Drepturi salariale ale personalului din justiție. Decizia 1797/2009. Curtea de Apel Timisoara
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL TIMIȘOARA OPERATOR 2928
SECȚIA LITIGII DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
DOSAR NR-
DECIZIA CIVILĂ NR. 1797
Ședința publică din 18 noiembrie 2009
Curtea constituită din:
PREȘEDINTE: Vasilica Sandovici
JUDECĂTOR 2: Carmen Pârvulescu DR.- -
JUDECĂTOR 3: Ioan Jivan
GREFIER: - -
Pe rol se află judecarea recursurilor declarate de pârâții MINISTERUL JUSTIȚIEI și MINISTERUL ECONOMIEI și FINANȚELOR prin DIRECȚIA GENERALĂ a FINANȚELOR PUBLICE C-S împotriva sentinței civile nr.565/26.05.2009, pronunțată de Tribunalul C-S în dosarul nr-, în contradictoriu cu reclamanții intimați, intervenienții intimați, și pârâții intimați CURTEA de APEL TIMIȘOARA, TRIBUNALUL C-S, având ca obiect drepturi bănești.
La Apelul Nominal, făcut în ședință publică, au fost lipsă reclamanții intimați, Boasă, intervenienții intimați, recurenții pârâți Ministerul Justiției, Ministerul Economiei și Finanțelor prin Direcția Generală a Finanțelor Publice C-S și pârâții intimați Curtea de Apel Timișoara și Tribunalul C-
Procedura de citare legal îndeplinită.
Recursul declarat este scutit de plata taxei judiciare de timbru și a timbrului judiciar.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care, constatându-se că s-a solicitat judecarea în lipsă în temeiul art.242 pct.2 Cod procedură civilă, cauza a fost lăsată în pronunțare.
CURTEA
Deliberând asupra recursului civil de față, constată:
Prin sentința civilă nr. 565/26.05.2009, pronunțată în dosarul nr-, Tribunalul C-S a respins excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului Ministerului Economiei și Finanțelor, precum și excepția prescripției extinctive a dreptului material la acțiune, invocată de pârâtul Ministerul Justiției.
A admis în parte acțiunea formulată de reclamanții, Boașă, împotriva pârâților Ministerul Justiției, Curtea de Apel Timișoara, Tribunalul C-S și Ministerul Economiei și Finanțelor.
A obligat pârâții Ministerul Justiției, Curtea de Apel Timișoara și Tribunalul C-S să plătească reclamanților, Boașă, drepturile salariale cuvenite cu titlu de spor de periculozitate, în procent de 15% calculat la salariul de încadrare brut lunar, începând cu luna noiembrie 2000 și până la data rămânerii irevocabile a hotărârii judecătorești, precum și pe viitor, cu actualizarea sumelor datorate în funcție de indicele de devalorizare monetară, dintre data nașterii dreptului și data plății efective.
A obligat pârâții Ministerul Justiției, Curtea de Apel Timișoara și Tribunalul C-S să plătească reclamantului drepturile salariale cuvenite cu titlu de spor de periculozitate, în procent de 15% calculat la salariul de încadrare brut lunar, începând cu 01.08.2008 și până la data rămânerii irevocabile a hotărârii judecătorești, precum și pe viitor, cu actualizarea sumelor datorate în funcție de indicele de devalorizare monetară, dintre data nașterii dreptului și data plății efective.
A obligat pârâții Ministerul Justiției, Curtea de Apel Timișoara și Tribunalul C-S să plătească reclamantei drepturile salariale cuvenite cu titlu de spor de periculozitate, în procent de 15% calculat la salariul de încadrare brut lunar, începând data de 15.09.2007 și până la data rămânerii irevocabile a hotărârii judecătorești, precum și pe viitor, cu actualizarea sumelor datorate în funcție de indicele de devalorizare monetară, dintre data nașterii dreptului și data plății efective.
A obligat pârâții Ministerul Justiției, Curtea de Apel Timișoara și Tribunalul C-S să plătească reclamantei drepturile salariale cuvenite cu titlu de spor de periculozitate, în procent de 15% calculat la salariul de încadrare brut lunar, începând cu luna noiembrie 2000 și până la data de 9.04.2007, cu actualizarea sumelor datorate în funcție de indicele de devalorizare monetară, dintre data nașterii dreptului și data plății efective.
A admis în parte cererea de intervenție formulată de către intervenienții și în contradictoriu cu pârâții Ministerul Justiției Curtea de Apel Timișoara, Tribunalul C-S și Ministerul Economiei și Finanțelor.
A obligat pârâții Ministerul Justiției, Curtea de Apel Timișoara și Tribunalul C-S să plătească intervenienților și drepturile salariale cuvenite cu titlu de spor de periculozitate, în procent de 15% calculat la salariul de încadrare brut lunar, pentru perioada noiembrie 2000 - 2004, cu actualizarea sumelor datorate în funcție de indicele de devalorizare monetară, dintre data nașterii dreptului și data plății efective.
A respins pretențiile intervenienților cu privire la plata acelorași drepturi salariale pentru perioada 1996 - octombrie 2000.
A respins cererea formulată de reclamanți, privind calcularea și plata de dobândă legală la sumele datorate.
A respins cererea reclamanților cu privire la acordarea anuală a câte 3 zile în plus la concediul de odihnă, începând cu cel aferent anului 2005 (prin compensare în bani pentru trecut) și în continuare, pentru viitor.
A obligat pârâtul Tribunalul C-S să înscrie în carnetele de muncă ale reclamanților mențiunile corespunzătoare, în sensul evidențierii sporului menționat.
A obligat pârâtul Ministerul Economiei și Finanțelor să aloce fondurile necesare plății sumelor de încasat cu acest titlu.
Pentru a pronunța această hotărâre, prima instanță a reținut că excepția lipsei calității procesuale pasive a Ministerului Economiei și Finanțelor este nefondată, întrucât acest minister are funcții în elaborarea proiectului bugetului de stat, de care răspunde, și pentru a fi realizată includerea în acest proiect a sumelor necesare plăților drepturilor pretinse de reclamanți, în caz de admitere a acțiunii, se impune ca partea să aibă calitatea de pârâtă în proces.
Tribunalul a apreciat că excepția prescripției extinctive a dreptului la acțiune este nefondată, deoarece reclamanții au invocat, în motivarea acțiunii lor, Contractul colectiv de muncă la nivel național pentru anii 2000 și în continuare, iar dreptul pretins nu a fost niciodată plătit reclamanților, ca urmare a neincluderii sumelor necesare în bugetul de stat.
În aceste condiții, pârâții au încălcat obligația lor pozitivă de a acționa cu bună-credință în vederea executării Contractului colectiv de muncă, obligație prevăzută și în art.40 lit. c al Codului Muncii. Procedând în acest mod, Statul Român (ai cărui agenți sunt și pârâții) a avut o atitudine omisivă constantă pe parcursul a 8 ani, atitudine sancționată prin Decizia 2000/CE/78.
Pe de altă parte, dreptul la un salariu corect, ca și parte a conținutului complex al dreptului constituțional la muncă, este un "bun", în sensul, și nu o creanță care să fie supusă prescripției extinctive.
Reclamanții au formulat acțiunea în justiție numai după ce alte instanțe judecătorești din România (respectiv Tribunalul Alba, sau Curtea de Apel Alba -I), s-au pronunțat în sensul admiterii unor acțiuni având același obiect.
Așadar, incertitudinea, iar nu pasivitatea culpabilă este aceea care a determinat reclamanții să formuleze cereri de chemare în judecată pentru a-și cere drepturile izvorând din Contractul colectiv de muncă pentru anii 2000, 2001, 2002, 2003, 2004, 2005.
Cu privire la fondul cauzei s-a reținut că reclamanții îndeplinesc o activitate de risc social, care este recunoscută de legiuitor inițial prin dispozițiile art.1 din Legea nr.50/1996, reluată ulterior prin dispozițiile art.59 din Legea nr.567/2004 și respectiv art.2 din nr.OUG27/2006.
Art.22 alin.1 din nr.OG8/2007 și art.7 alin.1 din nr.OUG27/2006, prevăd că, pentru condiții deosebite de muncă, grele vătămătoare, periculoase, magistraților, asistenților judiciari, personalului auxiliar de specialitate din cadrul instanțelor judecătorești și al parchetelor, li se acordă un spor de 15% din salariul de încadrare brut lunar, proporțional cu timpul efectiv lucrat în aceste condiții.
La alin.2 al art.22 din nr.OG8/2007, se prevede că aprobarea condițiilor de acordare a sporului pentru personalul auxiliar, se face prin ordin al ministrului justiției, al președintelui Înaltei Curți de Casație și Justiție, al procurorului general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, sau, după caz, al procurorului șef al Direcției Naționale Anticorupție, în funcție de condițiile grele, vătămătoare sau periculoase stabilite potrivit legii.
La alin.2 al art.7 din nr.OUG27/2006, se prevede că aprobarea condițiilor de acordare a sporului pentru magistrați, se face de către ordonatorul principal de credite sau după caz, procurorul șef al Direcției Naționale Anticorupție în funcție de condițiile grele, vătămătoare sau periculoase stabilite potrivit legii.
Prin urmare, deși personalul din justiție își desfășoară activitatea în prezența a două categorii deosebite de condiții, respectiv vătămătoare și periculoase, nu i-a fost recunoscut de către ordonatorul principal de credite decât sporul pentru condiții vătămătoare, pe baza expertizelor de nocivitate.
Pentru a da eficiență prevederilor legale anterior menționate, măsurile speciale de protecție, condițiile și modul de realizare a acestora, trebuiau stabilite și aprobate de administratorii justiției, ca ordonatori de credite, împrejurare ce nu a beneficiat de o reglementare.
Dreptul la spor de periculozitate este distinct prevăzut și la art.41 alin.3 din Contractul colectiv de muncă unic nr.2895/2006, la nivel național pentru anii 2007-2010, așa cum este stipulat și prin contractele colective de muncă anterioare ( nr.53518/2000; nr.54171/2001; nr.1285/2002; nr.1116/2003; nr.2001/2005).
Astfel sporurile minime ce se acordă în condițiile contractului colectiv de muncă unic, sunt: pentru condiții deosebite de muncă, grele, periculoase sau penibile, 10% din salariul de bază; pentru condiții nocive de muncă, 10% din salariul minim negociat la nivel de unitate; pentru orele suplimentare și pentru orele lucrate în zilele libere și în zilele de sărbători legale, se acordă un spor de 100%, din salariul de bază, până la 130 ore/salariu/an, ceea ce depășește 120 ore/salariu/an, se plătește un spor de 50% din salariul de bază; pentru vechime în muncă, minim 5% pentru 3 ani vechime și maxim 25% la o vechime de peste 20 ani, din salariul de bază; pentru lucrul în timpul nopții, 25% din salariul de bază; pentru exercitarea și a unei funcții se poate acorda un spor de până la 50% din salariul de bază al funcției înlocuite, cazurile în care se aplică această prevedere și cuantumul, se vor stabili prin negocieri la contractele colective de muncă, la nivel de ramură, grupuri de unități sau unități. Prin urmare, se face distincție clară între drepturile cuvenite pentru condiții de periculozitate (art.40 alin.3 lit.a) și cele pentru condiții de nocivitate (art.30 alin.3 lit.b).
Conform art.9 alin.1 din amintit, în scopul salarizării și acordării celorlalte drepturi prevăzute în prezentul contract pentru personalul instituțiilor finanțate de la bugetul de stat, sindicatele și ministerele vor purta negocieri cu guvernul pentru stabilirea fondurilor aferent acestei categorii de personal și pentru constituirea surselor, înaintate de adoptarea bugetului de stat, precum și în vederea modificării ulterioare a acestuia.
2 al aceluiași articol prevede că părțile contractante vor purta negocieri în vederea includerii drepturilor respective în actele normative prin care se reglementează astfel de drepturi, cu încadrarea în prevederile bugetare aprobate sau cu identificarea altor resurse pentru acoperirea cheltuielilor suplimentare, iar potrivit alin.3, pe baza fondurilor aprobate în condițiile prevăzute la alin.1, părțile vor negocia utilizarea acestora pentru stabilirea salariilor și a celorlalte drepturi de personal la instituțiile publice.
Personalul din justiție, și implicit și reclamanții, se regăsesc în prezența a două categorii deosebite de condiții, respectiv vătămătoare și periculoase, iar ordonatorul de credite le-a recunoscut, pe baza expertizelor de nocivitate, numai sporul de condiții vătămătoare.
Gradul de expunere la pericol a vieții și integrității corporale a magistraților și a personalului auxiliar este evidențiat expres și fără echivoc de dispozițiile art.27 din nr.OUG27/2006, modificată, respectiv de prevederile art.682din Legea nr.567/2004, modificată, unde se disting cu claritate condițiile de invaliditate, acestea fiind corespondente periculozității funcției profesionale.
În acest sens sunt și dispozițiile art.5 lit.a-b, lit.n, art.7 și următoarele din Legea nr.319/2006, privind securitatea și sănătatea în muncă, act normativ ce se aplică în toate sectoarele de activitate, atât publice, cât și private.
Un asemenea spor este recunoscut, în procentul amintit, tuturor celor care lucrează în astfel de condiții în sectorul bugetar, fără deosebire, conform prevederilor art.1 teza finală și art.8 alin.1.a teza I din nr.HG218/1993.
În aplicarea acestor dispoziții rezultă că și magistrații, respectiv personalul auxiliar de specialitate, trebuie să beneficieze, pe lângă sporul pentru condiții vătămătoare, de altfel recunoscut, și de cel pentru condiții periculoase, raportat la specificul activității desfășurate, profesia reclamanților fiind vădit caracterizată de acel grad de expunere la un pericol permanent în ce privește viața și integritatea lor corporală și a celorlalți membri de familie, ca risc asumat, situație recunoscută prin însăși reglementarea instituției pensiei de invaliditate.
Conform Deciziei 2000/CE/78, relativă la crearea Codului general în favoarea tratamentului egal privind ocuparea forței de muncă, se sancționează atitudinea omisivă în recunoașterea și valorificarea echitabilă prin plata efectivă a drepturilor salariale cuvenite. În acest sens fiind și prevederile art.7, art.23 din Carta Universală a Drepturilor Omului, care garantează dreptul la muncă în condiții echitabile și satisfăcătoare, art.14 din Carta europeană privind garantarea drepturilor omului, respectiv Protocolul nr.12 la această convenție, art.4 și următoarele din Carta socială europeană revizuită, dar și art.5-8, art.39 alin.1 lit.a, art.40 alin.1 lit.c și j, art.154 alin.3, art.155, art.165 din Legea nr.53/2003, art.20, art.16 alin.2, art.53 și 42 din Constituția României, care garantează dreptul la un salariu, care face parte din conținutul complex al dreptului constituțional la muncă.
Temeiul de drept enunțat, este aplicabil acțiunii reclamanților, potrivit art.1, 5, 239, 241, 243 și 259 din Legea nr.53/2003, Codul muncii și potrivit art.73 din Legea nr.56/2004.
În același sens, sunt și sentința civilă nr.77/27.10.20028 pronunțată de Curtea de Apel Alba -I în dosar nr- și sentința civilă nr.613/21.05.2008 pronunțată de Tribunalul Alba în dosar nr-.
Având în vedere cele expuse anterior, în baza dispozițiilor art.34 si 40 lit g din Codul Muncii, a obligat pârâtul Tribunalul C-S să înscrie în carnetele de muncă ale reclamanților mențiunile corespunzătoare, în sensul evidențierii sporului menționat.
Petitul privind acordarea unui număr de zile de concediu de odihnă suplimentare pentru viitor și ca o compensare în bani pentru trecut, datorită condițiilor grele de muncă, a fost apreciat ca inadmisibil, întrucât concediul de odihnă cuvenit personalului instanțelor este reglementat prin legi speciale și derogatorii de la dreptul comun. Prin urmare, nu este un atribut al instanțelor judecătorești să creeze lege, ceea ce s-ar realiza dacă tribunalul ar statua asupra acestui petit.
Totodată, a apreciat că pentru sumele datorate, se impune obligarea pârâților la actualizarea sumelor prin aplicarea coeficientului de inflație, potrivit art. 1088 Cod civil, însă nu și plata de dobândă la aceste sume, întrucât s-ar ajunge la o dublă dezdăunare.
Acțiunea intervenienților și a fost considerată admisibilă în parte, în aceleași condiții cu acțiunea reclamanților și, distinct de aceasta, numai pentru perioada cât aceștia au făcut parte din structurile autorității judecătorești, iar nu și pentru perioada când au făcut parte din structurile, respectiv pentru perioada 1996 - octombrie 2000.
Pârâtul Ministerul Justiției a formulat recurs, în termen legal, împotriva sentinței civile nr. 565/26.05.2009 a Tribunalului C-S, solicitând admiterea recursului și modificarea hotărârii recurate, în sensul respingerii cererii de chemare în judecată ca nefondată.
În motivarea cererii de recurs se arată că hotărârea atacată a fost dată cu aplicarea greșită a legii, împrejurare ce atrage incidența art. 304 pct. 9 Cod procedură civilă, întrucât, raportat la prevederile art. 1 art. 3, art. 7, art. 8 și art. 12 din Decretul nr. 167/1958, art. 283 din Codul muncii și la data formulării acțiunii, instanța de fond trebuia să admită excepția prescripției dreptului material la acțiune pentru drepturile care nu se încadrează în termenul de prescripție general de 3 ani de la data introducerii cererii.
Pe de altă parte, se susține că din interpretarea dispozițiilor art. 48 din Legea nr. 50/1996 înlocuite cu cele ale art. 7 din Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 27/2006 rezultă că angajatorul poate acorda sporul de 15% o singură dată, chiar dacă se întrunesc cumulativ condițiile de muncă deosebite, grele, vătămătoare sau periculoase, și doar în urma aprecierii de ansamblu a unui expert de specialitate asupra insistenței, în cadrul fiecărei instanțe în parte, a condițiilor prevăzute la art. 7 din Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 27/2006.
Intimații beneficiază de sporul de 15% care le este acordat, în mod corect, în urma efectuării la instanța unde ei funcționează a unei expertize de specialitate, prin care a fost analizată existența cumulativă a condițiilor de muncă deosebite, grele, vătămătoare sau periculoase.
Potrivit art. 1 din Legea nr. 130/1996, prevederile contractului colectiv de muncă nu sunt incidente în privința magistraților și personalului auxiliar de specialitate, întrucât norma juridică menționată operează cu noțiunile de patron, respectiv organizație patronală și salariat ori sindicate, categorii neaplicabile magistraților. Pe de altă parte, stabilirea condițiilor și procedurilor de acordare a sporului de 15% reprezintă o problemă de legiferare.
Recurentul arată că sentința atacată a fost dată cu depășirea atribuțiilor puterii judecătorești și ca urmare a imixtiunii autorității judecătorești în sfera activității executive sau legislative, caz de casare prevăzut la art. 304 pct. 4 din Codul d e procedură civilă.
Având în vedere că instanța nu poate aprecia cu certitudine menținerea raportului de muncă între reclamant și pârâți pentru viitor, se impunea respingerea capătului de cerere privind acordarea sporului în continuare.
În drept, se invocă dispozițiile art. 304 pct. 4 și pct. 9 coroborat cu art. 312 Cod procedură civilă.
Prin recursul declarat împotriva aceleiași hotărâri, pârâtul Ministerul Economiei și Finanțelor, reprezentat prin Direcția Generală a Finanțelor Publice C-S, a solicitat admiterea recursului și modificarea sentinței recurate, în sensul respingerii acțiunii ca fiind formulată împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă.
În motivarea recursului se arată că prima instanță a încălcat prevederile art. 47 alin. 4 din Legea nr. 500/2002 privind finanțele publice, deoarece nu a ținut seama de atribuțiile conferite Ministerului Economiei și Finanțelor de Legea nr. 500/2002 și de faptul că Ministerul Economiei și Finanțelor nu este titularul alocațiilor bugetare din care se face plata drepturilor salariale ale reclamanților, având doar o funcție de îndrumare metodologică a elaborării proiectului bugetului de stat.
În drept, se invocă dispozițiile art. 299, art. 301-art. 303, art. 304 pct. 9 și art. 3041Cod procedură civilă.
Examinând recursurile declarate de pârâții Ministerul Justiției și Libertăților și Ministerul Economiei și Finanțelor, reprezentat prin Direcția Generală a Finanțelor Publice C-S, împotriva sentinței civile nr. 565/26.05.2009 a Tribunalului C-S, prin prisma motivelor invocate, a probelor existente la dosarul cauzei și a prevederilor art. 304 pct. 4 și pct. 9 coroborate cu art. 3041Cod procedură civilă, Curtea constată că sunt întemeiate pentru următoarele considerente:
Ministerul Economiei și Finanțelor este cel care are rolul de a răspunde de elaborarea proiectului bugetului de stat pe baza proiectelor ordonatorilor principali de credite, precum și de elaborarea proiectelor de rectificare a acestor bugete.
Totodată, conform art. 19 din Legea 500/2002, se instituie răspunderea Ministerului Economiei și Finanțelor pentru pregătirea proiectelor legilor bugetare anuale, ale legilor de rectificare, precum și ale legilor privind aprobarea contului general de execuție.
În consecință, Ministerul Economiei și Finanțelor are calitate procesuală pasivă, în virtutea calității sale de instituție publică cu rol de sinteză în activitatea privind finanțele publice și nu în calitate de ordonator principal de credite.
Astfel, în lipsa alocării unor fonduri pentru achitarea sumelor solicitate, cu ocazia rectificării bugetare, Ministerul Justiției s-ar afla în imposibilitatea respectării hotărârii judecătorești.
Prin urmare, instanța de fond a soluționat în mod corect excepția lipsei calității procesuale pasive a Ministerului Economiei și Finanțelor, însă nu a observat că pretențiile reclamanților și intervenienților sunt prescrise parțial, astfel încât este incident motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 Cod procedură civilă.
Conform art. 283 alin.1 lit. c din Codul muncii raportat la art.3 și art. 7 alin. 1 din Decretul nr. 167/1958, termenul pentru introducerea cererii este de 3 ani de la data nașterii dreptului la acțiune, în situația în care obiectul conflictului individual de muncă constă în plata unor drepturi salariale neacordate sau a unor despăgubiri către salariat, cum este în speță.
Dreptul reclamanților și al intervenienților la sporul pentru condiții periculoase reprezintă, conform art. 155 din Codul muncii, o componentă a salariului și are drept izvor raportul juridic de muncă.
Pe cale de consecință, el este supus prescripției dreptului la acțiune reglementată de dispozițiile legale cu privire la drepturile de creanță, respectiv de art. 283 alin. 1 lit. c din Codul muncii coroborat cu art. 3 și art. 7 alin. 1 din Decretul nr. 167/1958.
Având în vedere cele expuse mai sus, data înregistrării acțiunii, respectiv data de 9.12.2008, și a cererii de intervenție, respectiv data de 14.01.2009, precum și dispozițiile art.283 alin.1 lit.c din Codul muncii, Curtea apreciază că excepția prescripției dreptului la acțiune, invocată de pârâtul Ministerul Justiției, este întemeiată.
Pe cale de consecință, va respinge ca prescrise pretențiile reclamanților pentru perioada anterioară datei de 9.12.2005 și ale intervenienților pentru perioada anterioară datei de 14.01.2006.
Cu privire la fondul cauzei, Curtea constată că hotărârea recurată a fost dată cu aplicarea greșită a legii, pentru considerentele ce vor fi redate în continuare.
Art. 48 din Legea nr. 50/1996 a prevăzut pentru personalul din justiție un spor de 15 % din salariul de bază brut pentru condiții deosebite de muncă, grele, vătămătoare sau periculoase. Același drept salarial este prevăzut în prezent de art. 22 din Ordonanța Guvernului nr. 8/2007 privind salarizarea personalului auxiliar din cadrul instanțelor judecătorești și de art. 7 din Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 27/2006 privind salarizarea judecătorilor.
Art. 2 din Ordonanța Guvernului nr. 8/2007 prevede că locurile de muncă și categoriile de personal care beneficiază de acest spor se aprobă prin Ordin al Ministrului Justiției, al Președintelui Înaltei Curți de Casație și Justiție, al Procurorului General al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție în funcție de condițiile deosebite, grele vătămătoare sau periculoase.
Art. 7 alin.2 din Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 27/2006 prevede că sporul se aprobă de ordonatorul principal de credite, respectiv Ministerul Justiției.
Reclamanții beneficiază de acest spor, întrucât, în aplicarea prevederilor art. 22 din Ordonanța Guvernului nr. 8/2007, a fost emis Ordinul nr. 910/C/2007 al Ministrului Justiției.
Dispozițiile art. 22 din Ordonanța Guvernului nr. 8/2007, ale art. 7 din Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 27/2006 și ale art. 48 din Legea nr. 56/1996 nu pot fi interpretate în sensul că sporul de 15 % poate fi acordat de mai multe ori atât pentru condiții grele, cât și pentru condiții periculoase sau/și pentru condiții vătămătoare, așa cum susțin neîntemeiat reclamanții.
Prin Anexa nr. 1 la Ordinul Ministrului Justiției nr. 910/C/30.03.2007 s-au stabilit locurile de muncă și categoriile de personal care își desfășoară activitatea în condiții deosebite de muncă, grele, vătămătoare sau periculoase, iar între acestea se regăsește și personalul auxiliar de specialitate din cadrul instanțelor, precum și judecătorii.
Întrucât hotărârile judecătorești pronunțate de instanțele române nu constituie izvor de drept, iar jurisprudența în această materie nu este unitară, nu prezintă relevanță faptul că o parte din personalul angajat al justiției a primit hotărâri favorabile, așa cum apreciază prima instanță.
Prin urmare, reclamanții nu pot pretinde un drept salarial de care beneficiază în fapt, neexistând câte un spor distinct de 15% din indemnizația de încadrare brută lunară pentru condiții de muncă deosebite, pentru condiții de muncă grele, pentru condiții de muncă vătămătoare sau pentru condiții de muncă periculoase.
Având în vedere considerentele expuse mai sus și dispozițiile art. 312 alin. 1 - alin. 3 Cod procedură civilă, Curtea va admite recursurile ca fiind întemeiate și va modifica în parte hotărârea recurată, în sensul că va respinge în întregime cererea de chemare în judecată, p0recum și cererea de intervenție în interes propriu, urmând a menține în rest dispozițiile hotărârii recurate.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursurile declarate de către pârâții-recurenți MINISTERUL JUSTIȚIEI și LIBERTĂȚILOR și DIRECȚIA GENERALĂ a FINANȚELOR PUBLICE T, în calitate de reprezentantă a MINISTERULUI FINANȚELOR PUBLICE, împotriva sentinței civile nr. 565/26.05.2009, pronunțată de Tribunalul C-S în dosarul nr-.
Modifică în parte hotărârea recurată, în sensul că:
Respinge în întregime cererea de chemare în judecată, precum și cererea de intervenție.
Menține în rest dispozițiile hotărârii recurate.
IREVOCABILĂ.
Pronunțată în ședință publică azi, 18 noiembrie 2009.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR, - - DR.- - - -
GREFIER,
- -
Red./23.11. 2009
Thred. /23.11.2009
Ex.2
Prima inst. - - - Trib. C araș-
Președinte:Vasilica SandoviciJudecători:Vasilica Sandovici, Carmen Pârvulescu, Ioan Jivan
