Drepturi salariale ale personalului din justiție. Decizia 1605/2009. Curtea de Apel Suceava
| Comentarii |
|
Dosar nr- - drepturi salariale
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL SUCEAVA
SECȚIA CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
DECIZIA NR. 1605
Ședința publică din data de 10 decembrie 2009
PREȘEDINTE: Bratu Ileana
JUDECĂTOR 2: Mitrea Muntean Daniela
JUDECĂTOR 3: Maierean
Grefier
Pe rol judecarea recursurilor declarate de pârâții: MINISTERUL JUSTIȚIEI ȘI LIBERTĂȚILOR, cu sediul în B,-, sector 5 și MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE - prin DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE A JUDEȚULUI S, cu sediul în municipiul S,-, prin reprezentanți legali, împotriva sentinței nr. 1786 din 16 octombrie 2009, pronunțată de Tribunalul Suceava - secția civilă (dosar nr-).
La apelul nominal au lipsit reprezentanții recurenților, reprezentanții pârâților Tribunalul Suceava, Curtea de Apel Suceava și reclamanții intimați:, și -.
Procedura este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei după care, instanța constatând recursurile în stare de judecată, a rămas în pronunțare.
După deliberare,
CURTEA
Asupra recursurilor de față, constată:
Prin cererea adresată Curții de Apel Suceava și înregistrată sub nr- reclamanții, toți cu domiciliul ales la Judecătoria Suceava în contradictoriu cu pârâții MINISTERUL JUSTIȚIEI B, CURTEA DE APEL SUCEAVA, TRIBUNALUL SUCEAVA, MINISTERUL ECONOMIEI ȘI FINANȚELOR B, DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE A JUDEȚULUI S au solicitat obligarea pârâților la plata diferențelor de salarii rezultate din aplicarea în favoarea reclamanților a majorărilor salariale cumulate în cuantum total de 18% lunar în raport cu luna decembrie 2007 începând cu data de 1.04.2008 până la zi și în continuare pentru viitor reactualizate cu rata inflației.
În motivarea acțiunii arată reclamanții că prin OG10/2007, OG16/2007 și OG27/2007 Guvernul României a dispus majorarea salariului începând cu data de 1 ianuarie 2007 tuturor demnitarilor, funcționarilor publici și salariaților contractuali ai statului, cu excepția magistraților, judecătorilor de la curțile de apel, tribunale și judecătorii și a procurorilor de pe lângă instanțele aferente.
Singurii magistrați care au primit majorările salariale (asemenea tuturor celorlalți judecători ai statului) de la 1 ianuarie 2007 sunt judecătorii Înaltei Curți de Casație și Justiție, Procurorul General al României și adjuncții săi și judecătorii Curții Constituționale.
Ori prin aceste dispoziții a fost stabilită o discriminare în domeniul salarizării judecătorilor de la judecătorii, tribunale și curți de apel, fiind încălcate atât dispozițiile constituționale cât și dispozițiile Codului muncii și ale OG nr. 137/2000 privind prevenirea și sancționarea tuturor formelor de discriminare.
În drept au fost invocate dispozițiile art. 16 și 20 din Constituția României, decizia 447 din 15.09.2005 a Curții Constituționale, art. 1 și următoarele din OG137/2000, art. 5 din Codul Muncii, art. 14 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, OG10, 16, 27/2007 și Legea 232/2002.
Prin întâmpinare pârâtul Ministerul Justiției a solicitat respingerea acțiunii ca nefondată cu motivarea că salarizarea diferențiată a diferitelor categorii profesionale este o opțiune a legiuitorului și nu poate constitui un motiv de a se reține un tratament discriminatoriu.
De asemenea se arată că reglementarea prin lege sau alt act normativ a unor drepturi în favoarea unor persoane excede cadrului legal stabilit prin OG137/2000.
Se mai arată că magistrații au fost singurele categorii profesionale care au beneficiat de creșteri salariale substanțiale în anul 2006 și 2007 și aceasta a fost rațiunea pentru care nu s-au mai acordat alte majorări salariale în cursul anului 2007, iar între situația magistraților și a celorlalte categorii din sectorul bugetar nu se poate vorbi de o "analogie".
Prin întâmpinare Ministerul Economiei și Finanțelor a invocat excepția lipsei calității procesuale pasive arătând că raportul juridic este unul tipic de dreptul muncii în conținutul căruia intră drepturi și obligații numai pentru angajator și angajat și că elaborarea unei eventuale proiecte de rectificare bugetară pentru drepturi salariale cu acest titlu aparține ordonatorului principal de credite, Ministerul Justiției, conform procedurii prevăzute de lege.
Asupra excepției invocate de Ministerul Economiei și Finanțelor, instanța a reținut că aceasta nu este dată în cauză câtă vreme, în conformitate cu dispozițiile art. 19 din Legea 500/2002 privind finanțele publice, Ministerul Economiei și Finanțelor ordonează acțiunile ce sunt în responsabilitatea Guvernului cu privire la sistemul bugetar și anume: pregătirea proiectelor legilor bugetare anuale, ale legilor de rectificare și ale legilor privind aprobarea contului general anual de execuție, iar potrivit art. 3 alin. 1 pct. 2 din HG 208/2005, Ministerul Economiei și Finanțelor este cel care are ca atribuții elaborarea proiectului bugetului de stat, precum și proiectul legii de rectificare a bugetului de stat, operând rectificările corespunzătoare.
În lipsa aprobării rectificării bugetului cu sumele necesare și alimentării cu fonduri a conturilor Ministerului Justiției de către Ministerul Economiei și Finanțelor, cel dintâi ar fi practic în imposibilitate de achite sumele la care a fost obligat prin prezenta sentință.
În situația în care nu ar fi obligat și Ministerul Economiei și Finanțelor să rectifice bugetul cu sumele necesare reparării prejudiciului suferit de reclamanți, hotărârea judecătorească ar fi lipsită de una dintre cele mai importante funcții ale sale, respectiv puterea executorie.
Curtea de Apel Suceava prin încheierea nr. 60 din 5 februarie 2009 scos cauza de pe rol și a trimis-o spre competentă soluționare Tribunalului Suceava - secția civilă.
Astfel cauza a fost înregistrată pe rolul acestei instanțe la data de 12.02.2009 sub același număr.
Soluționând cauza, Tribunalul Suceava prin sentința civilă nr. 718 din 31.023.2009 Tribunalul Suceavaa respins excepția lipsei calității procesuale pasive invocată de Ministerul Economiei și Finanțelor ca nefondată și a admis acțiunea, obligând ca urmare pârâții să plătească reclamanților diferențele salariale rezultate din aplicarea în favoarea lor a majorărilor salariale cumulate total de 18% lunar, în raport cu luna decembrie 2007, începând cu data pronunțării sentinței, precum și pe viitor, reactualizate cu rata inflației începând de la data scadenței și până la data plății efective.
Împotriva acestei sentințe au formulat recurs pârâții Ministerul finanțelor Publice prin direcția Generală a Finanțelor Publice S și Ministerul Justiției și Libertăților și reclamanții, recursuri ce au făcut obiectul dosarului nr-.
Pârâtul Ministerul Finanțelor Publice și-a motivat recursul pe faptul că instanța de fond a respins în mod greșit excepția lipsei calității procesuale pasive a sa, el neavând competența de a elabora proiecte de rectificare a bugetului, această competență revenindu-i ordonatorului principal de credite, în speță Ministerului Justiției.
Ministerul Justiției și Libertăților a adus critici pe fondul sentinței, în special cu privire la fundamentul juridic al pretențiilor reclamanților.
Reclamanții prin cererea de recurs au arătat că deși instanța le-a admis acțiunea în totalitate, fiind investită cu o cerere vizând obligarea pârâților la plata diferențelor salariale rezultate din aplicarea în favoarea lor a majorărilor salariale cumulate în cuantum total de 18% în raport cu luna decembrie 2007, începând cu data de 1 aprilie 2008 până la zi și în continuare pentru viitor, reactualizate cu rata inflației, totuși le-a acordat sus - menționatele drepturi pentru o perioada mai mică decât cea solicitată, adică începând cu data pronunțării sentinței, 31 martie 2009, în loc de 1 aprilie 2008.
Curtea de Apel Suceava, prin decizia nr. 989 din 07.07.2009, a admis recursurile formulate și a trimis cauza spre rejudecare acestei instanțe. Instanța de recurs a motivat casarea pe faptul că nu a fost motivată dispoziția privind reactualizarea diferențelor salariale "începând cu data scadenței și până la data plății efective", dispoziție care, față de caracterul de prestație periodică a pretențiilor reclamanților, este de natură a împiedica punerea în executare a hotărârii.
Astfel cauza a fost reînregistrată pe rolul acestei instanțe la data de 17.07.2009 sub nr-.
Prin sentința nr. 1786/16.10.2009 a Tribunalului Suceava - secția civilă, pronunțată în dosarul nr- (astfel cum a fost îndreptată prin încheierea Ședinței Camerei de Consiliu din 23.10.2009, pronunțată în dosarul nr-), s-a respins excepția lipsei calității procesuale pasive invocată de Ministerul Economiei și Finanțelor, ca nefondată.
S-a admis acțiunea având ca obiect "drepturi bănești" privind pe reclamanții, în contradictoriu cu pârâții MINISTERUL JUSTIȚIEI B, CURTEA DE APEL SUCEAVA, TRIBUNALUL SUCEAVA, MINISTERUL ECONOMIEI ȘI FINANȚELOR B, DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE A JUDEȚULUI
Pârâții au fost obligați să plătească reclamanților diferențele salariale rezultate din aplicarea în favoarea lor a majorărilor salariale cumulate total de 18% lunar, în raport cu luna decembrie 2007, începând cu data de 01.04.2008 și până la data pronunțării sentinței, precum și pe viitor, reactualizate cu rata inflației începând de la data scadenței și până la data plății efective.
Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut următoarele:
În ceea ce privește excepția lipsei calității procesuale pasive invocată de Ministerul Finanțelor Publice, a reținut că Ministerul Finanțelor Publice, potrivit art.19 alin.1 din Legea nr. 500/2002, are atribuții în ceea ce privește pregătirea proiectelor legilor bugetare anuale, ale legilor de rectificare, precum și ale legilor privind aprobarea contului general anual de execuție.
Potrivit art.3 din nr.OG22/2002 " în procesul executării sumelor datorate de către instituțiile publice în baza unor titluri executorii, trezoreria statului poate efectua numai operațiuni privind plăti dispuse de către ordonatorii de credite, în limita creditelor bugetare și a destinațiilor aprobate potrivit legii".
De aici rezultă că nici unul din pârâți nu poate achita sumele prevăzute în titlurile executorii dacă prin legea bugetului nu s-au prevăzut asemenea sume. Or, Ministerul Finanțelor Publice este cel care are ca principală atribuție asigurarea sumelor necesare achitării de către ordonatorii de credite din domeniul bugetar a sumelor ce reprezintă drepturi salariale, inclusiv a celor prevăzute în titlurile executorii. De aceea, prima instanță a constatat că acest pârât are calitate procesuală pasivă.
Pe fondul cauzei, prima instanță a considerat cererea reclamanților ca fiind întemeiată pentru următoarele motive:
Potrivit OG137/2000 privind prevenirea și sancționarea tuturor formelor de discriminare, prin discriminare se înțelege "orice deosebire, excludere sau preferință, pe bază de rasă, naționalitate - precum și orice alt criteriu care are ca scop sau efect restrângerea, înlăturarea recunoașterii, folosinței sau exercitării, în condiții de egalitate, a drepturilor omului și a libertăților fundamentale sau a drepturilor recunoscute de lege în domeniul politic, economic, social și cultural sau în orice alte domenii ale vieții publice".
În conformitate cu dispozițiile art. 1 din același act normativ, "Exercitarea drepturilor enunțate în cuprinsul prezentului articol privește persoane aflate în situații comparabile".
OG 10/2007 în art. 1 prevede majorarea în 3 etape a salariilor de bază, printre alte categorii și personalului care ocupă funcții de demnitate publică potrivit anexelor II și III din Legea 154/1998 (președinte, vicepreședinte, președinte de secție, judecător la Înalta Curte de Casație și Justiție, procuror general, prim-adjunct al procurorului general, adjunct al procurorului general și președintele și judecătorii Curții Constituționale) după cum urmează: cu 5% începând cu data de 1 ianuarie 2007 față de nivelul din luna decembrie 2006; cu 2% începând cu data de 1 aprilie 2007, față de nivelul din luna martie 2007; cu 11% începând cu data de 1 octombrie 2007, față de nivelul din luna septembrie 2007.
De la aplicarea acestor prevederi au fost excluși așadar celelalte categorii de magistrați, respectiv judecătorii de la judecătorii, tribunale și curți de apel.
Că între magistrații care au beneficiat de majorările salariale conform OG 7/2007 și celelalte categorii de magistrați menționate anterior există o situație comparabilă, rezultă fără putință de tăgadă, din dispozițiile Legii 303/2004 privind Statutul judecătorilor și procurorilor și ale Legii 304/2004 privind organizarea judiciară.
Astfel, în conformitate cu dispozițiile art. 1 din Legea 304/2004, "Puterea judecătorească se exercită de Înalta Curte de Casație și Justiție și de celelalte instanțe judecătorești stabilite de lege".
În conformitate cu dispozițiile art. 2 din Legea 304/2004 justiția se realizează prin următoarele instanțe judecătorești: Înalta Curte de Casație și Justiție, curți de apel, tribunale specializate, instanțe militare, judecătorii.
De asemenea, în conformitate cu dispozițiile art. 1 din Legea 303/2004 "Magistratura este activitatea judiciară desfășurată de judecători în scopul înfăptuirii justiției și de procurori în scopul apărării intereselor generale ale societății, a ordinii de drept, precum și a drepturilor și libertăților cetățenilor".
Acordarea diferențiată a acestor majorări salariale nu își are explicația nici în atribuțiile diferite ale magistraților și aceasta cu atât mai mult cu cât ele au avut în vedere deprecierea monedei naționale și scăderea nivelului de trai datorită inflației și nicidecum atribuțiile specifice fiecărei funcții în parte.
Nu pot fi primite apărările pârâtului Ministerul Justiției în sensul că eventualele "discriminări" cauzate de legiuitor nu ar face obiectul OG137/2000 câtă vreme în speță, prin acordarea diferențiată a majorărilor salariale prevăzute de OG10/2007 se încalcă prevederile art. 5 alin. 1 și 3 din Codul muncii.
De altfel, Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării s-a pronunțat în mod constant în sensul că și reglementarea diferită dată prin acte normative asupra drepturilor cuvenite acelorași categorii profesionale poate constitui un act de discriminare.
A mai invocat pârâtul Ministerul Justiției că neacordarea majorărilor salariale prevăzute de OG10/2007 și celorlalte categorii de magistrați s-a datorat majorărilor salariale substanțiale de care aceștia au beneficiat în 2006 și 2007.
Ori, nici această apărare nu poate fi primită de instanță întrucât judecătorii și magistrații asistenți de la Înalta Curte de Casație și Justiție au beneficiat de aceleași majorări salariale prin OG27/2006 și cu toate acestea au beneficiat și de majorările prevăzute de OG10/2007.
Nu este justificată nici susținerea Ministerul Justiției și Libertăților că prin admiterea acțiunii în afara unei legi care să prevadă expres dreptul pretins nu putem vorbi de discriminare, întrucât discriminarea poate proveni nu doar din fapte ale unor persoane, inclusiv instituții publice sau stat, ci și din acte juridice, chiar acte normative, ce instituie un regim discriminatoriu pentru anumite persoane față de altele ce prestează o activitate cel puțin comparabilă. Un asemenea tratament inegal ca cel menționat mai sus este discriminatoriu atât timp cât nu are la bază motive temeinice sau așa cum prevede art.1 din protocolul 1 (adițional) la Convenția Europeană a Drepturilor Omului nu se întemeiază pe motive de utilitate publică.
Pentru aceste considerente, în temeiul art. 281 și următoarele din Codul muncii, tribunalul a admis acțiunea și a obligat pârâții să plătească reclamanților diferențele salariale rezultate din aplicarea în favoarea lor a majorărilor salariale cumulate total de 18% lunar, în raport cu luna decembrie 2007, începând cu data pronunțării sentinței, precum și pe viitor, reactualizate cu rata inflației începând de la data scadenței și până la data plății efective.
În ceea ce privește obligația pârâților de a plăti sumele reactualizate cu rata inflației începând de la data scadenței și până la data plății efective aceasta este întemeiată, întrucât potrivit art.1073 cod civil " creditorul are dreptul de a dobândi îndeplinirea exactă a obligației, și în caz contrar are dreptul la dezdăunare", iar potrivit art. 1082 Cod civil debitorul poate fi osândit la daune interese, acestea putând cuprinde așa cum reiese din prevederile art. 1084 Cod civil "pierderea ce a suferit și beneficiul de care a fost lipsit".
Ori reclamanții prin neplata de către pârâți a sumelor de mai sus la scadență, adică la data când aceste drepturi trebuiau achitate, anume data de 10 lunii următoare pentru luna anterioară, începând cu drepturile aferente lunii aprilie 2008 ce trebuiau achitate pe data de 10 mai 2008, au suferit o pierdere ce constă în rata inflației pentru perioada aferentă. Astfel ca urmare a inflației reclamanții au suferit o pierdere prin aceea că nu pot achiziționa la data plății aceiași cantitate de bunuri pe care ar fi putut-o achiziționa la data scadenței, datorită scumpirii bunurilor între data scadenței și data plății efective.
În acest sens sunt și prevederile art. 161 alin.4) din Codul Muncii (legea nr. 53/2003) care prevăd că "întârzierea nejustificată a plății salariului sau neplata acestuia poate determina obligarea angajatorului la plata de daune - interese pentru repararea prejudiciului produs salariatului".
Ca urmare, prima instanță a apreciat că în vederea reparării prejudiciului efectiv suferit este necesar ca sumele datorate de către pârâți reclamanților să fie actualizate în funcție de indicele de inflație, începând cu data scadenței și până la plata efectivă.
Totodată, prima instanță a considerat că reclamanții sunt îndreptățiți la sumele de mai sus și pentru viitor, atât timp cât aceștia prestează aceiași muncă, având în vedere că drepturile de mai sus au caracter periodic, anume lunar și se impun a fi achitate și pentru viitor. Dacă s-ar proceda altfel, reclamanții ar putea fi puși în situația de a suferi noi prejudicii, iar pârâții să suporte în continuare daunele - interese pretinse de aceștia.
Împotriva sentinței sus-menționate, au declarat recurs pârâții Ministerul Justiției și Libertăților și Ministerul Finanțelor Publice - Agenția Națională de Administrare Fiscală - Direcția Generală a Finanțelor Publice a Județului
În motivarea recursului său, pârâtul Ministerul Justiției și Libertăților a arătat, în esență, că prima instanță a depășit atribuțiile puterii judecătorești și și-a arogat atribuții de legiferare, iar obligarea sa și a celorlalți pârâți la plata despăgubirilor reprezentând pierderea de salariu ca urmare a neindexării salariului reclamantei pe anul 2007, constituie o adăugare la textul de lege, o încălcare a atribuțiilor conferite puterii judecătorești. A invocat deciziile Curții Constituționale nr. 820/03.07.2008 și nr. 1325/04.12.2008. De asemenea, a arătat că pronunțarea unei hotărâri prin care să se acorde drepturi salariale peste cele prevăzute expres de lege, a fost considerată de Curtea Constituțională ca depășire a puterii judecătorești, invocând în acest sens decizia pronunțată în ședința din 27 mai 2009, prin care Curtea Constituțională a constatat existența unui conflict juridic de natură constituțională între autoritatea judecătorească, pe de o parte, și Parlamentul României și Guvernul României, pe de altă parte.
Pârâtul recurent Ministerul Justiției și Libertăților a mai arătat că sentința recurată este nelegală, întrucât creșterile salariale acordate intimaților reclamanți în 2006 prin mărirea coeficienților de salarizare, cât și în anul 2007 prin acordarea unor noi drepturi salariale depășesc nu doar rata inflației, ci și media creșterilor salariale care s-au acordat în sectorul bugetar. De asemenea, motivarea instanței în sensul că judecătorii Înaltei Curți de Casație și Justiție ar fi beneficiari ai majorărilor prevăzute de OG10/2007 este eronată, întrucât dispozițiile privind salarizarea președintelui, vicepreședintelui, președinților de secții și judecătorilor Înaltei Curți de Casație și Justiție, cuprinse în Legea nr. 154/1998 privind sistemul de stabilire a salariilor de bază în sectorul bugetar și a indemnizațiilor pentru persoane care ocupă funcții de demnitate publică, cu modificările și completările ulterioare, au fost abrogate prin OUG27/2006.
Pârâtul recurent Ministerul Justiției și Libertăților precizat că reglementarea numai pentru celelalte categorii profesionale, cu venituri în mod cert mai scăzute și aflate așadar într-o situație obiectiv diferită față de magistrați, a unor majorări salariale treptate în cursul anului 2007, destinate să acopere creșterea inflației ori să o mențină în limitele prognozate, nu plasează magistrații într-o stare de discriminare, nu încalcă principiul constituțional al egalității în fața legii și nu nesocotește obligația statului privind garantarea independenței puterii judecătorești prin asigurarea remunerației adecvate a magistraților.
În consecință, pârâtul recurent Ministerul Justiției a solicitat casarea sentinței recurate, iar pe fond respingerea cererii de chemare în judecată ca neîntemeiată.
În drept, cererea de recurs a fost întemeiată pe disp. art. 304 pct. 4, 9 coroborat cu art. 312 Cod procedură civilă.
În motivarea recursului, pârâtul Ministerul Finanțelor Publice - Agenția Națională de Administrare Fiscală - Direcția Generală a Finanțelor Publice a Județului Sar eiterat excepția lipsei calității sale procesuale pasive, motivat de faptul că obiectul acțiunii vizează plata unor sume de bani reprezentând majorări salariale, raportul juridic dedus judecății fiind unul tipic de dreptul muncii, în conținutul căruia intră drepturi și obligații numai pentru angajator și angajat. Ministerul Finanțelor Publice nu are calitatea de ordonator principal de credite, acestuia nerevenindu-i potrivit legii decât obligația de aprobare a statelor astfel întocmite de ordonatorii de credite. Competența elaborării unor eventuale proiecte de rectificare bugetară aparține ordonatorului principal de credite, conform procedurii prevăzute de lege, iar acest atribut nu poate fi extins asupra
În consecință, pârâtul recurent Ministerul Finanțelor Publice - Agenția Națională de Administrare Fiscală - Direcția Generală a Finanțelor Publice a Județului Sas olicitat modificarea sentinței recurate, în sensul admiterii excepției lipsei calității sale procesuale pasive și respingerii acțiunii față de acesta.
În drept, cererea de recurs a fost întemeiată pe disp. art. 304 pct. 9, art. 304/1 Cod procedură civilă.
Analizând sentința recurată prin prisma actelor și lucrărilor dosarului, precum și a motivelor invocate în recurs, care se încadrează în dispozițiile art. 304 pct. 4, 9 Cod procedură civilă, Curtea constată că ambele recursuri sunt nefondate.
În ceea ce privește recursul declarat de pârâtul Ministerul Justiției și Libertăților, Curtea reține următoarele:
În cauză nu pot fi reținute susținerile privind depășirea atribuțiilor puterii judecătorești, întrucât instanța de fond a analizat acțiunea reclamanților în raport de prevederile nr.OG 137/2000 privind prevenirea și sancționarea tuturor formelor de discriminare, cu modificările și completările ulterioare, în raport de prevederile art. 5 al. 1, 3 din Codul muncii și în raport de prevederile art. 1 din protocolul 1 (adițional) la Convenția Europeană a Drepturilor Omului.
Este adevărat că prin decizia nr. 838 din 27 mai 2009, Curtea Constituțională a constatat existența unui conflict juridic de natură constituțională între autoritatea judecătorească, pe de o parte, și Parlamentul României și Guvernul României, pe de altă parte.
atribuției prevăzute de art. 146 lit. e din Constituție cu efectuarea de către Curtea Constituțională a unui control de legalitate/constituționalitate asupra hotărârilor judecătorești, transformând Curtea într-o instanță de control judiciar, ar echivala cu o deturnare a dispozițiilor constituționale privind soluționarea conflictelor juridice și o încălcare flagrantă a competenței Curții Constituționale.
Curtea a statuat și cu alte ocazii că, potrivit competențelor sale care sunt expres și limitativ prevăzute de art. 146 din Constituție și de Legea nr. 47/1992, nu este competentă să cenzureze legalitatea unor hotărâri judecătorești sau să constate că acestea sunt lipsite de efecte juridice (decizia nr. 988 din 1.2008).
În prezenta cauză, în mod corect a reținut prima instanță că prin nr.OG 10/2007 s-a prevăzut că președintele, vicepreședintele, președintele de secție, precum și judecătorii de la Înalta Curte de Casație și Justiție, procurorul general, prim-adjunctul procurorului general, adjunctul procurorului general, președintele și judecătorii Curții Constituționale beneficiază de majorarea în 3 etape a salariilor de bază, după cum urmează: 5% începând cu data de 1 ianuarie 2007 față de nivelul din luna decembrie 2006; 2% începând cu data de 1 aprilie 2007, față de nivelul din luna martie 2007; 11% începând cu data de 1 octombrie 2007, față de luna septembrie 2007. De la aplicarea acestor prevederi au fost excluși ceilalți magistrați, care se află în situații comparabile.
De altfel, Consiliul Superior al Magistraturii, în calitate de garant al independenței judecătorului, conform dispozițiilor Legii nr. 317/2004, cu actul nr. 21/C din 31 ianuarie 2007, care figurează pe site-ul său, califică această măsură ca fiind un tratament diferențiat nejustificat, iar "eliminarea dintre categoriile salariaților bugetari care beneficiază de majorarea ori indexarea salariilor în anul 2007 judecătorilor și procurorilor constituie o eroare sau omisiune involuntară".
Potrivit art. 35 din nr.OUG 27/2006, s-a stabilit în mod imperativ faptul că drepturile salariale prevăzute în acest act normativ vor fi actualizate prin aplicarea indexărilor acordate în conformitate cu prevederile legale. Este adevărat că aceste dispoziții nu se mai regăsesc în Legea nr. 45/2007, de aprobare a nr.OUG 27/2006, dar din moment ce majorările au fost acordate în mod discriminatoriu doar judecătorilor instanței supreme, conform nr.OUG 10/2007, fiind reglementate și pentru alte categorii de personal din sistemul justiției, respectiv prin art. 27 din nr.OG 8/2007 pentru salarizarea personalului auxiliar al instanțelor de judecată, aprobată prin Legea nr. 247/2007, în mod corect s-a reținut discriminarea.
Astfel, articolul 1 din OG10/2007 prevede majorarea în 3 etape a salariilor de bază, personalului bugetar salarizat potrivit OG 24/2000 privind sistemul de stabilire a salariilor de bază pentru personalul contractual din sectorul bugetar și personalului salarizat potrivit anexelor II și III din Legea 154/1998 privind sistemul de stabilire a salariilor de bază din sectorul bugetar și a indemnizațiilor pentru persoane care ocupă funcții de demnitate publică după cum urmează: cu 5% începând cu data de 1 ianuarie 2007 față de nivelul din luna decembrie 2006; cu 2% începând cu data de 1 aprilie 2007, față de nivelul din luna martie 2007; cu 11% începând cu data de 1 octombrie 2007, față de nivelul din luna septembrie 2007.
Potrivit disp. art. 1 din OG 16/2007, "În anul 2007, valoarea de referință sectorială prevăzută în anexele 1 și 2 din Legea 495/2004 privind salarizarea și alte drepturi bănești ale personalului din administrația centrală a Ministerului Afacerilor Externe și de la misiunile diplomatice, oficiile consulare și institutele culturale românești din străinătate - se majorează în 3 etape, după cum urmează:
a) cu 2,5% începând cu 1 ianuarie 2007, față de nivelul din luna decembrie 2006;
b) cu 2,5% începând cu data de 1 aprilie 2007, față de nivelul din luna martie 2007;
c) cu 8% începând cu data de 1 octombrie 2007, față de nivelul din luna septembrie 2007."
Prin OG 27/2007 privind creșterile salariale ce se vor acorda în anul 2007 la Curtea de Conturi a României se prevede, de asemenea majorarea în aceleași trei etape cu procente de 2%, 5%, respectiv 11% a coeficienților de multiplicare prevăzuți pentru controlorul financiar.
Curtea constată că aceste majorări salariale nu au fost stabilite în considerarea condițiilor specifice de numire, funcționare și eliberare din funcție sau mai ales a atribuțiilor profund diferite pe care le au anumite categorii de persoane. În astfel de cazuri, legiuitorul poate stabili drepturi diferite, drepturi care sunt indisolubil legate de rolul, răspunderea, complexitatea și privațiunile inerente fiecărei funcții în parte și fără ca prin aceasta să se aducă atingere principiului egalității reglementat de art. 16 din Constituție și de reglementările internaționale.
Reclamanții au calitatea de magistrați și nu au beneficiat de aceste majorări salariale, în timp ce celelalte categorii de salariați ai statului sus-menționate menționate, au beneficiat de aceste majorări.
Majorările salariale acordate prin OG10/2007, OG16/2007 și OG27/2007 nu au avut însă în vedere atribuțiile specifice fiecărei funcții în parte, ci deprecierea monedei naționale și scăderea nivelului de trai ca urmare a inflației, efectele negative ale acestora fiind resimțite de către fiecare salariat al statului și nu numai de categoriile care au beneficiat de aceste majorări.
Din acest motiv, Curtea nu poate aprecia că suportarea creșterii inflației se răsfrânge în mod diferit asupra magistraților față de alte categorii de personal.
De asemenea, Curtea constată că împrejurarea că sunt singurele categorii profesionale care au beneficiat de creșteri substanțiale atât în anul 2006, cât și în anul 2007, nu poate conduce la concluzia că efectele negative ale deprecierii monedei naționale și scăderii nivelului de trai ca urmare a inflației, nu sunt resimțite și de către reclamanți.
Astfel, atât din analiza nr.OG 27/2006 aprobată prin Legea nr. 45/2007, cât și a Hotărârii Guvernului nr. 232/2005 privind aprobarea strategiei de reformă a sistemului judiciar pe perioada 2005 - 2007 și a Planului de acțiune pentru implementarea strategiei, s-a prevăzut, chiar în expunerea de motive, asigurarea salarizării adecvate și nediscriminatorii a judecătorilor și procurorilor, fiind avute în vedere hotărârile pronunțate atât de instanțele de judecată, dar și cele ale Consiliului Național pentru Combaterea Discriminării, prin care s-a constatat existența unei discriminări directe, în ce privește acordarea sporului de corupție de 30%, respectiv 40%, dar și a sporului de vechime. Edificatoare în acest sens sunt și hotărârile pronunțate ca urmare a recursului promovat în interesul legii, respectiv decizia nr. VI din 15 ianuarie 2007 Înaltei Curți de Casație și Justiție - constituită în Secții Unite, prin care s-a stabilit că "în aplicarea nediscriminatorie a dispozițiilor art. 11 alin. 1 din nr.OUG 177/2002 privind salarizarea și alte drepturi ale magistraților, precum și a art. 28 din nr.OUG 43/2002, modificat prin nr.OUG 24/2004, aprobată prin nr. 601/2004, drepturile salariale prevăzute de aceste texte se cuvin tuturor magistraților", precum și decizia nr. XXXVI din 7.05.2007 a instanței supreme în aceeași compunere, prin care s-a stabilit că, în aplicarea dispozițiilor art. 33 alin. 1 din Legea nr. 50/1996, în raport de prevederile nr.OG 83/2000, art. 50 din nr.OUG 177/2000, judecătorii, procurorii și ceilalți magistrați beneficiau și de sporul pentru vechime în muncă, în cuantumul prevăzut de lege, constatându-se ca fiind incidente dispozițiile Legii nr. 137/2000, prin încălcarea principiului egalității în drepturi, prin menținerea sporului de vechime doar pentru personalul auxiliar și alte categorii de salariați.
Așadar, criticile formulate pe fondul cauzei privind nelegalitatea sentinței și nici cele privind creșterile salariale acordate în cursul anilor 2006, 2007, care în opinia recurentului Ministerul Justiției ar fi depășit rata inflației sau celelalte creșteri salariale acordate în sectorul bugetar, sunt neîntemeiate, Curtea apreciind că discriminările existente în domeniul salarizării magistraților nu pot fi înlocuite cu alte discriminări, respectiv cum ar fi aceea de neacordare a indexărilor pentru anul 2007, atât în raport de celelalte categorii de personal din sistemul justiției, dar și în raport de ceilalți salariați.
În condițiile în care prin majorările salariale acordate prin OG10/2007, OG16/2007 și OG27/2007 nu au fost avute în vedere atribuțiile specifice fiecărei funcții în parte, ci deprecierea monedei naționale și scăderea nivelului de trai, resimțite de fiecare categorie profesională, indiferent de nivelul salariului sau de creșterile salariale de care ar fi beneficiat, Curtea constată că în mod corect prin hotărârea primei instanțe au fost acordate reclamanților creșterile salariale solicitate.
Nu este justificată nici susținerea pârâtului recurent Ministerul Justiției și Libertăților că reglementarea numai pentru celelalte categorii profesionale, cu venituri în mod cert mai scăzute și aflate așadar într-o situație obiectiv diferită față de magistrați, a unor majorări salariale treptate în cursul anului 2007, destinate să acopere creșterea inflației ori să o mențină în limitele prognozate, nu plasează magistrații într-o stare de discriminare, nu încalcă principiul constituțional al egalității în fața legii și nu nesocotește obligația statului privind garantarea independenței puterii judecătorești prin asigurarea remunerației adecvate a magistraților.
Aceasta, întrucât discriminarea poate proveni nu doar din fapte ale unor persoane, inclusiv instituții publice sau stat, ci și din acte juridice, chiar acte normative, ce instituie un regim discriminatoriu pentru anumite persoane față de altele ce prestează o activitate cel puțin comparabilă. Un asemenea tratament inegal ca cel menționat mai sus este discriminatoriu, atât timp cât nu are la bază motive temeinice sau așa cum prevede art.1 din protocolul 1 (adițional) la Convenția Europeană a Drepturilor Omului nu se întemeiază pe motive de utilitate publică.
Deși pârâtul recurent Ministerul Justiției și Libertăților a invocat deciziile nr. 820/03.07.2008 și nr. 1325/04.12.2008 ale Curții Constituționale, Curtea constată că reclamanții intimați nu și-au întemeiat acțiunea doar pe dispozițiile prevăzute de OUG137/2000, ci au invocat și art. 16, 20 din Constituția României, decizia 447/15.09.2005 a Curții Constituționale, art. 5 din Codul muncii, art. 14 din Convenția pentru Apărarea Drepturilor Omului și a Libertăților Fundamentale, OG10, 16, 27 din 2007 și Legea nr. 232/2007, care sunt incidente în cauză.
Astfel, acordarea indexărilor salariale constituie o măsură de protecție socială a muncii, garantată prin dispozițiile art. 53 din Constituția României, art. 155 din Codul muncii, art. 1 din Protocolul 1 la CEDO și justificată de necesitatea atenuării efectelor inflației, prin corelarea salariului real cu cel nominal.
Potrivit art. 16 al. 1 din Constituția României, "Cetățenii sunt egali în fața legii și a autorităților publice, fără privilegii și fără discriminări", iar potrivit art. 53 al. 1 din Constituția României, "Exercițiul unor drepturi sau al unor libertăți poate fi restrâns numai prin lege și numai dacă se impune, după caz, pentru: apărarea securității naționale, a ordinii, a sănătății ori a moralei publice, a drepturilor și a libertăților cetățenești; desfășurarea instrucției penale; prevenirea consecințelor unei calamități naturale, ale unui dezastru ori ale unui sinistru deosebit de grav."
Articolul 5 din Legea nr. 53/2003 ( Codul muncii ) prevede că:
"(1) În cadrul relațiilor de muncă funcționează principiul egalității de tratament față de toți salariații și angajatorii.
(2) Orice discriminare directă sau indirectă față de un salariat, bazată pe criterii de sex, orientare sexuală, caracteristici genetice, vârstă, apartenență națională, rasă, culoare, etnie, religie, opțiune politică, origine socială, handicap, situație sau responsabilitate familială, apartenență ori activitate sindicală, este interzisă.
(3) Constituie discriminare directă actele și faptele de excludere, deosebire, restricție sau preferință, întemeiate pe unul sau mai multe dintre criteriile prevăzute la alin. (2), care au ca scop sau ca efect neacordarea, restrângerea ori înlăturarea recunoașterii, folosinței sau exercitării drepturilor prevăzute în legislația muncii.
(4) Constituie discriminare indirectă actele și faptele întemeiate în mod aparent pe alte criterii decât cele prevăzute la alin. (2), dar care produc efectele unei discriminări directe", iar art. 6 al. 1 din aceeași lege prevede că "Orice salariat care prestează o muncă beneficiază de condiții de muncă adecvate activității desfășurate, de protecție socială, de securitate și sănătate în muncă, precum și de respectarea demnității și a conștiinței sale, fără nici o discriminare."
De asemenea, art. 14 din Convenția pentru Apărarea Drepturilor Omului și a Libertăților Fundamentale, cu referire la art. 1 din Protocolul nr. 1 la Convenție, (ratificată prin Legea nr. 30/1994, publicată în Of. partea I nr. 135 din 31 mai 1994), prevede că "Exercitarea drepturilor și libertăților recunoscute de prezenta convenție trebuie să fie asigurată fără nici o deosebire bazată, în special, pe sex, rasă, culoare, limbă, religie, opinii politice sau orice alte opinii, origine națională sau socială, apartenență la o minoritate națională, avere, naștere sau orice altă situație."
În condițiile în care prin majorările salariale acordate prin OG10/2007, OG16/2007 și OG27/2007 nu au fost avute în vedere atribuțiile specifice fiecărei funcții în parte, ci deprecierea monedei naționale și scăderea nivelului de trai, resimțite de fiecare categorie profesională, Curtea apreciază că prin neacordarea creșterilor salariale solicitate de către reclamanții intimați, s-ar crea o stare de discriminare între aceștia și alte categorii de salariați, care au beneficiat de astfel de creșteri salariale, discriminare care ar fi de natură să conducă la încălcarea art. 14 din Convenția pentru Apărarea Drepturilor Omului și a Libertăților Fundamentale, cu referire la art. 1 din Protocolul nr. 1 la Convenție, întrucât nu există nici o justificare obiectivă și rezonabilă pentru excluderea magistraților de la plata acestor creșteri salariale.
Potrivit disp. art. 20 al. 2 din Constituția României, "Dacă există neconcordanțe între pactele privitoare la drepturile fundamentale ale omului, la care România este parte și legile interne, au prioritate reglementările internaționale, cu excepția cazului în care Constituția sau legile interne conțin dispoziții mai favorabile."
Prin urmare, în prezența unei atare neconcordanțe, Curtea constată că, în conformitate cu disp. art. 20 alin. 2 din Constituție, au prioritate reglementările internaționale sus-menționate.
În ceea ce privește recursul declarat de către pârâtul Ministerul Finanțelor Publice - Agenția Națională de Administrare Fiscală - Direcția Generală a Finanțelor Publice a Județului S, Curtea constată că acesta este nefondat, pentru următoarele considerente:
Potrivit dispozițiilor art.19 din Legea nr.500/2002 privind finanțele publice, Ministerul Finanțelor ordonează acțiunile ce sunt în responsabilitatea Guvernului cu privire la sistemul bugetar și anume: pregătirea proiectelor legilor bugetare anuale, ale legilor de rectificare și ale legilor privind aprobarea contului general anual de execuție, iar potrivit dispozițiilor art. 3 alin. 1 pct. 2 din nr.HG 208/2005, Ministerul Finanțelor este cel care are ca atribuții elaborarea proiectului bugetului de stat, precum și proiectul legii de rectificare a bugetului de stat, operând rectificările corespunzătoare.
De asemenea, Curtea reține că, potrivit art. 131 alin. 1 din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară, activitatea instanțelor și parchetelor este finanțată de la bugetul de stat.
Deși raporturile de muncă dau naștere la obligații între angajator și angajat, în speță reclamanții nu l-au chemat în judecată pe pârâtul Ministerul Finanțelor Publice pentru neîndeplinirea obligațiilor izvorând din contractul de muncă, ci pentru alocarea sumelor necesare plății drepturilor salariale pretinse, acesta justificând calitate procesuală pasivă în cauză în conformitate cu prevederile art. 19 din Legea nr. 500/2002 și art. 3 alin. 1 pct. 2 din HG208/2005.
Este real că, potrivit art. 4 alin. 1 din nr.OG 22/2002 privind executarea obligațiilor stabilite prin titluri executorii, aprobată prin Legea nr.288/2002, modificată prin Legea nr.110/2007, ordonatorul principal de credite, în speță Ministerul Justiției și Libertăților, are obligația să dispună toate măsurile ce se impun, inclusiv virări de credite bugetare pentru plata sumelor stabilite prin titluri executorii, aceste operațiuni putând fi efectuate pe tot parcursul anului.
Pentru asigurarea efectuării unor astfel de plăți, însă, în lipsa aprobării legii de rectificare a bugetului cu sumele necesare și în lipsa alimentării cu fonduri a conturilor Ministerului Justiției și Libertăților de către Ministerul Finanțelor Publice, cel dintâi ar fi practic în imposibilitate să achite sumele la care a fost obligat prin sentința recurată.
Legitimarea procesuală activă sau pasivă nu se raportează cu necesitate la raportul juridic dedus judecății, ci la dreptul de a reclama în justiție și la obligația de a răspunde față de pretențiile formulate prin cererea de chemare în judecată, iar prin prisma celor reținute anterior, Curtea constată că pârâtului Ministerul Finanțelor Publice trebuie să-i fie opozabilă hotărârea primei instanțe, fiind justificată calitatea sa procesuală pasivă.
În situația în care Ministerul Finanțelor Publice nu ar fi fost obligat să aloce fondurile necesare acordării drepturilor salariale solicitate de către reclamanți, hotărârea judecătorească ar fi lipsită de una dintre cele mai importante funcții ale sale, respectiv puterea executorie.
Prin urmare, Curtea constată că în cauză nu este dată excepția lipsei calității procesuale pasive a Ministerul Finanțelor Publice.
Pentru aceste considerente, constatând că sentința recurată este legală, în temeiul disp. art. 312 al. 1 Cod procedură civilă, Curtea va respinge recursurile ca nefondate.
Pentru aceste motive,
În numele legii,
DECIDE:
Respinge, ca nefondate, recursurile declarate de pârâții: MINISTERUL JUSTIȚIEI ȘI LIBERTĂȚILOR, cu sediul în B,-, sector 5 și MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE - prin DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE A JUDEȚULUI S, cu sediul în municipiul S,-, prin reprezentanți legali, împotriva sentinței nr. 1786 din 16 octombrie 2009, pronunțată de Tribunalul Suceava - secția civilă (dosar nr-).
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 10 decembrie 2009.
Președinte, Judecători, Grefier,
Red.
2 ex. 7.01.2010
jud.fond:,
Președinte:Bratu IleanaJudecători:Bratu Ileana, Mitrea Muntean Daniela, Maierean
