Actiune drepturi banesti. Jurisprudenta. Decizia 1798/2009. Curtea de Apel Timisoara
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL TIMIȘOARA OPERATOR 2928
SECȚIA LITIGII DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
DOSAR NR-
DECIZIA CIVILĂ NR. 1798
Ședința publică din 18 noiembrie 2009
Curtea constituită din:
PREȘEDINTE: Vasilica Sandovici
JUDECĂTOR 2: Carmen Pârvulescu DR.- -
JUDECĂTOR 3: Ioan Jivan
GREFIER: - -
Pe rol se află judecarea recursurilor declarate de Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism și Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție împotriva sentinței civile nr. 86/21.10.2008, pronunțată de Curtea de Apel Timișoara în dosarul nr-, în contradictoriu cu reclamanții intimați, -, G și pârâții intimați Ministerul Finanțelor Publice prin Direcția Generală a Finanțelor Publice T și Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării, având ca obiect drepturi bănești.
La apelul nominal făcut în ședință publică, au fost lipsă reclamanții intimați, -, G, recurenții pârâți Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism și pârâții intimați Ministerul Finanțelor Publice prin Direcția Generală a Finanțelor Publice T și Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării.
Procedura de citare legal îndeplinită.
Recursul declarat este scutit de plata taxei judiciare de timbru și a timbrului judiciar.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care, instanța, din oficiu, ridică excepția tardivității recursului Ministerului Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție.
Constatându-se că s-a solicitat judecarea în lipsă în temeiul art. 242 pct. 2 Cod procedură civilă, cauza a fost lăsată în pronunțare.
CURTEA
Deliberând asupra recursului civil de față, constată:
Prin sentința civilă nr. 86/21.10.2008 pronunțată în dosar nr- Curtea de Apel Timișoaraa admis acțiunea civilă formulată de reclamanții, și G, împotriva pârâților Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism, Ministerul Finanțelor Publice și Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării; a obligat pârâții Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism, Ministerul Finanțelor Publice la plata către reclamanți a diferențelor salariale după cum urmează: 5% începând cu data de 1.01.2007, în raport cu decembrie 2006; cu 2% începând cu 1.04.2007 în raport cu martie 2007 și de 11% începând cu 1.10.2007 în raport cu septembrie 2007, aplicate salariului de bază, majorări reactualizate cu indicele de inflație începând cu 1.02.2007 până la plata efectivă.
Curtea de Apel a reținut:
Conform Directivei 2000/EC/78 privind crearea cadrului general în favoarea tratamentului egal privind ocuparea forței de muncă și condițiile de angajare în vederea definirii și constatării discriminării directe, tratamentul diferențiat trebuie analizat prin prisma unor persoane aflate în situații doar comparabile, iar nu neapărat în situații chiar similare.
Persoanele din acest cadru al personalului din sistemul bugetar, inclusiv reclamanții, sunt parte a unui raport juridic de muncă, guvernat de Codul muncii, prestând o muncă și, ca efect al acestor premise, li se naște dreptul la o salarizare echitabilă, satisfăcătoare, fără limitări și restrângeri datorate devalorizării monedei naționale, precum și dreptul la tratament egal în materie de salarizare (art. 5, art. 6, art. 8, art. 39 alin. 1 lit. a, art. 40 alin. 2 lit. c și lit. f, art. 154 alin. 3, art. 165 și art. 155 raportat la art.1 din Legea nr.53/2003.
Deci, reclamanții se află în aceeași situație, sub acest aspect, ca și restul personalului din sistemul bugetar.
Însă, printr-o o serie de acte normative (de exemplu: G nr. 10/2007, G nr. 11/2007, G nr. 16/2007, G nr. 27/2007, Legea nr. 232/2007, G nr. 8/2007, G nr. 20/2007, G nr. 23/2007, personalul din sistemul bugetar a beneficiat, ca în fiecare an, de majorările salariale anuale, pentru anul 2007, sub forma adaosurilor salariale constând în indexarea salariilor sau indemnizațiilor.
Aceste majorări au fost aplicate nediscriminatoriu sub aspectul categoriei socio-profesionale, fiind de enumerat, exemplificativ: demnitarii (art. 1 din G nr. 10/2007); judecătorii Curții Constituționale (art. 1 din G nr. 10/2007); personalul asimilat demnitarilor publici (art. 3 alin. 3 din G nr. 10/2007); personalul din unitățile de cult religios (art. 19 din G nr. 10/2007); personalul Curții de Conturi (art. 2 din G nr. 27/20007); personalul contractual din unitățile bugetare (art. 1 din G nr. 10/2007); personalul auxiliar din justiție (art. 31 din G nr. 13/2007); personalul didactic și didactic auxiliar (art. 1 din G nr. 11/2007), personalul din aparatul Ministerului Afacerilor Externe, a Ministerului Integrării Europene, a misiunilor diplomatice, a oficiilor consulare și a institutelor culturale din străinătate (art. 1 din G nr. 16/2007); funcționarii publici (articolul unic, pct. 5 din Legea nr. 232/2007); personalul din unitățile sanitare publice (art. 1 pct. 3 din G nr. 23/2007); funcționarii publici cu statut special din sistemul administrației penitenciare (art. 1 din G nr. 20/2007).
de motive ale acestor acte normative (întocmite conform art. 29 - 32 din Legea nr. 24/2000 și potrivit art. 6 din Legea nr. 52/2003) au ca și numitor comun, în esență, fundamentul necesității acordării majorărilor salariale pe anul 2007 în sistemul bugetar, ca efect al creșterii indicelui prețurilor bunurilor de consum în anul 2007 față de anul 2006, precum șitratamentul egal între diferitele categorii de personal bugetar,în sensul acoperirii devalorizării datorate creșterii inflației.
Trebuie subliniat în mod deosebit că, în nici un caz, temeiul acordării acestor adaosuri salariale nu a fost o măsură de protecție socială a categoriilor socio-profesionale cu venituri salariale în mod cert mai scăzute decât cele ale reclamanților, deoarece majorările au fost aplicate deopotrivă și demnitarilor, personalului asimilat demnitarilor, judecătorilor Curții Constituționale, membrilor Curții de Conturi și altor categorii cu venituri salariale mai ridicate decât cele ale reclamanților.
Cu toate acestea, reclamanților ( personal salarizat prin G nr. 27/2006) nu le-a fost acordat, în mod discriminatoriu, adaosul salarial constând în majorările salariale anuale pe anul 2007, omisiune care s-a repercutat mai pregnant asupra acestora, deoarece spre deosebire de majoritatea restului personalului bugetar, reclamanții nu pot obține (datorită incompatibilităților, interdicțiilor și incapacităților legale) alte venituri decât cele salariale, care însă, le-au fost erodate de creșterea indicelui prețurilor de consum, la fel ca și în cazul celorlalte salarii bugetare.
Nu corespunde adevărului faptul că prin Legea nr. 45/2007, indemnizațiile reclamanților ar fi fost majorate la fel ca și în cazul celorlalți bugetari, deoarece această lege nu indexează indemnizațiile de încadrare ale reclamanților. Dimpotrivă, această lege nu face decât să reglementeze dreptul reclamanților la acordarea sporului de vechime, tocmai datorită constatării de către Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării a unei alte discriminări a categoriei socio-profesionale a reclamanților.
Instanța constată că este inadmisibilă operarea unei noi discriminări (constând în neacordarea majorărilor anuale destinate contracarării erodării salariilor datorită creșterii prețurilor de consum și a inflației) sub pretextul înlăturării unei discriminări preexistente (cea a neacordării sporului de vechime).
În concluzie, cu alte cuvinte, unul și același element constând în majorarea salarială anuală pentru acoperirea devalorizării monedei în care se face plata salariului, produce efecte juridice diferențiate în sistemul de salarizare al personalului din unitățile finanțate din fonduri bugetare, în funcție de apartenența la o anumită categorie socio-profesională.
Prin sistemul de salarizare (instituție de dreptul muncii), se înțelege ansamblul principiilor, obiectivelor, elementelor și formelor salarizării care determină condițiile de stabilire și acordare a salariilor (salariul compunându-se din salariul de bază, indemnizații, sporuri și adaosuri, conform art.155 din Codul muncii ). Ori, sistemul de salarizare este guvernat, printre altele, de două principii fundamentale: cel al egalității de tratament (art.154 din Codul muncii ) și cel al diferențierii salariilor numai în raport cu nivelul studiilor, cu treptele sau gradele profesionale, cu calitatea și cantitatea muncii, respectiv condițiile de muncă.
Ca atare, principiul egalității de tratament în salarizare implică recunoașterea acelorași obiective și elemente de salarizare tuturor persoanelor aflate într-o situație comparabilă. Deci, toate persoanele care se află în aceeași situație (a depunerii unei activități în muncă și a erodării salariului datorită creșterii indicelui prețurilor de consum și a inflației), trebuie să li se recunoască, pentru unul și același element faptic generator de drept salarial, același element salarial: indexările salariale anuale.
Din moment ce reclamanții sunt într-o situație identică (nu doar comparabilă) cu restul personalului din unitățile bugetare sub aspectul primirii unui salariu erodat de inflație la fel ca și restul personalului, rezultă că reclamanții nu pot fi tratați diferit, în mod discriminatoriu față de restul personalului, prin refuzul adaosului salarial anual pe 2007.
Aceasta, cu atât mai mult cu cât nu există nici o justificare obiectivă și rezonabilă excluderii lor, deoarece criteriul acordării indexărilor pe anul 2007 este unul și același: creșterea indicelui prețurilor de consum și a inflației în anul 2007 față de anul 2006.
Pentru aprecierea existenței discriminării, în realitate, relevanță are doar criteriul justificativ generator al sporului al indexării anuale, și anume existența obligației de acordare a unei salarizări echitabile, nerestrânse de devalorizare, pe calea unui tratament egal în salarizare din acest punct de vedere (sub aspect juridic), respectiv a perioadei de muncă prestată în aceste condiții și a plății în moneda națională (sub aspect faptic), iar, în nici un caz, nu criteriul categoriei socio-profesionale.
Simplul fapt că o persoană face parte dintr-o categorie socio-profesională (cea judiciară a judecătorilor, asistenților judiciari și a procurorilor) nu constituie o justificare obiectivă și rezonabilă pentru decăderea acestora dintr-un drept garantat de lege (dreptul la o contraprestație salarială echitabilă nerestrânsă de devalorizare) cu toate efectele și consecințele juridice salariale ale acestui drept, deoarece nicidecum nu categoria socio-profesională este resortul (obiectivul și elementul) generator și fundamentul stabilirii și acordării indexărilor anuale în sistemul de salarizare.
În mod eronat pârâtul Ministerul Justiției invocă elementul categoriei socio-profesionale a reclamanților pentru a încerca justificarea discriminării acestora, însă acest element este total nepertinent și neconcludent în această analiză, neavând nici o legătură cu fundamentarea indexărilor anuale pentru acoperirea efectelor inflației.
Singurele obiective și elemente care pot duce la o diferențiere în sistemul de salarizare sunt nivelul studiilor, treapta sau gradul profesional, calitatea și cantitatea muncii, condițiile de muncă, dar cu sublinierea în mod deosebit a faptului că această diferențiere se poate reflecta numai în salariul (indemnizația) de bază (partea fixă a salariului), nu și în sporurile, adaosurile sau indexările salariale, care întotdeauna au obiective și elemente cu totul speciale și specifice de acordare (precum prestarea muncii peste programul normal, prestarea muncii în timpul nopții, dobândirea unei pregătiri profesionale suplimentare în domeniul de activitate cum ar fi doctoratul, dobândirea unei vechimi în muncă, îndeplinirea unei obligații speciale de confidențialitate, acoperirea efectelor negative ale creșterii prețurilor de consum și ale inflației, etc.).
În concluzie, prin neacordarea adaosurilor salariale constând în majorările anuale, reclamanții sunt în mod evident și grav discriminați, deoarece se află în aceeași situație juridică și faptică care fundamentează și generează adaos salarial și pentru restul personalului. De altfel, doctrina juridică și practica judiciară au statuat în mod unanim și constant existența discriminării în materie de muncă, ori de câte ori un spor sau un adaos salarial nu a fost acordat tuturor categoriilor profesionale (deci indiferent de funcție) care întruneau elementul generator al respectivului spor sau adaos specific.
Deci, reclamanții sunt discriminați în sensul art. 2 alin. 1-3, art. 6 din OUG nr. 137/2000, întrucât le-au fost refuzate indexările salariale pe anul 2007 nu datorită faptului că nu ar îndeplini condiția normativă de acordare a acestui spor și a acestui adaos (condiția existenței creșterii indicelui prețurilor de consum și a inflației, concomitent cu indexarea indemnizațiilor și salariilor restului personalului bugetar), ci sub pretextul că aparțin la o anumită categorie socio-profesională, criteriu declarat în mod expres de lege ca fiind discriminatoriu (art. 2 alin. 1 din OG nr. 137/2000).
Ca atare, existența discriminării directe a reclamanților rezultă și din dispozițiile: art. 7 și art. 23 din Declarația Universală a Drepturilor Omului (care garantează dreptul tuturor la protecție egală a legii împotriva oricărei discriminări și dreptul la o remunerație echitabilă și satisfăcătoare); art. 7 din Pactul internațional cu privire la drepturile economice, sociale și culturale, ratificat prin Decretul nr. 212/1974 (care garantează dreptul la condiții de muncă juste și prielnice și la egalitate de tratament în salarizare, fără nici o distincție); art. 14 din Convenția europeană privind apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, respectiv Protocolul nr. 12 la această Convenție (care interzic discriminările); art. 4 din Carta socială europeană revizuită (ratificată prin Legea nr. 74/1999) care garantează dreptul la o salarizare echitabilă; art. 5, art. 6, art. 8, art. 39 alin. 1 lit. a, art. 40 alin. 2 lit. c și lit. f, art.154 alin. 3, art. 165 și art.155 raportat la art. 1 din Legea nr. 53/2003 (care garantează plata integrală a drepturilor de natură salarială, fără discriminări, restrângeri sau limitări); art. 20, art. 16 alin. 1, art. 53 și art. 41 din Constituție (care garantează aplicarea principiului nediscriminării și în raport cu dreptul la salariu, drept care face parte din conținutul complex al dreptului constituțional la muncă și care nu poate face obiectul unor limitări discriminatorii).
Potrivit art. 16 alin. 1 și 2 din Constituția României, cetățenii sunt egali în fața legii și a autorităților, fără privilegii și discriminări, nimeni nefiind mai presus de lege.
Conform prevederilor OG nr. 137/2000, privind prevenirea și sancționarea tuturor formelor de discriminare, cu modificările și completările de ulterioare, principiile egalității între cetățeni, al excluderii privilegiilor și discriminărilor sunt garantate în special în exercitarea drepturilor economice, sociale, culturale, a dreptului la muncă, la libera alegere a ocupației, la condiții de muncă echitabile și satisfăcătoare, la protecția împotriva șomajului, la un salariu pentru muncă egală, la o remunerație echitabilă și satisfăcătoare.
Potrivit art. 2 pct. 1 din Declarația Universală a Drepturilor Omului, exercițiul drepturilor este apărat împotriva oricăror discriminări, iar conform art. 29 pct. 2, în exercițiul drepturilor și libertăților sale, fiecare persoană este supusă doar îngrădirilor stabilite prin lege, în scopul exclusiv al asigurării, recunoașterii și respectului drepturilor și libertăților celorlalți, în vederea satisfacerii cerințelor juste ale moralei, ordinii publice și bunăstării generale într-o societate democratică.
Reclamanții au solicitat actualizarea prejudiciului suferit conform indicelui de inflație, cerere pe care instanța o găsește întemeiată, ținând cont de prevederile art. 1082 din Codul civil și art. 161 alin. 4 din Codul muncii. În acest articol se arată că debitorul este osândit, de se cuvine, la plata unor daune interese, pentru neexecutarea obligației sau pentru întârzierea executării, cu toate că nu este de rea credință din partea sa, afară numai dacă nu va justifica faptul că neexecutarea provine dintr-o cauză străină ce nu-i poate fi imputată. În prezenta cauză, pârâții sunt în culpă pentru neacordarea sporurilor și adaosurilor, precum și pentru neinițierea unor măsuri care să aibă finalitate eliminarea acestor discriminări.
Împotriva acestei sentințe au declarat recurs Ministerul Finanțelor Publice prin Direcția Generală a Finanțelor Publice T, Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție și Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism.
Prin decizia civilă nr. 798/13.01.2005 a fost admis recursul pârâtului Ministerul Finanțelor Publice și modificată sentința în sensul respingerii acțiunii față de acest pârât.
Recursurile declarate de Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism și de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție au fost înregistrate ulterior.
Examinând, din oficiu, excepția de tardivitate a recursurilor, Curtea constată că recursul declarat de Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism este în termenul legal prevăzut de art. 80 din Legea nr. 168/1999, întrucât la dosar nu există dovada de comunicare a sentinței față de acest pârât.
La dosar există însă dovada de comunicare a sentinței față de pârâtul Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, comunicare făcută la 22.12.2008.
Întrucât recursul a fost declarat la data de 5.06.2009, fiind depășit termenul de 10 zile prevăzut de art. 80 din Legea nr. 168/1999, în baza art. 312 alin. 1 Cod procedură civilă, recursul pârâtului Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție va fi respins ca tardiv.
Recurentul Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism a solicitat modificarea sentinței în sensul respingerii acțiunii reclamanților.
Invocând dispozițiile art. 304 pct. 4 și 9 Cod procedură civilă, recurentul a susținut că sentința este nelegală întrucât s-a încălcat principiul separației puterilor în stat, adăugându-se la legea specială de salarizare, instanța de fond depășind atribuțiile puterii judecătorești. S-a invocat și decizia Curții Constituționale nr. 821/2008 prin care s-a constatat neconstituționalitatea dispozițiilor art. 2 alin. 1 și 11 și art. 27 din Ordonanța Guvernului nr. 137/2000 pe care și-au întemeiat reclamanții acțiunea.
S-a mai susținut că s-au aplicat greșit dispozițiile Ordonanței Guvernului nr. 137/2000, reclamanții neputând fi considerați într-o situație analogă și comparabilă cu ceilalți bugetari, ei având lege specială de salarizare.
S-a criticat sentința și pentru faptul că s-a admis acțiunea și față de reclamanții care au calitatea de personal conex și care nu intră sub incidența dispozițiilor Ordonanța Guvernului nr. 10/2007.
Recurentul a criticat sentința și sub aspectul actualizării drepturilor bănești acordate, invocându-se încălcarea dispozițiilor art. 14 alin. 2 din Legea nr. 500/2002, aceste cheltuieli nefiind prevăzute în buget și prin urmare obligația este imposibilă.
Examinând cauza în raport de motivele de recurs și totodată sub toate aspectele conform dispozițiilor art. 3041Cod procedură civilă, Curtea constată că recursul declarat de pârâtul Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism este fondat în parte:
Reclamanții sunt o parte magistrați, iar cealaltă parte intră în categoria personalului auxiliar și conex.
Reclamanții - magistrați fac parte dintr-un raport juridic de muncă guvernat de legislația muncii, întrucât prestează o muncă și, ca efect al acestor premise, li se naște dreptul la o salarizare echitabilă, satisfăcătoare, fără limitări și restrângeri datorate devalorizării monedei naționale, precum și dreptul la un tratament egal în materie de salarizare, astfel cum prevăd dispozițiile art. 5, art. 6, art. 8, art. 39 alin. 1 lit. a, art. 40 alin. 2 lit. c și lit. f, art. 154 alin. 3, art. 165 și art. 155 raportat la art. 1 din Codul muncii.
Principiul egalității de tratament în salarizare implică recunoașterea acelorași obiective și elemente de salarizare tuturor persoanelor aflate într-o situație comparabilă. Deci, tuturor persoanelor care se află în aceeași situație (a depunerii unei activități în muncă și a erodării salariului datorită creșterii indicelui prețurilor de consum și a inflației), trebuie să li se recunoască, pentru unul și același element faptic generator de drept salarial, același element salarial: indexările salariale anuale.
Reclamanții, aflându-se într-o situație identică (nu doar comparabilă) cu restul personalului din cadrul unităților bugetare, sub aspectul primirii unui salariu erodat de inflație la fel ca și restul personalului, rezultă că aceștia nu pot fi tratați diferențiat față de restul personalului, prin refuzul adaosului salarial anual pe 2007.
Instanța de fond nu și-a depășit atribuțiile puterii judecătorești și nu a intrat în sfera puterii legiuitoare, întrucât prin analiza situației în care se află reclamanții în raport cu alte categorii socio-profesionale nu se înlătură și nici nu se anulează anumite dispoziții legale, după cum nici nu se adaugă la lege, ci s-a constat că reclamanții sunt îndreptățiți a beneficia de dispozițiile cuprinse în legislația muncii, astfel cum au fost analizate mai sus, precum și legislația CEDO raportat la categoriile socio-profesionale din care fac parte și munca pe care o prestează.
Ori, criteriul după care s-a făcut distincția, în speța dedusă judecății, este categoria socio-profesională, criteriu de diferențiere injust a personalului din unitățile bugetare, fiind de neconceput în a accepta ideea că această creștere a prețurilor de consum și inflația nu ar afecta toate salariile și puterea acestora de cumpărare.
În concluzie, prin neacordarea adaosurilor salariale constând în majorările salariale, reclamanții sunt în mod evident și grav discriminați, deoarece se află în aceeași situație juridică și faptică care fundamentează și generează adaos salarial și pentru restul personalului.
De altfel, doctrina juridică și practica judiciară au statuat în mod constant existența discriminării în materie de muncă, ori de câte ori un spor sau un adaos salarial nu au fost acordate tuturor categoriilor profesionale (deci indiferent de funcție) care întruneau elementul generator al respectivului spor sau adaos specific. - Curtea de Apel București, secția a VII-a, Decizia civilă nr. 2814/R/2006, în Al., "Tratat de dreptul muncii", 2007, pag.617).
Având în vedere că reclamanții se înscriu în categoria de salariați în sectorul bugetar și în același timp există salariați în diferite domenii din cadrul sectoarelor bugetare care beneficiază de aceste indexări, domenii care sunt finanțate, ca și justiția, de la bugetul de stat, înseamnă că acordarea acestor drepturi doar unor salariați din sectorul bugetar și neacordarea drepturilor pretinse și reclamanților în speță, reprezintă, în realitate, o discriminare din punct de vedere al exercitării dreptului la protecția socială între salariații din sectorul bugetar, încălcându-se astfel dispozițiile art. 41 alin. 2, art. 53 din Constituție, art. 5 alin. 3, art. 6 din Codul muncii, art. 14 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului respectiv Protocolul nr. 12 la această Convenție, care interzic orice discriminare între salariați din punct de vedere al protecției sociale din același sector de activitate și anume, cel bugetar.
Deci, reclamanții au fost discriminați și în sensul dispozițiilor art. 7 și art. 23 din Declarația Universală a Drepturilor Omului (care garantează dreptul tuturor la protecție egală împotriva oricărei discriminări și dreptul la o remunerație echitabilă și satisfăcătoare); art. 7 din Pactul internațional cu privire la drepturile economice, sociale și culturale, ratificat prin Decretul nr. 212/1974 (care garantează dreptul la condiții de muncă juste și prielnice și la egalitate de tratament în salarizare, fără nicio distincție); art. 4 din Carta socială europeană revizuită (ratificată prin Legea nr. 74/1999) care garantează dreptul la o salarizare echitabilă.
Pactul Internațional cu privire la drepturile civile și politice stabilește la art. 19 pct. 3, că exercițiul drepturilor și libertăților poate fi supus unor limitări prevăzute de lege ce sunt necesare apărării securității naționale și ordinii publice, fapt ce implică inclusiv posibilitatea unor restricții privind exercitarea unor drepturi, dar în speță nu se poate aprecia, conform considerentelor expuse, că acordarea unor adaosuri doar unor categorii de personal a fost justificată pentru apărarea securității naționale și a ordinii publice.
Prin neaplicarea adaosurilor salariale reprezentând majorări și indexări aplicate salariilor începând cu 1.01.2007, astfel cum au fost solicitate de către reclamanți, pârâții sunt culpabili în producerea unui prejudiciu pentru reclamanți, constând în primirea unui salariu mai mic față de criteriul avut în vedere de către legiuitor în aplicarea acelor majorări și indexări, și anume: creșterea indicelui prețului de consum și a inflației în anul 2007 față de anul 2006.
Nu sunt fondate nici criticile cu privire la actualizarea drepturilor bănești cu indicele de inflație. Principiul indexării și actualizării drepturilor salariale neacordate este consacrat de dispozițiile art. 78 și 161 alin. 4 Codul muncii, iar cuprinderea acestor sume în buget est o problemă de executare, legalitatea sentinței neputând fi pusă în discuție sub acest aspect.
Recursul este fondat cu privire la reclamanții care au calitatea de personal auxiliar și conex.
Salarizarea personalului auxiliar și conex se face conform Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 8/2007.
Potrivit art. 3 alin. 4 din acest act normativ, coeficienții de multiplicare pentru stabilirea salariilor de bază sunt cei prevăzuți la lit. A din anexa nr. 1 pentru perioada ianuarie-31 martie 2007, la lit. A din anexa nr. 1 b pentru perioada 1 aprilie-30 septembrie 2007 și la lit. A din anexa nr. 1 c de la 1 octombrie 2007.
În anexa 1 coeficienții de multiplicare sunt cuprinși între 2.1 și 5,250 (personal cu studii superioare) și 1,575 - 4,725 cu studii medii.
În anexa 1 b acești coeficienți se modifică, fiind cuprinși între 2,142 - 5,355, 1,606 - 4,819, iar în anexa 1 c sunt cuprinși între 2,399 - 5,997 și între 1,798 - 5,397.
Prin urmare, personalul auxiliar și conex a beneficiat de propriile majorări de salariu prin legea specială de salarizare și nu pot beneficia și de prevederile Ordonanța Guvernului nr. 10/2007, neexistând pentru această categorie o situație discriminatorie.
Față de personalul auxiliar și conex a fost greșit admisă acțiunea și în baza art. 312 alin. 1, 3 Cod procedură civilă, va fi admis recursul și modificată sentința în sensul respingerii acțiunii acestor reclamanți.
Vor fi menținute restul dispozițiilor.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism împotriva sentinței civile nr. 86/21.10.2008, pronunțată de Curtea de Apel Timișoara în dosarul nr-.
Modifică în parte sentința, în sensul că respinge acțiunea reclamanților, G.
Menține restul dispozițiilor.
Respinge ca tardiv recursul declarat de Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică azi, 18 noiembrie 2009.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR, - - - - - -
GREFIER,
- -
Red. /28.12.2009
Tehnored. /29.12.2009
Ex.2
Prima inst. - Curtea de Apel Timișoara -,
Președinte:Vasilica SandoviciJudecători:Vasilica Sandovici, Carmen Pârvulescu, Ioan Jivan
