Drepturi salariale ale personalului din justiție. Decizia 1627/2009. Curtea de Apel Suceava
| Comentarii |
|
Dosar nr- - drepturi bănești -
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL SUCEAVA
SECȚIA CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
DECIZIA NR. 1627
Ședința publică din 15 decembrie 2009
PREȘEDINTE: Maierean Ana
JUDECĂTOR 2: Dicu Aurel
JUDECĂTOR 3: Bratu Ileana
Grefier - -
Pe rol se află judecarea recursurilor declarate de pârâții Statul Român prin Ministerul Finanțelor - prin Direcția Generală a Finanțelor Publice S, cu sediul în mun. S,-, jud. S și Ministerul Justiției și Libertăților, cu sediul în B,-, sector 5, împotriva sentinței civile nr. 1105 din 14 mai 2009, pronunțată de Tribunalul Suceava - Secția civilă, în dosarul nr-.
La apelul nominal au lipsit reprezentanții pârâților recurenți, reprezentanții pârâților intimați Curtea de APEL SUCEAVA, Tribunalul Suceava, Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării B, reclamanții intimați, intervenienții în nume propriu și.
Procedura este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei după care, instanța constatând recursurile în stare de judecată, a rămas în pronunțare.
După deliberare,
CURTEA
Asupra recursurilor de față, constată:
Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de APEL SUCEAVA sub nr- din data de 31.10.2008, reclamanții, în contradictoriu cu pârâții CURTEA DE APEL SUCEAVA, TRIBUNALUL SUCEAVA, MINISTERUL JUSTIȚIEI, STATUL R PRIN MINISTERUL ECONOMIEI ȘI FINANȚELOR, CONSILIUL NAȚIONAL PENTRU COMBATEREA DISCRIMINĂRII B au solicitat ca instanța să dispună obligarea pârâților Ministerul Justiției, Tribunalul Suceava și Curtea de APEL SUCEAVA, în solidar, la calcularea și la plata în favoarea fiecărui reclamant la plata drepturilor reprezentând sporul de confidențialitate de 15% pentru perioada 01.01.2007 și până la data pronunțării hotărârii judecătorești precum și pe viitor, actualizate la data plății efective, obligarea la efectuarea mențiunilor corespunzătoare în carnetele de muncă și obligarea Ministerului Economiei și Finanțelor la alocarea fondurilor necesare plății sumelor neîncasate.
În motivarea cererii, reclamanții au arătat că, în conformitate cu art. 99 lit. d din Legea nr. 303/2004 și art. 4 alin. 1 din Legea nr. 303/2004, raportat la art. 15 din codul d eontologic, li s-a impus obligația profesională imperativă, specială și specifică de confidențialitate în cadrul executării raporturilor de muncă.
Ori, prin natura sa, activitatea judiciară pe care o desfășoară aceiași reclamanți implică administrarea sau cel puțin contactul cu informații, constând în date privind: arestări, interceptări ale convorbirilor telefonice, martori sub acoperire, protecția victimelor, date cu caracter personal ale justițiabililor și colegilor de serviciu (art. 2 alin. 4 și alin. 5 din Legea 677/2001), sesizările adresate organelor statului (de pildă, cele făcute conform art. 18 lit. c din Legea nr. 18/1991), veniturile salariale, protecția minorilor, secretul bancar, secretul economic, drepturile de proprietate intelectuală.
În unitățile bugetare, faptului îndeplinirii obligației de confidențialitate, i-a fost recunoscut și dreptul salarial.
Ca salariați din cadrul unităților bugetare, reclamanții, ca părți ale unui contract de muncă generat de Codul muncii, se supun obligației de confidențialitate, indiferent de categoria socio-profesională.
Conform art. 26, raportat la art. 1 și art. 295 din Codul muncii, indiferent de categoria socio-profesională, perioada în care o persoană prestează muncă, îi revine obligația de confidențialitate dacă acest lucru a fost prevăzut în contractul individual de muncă.
Astfel, prin clauza de confidențialitate, părțile convin ca, pe toată durata executării contractului individual de muncă și după încetarea acestuia, să nu transmită date sau informații de care au luat cunoștință pe timpul executării contractului, în condițiile stabilite prin regulamentele interne, în contractul colectiv de muncă, iar nerespectarea acestei clauze de către oricare dintre părți atrage obligarea celui în culpă la plata de daune-interese.
Ori, pentru reclamanți, ca personal auxiliar - grefieri - obligația de confidențialitate reprezintă o clauză legală a contractului de muncă.
Din acest motiv, obligația și prestația de confidențialitate reprezintă cauza juridică expresă și indiscutabilă a obligației sinalagmatice și a contraprestației unității bugetare de plată a drepturilor salariale (a sporului, în sensul art. 155 din Codul muncii ), corelativ îndeplinirii prestației de confidențialitate de către reclamanți.
Ca atare, instituind obligația sinalagmatică profesional, de confidențialitate în sarcina reclamanților, implicit și de drept a instituit și o obligație de plată, pe cale de analogie a legii.
Acordarea acestor sporuri solicitate nu poate fi confundată cu o adăugare la lege, ci reprezintă o aplicare a prevederilor art. 269 din Codul muncii.
De altfel, prin Ordinul Ministrului Justiției nr. 1833/C din data de 02.07.2008 s-a stabilit că personalul contractual și funcționarii publici din cadrul instanțelor care efectuează activități și lucrări cu caracter confidențial beneficiază de un spor de confidențialitate de 15%, aplicat la salariul de bază.
Un alt temei legal care îndrituiesc reclamanții la plata acestui spor îl constituie și conținutul dispozițiilor cu privire la art. 12 din Legea nr. 53/1991, aplicabile și magistraților pentru identitate de rațiune.
În ce privește capătul de cerere privind plata sumelor reactualizate, temeiul legal îl constituie dispozițiile art. 1082 Cod civil, raportat la art. 78 din Legea 53/2003 și art. 1088 Cod civil.
Capătul de cerere nr. 3, ce vizează înscrierea în carnetul de muncă, se întemeiază pe dispozițiile art. 1 din Decretul nr. 92/1976.
În opinia reclamanților, chemarea în judecată a Ministerului Economiei Și Finanțelor, calitatea procesuală pasivă a acestei instituții are la bază dispozițiile art. 1 din nr.OUG 22/2002, privind executarea obligațiilor de plată ale instituțiilor publice, se realizează din sumele aprobate prin bugetele acestora cu titlu de cheltuieli, în care se încadrează în obligația de plată respectivă.
Potrivit Legii nr. 500/2002, a nr.HG 208/2005 Și a nr.HG 386/2007, Ministerul Economiei Și Finanțelor coordonează acțiunile care sunt în responsabilitatea Guvernului cu privire la sistemul bugetar, cum ar fi pregătirea proiectelor legilor actuale, ale legilor de rectificare, precum și ale legilor privind aprobarea contului general anual de execuție.
Așadar, rolul Ministerului Economiei și Finanțelor este de a răspunde de elaborarea proiectului bugetului de stat, pe baza proiectelor ordonatorilor de credite, precum și elaborarea proiectelor de rectificare a acestor bugete.
Totodată, la inițiativa Ministerului Justiției a fost inclusă și strategia de reformă a sistemului judiciar și Planului de acțiune pentru 2005-2007, aprobat prin nr.HG 232/2005, măsura privind plata drepturilor salariale restante, dar și eliminarea discriminărilor în domeniul salarizării magistraților și personalului auxiliar de specialitate, act normativ publicat în Monitorul Oficial, producând efecte erga omnes.
În atare condiții, reclamanții au solicitat admiterea acțiunii în sensul formulat.
În cauză au formulat cerere de intervenție în nume propriu numitele și care la fel ca și reclamanții din prezenta cauză au chemat în judecată pârâții mai sus amintiți, solicitând instanței ca prin hotărârea ce se va pronunța să dispună obligarea pârâților la calcularea și plata drepturilor reprezentând sporul de confidențialitate de până la 15% pentru intervenienta pentru perioada 15.01.2007 - 1.09.2007, iar pentru intervenienta pentru perioada 15.01.2007 - 15.11.2007, sume actualizate la data plății efective, cu obligarea la efectuarea mențiunilor corespunzătoare în carnetele de muncă precum și obligarea Ministerului Economiei și Finanțelor la alocarea fondurilor necesare plății sumelor neîncasate.
Prin întâmpinarea depusă la dosar Ministerul Justiției a solicitat respingerea cererii ca neîntemeiată motivat de faptul că dreptul la sporul de confidențialitate nu este unul recunoscut de lege întrucât nu este reglementat prin nici un act normativ în vigoare, nu face parte din art.14 al Convenției pentru Apărarea Drepturilor Omului și Libertăților Fundamentale, astfel încât nu există temei legal pentru acordarea acestui drept.
De asemenea, a solicitat respingerea cererii de intervenție în interes propriu formulată în prezenta cauză ca fiind inadmisibilă în principiu întrucât în speță nu sunt întrunite criteriile dispozițiilor art.52 din codul d e procedură civilă deoarece, în materia litigiilor de muncă, o terță persoană nu poate solicita stabilirea unor drepturi decurgând dintr-un raport de muncă în care subiect este persoana care figurează ca parte în cererea principală, caracterul personal al raportului de muncă impunând o astfel de soluție.
Prin întâmpinarea de la dosar Ministerul Economiei și Finanțelor Publice a invocat excepția lipsei calității procesuale pasive și a solicitat admiterea acesteia.
Curtea de APEL SUCEAVA - secția conflicte de muncă și asigurări sociale, prin încheierea nr. 35 din 22 ianuarie 2009 scos cauza de pe rol și a trimis-o spre competentă soluționare Tribunalului Suceava - secția civilă, conform deciziei nr. 104 din 20 ianuarie 2009 Curții Constituționale a României, prin care s-a constatat neconstituționalitatea art. I și II din OUG nr. 75/2008.
Cauza a fost înregistrată pe rolul Tribunalului Suceava la data de 29.01.2009, sub nr-.
Prin sentința nr. 1105/14.05.2009 a Tribunalului Suceava - secția civilă pronunțată în dosarul nr-, s-a respins excepția lipsei calității procesuale pasive invocată de Ministerul Economiei și Finanțelor.
S-a respins excepția privind inadmisibilitatea cererii de intervenție în interes propriu invocată de pârâtul Ministerul Justiției.
S-a admis acțiunea principală având ca obiect "drepturi bănești" privind pe reclamanții, DE LA JUDECĂTORIA SUCEAVA și cererea de intervenție în interes propriu formulată de intervenienții, de la Parchetul de pe lângă JUDECĂTORIA SUCEAVA în contradictoriu cu pârâții CURTEA DE APEL SUCEAVA, TRIBUNALUL SUCEAVA, MINISTERUL JUSTIȚIEI, STATUL R PRIN MINISTERUL ECONOMIEI ȘI FINANȚELOR, CONSILIUL NAȚIONAL PENTRU COMBATEREA DISCRIMINĂRII
Pârâții Ministerul Justiției, Curtea de APEL SUCEAVA și Tribunalul Suceava au fost obligați să plătească reclamanților drepturile salariale reprezentând sporul de confidențialitate de până la 15% începând cu data de 15.01.2007, la zi precum și pentru viitor, actualizate în funcție de indicele de inflație de la data efectuării plății.
Pârâții au fost obligați să plătească intervenienților în interes propriu același spor, după cum urmează: pentru intervenienta pentru perioada 15.01.2007 - 3.09.2007 iar pentru intervenienta pentru perioada 15.01.2007 - 15.11.2007, sume ce urmează a fi reactualizate în funcție de indicele de inflație de la data efectuării plății.
Pârâtul Ministerul Economiei și Finanțelor a fost obligat să aloce sumele necesare plății acestor drepturi.
Pârâtul Tribunalul Suceava să efectueze mențiunile corespunzătoare în carnetele de muncă ale reclamanților și intervenienților privind acordarea acestui spor.
Examinând excepția lipsei calității procesuale pasive invocată de pârâtul Ministerul Economiei și Finanțelor în temeiul prevederilor art.137 din codul d e procedură civilă, prima instanță a reținut următoarele:
Potrivit Legii nr.500/2002 și nr.HG208/2005, Ministerul Economiei și Finanțelor coordonează acțiunile care sunt responsabilitatea Guvernului cu privire la sistemul bugetar, cum ar fi: pregătirea proiectelor legilor anuale, ale legilor de rectificare, precum și ale legilor privind aprobarea contului general anual de execuție.
Astfel, rolul Ministerului Economiei și Finanțelor, este de a răspunde de elaborarea proiectului bugetului de stat, pe baza proiectelor ordonatorilor principali de credite, precum și elaborarea proiectelor de rectificare a acestor bugete.
Referitor la excepția privind inadmisibilitatea cererii de intervenție în interes propriu invocată de pârâtul Ministerul Justiției, prima instanță a reținut că aceasta nu reprezintă o veritabilă excepție și că vizează poziția pârâtului față de admisibilitatea în principiu a cererii de intervenție, prevăzută de art.52 din codul d e procedură civilă.
Analizând probatoriul administrat pe fondul cauzei, tribunalul a reținut că pretențiile formulate de reclamanți sunt fondate.
Astfel, prin dispozițiile art. 99 lit. d din Legea 303/2004 și art. 3 Și 4 alin. 1 din Legea 304/2004, raportat la art. 15 din codul d eontologic, personalul din unitățile de justiție are obligația profesională imperativă, specială și specifică de confidențialitate, în cadrul executării raporturilor de muncă.
Prin însăși natura sa, activitatea judiciară desfășurată de această categorie de personal implică administrarea sau contactul cu informații confidențiale, constând în date privind arestări, interceptări ale convorbirilor telefonice, martori sub acoperire, protecția victimelor, date cu caracter personal ale justițiabililor și a colegilor de serviciu (art. 2 alin. 4 și alin. 5 din Legea nr. 677/2001), sesizările adresate organelor statului (art. 18 lit. c din Legea nr. 108/1999), veniturile salariale, protecția minorilor, secretul bancar, secretul economic, drepturile de proprietate intelectuală.
Obligația de confidențialitate și corelativ recunoașterea unui spor (drept salarial) a fost recunoscută și personalului ce lucrează în cadrul unităților bugetare (art. 13 din nr.OUG 57/2000, art. 30 alin. 3 din nr.OG 147/2000, art. 13 alin. 1 din nr.OUG 123/2003, art. 15 alin. 1 din nr.OG 6/2007, art. 20 alin. 3 din Legea nr. 656/2002, art. 15 din nr.OG 64/2006, art. 13 din nr.OG 10/2007, art. 12 din Legea 53/1991, art. 8 din nr.OUG 111/1999, art. 9 alin. 4 din nr.OG65/1998, art. 23 lit. m din Legea 319/2003, art. 10 alin. 3 din Legea 274/2004).
Așadar, toate persoanele din cadrul unităților bugetare, inclusiv reclamanții, sunt parte a unui raport juridic (atipic) de muncă, generat de Codul muncii, fiind supuși obligației de fidelitate, așa cum prevăd dispozițiile art. 295, art. 1 alin. 1 din Codul muncii, contractele colective și individuale de muncă, cât și Regulamentele de organizare și funcționare a instanțelor judecătorești.
Obligația și prestația de fidelitate reprezintă cauza juridică expresă și indiscutabilă a obligației sinalagmatice și a contraprestației angajatorului (a organizației) de a plăti salariaților sporul de confidențialitate.
În același sens se interpretează și efectele Ordinului Ministrului Justiției nr. 1833/C din data de 2.07.2008 privind acordarea sporului de confidențialitate pentru personalul contractual și funcționarii publici din cadrul instanțelor judecătorești, invocându-se ca fundament legal dispozițiile Legii nr. 97/2008, art. 122din Legea 53/1991, OG6/2007, OG10/2008 și nr.OUG 24/2000.
Ca un corolar al argumentărilor prezentate, Înalta Curte de Casație și Justiție, urmare a recursului în interesul legii promovat de Parchetul de pe lângă instanța supremă a pronunțat decizia din data de 15.XII.2008, prin care s-a admis recursul și, drept efect, a recunoscut personalului care lucrează în sistemul justiției dreptul la plată a sporului de confidențialitate.
In consecință, față de cele prezentate, tribunalul a constatat că acțiunea reclamanților este întemeiată, fiind admisă în parte.
Față de prevederile decretului nr.92/1976 privind carnetul de muncă, Tribunalul Suceavaa fost obligat la efectuarea mențiunilor în carnetul de muncă al fiecărui reclamant și intervenient cu privire la sporul de confidențialitate potrivit perioadelor lucrate de fiecare.
Împotriva sentinței sus-menționate, au declarat recurs pârâții Ministerul Justiției și Libertăților și Ministerul Finanțelor Publice - Agenția Națională de Administrare Fiscală - Direcția Generală a Finanțelor Publice a Județului
Pârâtul Ministerul Justiției și Libertăților a solicitat, în temeiul art. 304 pct. 4 și 9 coroborat cu art. 312 Cod procedură civilă, casarea sentinței recurate, iar pe fond respingerea cererii de chemare în judecată, ca nefondată.
În motivarea recursului, pârâtul Ministerul Justiției și Libertăților a arătat, în esență, că instanța a depășit atribuțiile puterii judecătorești și a legiferat acordarea unui drept salarial neprevăzut în legislația specifică categoriei profesionale a personalului auxiliar din cadrul sistemului justiției.
De asemenea, pârâtul recurent Ministerul Justiției și Libertăților a arătat că în ședința din 27 mai 2009 Curtea Constituțională s-a pronunțat asupra cererii de soluționare a conflictului juridic de natură constituțională dintre autoritatea judecătorească reprezentată de Înalta Curte de Casație și Justiție, pe de o parte, și Parlamentul României și Guvernul României, pe de altă parte, cerere formulată de Președintele României în temeiul art. 146 lit. e din Constituție, constatând existența unui conflict juridic de natură constituțională între autoritatea judecătorească, reprezentată de Înalta Curte de Casație și Justiție, pe de o parte, și Parlamentul României și Guvernul României, pe de altă parte. Înalta Curte de Casație și Justiție nu poate să instituie, să modifice sau să abroge norme juridice cu putere de lege, ori să efectueze controlul de constituționalitate al acestora.
Față de cele reținute de instanța de control constituțional, pârâtul recurent Ministerul Justiției și Libertăților a apreciat că Decizia nr. 46/15.12.2008 a nu poate constitui temei pentru admiterea acțiunii de față.
Un alt motiv de recurs invocat de către pârâtul Ministerul Justiției și Libertăților este acela că hotărârea atacată este lipsită de temei legal, precizând că personalul auxiliar de specialitate al instanțelor reprezintă o categorie aparte de salariați ai sistemului bugetar cu un statut specific reglementat de Legea 567/2004, cu drepturi și îndatoriri specifice și cu drepturi salariale stabilite prin lege specială, iar confidențialitatea apare ca o atribuție de serviciu normală, compensarea salariatului nefiind o condiție de validitate a acestei obligații. Categoriile de personal salarizate de la bugetul de stat care beneficiază de spor de confidențialitate sunt expres prevăzute de lege.
Pârâtul recurent Ministerul Justiției și Libertăților a solicitat să se constate că nu există nici un act normativ în vigoare care să prevadă ori să garanteze dreptul la sporul de confidențialitate pentru personalul din sistemul justiției.
În susținerea recursului, pârâtul Ministerul Justiției și Libertăților a invocat o serie de hotărâri judecătorești.
În motivarea recursului său, întemeiat pe disp. art. 304 pct. 9, 304/1 Cod procedură civilă, pârâtul Ministerul Finanțelor Publice - Agenția Națională de Administrare Fiscală - Direcția Generală a Finanțelor Publice a Județului Saa rătat, în esență, că hotărârea atacată este nelegală și netemeinică, în ceea ce privește obligarea Ministerul Finanțelor Publice să aloce sumele necesare plății drepturilor bănești solicitate, solicitând modificarea sentinței recurate, în sensul respingerii acțiunii față de Ministerul Finanțelor Publice. De asemenea, a arătat că, potrivit procedurii prevăzute de lege, competența elaborării unor eventuale proiecte de rectificare bugetară pentru drepturi salariale cu acest titlu aparține ordonatorului principal de credite, conform procedurii prevăzute de lege, acest atribut neputând fi extins asupra Ministerul Finanțelor Publice ca obligație dispusă de instanța de judecată. A invocat dispozițiile art. 6 al. 2 și art. 17 al. 1 din Legea nr. 500/2002 și ale art. 4 al. 1 din nr.OG 22/2002.
Analizând sentința recurată prin prisma actelor și lucrărilor dosarului, precum și a motivelor invocate în cererile de recurs, care se încadrează în dispozițiile art. 304 pct. 4, 9 Cod procedură civilă, Curtea constată că ambele recursuri sunt nefondate.
În ceea ce privește recursul invocat de către Ministerul Justiției și Libertăților, Curtea reține următoarele:
Potrivit dispozițiilor art. 99 lit. d din Legea nr. 303/2004 și art. 3 și 4 alin. 1 din Legea nr. 304/2004, raportat la art. 15 din codul d eontologic, personalul din unitățile de justiție are obligația profesională imperativă, specială și specifică de confidențialitate, în cadrul executării raporturilor de muncă.
Prin însăși natura sa, activitatea judiciară desfășurată de această categorie de personal implică administrarea sau contactul cu informații confidențiale, constând în date privind arestări, interceptări ale convorbirilor telefonice, martori sub acoperire, protecția victimelor, date cu caracter personal ale justițiabililor și a colegilor de serviciu (art. 2 alin. 4 și alin. 5 din Legea nr. 677/2001), sesizările adresate organelor statului (art. 18 lit. c din Legea nr. 108/1999), veniturile salariale, protecția minorilor, secretul bancar, secretul economic, drepturile de proprietate intelectuală.
Obligația de confidențialitate și corelativ recunoașterea unui spor (drept salarial) a fost recunoscută și personalului ce lucrează în cadrul unităților bugetare (art. 13 din nr.OUG 57/2000, art. 30 alin. 3 din nr.OG 147/2000, art. 13 alin. 1 din nr.OUG 123/2003, art. 15 alin. 1 din nr.OG 6/2007, art. 20 alin. 3 din Legea nr. 656/2002, art. 15 din nr.OG 64/2006, art. 13 din nr.OG 10/2007, art. 12 din Legea nr. 53/1991, art. 8 din nr.OUG 111/1999, art. 9 alin. 4 din nr.OG 65/1998, art. 23 lit. m din Legea nr. 319/2003, art. 10 alin. 3 din Legea nr. 274/2004).
Prin urmare, toate persoanele din cadrul unităților bugetare, inclusiv reclamanții, sunt parte a unui raport juridic (atipic) de muncă, generat de Codul muncii, fiind supuși obligației de fidelitate, așa cum prevăd dispozițiile Codului muncii, contractele colective și individuale de muncă, cât și Regulamentele de organizare și funcționare a instanțelor judecătorești.
Obligația și prestația de fidelitate reprezintă cauza juridică expresă și indiscutabilă a obligației sinalagmatice și a contraprestației angajatorului (a organizației) de a plăti salariaților sporul de confidențialitate.
În același sens, se interpretează și efectele Ordinului Ministrului Justiției nr. 1833/C din data de 2.07.2008 privind acordarea sporului de confidențialitate pentru personalul contractual și funcționarii publici din cadrul instanțelor judecătorești, invocându-se ca fundament legal dispozițiile Legii nr. 97/2008, art. 122din Legea nr. 53/1991, OG6/2007, OG10/2008 și nr.OUG 24/2000.
Mai mult decât atât, prin decizia nr. 46/15.12.2008 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție - Secțiile Unite, s-a admis recursul în interesul legii declarat de procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție și s-a stabilit:
"În interpretarea și aplicarea unitară a dispozițiilorart. 99alin. (1) lit. d) din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor și procurorilor, republicată, cu modificările și completările ulterioare, raportat laart. 16alin. (1) și (2) din codul d eontologic al magistraților, și aleart. 78alin. (1) din Legea nr. 567/2004 privind statutul personalului auxiliar de specialitate al instanțelor judecătorești și al parchetelor de pe lângă acestea, modificată și completată, raportat laart. 9din codul d eontologic al acestora,
constată că judecătorii, procurorii, magistrații-asistenți, precum și personalul auxiliar de specialitate au dreptul la un spor de confidențialitate de 15%, calculat la indemnizația brută lunară, respectiv salariul de bază brut lunar.
, potrivitart. 329alin. 3 din codul d e procedură civilă.
Pronunțată în ședință publică astăzi, 15 decembrie 2008."
Curtea constată că, atât timp cât problema de drept dedusă judecății a primit o dezlegare prin Decizia nr. 46 din 15.12.2008 a Secțiilor Unite ale Înaltei Curți de Casație și Justiție, decizie obligatorie pentru instanțe, în conformitate cu disp. art. 329 alin. 3 Cod procedură civilă, nu se poate reține că prima instanță a depășit limitele puterii judecătorești și, de asemenea, nu se poate reține că acțiunea formulată de reclamantă ar fi inadmisibilă.
Prin urmare, intimații, care face parte din personalul auxiliar de specialitate din sistemul justiției, sunt îndreptățiți la acordarea sporului de confidențialitate de 15%, calculat la salariul de bază brut lunar.
Este adevărat că prin decizia nr. 838 din 27 mai 2009, Curtea Constituțională a constatat existența unui conflict juridic de natură constituțională între autoritatea judecătorească, pe de o parte, și Parlamentul României și Guvernul României, pe de altă parte.
atribuției prevăzute de art. 146 lit. e din Constituție cu efectuarea de către Curtea Constituțională a unui control de legalitate/constituționalitate asupra hotărârilor judecătorești, transformând Curtea într-o instanță de control judiciar, ar echivala cu o deturnare a dispozițiilor constituționale privind soluționarea conflictelor juridice și o încălcare flagrantă a competenței Curții Constituționale.
Însăși Curtea Constituțională a arătat în cuprinsul deciziei sus menționate că această decizie pronunțată în soluționarea conflictului juridic de natură constituțională nu produce nici un efect cu privire la valabilitatea deciziilor deja pronunțate de Înalta Curte de Casație și Justiție în exercitarea atribuției consacrate de art. 329 din codul d e procedură civilă. Curtea a statuat și cu alte ocazii că, potrivit competențelor sale care sunt expres și limitativ prevăzute de art. 146 din Constituție și de Legea nr. 47/1992, nu este competentă să cenzureze legalitatea unor hotărâri judecătorești sau să constate că acestea sunt lipsite de efecte juridice (decizia nr. 988 din 1.2008).
Prin urmare, Curtea constată că apariția deciziei nr. 838 din 27 mai 2009 Curții Constituționale nu este de natură a conduce la concluzia că decizia nr. 46 din 15.12.2008 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție nu mai este obligatorie pentru instanțe, întrucât în caz contrar s-ar încălca dispozițiile art. 329 al. 3 Cod procedură civilă.
De asemenea, Curtea constată că în cauză s-a impus acordarea și pe viitor a sporului de confidențialitate de 15%, neexistând o justificare legitimă, obiectivă și rezonabilă pentru limitarea acestui drept.
Astfel, fiind vorba de drepturi salariale (prestații periodice), neacordarea acestora și pe viitor, ar însemna o interpretare diferențiată a dispozițiilor legale cu privire la aceeași categorie socio-profesională, cu atât mai mult cu cât nu se constată existența unei justificări legitime, obiective și rezonabile pentru limitarea unor drepturi conform art. 53 Constituție, iar această situație ar fi de natură să reprezinte o discriminare în sensul dispozițiilor art.16 alin.1 din Constituție, a dispozițiilor art.14 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, a art.1 din Protocolul Adițional nr. 1 la această convenție, precum și a art. 1 din Protocolul 12 adițional la CEDO ratificată de România prin Legea nr.103/2006 publicată în Monitorul Oficial nr. 375/2.05.2006.
Având în vedere că, față de cele reținute prin Decizia nr. 46 din 15.12.2008 a Secțiilor Unite ale Înaltei Curți de Casație și Justiție, sporul de confidențialitate de 15%, calculat la salariul de bază brut lunar al intimaților reprezintă drepturi salariale, rezultă că aceste drepturi nu pot fi considerate eventuale, ci născute și actuale, astfel încât și interesul în promovarea acțiunii este născut și actual, justificat de neplata acestor drepturi de către pârâți.
Or, câtă vreme s-a recunoscut existența dreptului, interesul realizării acestuia subzistă și pentru viitor, neputându-se aprecia, din aceleași rațiuni, că nu ar fi născut sau actual.
De asemenea, în cauză sunt incidente și dispozițiile art. 110 al. 2 Cod procedură civilă, care prevede că "Se poate de asemenea, cere, înainte de termen, executarea la termen a unei obligații alimentare sau altei prestațiuni periodice", astfel încât Curtea constată că în mod corect prima instanță a acordat sporul de confidențialitate de 15% și pe viitor.
Referitor la recursul declarat de pârâtul Ministerul Finanțelor Publice - Agenția Națională de Administrare Fiscală - Direcția Generală a Finanțelor Publice a Județului S, Curtea reține următoarele:
Potrivit dispozițiilor art.19 din Legea nr.500/2002 privind finanțele publice, Ministerul Finanțelor ordonează acțiunile ce sunt în responsabilitatea Guvernului cu privire la sistemul bugetar și anume: pregătirea proiectelor legilor bugetare anuale, ale legilor de rectificare și ale legilor privind aprobarea contului general anual de execuție, iar potrivit dispozițiilor art. 3 alin. 1 pct. 2 din nr.HG 208/2005, Ministerul Finanțelor este cel care are ca atribuții elaborarea proiectului bugetului de stat, precum și proiectul legii de rectificare a bugetului de stat, operând rectificările corespunzătoare.
De asemenea, Curtea reține că, potrivit art. 131 alin. 1 din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară, activitatea instanțelor și parchetelor este finanțată de la bugetul de stat.
Deși raporturile de muncă dau naștere la obligații între angajator și angajat, în speță reclamanții nu l-au chemat în judecată pe pârâtul Ministerul Finanțelor Publice pentru neîndeplinirea obligațiilor izvorând din contractul de muncă, ci pentru alocarea sumelor necesare plății drepturilor salariale pretinse, acesta justificând calitate procesuală pasivă în cauză în conformitate cu prevederile art. 19 din Legea nr. 500/2002 și art. 3 alin. 1 pct. 2 din HG208/2005.
Este real că, potrivit art. 4 alin. 1 din nr.OG 22/2002 privind executarea obligațiilor stabilite prin titluri executorii, aprobată prin Legea nr.288/2002, modificată prin Legea nr.110/2007, ordonatorul principal de credite, în speță Ministerul Justiției și Libertăților, are obligația să dispună toate măsurile ce se impun, inclusiv virări de credite bugetare pentru plata sumelor stabilite prin titluri executorii, aceste operațiuni putând fi efectuate pe tot parcursul anului.
Pentru asigurarea efectuării unor astfel de plăți, însă, în lipsa aprobării legii de rectificare a bugetului cu sumele necesare și în lipsa alimentării cu fonduri a conturilor Ministerului Justiției și Libertăților de către Ministerul Finanțelor Publice, cel dintâi ar fi practic în imposibilitate să achite sumele la care a fost obligat prin sentința recurată.
Legitimarea procesuală activă sau pasivă nu se raportează cu necesitate la raportul juridic dedus judecății, ci la dreptul de a reclama în justiție și la obligația de a răspunde față de pretențiile formulate prin cererea de chemare în judecată, iar prin prisma celor reținute anterior, Curtea constată că pârâtului Ministerul Finanțelor Publice trebuie să-i fie opozabilă hotărârea primei instanțe, fiind justificată calitatea sa procesuală pasivă.
În situația în care Ministerul Finanțelor Publice nu ar fi fost obligat să aloce fondurile necesare acordării drepturilor salariale solicitate de către reclamanți, hotărârea judecătorească ar fi lipsită de una dintre cele mai importante funcții ale sale, respectiv puterea executorie.
Prin urmare, Curtea constată că în cauză nu este dată excepția lipsei calității procesuale pasive a Ministerul Finanțelor Publice.
Pentru aceste considerente, constatând că sentința recurată este legală, în temeiul disp. art. 312 al. 1 Cod procedură civilă, Curtea va respinge recursurile ca nefondate.
Pentru aceste motive,
În numele Legii,
DECIDE:
Respinge ca nefondate recursurile declarate de pârâții Statul Român prin Ministerul Finanțelor - prin Direcția Generală a Finanțelor Publice S și Ministerul Justiției și Libertăților, împotriva sentinței civile nr. 1105 din 14 mai 2009, pronunțată de Tribunalul Suceava - Secția civilă, în dosarul nr-.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 15 decembrie 2009.
Președinte, Judecători, Grefier,
ptr.jud. - - plecat
la altă instanță semnează
președintele instanței
Red.
Jud. fond
Ex. 2/12.01.2010
Președinte:Maierean AnaJudecători:Maierean Ana, Dicu Aurel, Bratu Ileana
