Drepturi salariale ale personalului din justiție. Decizia 1484/2009. Curtea de Apel Pitesti
| Comentarii |
|
Operator date 3918
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL PITEȘTI
SECȚIA CIVILĂ, PENTRU CAUZE PRIVIND CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE
DOSAR NR- DECIZIA NR. 1484/R-CM
Ședința publică din 23 Octombrie 2009
Curtea compusă din:
PREȘEDINTE: Daniel Radu președinte secție
JUDECĂTOR 2: Jeana Dumitrache
JUDECĂTOR 3: Florina Andrei
Grefier: - -
S-au luat în examinare, pentru soluționare, recursurile declarate de pârâții MINISTERUL JUSTIȚIEI ȘI LIBERTĂȚILOR, B,-, sector 5 și MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE,-, sector 5 prin DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE, Rm.V, str.G-ral nr.17, județul V, împotriva sentinței civile nr.415 din 10 aprilie 2009 pronunțată de Tribunalul Vâlcea în dosarul nr-.
La apelul nominal, făcut în ședința publică, au lipsit recurenții-pârâți, intimata-reclamantă, intimații-pârâți Curtea de Apel Târgu Mureș, Tribunalul Mureș și expertul în domeniul discriminării Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării
Procedura este legal îndeplinită.
Recursurile sunt scutite de plata taxei judiciare de timbru.
S-a solicitat judecarea cauzei în lipsă.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:
Curtea constată recursurile în stare de judecată și se retrage pentru deliberare.
CURTEA:
Constată că, rin p. acțiunea înregistrată pe rolul Curții de Apel Tg.M sub nr-, reclamanta, cu domiciliul ales pentru comunicarea actelor de procedură la sediul Judecătoriei Rm.V, județul V, a solicitat, în contradictoriu cu pârâții Ministerul -, Ministerul Economiei și Finanțelor, Tribunalul Mureș, Curtea de Apel Tg.M și Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării, să se dispună obligarea pârâților 1,3 și 4 la plata drepturilor salariale actualizate, rezultând din acordarea sporului de 50% din salariul de bază brut lunar, pentru risc și suprasolicitare neuropsihică, începând cu data de 16 iulie 2007 și până la 15 nov.2007, cu actualizarea sumelor restante în raport de indicii de inflație, începând ca data la care trebuiau achitate până la data plății efective, în funcție de perioada lucrată, obligarea pârâților 3 și 4 să efectueze mențiunile corespunzătoare în cărțile de muncă, iar pârâtul Ministerul Economiei și Finanțelor să aloce fondurile necesare plății sumelor de încasat cu acest titlu.
În motivarea acțiunii, reclamanta a arătat, în fapt, că este grefier în cadrul Judecătoriei Rm.V, iar în perioada 16 iulie 2007-15 nov.2007 a funcționat în cadrul Judecătoriei Tg.
Conform dispozițiilor art. 47 din Legea nr.50/1996, privind salarizarea personalului din organele autorității judecătorești, "pentru risc și suprasolicitare neuropsihică, magistrații precum și personalul auxiliar de specialitate beneficiază de un spor de 50% din salariul de bază brut lunar". Acest text legal a fost abrogat expres prin art. I pct. 42 din nr.OG83/2000, începând cu data de 1 octombrie 2000.
Reclamanta consideră că abrogarea este neconstituțională și discriminatorie, întrucât dreptul la sporul în discuție a fost acordat printr-o lege organică, așa cum se dispune prin art.72 pct.3 lit.h și i din Constituția României în forma aflată în vigoare la vremea respectivă, iar Ordonanța nr.83/2000 este o ordonanță ordinară emisă cu încălcarea art. 114 alin.1 din Constituția în vigoare la data respectivă.
Prin întâmpinarea depusă de Ministerul -, în temeiul art.115 Cod pr.civilă, s-a solicitat respingerea ca neîntemeiata a acțiunii, susținând că stabilirea sistemului de salarizare pentru sectorul bugetar este un drept și o obligație a legiuitorului, instanțele judecătorești neputându-și aroga atribuții de legiferare.
Pentru aceste argumente, paratul a susținut ca reclamanții nu se afla in situația de discriminare, nefiind aplicabile dispozițiile G nr.137/2000.
Prin sentința civilă nr.4 din 7 ianuarie 2009, Curtea de Apel Tg.M și-a decvlinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Curții de APEL PITEȘTI, care, la rândul său, prin sentința nr.86/F-CM din 10 martie 2009, declinat competența în favoarea Tribunalului Vâlcea.
Pe rolul Tribunalului Vâlcea, dosarul a fost înregistrat sub nr-.
Prin sentința civilă nr.415 din 10 aprilie 2009, Tribunalul Vâlcea - Secția civilă a admis acțiunea formulată de reclamanta și a obligat pe pârâții Ministerul -, Tribunalul Mureș și Curtea de Apel Tg. M să plătească reclamantei drepturile salariale aferente perioadei 16 iulie 2007 - 15 noiembrie 2007, constând în sporul de risc și suprasolicitare neuropsihică de 50% din salariul de bază brut lunar, sume reactualizate cu indicele de inflație de la data nașterii dreptului și până la data plății efective.
A obligat pe pârâții Tribunalul Mureș și Curtea de Apel Tg.M să efectueze mențiunile corespunzătoare în carnetul de muncă al reclamantei și pe Ministerul Economiei și Finanțelor să aloce pârâților fondurile necesare achitării drepturilor bănești menționate anterior.
Pentru a hotărî astfel, tribunalul a reținut următoarele.
Reclamanta, în calitate de personal auxiliar de specialitate al Judecătoriei Tg.M în perioada 16 iulie 2007-15 nov.2007 (potrivit adeverinței de la fila 30 dosar), a formulat acțiune privind acordarea sporului de risc și solicitare neuropsihică în procent de 50%, astfel cum a fost prevăzut de art.47 din Legea nr.50/1996.
În forma inițială a acestui act normativ, acest spor ca parte componentă a salariului, astfel cum este definit prin prevederile art.155 Codul Muncii, nu era prevăzut în Legea nr.50/1996. Prin nr.OG56/1997, care a completat nr.OG9/1997 pentru modificarea și completarea Legii nr.50/1996, prin art.421, devenit ulterior, ca urmare a renumerotării, art.47 din Legea nr.50/1996, s-a introdus sporul de risc și suprasolicitare neuropsihică.
Legea este actul juridic al Parlamentului elaborat în conformitate cu Constituția potrivit unei proceduri prestabilite și care reglementează relațiile sociale cele mai generale și mai importante, are forță juridică superioară tuturor celorlalte acte normative și emană de la organul suprem al puterii în stat. Noțiunea de supremație juridică a legii constă în faptul că norma stabilită de ea trebuie să corespundă celor cuprinse în Constituția României și toate celelalte acte juridice emise de organele statului nu pot să o abroge, să o modifice sau să deroge de la ea, fiindu-i subordonate din punct de vedere al eficacității juridice.
Potrivit dispozițiilor Constituției României în vigoare la acea dată, respectiv art.114 alin.1, Parlamentul poate adopta o lege specială de abilitare a Guvernului pentru a emite ordonanțe în domenii care nu fac obiectul legilor organice. Insă, potrivit art.72 pct.3 lit.h și i din acea Constituție, printr-o lege organică se reglementează organizarea și funcționarea Consiliului Superior al Magistraturii, a instanțelor judecătorești, a Ministerului Public și a Curții de Conturi, precum și regimul general privind raporturile de muncă. Or, un element esențial al raportului de muncă îl reprezintă tocmai salariul și, ca atare, trebuia să fie reglementat numai printr-o lege organică.
Potrivit art.47 din Legea nr 50/1996 republicată, în temeiul art.VI din nr.OG9/1997 și modificată prin nr.OG56/1997, nr.OUG75/1997 și Legea nr.154/1998: pentru risc și suprasolicitare neuropsihică, magistrații, precum și personalul auxiliar de specialitate beneficiază de un spor de 50% din salariul de bază brut lunar.
Textul art. 47 din Legea nr. 50/1996 a fost abrogat expres prin art.1 pct.41 din nr.OG83/2003. Totodată, prin art.50 alin.2 din nr.OUG177/2002 a fost abrogat art.11, precum și celelalte dispoziții referitoare la salarizarea și alte drepturi ale magistraților și personalului de specialitate juridică asimilat acestora din Legea nr.50/1996.
La rândul său, nr.OUG177/2000 a fost abrogată prin art.41 lit.a din nr.OUG27/2007.
Susținerea reclamantei că în acest mod dreptul reglementat de art. 47 din Legea nr. 50/1996 a rămas în vigoare după data abrogării exprese prin nr.OG83/2000 și până la data de 1.02.2007 este întemeiată, întrucât acest articol a fost abrogat printr-un act normativ cu o forță juridică de eficiență inferioară actului normativ prin care a fost acordat. Aceleași statuări au fost reținute de Înalta Curte de Casație și Justiție prin Decizia în interesul legii nr. 21/10 martie 2008, conform cărora " În interpretarea și aplicarea unitară a dispozițiilor art. 47 din Legea nr. 50/1996, privind salarizarea și alte drepturi ale personalului din organele autorității judecătorești, republicată, constată că judecătorii, procurorii, magistrații - asistenți precum și personalul auxiliar de specialitate au dreptul la un spor de 50% pentru risc și suprasolicitare neuropsihică, calculat la indemnizația brută lunară, respectiv salariul de bază brut lunar și după intrarea în vigoare a nr.OG83/2000, aprobată prin Legea nr.334/2001".
Pe de altă parte, art. 1 din Protocolul adițional nr. 1 la Convenția pentru apărarea drepturilor omului și libertăților fundamentale prevede că: "orice persoană fizică sau juridică are dreptul la respectarea bunurilor sale. Nimeni nu poate fi lipsit de proprietatea sa decât pentru o cauză de utilitate publică și în condițiile prevăzute de lege și de principiile generale ale dreptului internațional".
Sporul de 50% de risc și suprasolicitare neuropsihică solicitat de reclamantă este un drept de creanță, un bun în sistemul european, susceptibil de a fi protejat de art. 1 din primul Protocolul adițional la Convenția pentru apărarea drepturilor omului și libertăților fundamentale ratificată de România prin Legea nr.30/18 mai 1994. Prin abrogarea art.47 din Legea nr.50/1996, reclamanta a fost lipsită de proprietatea asupra acestui bun. Or, o privare de proprietate nu poate fi justificată decât dacă se demonstrează, în special, că a intervenit pentru o cauză de utilitate publică și în condițiile prevăzute de lege. În acest sens trebuie precizată opinia constantă a Curții de la Strasbourg, conform căreia trebuie menținut un just echilibru între cerințele interesului general al comunității și imperativele apărării drepturilor fundamentale ale individului.
Din cuprinsul nr.OG83/2000, prin care s-a abrogat art.47 din Legea nr.50/1996 nu se poate desprinde care a fost utilitatea publică a lipsirii magistraților și a personalului auxiliar de specialitate de sporul de risc și suprasolicitare neuropsihică,
Potrivit art.20 alin.2 din Constituția României, dacă există neconcordanță între pactele și tratatele privitoare la drepturile omului la care România este parte și legile interne, au prioritate reglementările internaționale, cu excepția cazurilor în care Constituția sau legile interne conțin dispoziții mai favorabile.
Astfel, instanța a reținut că există conflict între art.1 pct.42 din nr.OG83/2000 care a abrogat art.47 din Legea nr.50/1996 și art.1 din Protocolul adițional 1 la Convenția Europeană a drepturilor omului, urmând a da preponderență și aplicabilitate juridică acestui din urmă text legal.
Împotriva sentinței instanței de fond, în termen legal au declarat recurs Ministerul Finanțelor Publice și Ministerul - și Libertăților.
Ministerul Finanțelor Publice a criticat sentința instanței de fond, invocând dispozițiile art.304 pct.9 Cod procedură civilă, după cum urmează:
- instanța de fond nu a avut în vedere faptul că acțiunea formulată este lipsită de interes pe considerentul că, prin decizia nr.21/2008 a Înaltei Curți de Casație și Justiție s-a stabilit dreptul la un spor de 50% pentru risc și suprasolicitare neuropsihică;
- prima instanță s-a pronunțat în mod nelegal atunci când a admis cererea ce chemare în judecată a acestui recurent, raportat la art.25 din Decretul nr.31/1954, art.3 alin.1 pct.48 din nr.HG386/2007; în realitate rolul recurentului este de a răspunde de elaborarea proiectului bugetului de stat, respectând procedura reglementată în legea finanțelor publice;
- instanța și-a depășit atribuțiile puterii judecătorești, și nu există o legitimare procesuală în cauză, în lipsa unui raport juridic de serviciu între recurent și reclamanți și de asemenea aceștia nu justifică în patrimoniul lor un drept împotriva recurentului, ci numai împotriva unității angajatoare pe care pot să o sancționeze în cazul neîndeplinirii obligației legale;
- în fine, această instituție nu are nici o obligație legală prin prisma dispozițiilor art.19 din Legea nr.500/2002, cu alte cuvinte nu are calitate procesuală pasivă.
Ministerul - a criticat sentința instanței de fond pentru nelegalitate, invocând dispozițiile art.304 pct.6 și 9 Cod procedură civilă, după cum urmează:
- deși reclamanta a solicitat prin cererea de chemare în judecată obligarea pârâților la plata sporului de confidențialitate de 15%, instanța s-a pronunțat în mod nelegal prin aceea că a dispus acordarea sporului de 50% de risc și suprasolicitare neuropsihică;
- sentința pronunțată de instanța de fond este nelegală, deoarece art.47 din Legea nr.50/1996 a fost abrogat prin art.42 din nr.OG83/2000, iar ulterior a intrat în vigoare nr.OG8/2007, respectiv o nouă lege de salarizare a personalului auxiliar, care nu mai prevede acest spor;
- în ceea ce privește acordarea sporului de confidențialitate nu există nici un act normativ în vigoare care să prevadă acest drept pentru personalul auxiliar și acesta nu poate fi acordat nici în baza pretinsei discriminări, raportat la faptul că prin deciziile nr.818, 819, 820/3 iulie 2008 ale Curții Constituționale, dispozițiile art.1, art.2 alin.3 și art.27 alin.1 din nr.OG137/2000 au fost declarate neconstituționale. În fine, acordarea sporului de confidențialitate nu poate fi justificată nici în baza art.14 din CEDO.
Intimații-reclamanți, deși citați în mod legal nu s-au prezentat în instanță și nu au depus întâmpinare sau concluzii scrise.
Recursul declarat de Ministerul - este nefondat și va fi respins pentru următoarele considerente:
Prima critică este nefondată, deoarece în mod total greșit și eronat se pretinde de către recurentul-pârât că intimata-reclamantă a investit instanța de fond cu o cerere privind acordarea sporului de confidențialitate, când de fapt în realitate instanța s-a pronunțat în mod legal pe cadrul procesual fixat de către intimata-reclamantă și anume acordarea sporului de 50% de suprasolicitare neuropsihică, situație față de care nu se poate pretinde că instanța s-a pronunțat pe ceea ce nu s-a cerut.
Raportat la acest fapt, urmează să fie respinsă și cea de-a treia critică și anume aceea care face referiri la faptul că nu există nici un temei legal privind acordarea sporului de confidențialitate în favoarea personalului auxiliar al instanțelor judecătorești, nici în dreptul intern și nici în practica CEDO, pentru simplul considerent, că așa cum s-a precizat mai sus aceste critici exced cadrului procesual de față, întrucât instanța de fond nu a fost investită și nu s-a pronunțat cu privire la sporul de confidențialitate, ci numai pentru sporul de 50% de solicitare neuropsihică.
Și cea de-a doua critică este nefondată și urmează a fi respinsă pentru următoarele considerente:
Prin decizia Înaltei Curți de Casație și Justiție nr.21/10 martie 2008, s-a stabilit că în interpretarea și aplicarea unitară a dispozițiilor art.47 din Legea nr.50/1996, privind salarizarea și alte drepturi ale personalului din organele autorității judecătorești, republicată, judecătorii, procurorii, magistrații-asistenți, precum și personalul auxiliar de specialitate au dreptul la un spor de 50% pentru risc și suprasolicitare neuropsihică, calculat la indemnizația brută lunară, respectiv salariul de bază brut lunar și după intrarea în vigoare a nr.OG83/2000, aprobată prin Legea nr.334/2001, decizie obligatorie potrivit dispozițiilor art.329 alin.3 din Codul d e procedură civilă.
Susținerea că personalul auxiliar nu mai are dreptul la acest spor, întrucât prin intrarea în vigoare a nr.OG8/2007, acest spor ar fi fost abrogat este pur gratuită față de decizia Înaltei Curți de Casație și Justiție.
În considerentele acestei decizii, instanța supremă a constatat că instanțele judecătorești pot să se pronunțe asupra regularității actului de abrogare și a aplicabilității în continuare a normei abrogate, în virtutea principiului plenitudinii de jurisdicție.
De aceea, inaplicabilitatea normelor de abrogare conținute în art.1 pct.42 și art.IX alin.2 din nr.OG83/2000, impune ca instanțele de judecată să considere rămase în vigoare dispozițiile art.47 din Legea nr.50/1996, republicată.
Ca urmare, inaplicabilitatea normelor de abrogare parțială, determinată de neregularitatea modului în care au fost adoptate, face ca efectele art.47 din Legea nr.50/1996, republicată, și respectiv ale art.231din aceeași lege să se producă și după intrarea în vigoare a nr.OG83/2000.
Sub acest aspect în raport de cele reținute, rezultă fără echivoc faptul că au supraviețuit dispozițiilor de abrogare normele ce reglementau acordarea sporului de 50%, astfel încât acestea au produs și produc în continuare efecte juridice.
Acest lucru presupune că nici în prezent dispozițiile respective nu și-au încetat aplicabilitatea, deoarece așa cum s-a arătat prin prevederile din nr.OG83/2000, au fost depășite limitele și condițiile legii de abilitare, fiind astfel încălcate dispozițiile art.107 alin.3 din Constituția României din 1991, în vigoare la data adoptării ordonanței.
Efectul imediat al supraviețuirii normei în discuție, rezidă incontestabil, în faptul că drepturile consacrate legislativ prin dispozițiile art.47 din Legea nr.50/1996 și ale art.231din aceeași lege, se cuvin și în continuare persoanelor care se încadrează în ipotezele la care se referă textul de lege, inclusiv la personalul auxiliar de specialitate din speța dedusă judecății.
Recursul declarat de recurentul Ministerul Finanțelor este de asemenea nefondat și va fi respins pentru următoarele considerente:
Prima critică este nefondată și nu se poate reține că acțiunea formulată de către intimata-reclamantă este lipsită de interes atâta vreme cât sporul de 50% nu este inclus în salariu și mențiunea făcută în cartea de muncă, situație față de care este evident că era nevoie de intervenția instanței de judecată privind reglementarea situației legale a intimatei reclamante.
Și celelalte critici sunt nefondate și urmează a fi respinse pentru următoarele considerente:
Conform art.19 din Legea nr.500/2002 privind finanțele publice, Ministerul Economiei și Finanțelor elaborează proiectul bugetului de stat, al legii bugetare anuale și raportul asupra proiectului bugetului de stat, precum și proiectul legii de rectificare a bugetului de stat, operând rectificările corespunzătoare, astfel că, față de cererea având ca obiect alocarea fondurilor necesare achitării drepturilor salariale către reclamantă, în mod corect tribunalul a reținut calitatea procesuală a pârâtului.
Este reală susținerea recurentului în sensul că între el și reclamantă nu există raporturi de muncă, atribuții privind angajarea și salarizarea reclamanților având-o cei doi pârâți. În considerarea acestui fapt de altfel recurentul nici nu a fost obligat să achite drepturile salariale reclamantei, ci doar să aloce fondurile necesare achitării acestora.
Este de remarcat că nici în acțiune și nici în sentința civilă recurată nu se face vorbire de existența unor pretinse raporturi de muncă între recurent și intimata-reclamantă, iar calitatea procesuală pasivă a recurentului nerezultând dintr-un raport de muncă, ci doar din dispozițiile legii și anume art.19 din Legea nr.500/2002 și nr.OG22/2002.
În cazul situațiilor juridice pentru a căror realizare, calea justiției este obligatorie, calitatea procesuală pasivă aparține celui obligat în raportul juridic dedus judecății și față de care se poate realiza dreptul subiectiv civil afirmat prin acțiunea introductivă.
Astfel, cum în mod just a reținut instanța de fond, executarea obligațiilor de plată ale instituțiilor publice, în baza titlurilor executorii, se realizează din sumele aprobate prin bugetele acestora cu titlu de cheltuieli la care se încadrează obligația de plată respectivă.
Prin urmare, pentru plata drepturilor salariale era absolut necesară includerea sumelor datorate cu acest titlu în bugetul Ministerului -, în calitate de ordonator principal de credite, operațiune ce nu poate fi realizată decât cu concursul direct al recurentului, obținut prin pronunțarea sentinței de față.
Față de cele arătate mai sus, Curtea în baza dispozițiilor art.291 Codul Muncii și art.312 alin.1 Cod procedură civilă, va respinge ca nefondate recursurile declarate de pârâți.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondate, recursurile declarate de pârâții MINISTERUL JUSTIȚIEI ȘI LIBERTĂȚILOR, B,-, sector 5 și MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE,-, sector 5 prin DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE, Rm.V, str.G-ral nr.17, județul V, împotriva sentinței civile nr.415 din 10 aprilie 2009 pronunțată de Tribunalul Vâlcea în dosarul nr-, intimați fiind reclamanta cu domiciliul procedural ales la Judecătoria Rm.V, nr.2, județul, pârâții CURTEA DE APEL TÂRGU MUREȘ,-, județul, TRIBUNALUL MUREȘ,-, județul și CONSILIUL NAȚIONAL PENTRU COMBATEREA DISCRIMINĂRII B, sector 1, nr.1-3.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică astăzi, 23 octombrie 2009, la Curtea de APEL PITEȘTI - Secția civilă, pentru cauze privind conflicte de muncă și asigurări sociale și pentru cauze cu minori și de familie.
Grefier,
Red.JD/2.11.2009
EM/GM/9 ex.
Jud.fond.
Președinte:Daniel RaduJudecători:Daniel Radu, Jeana Dumitrache, Florina Andrei
