Drepturi salariale ale personalului din justiție. Decizia 302/2009. Curtea de Apel Bacau
| Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BACĂU
SECȚIA CIVILA, CAUZE MINORI, FAMILIE, CONFLICTE DE MUNCA, ASIGURARI SOCIALE
DECIZIE Nr. 302
Ședința publică de la 30 Martie 2009
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Daniela Părău
JUDECĂTOR 2: Sorina Ciobanu
JUDECĂTOR 3: Liliana Ciobanu
Grefier - -
**********************
La ordine a venit spre soluționare recursul promovat de pârâtul MINISTERUL JUSTIȚIEI ȘI LIBERTĂȚILOR, împotriva sentinței civile nr. 189 din 15 decembrie 2008, pronunțată de Curtea de Apel Bacău în dosarul nr-.
La apelul nominal făcut în ședință publică, s-a constatat lipsa părților.
Procedura fiind legal îndeplinită, s-a expus referatul oral asupra cauzei, după care:
Instanța având în vedere că recurentul prin motivele de recurs, a solicitat judecarea cauzei și în lipsă, conform art.242 alin.2 Cod procedură civilă, constată cauza în stare de judecată și o reține în pronunțare.
CURTEA
- deliberând -
Asupra recursului civil de față, instanța reține următoarele:
Prin sentința civilă nr.189/2008 pronunțată în dosarul nr- al Curții de Apel Bacăua fost respinsă excepția lipsei calității procesuale pasive invocate de intimații Ministerul Justiției și admisă excepția invocată de Statul Român prin Ministerul Economiei și Finanțelor, față de care respinge acțiunea pe această excepție.
S-a admis excepția prescripției dreptului la acțiune pentru anii 2003-2004 și s-a respins acțiunea pentru această perioadă ca fiind prescrisă.
S-a admis în parte acțiunea formulată de reclamanții, în contradictoriu cu pârâții STATUL R - REPREZENTAT DE MINISTERUL ECONOMIEI SI FINATELOR, MINISTERUL JUSTITIEI,CURTEA DE APEL BACĂU, TRIBUNALUL BACAU și au fost obligați pârâții Ministerul Justiției, Curtea de Apel Bacău și Tribunalul Bacău să plătească reclamanților, pentru perioada corespunzător lucrată în anii 2005 și 2006 despăgubirii echivalente sumelor reprezentând primele de concediu pentru acești ani, actualizate cu indicele de inflație la data plății efective.
Au fost obligați pârâții Curtea de Apel Bacău și Tribunalul Bacău să facă mențiunile corespunzătoare în carnetele de muncă ale reclamanților.
În motivarea sentinței instanța de fond a arătat că prin cererea înregistrată sub nr- pe rolul Tribunalului Bacău, reclamanții, -, -, - și - au chemat în judecată: Statul Român prin Ministerul Economiei și Finanțelor, Ministerul Justiției, Curtea de Apel Bacău și Tribunalul Bacău pentru a se constata discriminarea față de ei cauzată de prevederile nr.OUG146 din 19 decembrie 2007 pentru aprobarea plății primelor de concediu de odihnă, suspendată în perioada 2001-2006 în raport de art.2 lit.e pct.(1) și ale art.27 din nr.OG137/2000 republicată; pentru anularea situației create prin discriminare; acordarea unei despăgubiri echivalente cu sumele reprezentând primele de concediu pe anii 2003-2006, actualizate cu indicele de inflație la data plății efective și efectuarea mențiunilor corespunzătoare în carnetele de muncă.
În susținerea acțiunii reclamanții au arătat că prin Ordonanța de Urgență nr. 146 din 19 decembrie 2007 pentru aprobarea plății primelor de concediu de odihnă suspendate în perioada 2001 - 2006 fost reglementata modalitatea de plată a primelor acordate cu ocazia plecării în concediul de odihnă, în baza prevederilor din actele normative a căror aplicare a fost suspendată prin legile bugetare anuale succesive și actele normative anuale de salarizare, în perioada 2001 - 2006.
Reclamanții, judecători la Judecătoria Moinești, jud.B,au fost și continuă să fie discriminați de pârâtul Statul Român, în principal dar și de Ministerul Justiției - în raport cu toate categoriile sociale din sectorul public, inclusiv în raport cu personalul auxiliar de specialitate din instanțe și parchete.
Este adevărat că în ceea ce îi privește dreptul a fost abrogat prin OUG 177 din 6 decembrie 2002 privind salarizarea și alte drepturi ale magistraților, lucru recunoscut inclusiv in considerentele deciziei in interesul legii XXIII/2005,dar in speța exista o discriminare vădita intre reclamanții și celelalte categorii de personal inclusiv personalul auxiliar.
Astfel, acțiunea reclamanților se întemeiază peo altacauză, (respectiv discriminarea în raport de dispozițiile OUG nr. 146 din 19 decembrie 2007) iar nu pe textul art. 41ind l alin. 1 din legea 50/1996, asupra căruia instanța suprema s-a pronunțat in 2005.
Reclamanții consideră că prin acest act normativ s-au încălcat prevederile art.1 alin.2 lit.e pct. (i) din OG nr. 137/2000 privind prevenirea și sancționarea tuturor formelor de discriminare, care prevăd că"Principiul egalității între cetățeni, al excluderii privilegiilor și discriminării sunt garantate în special în exercitarea drepturilor:.economice.în special dreptul.la un salariu egal pentru muncă egală, la o remunerație echitabilă și satisfăcătoare ".
Prin aceste dispoziții se aplică un tratament diferențiat și discriminatoriu între judecătorii din cadrul puterii judecătorești, el nefiind justificat în mod obiectiv de unscop legitimiarmetoda de atingerea acestuia este inadecvată.
Justificarea acestei măsuri, respectiv îmbunătățirea salarizării personalului bugetar și a persoanelor ce ocupă funcții de demnitate publică, este subiectivă și arbitrară dacă se are în vedere excluderea majorității salariaților ce fac parte din sistemul judiciar cu prilejul acordării majorărilor salariale, iar scopul urmărit prin adoptarea acestor acte normative nu este legitim din moment ce drepturile salariale ale tuturor magistraților sunt reglementate prin aceleași dispoziții legale.
de atingere a scopului urmărit prin acordarea majorărilor salariale în mod selectiv este și ea inadecvată întrucât se ajunge la o diferențiere nejustificată între magistrați, respectiv între noi, reclamanții, și ceilalți bugetari.
Invocăm totodată și practica Curții Constituționale, care în considerentele Deciziei nr. 20/02.02.2000 a reținut jurisprudența îndelungată a Curții Europene a Drepturilor Omului (cazul Marks contra Belgiei, 1979) ce statuează că"în aplicarea prevederilor art. 14 privind interzicerea discriminării din Convenția pentru Apărarea Drepturilor Omului și a Libertăților Fundamentale, reprezintă o încălcare a acestor prevederi, orice diferență de tratament săvârșită de stat între indivizi aflați în situații analoage, fără o justificare obiectivă și rezonabilă",iar prin Decizia nr. 1/08.02.1994 a stabilit că"un tratament diferit nu poate fi doar expresia aprecierii exclusive a legiuitorului, ci trebuie să se justifice rațional. în respectarea principiului egalității cetățenilor în fața legii și a autorităților publice. "
Tot astfel, prin Decizia nr. 135/05.11.1996 Curtea Constituțională a reținut că"principiul egalității în fața legii presupune instituirea unui tratament egal pentru situații care, în funcție de scopul urmărit, nu sunt diferite. "
Mai mult decât atât, prin adoptarea OG nr. 10/31.01.2007, pentru anul 2007, s-au aplicat numai în favoarea unei minorități din cadrul puterii judecătorești dispozițiile Recomandării R (94) 12 Comitetului de Miniștri al Consiliului Europei către statele membre cu privire la independența, eficiența și rolul judecătorilor, care prevede că"remunerarea judecătorilor trebuie garantată prin lege"și"trebuie să fie corespunzătoare demnității profesiei și ar trebui să reprezinte o compensare suficientă pentru povara de responsabilități".
De asemenea, Carta europeană privind statutul judecătorilor, aprobată în totalitate de și obligatorie pentru România, conține o recunoaștere importantă, pragmatică și realistă a rolului unei remunerări corespunzătoare, fiind esențial să se elaboreze prevederi legale specifice, caresă garanteze salariile judecătorilor împotriva diminuărilorși săse asigure cel puțin o prevedere privind mărirea salariilor în raport cu creșterea prețurilor.
Independența judecătorilor reprezintă un pilon important al aplicării regulii de drept iar nevoia de aop romova nu se reduce exclusiv personalul auxiliar si la ceilalți bugetari.
Astfel, judecătorul trebuie să primească o remunerare corespunzătoare, care să-i asigure o independență economică reală.
Faptul că legiuitorul s-a grăbit în ceea ce-i privește pe reclamanți să abroge textul art. 411în condițiile în care dispozițiile art.35 alin. (2) din Legea nr.188/1999 privind Statutul funcționarilor publici, republicată, ale art.37 alin.2 din OG nr. 38/2003 privind salarizarea și alte drepturi ale polițiștilor, aprobată cu modificări prin Legea nr. 353/2003, cu modificările și completările ulterioare, ale art. 21 din Legea nr. 495/2004 privind salarizarea și alte drepturi bănești ale personalului din administrația centrală a Ministerului Afacerilor Externe și de la misiunile diplomatice, oficiile consulare și institutele culturale românești din străinătate, cu modificările și completările ulterioare, și ale art. 34 lit. f) din Legea nr.293/2004 privind Statutul funcționarilor publici din Administrația Națională a Penitenciarelor, cu modificările și completările ulterioare, precum și a prevederilor referitoare la acordarea primei respective din alte acte normative privind salarizarea unor categorii de personal, au fost SUSPENDATE,este încă o dovadă în plus ca discriminarea a existat și se perpetuează și în prezent, până la Maturarea ei prin obligarea pârâților la aceste prime de concediu.
Mai mult decât atât, arată reclamanții, o dovadă că au vocație la acest drept prevăzut de OUG nr. 146 din 19 decembrie 2007, este faptul că prin art. 241din OUG 27/2006 s-a reintrodus această primă de concediu.
Prin întâmpinarea depusă, pârâtul Ministerul Justiției a invocat excepția lipsei calității procesuale pasive a Ministerului Justiției arătând că Parlamentul României este unica autoritate legiuitoare a țării, iar pe fond a solicitat respingerea pretențiilor reclamanților ca fiind nefondate.
La termenul din 12 septembrie 2008 Tribunalul Bacăua dispus în temeiul art.II alin.2 OUG 75/2008 scoaterea cauzei de pe rol și înaintarea acesteia spre soluționare la această instanță.
Au fost depuse note scrise de către pârâtul Ministerul Justiției, pentru termenul din 24 noiembrie 2008 prin care s-a invocat practica Curții Constituționale față de discriminarea invocată în temeiul dispozițiilor nr.OG137/2000.
Din oficiu, la același termen, instanța a pus în discuție excepția lipsei calității procesuale a Statului Român prin Ministerul Economiei și Finanțelor și a prescripției dreptului la acțiune pentru anii 2003-2004, excepții pe care instanța le-a unit cu fondul.
Din actele și lucrările dosarului, instanța a reținut următoarele:
Prin acțiunea de față magistrații nu au solicitat acordarea primei de concediu pentru anii 2003-2006 pe motivul că ar fi îndreptățiți la aceasta prin OUG nr. 27/2006.
Reclamanții au avut calitatea de judecători, în perioada 2003-2006 la Judecătoria Bacău
Din cuprinsul OG nr. 137/2000 rezultă că discriminarea poate rezulta atât dintr-o prevedere legală cât și dintr-o practică aparent neutră. Cu alte cuvinte discriminarea poate fi de drept sau de fapt.
Prin OUG nr. 146/2007 s-a recunoscut cu efect retroactiv o discriminare de fapt ( nu de drept) între reclamanți și personalul auxiliar de specialitate din cadrul instanțelor, care a beneficiat în temeiul art. 411din Legea nr. 50/1996 de prima de concediu în perioada 2001-2006.
Discriminarea de drept dintre reclamanți și personalul auxiliar s-a născut la 01.01.2003, când a intrat în vigoare OUG nr.177/2002 care a abrogat implicit și art. 411alin.1 din Legea nr. 50/1996 referitor la dreptul magistraților la o primă pentru perioada concediului de odihnă.
Discriminarea de fapt s-a realizat periodic în fiecare an, când dreptul la plata primelor de concediu pentru personalul auxiliar a devenit exigibil, respectiv în 2003,2004,2005 și 2006.
Existența discriminării rezultă, pe de o parte din situația similară în care se aflau și se află în continuare reclamanții în raport de personalul auxiliar de specialitate din cadrul instanțelor judecătorești (și ei fac parte din cadrul aceleași puteri, puterea judecătorească), iar pe de altă din tratamentul juridic diferit aplicat acestora de către angajatori, nejustificat obiectiv și nerezonabil.
În cazul personalului auxiliar acest drept salarial a fost menținut în perioada 2001-2006, în condițiile în care magistraților le-a fost luat acest drept prin OUG nr. 177/2002, începând cu 01.01.2003.
De dreptul prevăzut de art. 411din Legea nr. 50/1996 au beneficiat în perioada 2001,2002 și asistenții judiciari.
Conform art. 27 alin.2 din OG nr. 137/2000 termenul pentru introducerea cererii este de 3 ani și curge de la data săvârșirii faptei. Așa cum s-a reținut mai sus, fiind vorba de o discriminare în fapt periodică, instanța a constatat că pentru anii 2003-2004 dreptul la acțiune s-a prescris, acțiunea fiind formulată în anul 2008.
Între reclamanți și pârâtul Statul Român nu există un raport de muncă, astfel că, nu poate fi reținută calitatea procesuală a acestuia, raporturile de muncă fiind între reclamanți și Ministerul Justiției.
Pentru aceste considerente, Curtea a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a Statului Român și a respins excepția lipsei calității procesuale a Ministerului Justiției.
Pe fond, a admis excepția prescripției dreptului material la acțiune pentru anii 2003-2004 și a admis acțiunea doar pentru perioada 2005-2006 în sensul că a obligat Ministerul Justiției, Curtea de Apel Bacău și Tribunalul Bacău (ordonatorii de credite) să plătească reclamanților despăgubiri echivalente cu sumele reprezentând primele de concediu. Aceste sume vor fi actualizate cu indicele de inflație la data plății efective în baza art. 1082 cod civil și art. 161 alin.4 Codul muncii.
Totodată au fost obligați pârâții Curtea de Apel Bacău și Tribunalul Bacău să facă mențiunile corespunzătoare drepturilor acordate în carnetele de muncă ale reclamanților.
Împotriva acestei sentințe a promovat recurs pârâtul Ministerul Justiției și Libertăților care a criticat nelegalitatea hotărârii atacate invocând în esență, faptul că a fost încălcată decizia nr. 1325/2008 a Curții Co9nstituționale, referitoare la excepția de neconstituționalitate a prevederilor art.2 alin.1, 2,4-11, art. 11, art.27 din OG nr. 137/2000 privind prevenirea și sancționarea tuturor formelor de discriminare prin care s-a statuat că prevederile actului normativ anterior arătat nu conferă instanțelor judecătorești competența de a desființa prin norme judiciar instituite prin lege și de a crea în locul acestora alte norme sau de a le substitui cu norme cuprinse în alte acte normative.
S-a mai invocat faptul că s-a încălcat și decizia nr.XXIII/2005 a pronunțată în soluționarea unui recurs în interesul legii care stabilește vocația la prima de concediu pentru magistrați numai pentru anii 2001-2002, astfel că în contextul apariției Legii 50/1996 care a abrogat cest drept pentru perioada ulterioară anului 2002 acesta nu mai putea fi acordat.
De asemenea, au fost ignorate dispozițiile OUG nr.146/2007 pentru aprobarea plății primelor de concediu suspendate în perioada 2001-2006, care reglementează dreptul la prima de concediu numai pentru personalul auxiliar din cadrul instanțelor și nu și pentru magistrați.
.-și recursul pe dispozițiile art. 304 pct.9 Cod procedură civilă, recurentul a învederat faptul că instanța de fond a acordat reclamanților un drept în lipsa unui temei legal.
Prin notele de ședință depuse la dosar la data de 05.03.2009, recurentul a invocat și excepția necompetenței materiale a instanței, respectiv a Curții de Apel Bacău ca instanță de recurs, având în vedere faptul că aceasta a soluționat cauza ca instanță de fond, sub incidența art.I, II, din OUG 75/2008.
Din analiza actelor și lucrărilor dosarului, instanța reține următoarele:
1.Referitor la excepția invocată de recurent privind necompetența materială a Curții de Apel Bacăuca instanță de recurs, excepție invocată în temeiul art I,II din OUG 75/2008 privind soluționarea unor aspecte financiare din sistemul justiției, texte normative prin care se stabilește competența de soluționare a litigiilor de muncă pentru personalul din sistemul justiției în favoarea curții de apel, ca instanță de fond și a ÎCCJ ca instanță de recurs, excepția urmează a fi respinsă întrucât prin decizia nr.104/20.01.2009 a Curții Constituționale s-a statuat că articolele I și II ale OUG 75/2008 sunt neconstituționale.
2.Referitor la critica adusă se3ntinței atacate sub aspectul fondului litigiului se apreciază că aceasta este neîntemeiată.
Astfel, prin decizia nr. XXIII/2007 a ÎCCJ pronunțată în soluționarea unui recurs în interesul legii s-a stabilit că prima de concediu pentru magistrați și personalul auxiliar se acordă numai pentru anii 2001-2002, astfel cum aceasta a fost reglementată prin art.411alin.1 din Legea nr.50/1996, completată prin OG nr.83/2000.
Se admite totodată că, ulterior, pronunțării acestei decizii, a fost emisă OUG nr.146/2007 pentru aprobarea plății primelor de concediu de odihnă suspendate în perioada 2001-2006, act normativ care vizează personalul auxiliar din cadrul instanțelor judecătorești, membrii corpului diplomatic, funcționarii publici cu statut special nu și categoria socio-profesională a magistraților.
Pe cale de consecință, prin prisma dispozițiilor OG 177/2002, care nu a mai prevăzut dreptul la prima de vacanță pentru magistrați, a deciziei nr.XXIII a ÎCCJ,precum și a OUG nr.146/2007, se constată că pentru acordarea primei de vacanță ulterior perioadei 2002 nu există suport legal.
Se reține, totodată, că temeiurile juridice invocate de reclamanți reținute și de instanța de fond, respectiv OUG nr.137/2000, republicată, privind discriminarea, în raport de prevederile OUG nr.146/2007, art.1,2,27 alin.2 se reține că prin deciziile nr. 818,819,820 și 1325/2008 ale Curții Constituționale, obligatorii, s-a statuat dispoziției normative anterior arătate, sunt neconstituționale în măsura în care se desprinde înțelesul că instanțele judecătorești au competența să anuleze sau să refuze aplicarea unor acte normative cu putere de lege considerând că sunt discriminatorii și să le înlocuiască cu norme create pe cale judiciară sau cu proceduri cuprinse în alte acte normative.
Pe cale de consecință, se apreciază în speță, că acordarea primei de vacanță pentru anii 2005-2006, s-a stabilit în absența unui text normativ care să prevadă acest drept pentru intimații-reclamanți, care au calitatea de magistrați.
Având în vedere cele anterior arătate în temeiul deciziei nr.104/2008 a Curții Constituționale, se va respinge ca nefondată excepția necompetenței materiale a Curții de Apel Bacău ca instanță de recurs, iar în ce privește soluționarea pe fond a recursului,în temeiul art.304 pct.9, art.3121Cod procedură civilă, acesta urmează fi admis în sensul că se va modifica în parte sentința recurată, și se va respinge ca nefondată acțiunea privind plata primei de vacanță pentru anii 2005-2006 și efectuarea mențiunilor aferente în carnetele de muncă ale reclamanților.
Vor fi menținute dispozițiile sentinței atacate cu privire la calitatea procesuală pasivă a pârâtului Ministerul Finanțelor Publice și cele referitoare la prescripția dreptului la acțiune pentru anii 2004-2005.
PENTU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge excepția necompetenței materiale a instanței.
Admite recursul promovat de pârâtul MINISTERUL JUSTIȚIEI ȘI LIBERTĂȚILOR, împotriva sentinței civile nr. 189 din 15 decembrie 2008, pronunțată de Curtea de Apel Bacău în dosarul nr-,în contradictoriu cu intimații-reclamanți, și intimații-pârâți Ministerul Finanțelor Publice, Curtea de Apel Bacău și Tribunalul Bacău.
Modifică în parte sentința civilă nr.189 din 15 decembrie 2008 Curții de Apel Bacău, în sensul că
Respinge, ca nefondată, acțiunea pentru perioada anilor 2005-2006.
Înlătură mențiunea privind obligarea pârâților Curtea de Apel Bacău și Tribunalul Bacău la efectuarea mențiunilor în carnetele de muncă ale reclamantelor.
Menține celelalte dispoziții ale sentinței.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, azi, 30 martie 2009.
Președinte, Judecători, Grefier,
A
Red. /
Red.
Tehn.3 ex.AA.
Președinte:Daniela PărăuJudecători:Daniela Părău, Sorina Ciobanu, Liliana Ciobanu
