asemenea, reclamanții sunt îndreptățiți să beneficieze și în continuare de aceste majorări salariale, în cauză fiind incidente și dispozițiile art. 110 al. 2 Cod procedură civilă, care prevede că "Se poate de asemenea, cere, înainte de termen, executarea la termen a unei obligații alimentare sau altei prestațiuni periodice".

Curtea constată că în cauză s-a impus actualizarea sumelor acordate reclamanților în raport de indicii de inflație la data plății, în vederea recuperării creanței la valoarea ei reală, inclusiv a pierderilor suferite datorită neexecutării la timp a obligației debitorilor. Această actualizare reprezintă despăgubirea pentru prejudiciul cauzat prin deprecierea monedei naționale în perioada dintre data exigibilității creanței și data plății.

Curtea nu poate reține punctul de vedere exprimat de către pârâtul Ministerul Justiției prin motivele de recurs, în sensul că în mod greșit Tribunalul a obligat pârâții la plata sumelor pretins a fi datorate cu indicele de inflație de la data plății, întrucât în cauză s-a reținut că pretențiile reclamanților reprezintă drepturi salariale, interesul în promovarea acțiunii fiind născut și actual, justificat de neplata acestor sume de către pârâți. Or, atât timp cât s-a recunoscut existența drepturilor pretinse de către reclamanți, iar potrivit HG 83/2005 privind organizarea și funcționarea Ministerului Justiției, art. 4, pct. X, Ministerul Justiției fundamentează, elaborează proiectul bugetului de stat pentru activitatea proprie, a instituțiilor aflate sub autoritatea sa în calitate de ordonator principal de credite și repartizează alocațiile bugetare ordonatorilor secundari de credite, controlând modul de folosire a acestora, Curtea apreciază că în mod corect prima instanță a dispus actualizarea sumelor acordate prin sentința recurată în raport de indicii de inflație la data plății.

În ceea ce privește recursul declarat de către reclamanta, Curtea constată următoarele:

Prin cererea de chemare în judecată, reclamanta a solicitat plata diferențelor salariale rezultate din neacordarea majorărilor salariale în cuantum total de 18%, pentru perioada 01.01.2008 - 15.03.2008, iar nu și în continuare, cum au solicitat ceilalți reclamanți.

Prin urmare, Curtea constată că reclamanta nu are nici un motiv să critice sentința recurată, atât timp cât i-au fost acordate majorările salariale pentru întreaga perioadă pentru care acestea au fost solicitate.

Față de cele reținute, recursul declarat de către reclamanta apare ca fiind nefondat, urmând a fi respins ca atare.

Pentru aceste considerente, în temeiul disp. art. 312 al. 1 - 3 Cod procedură civilă, Curtea va respinge ca nefondat recursurile declarate de reclamanta și de pârâții Ministerul Justiției și Ministerul Finanțelor Publice și va admite recursul declarat de reclamanții, (), și, va modifica în parte sentința civilă nr. 955 din 08.05.2008 a Tribunalului Suceava, în sensul că îi va obliga pe pârâți la plata diferențelor salariale menționate în dispozitivul acesteia pentru perioada ianuarie - mai 2008 și în continuare, actualizate în raport cu indicele de inflație la data plății, urmând să mențină celelalte dispoziții ale sentinței, ce nu contravin prezentei decizii.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII,

DECIDE:

Respinge ca nefondat recursul formulat de reclamanta, împotriva sentinței nr.955 din 8 mai 2008 pronunțată de Tribunalul Suceava - Secția civilă (dosar nr-).

Admite recursul formulat de ceilalți reclamanți, respectiv ,.

Modifică în parte sentința civilă nr.955 din 8.05.2008 a Tribunalului Suceava, în sensul că obligă pârâții la plata diferențelor salariale menționate în dispozitivul acesteia pentru perioada ianuarie - mai 2008 și în continuare actualizate în raport cu indicele de inflație la data plății.

Respinge ca nefondate recursurile declarate de pârâții Ministerul Justiției și Ministerul Finanțelor Publice împotriva aceleiași sentințe.

Menține celelalte dispoziții ale sentinței ce nu contravin prezentei decizii.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică din 10 noiembrie 2009.

Președinte, Judecători, Grefier,

Red.

2 ex. 9.12.2009

jud.fond:,

Președinte:Bratu Ileana
Judecători:Bratu Ileana, Ciută Eugenia, Nechifor Veta

#Judecator Bratu Ileana

Drepturi salariale ale personalului din justiție. Decizia 1395/2009. Curtea de Apel Suceava

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre Drepturi salariale ale personalului din justiție. Decizia 1395/2009. Curtea de Apel Suceava