Drepturi banesti castigate in instanta. Speta. Decizia 10/2010. Curtea de Apel Pitesti
Comentarii |
|
Operator date 3918
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL PITEȘTI
SECȚIA CIVILĂ, PENTRU CAUZE PRIVIND CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE ȘI PENTRU CAUZE MINORI ȘI DE FAMILIE
DOSAR NR- DECIZIA CIVILĂ NR. 10/R-CM
Ședința publică din 11 Ianuarie 2010
Curtea compusă din:
PREȘEDINTE: Ion Rebeca JUDECĂTOR 2: Georgiana Nanu
JUDECĂTOR 3: Paula Andrada
Judecător: ---
Grefier: -
S-a luat în examinare, pentru soluționare, recursul civil declarat de petentaI, domiciliată în Pitești, str.- B,.31,.B,.15, județul A împotriva încheierii de ședință din camera de consiliu din data de 09 aprilie 2009, pronunțată de Tribunalul Argeș, în dosarul nr-.
La apelul nominal, făcut în ședința publică, au lipsit recurenta-petentă I - și intimata SC" Muntenia"SA Pitești.
Procedura este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează instanței că prin motivele de recurs petenta I -, a solicitat judecata cauzei în lipsă, potrivit disp.art.242 pct.2 Cod procedură civilă.
Curtea, față de această situație, constată recursul în stare de judecată și rămâne în pronunțare asupra acestuia.
CURTEA,
Asupra recursului civil de față:
Constată că, prin încheierea de ședință a camerei de consiliu din data de 9 aprilie 2009, pronunțată de Tribunalul Argeș, în dosarul nr-, a fost respinsă cererea formulată de petenta I--, de îndreptare a erorii materiale strecurată în sentința civilă nr. 873/CM/29.09.2008, pronunțată în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimata Muntenia
Pentru a se pronunța în acest sens, tribunalul a reținut că, prin cererea formulată la data de 26.03.2009, petenta I-- a solicitat îndreptarea erorii materiale strecurată în sentința civilă nr. 873/CM/29.09.2008, pronunțată în dosarul nr- de Tribunalul Argeș, arătând că în mod eronat s-a omis obligarea intimatei Muntenia la cheltuieli de judecată în cuantum de 850 lei.
Din actele dosarului tribunalul a reținut că prin sentința civilă nr.873/CM/29.09.2008 pronunțată de Tribunalul Argeșa fost admisă cererea contestatoarei - petentă în cererea de față, în contradictoriu cu intimata Muntenia
Prin sentința sus menționată s-a anulat decizia nr. 15/22.01.2008 emisă de către intimată, fiind obligată aceasta din urmă să plătească contestatoarei drepturile salariale pe perioada suspendării contractului individual de muncă.
În dispozitivul sentinței s-a mai menționat aceea că se ia act că nu se solicită cheltuieli de judecată, motivându-se în considerente că se va face aplicarea art. 246 Cod procedură civilă, în privința acestora.
În aceste condiții, s-a constatat că tribunalul nu a omis a se pronunța asupra unei solicitări a contestatoarei, ci a luat act de renunțarea apărătorului contestatoarei la aceste cheltuieli.
Astfel, tribunalul a apreciat că nu sunt incidente în cauză dispozițiile art.281 Cod procedură civilă.
Împotriva acestei încheieri petenta a declarat recurs, în termen legal, criticând-o pentru aceea că, în mod greșit i-a fost respinsă cererea de îndreptare a erorii materiale strecurată în hotărârea anterior menționată, întrucât cheltuielile de judecată au fost solicitate de petentă prin chiar cererea de chemare în judecată, iar prin încheierea de ședință din 25.09.2008 reprezentantul în instanță al contestatoarei a solicitat admiterea acțiunii astfel cum a fost formulată, pe baza probelor administrate, deci, susține recurenta, inclusiv cu cheltuieli de judecată.
Analizând încheierea recurată, prin prisma criticii formulate, care poate fi încadrată în motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct.9 Cod procedură civilă și având în vedere actele și lucrările dosarului de fond, Curtea constată că recursul petentei este nefondat, urmând a fi respins.
Astfel, potrivit art.281 Cod procedură civilă, erorile sau omisiunile cu privire la numele, calitatea și susținerile părților sau cele de calcul, precum și orice alte erori materiale din hotărâri sau încheieri, pot fi îndreptate din oficiu sau la cerere.
materiale la care textul legal sus-menționat face trimitere vizează însă acele greșeli materiale evidente, iar nu eventuale greșeli de judecată, care pot fi puse în discuție doar prin intermediul căilor de atac.
În speță, se reține, că, în minuta întocmită cu ocazia deliberării, ale cărei mențiuni au fost preluate întocmai în practicaua, considerentele și dispozitivul sentinței în privința căreia s-a solicitat îndreptarea erorii materiale, apare mențiunea că nu se solicită cheltuieli de judecată, prin urmare, nu se poate reține o eroare materială, în sensul celor prevăzute de art. 281 cod procedură civilă, așa cum în mod corect a constatat și tribunalul.
Față de cele reținute mai sus, în temeiul art.312 Cod procedură civilă, Curtea va respinge ca nefondat recursul declarat de petenta I -, împotriva încheierii de ședință din camera de consiliu din data de 09 aprilie 2009, pronunțată de Tribunalul Argeș, în dosarul nr-.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de petenta I, domiciliată în Pitești, str. - B,.31,.B,.15, județul A, împotriva încheierii de ședință din camera de consiliu din data de 09 aprilie 2009, pronunțată de Tribunalul Argeș, în dosarul nr-, intimată fiind TURISM MUNTENIA, cu sediul în Pitești, Muntenia, nr.1, județul
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, azi, 11 ianuarie 2010, la Curtea de APEL PITEȘTI - Secția Civilă pentru cauze privind Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale și pentru cauze cu Minori și de Familie.
Președinte, Judecător, Judecător,
- - - - - -
Grefier,
-
Red.
Tehnored.
4 ex./22.01.2010
Jud. fond:
Președinte:Ion RebecaJudecători:Ion Rebeca, Georgiana Nanu, Paula Andrada