Drepturi salariale ale personalului din justiție. Sentința 171/2008. Curtea de Apel Bacau

DOSAR NR-

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL BACĂU

SECȚIA CIVILĂ, CAUZE MINORI, FAMILIE,CONFLICTE DE

MUNCĂ, ASIGURĂRI SOCIALE

SENTINȚA CIVILĂ NR. 171

ȘEDINȚA PUBLICĂ din data de 24 noiembrie 2008

COMPLETUL DE JUDECATĂ A FOST FORMAT DIN:

PREȘEDINTE: Daniela Părău JUDECĂTOR 2: Sorina Ciobanu judecător

ASISTENȚI JUDICIARI: - - -

- - -

GREFIER: -

La ordine a venit spre soluționare acțiunea civilă formulată de reclamantul în contradictoriu cu pârâții MINISTERUL JUSTIȚIEI, având ca obiect -drepturi salariale ale personalului din justiție-.

La apelul nominal făcut în ședință publică, au lipsit părțile.

Procedura a fost legal îndeplinită.

S-a expus referatul oral al cauzei de către grefierul de ședință, în sensul că a învederat instanței, următoarele:

- acțiunea are ca obiect drepturi bănești ale personalului din justiție;

- procedura a fost completă;

- dosarul se află la al treilea termen de judecată;

-prin compartimentul arhivă s-au depus relațiile solicitate la termenul anterior.

Nemaifiind probe de administrat și cereri de formulat, și față de faptul că s-a solicitat și judecarea cauzei în lipsă, instanța constată cauza în stare de judecată, trecându-se la deliberare.

- deliberând -

Deliberând asupra cererii civile reține următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Neamț sub nr- reclamantul a solicitat în contradictoriu cu pârâta Ministerul Justiției, Tribunalul Neamț, Curtea de Apel Bacău, Ministerul Economiei și Finanțelor și Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării să se constate:

- discriminarea sa în raport cu prevederile OG3/2006 aprobată prin Legea 323/2006 și ale OG10/2007 aprobată prin Legea 231/2007 privind creșterile salariale ce s-au acordat pentru anii 2006 și 2007 personalului bugetar și persoanelor ce ocupă funcții de demnitate publice în raport de prevederile OUG27/2006 aprobată modificată și completată pe baza Legii 25/2007 și ale OG137/2000;

- anularea situației create prin discriminare și restabilirea situații anterioare prin acordarea unei despăgubiri echivalente cu sumele reprezentând indexările ce s-au acordat prin aceste acte normative actualizate cu indicele de inflație la data plății efective;

- obligarea pârâtului Tribunalul Neamț să efectueze mențiunile corespunzătoare privitor la acordarea acestor majorări în carnetul de muncă;

- obligarea pârâtului Ministerul Economiei și Finanțelor să asigure sumele necesare acordării acestor despăgubiri.

În motivarea cererii reclamantul a arătat că prin Ordonanța Guvernului 3/2006 personalul bugetar și cel care ocupă funcții de demnitate publică au beneficiat de creșteri salariale în două etape, în cursul anului 2006, iar în baza ordonanței 10/2007 în cursul anului 2007 în 3 etape.

Susține reclamantul că nu a beneficiat de aceste majorări salariale, deși în baza dispozițiilor art.35 din OUG27/2006 judecătorii Înaltei Curți de Casație și Justiție, Procurorul General al Parchetului de pe lângă acestea și adjuncții săi au beneficiat de toate aceste majorări.

Reclamantul a invocat în sprijinul cererii sale practica Curții Constituționale, jurisprudența Curții Europene a Dreptului Omului și a altor instanțe.

Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării a depus întâmpinare, invocând pe cale de excepție lipsa calității sale procesuale pasive, motivat de faptul că nu poate avea calitate de pârât într-o cerere întemeiată pe dispozițiile art.27 din OG137/2000 întrucât, atunci când se invocă încălcarea principiului nediscriminării, nu poate avea în instanțe decât calitatea de expert și de instituție abilitată și investită cu aplicarea legislației în materie pe teritoriul României.

Pârâtul Ministerul Economiei și Finanțelor reprezentat de Direcția Generală a Finanțelor Publice Nad epus întâmpinare în care a invocat, pe cale de excepție, lipsa calității sale procesuale pasive, motivat de faptul că nu există identitate între el, Statul Român și bugetul de stat, iar pe fond, respingerea acțiunii ca neîntemeiată.

Prin întâmpinare pârâtul Ministerul Justiției a invocat excepția lipsei calității procesuale pasive invocând în acest sens prevederile art.1 din HG83/2005. Pe fond a solicitat respingerea cererii deoarece reclamantul este salarizat conform unei legi speciale, neputând beneficia de alte drepturi decât dacă sunt expres prevăzute în favoarea lui. Obligarea Ministerului Justiției la plata acestor indexări ar însemna o adăugare la lege, ceea ce presupune o încălcare a atribuțiilor conferite puterii judecătorești.

La termenul din 22.08.2008 cauza a fost scoasă de pe rolul Tribunalului Neamț în temeiul art.II alin.2 din OUG75/2007 și înaintată Curții de Apel unde a fost înregistrată sub nr-.

Analizând actele și lucrările dosarului, în funcție de susținerile părților, instanța constată că acțiunea formulată de reclamant este neîntemeiată, urmând a fi respinsă, iar excepțiile invocate vor fi respinse ca nefondate pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare:

În ce privește apărarea pârâtuluiMinisterul Economiei și Finanțelorinvocată pe cale de excepție privindlipsa calității sale procesuale pasiveaceasta va fi înlăturată întrucât, pe de o parte, conform art.1 din OUG22/2002 executarea obligațiilor de plată ale instituțiilor publice se realizează din sumele aprobate prin bugetele acestora cu titlu de cheltuieli, iar pe de altă parte prevederile modificatoare ale legii 110/2007 instituie doar o serie de termene și condiții privind executarea, fără a-l exonora de îndatoririle ce îi revin în asigurarea sumelor necesare efectuării plății.

Tot astfel excepțialipsei calității procesuale pasiveinvocate deConsiliul Național pentru Combaterea Discriminăriiva fi respinsă întrucât dispozițiile art.27 alin.1 și 3 din OG137/2000 permit persoanelor ce se consideră discriminate să se adreseze direct instanței de judecată cu o cerere pentru acordarea de despăgubiri și restabilirea situației anterioare discriminării, necondiționat de sesizarea prealabilă a Consiliului, cu citarea obligatorie a acestuia. Nefiind titular de pretenții în cauza de față, în absența altor cereri(de chemare în garanție, de intervenție principală sau accesorie) Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării nu poate avea decât calitatea de pârât.

Nici excepțialipsei calității procesuale pasiveinvocată de pârâtulMinisterul Justițieinu poate fi reținută. Aceasta întrucât potrivit dispozițiilor art.X din 83/2005 printre atribuțiile Ministerului Justiției se număr și cea de a fundamenta și elabora proiectul bugetului de stat pentru activitatea proprie, a instanțelor aflate sub autoritatea sa în calitate de ordonator principal de credite.

În ceea ce priveștefondul cauzeise rețin următoarele:

Cauza de față are ca obiect acordarea unor drepturi salariale - respectiv creșteri salariale prevăzute de OG3/2006 și OG27/2006 - drepturi acordate pentru anumite categorii profesionale și solicitate și de reclamant în temeiul Ordonanței 137/2000 cu motivarea că omisiunea legiuitorului de a li se acorda și lor beneficiul acestor drepturi constituie o discriminare contrară legii și normelor comunitare.

În speță, reclamantul - așa cum rezultă din adresa nr.222.6/19 A/19.11.2008 emisă de Tribunalul Neamț (aflată la fila 34 dosar C de Apel) și-a desfășurat activitatea în cadrul Judecătoriei Roman în funcția de judecător începând cu data 01.11.1992până la data de 01.08.2006când a fost eliberat din funcție prin pensionare.

În anul 2006 reclamantul a beneficiat de prevederile Ordonanței de Urgență nr.27/2006 privind salarizarea și alte drepturi ale judecătorilor, procurorilor și altor categorii de persoane din sistemul justiției.

În anul 2006acesta a beneficiatde indexarea cu 4% începând cu data de 01.04.2006.

În baza art.1 din OG3/2006 și salariile de bază ale personalului contractual din sectorul bugetar și îndemnizațiile personalului care ocupă funcții de demnitate publică, prevăzută în anexele nr.II și III la Legea 154/1998 privind sistemul de stabilire a salariilor de bază în sectorul bugetar și a îndemnizațiilor pentru persoane care ocupă funcții de demnitate publică s-au majorat în două etape: astfel: a) - 5% începând cu data de 1 februarie 2006 față de nivelul din luna ianuarie 2006; b) cu 6% începând cu data de 1 septembrie 2006, față de nivelul din luna august 2006.

Potrivit art.1 din OG10/2007 același personal a beneficiat de următoarele majorări:5% începând cu data de 1 ianuarie 2007 față de nivelul din luna decembrie 2006, cu 2% începând cu data de 1 aprilie 2007 față de nivelul din luna martie 2007 și 11% începând cu data de 1 octombrie 2007, față de nivelul din luna septembrie 2007.

Așa cum s-a arătat mai sus reclamantul a beneficiat de indexările legale până la data pensionării 01.08.2006.

După data pensionării s-ar mai pune problema incidenței sau nu a indexărilor de 6% - începând cu 01.09. 2006, 5%- începând cu 01.01.2007, 2% - începând cu 01.04.2007 și 11% - începând cu 01.10.2007.

Ordonanțele care au prevăzut aceste indexări suntordonanțeprivind creșteri salariale, ori după 01.08.2006 - data pensionării reclamantul nu a mai avut calitatea de salariat, ci de pensionar. Așadar, acesta nu ar putea fi îndreptățit la creșteri salariale acordate după data pensionării, ci eventual ar putea fi solicitate într-o cerere pentru recalcularea pensiei de serviciu a reclamantului.

Pentru considerentele sus-arătate și în baza dispozițiilor legale menționate, văzând și deciziile 818, 819, 820 ale Curții Constituționale - care sunt definitive și general obligatorii - urmează a se respinge excepțiile privind lipsa calității procesuale pasive a Ministerului Economiei și Finanțelor, Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării și Ministerului Justiției; se va respinge acțiunea ca nefondată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Respinge excepția lipsei calității procesuale pasive a Ministerului Economiei și Finanțelor, Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării și Ministerului Justiției.

Respinge acțiunea ca nefondată formulată de reclamantul cu domiciliul în R-, județul N în contradictoriu cu Ministerul Justiției, Ministerul Economiei și Finanțelor cu sediul în B- sect.5, Tribunalul Neamț cu sediul în P N-, Curtea de Apel Bacău cu sediul în B- și Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării cu sediul în B str. P-ța - - nr.1-3 sect.1

Definitivă.

Cu recurs în termen de 10 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședință publică azi 24 noiembrie 2008.

PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, ASISTENȚI JUDICIARI,

- - - - - -

- -

GREFIER,

Red.hot.-

Tehn.- / 8 ex./16.12.2008.

Președinte:Daniela Părău
Judecători:Daniela Părău, Sorina Ciobanu, Popa Gavrilovici

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre Drepturi salariale ale personalului din justiție. Sentința 171/2008. Curtea de Apel Bacau