Drepturi salariale ale personalului din justiție. Decizia 1602/2009. Curtea de Apel Suceava
| Comentarii |
|
Dosar nr- - drepturi salariale ale personalului
din justiție -
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL SUCEAVA
SECȚIA CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
DECIZIA NR. 1602
Ședința publică din 10 decembrie 2009
PREȘEDINTE: Bratu Ileana
JUDECĂTOR 2: Mitrea Muntean Daniela
JUDECĂTOR 3: Ciută
Grefier
Pe rol se află judecarea recursurilor declarate de pârâțiiMinisterul Finanțelor Publice B - prin Direcția Generală a Finanțelor Publice a județului, cu sediul în municipiul B,-, județul B și Ministerul Justiției și Libertăților, cu sediul în B,-, sector 5, prin reprezentanții săi legali, împotriva sentinței nr.605din06 mai 2009, pronunțată de Tribunalul Botoșani - Secția civilă (dosar nr-).
La apelul nominal au lipsit reprezentanții pârâților recurenți, reprezentanții pârâților intimați Tribunalul Botoșani, Curtea de APEL SUCEAVA, Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării B, precum și reclamanții intimați -, și.
Procedura este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei, după care, instanța constatând recursurile în stare de judecată, a rămas în pronunțare cu privire la acestea.
După deliberare,
CURTEA,
Asupra recursurilor de față, constată:
Prin cererea înregistrată inițial la Curtea de APEL SUCEAVA, sub nr. 303/39/1.09.2008, reclamanții -, și au chemat în judecată pe pârâții Tribunalul Botoșani, Curtea de APEL SUCEAVA, Ministerul Justiției și Libertăților și Ministerul Economiei și Finanțelor, cu citarea și a Consiliului Național pentru Combaterea Discriminării, solicitând instanței ca în contradictoriu cu aceștia, să dispună:
- obligarea pârâților Ministerul Justiției și Libertăților, Tribunalul Botoșani și Curtea de APEL SUCEAVA, la calcularea și plata în favoarea fiecărui reclamant, pentru perioada efectiv lucrată, a despăgubirilor reprezentând echivalentul sporului de vechime neacordat începând cu 1.11.2000 și până la 20 noiembrie 2003, spor calculat în funcție de indemnizația lunară de încadrare, raportat la vechimea în muncă a fiecărui reclamant, precum și actualizarea în funcție de rata inflației a despăgubirilor mai sus menționate, începând cu data scadenței lunare a fiecărei sume, până la data plății efective;
- obligarea pârâtului Ministerul Economiei și Finanțelor să pună la dispoziția Ministerului Justiției fondurile corespunzătoare pentru achitarea acestor despăgubiri.
În fapt, reclamanții au arătat că au calitatea de judecători la Judecătoria Dorohoi și că au beneficiat de spor de vechime până la data de 1 octombrie 2000. După această dată, în mod discriminatoriu, sporul nu le-a mai fost acordat, beneficiind de acest drept doar judecătorii instanței supreme, magistrații asistenți și personalul auxiliar cărora le-au rămas incidente prevederile art. 10 din Legea nr. 56/1996 și respectiv art. 33 alin. 1 și 2 din Legea nr. 50/1996.
Reclamanții au susținut că dreptul lor la acțiune nu s-a prescris întrucât conform art. 16 alin. 1 din Decretul nr. 167/1959, prescripția se întrerupe prin recunoașterea dreptului a cărui acțiune se prescrie, precum și prin promovarea unei acțiuni de către cei în folosul cărora curge termenul de prescripție.
Cronologic, actele și acțiunile care au dus la întreruperea prescripției, au susținut reclamanții sunt următoarele:
Prin Ordinul nr. 903/C din 28.03.2003 al Ministerului Justiției, s-a constituit Comitetul mixt de soluționare a problemelor de natură salarială ale magistraților și în acest sens s-au făcut demersuri repetate de la Ministerul d e Justiției la Ministerul Finanțelor Publice, în vederea obținerii fondurilor necesare cu acest titlu.
Prin Ordinul nr. 3/C din 11 ianuarie 2005, Ministerul Justiției și-a asumat obligația achitării drepturilor salariale și a centralizat sumele datorate personalului din organele autorității judecătorești, conform anexelor nr. 1 - 10 ale Ordinului până la data de 14 ianuarie 2005.
La art. III din acest Ordin se precizează că pentru magistrații și personalul din cadrul organelor judecătorești care nu dețin titluri executorii, calculul drepturilor salariale se va realiza conform anexelor 11 - 18 ale prezentului ordin.
La inițiativa Ministerului Justiției a fost inclusă Strategia de Reformă a Sistemului Judiciar și în Planul de Acțiune aprobate prin nr.HG 232/2005, măsura vizând plata drepturilor salariale restante, inclusiv pentru personalul care nu are hotărâri judecătorești.
Asemenea acte de recunoaștere sunt și plata neechivocă a drepturilor bănești ce reprezintă sporul de vechime în muncă, precum și Decizia Înaltei Curți de Casație și Justiției nr. XXXVI din 7 mai 2007.
Față de cele mai sus arătate reclamanții au apreciat că ultimul termen de prescripție în cauză a început să curgă de la data publicării în Monitorul Oficial a Deciziei Înaltei Curți de Casație și Justiție.
Cât privește dreptul lor la acordarea acestui spor, reclamanții au susținut că art. 31 din Legea nr. 50/1996 prevedea în mod expres beneficiul sporului de vechime de până la 25%, calculat la salariul de bază brut, corespunzător timpului efectiv lucrat în program normal de lucru.
Prin nr.OG 83/2000 s-a prevăzut că sporul de vechime nu se mai acorda magistraților însă, prin această dispoziție, au susținut reclamanții, a fost instituită o discriminare în domeniul salarizării judecătorilor de la judecătorii, tribunale și curți de apel, fiind încălcate atât dispozițiile constituționale, dispozițiile Codului muncii și ale nr.OUG 137/2000 cât și art. 14 din Convenția europeană a drepturilor omului și art. 1 din Protocolul nr. 1 la Convenție.
În drept, reclamanții au invocat art. 16 și 20 din Constituția României, decizia Curții Constituționale nr. 447/2005, nr.OG 137/2000, art. 5 din Codul Muncii și art. 14 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și libertăților fundamentale.
În dovedire reclamanții au depus adeverința nr. 777/2008 eliberată de pârâtul Tribunalul Botoșani.
Pârâtul Ministerul Justiției a formulat întâmpinare la acțiunea reclamanților, prin care a invocat excepția prescripției dreptului la acțiune în considerarea dispozițiilor art. 1 și 3 din Decretul nr. 167/1958 și art. 283 alin. 1 lit. c din Codul Muncii.
Și pârâtul Ministerul Economiei și Finanțelor a depus întâmpinare, prin care a invocat excepția lipsei calității sale procesuale pasive, întrucât obligația de acordare a drepturilor salariale solicitate de reclamanți revine ordonatorului principal de credite, respectiv Ministrului justiției, iar pe fond, a solicitat respingerea acțiunii ca neîntemeiată, întrucât obiectul acțiunii vizează plata unor drepturi salariale datorate de angajator, adică de Ministerul Justiție.
Prin cererea depusă pentru termenul de judecată din 4.11.2008, reclamanții au solicitat administrarea probei cu expertiză de specialitate pentru calculul eventualelor sume cuvenite, însă prin cererea depusă pentru termenul de judecată din 2.12.2008 au renunțat la administrarea acestei probe.
Prin sentința civilă nr. 84 din 10.02.2009, Curtea de APEL SUCEAVAa admis excepția necompetenței sale materiale și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Botoșani, întrucât prin decizia nr. 104/20.01.2009, Curtea Constituțională a constatat neconstituționalitatea dispozițiilor art. I și II din nr.OUG 75/2008.
Învestit astfel cu dosarul nr-, tribunalul a reținut următoarele:
Reclamanții -, și au solicitat obligarea pârâților Tribunalul Botoșani, Curtea de APEL SUCEAVA și Ministerul Justiției și Libertăților la calcularea și plata în favoarea fiecărui reclamant, pentru perioada efectiv lucrată, a sporului de vechime cuvenit pentru perioada 1.11.2000 - 20.11.2003, actualizat în funcție de rata inflației de la data scadenței lunare până la data plății efective, precum și a pârâtului Ministerul Economiei și Finanțelor să pună la dispoziția Ministerului Justiției fondurile necesare pentru plata acestor sume.
Prin sentința nr. 605 din 6 mai 2009 Tribunalul Botoșani - Secția civilăa espins excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului Ministerul Economiei și Finanțelor B și excepția prescripției dreptului material la acțiune, invocată de pârâtul Ministerul Justiției
A admis acțiunea în pretenții bănești formulată de reclamanții și a obligat pârâții Curtea de APEL SUCEAVA, Tribunalul Botoșani, Ministerul Justiției și Libertăților B să calculeze și să plătească reclamanților sporul de vechime pentru perioada efectiv lucrată în perioada 1.11.2000 -20.11.2003, sumă actualizată în funcție de indicii de inflație de la data scadenței până la data plății efective.
În fine a obligat Ministerul Economiei și Finanțelor B să pună la dispoziția Ministerului Justiției B fondurile necesare plății sumelor susmenționate.
Pentru a hotărî astfel,instanța de fond a reținut necesitatea de a se pronunța cu prioritate, în raport cu fondul cauzei, asupra excepției lipsei calității procesuale pasive a pârâtului Ministerul Finanțelor Publice și asupra excepției prescripției dreptului la acțiune, în sensul respingerii excepțiilor, întrucât pârâtul MEF are rolul de a coordona legile bugetare și de rectificare a bugetului de stat, reclamanții solicitând obligarea acestuia doar la alocarea sumelor necesare efectuării plăților pretinse prin acțiune.
Cât privește excepția prescripției dreptului la acțiune al reclamanților, tribunalul a reținut că, analiza cursului prescripției extinctive presupune cunoașterea începutului și sfârșitului acestei prescripții, adică, în primul rând, a datei de la care începe să curgă prescripția extinctivă.
În acest sens, art. 1886 cod civil prevede că "Nici o prescripție nu poate începe a curge mai înainte de a se naște acțiunea supusă acestui mod de stingere".
Așadar, în cauză, prescripția extinctivă a început să curgă de la data la care drepturile salariale, reprezentând spor de vechime, erau datorate, regulă stabilită și de art. 166 alin. 1 din Codul Muncii.
Or, nr.OG 83/2000 pentru modificarea și completarea Legii nr. 50/1996 a prevăzut că "nu sunt aplicabile magistraților" dispozițiile art. 31 (devenit art. 33 după republicare) ale Legii nr. 50/1996 ce prevedeau acordarea sporului de vechime personalului din organele puterii judecătorești. Drept urmare, nemaibeneficiind de o reglementare clară și expresă - în condițiile în care, conform art. 157 din Codul Muncii, sistemul de salarizare a personalului din autoritatea judecătorească se stabilește prin lege - sporul de vechime pentru magistrați nu a mai fost datorat în sensul art. 166 din Codul Muncii.
Însă prin decizia nr. XXXVI din 7 mai 2007, Înalta Curte de Casație și Justiție - Secțiile Unite, pronunțându-se într-un recurs în interesul legii, a decis că: "Dispozițiile art. 33 alin. (1) din Legea nr. 50/1996, în raport cu prevederile art. I pct. 32 din Ordonanța Guvernului nr. 83/2000, art. 50 din Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 177/2002 și art. 6 alin. (1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 160/2000 se interpretează, în sensul că:
Judecătorii, procurorii și ceilalți magistrați, precum și persoanele care au îndeplinit funcția de judecător financiar, procuror financiar sau de controlor financiar în cadrul Curții de Conturi a României beneficiau și de sporul pentru vechime în muncă, în cuantumul prevăzut de lege".
Drept urmare abia la data publicării acestei decizii în Monitorul Oficial, respectiv 23.10.2007, s-a restabilit cu certitudine dreptul magistraților la spor de vechime, deci de la această dată Ministerul Justiției și ceilalți ordonatori de credite datorează acest spor reclamanților.
Așadar, având în vedere dispozițiile art. 283 alin. 1 lit. c și art. 166 alin. 1 din Codul Muncii, conform cărora dreptul la acțiune cu privire la drepturile salariale se prescrie în termen de 3 ani de la data la care erau datorate, și în considerarea dispozițiilor art. 12 din Decretul nr. 167/1958, tribunalul a constatat că dreptul material la acțiune al reclamanților nu era prescris la data introducerii prezentei acțiuni, respectiv 1.09.2008.
Cu privire la fondul pretențiilor reclamanților, tribunalul a reținut că potrivit art. 329 alin. 3 Cod procedură civilă, în cazul deciziilor pronunțate pentru soluționarea recursului în interesul legii "dezlegarea dată problemelor de drept judecate este obligatorie pentru instanțe".
Drept urmare, în baza art. 281 din Codul Muncii raportat la art. 33 alin. 1 din Legea nr. 50/1996 și la decizia nr. XXXVI/7 mai 2007 Înaltei Curți de Casație și Justiție, tribunalul a constatat întemeiată cererea reclamanților.
Împotriva acestei sentințe au declarat recurs pârâții Ministerul Finanțelor Publice și Ministerul Justiției și Libertăților, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.
În dezvoltarea motivelor de recurs, Ministerul Finanțelor Publice a arătat că nu justifică legitimare procesuală pasivă în cauză, întrucât nu are calitatea de ordonator principal de credite ci doar obligația de aprobare a statelor de plată întocmite de ordonatorii principali de credite, iar cât privește competența elaborării unor eventuale proiecte de rectificare bugetară pentru drepturi salariale aparține numai ordonatorului principal de credite, conform Legii nr.500/2002.
Ministerul Justiției și Libertăților a arătat în motivarea recursului că: dreptul la acțiune al reclamanților având ca obiect plata sumelor solicitate pentru perioada 1.11.2000 - 20.11.2003 este prescris.
Mai arată recurentul că, decizia nr.XXXVI a Înaltei Curți de Casație și Justiție privind aplicabilitatea dispozițiilor art.33 din Legea nr.50/1996 nu a stabilit în cuprinsul său un termen de la care să curgă prescripția, astfel încât eronat instanța de fond a reținut că, dreptul material la acțiune s-a născut la momentul pronunțării acestei decizii.
Pe de altă parte, reclamanții nu au făcut nici dovada că a operat vreo cauză de suspendare sau de întrerupere a cursului prescripției.
O altă critică formulată de Ministerul Justiției și Libertăților este în sensul acordării eronat a sumelor solicitate de reclamanți actualizate cu indicele de inflație, întrucât în conformitate cu dispoziții art.1088 Cod civil "La obligațiile care au de obiect o sumă oarecare, daunele interese pentru neexecutare nu pot cuprinde decât dobânda legală", începând cu ziua cererii de chemare în judecată.
Analizând hotărârea recurată, prin prisma actelor și lucrărilor dosarului precum și a criticilor formulate în recurs, ce vizează dispozițiile art.304 pct.9 Cod procedură civilă, curtea constată neîntemeiate recursurile.
Față de recursul declarat de Ministerul Finanțelor Publice, trebuie de observat că, potrivit dispozițiilor art. 19 din Legea nr. 500/2002 privind finanțele publice, Ministerul Finanțelor Publice coordonează acțiunile ce sunt în responsabilitatea Guvernului cu privire la sistemul bugetar și anume: pregătirea proiectelor legilor bugetare anuale, ale legilor de rectificare și ale legilor privind aprobarea contului general anual de execuție, iar potrivit art. 3 alin. 1 pct. 2 din nr.HG 208/2005, Ministerul Economiei și Finanțelor este cel care are ca atribuții elaborarea proiectului bugetului de stat, precum și proiectul legii de rectificare a bugetului de stat, operând rectificările corespunzătoare.
În lipsa aprobării rectificării bugetului cu sumele necesare și alimentării cu fonduri a conturilor Ministerului Justiției de către Ministerul Economiei și Finanțelor, cel dintâi ar fi practic în imposibilitate de a achita sumele la care ar fi obligat prin hotărâre judecătorească.
În situația în care nu ar fi obligat și Ministerul Economiei și Finanțelor să rectifice bugetul și să aloce sumele necesare reparării prejudiciului suferit de reclamanți, hotărârea judecătorească ar fi lipsită de una dintre cele mai importante funcții ale sale, respectiv puterea executorie.
De asemenea, reține Curtea că, potrivit art. 131 alin. 1 din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară, activitatea instanțelor este finanțată de la bugetul de stat.
Recursul declarat de Ministerul Justiției și Libertăților vizează în primul rând prescripția dreptului la acțiune al reclamanților pentru perioada 1.11.2000 - 20.11.2003.
Potrivit art. 83 alin. (1) lit. c) din Codul Muncii, cererile în vederea soluționării unui conflict de muncă pot fi formulate în termen de 3 ani de la data nașterii dreptului la acțiune, în situația în care obiectul conflictului individual de muncă constă în plata unor drepturi salariale neacordate. Potrivit art. 295 alin. (1) din Codul Muncii, dispozițiile acestuia se întregesc cu celelalte dispoziții cuprinse în legislația muncii și în măsura în care nu sunt incompatibile cu specificul raporturilor de muncă cu dispozițiile legislației civile. Cum Codul mucii nu conține prevederi privind prescripția dreptului material la acțiune se aplică dispozițiile Decretului nr. 167/1958 privind prescripția extinctivă.
Analiza cursului prescripției extinctive presupune, înainte de toate, cunoașterea începutului și sfârșitului acestei prescripții, adică a datei de la care începe să curgă prescripția extinctivă și bineînțeles, a datei la care ea urmează să se împlinească.
Așadar, în cazul nostru trebuie analizată data de la care începe să curgă termenul de prescripție.
Potrivit art. 7 alin. 1 din Decretul nr. 167/1958: "Prescripția începe să curgă de la data când se naște dreptul la acțiune", iar potrivit art. 1886 Cod civil "Nici o prescripție nu poate începe a curge mai înainte de a se naște acțiunea supusă acestui mod de stingere".
În esență, deci, conform acestei reguli, prescripția extinctivă începe să curgă la data nașterii dreptului material la acțiune. Deoarece legea nu prevede care este această dată și nici drepturile la acțiune cărora ea li se aplică, regula instituită prin art. 7 alin. 1 din Decretul nr. 167/1958 are caracter general, în sensul că ea se aplică ori de câte ori nu-și găsește incidența vreo regulă specială, edictată pentru un anumit caz particular, pe de o parte și bineînțeles, în toate cazurile în care dreptul subiectiv material este încălcat, negat sau contestat (și cu condiția ca dreptul la acțiune corespunzător să fie supus prescripției extinctive), pe de altă parte). În speță dreptul magistraților nu a fost niciodată nici negat nici contestat, ci pur si simplu prin dispozițiile art. 1 pct. 32 și 42 au fost abrogate în mod expres dispozițiile din Legea nr. 50/2006.
Așadar, regula generală privind începutul prescripției extinctive având ca obiect dreptul material la acțiune este aceasta: prescripția începe să curgă la data nașterii dreptului la acțiune. Evident că pur teoretic putem susține că dreptul la acțiune s-a născut la data publicării în Monitorul Oficial al României a nr.OG 83/2000, însă unul din principiile fundamentale ale statului de drept îl constituie conformarea tuturor subiectelor de drept normei juridice, legea fiind instrumentul prin care se creează starea de legalitate. A susține că în vederea prezervării drepturilor lor, magistrații aveau obligația la acțiune, la apariția actului normativ care abroga în mod expres dreptul la sporul de vechime, de risc și de suprasolicitare neuropsihică, însemnă pur și simplu la a obliga toți cetățenii la acțiune împotriva unui text al legii, chiar și atunci când prin lege se abroga în mod expres anumite drepturi. Este evident că în acest caz nu se poate aplica principiul nemu censetur ignorarem legem, justițiabilul are obligația de a nu invoca necunoașterea legii, însă nu se creează o obligație la a analiza cu mare atenție legalitatea mecanismelor de adoptare a normei legale, mai ales în situația în care se creează premisa de legalitate.
Dispozițiile art. 1 pct. 32 și pct. 42 din nr.OG 83/2000, prin tehnica de redactare creează în mod evident "aparența de nedrept" cu privire la sporul de vechime, sporul de risc și sporul de suprasolicitare neuropsihică, prin faptul că abrogă în mod expres dispozițiile din Legea nr. 50/1996 privind salarizarea și alte drepturi ale personalului din organele autorității judecătorești.
În condițiile în care prin lege se abrogă în mod expres un drept, nu se poate susține rezonabil că persoanele în cauză au fost neglijente în valorificarea drepturilor lor. Această idee este întărită de faptul că prin nr. 36/2007 și nr. 21/2008 nu se recunoaște dreptul ci se constată faptul că nr.OG 83/2000 a fost adoptat cu nerespectarea de către Guvern a legii prin care era abilitat să adopte ordonanțe. Astfel se precizează că "prin Legea nr. 125/2000 Guvernul a fost abilitat să modifice și să completeze, iar nu să și abroge Legea nr. 50/1996, nici total și nici parțial. În acest fel, prin emiterea nr.OG 83/2000 au fost depășite limitele legii speciale de abilitare adoptată de Parlamentul României, încălcându-se astfel dispozițiile art. 108 alin. 3 cu referire la art. 73 alin. 1 din Constituția României".
Așadar, motivul pe care se fundamentează recunoașterea dreptului magistraților la sporul de vechime, de risc și de suprasolicitare îl constituie constatarea încălcării dispozițiilor din legea de abilitare a guvernului de legiferare, adică depășirea limitei transferului dreptului de legiferare de la Parlament către Guvern, adică actul subsidiar normei principalei prin care se abrogă drepturile magistraților la sporuri. În aceste condiții, orice persoană rezonabilă cercetează în primul rând legalitatea normei cu dispozițiile constituționale, creându-se o prezumție extrem de puternică, că Guvernul când a edictat norma legală a respectat limitele mandatului care i-a fost încredințat. A impune justițiabilului să cerceteze dacă instituțiile statului, atunci când legiferează, îndeplinesc cu adevărat condițiile și limitele mandatului, înseamnă a crea o neîncredere și o suspiciune continuă cu privire la legalitatea demersurilor acestor instituții, înseamnă a impune o continuă cercetare a fundamentelor acestor instituții, care practic înseamnă o subminare a statutul prin crearea suspiciunii de nelegalitate. Această susținere este inadmisibilă într-un stat cu mecanisme constituționale de funcționare, astfel încât cetățenii nu pot fi sancționați pentru lipsa de suspiciune, iar această lipsă de suspiciune nu poate fi calificată ca fiind lipsă de acțiune, delăsare sau nepăsare în apărarea drepturilor și intereselor lor, cu atât mai mult cu cât competența verificării îndeplinirii condițiilor de adoptare a unui act normativ revine justiției și nu cetățenilor.
În aceste condiții, nu se poate susține că termenul de prescripție a început să curgă de la data da 01.01.2000, în condițiile în care actul normativ care abroga drepturile magistraților avea vicii de procedură, vicii care nu puteau fi descoperite la o analiză normală a nr.OG 83/2000. Culpa adoptării nr.OG 83/2000 cu nerespectarea dispozițiilor legii de abilitare nu poate fi transferată justițiabilului. Culpa aparține organelor statului prin adoptarea unor acte normative fără a avea competența necesară, iar această culpă a statului nu trebuie să priveze cetățeanul de drepturile sale legale și legitime, pe care le-ar fi obținut în lipsa acestei cuple a statului cu privire la legiferare. Dacă legea nu ar fi creat o puternică aparență de nedrept, atunci am fi fost în fața culpei magistraților de lăsare a curgerii termenului de prescripție. Așadar, nu poate fi sancționat un cetățean cu neacordarea unor drepturi ale sale, pentru o culpă a statului.
În măsura în care ar fi fost previzibil că legea va fi interpretată în sensul recunoașterii dreptului la sporuri anulate în mod expres de nr.OG 83/2000, atunci s-ar fi putut aprecia că a început să curgă prescripția la data adoptării acestui act normativ, sancționând justițiabilul pentru lipsa lui de diligență în vederea apărării drepturilor și intereselor sale, însă norma legală nu a fost previzibilă, dovadă interpretările diferite date de instanțe.
Cea de a doua critică, privind acordarea actualizării sumelor cu indicele de inflație, deasemeni este neîntemeiată, întrucât actualizarea creanței în funcție de rata de creștere a inflației are un caracter compensatoriu și urmărește a păstra valoarea reală a obligațiilor bănești, astfel încât în mod just instanța de fond a admis acest capăt de cerere.
Pentru aceste considerente, Curtea, constatând neîntemeiate criticile formulate, în temeiul art.312 alin.1 Cod procedură civilă va respinge ca nefondate ambele recursuri.
Pentru aceste motive,
În numele legii,
DECIDE:
Respinge, ca nefondate, recursurile declarate de pârâțiiMinisterul Finanțelor Publice B - prin Direcția Generală a Finanțelor Publice a județului, cu sediul în municipiul B,-, județul B și Ministerul Justiției și Libertăților, cu sediul în B,-, sector 5, prin reprezentanții săi legali, împotriva sentinței nr.605din06 mai 2009, pronunțată de Tribunalul Botoșani - Secția civilă (dosar nr-).
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 10 decembrie 2009.
Președinte, Judecători, Grefier,
Red.
Tehnodact.
2 ex. 21.12.2009
jud.fond:,
Președinte:Bratu IleanaJudecători:Bratu Ileana, Mitrea Muntean Daniela, Ciută
