Drepturi salariale ale personalului din justiție. Decizia 1604/2009. Curtea de Apel Suceava
| Comentarii |
|
Dosar nr- - drepturi salariale
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL SUCEAVA
SECȚIA CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
DECIZIA NR. 1604
Ședința publică din data de 10 decembrie 2009
PREȘEDINTE: Bratu Ileana
JUDECĂTOR 2: Mitrea Muntean Daniela
JUDECĂTOR 3: Ciută
Grefier
Pe rol judecarea recursului declarat de pârâtul MINISTERUL JUSTIȚIEI ȘI LIBERTĂȚILOR, prin reprezentant legal, cu sediul în B,-, sector 5, împotriva sentinței nr. 1750 din 15 octombrie 2009, pronunțată de Tribunalul Suceava - secția civilă (dosar nr-).
La apelul nominal au lipsit reprezentanții recurentului, ai pârâților intimați Tribunalul Suceava, Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării B precum și reclamanții intimați:, și.
Procedura este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință după care, instanța constatând recursul în stare de judecată, a rămas în pronunțare.
După deliberare,
CURTEA
Asupra recursului de față, constată:
Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Tribunalului Suceava - secția civilă sub nr- la data de 16.06.2009, reînregistrată la data de 26.05.2009 sub nr-, reclamanții, și, judecători la Judecătoria Gura Humorului, au solicitat în contradictoriu cu pârâții Ministerul Justiției și Tribunalul Suceava, obligarea pârâților ca în solidar să le calculeze și să le plătească despăgubirile aferente sporului de confidențialitate de 15% din indemnizația de bază brută, începând cu luna aprilie 2005 și până la încetarea stării de discriminare, precum și la actualizarea drepturilor solicitate, începând cu data scadenței lunare a fiecărei sume și până la data executării efective a hotărârii.
Aceștia au solicitat totodată citarea în cauză ca parte procesuală și a Consiliului Național pentru Combaterea Discriminării.
În motivare cererii lor reclamanții au susținut că îndeplinesc funcția de judecători la Judecătoria Gura Humorului. În exercitarea acestei funcții au atribuții privind păstrarea și manipularea informațiilor confidențiale, asemănător altor categorii de salariați din sistemul bugetar, cum ar fi personalul militar și funcționari publici din sistemul de apărare națională, ordine publică și siguranța națională, cum ar fi cel cu statut special din Ministerul Apărării, funcționarii publici din aparatul de lucru al Guvernului, Administrației Prezidențiale, Consiliului Național pentru Studierea Arhivelor Securității, Ministerul d e Interne, Ministerul Integrării Europene, direcțiile subordonate ministrului delegat pentru comerț din cadrul Ministerului Economiei și Comerțului, Consiliul Legislativ, Oficiul Național de Prevenire și Combatere a Spălării Banilor, etc. însă deși aceste categorii de personal bugetar în baza unor legi speciale, cum ar fi: art.1 din Legea nr. 144/2006 pentru aprobarea nr.OG 19/2006, art. 15 alin.1 din OG6/2007, art. 20 alin.3 din Legea nr. 656/2002, Legea nr. 405/2002, art.231 alin.3 din OG nr. 137/2000, etc. beneficiază de sporul de confidențialitate, magistrații (judecătorii) nu beneficiază de acest spor, deși au aceiași obligație de a păstra confidențialitate informațiilor clasificate cu care lucrează.
Ca urmare se creează între personalul din domeniul justiției și alte categorii de personal bugetar, cum este spre exemplul cel menționat mai sus, o situație de discriminare, deși cele două situații sunt comparabile. Astfel se încalcă prevederile art. 14 din Convenția Europeană pentru Apărarea Drepturilor Omului, ratificată de România prin legea nr. 30/1994, precum și dispozițiile art. 1 din Protocolul 12 la Convenție privind nediscriminarea, așa cum au fost interpretate și aplicate de Curtea Europeană a Drepturilor Omului prin jurisprudența sa.
Totodată, reclamanții au arătat că în baza art. 21 alin. 1. din nr.OG 137/2000 cu privire la prevenirea și combaterea tuturor formelor de discriminare, cu modificările și completările ulterioare aduse prin legea nr. 48/2002, nr.OG 77/2003 și Legea nr. 27/2004, în toate cazurile de discriminare prevăzute în ordonanță persoanele discriminate au dreptul să pretindă despăgubiri proporțional cu prejudiciul suferit, precum și la restabilirea situației anterioare discriminării sau anularea situație create prin discriminare, potrivit dreptului comun cererea de despăgubire fiind scutită de taxă judiciară de timbru.
În drept, reclamanții au invocat prevederile nr.OG 137/2000 (art.30 al.3), Legea nr. 303/2004 (art.10 și 91), Codul d eontologic al magistraților, Legea nr.182/2002 și nr.HG 585/2002.
Prin întâmpinare pârâtul Tribunalul Suceavaa invocat excepția necompetenței materiale a Tribunalului Suceava, iar pe fond a solicitat respingerea cererii reclamanților ca nefondată.
Cu privire la competența materială a arătat că instanța competentă ar fi Curtea de APEL SUCEAVA după cum reiese din prevederile art. I și II alin.2) din OUG nr. 75/2008, publicată în Monitorul Oficial la României, Partea I nr. 462 din 20 iunie 2008.
Pe fond pârâtul, Tribunalul Suceava, a arătat, în esență, că acțiunea reclamanților este nefondată întrucât în afara legii nu se poate vorbi de o discriminare, nu sunt situații comparabile între magistrați, și alte categorii de personal bugetar care primesc un asemenea spor, fiind vorba de atribuții diferite între aceste categorii de personal și nu există nici o lege care să prevadă pentru judecători acest spor.
Ministerul Justiției prin întâmpinare a invocat aceeași excepție a necompetenței materiale a Tribunalului Suceava ca și prim pârâtul, iar pe fond a solicitat respingerea ca nefondată a acțiunii, reiterând, în esența aceleași motive că și pârâtul Tribunalul Suceava.
Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării prin punctul de vedere exprimat a arătat că raportat la art. 14 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, pentru ca o faptă să fie considerată ca fiind faptă de discriminare trebuie să îndeplinească cumulativ mai multe condiții, anume: existența unui tratament diferențiat manifestat prin deosebire, excludere, restricție sau preferință, existența unui criteriu de discriminare potrivit art.2 alin.1 din nr.OG 137/2000, un asemenea criteriu de discriminare putând fi și categoria profesională, tratamentul diferențiat să aibă drept scop sau efect restrângerea, înlăturarea recunoașterii, folosinței sau exercitării, în condiții de egalitate a unui drept recunoscut de lege, prin această măsură sunt încălcate prevederile art. 6 alin.2 din Codul muncii ce consacră principiul " pentru muncă egală și pregătire profesională egală toți salariații să fie retribuit în mod egal" și tratamentul diferențiat să nu fie justificat obiectiv de un scop legitim, iar metodele de atingere a acestui scop să nu fie adecvate sau necesare.
Prin sentința nr. 1750/15.10.2009 a Tribunalului Suceava - secția civilă, pronunțată în dosarul nr-, s-a admis acțiunea având ca obiect "drepturi bănești" privind pe reclamanții, -DE LA JUDECĂTORIA GURA HUMORULUI în contradictoriu cu pârâții MINISTERUL JUSTIȚIEI, TRIBUNALUL SUCEAVA, CONSILIUL NAȚIONAL PENTRU COMBATEREA DISCRIMINĂRII
Pârâții Ministerul Justiției și Tribunalul Suceava au fost obligați să plătească reclamanților drepturile salariale reprezentând sporul de confidențialitate de 15% din salariul de bază brut lunar începând cu luna aprilie 2005, la zi, precum și în continuare, sume ce urmează a fi reactualizate în funcție de indicele de inflație de la data efectuării plății.
Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut următoarele:
În ceea ce privește excepția necompetenței materiale a Tribunalului Suceava, invocată de pârâtul Tribunalul Suceava, față de prevederile art. II pct.2 din OUG nr. 75/2008 instanța a trimis cauza spre soluționare Curții de APEL SUCEAVA prin încheierea din data de 7 iulie 2008.
Întrucât între timp Curtea Constituțională prin decizia nr. 104 din 20 ianuarie 2009 constatat neconstituționalitatea art.I și II din OUG nr. 75/2008, Curtea de APEL SUCEAVAa scos cauza de pe rol și a trimis-o spre soluționare acestei instanțe, considerată ca fiind competentă potrivit art. 2 pct.1 lit. c din Codul d e procedură civilă.
Astfel cauza a fost reînregistrată pe rolul Tribunalului Suceava - secția civilă la data de 212.02.2009, iar mai apoi ca urmare a abținerii judecătorilor și, a fost reînregistrată la data de 26.05.2009 sub nr-.
Date fiind cele mai sus arătate, prima instanță a apreciat că excepția de necompetență materială a Tribunalului Suceavaa fost rezolvată.
Pe fond, prima instanță a constatat că prin dispozițiile art. 99 lit. d din Legea 303/2004 și art. 3 Și 4 alin. 1 din Legea 304/2004, raportat la art. 15 din Codul d eontologic, personalul din unitățile de justiție are obligația profesională imperativă, specială și specifică de confidențialitate, în cadrul executării raporturilor de muncă.
Prin însăși natura sa, activitatea judiciară desfășurată de această categorie de personal implică administrarea sau contactul cu informații confidențiale, constând în date privind arestări, interceptări ale convorbirilor telefonice, martori sub acoperire, protecția victimelor, date cu caracter personal ale justițiabililor și a colegilor de serviciu (art. 2 alin. 4 și alin. 5 din Legea nr. 677/2001), sesizările adresate organelor statului (art. 18 lit. c din Legea nr. 108/1999), veniturile salariale, protecția minorilor, secretul bancar, secretul economic, drepturile de proprietate intelectuală.
Obligația de confidențialitate și corelativ recunoașterea unui spor (drept salarial) a fost recunoscută și personalului ce lucrează în cadrul unităților bugetare (art. 13 din nr.OUG 57/2000, art. 30 alin. 3 din nr.OG 147/2000, art. 13 alin. 1 din nr.OUG 123/2003, art. 15 alin. 1 din nr.OG 6/2007, art. 20 alin. 3 din Legea nr. 656/2002, art. 15 din nr.OG 64/2006, art. 13 din nr.OG 10/2007, art. 12 din Legea 53/1991, art. 8 din nr.OUG 111/1999, art. 9 alin. 4 din nr.OG65/1998, art. 23 lit. m din Legea 319/2003, art. 10 alin. 3 din Legea 274/2004).
Așadar, toate persoanele din cadrul unităților bugetare, inclusiv reclamanții, sunt parte a unui raport juridic (atipic) de muncă, generat de Codul muncii, fiind supuși obligației de fidelitate, așa cum prevăd dispozițiile art. 295, art. 1 alin. 1 din Codul muncii, contractele colective și individuale de muncă, cât și Regulamentele de organizare și funcționare a instanțelor judecătorești.
Obligația și prestația de fidelitate reprezintă cauza juridică expresă și indiscutabilă a obligației sinalagmatice și a contraprestației angajatorului (a organizației) de a plăti salariaților sporul de confidențialitate.
In același sens se interpretează și efectele Ordinului Ministrului Justiției nr. 1833/C din data de 2.07.2008 privind acordarea sporului de confidențialitate pentru personalul contractual și funcționarii publici din cadrul instanțelor judecătorești, invocându-se ca fundament legal dispozițiile Legii nr. 97/2008, art. 122din Legea 53/1991, OG6/2007, OG10/2008 și nr.OUG 24/2000.
Ca un corolar al argumentărilor prezentate, Înalta Curte de Casație și Justiție, urmare a recursului în interesul legii promovat de Parchetul de pe lângă instanța supremă a pronunțat decizia din data de 15.XII.2008, prin care s-a admis recursul și, drept efect, a recunoscut personalului care lucrează în sistemul justiției dreptul la plată a sporului de confidențialitate.
Totodată, nu în ultimul rând, neacordarea sporului de confidențialitate personalului auxiliar din domeniul justiției care are obligația păstrării confidențialității informațiilor cu care lucrează, echivalează cu o discriminare, atât timp cât alte categorii de bugetari ce au aceleași obligații beneficiază de un asemenea spor.
O asemenea discriminare este contrară dispozițiile art. 14 din Convenția Europeană pentru Apărarea Drepturilor Omului, ratificată de România prin legea nr. 30/1994, precum și dispozițiile art. 1 din Protocolul 12 și 1 adițional la Convenție, dispoziții care interzic orice discriminare, în special, pe motive de rasă, culoare, limbă, religie, opinii politice sau orice alte asemenea opinii, origine națională sau socială, apartenență la o minoritate națională, avere, naștere sau orice altă situație și care interzic lipsirea oricărei persoane de un bun al său.
În noțiunea deorice altă situațieintră și cea din prezenta speță, adică diferența de tratament în ceea ce privește calcularea și plata sporului de confidențialitate de 15% dintre personalul din domeniul justiție și alți salariați din domeniul bugetar, aceasta fiind de fapt o discriminare a unei categorii profesionale cum sunt judecătorii.
Această diferență de tratament se încadrează în noțiunea de discriminare atât timp cât diferența de tratament nu se bazează pe o justificare rezonabilă și obiectivă, adică dacă nu urmărește un scop legitim sau dacă nu există un raport rezonabil de proporționalitate între mijloacele folosite și scopul urmărit, interpretare ce reiese din mai multe decizii a Curții Europene a Drepturilor Omului, cum ar fi spre exempluCauza Moldovan și alții împotriva României.
În speță, nu se poate susține că diferența de tratament este bazată pe o justificare rezonabilă și obiectivă sau că urmărește un scop legitim și că este bazată pe un raport de proporționalitate între scopul urmărit și mijloacele folosite, atât timp cât nu reiese din nici un act legal motivul pentru care personalului auxiliar din instanțe nu i s-a acordat sporul de confidențialitate și nici motivele pentru ce între persoane care se află în condiții comparabile există o diferență de tratament.
Totodată, nu se poate afirma că judecătorii nu se află în condiții comparabile cu categoriile profesionale mai sus menționate doar pentru motivul că nu au aceleași atribuții cu aceștia, atât timp cât printre obligațiile judecătorilor sunt și acelea privind păstrarea confidențialității informațiilor clasificate cu care lucrează, obligație ce este identică cu cea a categoriilor profesionale mai sus arătate. Pentru a aprecia dacă două persoane se află în situații comparabile este necesar a se aprecia obligațiile concrete pe care le are fiecare dintre aceste persoane, raportat la speța în cauză sau mai exact spus văzute prin prisma obiectului cauzei și în nici un caz toate atribuțiile de serviciu ale acestora, care într-adevăr în mare parte pot fi diferite.
În acest sens este și punctul de vedere al Consiliului Național pentru Combaterea Discriminării, care a arătat că "în cazul de față, un criteriu ce a stat la baza tratamentului diferențiat aplicat reclamanților poate fi considerată categoria profesională" și că "prin această măsură sunt încălcate prevederile art.6 alin.2 din Codul muncii ce consacră principiul "pentru muncă egală și pregătire profesională egală toți salariații să fie retribuit în mod egal".
În baza art. 21 alin. 1. din nr.OG 137/2000 cu privire la prevenirea și combaterea tuturor formelor de discriminare, cu modificările și completările ulterioare aduse prin legea nr. 48/2002, nr.OG 77/2003 și Legea nr. 27/2004, în toate cazurile de discriminare prevăzute în ordonanță persoanele discriminate au dreptul să pretindă despăgubiri proporțional cu prejudiciul suferit, precum și la restabilirea situației anterioare discriminării sau anularea situației create prin discriminare.
Actualizarea cu indicele de inflație se justifică prin necesitatea realizării unui corelații, între salariul real și salariul nominal de care reclamanții nu ar fi beneficiat la momentul în care angajatorul datora drepturile bănești și momentul în care aceste sume au intrat efectiv în patrimoniul beneficiarilor ca urmare a efectelor inflației asupra nivelului de trai astfel încât s-a admis și cererea privind actualizarea drepturilor bănești cuvenite cu indicele de inflație la data plății drepturilor.
În consecință, față de cele prezentate, tribunalul a constatat că acțiunea reclamanților este întemeiată, fiind admisă.
Împotriva sentinței sus-menționate, a declarat recurs pârâtul Ministerul Justiției și Libertăților.
În motivarea recursului, pârâtul Ministerul Justiției și Libertăților a arătat, în esență, că obligarea sa la plata sporului de confidențialitate de 15% constituie o adăugare la textul de lege, o încălcare a atribuțiilor conferite puterii judecătorești, dovadă în acest sens fiind decizia Curții Constituționale nr. 838/27.05.2009.
De asemenea, pârâtul recurent Ministerul Justiției și Libertăților a arătat că sentința recurată este lipsită de temei legal, întrucât nu există nici un act normativ în vigoare care să prevadă ori să garanteze dreptul la sporul de confidențialitate pentru personalul din sistemul justiției, iar instanța de fond trebuia să aibă în vedere deciziile Curții Constituționale, care de asemenea sunt obligatorii, invocând decizia nr. 1325/04.12.2008 a Curții Constituționale. De asemenea, a arătat că teza ridicată la de principiu al dreptului muncii de către instanța de fond, potrivit căreia fiecărei îndatoriri privită analitic, în mod separat, îi corespunde un spor, nu are nici un temei legal sau doctrinar. apare ca o atribuție de serviciu normală, compensarea salariatului nefiind o condiție de validitate a acestei obligații. Nu pot fi reținute susținerile potrivit cărora între judecători, personalul auxiliar și alte categorii de salariați din sistemul bugetar ar exista o stare de discriminare, pentru că așa cum s-a statuat și de Curtea Constituțională prin decizii, "diferențierea indemnizațiilor și a salariilor de bază pentru demnitari și alți salariați din sectorul bugetar este opțiunea liberă a legiuitorului, ținând seama de importanța și complexitatea diferitelor funcții. Legiuitorul este în drept, totodată să instituie anumite sporuri la indemnizațiile și salariile de bază.pe care le poate diferenția în funcție de categoriile de personal cărora li se acordă".
Având în vedere că instanța nu poate aprecia cu certitudine în ceea ce privește menținerea raporturilor de muncă între reclamanți și pârâți și pentru viitor, cum de altfel nu se poate pronunța în raport de reglementările legale ce vor apărea în materie, pentru viitor, pârâtul recurent Ministerul Justiției și Libertăților a arătat că se impune respingerea capătului de cerere privind acordarea sporului în continuare, luând în considerare și faptul că aceste drepturi sunt eventuale, nefiind născute și actuale.
În consecință, pârâtul recurent Ministerul Justiției și Libertăților a solicitat casarea sentinței recurate, iar pe fond respingerea cererii de chemare în judecată ca nefondată.
În drept, cererea de recurs a fost întemeiată pe disp. art. 304 pct. 4, 9 coroborat cu art. 312 Cod procedură civilă.
Analizând sentința recurată prin prisma actelor și lucrărilor dosarului, precum și a motivelor invocate în recurs, care se încadrează în dispozițiile art. 304 pct.4, 9 Cod procedură civilă, Curtea reține următoarele:
Potrivit dispozițiilor art. 99 lit. d din Legea nr. 303/2004 și art. 3 și 4 alin. 1 din Legea nr. 304/2004, raportat la art. 15 din Codul d eontologic, personalul din unitățile de justiție are obligația profesională imperativă, specială și specifică de confidențialitate, în cadrul executării raporturilor de muncă.
Prin însăși natura sa, activitatea judiciară desfășurată de această categorie de personal implică administrarea sau contactul cu informații confidențiale, constând în date privind arestări, interceptări ale convorbirilor telefonice, martori sub acoperire, protecția victimelor, date cu caracter personal ale justițiabililor și a colegilor de serviciu (art. 2 alin. 4 și alin. 5 din Legea nr. 677/2001), sesizările adresate organelor statului (art. 18 lit. c din Legea nr. 108/1999), veniturile salariale, protecția minorilor, secretul bancar, secretul economic, drepturile de proprietate intelectuală.
Obligația de confidențialitate și corelativ recunoașterea unui spor (drept salarial) a fost recunoscută și personalului ce lucrează în cadrul unităților bugetare (art. 13 din nr.OUG 57/2000, art. 30 alin. 3 din nr.OG 147/2000, art. 13 alin. 1 din nr.OUG 123/2003, art. 15 alin. 1 din nr.OG 6/2007, art. 20 alin. 3 din Legea nr. 656/2002, art. 15 din nr.OG 64/2006, art. 13 din nr.OG 10/2007, art. 12 din Legea nr. 53/1991, art. 8 din nr.OUG 111/1999, art. 9 alin. 4 din nr.OG 65/1998, art. 23 lit. m din Legea nr. 319/2003, art. 10 alin. 3 din Legea nr. 274/2004).
Prin urmare, toate persoanele din cadrul unităților bugetare, inclusiv reclamanții, sunt parte a unui raport juridic (atipic) de muncă, generat de Codul muncii, fiind supuși obligației de fidelitate, așa cum prevăd dispozițiile Codului muncii, contractele colective și individuale de muncă, cât și Regulamentele de organizare și funcționare a instanțelor judecătorești.
Obligația și prestația de fidelitate reprezintă cauza juridică expresă și indiscutabilă a obligației sinalagmatice și a contraprestației angajatorului (a organizației) de a plăti salariaților sporul de confidențialitate.
În același sens, se interpretează și efectele Ordinului Ministrului Justiției nr. 1833/C din data de 2.07.2008 privind acordarea sporului de confidențialitate pentru personalul contractual și funcționarii publici din cadrul instanțelor judecătorești, invocându-se ca fundament legal dispozițiile Legii nr. 97/2008, art. 122din Legea nr. 53/1991, OG6/2007, OG10/2008 și nr.OUG 24/2000.
Mai mult decât atât, prin decizia nr. 46/15.12.2008 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție - Secțiile Unite, s-a admis recursul în interesul legii declarat de procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție și s-a stabilit:
"În interpretarea și aplicarea unitară a dispozițiilorart. 99alin. (1) lit. d) din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor și procurorilor, republicată, cu modificările și completările ulterioare, raportat laart. 16alin. (1) și (2) din Codul d eontologic al magistraților, și aleart. 78alin. (1) din Legea nr. 567/2004 privind statutul personalului auxiliar de specialitate al instanțelor judecătorești și al parchetelor de pe lângă acestea, modificată și completată, raportat laart. 9din Codul d eontologic al acestora, constată că judecătorii, procurorii, magistrații-asistenți, precum și personalul auxiliar de specialitate au dreptul la un spor de confidențialitate de 15%, calculat la indemnizația brută lunară, respectiv salariul de bază brut lunar.
, potrivitart. 329alin. 3 din Codul d e procedură civilă.
Pronunțată în ședință publică astăzi, 15 decembrie 2008."
Curtea constată că, atât timp cât problema de drept dedusă judecății a primit o dezlegare prin Decizia nr. 46 din 15.12.2008 a Secțiilor Unite ale Înaltei Curți de Casație și Justiție, decizie obligatorie pentru instanțe, în conformitate cu disp. art. 329 alin. 3 Cod procedură civilă, nu se poate reține că prima instanță a depășit limitele puterii judecătorești și, de asemenea, nu se poate reține că acțiunea formulată de reclamanți ar fi inadmisibilă.
Prin urmare, reclamanții intimați, care funcționează ca judecători, sunt îndreptățiți la acordarea sporului de confidențialitate de 15%, calculat la salariul de bază brut lunar.
Este adevărat că prin decizia nr. 838 din 27 mai 2009, Curtea Constituțională a constatat existența unui conflict juridic de natură constituțională între autoritatea judecătorească, pe de o parte, și Parlamentul României și Guvernul României, pe de altă parte.
atribuției prevăzute de art. 146 lit. e din Constituție cu efectuarea de către Curtea Constituțională a unui control de legalitate/constituționalitate asupra hotărârilor judecătorești, transformând Curtea într-o instanță de control judiciar, ar echivala cu o deturnare a dispozițiilor constituționale privind soluționarea conflictelor juridice și o încălcare flagrantă a competenței Curții Constituționale.
Însăși Curtea Constituțională a arătat în cuprinsul deciziei sus menționate că această decizie pronunțată în soluționarea conflictului juridic de natură constituțională nu produce nici un efect cu privire la valabilitatea deciziilor deja pronunțate de Înalta Curte de Casație și Justiție în exercitarea atribuției consacrate de art. 329 din Codul d e procedură civilă.
Curtea a statuat și cu alte ocazii că, potrivit competențelor sale care sunt expres și limitativ prevăzute de art. 146 din Constituție și de Legea nr. 47/1992, nu este competentă să cenzureze legalitatea unor hotărâri judecătorești sau să constate că acestea sunt lipsite de efecte juridice (decizia nr. 988 din 1.2008).
Deși recurentul Ministerul Justiției și Libertăților a invocat
Decizia nr. 1325/2008 a Curții Constituționale, prin care s-a constatat că dispozițiile nr.OG 137/2000 sunt neconstituționale în măsura în care din acestea se desprinde înțelesul că instanțele judecătorești au competența să anuleze ori să refuze aplicarea unor acte normative cu putere de lege, considerând că sunt discriminatorii și să le înlocuiască cu norme create pe cale judiciară sau cu prevederi cuprinse în alte acte normative, Curtea constată că apariția acestei decizii nu este de natură a conduce la concluzia că decizia nr. 46 din 15.12.2008 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție nu mai este obligatorie pentru instanțe, întrucât în caz contrar s-ar încălca dispozițiile art. 329 al. 3 Cod procedură civilă.
Curtea constată că în cauză se impune acordarea și în continuare a sporului de confidențialitate de 15%, neexistând o justificare legitimă, obiectivă și rezonabilă pentru limitarea acestui drept.
Astfel, având în vedere că sporul de confidențialitate reprezintă o componentă a drepturilor salariale cuvenite magistraților și personalului auxiliar de specialitate al instanțelor și parchetelor de pe lângă acestea, faptul că aceste drepturi se calculează și se plătesc lunar, munca și obligația corelativă de plată a salariului fiind prestații succesive, datorită specificului raporturilor de muncă, se impune obligarea pârâților și la plata în continuare a acestui spor.
Fiind vorba de drepturi salariale (prestații periodice), neacordarea acestora și pe viitor, ar însemna o interpretare diferențiată a dispozițiilor legale cu privire la aceeași categorie socio - profesională, cu atât mai mult cu cât nu se constată existența unei justificări legitime, obiective și rezonabile pentru limitarea unor drepturi conform art. 53 din Constituție, iar această situație ar fi de natură să reprezinte o discriminare în sensul dispozițiilor art. 16 alin. 1 din Constituție, a dispozițiilor art. 14 din CEDO, a art. 1 din Protocolul Adițional nr. 1 la această convenție, precum și a art. 1 din Protocolul 12 adițional la CEDO ratificată de România prin Legea nr. 103/2006 publicată în Monitorul Oficial nr. 375/2.05.2006.
Având în vedere că, față de cele reținute prin Decizia nr. 46 din 15.12.2008 a Secțiilor Unite ale Înaltei Curți de Casație și Justiție, sporul de confidențialitate de 15%, calculat la salariul de bază brut lunar al reclamanților reprezintă drepturi salariale, rezultă că aceste drepturi nu pot fi considerate eventuale, ci născute și actuale, astfel încât și interesul în promovarea acțiunii este născut și actual, justificat de neplata acestor drepturi de către pârâți.
Or, câtă vreme s-a recunoscut existența dreptului, interesul realizării acestuia subzistă și pentru viitor, neputându-se aprecia, din aceleași rațiuni, că nu ar fi născut sau actual.
De asemenea, în cauză sunt incidente și dispozițiile art. 110 al. 2 Cod procedură civilă, care prevede că "Se poate de asemenea, cere, înainte de termen, executarea la termen a unei obligații alimentare sau altei prestațiuni periodice", astfel încât Curtea constată că în mod corect prima instanță a acordat sporul de confidențialitate de 15% din salariul de bază brut lunar începând cu luna aprilie 2005 la zi, precum și în continuare, sume ce urmează a fi reactualizate în funcție de indicele de inflație de la data efectuării plății.
Pentru aceste considerente, în temeiul disp. art. 312 al. 1 Cod procedură civilă, Curtea va respinge ca nefondat recursul declarat de pârâtul Ministerul Justiției și Libertăților.
Pentru aceste motive,
În numele Legii,
DECIDE:
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de pârâtul MINISTERUL JUSTIȚIEI ȘI LIBERTĂȚILOR, prin reprezentant legal, cu sediul în B,-, sector 5, împotriva sentinței nr. 1750 din 15 octombrie 2009, pronunțată de Tribunalul Suceava - secția civilă (dosar nr-).
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 10 decembrie 2009.
Președinte, Judecători, Grefier,
Red.
2 ex. 7.01.2010
jud.fond:,
Președinte:Bratu IleanaJudecători:Bratu Ileana, Mitrea Muntean Daniela, Ciută
