Drepturi salariale ale personalului din justiție. Decizia 1887/2009. Curtea de Apel Pitesti
| Comentarii |
|
Operator date 3918
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL PITEȘTI
SECȚIA CIVILĂ, PENTRU CAUZE PRIVIND CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE
DOSAR NR- DECIZIA CIVILĂ NR. 1887/R-CM
Ședința publică din 08 2009
Curtea compusă din:
PREȘEDINTE: Corina Pincu Ifrim judecător
JUDECĂTOR 2: Paulina Ghimișliu
JUDECĂTOR 3: Florina
Grefier
S-a luat în examinare, pentru soluționare, recursul declarat de pârâtul MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE reprezentat de Direcția Generală a Finanțelor Publice, împotriva sentinței nr.35/F-CM din 23 septembrie 2008, pronunțată de Curtea de APEL PITEȘTI, în dosarul nr-.
La apelul nominal, făcut în ședința publică, au lipsit, recurentul-pârât Ministerul Finanțelor Publice reprezentat de Direcția Generală a Finanțelor Publice A, intimații-reclamanți, intimații-intervenienți în nume propriu și intimata-pârâtă Înalta Curte de Casație și Justiție.
Procedura este legal îndeplinită.
Recursul este scutit de plata taxelor judiciare de timbru.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:
Având în vedere că s-a solicitat judecarea în lipsă, curtea constată recursul în stare de judecată și trece la soluționarea lui.
CURTEA
Asupra recursului civil de față:
Prin acțiunea înregistrată la data de 28.09.2007, reclamanții, a, G, G, G, a, (), G, () C, C, C, a, judecători, magistrați asistenți și grefieri în cadrul Înaltei Curți de Casație și Justiție au chemat în judecată pe pârâții Înalta Curte de Casație și Justiție și Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice pentru ca, prin hotărârea ce se va pronunța, să fie obligat cel dintâi pârât la plata drepturilor salariale reprezentând sporul de 50% din indemnizația brută lunară pentru risc și suprasolicitare neuropsihică, actualizate cu indicele de inflație la data plății efective, începând cu 25.09.2004 și în continuare și la efectuarea mențiunilor corespunzătoare în carnetele de muncă.
Au solicitat totodată obligarea Ministerului Finanțelor Publice la alocarea fondurilor necesare plății drepturilor bănești menționate.
În motivarea acțiunii se arată că potrivit art.47 din Legea nr.50/1996 privind salarizarea și alte drepturi ale personalului din organele autorității judecătorești, pentru risc și suprasolicitare neuropsihică, magistrații, precum și personalul auxiliar de specialitate beneficiau de spor de 50% din salariul de bază brut lunar.
Acest text de lege a fost însă abrogat prin art.I pct.42 din nr.OG83/2000 pentru modificarea și completarea Legii nr.50/1996.
OG nr.83/2000 este o ordonanță ordinară, emisă cu încălcarea dispozițiilor art.144 din Constituția României, în vigoare la data respectivă, reglementând domenii ce nu pot face decât obiectul legilor organice.
Prin raportare la dispozițiile Legii nr.24/2004 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative, norma legală ordinară - ordonanța - nu poate modifica dispozițiile unui act normativ de nivel superior, respectiv legea.
La data stabilirii acestui drept în baza art.47 din Legea nr.50/1996, legiuitorul a avut în vedere condițiile în care magistrații și personalul auxiliar de specialitate își desfășoară activitatea, caracterizate ca fiind de risc și suprasolicitare neuropsihică, existente în aceeași formă și astăzi. De altfel, dispozițiile art.155, 165, 236, 239 și 241 pct.1 lit.d din Codul muncii prevăd obligativitatea acordării sporurilor.
În Uniunea Europeană, stresul în muncă reprezintă o problemă de sănătate legată de activitatea profesională. Acesta afectează 28% dintre angajații în muncă poate fi cauzat de riscuri psihosociale cum sunt proiectarea activităților, organizarea muncii și management, de exemplu: solicitări profesionale deosebite și posibilități reduse de control asupra propriei activități sau probleme cum ar fi violența și hărțuirea la locul de muncă. Unele riscuri fizice cum sunt zgomotul și temperatura din mediul de muncă pot, de asemenea, să cauzeze stresul în muncă. Prevenirea stresului în muncă constituie unul din obiectivele formulate în Comunicatul Comisiei Europene privind noua strategie în domeniul securității și sănătății în muncă.
Comisia Europeană a pus în aplicare unele măsuri care au scopul de a garanta securitatea și sănătatea lucrătorilor. Directiva cadru 89/391 prevede reglementări fundamentale în domeniul securității și sănătății în muncă, care afirmă cu claritate obligația angajatorilor de a asigura securitatea și sănătatea la locurile de muncă, inclusiv cu referire la efectele stresului în muncă. Toate statele membre au implementat această directivă în legislația proprie, iar unele dintre acestea au elaborat, în completare, ghiduri de prevenire a stresului în muncă.
În completarea cererii de chemare în judecată, reclamanta a solicitat la data de 05.10.2007 introducerea în cauză, în calitate de pârâți, a Curții de Apel Iași și a Tribunalului Iași pentru a fi obligați, alături de ceilalți pârâți, la plata sporului actualizat cu indicele de inflație la data plății efective, pentru perioada în care a lucrat în cadrul Curții de Apel Iași și în care tribunalul a avut calitatea de ordonator de credite.
A precizat această perioadă ca fiind cuprinsă între 21.09.2004 și 01.04.2006.
Prin întâmpinarea formulată, pârâta Înalta Curte de Casație și Justiție a solicitat respingerea acțiunii reclamanților, arătând că de la data abrogării exprese a art.47 din Legea nr.50/1996 prin nr.OG83/2000 și până la abrogarea în totalitate a Legii nr.50/1996 prin nr.OG8/24.01.2007, dreptul magistraților judecători, procurori și magistrați-asistenți, precum și al personalului auxiliar de specialitate de a beneficia de sporul pentru risc și suprasolicitare neuropsihică nu a mai fost prevăzut nici în cuprinsul Legii nr.50/1996 și nici în cuprinsul actelor normative adoptate succesiv în materia salarizării și altor drepturi ale acestora.
S-a apreciat astfel că acordarea sporului pentru risc și suprasolicitare neuropsihică pentru perioada 2004-2007 și în continuare ar reprezenta o adăugare la lege.
În baza încheierii nr.1434/03.03.2008 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, prin care s-a admis cererea de strămutare a cauzei formulată de petenții, dosarul a fost înaintat spre soluționare Tribunalului Argeș.
Pe rolul acestei instanțe s-au mai înregistrat cereri de intervenție în interes propriu, prin care numiții, și, au solicitat obligarea acelorași pârâți la plata sporului de 50% pentru risc și suprasolicitare neuropsihică, actualizat cu indicele de inflație, la efectuarea mențiunilor corespunzătoare în carnetele de muncă, respectiv la virarea fondurilor necesare achitării acestor drepturi bănești pentru perioadele în care au funcționat în cadrul Înaltei Curți de Casație și Justiție.
Titularii acestor cereri aflați încă în activitate au solicitat plata acestui spor și pentru viitor.
În motivarea acestor cereri s-a făcut referire la Decizia nr.21/10.03.2008 a Secțiilor Unite ale Înaltei Curți de Casație și Justiție pronunțată în soluționarea recursului în interesul legii, a cărei minută a fost alăturată.
În apărare, Ministerul Finanțelor Publice a invocat excepția lipsei calității procesuale pasive, în susținerea căreia a arătat că rolul său este de a răspunde de elaborarea proiectului bugetului general consolidat pe baza proiectelor bugetelor ordonatorilor principali de credite, precum și a proiectelor bugetelor locale, respectând procedura reglementată în Legea finanțelor publice nr.500/2002 - art.19-35.
Atribuții în angajarea și salarizarea reclamanților are Ministerul Justiției, iar potrivit art.7 din nr.HG83/2005 privind organizarea și funcționarea Ministerului Justiției, ministrul justiției este ordonator principal de credite.
Pe fond, a arătat pârâtul, în condițiile în care Ministerului Finanțelor Publice îi revine obligația de a se încadra cu cheltuielile stabilite de legiuitor, plata sporului de risc și suprasolicitare neuropsihică din anul 2007 și pe viitor apare ca fiind nelegală și imposibil de efectuat întrucât în legea bugetului de stat nu au fost și nu sunt prevăzute sumele necesare plății acestora.
Suplimentarea cheltuielilor stabilite prin lege a bugetului de stat este o problemă de legiferare.
Dosarul fost trimis spre soluționare Curții de APEL PITEȘTI prin încheierea pronunțată în ședința publică din 11.07.2008 în baza dispozițiilor art.I alin.1 coroborat cu art.II alin.2 din nr.OUG75/2008.
Instanța a constatat mai întâi că acțiunea este suficient motivată în fapt și în drept, astfel că nu operează sancțiunea nulității conform art.105 alin.2 Cod procedură civilă. Reclamanții au indicat condițiile în care își desfășoară activitatea, pentru care consideră că sunt îndreptățiți la acordarea sporului în discuție, au descris evoluția dispozițiilor legale interne și internaționale incidente în materie, ceea ce a permis pârâților să formuleze apărările de mai sus.
În urma probelor administrate în cauză, Curtea de APEL PITEȘTI, prin sentința civilă nr.35/F-CM din 23 septembrie 2008, admis acțiunea, a admis în parte cererile de intervenție în interes propriu și a obligat pe pârâta Înalta Curte de Casație și Justiție să plătească reclamanților și intervenienților sporul de 50% de risc și suprasolicitare neuropsihică actualizat cu indicele de inflație la data plății efective, după cum urmează: lui pentru perioada 15.04.2006 la zi și în continuare, lui pentru perioada 01.04.2006 la zi și în continuare, lui pentru perioada 10.04.2005 - 16.07.2007, lui pentru perioada octombrie 2006 - mai 2007, lui și lui de la 05.11.2007 la zi și în continuare, lui, lui, lui și lui de la 15.11.2007 la zi și în continuare, iar pentru ceilalți reclamanți de la 25.09.2004 la zi și în continuare.
A fost obligată pârâta la efectuarea mențiunilor corespunzătoare în carnetele de muncă.
A fost obligat pârâtul Ministerul Finanțelor Publice să vireze fondurile necesare achitării drepturilor bănești menționate către pârâta Înalta Curte de Casație și Justiție.
S-a reținut de instanța de fond, la pronunțarea acestei sentințe, referitor la excepția privind încălcarea competenței generale a instanțelor judecătorești în soluționarea acestei cauze, că este atributul instanței de judecată a verifica dacă aplicarea reglementărilor în domeniul salarizării personalului din autoritățile și instituțiile publice, în executarea raporturilor juridice de muncă este conformă regulilor și principiilor de drept consacrate în materie de normele interne și internaționale.
Aceleași considerente au fost avute în vedere și de Înalta Curte de Casație și Justiție, Secțiile Unite la pronunțarea Deciziei nr.VI/2007, prin care a fost admis recursul în interesul legii declarat cu privire la aplicarea dispozițiilor art.11 alin.(1) din nr.OUG177/2002, art.28 alin.(4) din nr.OUG43/2002, modificată prin nr.OUG24/2004, modificată și aprobată prin Legea nr.601/2004.
Excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului Ministerul Economiei și Finanțelor a fost apreciată ca neîntemeiată.
Potrivit dispozițiilor art.18 și 20 din Legea nr.500/2002 privind finanțele publice, ordonatorii principali de credite sunt miniștrii de resort, iar Guvernul asigură realizarea politicii fiscal-bugetare, elaborând proiectele legilor bugetare anuale și examinând periodic execuția bugetară.
Atribuțiile Ministerului Economiei și Finanțelor, enumerate de art.19 din lege, constau în pregătirea proiectelor legilor bugetare anuale, ale legilor de rectificare și ale legilor privind aprobările contului general de execuție, în luarea măsurilor necesare pentru aplicarea politicii fiscal-bugetare, etc.
În baza acestor atribuții legate de execuția bugetară, Ministerul Economiei și Finanțelor dispune măsuri pentru alocarea de la bugetul de stat a fondurilor necesare achitării drepturilor bănești cuvenite angajaților de către ministerul d e resort.
Pe fondul cauzei, s-a reținut că reclamanții și intervenienții au calitatea de judecători, magistrați-asistenți și personal auxiliar de specialitate în cadrul Înaltei Curți de Casație și Justiție.
Dreptul la un spor de 50% din salariul de bază brut lunar pentru risc și suprasolicitare neuropsihică a fost reglementat pentru magistrați și personalul auxiliar de specialitate al instanțelor judecătorești prin art.47 din Legea nr.50/1996, republicată.
Textul de lege a fost abrogat prin art.42 din nr.OG83/2000 pentru modificarea și completarea Legii nr.50/1996.
Abrogarea s-a făcut cu încălcarea limitelor delegării legislative fixate prin Legea nr.125/2000 privind abilitarea Guvernului de a emite ordonanțe.
Posibilitatea reglementării primare prin ordonanțe emise de Guvern este sever circumstanțiată prin dispozițiile constituționale - art.114 din Constituția României din anul 1991.
Legea de abilitare stabilește în mod obligatoriu domeniul și data până la care se pot emite ordonanțe.
Prin art.1 pct.Q1 din această lege, Guvernul a fost abilitat să emită ordonanță doar cu privire la modificarea și completarea Legii nr.50/1996 privind salarizarea și alte drepturi ale personalului din organele autorității judecătorești, republicată, nu și pentru abrogarea dispozițiilor acesteia. Iar Legea nr.334/2001 aprobă nr.OG83/2000 în temeiul limitelor delegării legislative stabilite prin art.1 pct.Q1 menționat mai sus.
Acolo unde a avut în vedere și abrogarea unor texte de lege, legiuitorul a prevăzut expres aceasta în cuprinsul legii de abilitare. A se vedea în acest sens art.1 pct.Q3 din Legea nr.125/2000 prin care Guvernul a fost abilitat să emită ordonanță pentru abrogarea art.2 alin.3, pct.B lit.d) din Decretul nr.247/1997.
În conținutul dreptului fundamental la munca și protecția socială a muncii - consacrat de art.38 din Constituția României din 1991 - se regăsesc și măsurile de protecție socială privind prestarea muncii în condiții grele, precum și în alte situații specifice.
Este și cazul de față în care munca se prestează în condiții de risc și suprasolicitare neuropsihică, aspect necontestat de către pârâți.
Includerea sporurilor abrogate în salariile de bază/indemnizațiile de încadrare, respectiv în coeficientul de multiplicare este în contradicție cu intenția legiuitorului de majorare a veniturilor salariale. Mai mult, modalitatea invocată nu permite verificarea salarizării în funcție de condițiile speciale în care se prestează munca, respectiv verificarea aplicării sporului ca procent din salariul de bază/indemnizația de încadrare.
Lipsa fondurilor bugetare nu constituie o justificare a îngrădirii exercițiului acestui drept la sporul de 50% din cele enumerate de art.49 din Constituție.
Modalitatea de includere a sporului în salariul de bază contravine și semnificației componentelor salariului stabilite de prevederile art.155 Codul muncii.
Salariul de bază constituind partea principală sau fixă a salariului total se calculează în funcție de nivelul studiilor, calificarea și pregătirea profesională, importanța postului, competența profesională.
Sporurile formează partea variabilă a salariului. Acestea se plătesc pentru compensarea efortului depus în plus sau a riscului ridicat pe care îl presupune munca.
Dreptul la protecția socială a muncii prestate în condiții speciale, concretizat în sporul de 50% la salariul de bază lunar/indemnizația de încadrare lunară constituie pentru cele arătate mai sus, un drept recunoscut de dispozițiile legale, implicit un bun în sensul art.1 din Protocolul adițional nr.1 la Convenția pentru Apărarea Drepturilor Omului și Libertăților Fundamentale.
bazei de calcul a salariului/indemnizației nu constituie o justificare pentru lipsirea de acest bun.
Aplicarea normei internaționale se impune normelor interne de tehnică legislativă privitoare la efectele abrogării invocate în apărare de către pârâți în virtutea dispozițiilor art.20 alin.2 din Constituția României.
Mai mult, s-a reținut în soluționarea recursului în interesul legii cu privire la aplicarea dispozițiilor art.47 din Legea nr.50/1996, prin Decizia nr.21/10.03.2008 pronunțată de Secțiile Unite ale Înaltei Curți de Casație și Justiție că în Legea nr.56/1996, modificată și completată prin nr.OG55/1997, aprobată la rândul ei prin Legea nr.126/2000 se prevede la art.231sporul de 50% din salariul de bază al judecătorilor și magistraților-asistenți pentru risc și suprasolicitare neuropsihică.
Abrogarea art.47 din Legea nr.50/1996 nu poate fi asimilată modificării unui act normativ.
Sub acest aspect, norma de nivel inferior - art.I pct.42 din nr.OG83/2000, lege ordinară prin care a fost abrogat art.47 din Legea nr.50/1996 și art.IX alin.(2) paragraful 1 din nr.OG83/2000 prin care a fost abrogat art.231din Legea nr.56/1996, modificată și completată contravine art.81 din Legea nr.92/1992, modificată și completată, lege organică.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs, în termen legal, pârâtul Ministerul Finanțelor Publice.
Se arată, în motivarea recursului formulat, că sentința instanței de fond este nelegală față de motivul de casare prevăzut de art.304 pct.1 și 9 Cod procedură civilă, hotărârea fiind dată cu aplicarea greșită a legii.
În mod greșit instanța a respins excepția lipsei calității procesuale pasive a Ministerului Finanțelor Publice, obligându-l pe acesta să aloce fondurile necesare achitării drepturilor bănești ale reclamanților și intervenienților.
Nu s-a avut în vedere că Ministerul Finanțelor Publice este ordonator principal de credite și nu poate fi obligat la plată pentru salariații altor instituții, raporturile de muncă existând între reclamanți și intervenienți și ceilalți pârâți, fără ca acest minister să fie implicat în vreun fel.
Reclamanții și intervenienții pot urmări valorificarea dreptului lor împotriva debitorului, respectiv autoritatea angajatoare și nu Ministerul Finanțelor Publice, care nu are printre atribuțiile enumerate expres de art.19 din Legea nr.500/2002 obligația plății, virării, alocării de fonduri din bugetul de stat, ci doar atribuții în derularea procesului legislativ, prin întocmirea proiectului de lege pe baza propunerii ordonatorilor principali de credite.
Față de aceste motive se solicită admiterea recursului și modificarea sentinței instanței de fond, în sensul respingerii acțiunii față de acest pârât.
Recursul declarat de pârât este nefondat.
Conform art.19 din Legea nr.500/2002 privind finanțele publice, Ministerul Finanțelor Publice elaborează proiectul bugetului de stat, al legii bugetare anuale și raportul asupra proiectului bugetului de stat, precum și proiectul legii de rectificare a bugetului de stat, operând rectificările corespunzătoare, astfel că, față de cererea având ca obiect alocarea fondurilor necesare achitării drepturilor salariale către reclamanți și intervenienți, în mod corect tribunalul a reținut calitatea procesuală a pârâtului.
Este reală susținerea recurentului în sensul că între el și reclamanți și intervenienți nu există raporturi de muncă, atribuții privind angajarea și salarizarea reclamanților și intervenienților având-o pârâtul. În considerarea acestui fapt, de altfel, recurentul nici nu a fost obligat să achite drepturile salariale reclamanților și intervenienților, ci doar să aloce fondurile necesare achitării acestora.
Este de remarcat că nici în acțiune și nici în sentința civilă recurată nu se face vorbire de existența unor pretinse raporturi de muncă între recurent și intimații-reclamanți și intervenienți, iar calitatea procesuală pasivă a recurentului nerezultând dintr-un raport de muncă, ci doar din dispozițiile legii și anume art.19 din Legea nr.500/2002 și nr.OG22/2002.
În cazul situațiilor juridice pentru a căror realizare, calea justiției este obligatorie, calitatea procesuală pasivă aparține celui obligat în raportul juridic dedus judecății și față de care se poate realiza dreptul subiectiv civil afirmat prin acțiunea introductivă.
Astfel, cum în mod just a reținut instanța de fond, executarea obligațiilor de plată ale instituțiilor publice, în baza titlurilor executorii, se realizează din sumele aprobate prin bugetele acestora cu titlu de cheltuieli la care se încadrează obligația de plată respectivă.
Prin urmare, pentru plata drepturilor salariale era absolut necesară includerea sumelor datorate cu acest titlu în bugetul Înaltei Curți de Casație și Justiție, în calitate de ordonator principal de credite, operațiune ce nu poate fi realizată decât cu concursul direct al recurentului, obținut prin pronunțarea sentinței de față.
Față de cele arătate mai sus, Curtea, în baza dispozițiilor art.291 Codul muncii și art.312 alin.1 Cod procedură civilă, va respinge ca nefondat recursul declarat de pârât.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de pârâtul MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE, cu sediul în B,-, sector 5, reprezentat de Direcția Generală a Finanțelor Publice A, cu sediul în Pitești, b-dul. - nr.118, județul A, împotriva sentinței nr.35/F-CM din 23 septembrie 2008, pronunțată de Curtea de APEL PITEȘTI, în dosarul nr-, intimați fiind reclamanții, A, G, G, G, A, (), G, () C, C, C, A, toți cu domiciliul procesual ales la Înalta Curte de Casație și Justiție, cu sediul în B,-, sector 2, intervenienții, N, și, toți cu domiciliul procesual ales la Înalta Curte de Casație și Justiție, cu sediul în B,-, sector 2 și pârâta ÎNALTA CURTE DE CASAȚIE ȘI JUSTIȚIE B, cu sediul în B,-, sector 2.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, azi, 8 2009, la Curtea de APEL PITEȘTI - Secția Civilă pentru cauze privind Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale și pentru cauze cu Minori și de Familie.
Președinte, Judecător, Judecător,
- --- - - -
Grefier,
Red.
Tehnored.
6 ex./10.12.2009
Jud. fond: /
Președinte:Corina Pincu IfrimJudecători:Corina Pincu Ifrim, Paulina Ghimișliu, Florina
