Drepturi salariale ale personalului din justiție. Decizia 1603/2009. Curtea de Apel Suceava
| Comentarii |
|
Dosar nr- - drepturi salariale
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL SUCEAVA
SECȚIA CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
DECIZIA NR. 1603
Ședința publică din data de 10 decembrie 2009
PREȘEDINTE: Bratu Ileana
JUDECĂTOR 2: Mitrea Muntean Daniela
JUDECĂTOR 3: Ciută
Grefier
Pe rol judecarea recursurilor declarate de pârâții: MINISTERUL JUSTIȚIEI ȘI LIBERTĂȚILOR, cu sediul în B,-, sector 5 și MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE - prin DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE, cu sediul în B, nr. 5, prin reprezentanți legali, împotriva sentinței nr. 665 din 19 mai 2009, pronunțată de Tribunalul Suceava - secția civilă (dosar nr-).
La apelul nominal au lipsit reprezentanții recurenților, ai pârâților intimați: Tribunalul Botoșani, Curtea de APEL SUCEAVA și Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării B și reclamanta intimată.
Procedura este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care instanța constatând recursurile în stare de judecată, a rămas în pronunțare.
După deliberare,
CURTEA
Asupra recursurilor de față, constată:
Prin acțiunea înregistrată inițial sub nr- pe rolul Curții de APEL SUCEAVA reclamanta a chemat în judecată pe pârâții Tribunalul Botoșani, Curtea de APEL SUCEAVA, Ministerul Justiției și Libertăților și Ministerul Finanțelor Publice, cu citarea Consiliului Național pentru Combaterea Discriminării, solicitând instanței ca, prin sentința ce o va pronunța, să îi oblige pe pârâții în solidar la plata actualizată a sporului de risc și suprasolicitare neuropsihică în procent de 50% calculată la salariul brut lunar, pentru perioada 1.10.2000 și până la data de 1.08.2004, precum și pentru viitor, cu acordarea și a dobânzii legale prevăzută de OG nr.9/2000, și să oblige pârâtul Ministerul Economiei și Finanțelor să aloce sumele necesare efectuării plății acestor drepturi bănești.
În motivarea acțiunii, a arătat că sporul pentru risc și suprasolicitare neuropsihică a fost prevăzut prin art.47 din Legea nr.50/1996, care a fost abrogat prin OG nr.83/2000.
Însă această ordonanță emisă de Guvern intră în categoria legilor ordinare și potrivit art.144 din Constituția României nu putea să modifice un act normativ organic. A fost încălcat principiul ierarhiei actelor juridice și prin raportare la dispozițiile Legii nr.24/2000 atâta timp cât prin această ordonanță au fost abrogate mai multe legi organice și ordonanțe de urgență.
Pe de altă parte, conform art.41 alin.2 din Constituția României salariații au dreptul la măsuri de protecție socială iar în temeiul art.53 din același act fundamental exercițiul unor drepturi poate fu restrâns numai prin lege și numai dacă se impune în anumite situații respectiv apărarea securității naționale a ordinii, a sănătății ori a moralei publice, etc.
A considerat că abrogarea dispozițiilor privind sporul de 50% de risc și suprasolicitare neuropsihică a avut loc cu încălcarea dispozițiilor constituționale și ca urmare aceste drepturi salariale i se cuvin pentru perioadele invocate.
A mai solicitat a se avea în vedere că diferite instituții europene au emis reglementări fundamentale în domeniul securității și sănătății în muncă vizând inclusiv limitarea efectelor stresului în muncă.
Poziția exprimată prin acțiune este fundamentată pe Decizia nr,21 din 10.03.2008 a Înaltei Curți de Casație și Justiție care a stabilit că în interpretarea și aplicarea unitară a dispozițiilor art.47 din Legea nr.50/1996 judecătorii, procurorii, magistrații asistenți precum și personalul auxiliar de specialitate au dreptul la un spor de 50% pentru risc și suprasolicitare neuropsihică.
Potrivit art.329 alin.3 Cod procedură civilă această dezlegare dată de instanța supremă problemei juridice pusă în discuție este obligatorie pentru instanțe.
Prin sentința civilă nr.1424 din 21.11.2007 a Tribunalului Botoșani, i-au fost acordate aceste drepturi salariale pentru intervalul 1.07.2004 - 31.12.2006.
Până la data de 10.03.2008 dreptul nu era actual, soluțiile posibil a fi pronunțate de instanță fiind incerte atâta vreme cât norma care conferea acest drept fusese abrogată.Ca urmare cursul prescripției extinctive a început să curgă la această dată în condițiile art.1015 Cod civil. În ceea ce privește acordarea sporului pentru viitor a apreciat că sunt îndeplinite cerințele art.1082 - 1084 cod civil pentru justa și echitabila desdăunare pecuniară.
La data de 28.11.2008 a depus întâmpinare Ministerul Justiției prin care a invocat excepția prescripției extinctive a dreptului la acțiune cu privire la perioada 1.10.2000 - 1.07.2004.
Argumentele invocate de reclamantă cu privire la întreruperea termenului de prescripție nu pot fi reținute deoarece printre cauzele acestei întreruperi nu figurează în prevederile legale aplicabile și recursul în interesul legii.
În ceea ce privește fondul chestiunii puse în discuție a solicitat a se constata în primul rând că prevederile art.47 din Legea nr.50/1996 au fost abrogate total și exclusiv, iar dispozițiile OUG nr.177/2002 nu privesc pe reclamantă atâta timp cât aceasta nu este magistrat.
În al doilea rând prin abrogarea OG nr.83/2000 a fost modificat sistemul de salarizare din organele autorității judecătorești în vederea creșterii drepturilor salariale ale personalului din justiție.
La data de 27.11.2008 a depus întâmpinare Ministerul Economiei și Finanțelor prin DGFPJ B prin care a invocat excepția lipsei calității procesuale pasive deoarece potrivit art.9 alin.1 pct.11 lit.a și art.11 lit.a din Legea nr.507/2003, art.8 din Legea nr.511/2004 ordonatorii principali de credite sunt cei care stabilesc numărul de posturi, salariile de bază și indemnizațiile de conducere.
Prin încheierea de ședință din 10.02.2009 Curtea de APEL SUCEAVAa scos cauza de pe rol și a trimis-o spre competentă soluționare Tribunalului Botoșani - secția civilă - luând în considerare Decizia nr.104/2009 a Curții Constituționale a României prin care s-a constatat neconstituționalitatea art.I și II din OUG nr.75/2008.
Cauza a fost reînregistrată sub nr- din 16.03.2009 pe rolul Tribunalului Botoșani.
Prin sentința civilă nr.665 din 19.05.2009, Tribunalul Botoșania respins excepțiile invocate și a admis acțiunea reclamantei așa cum a fost formulată.
Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut că:
Referitor la excepția lipsei calității procesuale pasive a constatat că într-adevăr reclamanta nu este salariata acestui minister, atribuții privind angajarea și salarizarea având ceilalți pârâți.
Dar, în conformitate cu prevederile art.19 din Legea nr.500/2002 privind finanțele publice, Ministerul Economiei și Finanțelor elaborează proiectul bugetului de stat, al legii bugetare anuale și raportul asupra proiectului bugetului de stat, precum și proiectul legii de rectificare a bugetului de stat, operând rectificările corespunzătoare. De asemenea, conform art.3 alin.1 pct.2 din HG nr.208/2005 această instituție gestionează și proiectul legii de rectificare bugetară.
Pe de altă parte art.131 alin.1 din Legea nr.304/2004 privind organizarea judiciară, activitatea instanțelor și parchetelor este finanțată de la bugetul de stat.
În ceea ce privește excepția prescripției dreptului material la acțiune invocată de pârâtul Ministerul Justiției, tribunalul a reținut următoarele:
Conform art.1 din Decretul nr.167/1958, dreptul la acțiune având un obiect patrimonial, se stinge prin prescripție, dacă nu a fost exercitat în termenul stabilit de lege, iar conform art.3 termenul de prescripție este de 3 ani.
Art.283 alin.1 lit.c din Codul muncii, a arătat că termenul de prescripție curge de la data nașterii dreptului la acțiune, în situația în care obiectul conflictului de muncă constă în plata unor drepturi salariale neacordate. Același act normativ mai stabilește prin dispozițiile art.166 alin.1 că dreptul la acțiune cu privire la drepturile salariale se prescrie în termen de 3 ani de la data la care drepturile respective erau datorate.
Întrucât salariul este o prestație periodică, dreptul la acțiune privind fiecare prestație se stinge printr-o prescripție distinctă.
Prin acțiunea formulată la 15.05.2008, reclamanta a solicitat drepturi salariale pentru perioada 01.10.2000 - 01.08.2004.
La o primă vedere, termenul prevăzut de textele de mai sus ar fi încheiat la data promovării prezentei acțiuni, pentru această perioadă așa cum pretinde pârâtul Ministerul Justiției și Libertăților.
Reclamanții nu puteau prevede, în timp, pronunțarea unei instanțe judecătorești în favoarea lor și în contra normei care crea aparența lipsei dreptului lor, până la declararea nelegalității acestei norme, legea, în acest caz, neîndeplinind condiția de previzibilitate care să le acorde informațiile suficiente asupra normei juridice aplicabile în cazul dat. Ca atare, norma nu întrunea cerința de previzibilitate în mod constant impusă tuturor statelor semnatare prin soluții pronunțate de către Curtea Europeană de Drepturilor Omului, ori de câte ori a cercetat încălcarea drepturilor prevăzute de Cartă prin acte normative interne.
Pe fond, din examinarea susținerilor părților și a înscrisurilor depuse la dosar, instanța a reținut în fapt și în drept următoarele:
Dreptul la un spor de 50% din salariul de bază brut lunar pentru risc și suprasolicitare neuropsihică a fost reglementat pentru magistrați și personalul auxiliar de specialitate al instanțelor judecătorești prin art.47 din Legea nr.50/1996, republicată.
Textul de lege a fost abrogat prin art.42 din OG nr.83/2000 pentru modificarea și completarea Legii nr.50/1996.
Cu privire la acest spor, prin Decizia nr.21/10.03.2008 pronunțată de Secțiile Unite ale Înaltei Curți de Casație și Justiție s-a decis, în interpretarea și aplicarea unitară a dispozițiilor art.47 din Legea nr.50/1996 privind salarizarea și alte drepturi ale personalului din organele autorității judecătorești republicată, că, judecătorii, procurorii, magistrații asistenți, precum și personalul auxiliar de specialitate au dreptul la un spor de 50% pentru risc și suprasolicitare neuropsihică, calculat la indemnizația brută lunară, respectiv salariul de bază brut lunar și după intrarea în vigoare a OG nr.83/2000, aprobată prin Legea nr.334/2001.
Daunele produse prin întârzierea în plată se vor repara prin actualizarea cu indicele de inflație, în baza art.-161 pct.4 Codul muncii cât și a principiului general arătat de art.78 alin.1 din același act normativ.
În temeiul art.19 din Legea nr.500/2002 a fost obligat pârâtul Ministerul Finanțelor Publice să pună la dispoziția pârâtului Ministerul Justiției și Libertăților fondurile necesare pentru plata sumelor acordate prin hotărâre.
În baza art.5 din Decretul nr.92/1976 a fost obligat pârâtul Tribunalul Botoșani să înscrie în carnetul de muncă al reclamantei mențiuni cu privire la acordarea sporului de 50%.
Împotriva acestei sentințe au formulat recurs pârâții Ministerul Finanțelor Publice și Ministerul Justiției și Libertăților.
Motivându-și recursul, pârâtul Ministerul Finanțelor Publice a reiterat excepția lipsei calității procesuale pasive, arătând că obiectul acțiunii vizează plata unor drepturi salariale datorate de pârâtul Ministerul Justiției și Libertăților, iar Ministerul Finanțelor nu are nicio răspundere privind garantarea acestor drepturi, întrucât obligația de stabilire a salariilor de bază, a criteriilor, sumelor necesare pentru cheltuielile de personal și de acordare a drepturilor bănești cuvenite revine ordonatorului principal de credite bugetare.
Ministerul Finanțelor nu are calitatea de ordonator principal de credite ci doar competența elaborării unor eventuale proiecte de rectificare bugetară pentru drepturi salariale conform procedurii din Legea nr.506/2002.
Pârâtul Ministerul Justiției și Libertăților prin motivele de recurs a reiterat excepția prescripției dreptului material la acțiune, susținând că din chiar cuprinsul deciziei nr.21/2008 Înalta Curte de Casație și Justiție a considerat că dreptul la acțiune a existat în toată perioada ulterioară intrării în vigoare a OG nr. 83/2000, aprobată prin Legea nr.334/2001, astfel că față de data introducerii acțiunii, 5.11.2008, pretențiile reclamantei au fost formulate cu depășirea termenului de 3 ani stabilit prin Decretul nr.167/1958, precum și prin art.283 din Codul muncii.
Recurentul a criticat și modul de aplicare al legii în cauză, arătând că prin OG nr.8/2007 a fost edictată o nouă lege de salarizare a personalului auxiliar din cadrul instanțelor judecătorești, actul normativ abrogând Legea nr.50/1996 (art.30).
Instanța supremă a fost sesizată doar cu privire la interpretarea și aplicarea dispozițiilor art.47 din Legea nr.50/1996, în raport cu prevederile art.1 pct.42 din OG nr.83/2000, respectiv ale Legii nr.334/2001.
În drept s-au invocat dispozițiile art.304 pct.4 și 9 din Codul d e procedură civilă.
Intimații nu au formulat întâmpinare.
Examinând recursurile prin prisma motivelor invocate, probatoriul administrat și dispozițiile legale incidente în cauză, Curtea constată că sunt nefondate.
În ce privește recursul declarat de Ministerul Finanțelor Publice, vizând excepția lipsei calității procesuale pasive, Curtea constată că potrivit dispozițiilor art.19 din Legea nr.500/2002 privind finanțele publice, Ministerul Finanțelor Publice coordonează acțiunile ce sunt în responsabilitatea Guvernului cu privire la sistemul bugetar și anume: pregătirea proiectelor legilor bugetare anuale, ale legilor de rectificare și ale legilor privind aprobarea contului general anual de execuție, iar potrivit art.3 alin.1 pct.2 din HG nr.208/2005, Ministerul Economiei și Finanțelor este cel care are ca atribuții elaborarea proiectului bugetului de stat, precum și proiectul legii de rectificare a bugetului de stat, operând rectificările corespunzătoare.
În lipsa aprobării rectificării bugetului cu sumele necesare și alimentării cu fonduri a conturilor Ministerului Justiției de către Ministerul Economiei și Finanțelor, cel dintâi ar fi practic în imposibilitatea de a achita sumele la care ar fi obligat prin hotărâre judecătorească.
În situația în care nu ar fi obligat Ministerul Economiei și Finanțelor să rectifice bugetul și să aloce sumele necesare reparării prejudiciului suferit de reclamanți, hotărârea judecătorească ar fi lipsită de una dintre cele mai importante funcții ale sale, respectiv puterea executorie.
De asemenea, reține Curtea că, potrivit art.131 alin.1 din Legea nr.304/2004 privind organizarea judiciară, activitatea instanțelor este finanțată de la bugetul de stat.
Cât privește recursul pârâtului Ministerul Justiției și Libertăților,Curtea reține următoarele:
Pentru ca prescripția să-și producă efectul sancționator extinctiv este necesar ca pentru titularul dreptului la acțiune să existe pe lângă voința de a acționa și posibilitatea reală de a acționa, adică de a se adresa organului competent pentru protecția dreptului său.
Dacă pe timpul cât durează împrejurarea care îl împiedică pe titularul dreptului la acțiune să acționeze prescripția nu ar fi oprită s-ar ajunge la situația în care acestuia să i se aplice efectul extinctiv fără a i se imputa pasivitatea ori neglijența în a acționa, într-o asemenea situație prescripția ar fi deturnată de la finalitatea sa, neavând caracter real.
Abia după pronunțarea deciziei în interesul legii reclamanta a avut posibilitatea reală de a acționa, de a se adresa instanței pentru plata acestor drepturi, așa încât Curtea consideră că acțiunea este formulată în termenul general de prescripție de 3 ani prevăzut de art.283 alin.1 lit.c din Codul muncii și că în mod temeinic și legal excepția a fost respinsă de instanța de fond.
Referitor la critica formulată în recurs privind extinderea limitelor efectelor deciziei pronunțate de Înalta Curte de Casație și Justiție în interesul legii, instanța reține că prin acțiune s-a solicitat verificarea legalității modului de calcul și al plății drepturilor salariale la care era îndreptățită reclamanta în calitate de personal auxiliar de specialitate în cadrul instanțelor judecătorești.
S-a solicitat astfel că se constate că angajatorii direcți, Tribunalul Botoșani și Curtea de APEL SUCEAVA, ordonatori secundari și terțiari de credite, cât și cei indirecți, Ministerul Justiției, în calitate de ordonator principal de credite, fac o greșită aplicare și interpretare a dispozițiilor legale referitoare la salarizarea personalului din domeniul justiției. Dezlegarea dată de Înalta Curte de Casație și Justiție prin decizia nr.21/2008 este în continuare respinsă de recurent care susține că art.47 din Legea nr.50/1996 a fost abrogat. Chiar dacă decizia dată în interesul legii a fost pronunțată de instanța supremă la data de 10 martie 2008, pârâtul recurent a invocat abrogarea temeiului juridic al acțiunii de la data de 1 februarie 2007, aspect ce nu poate fi reținut de instanță în condițiile în care recursul în interesul legii este pronunțat ulterior datei la care se invocă a fi operat abrogarea.
Față de considerentele mai sus expuse, Curtea, în baza art.312 alin.1 din Codul d e procedură civilă, va respinge recursurile, ca nefondate.
Pentru aceste motive,
În numele legii,
DECIDE:
Respinge, ca nefondate, recursurile declarate de pârâții: MINISTERUL JUSTIȚIEI ȘI LIBERTĂȚILOR, cu sediul în B,-, sector 5 și MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE - prin DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE, cu sediul în B, nr. 5, prin reprezentanți legali, împotriva sentinței nr. 665 din 19 mai 2009, pronunțată de Tribunalul Suceava - secția civilă (dosar nr-).
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 10 decembrie 2009.
Președinte, Judecători, Grefier,
Red.
Tehnodact.
2 ex. 7.01.2010
jud.fond:,
Președinte:Bratu IleanaJudecători:Bratu Ileana, Mitrea Muntean Daniela, Ciută
