Drepturi salariale ale personalului din justiție. Decizia 1601/2009. Curtea de Apel Suceava
| Comentarii |
|
Dosar nr- - drepturi salariale
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL SUCEAVA
SECȚIA CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
DECIZIA NR. 1601
Ședința publică din data de 10 decembrie 2009
PREȘEDINTE: Bratu Ileana
JUDECĂTOR 2: Mitrea Muntean Daniela
JUDECĂTOR 3: Ciută
Grefier
Pe rol judecarea recursului declarat de pârâtul MINISTERUL JUSTIȚIEI ȘI LIBERTĂȚILOR B, prin reprezentant legal, cu sediul,în B,-, sector 5, împotriva sentinței nr. 1156 din 18 mai 2009, pronunțată de Tribunalul Suceava - secția civilă (dosar nr-).
La apelul nominal au lipsit reprezentanții recurentului, ai pârâților intimați Tribunalul Suceava, Curtea de Apel Suceava și Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării B și reclamanții intimați:, și.
Procedura este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei după care, instanța constatând recursul în stare de judecată, a rămas în pronunțare.
După deliberare,
CURTEA
Asupra recursului de față, constată:
Prin acțiunea adresată Curții de Apel Suceava, înregistrată sub nr- din 21.07.2008, astfel cum a fost completată, reclamanții, și -, au solicitat ca prin hotărârea ce se va pronunța în contradictoriu cu pârâții Ministerul Justiției, Tribunalul Suceava și Curtea de Apel Suceava pârâții să fie obligați la plata diferențelor de salarii, calculate pe baza valorii de referință sectorială prevăzută de lege pentru funcțiile de demnitate publică și a coeficienților de multiplicare prevăzuți de lege, corectate periodic în raport cu evoluția prețurilor de consum, pentru perioadele de activitate, astfel:
- pentru perioada 1 ianuarie 2005 - 30 septembrie 2005, la valoarea de referință sectorială de 264,7 lei, conform nr.OG 9/2005;
- pentru perioada 1 octombrie 2005 - 31 ianuarie 2006, la valoarea de referință sectorială de 297,4 lei, conform nr.OG 9/2005;
- pentru perioada 1 februarie 2006 - 31 august 2006, la valoarea de referință sectorială de 312,3 lei, conform nr.OG 3/2006;
- pentru perioada 1 septembrie 2006 - 31 decembrie 2006, la valoarea de referință sectorială de 331 lei, conform nr.OG 3/2006;
- pentru perioada 1 ianuarie 2007 - 31 martie 2007, la valoarea de referință sectorială de 358 lei, conform nr.OG 10/2007;
- pentru perioada 1 aprilie 2007 - 30 septembrie 2007, la valoarea de referință sectorială de 365 lei, conform nr.OG 10/2007;
- pentru perioada 1 octombrie 2007 - 31 decembrie 2007, la valoarea de referință sectorială de 405 lei, conform nr.OG 10/2007, și în continuare, actualizată cu rata inflației precum și efectuarea mențiunilor corespunzătoare în carnetele de muncă ale fiecărui reclamant.
Motivând acțiunea, reclamanții au arătat că pentru perioada pentru care au formulat acțiunea au făcut parte din personalul din sistemul justiției fiind salarizați conform Legii nr.50/1996 și nr.OUG27/2006, enunțând principiul consacrat prin art.1 din legea enunțată conform căruia "salarizarea magistraților și a personalului din instanțele judecătorești și parchete se face ținându-se seama de rolul, răspunderea, complexitatea, caracterul justiției de putere în stat, de pregătirea și competența profesională, precum și de incompatibilitățile și interdicțiile pentru magistrați, prevăzute de Constituție și de Legea nr. 92/1992 pentru organizarea judecătorească".
Reclamanții au evocat și dispozițiile art. 2 din Legea nr.154/1998 privind sistemul de stabilire a salariilor de bază în sectorul bugetar și a indemnizațiilor pentru persoane care ocupă funcții de demnitate publică "dispozițiile prezentei legi se aplică persoanelor care ocupă funcții de demnitate publică, precum și persoanelor angajate pe bază de contract individual de muncă în sectorul bugetar". Conform art. 3 din același act normativ, "funcția de demnitate publică este acea funcție publică care se ocupă prin mandat, obținut direct, prin alegeri organizate, sau indirect, prin numire, potrivit legii". Legea nr.154/1998 se aplică și "celor care ocupă funcții asimilate cu funcțiile de demnitate publică, prevăzute în anexele la lege".
S-a mai arătat că în conformitate cu prevederile art. 1 alin. 1 din nr.OG134/1999 "începând cu luna septembrie 1999, valoarea coeficientului de ierarhizare a salariilor de bază ale personalului din organele autorității judecătorești, reglementată de Legea nr.50/1996 privind salarizarea și alte drepturi ale personalului din organele autorității judecătorești, cu modificările și completările ulterioare, este egală cu valoarea de referință sectorială prevăzută de Legea nr.154/1998, privind sistemul de stabilire a salariilor de bază în sectorul bugetar și a indemnizațiilor pentru persoane care ocupă funcții de demnitate publică, cu modificările și completările ulterioare, pentru funcțiile de demnitate publică alese și numite, precum și pentru administrația publică centrală și locală. Această valoare se corectează periodic, în raport cu evoluția prețurilor de consum, în condițiile stabilite de prevederile legale pentru sectorul bugetar".
Au susținut reclamanții că potrivit art.1din nr.OG83/2000, pentru modificarea și completarea Legii nr. 50/1996 "indemnizațiile pentru magistrați și salariile de bază pentru celelalte categorii de personal din organele autorității judecătorești, se stabilesc pe baza valorii de referință sectorială, prevăzută de lege pentru funcțiile de demnitate publică, alese și numite, din cadrul autorităților legislative și executive. Această valoare, corectată periodic, în raport cu evoluția prețurilor de consum, în condițiile stabilite de prevederile legale, se aplică de drept și personalului salarizat potrivit prezentei legi". Alineatul 2 din același act normativ prevede că "valoarea de referință sectorială prevăzută la alin. 1 constituie bază de calcul pentru stabilirea cuantumului indemnizației lunare a magistraților și a salariilor de bază corespunzătoare, grilelor de intervale prevăzute pentru celelalte funcții de execuție".
Totodată s-au invocat dispozițiile nr.OUG177/2002 care stabilesc salarizarea și alte drepturi ale magistraților. Potrivit art. 2 alin. 1 din acest act normativ "indemnizațiile pentru magistrați se stabilesc pe baza valorii de referință sectorială, prevăzută de lege pentru funcțiile de demnitate publică alese și numite din cadrul autorităților legislative și executive. Această valoare, actualizată periodic potrivit dispozițiilor legale, se aplică de drept și magistraților, în temeiul prezentei ordonanțe de urgență", dar și dispozițiile art.2 alin.3 din nr.OG9/2005 "indemnizațiile lunare pentru persoane care ocupă funcții de demnitate publică alese și numite, precum și pentru persoane care ocupă funcții asimilate cu funcțiile de demnitate publică stabilite potrivit anexelor 2 și 3 la Legea nr. 154/1998 sunt cereri prevăzute în anexele nr. VIII și IX."
Reclamanții au arătat că ulterior prin nr.OUG27/2006 a fost fixată valoarea de referință sectorială la suma de 257 lei. Or, stabilirea altor valori de referință sectorială, decât cele prevăzute pentru funcțiile de demnitate publică, în afara cazurilor expres prevăzute prin Legea nr. 303/2004, sub acest aspect, apare nelegală, actul normativ fiind în contradicția principiilor consacrate prin Constituție, dar și cele enunțate prin Legea nr.303/2004 privind statutul magistraților, ale Codului muncii, întrucât deși prin nr.OG3/2006, valoarea de referință sectorială pentru funcțiile de demnitate publică alese și numite, în luna aprilie 2006 era de 312, 3 lei, prin nr.OUG27/2006 s-a stabilit pentru magistrați o valoare de referință inferioară de 257 lei.
Reclamanții au mai susținut și faptul că drepturile salariale odată recunoscute de lege nu mai pot fi diminuate în mod unilateral întrucât dreptul personalelor încadrate în muncă nu pot face obiectul vreunei tranzacții, renunțări sau limitări, fiind apărate de stat împotriva oricăror încălcări a manifestărilor de subiectivism, abuz sau arbitrariu, iar acordarea unei valori de referință sectorială diferită pentru salarizarea persoanelor din cadrul celor trei puteri ale statului contravine dispozițiilor constituționale, ale legislației muncii și nr.OG 137/2000 privind prevenirea și sancționarea tuturor formelor de discriminare, dar și normele de tehnică legislativă.
S-a evocat jurisprudența instanțelor de judecată în ce privește aplicarea valorii de referință sectorială pentru funcțiile de demnitate publică, alese și numite și pentru controlorii financiari, din cadrul Curții de Conturi - respectiv decizia nr.62/18.01.2007 a Curții de Apel Suceava - secția comercială și de contencios administrativ, pronunțată în dosarul nr-.
Pârâtul Ministerul Justiției prin întâmpinarea formulată a solicitat respingerea acțiunii, susținând că reclamanții și-au întemeiat acțiunea pe dispozițiile nr.OG 137/2000, dar prevederile art. 1 și 2 din această reglementare au fost declarate neconstituționale prin deciziile 818-821 din 3 iulie 2008 ale Curții Constituționale.
A mai invocat pârâtul și excepția prescripției dreptului material la acțiune pentru perioada care depășește termenul de trei ani anterior introducerii acțiunii invocând în acest sens dispozițiile art.3, art.7 și art.8 din Decretul nr.167/1958 și art.283 din codul muncii.
Pe fondul cauzei, pârâtul a susținut că inițial, prin art.1din Legea nr.50/1996 cu modificările și completările, s-a stabilit că pentru magistrați și pentru celelalte categorii de personal din organele autorității judecătorești, salariile de bază se stabilesc pe baza valorii de referință sectorială prevăzută de lege pentru funcțiile de demnitate publică alese și numite din cadrul autorităților legislative și executive, valoare corectată periodic în raport cu evoluția prețurilor de consum în condițiile stabilite de lege, aplicabile de drept și personalului salarizat conform acestei reglementări.
S-a mai invocat faptul că prin Legea nr. 347/2003 a fost aprobată nr.OUG 177/2002 dar art. 2 fost modificat în sensul că indemnizația pentru magistrat se stabilește pe baza valorii de referință sectorială prevăzută în grupa 1 la prezenta ordonanță de urgență, în același sens fiind și dispozițiile art. 3 din OUG nr. 27/2000.
S-a mai susținut că prin nr.OUG 27/2006 au fost abrogate dispozițiile OUG nr. 177/2002 precum și prevederile referitoare la salarizarea judecătorilor din cadrul înaltei Curți de Casație și Justiție și a personalului de specialitate juridică asimilat magistraților din Legea nr. 50/1996 nu mai există temei legal pentru ca indemnizațiile și salariile personalului din cadrul autorității judecătorești să fie stabilite pe baza valorii de referință sectorială prevăzută de lege pentru funcțiile de demnitate publică alese și numite din cadrul autorităților legislative și executive.
S-a mai invocat că potrivit Legii nr.154/1998 persoanele care ocupă funcții de demnitate publică, alese și numite, beneficiază de o indemnizație fixă și nu în baza unei valori de referință sectorială, că în conformitate cu dispozițiile Legii nr. 347/2003 magistrații și personalul auxiliar de specialitate au beneficiat de majorarea valorii de referință sectorială conform nr.OG 23/2005, iar salarizarea astfel cum a fost stabilită prin reglementările enunțate nu contravine dispozițiilor art. 73 din Legea nr. 303/2004, respectiv art. 74 care prevede că "drepturile salariale ale judecătorilor și procurorilor nu pot fi diminuate sau suspendate decât în cazurile prevăzute de prezenta lege", întrucât s-au avut în vedere drepturile salariale reglementate prin dispozițiile legale în vigoare la acel moment.
Pârâtul a mai susținut faptul că ulterior prin lege specială, respectiv OUG nr. 27/2006 aprobată prin Legea nr. 45/2007 și nr.OG 8/2006 aprobată prin Legea nr. 247/2007 drepturile salariale ale judecătorilor, procurorilor precum și a personalului auxiliar de specialitate au fost majorate cu 40% prin mărirea coeficienților de ierarhizare prevăzute pe grad de instanță și prin acordarea sporului de vechime, iar principiul echilibrului celor trei puteri în stat nu presupun reglementarea salariilor în mod egal.
Prin Încheierea nr.7/22.01.2009 dosarul a fost trimis Tribunalului Suceava pentru soluționare având în vedere Decizia nr.104/20.01.2009 a Curții Constituționale prin care au fost declarate neconstituționale dispozițiile art.II, pct.2 din nr.OUG75/2008.
La Tribunalul Suceava dosarul a fost înregistrat sub nr- din 29.01.2009.
Instanța a încuviințat și administrat în cauză proba cu înscrisuri pentru toate părțile.
Prin sentința nr. 1156/18.05.2009 a Tribunalului Suceava - secția civilă, pronunțată în dosarul nr- (astfel cum a fost îndreptată prin încheierea Ședinței Camerei de Consiliu din 25.06.2009, pronunțată în dosarul nr-), s-a admis excepția prescripției dreptului material la acțiune al reclamanților pentru perioada 01.01.2005 - 21.07.2005.
S-a admis, în parte, acțiunea civilă având ca obiect "drepturi salariale" formulată de reclamanții, și -, în contradictoriu cu pârâții Ministerul Justiției, Curtea de Apel Suceava, Tribunalul Suceava și pentru opozabilitate Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării.
Pârâții Ministerul Justiției și Libertăților, Curtea de Apel Suceava și Tribunalul Suceava au fost obligați să plătească reclamanților, și diferențele de drepturi salariale calculate pe baza valorii de referință sectorială pentru funcțiile de demnitate publică și a coeficienților de multiplicare prevăzute de lege, corectate cu evoluția prețurilor de consum pentru perioada de activitate 21.07.2005 - 31.12.2007, reclamantei, pentru perioada de activitate 15.05.2006 - 31.12.2007 și reclamanților și - pentru perioada de activitate 02.11.2007 - 31.12.2007, raportate la următoarele sume:
- 264,77 lei, conform nr.OG9/2005, pentru perioada 22.07.2005 - 30.09.2005;
- 297,4 lei, conform nr.OG9/2005, pentru perioada 1.10.2005 - 31.01.2006;
- 312,3 lei, conform nr.OG3/2006 pentru perioada 1.02. - 31.08.2006;
- 331 lei conform nr.OG3/2006, pentru perioada 01.09.2006 - 31.12.2006;
- 358 lei, conform nr.OG10/2007 pentru perioada 1.01.2007 - 31.03.2007;
- 365 lei conform nr.OG10/2007 pentru perioada 1.04.2007 - 30.09.2007;
- 405 lei, conform nr.OG10/2007 pentru perioada 01.10.2007 - 31.12.2007, actualizate cu rata inflației.
Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut următoarele:
Cu privire la excepția prescripției dreptului material la acțiune al reclamanților pentru perioada 01.01.2005 - 21.07.2005 invocată de pârâtul Ministerul Justiției, tribunalul a apreciat că aceasta este întemeiată pentru considerentele ce se vor arăta în continuare.
Astfel, potrivit art.1 din Decretul nr. 167/1958 privitor la prescripția extinctivă, dreptul la acțiune, având un obiect patrimonial, se stinge prin prescripție, dacă nu a fost exercitat în termenul stabilit în lege. Odată cu stingerea dreptului la acțiune privind un drept principal se stinge și dreptul la acțiune privind drepturile accesorii. Orice clauză care se abate de la reglementarea legală a prescripției este nulă.
Totodată, potrivit art. 3 din actul normativ precizat anterior, termenul prescripției este de 3 ani.
De asemenea, potrivit art.166 din Legea nr.53/2003 privind Codul muncii dreptul la acțiune cu privire la drepturile salariale, precum și cu privire la daunele rezultate din neexecutarea în totalitate sau în parte a obligațiilor privind plata salariilor se prescrie în termen de 3 ani de la data la care drepturile respective erau datorate. Termenul de prescripție prevăzut la alin. (1) este întrerupt în cazul în care intervine o recunoaștere din partea debitorului cu privire la drepturile salariale sau derivând din plata salariului. În același sens sunt și dispozițiile art. 283 alin.1 lit.c din Codul muncii
Pentru ca prescripția să-și producă efectul sancționator extinctiv este necesar ca pentru titularul dreptului la acțiune să existe, pe lângă voința de a acționa și posibilitatea reală de a acționa, adică de a se adresa organului competent pentru protecția dreptului său.
Dacă pe timpul cât durează împrejurarea care îl împiedică pe titularul dreptului la acțiune să acționeze prescripția nu ar fi oprită, adică suspendată, s-ar ajunge la situația în care titularul dreptului la acțiune să i se aplice efectul extinctiv, fără a i se imputa posibilitatea ori neglijența în a acționa, într-o asemenea situație prescripția ar fi deturnată de la finalitatea sa, nemaiavând caracter real.
Or, în cauza de față nu a existat nici un impediment care să le limiteze reclamanților dreptul de a acționa în justiție pârâții în termenul legal de trei ani de la data nașterii dreptului la acțiune.
În același sens, prima instanță nu a putut reține faptul că în perioada 2003-2005 au existat mai multe acte întrerupere a termenului de prescripție prin acte de recunoaștere din partea debitorului cu privire la drepturile salariale sau derivând din plata salariului întrucât nu a fost dovedit în cauză acest aspect.
Pe fondul cauzei, tribunalul a reținut următoarele:
Astfel, reclamanții au calitatea de personal conex personalului auxiliar de specialitate la Curtea de Apel Suceava și au solicitat obligarea pârâților la plata diferențelor salariale rezultate în urma recalculării indemnizațiilor pe baza valorii de referință sectorială prevăzută de lege pentru funcțiile de demnitate publică, alese și numite, corectate periodic în raport de evoluția prețurilor de consum după cum urmează:
- pentru perioada 1 ianuarie 2005 - 30 septembrie 2005, la valoarea de referință sectorială de 264,7 lei, conform nr.OG 9/2005;
- pentru perioada 1 octombrie 2005 - 31 ianuarie 2006, la valoarea de referință sectorială de 297,4 lei, conform nr.OG 9/2005;
- pentru perioada 1 februarie 2006 - 31 august 2006, la valoarea de referință sectorială de 312,3 lei, conform nr.OG 3/2006;
- pentru perioada 1 septembrie 2006 - 31 decembrie 2006, la valoarea de referință sectorială de 331 lei, conform nr.OG 3/2006;
- pentru perioada 1 ianuarie 2007 - 31 martie 2007, la valoarea de referință sectorială de 358 lei, conform nr.OG 10/2007;
- pentru perioada 1 aprilie 2007 - 30 septembrie 2007, la valoarea de referință sectorială de 365 lei, conform nr.OG 10/2007;
- pentru perioada 1 octombrie 2007 - 31 decembrie 2007, la valoarea de referință sectorială de 405 lei, conform nr.OG 10/2007 precum și în continuare, actualizate cu indicele de inflație.
Potrivit art.5 din Legea nr.154/1998 privind sistemul de stabilire a salariilor de bază în sectorul bugetar și a indemnizațiilor pentru persoane care ocupă funcții de demnitate publică, salariile de bază în sectorul bugetar se stabilesc pe baza următoarelor elemente:
- valoarea de referință universală;
- indicatorii de prioritate intersectorială, exprimați în procente, diferențiați pe domenii de activitate;
- valori de referință sectoriale, exprimate în lei, rezultate din înmulțirea valorii de referință universală cu indicatorii de prioritate intersectorială;
- grila de intervale pentru stabilirea salariilor de bază, pentru funcțiile fiecărui sector de activitate.
Potrivit art.1 din nr.OUG134/1999, aprobată prin Legea nr.714/2001, începând cu luna septembrie 1999 valoarea coeficientului 1 de ierarhizare a salariilor de bază ale personalului din organele autorității judecătorești, reglementată de Legea nr.50/10096, este egală cu valoarea de referință sectorială prevăzută de Legea nr.154/1998 "pentru funcțiile de demnitate publică alese și numite, precum și pentru administrația publică centrală și locală. Această valoare se corectează periodic în raport cu evoluția prețurilor de consum în condițiile stabilite de prevederile legale pentru sectorul bugetar".
Prin art. 13 alin. 1 din Legea bugetului de stat pe anul 2001 nr. 216/2001, valoarea de referință universală a fost stabilită la 2.444.000 lei, iar indicatorul de prioritate intersectorială pentru funcțiile de demnitate publică alese, numite și asimilate acestora a fost prevăzut ca fiind de 0,62, astfel încât valoarea de referință sectorială rezultată era de 2.444.000 lei x 0,62 = 1.515.280 lei.
Prin legile anuale ulterioare referitoare la bugetul de stat nu au fost prevăzute modificări ale valorii de referință universală sau ale indicatorului de prioritate intersectorială pentru funcțiile de demnitate publică.
Dispozițiile legale enunțate trebuie corelate cu prevederile art. 2 din Legea nr. 154/1998 prin care s-a stabilit că "dispozițiile prezentei legi se aplică persoanelor care ocupă funcții de demnitate publică, precum și persoanelor angajate pe bază de contract individual de muncă în sectorul bugetar". Conform art. 3 din același act normativ, "funcția de demnitate publică este acea funcție publică care se ocupă prin mandat, obținut direct, prin alegeri organizate, sau indirect, prin numire, potrivit legii". Legea nr. 154/1998 se aplică și "celor care ocupă funcții asimilate cu funcțiile de demnitate publică, prevăzute în anexele la lege".
Totodată prin această lege se menționează că "Prin legea bugetului de stat se stabilesc: valoarea de referință universală și evoluția acesteia, în raport cu creșterea estimată a prețurilor de consum, cu indicatorii de prioritate intersectorială și cu valorile de referință sectorială, ținând seama de prioritățile rezultate din obiectivele, proiectele, programele propuse de ordonatorii principali de credite, precum și de evoluția salariilor din alte sectoare de activitate decât cele bugetare".
Persoanele care ocupă funcții asimilate cu funcțiile de demnitate publică au dreptul, pentru activitatea desfășurată, la un salariu de bază lunar, în conformitate cu prevederile Anexei nr. III din același act normativ.
Edificatoare sunt și dispozițiile art.1din nr.OG 83/2000 privind modificările și completările Legii nr. 50/1996 conform cărora "indemnizațiile pentru magistrați și salariile de bază pentru celelalte categorii de personal din organele autorității judecătorești, se stabilesc pe baza valorii de referință sectorială, prevăzută de lege pentru funcțiile de demnitate publică, alese și numite, din cadrul autorităților legislative și executive. Această valoare, corectată periodic, în raport cu evoluția prețurilor de consum, în condițiile stabilite de prevederile legale, se aplică de drept și personalului salarizat potrivit prezentei legi". Alineatul 2 din același act normativ prevede că "valoarea de referință sectorială prevăzută la alin. 1 constituie bază de calcul pentru stabilirea cuantumului indemnizației lunare a magistraților și a salariilor de bază corespunzătoare, grilelor de intervale prevăzute pentru celelalte funcții de execuție".
Această ordonanță a fost aprobată prin Legea nr.334/2001. Ulterior, a fost adoptată nr.OUG177/2002 privind salarizarea și alte drepturi ale magistraților, reglementare care prin art.2 a prevăzut că "indemnizațiile pentru magistrați se stabilesc pe baza valorii de referință sectorială, prevăzută de lege pentru funcțiile de demnitate publică alese și numite din cadrul autorităților legislative și executive. Această valoare, actualizată periodic potrivit dispozițiilor legale, se aplică de drept și magistraților, în temeiul prezentei ordonanțe de urgență", iar prin art.2 s-a prevăzut că "indemnizațiile lunare pentru persoanele care ocupă funcții de demnitate publică alese și numite, precum și pentru persoanele care ocupă funcții asimilate cu funcțiile de demnitate publică,stabilite potrivit anexelor 2 și 3 la Legea nr. 154/1998 sunt cele prevăzute în anexele nr. VIII și IX".
Totodată se constată că în baza art.48 din nr.OUG177/2002 și a OUG nr.123/2003, valoarea de referință sectorială din Anexa 1 la OUG nr.177/2002 a fost majorată cu 6% începând cu 1 ianuarie 2003 și cu 9% începând cu 1 octombrie 2003, respectiv cu 6% în luna ianuarie 2004 și cu 6% în luna octombrie 2004 în consecință, pentru perioada 1 octombrie 2004 - 31 decembrie 2004, această valoare de referință sectorială era de 2.380.592 lei, egală cu cea prevăzută de lege pentru funcțiile de demnitate publică alese și numite și care fusese majorată la rândul său, în aceleași procente, prin dispozițiile nr.OUG 191/2002 și ale art. 3 lit. a din nr.OUG 123/2003.
În mod similar prin majorări succesive valoarea de referință sectorială pentru personalul auxiliar de specialitate din cadrul instanțelor judecătorești și a parchetelor de pe lângă acestea, salarizat conform Legii 50/1996 (până la intrarea în vigoare a OG nr. 8/2007) a ajuns pentru același interval de timp la 2.380.592 lei.
Pentru perioadele 1.01.2005 - 30.09.2005 și 1.10.2005 - 31.01.2006, deși nr.OUG 134/1999, aprobată prin Legea nr.714/2001 era în vigoare stabilind în mod expres egalitatea valorii de referință sectorială pentru personalul din organele autorității judecătorești cu cea prevăzute de lege pentru funcțiile de demnitate publică, iar conform art. 74 alin. 2 din Legea nr. 303/2004, lege organică, "drepturile salariale ale judecătorilor și procurorilor nu pot fi diminuate sau suspendate decât în cazurile prevăzute de prezenta lege", reclamanților nu li s-au acordat creșterile salariale prevăzute de OG nr. 9/2005 pentru personalul care ocupă funcții de demnitate publică.
Se constată că deși conform denumirii sale, acest act normativ reglementează creșteri salariale pentru anul 2005 (acordate personalului contractual bugetar și persoanelor care ocupă funcții de demnitate publică), art. 2 alin. 3 și art. 3 alin. 4 din OG 9/2005 arată doar că în anexele VIII și IX sunt prevăzute indemnizațiile lunare pentru persoanele ce ocupă funcții de demnitate publică alese, numite și asimilate, acestora fără a se indica în mod explicit procentul de majorare al indemnizațiilor.
Drept urmare, în baza prevederilor legale anterior menționate, ale art. 1 alin. 4 din Constituția României care reglementează organizarea starului potrivit "principiului separației și echilibrului puterilor - legislativă, executivă și judecătorească - în cadrul democrației constituționale" și ale art.1 alin.1 din Legea nr. 304/2004 conform cărora "puterea judecătorească se exercită de înalta Curte de Casație și Justiției și de celelalte instanțe judecătorești stabilite de lege", tribunalul va constata întemeiate pretențiile reclamanților pentru plata diferențelor salariale calculate prin luarea în considerare a valorii de referință sectorială pentru funcțiile de demnitate publică alese și numite.
Este de observat că potrivit preambulului nr.OUG27/29.03.2006 privind salarizarea și alte drepturi ale judecătorilor, procurorilor și altor categorii de personal din sistemul justiției a urmărit, între altele, armonizarea grilei de salarizare a acestora cu dispozițiile Legii nr.303/2004 privind statutul judecătorilor și procurorilor "prin care au fost aduse modificări substanțiale ale prevederilor referitoare la cariera judecătorilor și procurorilor cu incidență asupra salarizării". De asemenea, că potrivit art.2 din nr.OUG27/2006, salarizarea și celelalte drepturi ale judecătorilor și procurorilor se stabilesc "ținându-se seama de locul și rolul justiției în statul de drept, de răspunderea, complexitatea și riscurile funcției, de incompatibilitățile și interdicțiile prevăzute de lege pentru aceste categorii de personal", aceste reglementări transpunând în mod evident principiul constituțional al echilibrului puterilor legislativă, executivă și judecătorească.
Cu toate acestea, în Anexa 1 la nr.OUG27/2006 a fost înscrisă o valoare de referință sectorială mai mică decât cea prevăzută pentru funcțiile de demnitate publică, cu consecința diminuării indemnizațiilor magistraților, în disprețul dispozițiilor art.74 alin. 2 din Legea nr.303/2004.
În cauză pârâtul Ministerul Justiției a invocat dispozițiile nr.OUG27/2006 conform cărora valoarea de referință sectorială a fost stabilită la suma de 257 lei, sumă rezultată dintr-o necorelare legislativă, întrucât la data emiterii acestui act normativ valoarea de referință sectorială pentru funcțiile de demnitate publică, alese și numite, era stabilită la valoarea de 312,3 lei, aplicabilă pentru perioada 1.02.2006 - 31. 08.2006.
Deși pârâtul Ministerul Justiție a invocat deciziile pronunțate de Curtea Constituțională în aplicarea art.1 și 2 din nr.OG 137/2000, cu modificările și completările ulterioare, se constată că reclamanții și-au întemeiat acțiunea și pe dispozițiile Codului muncii și Constituției, în ce privește discriminarea, astfel încât în raport de prevederile art. 20 din Constituție, în măsura în care există neconcordanțe între pactele și tratatele privitoare la drepturile fundamentale ale omului, la care România este parte, și legile interne, au prioritate reglementările internaționale, cu excepția cazului în care Constituția sau legile interne conțin dispoziții mai favorabile, sunt aplicabile reglementările internaționale, respectiv prevederile art.14 din Convenția privind drepturile omului și libertățile fundamentale, art.1 din Protocolul nr.1 la această convenție și Protocolul nr. 12 la convenție, ratificat de România prin Legea nr. 103/2006.
Față de cele reținute, având în vedere valoarea de referință sectorială de 2.380.592 lei aplicabilă personalului auxiliar de specialitate la nivelul lunii decembrie 2004, prima instanță a constatat că salariile acestei categorii profesionale trebuiau calculate pe baza valorii de referință sectorială pentru funcțiile de demnitate publică alese și numite, conform celor specificate în dispozitiv, pârâții urmând a fi obligați la plata diferențelor drepturilor salariale în raport de perioada de activitate desfășurată.
Împotriva sentinței sus-menționate, a declarat recurs pârâtul Ministerul Justiției și Libertăților.
În motivarea recursului, pârâtul Ministerul Justiției și Libertăților a arătat, în esență, că acțiunea prin care se solicită acordarea altor drepturi decât cele stabilite prin lege sau acțiunea prin care se tinde la modificarea actelor normative este inadmisibilă, în considerarea principiului separației puterilor în stat, iar pronunțarea unei hotărâri prin care să se acorde drepturi salariale peste cele prevăzute expres de lege a fost considerată de Curtea Constituțională ca depășire a puterii judecătorești. De asemenea, a arătat că nr.OUG 134/1999, aprobată prin Legea nr. 714/2001 nu mai este în vigoare începând cu anul 2003, fiind abrogată implicit prin nr.OUG 177/2002, astfel încât pretențiile reclamanților sunt neîntemeiate.
În consecință, pârâtul Ministerul Justiției și Libertăților a solicitat casarea sentinței recurate și pe fond, respingerea acțiunii.
În drept, cererea de recurs a fost întemeiată pe disp. art. 304 pct. 4, 9 Cod procedură civilă.
Analizând sentința recurată prin prisma actelor și lucrărilor dosarului, precum și a motivelor invocate în recurs, care se încadrează în dispozițiile art. 304 pct. 4, 9 Cod procedură civilă, Curtea reține următoarele:
Astfel, pe de o parte, Curtea apreciază ca fiind judicioase susținerile legate de incidența în cauză a prevederilor art.304 pct. 4 Cod procedură civilă, în sensul că prima instanță a depășit atribuțiile puterii judecătorești.
Pe de altă parte, Curtea constată că în cauză nu ne aflăm în prezența unei discriminări între drepturile salariale ale reclamanților și drepturile salariale ale altor categorii profesionale.
Plecând de la această constatare, trebuie avut în vedere că în cauză sunt incidente și aplicabile constatările din dispozițiile deciziilor nr. 818 - 821/2008 ale Curții Constituționale, potrivit cărora "prevederile art. 1, art. 2 alin. 3 și art. 27 alin. 1 din nr.OG 137/2000, republicată, sunt neconstituționale, în măsura în care din acestea se desprinde înțelesul că instanțele judecătorești au competența să anuleze ori să refuze aplicarea unor acte normative cu putere de lege, considerând că sunt discriminatorii și să le înlocuiască cu norme create pe cale judiciară sau cu prevederi cuprinse în alte acte normative". De asemenea, în cauză sunt incidente și aplicabile constatările din decizia nr. 1325/2008 ale Curții Constituționale, potrivit căreia dispozițiile nr.OG 137/2000 sunt neconstituționale, în măsura în care din acestea se desprinde înțelesul că instanțele judecătorești au competența să anuleze ori să refuze aplicarea unor acte normative cu putere de lege, considerând că sunt discriminatorii și să le înlocuiască cu norme create pe cale judiciară sau cu prevederi cuprinse în alte acte normative.
Or, în cauza de față, obligarea recurentului Ministerul Justiției și Libertăților la plata către reclamanții intimați a diferențelor de drepturi salariale calculate pe baza valorii de referință sectorială pentru funcțiile de demnitate publică și a coeficienților de multiplicare prevăzute de lege, corectate cu evoluția prețurilor de consum pentru perioadele de activitate, ar constitui o adăugare la textul de lege, o încălcare a atribuțiilor conferite puterii judecătorești.
Potrivit dispozițiilor art. 31 din Legea nr. 47/1992 privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale, "Decizia prin care se constată neconstituționalitatea unei legi sau ordonanțe ori a unei dispoziții dintr-o lege sau dintr-o ordonanță în vigoare este definitivă și obligatorie."
Curtea constată că, față de cele reținute, examinarea motivului de recurs întemeiat pe prevederile art. 304 pct. 4 din Codul d e procedură civilă, face de prisos examinarea motivului de recurs întemeiat pe prevederile art. 304 pct. 9 din același cod.
Pentru aceste considerente, Curtea, având în vedere prevederile art. 312 alin. 1 și 2 din Codul d e procedură civilă, va admite recursul declarat de pârâtul Ministerul Justiției și Libertăților și va modifica în parte sentința recurată, în sensul că va respinge, ca nefondată, acțiunea formulată de reclamanți.
Pentru aceste motive,
În numele legii,
DECIDE:
Admite recursul declarat de pârâtul MINISTERUL JUSTIȚIEI ȘI LIBERTĂȚILOR B, prin reprezentant legal, cu sediul,în B,-, sector 5, împotriva sentinței nr. 1156 din 18 mai 2009, pronunțată de Tribunalul Suceava - secția civilă (dosar nr-).
Modifică în parte sentința civilă nr.1156 din 18.05.2009 a Tribunalului Suceava.
Respinge, ca nefondată, acțiunea formulată de reclamanții, și -, în contradictoriu cu pârâții Ministerul Justiției, Tribunalul Suceava și Curtea de Apel Suceava.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 10 decembrie 2009.
Președinte, Judecători, Grefier,
Red.
2 ex. 5.01.2010
jud.fond:,
Președinte:Bratu IleanaJudecători:Bratu Ileana, Mitrea Muntean Daniela, Ciută
