Drepturi salariale ale personalului din justiție. Decizia 1531/2009. Curtea de Apel Bacau
| Comentarii |
|
DOSAR NR-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BACĂU
SECȚIA CIVILĂ, CAUZE MINORI, FAMILIE,CONFLICTE DE
MUNCĂ, ASIGURĂRI SOCIALE
DECIZIA CIVILĂ nr.1531
ȘEDINȚA PUBLICĂ din data de 9 decembrie 2009
COMPLETUL DE JUDECATĂ A FOST FORMAT DIN:
PREȘEDINTE: Aștefănesei Petrina Manuela judecător
- - - JUDECĂTOR 2: Romașcanu Sorina
- - JUDECĂTOR 3: Gioacăș
GREFIER: -
La ordine a venit spre soluționare recursul civil promovat de pârâții DIRECȚIA DE INVESTIGARE A INFRACȚIUNILOR DE CRIMINALITATE ORGANIZATĂ ȘI TERORISM B, PARCHETUL DE PE LÂNGĂ CURTEA DE APEL BACĂU și DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE N în numele și pentru MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE împotriva sentinței civile nr.762/C din 9 octombrie 2009 pronunțată de Tribunalul Neamț în dosarul nr-.
La apelul nominal făcut în ședință publică au lipsit părțile.
Procedura a fost legal îndeplinită.
Față de faptul că la primul apel nominal au lipsit părțile, se lasă dosarul pentru al doilea apel.
La al doilea apel nominal făcut la sfârșitul ședinței de judecată se constată lipsa părților.
S-a expus referatul oral al cauzei de către grefierul de ședință în sensul că a învederat instanței că recursul este la primul termen de judecată, are ca obiectdrepturi salariale ale personalului din justiție, recurenții-pârâți prin cererea de recurs au solicitat judecarea cauzei în lipsă și că procedura este completă.
Instanța constată că în cauză au fost promovate trei recursuri:
- recursul declarat de Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism, declarat și motivat în termen, semnat și legal scutit de plata taxelor de timbru;
- recursul declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bacău, declarat și motivat în termen, semnat și legal scutit de plata taxelor de timbru;
- recursul declarat de Direcția Generală a Finanțelor Publice N în numele și pentru Ministerul Finanțelor Publice, declarat și motivat în termen, semnat și legal scutit de plata taxelor de timbru.
Având în vedere că nu mai sunt probe de administrat și față de faptul că s-a solicitat și judecarea cauzei în lipsă, curtea constată cauza în stare de judecată, trecându-se la deliberare.
- deliberând -
Asupra recursurilor civile de față, constată că:
Prin sentința civilă nr.762 din 9 octombrie 2009, pronunțată de Tribunalul Neamț în dosarul nr- a fost respinsă ca nefondată excepția privind inadmisibilitatea acțiunii, invocată de pârâtul Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bacău și excepția lipsei calității procesuale pasive a Ministerului Finanțelor Publice, a fost respinsă cererea de chemare în garanție a Ministerului Finanțelor Publice, formulată de către Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism, ca nefondată, a fost admisă excepția prescripției dreptului material la acțiune pentru perioada 17.12.2004 - 28.10.2005, invocată de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism și de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bacău, a fost admisă acțiunea formulată de reclamanta, cu domiciliul în municipiul P N,-, jud. în contradictoriu cu pârâții Parchetul de pe lângă Tribunalul Neamț cu sediul în municipiul P N,-, jud., Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bacău cu sediul în B,-, județul, Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția de Investigare Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism cu sediul în B, sector 5,-, Ministerul Finanțelor Publice - prin DGFP N, cu sediul în P N, B-dul. -, nr. 19 bis, județul N și Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării cu sediul în B, sector 1, nr. 1-3 și în consecință: au fost obligați pârâții Parchetul de pe lângă Tribunalul Neamț, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bacău, Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism să plătească reclamantei sporul de confidențialitate în procent de 15% din salariul de bază lunar, începând cu data de 29.10.2005, la zi și pentru viitor, actualizat cu indicele de inflație de la data executării efective, a fost obligat pârâtul Ministerul Finanțelor Publice să aloce și să includă în bugetul pârâtului Ministerul Justiției sumele necesare efectuării plăților drepturilor salariale acordate reclamantei prin prezenta hotărâre și a fost obligat pârâtul Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism să efectueze mențiunile privind acordarea acestui spor în carnetul de muncă al reclamantei.
Pentru a pronunța această hotărâre, prima instanță a reținut următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Neamț sub nr. 866./103 din 26.03.2009 reclamanta în calitate de grefier în cadrul Biroului Teritorial Neamț al, a solicitat în contradictoriu cu pârâții, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bacău, Parchetul de pe lângă Tribunalul Neamț, Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție B - Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism, Ministerul d e Finanțe B și Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării, să se constate că este discriminată în raport de prevederile art. 14 alin. 1 din Legea nr. 228/2003, modificată, coroborate cu art. 1 alin. 2 lit. e pct. (i) și ale art. 27 din nr.OG 137/2000 republicată și cu dispozițiile nr.OUG 27/2006, aprobată și modificată prin Legea nr. 45/2007, anularea situației creată prin discriminare prin acordarea unei despăgubiri în cuantum de 15% din salariul de bază lunar, reprezentând echivalentul sporului de confidențialitate, începând cu 17.12.2004, la zi și pentru viitor, care să fie actualizate cu indicele de inflație de la data executării efective, obligarea pârâtului Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție B - Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism de a efectua mențiunile corespunzătoare în carnetele lor de muncă și a pârâtului Ministerul Economiei și Finanțelor de a asigura sumele necesare acordării despăgubirilor.
La data de 29.10.2008, prezenta cauză a fost înaintată de către reclamantă la Curtea de Apel Bacău spre competentă soluționare motivat de prevederile art. II alin. 2 din nr.OUG 75/2008.
Ulterior, Curtea de Apel Bacău, prin sentința civilă nr. 35/16.02.2009 a declinat competența de soluționare a prezentei cauze în favoarea Tribunalului Neamț secția civilă complet specializat de litigii de muncă și asigurări sociale motivat de faptul că prevederile art. II alin. 2 din nr.OUG 75/2008 au fost declarate neconstituționale, fapt constatat prin decizia nr. 104/2009 a Curții Constituționale.
În motivarea cererii reclamanta a arătat că, în exercitarea atribuțiilor lor profesionale, este obligată să păstreze confidențialitatea lucrărilor și informațiilor dobândite în timpul exercitării atribuțiilor de serviciu, la fel ca și unele categorii socio - profesionale, indicate cu titlu enumerativ, cu deosebirea că în favoarea lor nu este stabilit și un drept corelativ reprezentând compensația bănească corespunzătoare. ereglementarea prin lege a sporului de confidențialitate contravine prevederilor art. 73 din Legea nr. 303/2004 și principiului tratamentului egal și al nediscriminării consacrat de art. 16 alin. l din Constituția României. Din acest motiv s-au încălcat prevederile art. 1 alin. 2 lit. e pct. (i) din nr.OG 137/2000 privind prevenirea și sancționarea tuturor formelor de discriminare, referitoare la principiul egalității, având drept consecință un tratament diferențiat și discriminatoriu între magistrați și alți salariați, fără o justificare obiectivă și rezonabilă, scopul urmărit prin reglementările incriminate fiind nelegitim iar metoda de atingere neadecvată.
A mai arătat că obligația ei de confidențialitate nu se confundă cu cea stabilită în sarcina persoanelor ce intră sub incidența nr.OG 19/2006, deoarece plata sporului prevăzut de acest act normativ este condiționată de îndeplinirea unor cerințe ce nu pot fi extinse prin analogie la categoria profesională din care fac parte.
În sprijinul cererii lor reclamanta a invocat practica Curții Constituționale, jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului, dispozițiile Recomandării R (94) 12 Comitetului de Miniștri al Consiliului Europei către statele membre referitoare la independența, eficiența și rolul judecătorilor, precum și cele ale Cartei Europene privind Statutul Judecătorilor, aprobată de, obligatorie pentru România.
În final, reclamanta a arătat că pârâtul Ministerul Economiei și Finanțelor are calitate procesuală pasivă potrivit dispozițiilor art. 1 din nr.OUG 22/2002 iar în baza art. 242 pct. 2 Cod procedură civilă a solicitat judecata în lipsă.
Direcția Generală a Finanțelor Publice a județului N, în calitate de reprezentant al Ministerului Finanțelor, prin întâmpinarea formulată a solicitat, pe cale de excepție, respingerea acțiunii formulate împotriva sa, pentru lipsă calitate procesuală pasivă, arătând că rolul său este de a răspunde de elaborarea proiectului bugetului de stat pe baza proiectelor bugetelor ordonatorilor principali de credite și că atribuțiile în angajarea și salarizarea reclamantului revine Ministerului Public și parchetelor din județul N, în temeiul raportului de muncă încheiat între părți, iar pe fond respingerea acțiunii ca neîntemeiată. Totodată a solicitat respingerea cererii de chemare în garanție formulată de Ministerul Public.
Pârâtul Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bacăua depus note de ședință prin care a solicitat respingerea acțiunii ca fiind inadmisibilă motivat de faptul că reclamanții solicită acordarea de despăgubiri, ori această sintagmă arată intimatul definește prezentul litigiu ca fiind unul de răspundere civilă delictuală se arată în acest sens că nu sunt îndeplinite condițiile răspunderii civile delictuale, prejudiciul nu este cert, nu este demonstrată vinovăția angajatorului.
De asemenea s-a mai invocat faptul că temeiurile de drept respectiv art. 27 alin. 1 din OUG nr. 137/2000 au fost declarate neconstituționale prin decizia Curții Constituționale nr. 818/2008.
Pârâtul Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție B - Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea acțiunii ca inadmisibilă, în ceea ce privește perioada noiembrie 2005 - la zi și pe viitor, iar pentru perioada 17.12.2004 - 30.11.2005 a fost invocată excepția prescripției dreptului material la acțiune.
Pe fondul cauzei, același pârât, solicitat respingerea acțiunii, ca neîntemeiată, arătând că, motivat de faptul că persoanele care au solicitat acordarea sporului de confidențialitate își desfășoară activitatea în cadrul Ministerului Public instituție din cadrul autorității judecătorești iar acest spor de confidențialitate nu este prevăzut în nici un act normativ pentru aceste categorii de salariați. Intimatul arată că actele normative invocate în petitul acțiunii se referă la alte categorii de personal cum ar fi cadrele militare, angajații și personalul civil din cadrul Ministerului Apărării Naționale și că, și în condițiile în care categoria magistraților ar fi nominalizată între beneficiarele acestui tip de spor salarial, simpla deținere unui certificat ORNISS nu garantează încasarea sporului propriu - zis și nici cuantumul acestuia, fiind necesară emiterea unui ordin în acest sens, întrucât numai ordonatorul de credite este cel care decide categoriile de funcționari, cuantumul și condițiile de acordare, în limita bugetului acordat.
Același pârât a formulat în baza art. 60-63 Cod procedură civilă și cerere de chemare în garanție a Ministerului Economiei Finanțelor solicitând că, în cazul admiterii acțiunii, chematul în garanție să fie obligat la alocarea sumelor de bani necesare acoperirii drepturilor bănești ale reclamantei.
Analizând actele și lucrările dosarului, în funcție de susținerile părților, instanța constată că acțiunea formulată de reclamantă este întemeiată, în parte, urmând a fi admisă, ca atare, iar excepțiile invocate vor fi respinse ca nefondate, mai puțin excepția prescripției dreptului material la acțiune care urmează a fi admisă,pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare:
Reclamanta are calitatea de grefier, iar în exercitarea atribuțiilor profesionale personalul auxiliar de specialitate a parchetelor " au obligația de a nu dezvălui sau folosi pentru alte scopuri decât cele legate direct de exercitarea profesiei informațiile pe care le-au obținut în această calitate".
Instanța a reținut că principiul confidențialității profesionale a reclamantei este reglementat, cu același conținut, și pe plan internațional, fiind unul din principiile fundamentale adoptate de Congresul al VII-lea al Națiunilor Unite privind prevenirea criminalității și tratamentul infractorilor, desfășurat la Milano în anul 1985, aprobate ulterior prin Rezoluțiile nr. 40/32/29.11.1985 și nr. 40/146/13.12.1985. Tot astfel, potrivit art. l0 din Legea nr. 303/2004 reclamanților le este interzis să își exprime în mod public opinia cu privire la procesele aflate în curs de desfășurare, nerespectarea secretului deliberării sau a confidențialității lucrărilor constituind abatere disciplinară potrivit art. 99 lit. d din aceeași lege.
Dispozițiile menționate sunt în concordantă cu prevederile art. 12 pct. (b), (d) și (f) din Legea nr. 544/ 2001 privind liberul acces la informațiile de interes public, care exceptează de la dreptul general de acces al cetățenilor, prevăzut de art. l, între altele:." informațiile privind deliberările autorităților","informațiile cu privire la datele personale, potrivit legii", precum și"informațiile privind procedurile judiciare, dacă publicitatea acestora aduce atingere asigurării unui proces achitabil, interesului legitim al oricăreia din părțile implicate în proces".
Instanța a reținut că obligația de confidențialitate profesională este stabilită în sarcina mai multor categorii de salariați, cum este cazul personalului contractual din aparatul de lucru al Guvernului și al personalului contractual din instituțiile și autoritățile publice (art. 13 din nr.OUG 123/2003), al personalului CNSAS (art. 13 din OG nr. 9/2001) al Oficiului R pentru Adopții (potrivit art. 10 din Legea nr. 274/2004), al celui din Administrația Prezidențială, Oficiul Național al Informațiilor Secrete de Stat, Consiliul Național pentru Studierea Arhivelor Securității, Ministerul Afacerilor Externe, Departamentul de Comerț, Consiliul Legislativ, Instituția Avocatului Poporului și Curții Constituționale (art. 14 alin. 1 din Legea nr. 228/2003), al personalului din administrația publică ( art. 10 din Legea nr. 274/2004), din aparatul Consiliului pentru Combaterea Discriminării (art. 30 alin. 3 din nr.OG 137/2000), al militarilor și funcționarilor publici cu statut special din instituțiile publice de apărare națională, ordine publică și siguranță națională (art. 3 din nr.OG 19/2006, aprobată prin Legea nr. 444/2006), al muzeografilor (art. 25 alin. 4 din Legea nr. 311/2003). n favoarea acestora s-a prevăzut, prin acte normative speciale sau în baza altor proceduri, un drept salarial reprezentând sporul de confidențialitate însă, în ceea ce îi privește pe reclamanți, pentru aceeași obligație nu a fost instituită nici o compensație financiară.
Prin urmare, deși reclamanta are aceeași obligație de confidențialitate ca și categoriile socio - profesionale menționate mai sus, nereglementarea prin lege a dreptului corelativ de a beneficia de compensații bănești contravine prevederilor art. 73 din Legea nr. 303/2004 în conformitate cu care tabilirea drepturilor magistraților se face ținându-se seama de locul și rolul justiției în statul de drept, de răspunderea, complexitatea, interdicțiile și incompatibilitățile specifice funcției, încălcându-se totodată principiul tratamentului egal și al nediscriminării consacrat de art. 16 alin. l din Constituția României. Ori, în condițiile în care obligația de confidențialitate le limitează libertatea de exprimare, acordarea unei compensații bănești în aceleași condiții ca și categoriile socio - profesionale de mai sus trebuie apreciată ca legitimă, rezonabilă și echitabilă, excluderea lor fiind bazată pe criteriul categoriei sociale, având ca efect înlăturarea recunoașterii, folosinței și exercitării în condiții de egalitate a unui drept recunoscut de lege. S-au încălcat astfel prevederile art. 5 Cod, referitoare la principiul egalității, având drept consecință un tratament diferențiat și discriminatoriu între persoane aflate în situații analoge, fără nici o justificare obiectivă și rezonabilă, scopul urmărit prin reglementările incriminate fiind nelegitim iar metoda lui de atingere neadecvată.
Instanța a reținut că sistemul de salarizare, ca instituție de dreptul muncii, este guvernat, printre altele, de principiul egalității de tratament și de cel al diferențierii salariilor numai în raport cu nivelul studiilor, cu treptele sau gradele profesionale, cu calitatea și cantitatea muncii, respectiv condițiile de muncă. Principiul egalității de tratament implică recunoașterea acelorași drepturi salariale tuturor persoanelor aflate într-o situație comparabilă.
Doctrina și practica judiciară au statuat în mod unanim și constant că există discriminare ori de câte ori un drept salarial nu a fost acordat tuturor categoriilor profesionale - indiferent de funcție - care întruneau elementul generator al respectivului drept.
Din acest motiv instanța a că reclamanta este discriminată în sensul art. 5 Cod și art. 16 Constituție, întrucât nu i s-a acordat dreptul salarial reprezentând sporul de confidențialitate deși întrunea condițiile pentru acordarea lui, dar care a fost recunoscut tuturor celorlalte categoriilor profesionale obligate la confidențialitatea lucrărilor. În considerentele Deciziei nr. 20/02.02.2000 a Curții Constituționale s-a reținut jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului în cazul Marks contra Belgiei (1979) că"în aplicarea prevederilor art. 14 privind interzicerea discriminării din Convenția pentru Apărarea Drepturilor Omului și a Libertăților Fundamentale, reprezintă o încălcare a acestor prevederi, orice diferență de tratament săvârșită de stat între indivizi aflați în situații analoge, fără o justificare obiectivă și rezonabilă".
Având în vedere cele reținute mai sus, apărările pârâților în sensul că reglementarea prin lege a unor drepturi în favoarea unor anumite categorii de persoane ar excede cadrului legal stabilit prin nr.OG 137/2000, vor fi înlăturate întrucât Curtea Constituțională a dispus, prin Deciziile nr. 1/08.02.1994 și nr. 135/05.11.1996, că "un tratament diferit nu poate fi doar expresia aprecierii exclusive a legiuitorului, ci trebuie să se justifice rațional, în respectarea principiului egalității cetățenilor în fața legii și a autorităților publice,"și că"principiul egalității în fața legii presupune instituirea unui tratament egal pentru situații care, în funcție de scopul urmărit, nu sunt diferite."
În cauză, discriminarea s-a raportat și la Declarația Universală a Drepturilor Omului și la prevederile art. 14 din Convenția pentru Apărarea Drepturilor Omului și a Libertăților Fundamentale. Nu poate fi reținută susținerea pârâtului Ministerul Public referitoare la faptul că nu ar exista un text de lege care să recunoască reclamanților dreptul pretins prin acțiune, întrucât acest drept - de a nu fi discriminat - este deja consacrat atât de legislația internă cât și de cea europeană. Ori, discriminarea poate rezulta nu numai din aplicarea defectuoasă a legislației existente, ci și din adoptarea unor acte normative injuste pentru anumite categorii de persoane.
Pronunțându-se asupraîmpotriva Românieia statuat că, pe baza art. 14 din Convenție, o distincție este discriminatorie dacă"nu are o justificare obiectivă și rezonabilă",ori dacă nu"există un raport de proporționalitate între mijloacele folosite și scopul vizat."Pârâtul Ministerul Public nu a prezentat nici o dovadă pentru diferența de tratament, argumentele sale vizând, pe excepție, inadmisibilitatea acțiunii motivată pe considerentul absenței unei reglementări legale, iar pe fond inexistența criteriilor pe baza cărora să poată fi demonstrată discriminarea reclamanților în raport de alte categorii socio - profesionale.
Instanța a considerat că reglementarea prin lege sau printr-un alt act normativ a unor drepturi în favoarea unor persoane nu excede cadrului legal stabilit prin nr.OG 137/2000 republicată, cum greșit s-a susținut, deoarece dreptul de legiferare, înțeles într-un sens larg, nu este unul absolut. Dacă s-ar accepta acest punct de vedere s-ar ajunge la negarea drepturilor altor titulari cărora autoritatea statală le datorează în egală măsură ocrotire, situație de neconceput într-un stat de drept, pe care însă pârâtul Ministerul Public, tributar al unei viziuni pro cauza, determinată de interesul său exclusiv, înțelege să o ignore.
Drepturile bănești în privința sporului de 15 % pentru confidențialitate au fost stabilite prin recursul în interesul legii al Înaltei Curți de Casație și Justiție în cadrul dosarului 27/2008, așa după cum rezultă din minuta deciziei nr.46.
Prin recursul în interesul legii se statuează că în interpretarea dispozițiilor și în aplicarea unitară a dispozițiilor art. 99 alin. 1 lit. d din legea 303/2004 precum și raportat la dispozițiile art. 16 alin. 1 și 2 din Codul deontologic al magistraților precum și a art. 78 alin. 1 din Legea 567/2004 raportat la art. 9 din codul deontologic al acestora ˝judecătorii, procurorii, magistrații asistenți precum și personalul auxiliar de specialitate au dreptul la un spor de confidențialitate de 15% calculat la indemnizația brută lunară respectiv, salariul de bază brut lunar. ˝
Cum în conformitate cu art. 329 alin. 3 Cod procedură Civilă o astfel de hotărâre este obligatorie, și datorită faptului că reclamanții și intervenienții din prezenta cauză fac parte din categoriile cărora li se cuvine sporul de confidențialitate, instanța a reținut că dispozițiile recursului în interesul legii în vederea admiterii acțiunii.
Excepția inadmisibilității acțiunii a fost respinsă deoarece nu pot fi reținute susținerile pârâților cum că sporul de confidențialitate a fost introdus doar prin OG19/2006, iar acesta a fost acordat doar ulterior datei de 01.02.2006. Aceasta deoarece reclamanții și intervenienții au invocat și alte categorii socio - profesionale beneficiare de spor de confidențialitate care beneficiau de acest spor și anterior datei menționate de pârâți în motivarea excepției. De asemenea obligația de confidențialitate pentru reclamanți și pârâți nu a fost introdusă odată cu OG19/2006 ci cu mult înainte, menționând aici doar Legea 304/2004. Discriminarea a fost invocată față de toate categoriile socio-profesionale și nu doar de cele prevăzute de OG19/2006.
Cu privire la excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului Ministerul Finanțelor, instanța a constatat că este, nefondată și, în consecință, a fost respinsă, pentru următoarele motive:
Potrivit art. 1 din OUG22/2002, executarea obligațiilor de plată ale instituțiilor publice în temeiul titlurilor executorii, se realizează din sumele aprobate prin bugetele acestora la titlul de cheltuieli la care se încadrează obligația de plată respectivă.
De asemenea, importante sunt atribuțiile conferite Ministerului Finanțelor Publice prin art. 19 din Legea nr.500/2002 privind finanțele publice, în sensul coordonării acțiunilor care sunt în responsabilitatea Guvernului cu privire la sistemul bugetar; și anume: pregătirea proiectelor legilor bugetare anuale, ale legilor de rectificare precum și ale legilor privind aprobarea contului general anual de execuție.
Cererea de chemare în garanție formulată de pârâtul Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție Baf ost respinsă ca inadmisibilă atâta timp cat Ministerul Finanțelor a fost chemat în instanță ca pârât și a fost obligat să aloce și să vireze sumele necesare achitării sumelor acordate reclamanților în contul Ministerului Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție.
Excepția de prescripție a dreptului material la acțiune a reclamantei pentru perioada 17.12.2004 - 28.10.2005 invocată în prezenta cauză a fost admisă motivat de următoarele: În conformitate cu prevederile Decretului 167/1958 precum și cu prevederile art. 283 Cod, drepturile bănești de natură salarială pot fi solicitate de cei ce se consideră vătămați în drepturile lor, în termen de 3 ani de zile de la data când acele drepturi trebuiau să fie acordate. Adică drepturile salariale pot fi solicitate doar în urmă cu 3 ani raportat la data introducerii acțiunii de chemare în judecată. Astfel raportat la datele de introducere a acțiunii principale precum și a cererii de intervenție instanța urmează a admite excepția de prescriere a dreptului material la acțiune pentru perioada 17.12.2004 - 28.10.2005 pentru reclamantă.
Plata despăgubirilor se va face în funcție de indicele de inflație, conform art. 1084 cod civil și nu potrivit art. 1088 Cod civil, care reglementează dobânda legală. Acest aspect trebuie interpretat nu ca o sancțiune, ci ca o echilibrare a valorii pe care reclamanta este îndreptățită să o pretindă pentru repararea pierderii suferite. puterii de cumpărare a sumelor datorate cu titlu de despăgubiri nu se poate înlătura decât prin actualizarea lor cu indicele de inflație, care spre deosebire de dobânda legală - ce se datorează de la data introducerea cererii de chemare în judecată - este aplicabilă pentru întreaga perioadă în care sumele datorate nu au fost achitate.
Potrivit art. 1 din OUG22/2002, executarea obligațiilor de plată ale instituțiilor publice în temeiul titlurilor executorii, se realizează din sumele aprobate prin bugetele acestora la titlul de cheltuieli la care se încadrează obligația de plată respectivă.
De asemenea, importante sunt atribuțiile conferite Ministerului Finanțelor Publice prin art. 19 din Legea nr.500/2002 privind finanțele publice, în sensul coordonării acțiunilor care sunt în responsabilitatea Guvernului cu privire la sistemul bugetar; și anume: pregătirea proiectelor legilor bugetare anuale, ale legilor de rectificare precum și ale legilor privind aprobarea contului general anual de execuție.
În lumina acestor atribuții, nu pot fi invocate doar competențele ordonatorului principal de credite, respectiv, Ministerul Public, pentru a ignora răspunderea legală ce îi revine Ministerului Finanțelor pretinzând astfel lipsa calității sale procesuale pasive în prezenta cauză.
În consecință, a fost obligat pârâtul Ministerul Finanțelor să aloce și să includă în bugetul pârâtului Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție sumele necesare efectuării plăților drepturilor salariale acordate reclamantei prin prezenta hotărâre.
De asemenea, instanța, în temeiul art. 1 și 3 din Decretul nr. 92/1976 privind carnetul de muncă, a obligat pârâții Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție B, Parchetul de pe lângă Tribunalul Neamț, Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție B - Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism, Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție B - Direcția Națională Anticorupție să efectueze mențiunile privind acordarea acestui spor în carnetul de muncă al reclamantei în funcție de perioada lucrată și în funcție de locul de muncă.
Împotriva hotărârii primei instanțe au formulat recurs pârâții Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, Ministerul Finanțelor Publice și Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bacău, criticând-o pentru nelegalitate.
În motivarea recursului cele două parchete au arătat, în esență că acordarea și pe viitor a sporului de confidențialitate și actualizarea sumelor pretinse cu indicele de inflație este o adăugare la lege și, ca atare cererile sunt inadmisibile. Se arată în continuare că instituțiile bugetare, din care fac parte și cei doi apelanți, nu pot înscrie în bugetul propriu nicio plată fără bază legală pentru respectiva cheltuială. Din acest motiv, se solicită a fi casată hotărârea și a fost admisă cererea de chemare în garanție a Ministerului Finanțelor Publice singurul care are atribuții în formarea și gestionarea bugetului statului.
Este peste lege, mai arată cei doi recurenți, obligarea de a se efectua mențiuni în cartea de muncă referitoare la drepturile pretinse.
Pârâtul Ministerul Finanțelor Publice, în motivare susține că nu are raporturi de muncă cu reclamanta și nici atribuții în angajarea și salarizarea acesteia și nu poate avea calitate procesuală în prezentul litigiu.
Examinând sentința criticată prin prisma motivelor de recurs și a dispozițiilor art.304 ind.1, 329 Cod procedură civilă, curtea reține că acestea sunt neîntemeiate, pentru considerentele ce succed:
Drepturile bănești în privința sporului de 15% pentru confidențialitate au fost stabilite prin recursul în interesul legii soluționat prin decizia nr.46/15.12.2008 de Înalta Curte de Casație și Justiție, publicat în Monitorul Oficial nr.495/16 iulie 2009 astfel că soluția dată fondului litigiului nu mai poate face obiectul judecății, fiind obligatorie potrivit art.329 alin.3 Cod procedură civilă.
Critica referitoare la cererea de chemare în garanție nu este întemeiată.
Ministerul Finanțelor Publice a fost chemat alături de celelalte părți în judecată pentru plata drepturilor bănești și acțiunea a fost admisă și împotriva acestuia fiind obligat să garanteze aceste drepturi. Ca atare acesta nu mai poate sta în judecată și la cererea celorlalte părți, dovedindu-se inadmisibilă o astfel de solicitare.
Nici criticile recurenților cu privire la actualizarea drepturilor bănești solicitate de reclamantă și efectuarea de mențiuni în cartea de muncă cu privire la aceste venituri nu sunt întemeiate.
Actualizarea drepturilor salariale pretinse cu indicele de inflație se justifică prin necesitatea realizării unui echilibru și a unei corelații între salariu real și salariul nominal de care reclamanta nu a beneficiat la momentul în care angajatorul datora drepturile bănești și momentul în care aceste sume vor intra efectiv în patrimoniul beneficiarului, ca urmare a efectelor inflației asupra nivelului de trai.
Ele urmează a fi menționate în cartea de muncă a reclamantei întrucât sunt drepturi salariale.
În raport de decizia în interesul legii plata pentru viitor a drepturilor bănești, se impune, astfel cum a statuat prima instanță.
Excepția lipsei calității procesuale pasive invocată de Ministerul Economiei și Finanțelor se constată a fi neîntemeiată, având în vedere că potrivit art.1 din OUG nr.22/2002 art.15 din HG nr.83/2005 și art.19 din Legea nr.500/2002, pârâtului îi sunt conferite atribuții importante privind finanțele publice în sensul coordonării acțiunilor care sunt în responsabilitatea Guvernului cu privire la sistemul bugetar și care se referă la pregătirea proiectelor legilor bugetare anuale, ale legilor de rectificare bugetară, ale legilor privind aprobarea contului general anual de execuție și a executării obligațiilor bugetare în temeiul titlurilor executorii.
Față de acestea, în baza art.312 Cod procedură civilă recursurile vor fi respinse.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
E:
Respinge recursurile civile promovate de pârâții DIRECȚIA DE INVESTIGARE A INFRACȚIUNILOR DE CRIMINALITATE ORGANIZATĂ ȘI TERORISM B, PARCHETUL DE PE LÂNGĂ CURTEA DE APEL BACĂU și DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE N în numele și pentru MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE împotriva sentinței civile nr.762/C din 9 octombrie 2009 pronunțată de Tribunalul Neamț în dosarul nr-.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică azi, 9 decembrie 2009.
PREȘEDINTE, JUDECĂTORI,
- --- - -
-
GREFIER,
Red.sent.- /
Red.dec.rec.- /7.01.
Tehn.- /8.01.2010/8 ex./com.tuturor părților
Președinte:Aștefănesei Petrina ManuelaJudecători:Aștefănesei Petrina Manuela, Romașcanu Sorina, Gioacăș
