Drepturi salariale ale personalului din justiție. Decizia 4/2010. Curtea de Apel Pitesti
| Comentarii |
|
Operator date 3918
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL PITEȘTI
SECȚIA CIVILĂ, PENTRU CAUZE PRIVIND CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE
DOSAR NR- DECIZIA CIVILĂ NR. 4/R-CM
Ședința publică din 11 Ianuarie 2010
Curtea compusă din:
PREȘEDINTE: Ion Rebeca JUDECĂTOR 2: Georgiana Nanu
JUDECĂTOR 3: Paula Andrada
Judecător: ---
Grefier: -
S-au luat în examinare, pentru soluționare, recursurile civile declarate de pârâțiiSTATUL ROMÂN - reprezentat prin MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE-LA DGFP V, STATUL ROMÂN - reprezentat prin MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE, MINISTERUL JUSTIȚIEI ȘI LIBERTĂȚILOR și CURTEA DE APEL PITEȘTI, împotriva sentinței civile nr.771 din 28 septembrie 2009, pronunțată de Tribunalul Vâlcea - Secția civilă, în dosarul nr-.
La apelul nominal, făcut în ședința publică, a răspuns consilier juridic pentru recurenții-pârâți Statul Român - reprezentat prin Ministerul Finanțelor Publice - la DGFP V, Statul Român - reprezentat prin Ministerul Finanțelor Publice, în baza delegației de la dosar și intimatul-reclamant, lipsind recurenții-pârâți Ministerul Justiției și Libertăților și Curtea de APEL PITEȘTI, intimatul-pârât Tribunalul Vâlcea și Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării.
Procedura, legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:
Consilier juridic pentru recurenții-pârâți Statul Român - reprezentat prin Ministerul Finanțelor Publice - la DGFP V, Statul Român - reprezentat prin Ministerul Finanțelor Publice, și intimatul-reclamant, având pe rând cuvântul, arată că nu mai au cereri prealabile de formulat în cauză.
Curtea, față de susținerea părților, constată recursurile în stare de judecată și acordă cuvântul asupra acestora.
Consilier juridic pentru recurenții-pârâți Statul Român - reprezentat prin Ministerul Finanțelor Publice - la DGFP V, Statul Român - reprezentat prin Ministerul Finanțelor Publice, susține oral recursul întemeiat pe disp.art.3041și 304 pct. 5 și 9 Cod procedură civilă solicitând în principal admiterea acestuia, modificarea sentinței tribunalului, iar pe fond respingerea acțiunii ca fiind introdusă împotriva unei persoane juridice fără calitate procesuală pasivă. Tribunalul în dispozitivul sentinței a obligat pârâtul Ministerul Economiei și Finanțelor Publice să aloce fondurile necesare pentru efectuarea plății. Arată, că Ministerul Economiei și Finanțelor Publice a fost desființat potrivit art.8 din OUG nr.221/2008 și ca atare, la data introducerii acțiunii acest minister nu mai exista.
În subsidiar, solicită admiterea recursului, modificare sentinței, iar pe fond respingerea acțiunii de neîntemeiată. Cu privire la recursurile declarate de Ministerul Justiției și Libertăților și Curtea de APEL PITEȘTI, consilier juridic pune concluzii de admiterea acestora așa cum au fost motivate în scris.
Intimatul-reclamant, având cuvântul, solicită respingerea excepției invocată de recurenții-pârâți Statul Român - reprezentat prin Ministerul Finanțelor Publice - la DGFP V, Statul Român - reprezentat prin Ministerul Finanțelor Publice, prin reprezentant, consideră că este o eroare materială ce poate fi îndreptată de către tribunal. Arată că Ministerul Finanțelor este principalul ordonator de credit și poate aloca fondurile necesare plății.
Pe fond intimatul-reclamant solicită respingerea recursurilor ca nefondate pentru motivele expuse pe larg în concluziile scrise pe care le depune la dosar.
CURTEA,
Asupra recursului civil de față:
Constată că, prin sentința civilă nr.771/28 septembrie 2009, Tribunalul Vâlcea, Secția civilă, conflicte de muncă și asigurări sociale a respins excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului Ministerul Finanțelor Publice, a admis acțiunea formulată de reclamantul și a obligat pârâții Ministerul Justiției, Curtea de APEL PITEȘTI și Tribunalul Vâlcea la plata către acesta a drepturilor salariale reprezentând sporul de 50% pentru risc și suprasolicitare neuropsihică începând cu data de 8 iunie 2009 la zi și în continuare, drepturi actualizate în raport de indicele de inflație de la data plății efective.
A obligat pârâtul Ministerul Economiei și Finanțelor Publice să aloce fondurile necesare pentru efectuarea plății.
Pentru a hotărî astfel, tribunalul a reținut că excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului Ministerul Economiei și Finanțelor, nu este întemeiată, motivat de faptul că, în temeiul dispozițiilor art.1 din nr.OUG22/2002 aprobată prin Legea nr.188/2002, executarea obligațiilor de plată ale instituțiilor publice în baza titlurilor executorii se realizează din sumele aprobate prin bugetele acestora cu titlu de cheltuieli la care se încadrează obligația de plată respectivă.
Conform art.19 din Legea nr.500/2002 privind finanțele publice, Ministerul Finanțelor Publice elaborează proiectul bugetului de stat, al legii bugetare anuale și raportul asupra proiectului bugetului de stat, precum și proiectul legii de rectificare a bugetului de stat, operând rectificările corespunzătoare, astfel că, față de cererea având ca obiect alocarea fondurilor necesare sumelor ce urmează a fi plătite reclamanților, acesta are calitate procesuală pasivă.
Prin urmare, pentru plata drepturilor salariale este necesară includerea sumelor datorate cu acest titlu în bugetul Ministerului Justiției, în calitate de ordonator principal de credite, având obligația potrivit art.2 din același act normativ, să dispună toate măsurile necesare, în condițiile legii, pentru asigurarea în bugetul propriu al Ministerului și al instituțiilor din subordine a creditelor necesare pentru efectuarea plății sumelor stabilite prin titluri executorii.
Pe fondul cauzei, s-a reținut că, reclamantul, în calitate de asistent judiciar în cadrul Tribunalului Vâlcea, a formulat acțiune privind acordarea sporului de risc și solicitare neuropsihică în procent de 50%, astfel cum a fost prevăzut de art.47 din Legea nr.50/1996.
Potrivit dispozițiilor art.55 din Legea nr.304/2004, completul pentru soluționarea în primă instanță a cauzelor privind conflictele de muncă și asigurări sociale se constituie din 2 judecători și 2 asistenți judiciari.
Asistenții judiciari participă la deliberări cu vot consultativ și semnează hotărârile pronunțate. Opinia acestora se consemnează în hotărâre, iar opinia separată se motivează.
Dispozițiile legale privind obligațiile, interdicțiile și incompatibilitățile judecătorilor și procurorilor se aplică și asistenților judiciari.
Cu privire la salarizarea și alte drepturi ale asistenților judiciari, art.16 din nr.OUG 27/2006 prevede că asistenții judiciari numiți în condițiile Legii nr. 304/2004 privind organizarea judiciară, republicată, cu modificările ulterioare, și sunt salarizați cu o indemnizație de încadrare brută lunară potrivit coeficienților de multiplicare prevăzuți, după caz, la lit. A din anexă, nr. crt. 28 - 31, în raport cu vechimea în funcții juridice.
În alin.2 al aceluiași act normativ, se menționează că asistenții judiciari beneficiază în mod corespunzător de drepturile prevăzute la art.4^1, 5, 7, 18, 24 și 25 pentru judecătorii, procurorii, personalul asimilat acestora și magistrații-asistenți, respectiv de un spor de vechime calculat la indemnizația de încadrare brută lunară, corespunzător timpului efectiv lucrat în program normal de lucru; dacă posedă titlul științific de doctor sau doctor docent beneficiază de un spor de 15% din indemnizația de încadrare brută lunară; pentru condiții deosebite de muncă, grele, vătămătoare sau periculoase, judecătorilor, procurorilor, magistraților-asistenți și personalului asimilat acestora li se acordă un spor de 15% din indemnizația de încadrare brută lunară, proporțional cu timpul efectiv lucrat în aceste condiții; pentru activitatea desfășurată beneficiază la sfârșitul anului calendaristic de un premiu anual egal cu indemnizația de încadrare brută din ultima lună a anului pentru care se face premierea.
. de încadrare brute lunare și celelalte drepturi ale asistenților judiciari se acordă prin ordin al ministrului justiției.
Cu privire la sporul de 50% de risc și suprasolicitare neuropsihică, instanța constată că în forma inițială a acestui act normativ, acest spor ca parte componentă a salariului, astfel cum este definit prin prevederile art.155 Codul Muncii nu era prevăzut în Legea nr.50/1996. Prin nr.OG56/1997 care a completat nr.OG9/1997 pentru modificarea și completarea Legii nr.50/1996, prin art.421, devenit ulterior, ca urmare a renumerotării, art.47 din Legea nr.50/1996, s-a introdus dreptul reclamanților de a se acorda un spor de risc și suprasolicitare neuropsihică.
Textul art.47 din Legea nr.50/1996 a fost abrogat expres prin art.1 pct.41 din nr.OG83/2003. Totodată, prin art.50 alin.2 din nr.OUG177/2002 a fost abrogat art.11, precum și celelalte dispoziții referitoare la salarizarea și alte drepturi ale magistraților și personalului de specialitate juridică asimilat acestora din Legea nr.50/1996.
La rândul său, nr.OUG177/2000 a fost abrogată prin art.41 lit.a din OUG nr. 27/2006.
Susținerea reclamantului că, în acest mod, dreptul reglementat de art.47 din Legea nr.50/1996 a rămas în vigoare după data abrogării exprese prin nr.OG83/2000 și până la data de 1.02.2007, este întemeiată, întrucât acest articol a fost abrogat printr-un act normativ cu o forță juridică de eficiență inferioară cu actul normativ prin care a fost acordat.
În acest sens a statuat Înalta Curte de Casație și Justiție prin Decizia în interesul Legii nr.21/10 martie 2008 în sensul că "la momentul emiterii Ordonanței Guvernului nr.83/2000 era în vigoare și Legea nr. 56/1996 care reglementa salarizarea și alte drepturi ale judecătorilor Curții Supreme de Justiție, ale magistraților-asistenți și ale celorlalte categorii de personal.
În acest sens, în Legea nr.56/1996, modificată și completată prin nr.OG55/1997, aprobată la rândul ei prin Legea nr.126/2000, se prevedea la art.23^1 că pentru risc și suprasolicitare neuropsihică judecătorii și magistrații-asistenți beneficiază de un spor de 50% din salariul de bază lunar.
Cu toate că Guvernul României nu a fost abilitat prin Legea nr.125/2000 să modifice sau să completeze Legea nr.56/1996, modificată și completată prin nr.OG55/1997, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr.126/2000, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr.333 din 18 iulie 2000, totuși, prin art.IX alin.(2) paragraful 1 din nr.OG83/2000 s-au abrogat dispozițiile art.23^1 din Legea nr.56/1996.
În acest fel, prin emiterea Ordonanței Guvernului nr. 83/2000 au fost depășite limitele legii speciale de abilitare adoptate de Parlamentul României, încălcându-se astfel dispozițiile art.108 alin.(3), cu referire la art.73 alin.(1) din Constituția României.
Tot în acest sens este de observat că Legea nr.92/1992 pentru organizarea judecătorească, astfel cum a fost modificată prin Legea nr.142/1997, lege organică în vigoare la data emiterii nr.OG83/2000, prevedea în art.81: magistrații beneficiază de salarii stabilite în raport cu nivelul instanței, de indemnizații pentru stabilitate în magistratură, pentru îndeplinirea unei funcții de conducere, de sporuri pentru vechime în muncă, pentru risc și suprasolicitare neuropsihică. Abrogarea art.47 din Legea nr.50/1996 nu poate fi asimilată modificării unui act normativ.
Sub acest aspect, norma de nivel inferior, în speță art.I pct.42 din nr.OG83/2000, lege ordinară, prin care a fost abrogat art.47 din Legea nr.50/1996 și art.IX alin.(2) paragraful 1 din nr.OG83/2000 prin care a fost abrogat art.23^1 din Legea nr.56/1996, modificată și completată, contravine art.81 din Legea nr.92/1992, modificată și completată, lege organică.
abrogării dispozițiilor art.47 din Legea nr.50/1996, republicată, și ale art.23^1 din Legea nr.56/1996, modificată și completată, prin art.1 pct.42, respectiv prin art.IX alin.(2) din nr.OG83/2000 - norme abrogate în prezent -, poate fi invocată numai pe calea excepției de neconstituționalitate ridicate în fața instanțelor judecătorești".
Pe de altă parte, art.1 din Protocolul adițional nr.1 la Convenția pentru Apărarea Drepturilor Omului și Libertăților Fundamentale prevede că: "orice persoană fizică sau juridică are dreptul la respectarea bunurilor sale. Nimeni nu poate fi lipsit de proprietatea sa decât pentru o cauză de utilitate publică și în condițiile prevăzute de lege și de principiile generale ale dreptului internațional".
Sporul de 50% de risc și suprasolicitare neuropsihică solicitat de reclamant este un drept de creanță, un bun în sistemul european, susceptibil de a fi protejat de art.1 din primul Protocolul adițional la Convenția pentru apărarea drepturilor omului și libertăților fundamentale ratificată de România prin Legea nr.30/18 mai 1994. Prin abrogarea art.47 din Legea nr.50/1996, reclamanta a fost lipsită de proprietatea asupra acestui bun, or, o privare de proprietate nu poate fi justificată decât dacă se demonstrează, în special, că a intervenit pentru o cauză de utilitate publică și în condițiile prevăzute de lege. În acest sens trebuie precizată opinia constantă a Curții de la Strasbourg, conform căreia trebuie menținut un just echilibru între cerințele interesului general al comunității și imperativele apărării drepturilor fundamentale ale individului.
Împotriva acestei sentințe au formulat recurs pârâții Curtea de APEL PITEȘTI, Ministerul Justiției și Libertăților și Statul român, prin Direcția Generală a Finanțelor Publice.
În recursul său, pârâtaCurtea de APEL PITEȘTIa criticat sentința, potrivit art 304.pct 9 cod precedură civilă, ca fiind nelegală, sub două aspecte:
1. Prima instanță a ignorat Decizia nr.838/27 mai 2009 pronunțată de Curtea Constituțională, care statua că instanțele de judecată și Înalta Curte de Casație și Justiție trebuie să se limiteze la interpretarea legii și nu să invoce în soluționarea cauzelor, vicii de tehnică legislativă și vicii de neconstituționalitate, încălcând astfel competența Curții Constituționale.
Or, în cuprinsul motivării hotărârii, tribunalul a făcut referiri la viciile de tehnică legislativă a actelor normative sus-citate în sentință și la viciile de neconstituționalitate ale acestora, încălcând astfel competența Curții Constituționale și Decizia nr.838/27 mai 2009, în condițiile în care deciziile Curții Constituționale sunt definitive și obligatorii.
2. Tribunalul nu putea reține aplicarea art.I din Primul Protocol Adițional la Convenția pentru Apărarea Drepturilor Omului și Libertăților Fundamentale. Motivarea primei instanțe, potrivit căreia abrogarea art.47 din Legea nr.50/1996 a lipsit de proprietate reclamantul și anume dreptul său la sporul de 50%, fără să aibă în vedere că instituția abrogării aparține organului legislativ, iar declararea constituționalității sau a unei abrogări dintr-un act normativ este atributul Curții Constituționale și nu al instanțelor de judecată, este nelegală.
Pârâtul Ministerul Justiției și Libertățilora criticat sentința potrivit dispozițiilor art.304 pct.4 și 9 Cod procedură civilă.
Astfel, se susține că prima instanță a depășit atribuțiile puterii judecătorești. Interpretarea dată în cauză de către prima instanță, nu poate produce ca efecte abrogarea art.47 din Legea nr.50/1996 intervenită prin efectul nr.OG83/2000, în caz contrar fiind depășite limitele puterii judecătorești și consacrat un drept salarial care nu este prevăzut de legislația în vigoare, prin arogarea atribuțiilor de legiferare.
Al doilea motiv de recurs vizează pct.9 al art.304 Cod procedură civilă, potrivit căruia hotărârea este lipsită de temei legal ori a fost dată cu aplicarea greșită a legii.
Astfel, instanța a admis acțiunea și a recunoscut dreptul reclamantului la acordarea sporului de risc și suprasolicitare neuropsihică, interpretând greșit prevederile art.47 din Legea nr.50/1996, întrucât asistenții judiciari nu au fost niciodată beneficiari ai sporului de risc și suprasolicitare neuropsihică.
În recursul săuStatul Român,prin Ministerul Economiei și Finanțelor, repre zentat de Direcția Generală a Finanțelor Publice a criticat sentința civilă sub aspectul netemeiniciei și nelegalității, invocând nulitatea hotărârii recurate pentru încălcarea dispozițiile art.261 Cod procedură civilă, text care se referă in terminis la dispozitiv.
Tribunalul Vâlceaa obligat Ministerul Economiei și Finanțelor, minister desființat potrivit art.8 din nr.OUG221/2008 pentru stabilirea unor măsuri de reorganizare în cadrul administrației publice centrale completat cu nr.HG34/22.01.2009 privind organizarea și funcționarea Ministerului Finanțelor Publice, să aloce sumele necesare efectuării plății.
Dispozitivul propriu-zis trebuie redactat de așa manieră încât pe baza lui să se poată proceda la executarea silită. Dacă în dispozitiv nu se indică prestația concretă la care sunt obligați pârâții cu care a înțeles să se judece reclamantul, hotărârea este incompletă și prin urmare este susceptibilă de casare.
Pe fondul cauzei a fost criticată sentința ca nelegală, fiind dată cu încălcarea art.1 alin.4 din Constituția României privind principiul separației și echilibrului puterii în stat, art.146 lit.e din Constituție, a deciziei Curții Constituționale nr.901/17.06.2009 publicată în Monitorul Oficial al României nr.503/21.07.2009.
Instanța de fond nu a ținut cont de aceste decizii ale Curții Constituționale și de faptul că Înalta Curte de Casație și Justiție a încălcat dispozițiile art.124 alin.1 din Constituția României, întrucât prin decizia nr.21/10.03.2008 a procedat la controlul de constituționalitate a OG nr.83/2000, pentru adoptarea sa, cu depășirea limitelor legii speciale de abilitare adoptate de Parlamentul României.
Cu privire la această competență a Înaltei Curți de Casație și Justiție, Curtea Constituțională s-a pronunțat prin Decizia nr.1014/8.11.2007, reținând că scopul reglementării îl constituie promovarea unei corecte interpretări a normelor juridice în vigoare, iar nu elaborarea unor noi norme, astfel că nu se poate considera că deciziile pronunțate de Secțiile Unite ale Înaltei Curți de Casație și Justiție, în asemenea recursuri, ar reprezenta o atribuție care vizează domeniul legiferării.
Analizând sentința recurată, prin prisma criticilor formulate, care pot fi încadrate în motivele de recurs prevăzute de art.304 pct.4 și 9 Cod procedură civilă și având în vedere actele și lucrările dosarului de fond, Curtea constată că recursurile sunt nefondate, urmând a fi respinse, pentru considerentele comune ce se vor exprima în continuare.
Astfel, critica formulată atât de pârâta Curtea de APEL PITEȘTI, cât și de pârâții Ministerul Justiției și Libertăților și Statul Român, prin Ministerul Economiei și Finanțelor, privind depășirea atribuțiilor puterii judecătorești, prin încălcarea de către prima instanță de judecată a principiului separației puterilor în stat, nu este fondată.
Prin Decizia nr.21 din 10.03.2008 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție B - Secțiile Unite - a fost admis recursul în interesul legii declarat de Procurorul General al României, de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, instanța supremă stabilind că, în interpretarea și aplicarea dispozițiilor art.47 din legea nr.50/1996 privind salarizarea și alte drepturi ale personalului din organele autorității judecătorești, republicată, judecătorii, procurorii, magistrații - asistenți, precum și personalul auxiliar de specialitate au dreptul la un spor de 50% pentru risc și suprasolicitare neuropsihică, calculat la indemnizația brută lunară, respectiv salariul de bază brut lunar, și după intrarea în vigoare a Ordonanței Guvernului nr.83/2000, aprobată prin Legea nr.334/2001.
În considerentele aceleiași decizii, instanța supremă a stabilit că, inițial, sporul de risc și suprasolicitare neuropsihică a fost reglementat prin art.47 din legea nr.50/1996 și prin art.231din legea nr.56/1996, modificată și completată, a fost efectiv plătit magistraților și personalului auxiliar de specialitate, fiind evidențiat ca atare în carnetele de muncă, iar ulterior prin art.1 pct.42 din nr.OG83/2000 pentru modificarea și completarea Legii nr.50/1996 privind salarizarea și alte drepturi ale personalului din organele autorității judecătorești, publicată în al României, Partea I, nr.425 din 1 septembrie 2000, s-a dispus că art.47 se abrogă. Această Ordonanță a Guvernului a fost aprobată prin Legea nr. 334/200, publicată în Monitorul Oficial al României Partea I, nr.370 din 9 iulie 2001.
S-a mai reținut că, prin Legea nr. 125/2000, Guvernul a fost abilitat doar să modifice și să completeze, iar nu să și abroge Legea nr. 50/1996, nici total, nici parțial, dar cu toate acestea, prin nr.OG 83/2000 au fost depășite limitele speciale de abilitare adoptate de Parlamentul României, încălcându-se dispozițiile art. 108 alin. 3 cu referire la art. 73 alin. 1 din Constituția României, consecința fiind aceea că "art. 11 pct. 42 și art. IX alin. 2 paragraful 1 din nr.OG 83/2000 sunt neconstituționale, conform art. 147 alin. 1 din Constituția României, și își încetează efectele".
Instanța supremă a mai constatat că,instanțele judecătorești pot să se pronunțe asupra regularității actului de abrogare și a aplicabilității în continuare a normei abrogate în virtutea principiului plenitudinii de jurisdicțieastfel încât,inaplicabilitatea normelor de abrogare conținute în art. 1 pct. 42 și art. IX alin. 2 din OG83/2000 impune ca instanțele de judecată să considere rămase în vigoare dispozițiile art. 47 din Legea nr. 50/1996 republicată.
Efectul imediat al supraviețuirii normei în discuție rezidă incontestabil în faptul că, drepturile consacrate legislativ prin dispozițiile art.47 din Legea nr.50/1996 și ale art.231din Legea nr.56/1996, se cuvin și în continuare persoanelor care se încadrează în ipotezele la care se referă textele de lege.
Această decizie, fiind obligatorie pentru instanțe pe viitor, în ceea ce privește dezlegarea dată problemelor de drept judecate, conform art.329 alin.3 Cod procedură civilă, reiese că instanța de fond, în mod corect a făcut aplicarea sa, chiar dacă, ulterior, Curtea Constituțională a pronunțat Decizia nr.838/27 mai 2009.
Rațiunea aplicabilității în continuare, a deciziei prin care instanța supremă a dat o interpretare unitară anumitor texte de lege, în privința cărora, interpretarea diferită dată de unele instanțe a generat practică neunitară, nu poate fi combătută prin argumentul că deciziile Curții Constituționale sunt definitive și obligatorii, atâta timp cât, potrivit legii, ele se referă la situații viitoare, neputând avea efect asupra hotărârilor judecătorești pronunțate deja, cum este, inclusiv, cea a Înaltei Curți de Casație și Justiție.
În acest sens, decizia Curții Constituționale pronunțată în soluționarea conflictului juridic de natură constituțională nu poate produce nici un efect cu privire la valabilitatea deciziilor deja pronunțate de Înalta Curte de Casație și Justiție în exercitarea atribuției consacrate de art.329 Cod procedură civilă.
Curtea mai reține că, instanța supremă a mai avut în vedere și practica în materie a Curții Europene a Drepturilor Omului, care a reținut în mod constant că există discriminare atât timp cât diferența de tratament aplicat unor subiecte de drept aflate în situații analoage nu are o justificare legitimă, obiectivă și rezonabilă (Curtea Europeană a Drepturilor Omului, decizia din 26 septembrie 2002, Duchez contra Franței,decizia din 6 decembrie 2007, Beian contra României,).
S-a statuat astfel, că, a accepta teza propusă de procurorul general prin recursul în interesul legii, în sensul neacordării acestui spor, în mod inevitabil ar duce la situația în care în sistemul judiciar ar exista, pe de o parte, magistrați și personal auxiliar de specialitate care beneficiază de sporul pentru risc și suprasolicitare neuropsihică și, pe de altă parte, magistrați și personal auxiliar de specialitate cărora, deși desfășoară aceeași activitate și în aceleași condiții, nu li s-ar recunoaște acest drept.
Or, este evident că interpretarea diferențiată a normelor incidente cu privire la aceleași categorii socio-profesionale, cu atât mai mult cu cât nu se constată existența unei justificări legitime, obiective și rezonabile, ar fi de natură să reprezinte o discriminare în sensul dispozițiilor art.16 alin.1 din Constituție, republicată, ale Ordonanței Guvernului nr.137/2000 privind prevenirea și sancționarea tuturor formelor de discriminare, republicată și ale art.1 din Protocolul nr.12 adițional la Convenția Europeană a Drepturilor Omului.
Mai mult, prin prisma celor deja enunțate, sporul de 50% de risc și suprasolicitare neuropsihică solicitat de reclamant este un drept de creanță, un bun în sistemul european, susceptibil de a fi protejat de art.1 din Primul Protocolul Adițional la Convenția pentru Apărarea Drepturilor Omului și Libertăților Fundamentale ratificată de România prin Legea nr.30/18 mai 1994.
Prin abrogarea art.47 din Legea nr.50/1996, reclamantul a fost lipsit de proprietatea asupra acestui bun, or, o privare de proprietate nu poate fi justificată decât dacă se demonstrează, în special, că a intervenit pentru o cauză de utilitate publică și în condițiile prevăzute de lege.
În acest sens trebuie subliniată opinia constantă a Curții de la Strasbourg, conform căreia trebuie menținut un just echilibru între cerințele interesului general al comunității și imperativele apărării drepturilor fundamentale ale individului, așa cum în mod corect a reținut și prima instanță.
În ceea ce privește critica pârâtului Ministerul Justiției și Libertăților, privind greșita acordarea a sporului de risc și suprasolicitare asistenților judiciari, aceasta va fi privită tot ca nefondată.
Așa cum rezultă din OUG nr.20/2002 pentru modificarea și completarea Legii nr.92/1992 de organizare judecătorească, publicată în Monitorul Oficial nr.151 din 28.02.2002, pentru această categorie de personal (numiți și magistrați consultanți odată cu intrarea în vigoare a reglementării enunțate și până la adoptarea Legii nr.304/2004) legiuitorul a prevăzut că beneficiază, în raport de vechimea în specialitate juridică, de drepturile de salarizare pentru judecătorii de la judecătorii prevăzute de Legea nr.50/1996 privind salarizarea și alte drepturi ale personalului din organele autorității judecătorești, republicată, remodificată și cu completările ulterioare.
Potrivit actualelor dispoziții ale art.55 din Legea nr.304/2004, completul pentru soluționarea în primă instanță a cauzelor privind conflictele de muncă și asigurări sociale se constituie din 2 judecători și 2asistenți judiciari.
Asistenții judiciari participă la deliberări cu vot consultativ și semnează hotărârile pronunțate. Opinia acestora se consemnează în hotărâre, iar opinia separată se motivează.
Dispozițiile legale privind obligațiile, interdicțiile și incompatibilitățile judecătorilor și procurorilor se aplică și asistenților judiciari.
Cu privire la salarizarea și alte drepturi ale asistenților judiciari, art.16 din nr.OUG 27/2006 prevede că asistenții judiciari numiți în condițiile Legii nr. 304/2004 privind organizarea judiciară, republicată, cu modificările ulterioare, și sunt salarizați cu o indemnizație de încadrare brută lunară potrivit coeficienților de multiplicare prevăzuți, după caz, la lit. A din anexă, nr. crt. 28 - 31, în raport cu vechimea în funcții juridice.
În alin.2 al aceluiași act normativ, se menționează că asistenții judiciari beneficiază în mod corespunzător de drepturile prevăzute la art.4^1, 5, 7, 18, 24 și 25 pentru judecătorii, procurorii, personalul asimilat acestora și magistrații-asistenți, respectiv de un spor de vechime calculat la indemnizația de încadrare brută lunară, corespunzător timpului efectiv lucrat în program normal de lucru; dacă posedă titlul științific de doctor sau doctor docent beneficiază de un spor de 15% din indemnizația de încadrare brută lunară; pentru condiții deosebite de muncă, grele, vătămătoare sau periculoase, judecătorilor, procurorilor, magistraților-asistenți și personalului asimilat acestora li se acordă un spor de 15% din indemnizația de încadrare brută lunară, proporțional cu timpul efectiv lucrat în aceste condiții; pentru activitatea desfășurată beneficiază la sfârșitul anului calendaristic de un premiu anual egal cu indemnizația de încadrare brută din ultima lună a anului pentru care se face premierea.
Mai mult, în prezent, asistenții judiciari care, ca efect al dispozițiilor art.115 din Legea nr.304/2004 au fost trecuți prin efectul legii în aceste funcții din cele de magistrați consultanți, cu continuarea activității în aceleași condiții, sunt salarizați potrivit Legii nr.330/2009 privind salarizarea unică în sistem bugetar Anexa VI art.4, inclusiv prin acordarea sporului de risc și suprasolicitare neuropsihică de care beneficiază și magistrații.
Prin urmare, în mod corect instanța de fond a considerat întemeiată acțiunea acestei categorii profesionale.
Referitor la excepția lipsei calității procesuale pasive invocate de pârâtul Statul Român, prin Ministerul Economiei și Finanțelor, Curtea reține că, deși Legea nr.303/2004 privind statutul judecătorilor și procurorilor, la fel ca reglementarea anterioară, omite să precizeze natura raportului juridic de muncă al acestora, este incontestabil că magistrații ori persoanele asimilate acestora constituie o categorie distinctă de personal, care se află în raporturi juridice de muncă cu statul și cu autoritatea din care fac parte, având rolul de a exercita puterea judecătorească.
Conform art.131 din Legea nr.304/2004 privind organizarea judiciară, activitatea instanțelor și parchetelor este finanțată de la bugetul de stat, iar conform OG nr.22/2000 privind executarea obligațiilor de plată ale instituțiilor publice stabilite prin titluri executorii cu modificările și completările ulterioare, creanțele stabilite prin titluri executorii se achită din sumele aprobate prin bugetul acestora, ordonatori principali de credite având obligația de a dispune toate măsurile ce se impun inclusiv virări de credite bugetare necesare pentru efectuarea plății sumelor stabilite prin titluri executorii, virarea acestor sume efectuându-se pe parcursul întregului an bugetar, prin derogare de la prevederile Legii nr.500/2002 și a Legii 273/2006 privind finanțele publice locale.
Or, Ministerul Economiei și Finanțelor elaborează proiectul bugetului de stat al legilor bugetare anuale și raportul asupra proiectului bugetului de stat, proiectul legii de resurse bugetare, astfel încât, față de cererea reclamantului în raport de acest pârât, având ca obiect alocarea fondurilor necesare pentru lipsa drepturilor salariale restante, acțiunea a fost în mod corect admisă.
Într-adevăr, fără avizele Ministerului Economiei și Finanțelor, nu pot fi luate în discuție de către legiuitor nici proiectele anuale de lege ale bugetului de stat și nici proiectele actelor normative de rectificare periodică ale acestui buget, de la care sunt finanțate și toate cheltuielile pe care le face, inclusiv acelea de personal, în executarea bugetului său, pârâtul Ministerul Justiției.
Or, așa fiind, nu mai încape nici o îndoială că acest pârât recurent are calitate procesuală pasivă, opozabilitatea unui titlu executoriu cum este sentința recurată fiind necesară pe parcursul executării lui, fie benevole, fie silite, acest titlu executoriu referindu-se la realizarea unor creanțe ce se plătesc din bugetul de stat.
Deosebit, în cauza de față fiind vorba de drepturi salariale restante, a căror plată se face din bugetul Statului Român, calitatea procesuală pasivă a acestuia, prin Direcția Generală a Finanțelor Publice, rezidă în dispozițiile cu caracter imperativ ale art. 25 din Decretul nr. 31 din anul 1954 privitor la persoanele fizice și persoanele juridice, potrivit cărora statul este persoană juridică, și, ca subiect de drepturi și obligații, participă în astfel de raporturi prin Ministerul Finanțelor, afară de cazurile în care legea stabilește anume alte organe în acest scop.
Pentru aceste considerente, Curtea va reține că nu sunt îndeplinite condițiile de nelegalitate și netemeinicie reglementate de art.304 pct.4 și 9 Cod procedură civilă și, în baza art.312 Cod procedură civilă va respinge recursurile declarate împotriva sentinței civile nr.771/28 septembrie 2009, pronunțată de Tribunalul Vâlcea - Secția civilă, în dosarul nr-, ca nefondate.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondate, recursurile formulate de pârâții STATUL ROMÂN - reprezentat prin MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE - la. V, cu sediul în Rm.V, str.G-ral nr.17, județul V, STATUL ROMÂN - reprezentat prin MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE, cu sediul în B,-, sector 5, MINISTERUL JUSTIȚIEI ȘI LIBERTĂȚILOR, cu sediul în B,-, sector 5 și CURTEA DE APEL PITEȘTI, cu sediul în Pitești-, județul A, împotriva sentinței civile nr.771/28 septembrie 2009, pronunțată de Tribunalul Vâlcea - Secția civilă, în dosarul nr-, intimați fiind reclamantul, cu domiciliul ales la Tribunalul Vâlcea, nr.1, județul V, pârâtul TRIBUNALUL VÂLCEA, cu sediul în Rm.V, nr.1 și expert în domeniul discriminării CONSILIUL NAȚIONAL PENTRU COMBATEREA DISCRIMINĂRII, cu sediul în B, nr.1-3, sector 1.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică astăzi, 11 ianuarie 2010, la Curtea de APEL PITEȘTI, Secția civilă, conflicte de muncă și asigurări sociale și pentru cauze cu minori și de familie.
Președinte, Judecător, Judecător,
- - - - - -
Grefier,
-
Red./26.01.2010
GM/9 ex.
Jud.fond:
Președinte:Ion RebecaJudecători:Ion Rebeca, Georgiana Nanu, Paula Andrada
