Drepturi salariale ale personalului din justiție. Decizia 1638/2009. Curtea de Apel Pitesti
| Comentarii |
|
Operator date 3918
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL PITEȘTI
SECȚIA CIVILĂ, PENTRU CAUZE PRIVIND CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE DOSAR NR- DECIZI A CIVILĂ NR. 1638/R-CM
Ședința publică din 10 2009
Curtea compusă din:
PREȘEDINTE: Nicoleta Simona Păștin judecător
JUDECĂTOR 2: Paulina Ghimișliu
JUDECĂTOR 3: Laura
Grefier
S-au luat în examinare pentru soluționare recursurile declarate de pârâții MINISTERUL JUSTIȚIEI ȘI LIBERTĂȚILOR și CURTEA DE APEL PITEȘTI împotriva sentinței civile nr.787 din 2 octombrie 2009 pronunțată de Tribunalul Vâlcea în dosarul nr-.
La apelul nominal, făcut în ședința publică, au lipsit recurenții-pârâți Ministerul Justiției și Libertăților și Curtea de Apel Pitești, intimații-reclamanți și și intimații-pârâți Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice și Tribunalul Vâlcea.
Procedura este legal îndeplinită.
Recursurile sunt scutite de plata taxei de timbru.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează că s-a depus la dosar, prin serviciul registratură al instanței, întâmpinare din partea intimatelor-reclamante.
Având în vedere că s-a solicitat judecarea în lipsă în conformitate cu dispozițiile art.242 pct.2 Cod procedură civilă, curtea constată recursurile în stare de judecată și trece la soluționarea acestora.
CURTEA
Constată că rin p. acțiunea înregistrată sub nr- pe rolul Tribunalului Vâlcea, reclamantele și au chemat în judecată pe pârâții Ministerul Justiției și Libertăților, Tribunalul Vâlcea, Curtea de Apel Pitești și Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice, solicitând instanței ca, prin hotărârea ce o va pronunța, să îi oblige pe pârâți la plata unor despăgubiri bănești reprezentând o sumă egală cu valoarea sporului de risc și suprasolicitare neuropsihică de 50% din salariu, conform art.47 din Legea nr.50/1996, sume actualizate cu indicele de inflație, începând cu data de 1 februarie 2008 pentru și cu data de 28 martie 2008 pentru, precum și în continuare, să fie efectuate mențiunile corespunzătoare în carnetele de muncă ale reclamantelor și să fie obligat pârâtul Ministerul Finanțelor Publice să aloce fondurile necesare efectuării plății acestor drepturi.
În motivarea acțiunii, s-a arătat că art.47 din Legea nr.50/1996, potrivit căruia "pentru risc și suprasolicitare neuropsihică, magistrații precum și personalul auxiliar de specialitate beneficiază de un spor de 50% din salariul de bază brut lunar" a fost abrogat expres prin art.I pct.42 din nr.OG83/2000, însă abrogarea este neconstituțională și discriminatorie, întrucât sporul în discuție a fost acordat printr-o lege organică, iar nr.OG83/2000 este o ordonanță ordinară emisă cu încălcarea art.114 alin.1 din Constituția în vigoare la data respectivă.
Au susținut reclamantele că s-a încălcat și principiul ierarhiei actelor juridice consacrat de art.51, art.72, art.74 și art.114 din Constituția în vigoare la data respectivă, de Legea nr.24/2000 și de Constituție, deoarece ordonanța menționată a reglementat într-un domeniu de nivel superior.
Reclamantele au apreciat că în speță există și o discriminare, întrucât acest spor este acordat unei largi categorii socio-profesionale: personalul militar din instituțiile publice de apărare națională, ordine publică, siguranță națională și personalul civil din aceste instituții; funcționarii publici cu statut special din sistemul administrației penitenciare; polițiști, etc.
Prin întâmpinarea formulată, pârâtul Ministerul Justiției și Libertăților a solicitat respingerea acțiunii, arătând că art.47 din Legea nr.50/1996 a fost abrogat total și explicit prin nr.OG83/2000 și că sunt neîntemeiate susținerile reclamantelor privind încălcarea prevederilor constituționale, întrucât Legea nr.50/1996 nu este o lege organică, iar, pe de altă parte, Guvernul are competența legislativă delegată de a interveni prin ordonanțe simple în baza unei legi speciale de abilitare în materii ce nu fac obiectul legilor organice.
A mai arătat pârâtul că finalitatea modificării legislației de salarizare pentru magistrați și personalul asimilat acestora nu a fost diminuarea drepturilor salariale, ci, dimpotrivă, creșterea acestora, însă în cadrul unui nou sistem de salarizare bazat pe principii noi, prin includerea sporului de risc și suprasolicitare neuropsihică și a altor sporuri în indemnizația unică de care beneficiau reclamantele la acel moment.
Prin întâmpinarea formulată, pârâtul Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice a invocat excepția lipsei calității sale procesuale pasive, arătând că între această instituție și reclamante nu există raporturi de muncă. De asemenea, a invocat excepția lipsei de interes în promovarea prezentei acțiuni, având în vedere că Înalta Curte de Casație și Justiție a admis recursul în interesul legii declarat de Procurorul General și a statuat că judecătorii, procurorii, magistrații asistenți precum și personalul auxiliar au dreptul la un spor de 50% pentru risc și suprasolicitare neuropsihică.
În ceea ce privește fondul cauzei, acest pârât a solicitat respingerea acțiunii ca neîntemeiată, întrucât ordonatorul principal de credite al reclamantei nu a prevăzut acordarea acestor sporuri de stres calculate la salariul de bază.
Prin sentința civilă nr.787/02.10.2009 a fost admisă excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice și a fost respinsă acțiunea față de acest pârât.
A fost respinsă excepția lipsei de interes a acțiunii invocată de același pârât.
A fost admisă în parte acțiunea și au fost obligați pârâții Ministerul Justiției și Libertăților, Curtea de Apel Pitești și Tribunalul Vâlcea să plătească reclamantelor sporul de stres și solicitare neuropsihică de 50%, calculat la indemnizația brută lunară, drepturi cuvenite începând cu data de 1 februarie 2008 pentru și începând cu data de 28 martie 2008 pentru și în continuare, mai puțin perioada în care au primit efectiv aceste drepturi.
Pentru a pronunța această soluție, instanța a analizat cu prioritate, conform art.137 Cod procedură civilă, excepțiile invocate de pârâtul Ministerul Finanțelor Publice.
Tribunalul a apreciat că este întemeiată excepția lipsei calității procesuale pasive a acestui pârât, reținând că între acesta și reclamante nu există raporturi juridice de muncă.
Excepția lipsei de interes a fost apreciată ca neîntemeiată, instanța considerând că reclamantele justifică un interes în promovarea acțiunii, respectiv obligarea pârâților la recunoașterea și plata sporului de 50% începând cu data de 1 februarie 2008 pentru și cu data de 28 martie 2008 pentru.
În ceea ce privește fondul cauzei, tribunalul a reținut că pentru reclamante - personal auxiliar de specialitate - art.47 din Legea nr.50/1996 a instituit un spor de risc și suprasolicitare neuropsihică în procent de 50%.
Legea este actul juridic al Parlamentului elaborat în conformitate cu Constituția potrivit unei proceduri prestabilite și care reglementează relațiile sociale cele mai generale și mai importante, are forță juridică superioară tuturor celorlalte acte normative și emană de la organul suprem al puterii în stat.
Potrivit dispozițiilor Constituției României în vigoare la acea dată, respectiv art.114 alin.1, Parlamentul poate adopta o lege specială de abilitare a Guvernului pentru a emite ordonanțe în domenii care nu fac obiectul legilor organice. Însă, potrivit art.72 pct.3 lit.h și i din acea Constituție, printr-o lege organică se reglementează organizarea și funcționarea Consiliului Superior al Magistraturii, a instanțelor judecătorești, a Ministerului Public și a Curții de Conturi, precum și regimul general privind raporturile de muncă. Or, un element esențial al raportului de muncă îl reprezintă tocmai salariul și ca atare, trebuia să fie reglementat numai printr-o lege organică.
Textul art.47 din Legea nr.50/1996 a fost abrogat expres prin art.1 pct.41 din nr.OG83/2000. Totodată, prin art. 50 alin.2 din OUG nr. 177/2002 a fost abrogat art.11, precum și celelalte dispoziții referitoare la salarizarea și alte drepturi ale magistraților și personalului de specialitate juridică asimilat acestora din Legea nr.50/1996. La rândul său, nr.OUG177/2000 a fost abrogată prin art.41 lit.a din nr.OUG27/2007.
A reținut instanța că, potrivit art.1 din Protocolul nr.1 la Convenția pentru apărarea drepturilor omului și libertăților fundamentale, "orice persoană fizică sau juridică are dreptul la respectarea bunurilor sale. Nimeni nu poate fi lipsit de proprietatea sa decât pentru o cauză de utilitate publică și în condițiile prevăzute de lege și de principiile generale ale dreptului internațional".
Tribunalul a apreciat că sporul de 50% de risc și suprasolicitare neuropsihică este un drept de creanță, un bun în sistemul european, susceptibil de a fi protejat de art.1 din primul Protocolul adițional la Convenția ratificată de România prin Legea nr.30/1994. Prin abrogarea art.47 din Legea nr.50/1996, reclamantele au fost lipsite de proprietatea asupra acestui bun, or o privare de proprietate nu poate fi justificată decât dacă se demonstrează că a intervenit pentru o cauză de utilitate publică și în condițiile prevăzute de lege. În acest sens s-a pronunțat constant Curtea de la Strasbourg, conform căreia trebuie menținut un just echilibru între cerințele interesului general al comunității și imperativele apărării drepturilor fundamentale ale individului.
Din cuprinsul nr.OG83/2000 prin care s-a abrogat art.47 din Legea nr.50/1996 nu se poate desprinde care a fost utilitatea publică a lipsirii magistraților și a personalului auxiliar de specialitate asupra sporului de risc și suprasolicitare neuropsihică.
A mai reținut instanța că, potrivit art.20 alin.2 din Constituția României, dacă există neconcordanță între pactele și tratatele privitoare la drepturile omului la care România este parte și legile interne, au prioritate reglementările internaționale, cu excepția cazurilor în care Constituția sau legile interne conțin dispoziții mai favorabile.
Astfel, instanța a reținut existența unui conflict între art.1 pct.42 din nr.OG83/2000 care a abrogat art.47 din Legea nr.50/1996 și art.1 din Protocolul nr.1 la Convenție, astfel că se impune a da prioritate acestui din urmă text legal.
Față de aceste considerente, instanța a admis în parte acțiunea conform celor arătate mai sus.
În termen legal sentința a fost recurată de către pârâții Curtea de Apel Pitești și Ministerul Justiției și Libertăților.
Pârâta Curtea de Apel Piteștia criticat sentința pentru nelegalitate și netemeinicie, invocând dispozițiile art.304 pct.9 și art.3041Cod procedură civilă, după cum urmează:
1. Instanța de fond a ignorat Decizia nr.838/2009 pronunțată de Curtea Constituțională, în care s-a statuat că instanțele de judecată trebuie să se limiteze la interpretarea legii și nu să invoce vicii de tehnică legislativă și de neconstituționalitate, întrucât în acest fel ar încălca competența Curții Constituționale.
2. În mod greșit instanța de fond a reținut aplicabilitatea în speță a art.1 din Protocolul nr.1 la Convenția pentru apărarea drepturilor omului și libertăților fundamentale, reținând că abrogarea art.47 din Legea nr.50/1996 le-a lipsit pe reclamante de dreptul la sporul de 50%, cu toate că instituția abrogării aparține organului legislativ, iar aprecierea acestei abrogări ca fiind constituțională sau nu, aparține Curții Constituționale, și nu instanțelor de judecată.
3. Prin dispozitivul sentinței atacate se precizează că reclamantelor le va fi plătit sporul de 50% începând cu anumite date și în continuare, mai puțin perioada în care au primit efectiv aceste drepturi, însă instanța nu a arătat care este această perioadă, astfel că dispozitivul este neclar, iar tribunalul nu a soluționat în întregime litigiul dedus judecății.
Pârâtul Ministerul Justiției și Libertăților a criticat sentința sub următoarele aspecte, invocând dispozițiile art.304 pct.4 și 9 Cod procedură civilă:
1. Prin hotărârea recurată instanța a depășit atribuțiile puterii judecătorești, apreciind că abrogarea unui text de lege este neconstituțională și discriminatorie. În acest fel, a nesocotit Decizia nr.838/2009 pronunțată de Curtea Constituțională, prin care această instituție a statuat că Înalta Curte de Casație și Justiție a repus în vigoare norme care își încetaseră aplicabilitatea, or o atare operație juridică nu poate fi realizată decât de autoritatea legiuitoare.
După pronunțarea acestei decizii a Curții Constituționale, instanțele nu mai pot aplica Decizia nr.XXI/2008 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, deoarece în acest fel s-ar perpetua încălcarea Constituției.
2. Hotărârea recurată a fost pronunțată cu încălcarea și aplicarea greșită a legii.
Înalta Curte de Casație și Justiție, în recurs în interesul legii, a statuat numai că personalul auxiliar de specialitate are dreptul la sporul de 50% și după intrarea în vigoare a nr.OG83/2000.
Pe de altă parte, din februarie 2007 intrat în vigoare noua lege de salarizare a personalului auxiliar, respectiv nr.OG8/2007, care în art.30 prevede că la data intrării în vigoare a respectivului act normativ se abrogă Legea nr.50/1996.
Rezultă deci că sporul de 50% pentru personalul auxiliar nu mai subzistă începând cu luna februarie 2007.
3. În mod greșit instanța de fond a dispus acordarea unor drepturi salariale pentru viitor, deși una dintre condițiile de fond ale exercițiului acțiunii civile o constituie existența unui drept care trebuie să fie actual sau viitor, dar cert.
Ca atare, pentru fiecare prestație lunară în parte trebuie verificată în ce măsură dreptul este actual. În speță, dreptul reclamantelor este unul viitor, dar incert, instanța neputând cunoaște la momentul pronunțării dacă raporturile de serviciu vor continua și în viitor sau dacă sistemul de salarizare va fi identic cu cel actual.
Analizând sentința recurată, în raport de criticile formulate, Curtea reține următoarele:
Primul motiv de recurs formulat de pârâta Curtea de Apel Pitești, precum și primul motiv de recurs al pârâtului Ministerul Justiției și Libertăților, sunt nefondate.
Curtea apreciază că în speță instanța de fond nu a încălcat atribuțiile puterii judecătorești și că este atributul instanței de judecată să verifice dacă acordarea unor sporuri salariale doar pentru anumite categorii de salariați s-a făcut cu respectarea principiului egalității cetățenilor în fața legii.
Chiar Înalta Curte de Casație și Justiție, atunci când a soluționat un recurs în interesul legii (Decizia nr.VI/2007), a statuat că este atributul instanței de judecată să verifice dacă aplicarea textelor de lege prin care s-au acordat anumite sporuri doar pentru anumite categorii de persoane (sporul acordat judecătorilor și procurorilor care au soluționat cauze privind fapte de corupție) s-a făcut cu respectarea principiului egalității cetățenilor în fața legii consacrat de art.16 alin.1 din Constituția României, republicată, și cu cel al egalității de tratament salarial pentru muncă egală instituit prin normele internaționale.
Apare astfel ca nefondată susținerea recurentului Ministerul Justiției și Libertăților în sensul că instanța ar fi intrat în sfera legislativului.
Prin Decizia nr.XXI/10.03.2008, pronunțată în dosarul nr.5/2008, Înalta Curte de Casație și Justiție, în recurs în interesul legii, a statuat asupra dreptului personalului auxiliar la sporul de risc și suprasolicitare neuropsihică în cuantum de 50%. Întrucât deciziile pronunțate în recurs în interesul legii sunt obligatorii pentru instanțele de judecată, conform art.329 alin.3 Cod procedură civilă, curtea apreciază că soluția instanței de fond este temeinică și legală, fiind pronunțată cu respectarea dispozițiilor recursului în interesul legii.
În ceea ce privește Decizia Curții Constituționale nr.838/27.05.2009, publicată în Monitorul Oficial din 3.07.2009, instanța reține că ea a avut ca obiect de analiză două decizii pronunțate de Înalta Curte de Casație și Justiție în recurs în interesul legii: Decizia nr.XXXVI/7 mai 2007 și Decizia nr.XXI/10.03.2008.
Prin această decizie, Curtea Constituțională a constatat existența unui conflict juridic de natură constituțională între autoritatea judecătorească pe de o parte, și Parlament și Guvernul României, pe de altă parte. De asemenea, prin aceeași decizie, Curtea Constituțională a statuat că Înalta Curte de Casație și Justiție are obligația de a asigura interpretarea și aplicarea unitară a legii de către toate instanțele judecătorești, cu respectarea principiului fundamental al separației și echilibrului puterilor, consacrat de art.1 alin.4 din Constituția României, precum și că Înalta Curte de Casație și Justiție nu are competența constituțională să instituie, să modifice sau să abroge norme juridice cu putere de lege ori să efectueze controlul de constituționalitate al acestora.
Din acest punct de vedere, deci, susținerea recurentului Ministerului Justiției și Libertăților este reală. Ceea ce însă nu a observat recurentul este că în aceeași Decizie nr.838/2009, Curtea Constituțională a statuat că decizia prin care se stabilește existența unui conflict între puterile statului nu poate avea ca scop lipsirea de efecte juridice a unor hotărâri judecătorești și, ca atare, decizia nr.838 nu poate produce nici un efect cu privire la valabilitatea deciziilor deja pronunțate de Înalta Curte de Casație și Justiție. Aceasta întrucât, conform art.147 alin.4 din Constituție, deciziile Curții Constituționale, de la data publicării în Monitorul Oficial al României, sunt general obligatorii și au putere numai pentru viitor.
Rezultă așadar, din cuprinsul Deciziei Curții Constituționale nr.838/27.05.2009, că dispozițiile acesteia nu se aplică pentru hotărârile deja pronunțate de Înalta Curte de Casație și Justiție în recurs în interesul legii, ceea ce înseamnă că nu se aplică nici în cazul Deciziei nr.XXI care a fost pronunțată în 10.03.2008, fiind deci anterioară deciziei Curții Constituționale.
Ca atare, este greșită concluzia recurentului în sensul că Decizia nr.XXI/10.03.2008 a Înaltei Curți de Casație și Justiție nu poate constitui temei legal în prezenta acțiune.
De altfel, Curtea Constituțională nici nu are competența de a desființa hotărâri pronunțate de Înalta Curte de Casație și Justiție și nici pe cele pronunțate de alte instanțe judecătorești.
Al doilea motiv de recurs formulat de pârâta Curtea de Apel Pitești este nefondat.
În primul rând, trebuie reținut faptul că în mod constant în practica sa, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a reținut că un drept de creanță este un bun în sensul prevăzut de art.1 din Protocolul nr.1 la Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale.
Pe de altă parte, așa cum s-a arătat și mai sus, chiar și în condițiile pronunțării deciziei nr.838/2009 de către Curtea Constituțională, decizia nr.XXI/2008 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție nu este desființată și, ca atare, ea este obligatorie pentru instanțe, în temeiul art.329 alin.3 Cod procedură civilă.
Al treilea motiv de recurs formulat de pârâta Curtea de Apel Pitești este nefondat.
Prin sentința recurată s-a dispus obligarea pârâților la plata sporului de 50%, începând cu 1 februarie 2008 pentru reclamanta și începând cu 28.03.2008 pentru reclamanta, cu excepția perioadei în care acest spor a fost efectiv primit.
Curtea apreciază că acest dispozitiv este clar și, deși nu precizează în mod expres care este perioada respectivă, este evident că instanța de fond a avut în vedere lunile martie, aprilie și mai 2009, în care personalul din justiție a primit și sporul de 50%.
Al doilea motiv de recurs formulat de pârâtul Ministerul Justiției și Libertăților este nefondat.
Este adevărat că în Monitorul oficial al României nr.72/31 ianuarie 2007 fost publicată nr.OG8 privind salarizarea personalului auxiliar din cadrul instanțelor judecătorești și al parchetelor de pe lângă acestea, precum și din cadrul altor unități din sistemul justiției, act normativ care, la art.30 abrogă Legea nr.50/1996.
Acest act normativ a intrat în vigoare la 3 zile de la publicarea în Monitorul oficial, deci la data de 3 februarie 2007.
Decizia Înaltei Curți de Casație și Justiție a fost pronunțată la data de 10.03.2008, deci la o dată la care nr.OG8/2007 era deja în vigoare.
Cu toate acestea, în cuprinsul deciziei nr.XXI, Înalta Curte de Casație și Justiție a reținut că art.47 din Legea nr.50/1996, ce instituie sporul de 50%, a produs și produce în continuare efecte juridice și că nici în prezent el nu și-a încetat aplicabilitatea. A concluzionat instanța supremă că drepturile consacrate legislativ prin dispozițiile art.47 din Legea nr.50/1996 se cuvin și în continuare magistraților și personalului auxiliar.
Rezultă așadar că, prin hotărârea pronunțată în recursul în interesul legii s-a statuat asupra dreptului personalului auxiliar la sporul de risc și suprasolicitare de 50% și după luna februarie 2007 - când a intrat în vigoare nr.OUG8.
Cum hotărârea pronunțată în recurs în interesul legii este obligatorie pentru instanță, în mod corect Tribunalul Vâlceaa acordat aceste drepturi pentru o perioadă ulterioară anului 2007.
Al treilea motiv de recurs formulat de pârâtul Ministerul Justiției și Libertăților este de asemenea nefondat.
Instanța de fond, prin hotărârea pronunțată, a dispus ca plata acestui spor să se facă și pe viitor.
Una dintre condițiile ce trebuie îndeplinite pentru exercitarea acțiunii civile este ca dreptul să fie actual.
Art.110 alin.2 Cod procedură civilă permite însă promovarea unei acțiuni înainte de împlinirea termenului, în cazul prestațiilor periodice, instituind astfel o excepție de la regula enunțată mai sus. Salariul fiind o prestație periodică, rezultă că în mod corect instanța a făcut aplicarea art.110 alin.2 Cod procedură civilă.
Fiind vorba despre o prestație periodică, este evident că hotărârea judecătorească va fi executată pentru fiecare prestație separat, atunci când aceasta va ajunge la scadență. Evident că dacă raporturile de serviciu ale reclamantelor vor înceta, această hotărâre nu-și va mai produce efecte, iar dacă se va institui un nou sistem de salarizare, acesta le va fi aplicabil și reclamantelor.
Față de toate aceste considerente, Curtea apreciază că în cauză nu se regăsește nici un motiv de nelegalitate dintre cele prevăzute de art.304 Cod procedură civilă, situație față de care va respinge recursul ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondate, recursurile declarate de pârâții MINISTERUL JUSTIȚIEI ȘI LIBERTĂȚILOR, cu sediul în B,-, sector 5 și CURTEA DE APEL PITEȘTI, cu sediul în Pitești,-, județul A, împotriva sentinței civile nr.787 din 2 octombrie 2009 pronunțată de Tribunalul Vâlcea în dosarul nr-, intimați fiind reclamantele și, cu domiciliul procedural ales la Judecătoria Râmnicu Vâlcea, cu sediul în Râmnicu V,-, județul V și pârâții STATUL ROMÂNprinMINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE, cu sediul în B,-, sector 5 și TRIBUNALUL VÂLCEA, cu sediul în Râmnicu V,-, județul
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică azi, 10 2009, la Curtea de Apel Pitești - secția civilă pentru cauze privind conflicte de muncă și asigurări sociale și pentru cauze cu minori și de familie.
Președinte, Judecător, Judecător,
- - - - - -
Grefier,
Red.
Tehnored. /GM/
8 ex./13.11.2009
Jud. fond:
Președinte:Nicoleta Simona PăștinJudecători:Nicoleta Simona Păștin, Paulina Ghimișliu, Laura
