Drepturi salariale ale personalului din justiție. Decizia 1488/2009. Curtea de Apel Suceava
| Comentarii |
|
Dosar nr- - drepturi salariale -
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL SUCEAVA
SECȚIA CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
DECIZIA NR. 1488
Ședința publică din 19 noiembrie 2009
PREȘEDINTE: Maierean Ana
JUDECĂTOR 2: Dicu Aurel
JUDECĂTOR 3: Sas Laura
Grefier - -
Pe rol, judecarea recursului declarat de pârâtul MINISTERUL JUSTIȚIEI ȘI LIBERTĂȚILOR B, cu sediul în municipiul B,-, sector 5, împotriva sentinței nr. 838 din 13.04.2009 a Tribunalul Suceava - Secția civilă (dosar nr-).
La apelul nominal au lipsit reprezentantul pârâtului recurent, reprezentanții pârâților intimați Curtea de Apel Suceava, Tribunalul Suceava și Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării B, precum și reclamanții intimați -, și
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei, după care instanța, constatând recursul în stare de judecată, a rămas în pronunțare cu privire la acesta.
După deliberare,
CURTEA,
Asupra recursului de față, constată următoarele:
Prin cererea adresată Curții de Apel Suceava la data de 19.01.2009 și înregistrată sub nr-, reclamanții G, și au chemat în judecată pârâții Ministerul Justiției și Libertăților, Curtea de Apel Suceava și Tribunalul Suceava, pentru ca prin hotărârea ce se va pronunța să fie obligați la plata actualizată, în raport de indicele de inflație calculat la data plății, a sporului de risc și suprasolicitare neuropsihică în procent de 50% lunar, prevăzut de art. 47 din Legea nr. 50/1996, calculat la salariul de bază brut lunar, pentru perioada 1.09.2000 - 01.09.2004 și la înscrierea în carnete de muncă a mențiunilor corespunzătoare acordării acestor drepturi.
În motivarea acțiunii, reclamanții au arătat că sunt judecători la Judecătoria Câmpulung Moldovenesc și că, în perioada menționată în acțiune, au fost salarizați în baza Legii nr. 50/1996, nr.OUG 177/2002 și nr.OUG 27/2006.
Prin decizia 21/10.03.2008, publicată în Monitorul Oficial 444 din 13.06.2008, Înalta Curte de Casație și Justiție a statuat că "în interpretarea și aplicarea unitară a dispozițiilor art. 47 din Legea nr. 50/1996 privind salarizarea și alte drepturi ale personalului din organele autorității judecătorești, republicată, constată că judecătorii, procurorii, magistrații-asistenți, precum și personalul auxiliar de specialitate au dreptul la un spor de 50% pentru risc și suprasolicitare neuropsihică, calculat la indemnizația brută lunară, respectiv salariul de bază brut lunar, și după intrarea în vigoare a Ordonanței Guvernului nr. 83/2000, aprobată prin Legea nr. 334/2001". Reclamanții au invocat considerentele acestei decizii obligatorii, conform art. 329 alin. 3 din Codul d e procedură civilă, precum și dispozițiile art. 1 și 2 din Ordonanța Guvernului nr. 137/2000, dispozițiile art. 14 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și libertăților fundamentale, Protocolul nr. 12 la această convenție, art. 16 din Constituția României.
Au mai susținut că, pentru drepturile solicitate anterior datei de 1.07.2005, nu a intervenit prescripția extinctivă, întrucât, potrivit dispozițiilor art. 166 din Legea nr. 53/2003, dreptul la acțiune cu privire la drepturile salariale se prescrie în 3 ani de la data la care drepturile respective erau datorate, dar acest termen se întrerupe în cazul în care a intervenit o recunoaștere din partea debitorului. S-a motivat că, deși dreptul magistraților la acordarea sporului de 50% a fost considerat de Ministerul Justiției și ceilalți ordonatori de credite ca fiind abrogat prin dispozițiile art. I pct. 32 și 42 din nr.OG 83/2000, prin decizia 21 din 10.03.2008, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, s-a stabilit că abrogarea art. 47 din Legea nr. 50/1996, prin nr.OG 83/2000, a fost neconstituțională, astfel încât, termenul de prescripție nu a început să curgă decât de la data publicării acestei hotărâri.
Pârâtul Ministerul Justiției a invocat excepția prescripției dreptului la acțiune, enunțând dispozițiile art. 1 și 7 din Decretul nr. 167/1958, precum și art. 283 alin. 1 lit. c din Legea nr. 53/2003.
Prin încheierea nr. 118 din 17.02.2009, Curtea de Apel Suceavaa trimis prezenta cauză, spre competentă soluționare Tribunalului Suceava, având în vedere Decizia nr. 104/20.01.2009 a Curții Constituționale a României.
Cauza a fost înregistrată pe rolul Tribunalului Suceava la data de 6.03.2009 sub nr-.
Prin sentința civilă nr. 838 din 13.04.2009, Tribunalul Suceavaa respins excepția privind prescripția dreptului la acțiune invocată de pârâtul Ministerul Justiției și a admis acțiunea reclamanților, obligând pârâții Ministerul Justiției, Curtea de Apel Suceava și Tribunalul Suceava să le plătească drepturile salariale reprezentând sporul de suprasolicitare neuropsihică de 50%, aferente perioadei 1.09.2000 - 1.09.2004, actualizate în funcție de indicele de inflație de la data efectuării plății. Totodată, a obligat pârâtul Tribunalul Suceava să înscrie în carnetele de muncă ale reclamanților mențiunile corespunzătoare acordării acestor drepturi.
Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut următoarele:
Asupra excepției prescripției dreptului la acțiune a constatat că, prin decizia nr. 21 din 10.03.2008 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție B - Secțiile Unite - a fost admis recursul în interesul legii și s-a stabilit că "în interpretarea și aplicarea dispozițiilor art. 47 din Legea nr. 50/1996 privind salarizarea și alte drepturi ale personalului din organele autorității judecătorești, republicată, constată că judecătorii, procurorii, magistrații - asistenți, precum și personalul auxiliar de specialitate au dreptul la un spor de 50% pentru risc și suprasolicitare neuropsihică, calculat la indemnizația brută lunară, respectiv salariul de bază brut lunar, și după intrarea în vigoare a Ordonanței Guvernului nr. 83/2000, aprobată prin Legea nr. 334/2001", această decizie fiind obligatorie,conform art. 329 alin. 3 Cod procedură civilă.
Prin considerentele deciziei, instanța supremă a stabilit că, inițial, sporul de risc și suprasolicitare neuropsihică a fost reglementat prin art. 47 din Legea nr. 50/1996 și prin art. 231din Legea nr. 56/1996, modificată și completată, a fost efectiv plătit magistraților și personalului auxiliar de specialitate, fiind evidențiat ca atare în carnetele de muncă, iar ulterior, prin art. 1 pct. 42 din nr.OG 83/2000 pentru modificarea și completarea Legii nr. 50/1996 privind salarizarea și alte drepturi ale personalului din organele autorității judecătorești, publicată în al României, Partea I, nr. 425 din 1 septembrie 2000, s-a dispus că art. 47 se abrogă. Însă, prin Legea nr. 125/2000, Guvernul a fost abilitat doar să modifice și să completeze, iar nu să și abroge Legea nr. 50/1996, nici total, nici parțial.
Câtă vreme, prin decizia 21/2000, Înalta Curte de Casație și Justiție a constatat neconstituționalitatea unei norme de abrogare a dispozițiilor art. 47 din Legea nr. 50/1996 republicată și de aplicabilitate în continuare a normei abrogate, pe durata de timp de la abrogare și până la constatarea neconstituționalității normei abrogatoare, nu se poate pune problema curgerii prescripției dreptului la acțiune pentru plata drepturilor salariale restante.
Însuși pârâtul Ministerul Justiției a recunoscut că datorează magistraților și personalului auxiliar de specialitate din justiție, drepturi salariale restante, începând cu anul 2000, stabilind ca termen de plată luna decembrie 2005, termen care însă nu a fost respectat.
La inițiativa Ministerului Justiției a fost inclusă în strategia de reformă a sistemului judiciar și planul de activitate pentru anul 2005 - 2007 aprobat prin nr.HG 232/2005 publicat în Monitorul Oficial și măsura pentru plata drepturilor salariale restante, dar și eliminarea discriminării în dauna salarizării magistraților și personalului auxiliar de specialitate, acest act normativ fiind semnat atât de Ministerul Justiției, cât și de Ministerul Economiei și Finanțelor.
Față de dispozițiile nr.HG 232/2005, act normativ publicat în Monitorul Oficial cu putere de lege și efecte erga omnes, și anexa nr.2 cap. VI pct. 3.2, prin care s-a stabilit scadența de plată a drepturilor salariale restante în luna decembrie 2005, respectiv 31.12.2005, finele acestei luni, prescrierea dreptului la acțiune începe să curgă din ziua următoare datei stabilite de pârâtul Ministerul Justiției, respectiv începând cu 01.01.2006, situație în care acțiunea reclamanților, promovată la data de 19.01.2009, a fost considerată ca fiind formulată în cadrul termenului de 3 ani prevăzut de art. 161 și 283 alin. 1 lit. c din Codul Muncii, excepția prescripției dreptului la acțiune fiind respinsă.
Pe fondul cauzei, tribunalul a reținut că, potrivit art. 47 din Legea nr. 50/1996, republicată, s-a stabilit că magistrații au dreptul la un spor de 50% pentru risc și suprasolicitare neuropsihică, calculat la indemnizația brută lunară.
Din cuprinsul nr.OG 83/2000, prin care s-a abrogat art. 47 din Legea 50/1996, nu se poate desprinde care a fost utilitatea publică a lipsirii magistraților și personalului auxiliar de proprietatea lor asupra sporului de risc și suprasolicitare.
Potrivit art. 20 alin. 2 din Constituția României, dacă există neconcordanță între pactele și tratatele privitoare la drepturile omului la care România este parte și legile interne, au prioritate de aplicare reglementările internaționale, cu excepția cazurilor în care Constituția sau legile interne ar conține dispoziții mai favorabile.
Astfel, instanța a reținut că există conflict între art. 1 pct. 42 din OG83/2000, care a abrogat art. 47 din Legea 50/1996 și art. 1 din Protocolul adițional 1 la Convenția Europeană a Drepturilor Omului, urmând a da preponderență și a face aplicarea acestui din urmă text legal.
Prin decizia nr. 21 din 10.03.2008, Înalta Curte de Casație și Justiție, Secțiile Unite, soluționând recursul în interesul legii promovat de procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție a statuat că "în interpretarea și aplicarea unitară a dispozițiilor art. 47 din Legea nr. 50/1996 privind salarizarea și alte drepturi ale personalului din organele autorității judecătorești, constată că judecătorii, procurorii, magistrații asistenți, precum și personalul auxiliar de specialitate au dreptul la un spor de 50% pentru risc și suprasolicitare neuropsihică, calculat la indemnizația brută lunară, respectiv salariul de bază brut lunar și după intrarea în vigoare a nr.OG 83/2000, aprobată prin Legea nr. 334/2001", această decizie fiind obligatorie, conform art. 329 alin. 3 Cod procedură civilă.
Înalta Curte de Casație și Justiție a constatat că "instanțele judecătorești se pot pronunța asupra regularității actului de abrogare și a aplicabilității în continuare a normei abrogate în condițiile precizate mai sus, în virtutea principiului plenitudinii de jurisdicție în recursul cu a cărui soluționare a fost corect investită.
De aceea, inaplicabilitatea normelor de abrogare conținute în art. 1 punct 42 și în articolul 9 alin. 2 din nr.OG 83/2000 impune ca instanțele de judecată să considere rămase în vigoare dispozițiile art. 47 din Legea nr. 50/1996, republicată.
Efectul imediat al supraviețuirii normei în discuție rezidă incontestabil în faptul că drepturile consacrate legislativ prin dispozițiile art. 47 din Legea nr. 50/1996 și ale art. 231din Legea nr. 56/1996 se cuvin și în continuare persoanelor care se încadrează în ipotezele la care se referă textele de lege".
Cererea de actualizare a sumelor solicitate cu indicele de inflație s-a apreciat a fi justificată prin necesitatea realizării unui corelații, între salariul real și salariul nominal de care reclamanții ar fi beneficiat la momentul în care angajatorul datora drepturile bănești și momentul în care aceste sume au intrat efectiv în patrimoniul beneficiarilor, ca urmare a efectelor inflației asupra nivelului de trai.
Împotriva sentinței a declarat recurs pârâtul Ministerul Justiției și Libertăților, invocând excepția prescripției dreptului la acțiune pentru perioada 01.09.2000 - 01.09.2004.
Arată recurentul că prima instanță a admis cererea, cu ignorarea dispozițiilor care reglementează instituția prescripției extinctive a dreptului la acțiune în sens material, precizând că termenul de prescripție a început să curgă la data intrării în vigoare a OG83/2000, dată la care s-a născut dreptul la acțiune al reclamanților și nu din momentul pronunțării Deciziei 21/2008 a Înaltei Curți de Casație și Justiție.
Nu se poate reține că HG232/2005 întrerupe termenul de prescripție, acest act normativ neavând în vedere recunoașterea unui drept de creanță valorificabil în justiție, ci stabilirea pe viitor a unui regim echitabil de salarizare pentru magistrați.
În drept, cererea de recurs a fost întemeiată pe dispozițiile art. 304 pct. 9 Cod procedură civilă.
Examinând actele și lucrările dosarului, asupra cererii de recurs, Curtea reține următoarele:
Conform art. 1 din Decretul nr. 167/1958, dreptul la acțiune având un obiect patrimonial se stinge prin prescripție, dacă nu a fost exercitat în timpul stabilit de lege, iar conform art. 3, termenul de prescripție este de 3 ani.
Art. 283 alin. 1 lit. c din Codul muncii prevede că termenul de prescripție este de 3 ani de la data nașterii dreptului la acțiune în situația în care obiectul conflictului de muncă constă în plata unor drepturi salariale neacordate.
Întrucât salariul este o prestație periodică, dreptul la acțiune privind fiecare prestație se stinge printr-o prescripție distinctă.
La o primă vedere, termenul prevăzut de textele de lege menționate ar fi împlinit la data promovării prezentei acțiuni, însă în discuție este un drept negat prin însuși un act emanând de la una din puterile statului, respectiv cea executorie, cu depășirea abilităților sale legislative, dar sub o puternică aparență de legalitate.
Instituția prescripției extinctive constituie o modalitate de protecție a securității juridice, care sancționează titularul dreptului neglijent în a și-l exercita într-un anumit interval de timp.
O asemenea neglijență conține o deplină libertate de acțiune din partea titularului dreptului.
Însă, în situația în care acest exercițiu este împiedicat printr-un act normativ care se bucură de prezumția de legalitate, nu se poate vorbi despre neglijența titularului de a-și urmări protecția dreptului.
În cauză, art. 47 din Legea nr. 50/1996 apărea abrogat, prin emiterea nr.OUG 83/2000, acțiunea și implicit dreptul la spor fiind declarate inexistente.
Ulterior, însă, în cadrul soluționării recursului în interesul legii prin decizia nr. 21/2008, Înalta Curte de Casație și Justiție, a statuat asupra nelegalității adoptării actului de abrogare a dreptului și asupra subzistenței acestuia, în toată această perioadă.
OUG nr. 83/2000 fiind adoptată cu încălcarea dispozițiilor legii de abilitare a Guvernului de legiferare, respectiv a limitei transferului de legiferare către Parlament, a creat în toată perioada convingerea inexistenței dreptului.
Așadar, statul, prin organul său executiv, a determinat lipsa de previzibilitate a apărării dreptului, reclamanții neputând prevedea, contra normei care crea aparența lipsei dreptului, până la declararea nelegalității acestei norme, pronunțarea unei hotărâri judecătorești în favoarea lor.
După pronunțarea deciziei în interesul legii, reclamanții au avut posibilitatea să se adreseze instanței pentru plata acestor drepturi, termenul de 3 ani impus de dispozițiile art. 283 alin. 1 lit. c calculându-se, așadar, de la data pronunțării acestei decizii.
Pentru argumentele expuse, Curtea apreciază că în mod întemeiat prima instanță a respins excepția prescripției dreptului la acțiune invocată de pârâtul Ministerul Justiției, critica adusă sentinței nefiind fondată.
În consecință, recursul va fi respins ca atare, în temeiul dispozițiilor art. 312 alin. 1 Cod procedură civilă.
Pentru aceste motive,
În numele Legii,
DECIDE:
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de pârâtul MINISTERUL JUSTIȚIEI ȘI LIBERTĂȚILOR B, împotriva sentinței nr. 838 din 13.04.2009 a Tribunalul Suceava - Secția civilă (dosar nr-).
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 19 noiembrie 2009.
Președinte, Judecători, Grefier,
Red.
Tehnored.
Jud.fond:;
Ex.2; 15.12.2009
Președinte:Maierean AnaJudecători:Maierean Ana, Dicu Aurel, Sas Laura
