Drepturi salariale ale personalului din justiție. Sentința 178/2008. Curtea de Apel Alba Iulia
Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL ALBA IULIA
SECȚIA PENTRU CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
SENTINȚĂ CIVILĂ Nr. 178/2008
Ședința publică de la 15 - 2008
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Manuela Stoica președinte secție
- - - JUDECĂTOR 2: Ana Doriani
- - - asistent judiciar
- - - asistent judiciar
- - - grefier
Pe rol se află soluționarea acțiunii formulată de reclamanții, în contradictoriu cu pârâții MINISTERUL JUSTIȚIEI B, TRIBUNALUL HUNEDOARA, CURTEA DE APEL ALBA IULIA având ca obiect drepturi salariale ale personalului din justiție.
La apelul nominal făcut în ședința publică se constată lipsa părților.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier, după care
Instanța, față de actele și lucrările dosarului constată cauza în stare de soluționare și o lasă în pronunțare.
CURTEA DE APEL
Asupra cauzei de față;
Prin acțiunea civilă înregistrată pe rolul Tribunalului Hunedoara, sub dosar nr-, reclamanții, și au chemat în judecată pârâții Ministerul Justiției, TRIBUNALUL HUNEDOARA, Curtea de APEL ALBA IULIA și, solicitând ca prin hotărârea judecătorească ce se va pronunța:
- să fie obligați pârâții de ord. 1-3, în solidar, la acordarea despăgubirilor bănești reprezentând drepturile salariale rezultate din diferența dintre salariul încasat și cel prevăzut în Anexa I lit.A pct.6-13 din OUG nr.27/2006, corespunzător funcțiilor exercitate de fiecare dintre reclamanți, începând cu 10.04.2006 și în continuare, sume care urmează a fi actualizate cu indicele de inflație, începând cu data nașterii dreptului material și până la data plății efective.
- să fie obligată pârâta Curtea de APEL ALBA IULIA să înscrie în carnetele de muncă ale reclamanților mențiunile corespunzătoare acordării acestor drepturi salariale;
- cu cheltuieli de judecată,
În motivarea acțiunii, reclamanții au arătat că au calitatea de judecători, la TRIBUNALUL HUNEDOARA (fiind personal salarizat în baza nr.OUG27/2006), și că sunt discriminați, contrar prevederilor art.1 - 6 din OG nr.137/2000 și a art.5 și al art.154 alin.3 din Codul muncii, față de procurorii din și care se bucură de o salarizare asimilată procurorilor din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție.
Prin întâmpinare (fila 12) pârâtul Ministerul Justiției solicită respingerea ca inadmisibilă a acțiunii întrucât tinde la modificarea actelor normative și acordarea altor drepturi decât cele stabilite prin lege, în condițiile în care drepturile la care reclamanții fac trimitere sunt majorări salariale ce se acordă personalului bugetar în temeiul legilor speciale de salarizare.
Prin neacordarea salarizării solicitate nu s-a creat o situație discriminatorie, deoarece diferitele categorii profesionale nu se află în situații comparabile, care să impună un tratament nediferențiat, iar salarizarea procurorilor și se datorează nivelului instanței sau parchetului la care aceștia sunt numiți.
S-a depus întâmpinare și de către pârâta Curtea de APEL ALBA IULIA prin care s-a invocat excepția lipsei calității procesuale pasive, cu motivarea că în astfel de litigii are calitate procesuală pasivă doar Ministerul Justiției, ca ordonator principal de credite.
Prin Încheierea din 5.08.2008, TRIBUNALUL HUNEDOARAa dispus, în temeiul art. II alin.2 din nr.OUG75/2008, scoaterea cauzei de pe rol și trimiterea spre competență soluționare la Curtea de APEL ALBA IULIA, ca instanță de fond.
La Curtea de APEL ALBA IULIA, dosarul a fost înregistrat cu păstrarea numărului unic -.
Anterior examinării fondului cauzei, curtea, în temeiul art. 137 cod procedură civilă, se va pronunța mai întâi asupra excepției lipsei calității procesual pasive invocată de pârâta Curtea de APEL ALBA IULIA.
Analizând această excepție, instanța constată că este nefondată, urmând a fi respinsă, deoarece pârâta are calitatea de ordonator de credite, cu atribuții privind salarizarea reclamanților, astfel încât potrivit art.282 muncii, justifică calitatea procesuală.
Pe fond, se constată că pretențiile reclamanților sunt întemeiate pentru următoarele motive:
Reclamanții fac parte din categoria personalului din unitățile din justiție, (unități bugetare care sunt finanțate de la bugetul de stat), raporturile juridice de muncă ale acestora fiind guvernate de Codul muncii, conform dispozițiilor art.1 și art.295 alin.2 din acest cod.
Prin G nr.27/2006 a fost reglementată salarizarea judecătorilor, procurorilor, asistenților judiciari și a altor categorii de personal din sistemul justiției.
Conform art.11 alin.1 din G nr.27/2006 și a art. II din Legea nr.45/2007, procurorilor din cadrul Direcției Naționale Anticorupție și celor din cadrul Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism li se acordă o salarizare corespunzătoare Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție (nr.6-13 de la lit. A din anexă), precum și toate celelalte drepturi de salarizare stabilite numai pentru aceștia, prin alte acte normative.
Cercetând sistemul de salarizare instituit prin G nr.27/2006, este de remarcat faptul că, potrivit art.3 alin.1 din această ordonanță, salarizarea personalului prevăzut de acest act normativ a fost stabilită în raport: cu nivelul instanțelor sau parchetelor, cu funcția deținută și cu vechimea în magistratură (noțiune definită de art.86 din Legea nr.303/2004), toate aceste criterii reflectându-se în mod unitar în coeficienții de multiplicare prevăzuți în anexa ordonanței.
Însă, conform prevederilor acestei anexe, elementele mai sus menționate de stabilire a salarizării nu au o existență și o aplicabilitate de sine stătătoare și izolată. Dimpotrivă, aceste elemente sunt unitare, interdependente și se intercondiționează reciproc.
Astfel, în primul rând, criteriul nivelului instanțelor sau parchetelor își pierde orice relevanță fără criteriul vechimii în magistratură, care reprezintă condiția "sine qua non" pentru promovarea sau numirea într-o funcție judiciară la o instanță sau la un parchet de un anumit nivel (de exemplu, pentru numirea în funcția de procuror la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, este necesară o vechime minimă de cel puțin 8 ani, conform art.44 alin.1 lit.c din Legea nr.303/2004).
De asemenea, criteriul nivelului instanțelor sau parchetelor nu are nici o relevanță pentru salarizarea funcționarilor publici de specialitate juridică, precum cei din aparatul administrativ al Ministerului Justiției, Școlii Naționale de Grefieri și Institutul Național de, funcționari care sunt doar asimilați magistraților numai strict pe durata îndeplinirii funcției lor (conform art.87 din Legea nr.303/2004), și care în mod evident nu funcționează în cadrul instanțelor sau parchetelor, dar sunt salarizați în baza G nr.27/2007 (în funcție de vechimea în magistratură).
În al doilea rând, nici criteriul funcției deținute nu are o relevanță proprie, deoarece este posibilă o salarizare identică, în baza OUG nr.27/2006, pentru funcții diferite (de exemplu, una și aceeași salarizare prevăzută la lit. A, nr. crt. 28 din anexa ordonanței, poate reveni deopotrivă specialiștilor din domeniul informatic, ofițerilor de poliție judiciară, personalului de instruire de la Școala Națională de grefieri, personalului de specialitate juridică asimilat din aparatele administrative, procurorilor, asistenților judiciari, judecătorilor, potrivit art.11 alin.2 și 3, art.16 din OUG nr.27/2006, lit. A, nr. crt. 28 și lit. B nr. crt.13 și 10 din anexa ordonanței. Însă toți care dețin o funcție judiciară, de judecător, asistent judiciar sau procuror, trebuie să aibă o vechime în magistratură de peste 3 ani pentru a beneficia de această salarizate prevăzută la lit. A nr. crt.28 din anexa ordonanței).
Rezultă că vechimea în magistratură reprezintă criteriul definitoriu, omniprezent și esențial în stabilirea salarizării personalului prevăzut de G nr.27/2006, acest element explicit sau implicit, de la caz, aflându-se în corelație directă, necesară și obligatorie cu celelalte două criterii: nivelul instanțelor sau parchetelor, respectiv funcția deținută.
Totuși, în cazul procurorilor din și, a fost în mod privilegiat eliminată corelație obligatorie dintre criteriul nivelului instanțelor sau parchetelor și criteriul vechimii minime necesare accesului la respectivul nivel al parchetelor, deoarece aceștia sunt salarizați la nivelul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, chiar dacă nu au vechimea minimă (de 8 ani prevăzută de art.44 alin.1 lit. c din Legea nr. 303/2004) corespunzătoare acestui nivel, ci dispun de o vechime de doar 5 ani (potrivit art.87 alin.2 și art.75 alin.4 din Legea nr.304/2004).
Ca urmare a acestui fapt, s-a instituit, sub aspectul criteriilor de salarizare, un dublu sistem de salarizare, atât în raport cu interiorul aceluiași nivel al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, cât și în raport cu personalul de la celelalte nivele, în atare situație nerespectându-se criteriile de tratament egal în salarizare, deoarece procurorilor din cadrul și li s-a acordat în mod privilegiat o salarizare corespunzătoare nivelului Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, cu toate că nu îndeplinesc condiția de vechime minimă necesare acestui nivel.
Din acest motiv, restul personalului, salarizat prin OUG nr.27/2006, este pus în imposibilitate, în mod discriminatoriu, de a beneficia de această salarizare majorată, sub pretextul că nu are vechimea necesară pentru a accede la nivelul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, dar în același timp, pentru alte persoane (procurorii din cadrul și ) li se recunoaște această salarizare majorată, deși nu li se mai solicită vechimea minimă necesară pentru acest nivel.
În plus, nu toți procurorii din cadrul și funcționează efectiv în aparatul propriu al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, ci doar în structuri teritoriale, această teritorialitate fiind analogă structurii celorlalte instanțe și parchete (potrivit art.5 alin.1 din G nr.43/2002 și art.4 alin.3 din Legea nr.508/2004). De asemenea, competența, în instrumentarea actelor acestor structuri, revine de regulă, în primă instanță, tribunalelor, iar nu Înaltei Curți de Casație și Justiție.
Pe de altă parte, trebuie subliniat faptul că și sunt persoane juridice distincte, iar Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție este o altă unitate cu altă personalitate juridică distinctă, deci este vorba de instituții diferite conform alin.1 din OUG nr.43/2002 și art.1 din Legea nr.508/2004.
Mai trebuie arătat și faptul că apartenența procurorilor și la aceste structuri este doar temporară, conform art.87 alin.9 și art.75 alin.11 din Legea nr.304/2004, deci acești procurori nici nu dispun în mod real și definitiv de gradul profesional de procuror al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție.
Rezultă în mod evident faptul că, în realitate, salarizarea procurorilor din și are ca și criteriu de bază domeniul specializat de activitate (urmărirea penală a faptelor de corupție și criminalitate organizată), iar nu nivelul instanțelor sau parchetelor, deoarece acest din urmă criteriu este imposibil de disociat de elementele sale constitutive, și anume: vechimea minimă necesară posibilității de a accede la respectivul nivel al instanței sau parchetului și, implicit, la nivelul corespunzător de salarizare; numirea efectivă și reală în aparatul propriu al instanței sau parchetului respectiv; numirea reală și definitivă în instanța sau parchetul de nivelul respectiv, cu păstrarea definitivă a gradului profesional corespunzător nivelului).
Într-adevăr, în realitate, salarizarea procurorilor din cadrul și CO. se face doar prin procedeul asimilării cu salarizarea procurorilor din Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, iar nu pe baza acelorași criterii care se aplică direct și nemijlocit procurorilor din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție (persoană juridică distinctă de și ) care au gradul profesional definitiv aferent acestui nivel.
Însă, în aceste condiții, este discriminatorie asimilarea salarizării doar a procurorilor din cadrul și CO. cu salarizarea procurorilor din Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, în detrimentul celorlalte persoane salarizate în baza OUG nr.27/2006, care au aceeași vechime minimă în magistratură ca și cea cerută procurilor din și CO.
În acest sens, Înalta Curte de Casație și Justiție a statuat prin Decizia nr. VI/2007, cu forța obligatorie dispusă de art.329 alin.3 Cod procedură civilă, următoarele: "folosirea drept criteriu de diferențiere a tratamentului salarial pentru magistrați doar apartenența la anumite segmente restrânse de realizare a justiției, pe considerentul că domeniile în care ar activa, ar reclama o specializare particularizată și un risc deosebit, nu se poate justifica atât timp cât varietatea infinită a situațiilor de coliziune cu legea ce se pot ivi și a timpului de reacție necesară pentru asigurarea ordinii de drept presupune eforturi chiar mai importante și riscuri profesionale mai accentuate în multe alte cazuri decât cele pentru care s-a instituit tratamentul salarial preferențial", iar "distincția care se face, ținându-se seama de apartenența magistraților la categoria celor implicați în soluționarea cazurilor privind faptele de corupție sau de criminalitate organizată și de terorism, ori doar includerea lor în anumite structuri pe scara ierarhică este lipsită de justificare obiectivă și rezonabilă, fiind astfel discriminatorie în senul art.2 din Pactul internațional cu privire la drepturile civile și politice și al art.14 din Convenție pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, deoarece nu se poate demonstra existența unui raport acceptabil de proporționalitate între mijloacele folosite și scopul vizat, cu toate particularitățile lui specifice".
Deci, instanța supremă a statuat că sunt discriminatorii criteriile de diferențiere de tratament salarial constând în apartenența la categoria celor implicați în soluționarea unor cazuri de o anumită natură (cum sunt cazurile privind faptele de corupție sau de criminalitate organizată și terorism) ori în doar includerea în anumite structuri pe scara ierarhică sau în anumite segmente restrânse de realizare a justiției. . acest lucru s-a produs în cazul procurorilor din cadrul și CO. care sunt salarizați prin asimilare, datorită criteriului implicării în soluționarea unor cauze de o anumită natură, precum și datorită includerii lor temporare în anumite structuri pe scara ierarhiei corespunzător anumitor segmente restrânse de realizare a justiției.
Cu alte cuvinte, unul și același element constând în obligația de îndeplinire a sarcinilor de serviciu (care revine întregului personal salarizat în baza G nr.27/2006), produce efecte juridice diferențiate în sistemul de salarizare al personalului, în funcție de apartenența la o anumită categorie socio - profesională și de locul de muncă.
Prin sistemul de salarizare (instituție de dreptul muncii), se înțelege ansamblul principiilor, obiectivelor, elementelor și formelor salarizării care determină condițiile de stabilire și acordare a salariilor (salariul compunându-se din salariul de bază, indemnizații, sporuri și adaosuri, conform art.155 din Codul muncii ). Ori, sistemul de salarizare este guvernat, printre altele, de două principii fundamentale: cel al egalității de tratament (art.154 din Codul muncii ) și cel al diferențierii salariilor numai în raport cu nivelul studiilor, cu treptele sau gradele profesionale, cu calitatea și cantitatea muncii, respectiv condițiile de muncă.
Ca atare, principiul egalității de tratament în salarizare implică recunoașterea acelorași obiective și elemente de salarizare tuturor persoanelor aflate într-o situație comparabilă.
De altfel, doctrina juridică și practica judiciară au statuat în mod unanim și constant existența discriminării în materie de muncă, ori de câte ori un drept salarial nu a fost acordat tuturor categoriilor profesionale (deci indiferent de funcție) care întruneau elementul generator al respectivului spor sau adaos specific. Deci, reclamanții sunt discriminați în sensul art.2 alin.1 - 3, art.6 din OUG nr.137/2000, întrucât le-a fost refuzată asimilarea salarizării sub pretextul că aparțin la o anumită categorie socio-profesională și sub pretextul locului de muncă (loc de muncă specializat prin natura cauzelor instrumentate), criterii declarate în mod expres de lege ca fiind discriminatorii (art.2 alin.1 din OG nr.137/2000).
Ca atare, existența discriminării directe a reclamanților rezultă și din dispozițiile: art.7 și art.23 din Declarația Universală a Drepturilor Omului (care garantează dreptul tuturor la protecție egală a legii împotriva oricărei discriminări și dreptul la o remunerație echitabilă și satisfăcătoare); art.7 din Pactul internațional cu privire la drepturile economice, sociale și culturale, ratificat prin Decretul nr.212/1974 (care garantează dreptul la condiții de muncă juste și prielnice și la egalitate de tratament în salarizare, fără nici o distincție); art.14 din Convenția europeană privind apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, respectiv Protocolul nr.12 la această Convenție (care interzic discriminările); art.4 din Carta socială europeană revizuită (ratificată prin Legea nr.74/1999) care garantează dreptul la o salarizare echitabilă; art.5, art.6, art.8, art.39 alin.1 lit.a, art.40 alin.2 lit.c și lit.f, art.154 alin.3, art.165 și art.155 raportat la art.1 din Legea nr.53/2003 (care garantează plata integrală a drepturilor de natură salarială, fără discriminări, restrângeri sau limitări); art.20, art.16 alin.1, art.53 și art.41 din Constituție (care garantează aplicarea principiului nediscriminării și în raport cu dreptul la salariu, drept care face parte din conținutul complex al dreptului constituțional la muncă și care nu poate face obiectul unor limitări discriminatorii).
Potrivit art.16 alin.1 și 2 din Constituția României, cetățenii sunt egali în fața legii și a autorităților, fără privilegii și discriminări, nimeni nefiind mai presus de lege.
Conform prevederilor G nr.137/2000, privind prevenirea și sancționarea tuturor formelor de discriminare, cu modificările și completările de ulterioare, principiile egalității între cetățeni, al excluderii privilegiilor și discriminărilor sunt garantate în special în exercitarea drepturilor economice, sociale, culturale, a dreptului la muncă, la libera alegere a ocupației, la condiții de muncă achitabile și satisfăcătoare, la protecția împotriva șomajului, la un salariu pentru muncă egală, la o remunerație echitabilă și satisfăcătoare.
Prin art.2 al.1 G nr.137/2000 se arată că prin discriminare se înțelege orice deosebire, excludere, restricție sau preferință, pe bază de rasă, naționalitate, etnie, limbă, religie, categorie socială etc. care are ca scop sau efect restrângerea ori înlăturarea recunoașterii folosinței sau exercitării, în condiții de egalitate a drepturilor omului și a libertăților fundamentale, ori a drepturilor recunoscute de lege, în domeniul politic, economic, social și cultural, sau în orice alte domenii ale vieții publice.
La alin.3 din art.2 al aceluiași act normativ se arată că sunt discriminatorii prevederile, criteriile sau practicile aparent neutre care dezavantajează anumite persoane, pe baza criteriilor prevăzute la alin.1, față de alte persoane, în afara cazului în care aceste prevederi, criterii sau practici sunt justificate obiectiv de un scop legitim, iar metodele de atingere a acelui scop sunt adecvate și necesare.
Ori, criteriul după care s-a făcut distincția, în speța dedusă judecății, este categoria socio - profesională și locul de muncă (loc de muncă specializat prin natura cauzelor instrumentate) criterii de diferențiere injuste a personalului salarizat în baza G nr.27/2006 și cu vechime în funcțiile deținute de cel puțin 6 ani, față de procurorii și CO.
Potrivit art.2 pct.1 din Declarația Universală a Drepturilor Omului, exercițiul drepturilor este apărat împotriva oricăror discriminări, iar conform art.29 pct.2, în exercițiul drepturilor și libertăților sale, fiecare persoană este supusă doar îngrădirilor stabilite prin lege, în scopul exclusiv al asigurării, recunoașterii și respectului drepturilor și libertăților celorlalți, în vederea satisfacerii cerințelor juste ale moralei, ordinii publice și bunăstării generale într-o societate democratică.
Art.2 pct.2 din Convenția nr.111 privind discriminarea în domeniul ocupării forței de muncă și exercitării profesiei, prevede că diferențierile, excluderile sau preferințele întemeiate pe calificările cerute pentru o anumită ocupație, nu sunt considerate discriminatorii, dar în speță neacordarea salarizării solicitate nu are la bază o astfel de justificare obiectivă și rezonabilă, deoarece procurorii și CO. nu primesc salarizarea superioară (prin asimilare) pentru calificările cerute de ocupația acestora, ci doar pentru că salarizarea acestora este asimilată, în mod arbitrar, cu cea a procurorilor din Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, asimilare care are la bază criteriul naturii cauzelor instrumentate.
Fiecare judecător soluționează un anumit gen de cauze care sunt deduse judecății, ori pentru cele de natură civilă, comercială, fiscală, contencios administrativ și nici pentru cele din infracțiuni de corupție nu se cere o calificare superioară, aparte, a unora față de ceilalți. Nu s-a prevăzut faptul că pentru a participa la soluționarea unor cauze privind infracțiuni de corupție și criminalitate organizată, procurorul trebuie să aibă calificări superioare, condiții superioare de vârstă, vechime, doctorate, cunoașterea unei limbi străine, etc. ci dimpotrivă tot personalul de specialitate juridică salarizat în baza G nr.27/2006 are aceeași calificare.
Nu se contestă faptul că, în multe situații, legiuitorul a prevăzut acordarea unor sporuri bazate pe, calificare profesională, dar acestea au într-adevăr justificare reală, sunt nediscriminatorii, ori în speță simplul fapt că se soluționează un alt gen de cauze nu justifică inegalitatea de tratament, prin asimilări preferențiale și privilegiate de salarizare.
Potrivit art.6 alin.2 din Codul muncii, pentru muncă egală este obligatorie o remunerație egală, aspect ce se află în contradicție cu situația de față.
Art.23 din Declarația Universală a Drepturilor Omului prevede faptul că este garantat dreptul tuturor oamenilor, fără nici o discriminare, la un salariu egal pentru muncă egală munca pentru soluționarea unor cauze de o anumită natură (cum ar fi cea din domeniul combaterii corupției și al criminalității organizate) nu poate fi considerată ca superioară celei restului personalului salarizat în baza G nr.27/2006.
Pactul Internațional cu privire la drepturile civile și politice stabilește, la art.19 pct.3, că exercițiul drepturilor și libertăților poate fi supus unor limitări prevăzute de lege ce sunt necesare apărării securității naționale și ordinii publice, fapt ce implică inclusiv posibilitatea unor restricții privind exercitarea acestor drepturi, dar, în speță, nu se poate aprecia, conform considerentelor expuse, că acordarea unei salarizări superioare (prin asimilare), doar unor categorii de personal a fost justificată pentru apărarea securității naționale și a ordinii publice.
Aceste aspecte atrag incidența dispozițiilor art.27 alin.1 din G nr.137/2000 coroborat cu art.269 Codul muncii, dispoziții legale în baza cărora acțiunea este considerată întemeiată.
Potrivit prevederilor art.6 și 7 cuprinse în Decretul Lege 92/1976 modificat, normele incidente prev. de Legea 130/1999 și art. 296 din Legea 53/2003, Curtea de APEL ALBA IULIA în calitate de operator al carnetelor de muncă, urmează a efectua cuvenitele și necesare mențiuni în carnetul de muncă al fiecărui reclamant.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Respins excepția lipsei calității procesual pasive invocată de pârâta Curtea de APEL ALBA IULIA
Admite, acțiunea civilă formulată de reclamanții, și toți cu domiciliu procesual ales la Tribunalul Hunedoara, cu sediul în D,-, jud. H și cu domiciliu procesual ales la Curtea de APEL ALBA IULIA, p-ța -, nr. 1, jud. împotriva pârâților Ministerul Justiției cu sediul în B-, sector 5, TRIBUNALUL HUNEDOARA cu sediul în D,-, jud. H, Curtea de APEL ALBA IULIA, cu sediul în AIs tr. - nr.1 jud. A,și în consecință:
Obligă pârâții la plata despăgubirilor bănești reprezentând drepturile salariale rezultate din diferența dintre salariul încasat și cel prevăzut în Anexa I lit.A pct. 6-13 din OUG nr.27/2006, corespunzător funcțiilor exercitate de fiecare dintre reclamanți, începând cu data de 10.04.2006 și în continuare, sume care urmează a fi actualizate cu indicele de inflație, începând cu data nașterii dreptului material și până la data plății efective.
Obligă pârâta Curtea de APEL ALBA IULIA, să efectueze cuvenitele mențiuni în carnetul de muncă al reclamanților, conform prezentei.
Fără cheltuieli de judecată.
Cu drept de recurs în termen de 10 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședința publică din 15.12.2008.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR 3: Sebastian Nașcu Mihai Pașca Elena Truță
ASISTENȚI JUDICIARI,
GREFIER,
Red.
Tehnored. / 6 ex
14.01.2009
Președinte:Manuela StoicaJudecători:Manuela Stoica, Ana Doriani, Sebastian Nașcu Mihai Pașca Elena Truță