Drepturi salariale ale personalului din justiție. Decizia 423/2009. Curtea de Apel Iasi
| Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL IAȘI
SECȚIA LITIGII DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
DECIZIE Nr. 423
Ședința publică de la 24 Aprilie 2009
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Smaranda Pipernea
JUDECĂTOR 2: Georgeta Pavelescu
JUDECĂTOR 3: Daniela Pruteanu
Grefier - -
Pe rol judecarea cauzei având ca litigiul de muncă privind recursurile declarate de, și MINISTERUL JUSTIȚIEI ȘI LIBERTĂȚILOR, împotriva sentinței civile nr. 646 din 10 VI 2008 Tribunalului Vaslui, intimați fiind:-, G, CURTEA DE APEL IAȘI, TRIBUNALUL VASLUI, MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE, - PRIN REPREZENTANT, - PRIN REPREZENTANT și - PRIN REPREZENTANT,
La apelul nominal făcut în ședința publică, lipsesc părțile.
Procedura este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează că dosarul este la al doilea termen de judecată, recurenta a depus la dosar, prin registratura instanței, o cerere prin care solicită să se ia act că renunță la cererea de recurs. S-a solicitat judecata cauzei în lipsă.
Instanța, verificând actele și lucrările dosarului, văzând că s-a solicitat judecata cauzei în lipsă, constată cauza în stare de judecată și rămâne în pronunțare.
CURTEA DE APEL
Asupra recursurilor civile de față,
Asupra recursurilor civile de față;
Prin sentința civilă nr.646/10 iunie 2008 Tribunalul Vaslui ia act de faptul ca reclamanții și-au restrâns acțiunea.
Respinge excepția prescripției invocată de Ministerul Justiției față de pretențiile reclamanților.
Respinge excepția lipsei calității procesuale pasive și a inadmisibilității cererii de intervenție invocate de același minister.
Admite excepția lipsei calității procesuale pasive invocată de Ministerul Economiei si Finanțelor
Admite acțiunea civilă formulată de reclamanții -, -, -, --, -, -, G, toți cu domiciliul ales la ribunalul Vaslui,-, în contradictor cu pârâții Ministerul Justiției cu sediul în B, sector 5,-, Curtea de Apel Iași cu sediul în I,- și Tribunalul Vaslui cu sediul în V,-, județul
Obligă pârâții, în calitate de ordonatori de credite, la plata sporului de risc și suprasolicitare de 50% din indemnizația de încadrare, reactualizat cu indicele de inflație la data plății efective, după cum urmează:
- pentru -, -, -, -, --, G, și -escu pentru perioada 1 noiembrie 2004 - 10.06.2008 și pentru viitor; pentru pentru perioada 1.06.2005-10.06.2008 și pentru viitor; pentru pentru perioada 1 noiembrie 2004 - 1.10.2007, pentru pentru perioada 1.05.2006-10.06.2008 și pentru viitor, pentru pentru perioada 8.08.2005-10.06.2008 și pentru viitor, pentru pentru perioada 1.03.2007-10.06.2008 și pentru viitor, pentru pentru perioada 1.11.2004-1.02.2008.
Obligă aceiași pârâți să plătească reclamanților, majorările salariale cu 5% (raportat la salariul din luna decembrie 2006) cu începere de la 1.01.2007 (pentru de la 1.03.2007), de 2% cu începere de la 1.04.2007 și de 11% de la 1.10.2007 cu dobânzi legale până la data plății efective.
Obligă pârâții să efectueze mențiunile corespunzătoare în cărțile de muncă ale reclamanților.
Respinge acțiunea reclamanților în contradictor cu Ministerul Economiei și Finanțelor
Admite excepția prescripției invocată de Ministerul Justiției față de pretențiile intervenienților si privind plata sporului de 50%.
Admite în parte cererea de intervenție formulată de domiciliat în V,-,. F,.9, județul V în contradictor cu pârâții Ministerul Justiției cu sediul în B, sector 5,-, Curtea de Apel Iași cu sediul în I, str. - nr. 25 și Tribunalul Vaslui cu sediul în V,-, județul
Obligă pârâții să plătească intervenientului majorările salariale de 5% cu începere de la 1.01.2007 și cu 2% cu începere de la 1.04.2007 și până la 30.06.2007, cu dobânzi legale până la plata efectivă. Obligă pârâții la efectuarea mențiunilor în carnetul de muncă al intervenientului.
Respinge capătul de cerere privind plata sporului de 50%, ca fiind prescris.
Respinge cererea de intervenție formulată de domiciliat în H, str. H - - nr.2, în contradictor cu aceiași pârâți, ca fiind prescrisă.
Pentru a pronunța soluția prima instanță reține următoarele:
Referitor la excepția prescripției dreptului la acțiune invocată de Ministerul Justiției prin întâmpinarea la cererea de precizare formulată de reclamanți, instanța reține că reclamanții, la data de 06.06.2008 și-au restrâns pretențiile pentru perioada cuprinsă în intervalul de 3 ani de la data introducerii cererii de chemare în judecată. Instanța urmează să respingă și excepția lipsei calității procesuale pasive și a inadmisibilității cererii de intervenție invocate de același minister având în vedere că în ce privește prima excepție, legitimitatea calității procesuale pasive derivă din faptul că pârâtul este ordonatorul principal de credite pentru reclamanți, iar referitor la cea de-a doua, că neadmiterea în principiu a cererii de intervenție ar contraveni principiului liberului acces la justiție, consacrat de art.21 din Constituția României și art.6 alin1 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului.
Cu privire la excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului Ministerul Economiei și Finanțelor, instanța apreciază excepția ca fiind întemeiată, întrucât această instituție nu este ordonatorul principal de credite al reclamanților iar aceștia nu sunt salariați de către acest minister sau de instituțiile subordonate, între aceste ministere neexistând raporturi de subordonare. Rolul Ministerului Economiei si Finanțelor este cel de constituire si gestionare generala a resurselor financiare publice iar elaborarea proiectelor bugetare sau rectificarea bugetare se face numai in baza proiectelor de buget ale ordonatorilor principali de credite, astfel încât nu ii incumbă acestuia obligația de a plăti drepturile salariale solicitate de reclamanți. Drept consecință, instanța urmează să admită excepția și să respingă acțiunea reclamanților în contradictor cu acest pârât ca fiind introdusă împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă.
Pe fondul cauzei, astfel cum reiese din probele aflate în dosar, reclamanții au calitatea de judecători, salariați ai Tribunalului Vaslui, funcționând în cadrul sectorului bugetar, respectiv în justiție, iar potrivit articolului 47 din Legea nr. 50/1996, pentru risc și solicitare neuropsihică beneficiau de un spor de 50% din salariul de bază brut lunar.
Întrucât cu privire la aplicabilitatea dispozițiilor art. 47 din Legea nr. 50/1996 au fost pronunțate soluții contradictorii de către instanțele judecătorești, în baza art. 329 alin 1 cod procedură civilă, procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație si Justiție a sesizat Înalta Curte de Casație și Justiție pentru a se pronunța asupra dreptului de a se acorda sporul de stres și suprasolicitare neuropsihică.
Astfel, prin Decizia nr.21 din 02.03.2008 s-a stabilit, în interesul legii, că judecătorii, procurorii, magistrații asistenți, precum și personalul auxiliar de specialitate au dreptul la un spor de 50% pentru risc și suprasolicitare neuropsihică, calculat la indemnizația brută lunară, respectiv salariul de bază brut lunar și după intrarea în vigoare a nr.OG83/2000, aprobată prin Legea nr.334/2001 și pentru viitor, soluția pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție fiind obligatorie pentru instanțe, potrivit art. 329 alin 3 Cod procedură civilă.
Or, având în vedere că reclamanții, în calitate de judecători, au solicitat plata sporului de 50% pentru risc și suprasolicitare neuropsihică, instanța apreciază acțiunea formulată ca fiind întemeiată, urmând să o admită și să oblige pârâții la plata către reclamanți a sporului de risc și suprasolicitare neuropsihică de 50% din indemnizația de încadrare, pentru perioadele solicitate prin acțiune, precum și plata pentru viitor a acestui spor. În ceea ce privește actualizarea la zi a sumelor corespunzătoare drepturilor solicitate, în raport cu rata inflației, se reține că, potrivit art.1 alin.2 din nr.OG5/2001, privind procedura somației de plată, creanțele bănești certe, lichide și exigibile asumate prin act și însușite de părți, precum și dobânzile, majorările și penalitățile datorate potrivit legii, se actualizează în raport de rata inflației aplicabilă la data plății efective. De asemenea, articolul 371 alin.3 Cod procedură civilă, "dacă titlul executoriu conține suficiente criterii în funcție de care organul de executare poate actualiza valoarea obligației stabilite în bani, indiferent de natura ei, se va proceda și la actualizarea ei", iar conform Deciziei nr. 72/2002 a Curții Constituționale, "actualizarea în raport cu rata inflației se impune pentru asigurarea recuperării creanței la valoarea ei reală".
Cu privire la capătul de cerere privind acordarea majorărilor salariale de 5% cu începere de la 1 ianuarie 2007 (raportat la salariul din luna decembrie 2006), de 2% cu începere de la 1 aprilie 2007 (raportat la salariul din luna martie 2007) și de 11% de la 1 octombrie 2007(raportat la salariul din luna septembrie 2007), instanța reține următoarele:
Printr-o serie de acte normative - OG nr. 10/2007, 11/2007, 8/2007, 16/2007, 27/2007, personalul din sistemul bugetar a beneficiat în anul 2007, ca în fiecare an, de majorările anuale sub forma indexărilor salariale. de motive ale acestor acte normative au ca numitor comun, în esență, fundamentul necesității acordării majorărilor salariale pe anul 2007în sistemul bugetar, ca efect al creșterii indicelui prețurilor bunurilor de consum în anul 2007 față de anul 2006, precum și tratamentul egal între diferitele categorii de personal bugetar, în sensul acoperirii devalorizării datorate creșterii inflației. De acestea au beneficiat demnitarii, judecătorii Curții Constituționale, personalul Curții de Conturi, personalul auxiliar din justiție, personalul didactic, personalul Ministerului Afacerilor Externe și al Ministerului Integrării Europene, al misiunilor diplomatice, funcționarii publici, etc. Trebuie subliniat că, în nici un caz, temeiul acordării acestor adaosuri salariale nu a fost o măsură de protecție socială a categoriilor socio-profesionale cu venituri salariale, în mod cert mai scăzute decât cele ale reclamanților, așa cum susține pârâtul Ministerul Justiției, deoarece majorările au fost aplicate deopotrivă și demnitarilor, judecătorilor Curții Constituționale, membrilor Curții de Conturi și altor categorii cu venituri considerabil mai ridicate sau similare cu ale reclamanților. Cu toate acestea, reclamanților (personal salarizat prin OUG nr.27/2006) nu le-a fost acordat, în mod discriminatoriu, adaosul salarial constând în indexările salariale anuale pe anul 2007. În concluzie, cu alte cuvinte, unul și același element (constând în majorarea salarială anuală pentru acoperirea devalorizării monedei în care se face plata salariului) produce efecte juridice diferențiate în sistemul de salarizare al personalului din unitățile finanțate din fonduri bugetare, în funcție de apartenența la o anumită categorie socio-profesională. Or, sistemul de salarizare este guvernat, printre altele de două principii fundamentale: cel al egalității de tratament (art.154 din Codul muncii ) și cel al diferențierii salariilor numai în raport cu nivelul studiilor, cu treptele sau gradele profesionale, cu calitatea și cantitatea muncii, respectiv condițiile de muncă.
Ca atare, principiul egalității de tratament în salarizare implică recunoașterea acelorași obiective și elemente de salarizare tuturor persoanelor aflate într-o situație comparabilă. Din moment ce reclamanții sunt într-o situație identică (nu doar comparabilă) cu restul personalului din unitățile bugetare sub aspectul primirii unui salariu erodat de inflație, rezultă că reclamanții nu pot fi tratați diferit, în mod discriminatoriu, prin refuzul acordării indexărilor salariale anuale pe anul 2007. Aceasta cu atât mai mult cu cât nu există nici o justificare obiectivă și rezonabilă pentru excluderea lor, deoarece criteriul acordării indexărilor pe anul 2007 este unul și același: creșterea indicelui prețurilor de consum și a inflației în anul 2007 față de anul 2006. În mod eronat pârâtul Ministerul Justiției invocă elementul categoriei socio-profesionale a reclamanților pentru a încerca justificarea discriminării acestor, însă acest element este total nepertinent și neconcludent în această analiză, neavând nici o legătură cu fundamentarea indexărilor anuale pentru acoperirea efectelor inflației.
Concluzionând, prin neacordarea adaosurilor salariale constând în majorările anuale, reclamanții sunt în mod evident și grav discriminați, deoarece se află în aceeași situație juridică și faptică care fundamentează adaosul salarial și pentru restul personalului.
Astfel, existența discriminării directe rezultă și din dispozițiile art.23 din Declarația Universală a Drepturilor Omului, care garantează dreptul tuturor la protecție egală a legii împotriva oricărei discriminări și dreptul la o remunerație echitabilă și satisfăcătoare, din pactul Internațional cu privire la drepturile economice, sociale și culturale, ratificat prin Decretul nr.212/1974, care garantează dreptul la egalitate de tratament în salarizare, art.14 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, art.5, 6, 8, art.39 alin.1 lit. a, art.154 alin.3, art.165 și 155 raportat la art.1 din Codul muncii care garantează plata integrală a drepturilor de natură salarială, fără discriminări, restrângeri sau limitări, art.20, art.16 alin.1 și 2 și art.53 din Constituția României.
Având în vedere și dispozițiile art.1 alin.2 lit. e pct.1 din OUG nr.137/2000, instanța apreciază ca întemeiată cererea reclamanților urmând să oblige pârâții la plata către reclamanți a majorărilor salariale solicitate, în conformitate cu dispozitivul prezentei sentințe.
Instanța va dispune obligarea pârâților și la plata dobânzilor legale, în conformitate cu dispozițiile art. 1073 și 1088 cod civil (calculate conform art. 3 alin 3 din OG. nr.9/2000 privind nivelul dobânzilor legale pentru obligațiile bănești) pentru sumele datorate cu luna ianuarie 2007 și până la data plății efective.
Întrucât sporurile sunt cuprinse în salariu, potrivit art.155 din Codul muncii, iar drepturile de care beneficiază un angajat sunt înscrise în carnetul de muncă, urmează ca pârâții să efectueze mențiunile corespunzătoare în carnetele de muncă ale reclamanților privind acordarea sporului de vechime pentru perioadele arătate.
Referitor la excepția prescripției dreptului la acțiune invocată prin întâmpinarea la cererea de intervenție formulată de și privind plata sporului de 50%, instanța reține că pretențiile intervenienților nu se încadrează în termenul general de prescripție de 3 ani de la data introducerii acțiunii, în conformitate cu dispozițiile art.1, 3, 7 și art.8 din Decretul nr.167/1958 și ale art.283 din Codul muncii, ci excedează acestei perioade.
Drept consecință, instanța va respinge capătul de cerere privind plata sporului de 50% ca fiind prescris și va admite în parte cererea intervenientului, urmând să oblige pârâții să plătească acestuia majorările salariale de 5% și 2%, conform dispozitivului sentinței și să facă mențiunile corespunzătoare în carnetul de muncă al intevenientului.
Urmare admiterii excepției prescripției invocată de Ministerul Justiției, pe cale de consecință instanța urmează să respingă cererea de intervenție formulată de în contradictoriu cu aceeași pârâți.
Împotriva acestei sentințe au declarat recurs Ministerul Justiției și Libertăților, și.
În motivarea recursului său, Ministerul Justiției și Libertăților arată că prin hotărârea pronunțată, prima instanță a depășit atribuțiile puterii judecătorești, fiind incidente în cauză dispozițiile art.304 pct.4 din Codul d e procedură civilă.
Astfel, instanța de fond ar fi trebuit să constate că, asemenea altor categorii profesionale,intimații-reclamanți sunt salarizați în temeiul unei legi speciale, care stabilește în mod exhaustiv drepturile salariale și alte drepturi de care aceștia beneficiază, neputând beneficia de alte drepturi decât dacă sunt expres prevăzute în favoarea lor.
În cazul de față se arată că, obligarea Ministerului Justiției și a celorlalți pârâți la plata despăgubirilor reprezentând pierderea de salariu ca urmare a neindexării legale a acestuia pe anul 2007, constituie o adăugare la lege, o încălcare a atribuțiilor conferite puterii judecătorești.
Invocă dispozițiile decizii Curții Constituționale nr.820/2008 și 1325/2008.
Se mai arată că hotărârea primei instanțe este dată cu aplicarea greșită a legii, invocându-se motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 din Codul d e procedură civilă.
Câtă vreme magistrații și alte categorii de personal nu se află în situații similare și comparabile, atât din punct de vedere al răspunderii, complexității și interdicțiilor specifice, cât și al salarizării, trebuie admis că și suportarea creșterii inflației se răsfrânge în mod diferit asupra acestor categorii din sectorul bugetar.
Recurentul mai invocă faptul că nu rezultă din motivarea instanței de fond care sunt considerentele pentru care reclamanții sunt mai îndreptățiți să beneficieze de dispozițiile nr.OG10/2007 și nu de dispozițiile altui act normativ care acordă indexări salariale.
Mai artă recurentul că prin legea 45/2007 de aprobare a OUG27/2006 legiuitorul a înțeles să nu acorde indexare pentru anul 2007 și nici nu a instituit obligativitatea majorării periodice a valorii de referință sectorială care stă la baza calculării indemnizației de încadrare cuvenite judecătorilor și procurorilor. Creșterile salariale acordate reclamanților în 2006 prin mărirea coeficienților de salarizare (prin efectul /2006), cât și în anul 2007 prin acordarea unor noi drepturi salariale 8sporul de vechime, prima de vacanță) depășesc nu doar rata inflației, ci și media creșterilor salariale care s-au acordat în sectorul bugetar.
Mai arată recurentul că dispozițiile Legii 154/1998au fost abrogate prin /2006.
Analizând recursul formulat de Ministerul Justiției și Libertăților, prin reprezentant legal, se reține că acesta este nefondat pentru următoarele considerente:
Conform Directivei 2000/EC/78 privind crearea cadrului general în favoarea tratamentului egal privind ocuparea forței de muncă și condițiile de angajare, în vederea definirii și constatării discriminării directe, tratamentul invocat ca fiind diferențiat trebuie analizat prin prisma unor persoane aflate în situații doar comparabile și nu neapărat similare.
Persoanele din acest cadru al personalului bugetar, inclusiv reclamanta, sunt parte a unui raport juridic de muncă și, ca efect al prestării muncii, au dreptul la o salarizare echitabilă, satisfăcătoare, fără limitări și restrângeri, ca de exemplu cele ale devalorizării monedei naționale și a creșterii ratei inflației ca și dreptul la un tratament egal în materie de salarizare. Deci, sub aceste aspecte, este fără echivoc că reclamanta se află în aceeași situație ca și restul personalului din sistemul bugetar.
Cu toate acestea, printr-o serie de acte normative (OG 10/2007, 11/2007, 16/2007, 27/2007, 8/2007, 20/2007, 23/2007) personalul din sistemul bugetar a beneficiat în anul 2007, ca în fiecare an, de majorările anuale sub forma indexărilor salariale. Acestea au fost aplicate nediscriminatoriu sub aspectul categoriei socio-profesionale, fiind de enumerat, exemplificativ: demnitarii (art. 1 din G nr. 10/2007); judecătorii Curții Constituționale (art. 1 din G nr. 10/2007); personalul asimilat demnitarilor publici (art. 3 alin. 3 din G nr. 10/2007); personalul din unitățile de cult religios (art. 19 din G nr. 10/2007); personalul Curții de Conturi (art. 2 din G nr. 27/20007); personalul contractual din unitățile bugetare (art. 1 din G nr. 10/2007); personalul auxiliar din justiție (art. 31 din G nr. 8/2007); personalul didactic și didactic auxiliar (art. 1 din G nr. 11/2007), personalul din aparatul Ministerului Afacerilor Externe, a Ministerului Integrării Europene, a misiunilor diplomatice, a oficiilor consulare și a institutelor culturale din străinătate (art. 1 din G nr. 16/2007); funcționarii publici (articolul unic, pct. 5 din Legea nr. 232/2007); personalul din unitățile sanitare publice (art. 1 pct. 3 din G nr. 23/2007); funcționarii publici cu statut special din sistemul administrației penitenciare (art. 1 din G nr. 20/2007).
de motive ale acestor acte normative (întocmite conform art. 29-32 din Legea nr. 24/2000 și potrivit art. 6 din Legea nr. 52/2003) au ca numitor comun, în esență, fundamentul necesității acordării majorărilor salariale pe anul 2007 în sistemul bugetar, ca efect al creșterii indicelui prețurilor bunurilor de consum în anul 2007 față de anul 2006, precum și tratamentul egal între diferitele categorii de personal bugetar, în sensul acoperirii devalorizării datorate creșterii inflației.
Trebuie subliniat în mod deosebit că, în nici un caz, temeiul acordării acestor adaosuri salariale nu a fost o măsură de protecție socială a categoriilor socio-profesionale cu venituri salariale, în mod cert mai scăzute decât cele ale reclamanților, deoarece majorările au fost aplicate deopotrivă și demnitarilor, personalului asimilat demnitarilor, judecătorilor Curții Constituționale, membrilor Curții de Conturi și altor categorii cu venituri salariale considerabil mai ridicate decât cele ale reclamanților.
Cu toate acestea, reclamantei (personal salarizat prin G nr. 27/2006) nu i-a fost acordat, în mod discriminatoriu, adaosul salarial constând în indexările salariale anuale pe anul 2007, omisiune care s-a repercutat pregnant asupra acesteia, deoarece, spre deosebire de majoritatea restului personalului bugetar, reclamanta nu poate obține (datorită incompatibilităților, interdicțiilor și incapacităților legale) alte venituri decât cele salariale, care, însă, le-au fost erodate de creșterea indicelui prețurilor de consum, la fel ca și în cazul celorlalte salarii bugetare.
Nu corespunde adevărului faptul că prin Legea nr. 45/2007, de aprobare a OUG 27/2006, indemnizația reclamantei ar fi fost majorată la fel ca și în cazul celorlalți bugetari, deoarece această lege nu indexează indemnizația de încadrare a reclamantei. Dimpotrivă, această lege nu face decât să reinstituie sporul de vechime în favoarea reclamantei, tocmai datorită constatării de către Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării a unei alte discriminări a categoriei socio-profesionale a reclamantei.
Curtea constată că este inadmisibilă operarea unei noi discriminări (constând în neacordarea majorărilor anuale destinate contracarării erodării salariilor datorită creșterii prețurilor de consum și a inflației) sub pretextul înlăturării unei discriminări preexistente (cea a neacordării sporului de vechime).
În concluzie, cu alte cuvinte, unul și același element (constând în majorarea salarială anuală pentru acoperirea devalorizării monedei în care se face plata salariului) produce efecte juridice diferențiate în sistemul de salarizare al personalului din unitățile finanțate din fonduri bugetare, în funcție de apartenența la o anumită categorie socio-profesională.
Prin sistemul de salarizare (instituție de dreptul muncii) se înțelege ansamblul principiilor, obiectivelor, elementelor și formelor salarizării care determină condițiile de stabilire și acordare a salariilor (salariul compunându-se din salariul de bază, indemnizații, sporuri și adaosuri, conform art.155 din Codul muncii ). Ori, sistemul de salarizare este guvernat, printre altele, de două principii fundamentale: cel al egalității de tratament (art.154 din Codul muncii ) și cel al diferențierii salariilor numai în raport cu nivelul studiilor, cu treptele sau gradele profesionale, cu calitatea și cantitatea muncii, respectiv condițiile de muncă.
Ca atare, principiul egalității de tratament în salarizare implică recunoașterea acelorași obiective și elemente de salarizare tuturor persoanelor aflate într-o situație comparabilă. Deci, tuturor persoanelor care se află în aceeași situație (a depunerii unei activități în muncă și a erodării salariilor datorită creșterii indicelui prețurilor de consum și a inflației), trebuie să li se recunoască, pentru același element faptic generator de drept salarial același element salarial: indexările salariale anuale.
Din moment ce reclamanta sunt într-o situație identică (nu doar comparabilă) cu restul personalului din unitățile bugetare sub aspectul primirii unui salariu erodat de inflație, la fel ca și restul personalului, rezultă că reclamanta nu poate fi trată diferit, în mod discriminatoriu față de restul personalului, prin refuzul adaosului salarial anual pe 2007.
Aceasta, cu atât mai mult cu cât nu există nici o justificare obiectivă și rezonabilă excluderii lor, deoarece criteriul acordării indexărilor pe anul 2007 este unul și același: creșterea indicelui prețurilor de consum și a inflației în anul 2007 față de anul 2006.
Deci, este de subliniat faptul că, în realitate, pentru aprecierea existenței discriminării, relevanță are doar criteriul justificativ generator al indexării anuale, și anume existența obligației de acordare a unei salarizări echitabile, nerestrânse de devalorizare, pe calea unui tratament egal în salarizare din acest punct de vedere (sub aspect juridic), respectiv a perioadei de muncă prestată în aceste condiții și a plății în moneda națională (sub aspect faptic) și, în nici un caz, criteriul categoriei socio-profesionale.
Simplul fapt că o persoană face parte dintr-o categorie socio-profesională (cea a judecătorilor, asistenților judiciari și a procurorilor) nu constituie o justificare obiectivă și rezonabilă pentru decăderea acestora dintr-un drept garantat de lege (dreptul la o contraprestație salarială echitabilă, nerestrânsă de devalorizare) cu toate efectele și consecințele juridice salariale ale acestui drept, deoarece nu categoria socio-profesională este resortul (obiectivul și elementul) generator și fundamentul stabilirii și acordării indexărilor anuale în sistemul de salarizare.
În mod eronat recurentul-pârât invocă elementul categoriei socio-profesională a reclamantei pentru a încerca justificarea discriminării acesteia, însă acest element este total nepertinent și neconcludent în această analiză, neavând nici o legătură cu fundamentarea indexărilor anuale pentru acoperirea efectelor inflației.
Singurele obiective și elemente care pot duce la o diferențiere în sistemul de salarizare sunt nivelul studiilor, treapta sau gradul profesional, calitatea și cantitatea muncii, condițiile de muncă, dar cu sublinierea în mod deosebit a faptului că această diferențiere se poate reflecta numai în salariul (indemnizația) de bază (partea fixă a salariului), nu și în sporurile, adaosurile sau indexările salariale, care întotdeauna au obiective și elemente cu totul speciale și specifice de acordare.
În concluzie, prin neacordarea adaosurilor salariale constând în majorările anuale, intimata este în mod evident și grav discriminată, deoarece se află în aceeași situație juridică și faptică care fundamentează și generează adaos salarial și pentru restul personalului. De altfel, doctrina juridică și practica judiciară au statuat în mod unanim și constant existența discriminării în materie de muncă, ori de câte ori un spor sau un adaos salarial nu a fost acordat tuturor categoriilor profesionale (deci indiferent de funcție) care întruneau elementul generator al respectivului spor sau adaos specific.
Existența discriminării directe a reclamantei rezultă din: dispozițiile art.23 din Declarația Universală a Drepturilor Omului, care garantează dreptul tuturor la protecție egală a legii împotriva oricărei discriminări și dreptul la o remunerație echitabilă și satisfăcătoare; din Pactul internațional cu privire la drepturile economice, sociale și culturale, ratificat prin Decretul nr.212/1974 (care garantează dreptul la condiții de muncă juste și prielnice și la egalitate de tratament în salarizare, fără nici o distincție); art. 14 din Convenția europeană privind apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, respectiv Protocolul nr. 12 la această Convenție (care interzice discriminările); art. 4 din Carta Socială Europeană revizuită, ratificată prin Legea nr.4/1999 care garantează dreptul la o salarizare echitabilă; art.5, art.6, art.8, art.39 alin.1 lit. a, art. 154 alin.3, art. 165 și art. 155 raportat la art.1 din Legea nr.53/2003(care garantează plata integrală a drepturilor de natură salarială, fără discriminări, restrângeri sau limitări); art.20, art. 16 alin. 1, art.53 din Constituție (care garantează aplicarea principiului nediscriminării și în raport cu dreptul la salariu, drept care face parte din conținutul complex al dreptului constituțional la muncă și care nu poate face obiectul unor limitări discriminatorii).
Potrivit art. 16 alin. 1 și 2 din Constituția României, cetățenii sunt egali în fața legii și a autorităților, fără privilegii și discriminări, nimeni nefiind mai presus de lege.
Potrivit art.2 pct.1 din Declarația Universală a Drepturilor Omului, exercițiul drepturilor este apărat împotriva oricăror discriminări, iar conform art.29 pct.2, în exercițiul drepturilor și libertăților sale, fiecare persoană este supusă doar îngrădirilor stabilite prin lege, în scopul exclusiv al asigurării, recunoașterii și respectului drepturilor și libertăților celorlalți, în vederea satisfacerii cerințelor juste ale moralei, ordinii publice și bunăstării generale într-o societate democratică.
Se reține astfel ca fiind nefondat motivul de recurs invocat de către recurent privind greșita aplicare a legii de către prima instanță, motiv prevăzut de art. 304 pct.9 Cod procedură civilă.
În ceea ce privește stabilirea cuantumului despăgubirilor cuvenite reclamantelor, în mod corect prima instanță a motivat aplicarea procentelor de majorări prevăzute de art.1 din nr.OG10/2007, în sensul că doar astfel se poate realiza principiul unei juste și integrale despăgubiri.
În ceea ce privește deciziile Curții Constituționale nr. nr.820/2008 și 1325/2008, Curtea reține că nu împietează cu nimic soluționarea prezentului litigiu.
Prin aceste decizii Curtea Constituțională constată că prevederile art. 1, art. 2 alin. (3) și <LLNK 12000 137131 302 27 55>art. 27 alin. (1) din Ordonanța Guvernului nr. 137/2000privind prevenirea și sancționarea tuturor formelor de discriminare, republicată, sunt neconstituționale, în măsura în care din acestea se desprinde înțelesul că instanțele judecătorești au competența să anuleze ori să refuze aplicarea unor acte normative cu putere de lege, considerând că sunt discriminatorii, și să le înlocuiască cu norme create pe cale judiciară sau cu prevederi cuprinse în alte acte normative.
În speță nu au fost invocate doar prevederile OG137/2000, ci și cele ale Constituției României și Codului muncii.
Astfel potrivit art.16 din Constituție, cetățenii sunt egali în fata legii și a autorităților publice, fără privilegii și fără discriminări, iar potrivit art.21, orice persoana se poate adresa justiției pentru apărarea drepturilor, a libertăților și a intereselor sale legitime; nici o lege nu poate îngrădi exercitarea acestui drept.
Și art.5 din Codul muncii interzice discriminarea, prevăzând că în cadrul relațiilor de muncă funcționează principiul egalității de tratament față de toți salariații și angajatorii, orice discriminare directă sau indirectă fiind interzisă.
Prevederi asemănătoare sunt cuprinse și în Protocolul 1 și 12 la Convenția Europeană a Drepturilor Omului, art. 14 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, art. 25 alin. (1) din Declarația Universală a Drepturilor Omului.
În plus, în jurisprudența, cauza Von Kamann Nord - 14/83, s-a statuat că ordinea juridică comunitară permite tuturor persoanelor care se consideră nedreptățite de o discriminare rezultată din acte normative să o invoce efectiv în litigiile de pe rolul tribunalelor naționale.
Pentru aceste motive, în temeiul dispozițiilor art.312 Cod procedură civilă Curtea va respinge ca nefundat recursul declarat de Ministerul Justiției și Libertăților.
În ceea ce privește recursurile declarate de reclamanții și, Curtea va lua act, în temeiul art.246 Cod procedură civilă, de renunțarea la judecata acestora, date fiind declarațiile de renunțare.
Pentru aceste motive,
În numele legii,
DECIDE:
Respinge recursul formulat de Ministerul Justiției și Libertăților împotriva sentinței civile nr.646 din 10.06.2008 pronunțată de Tribunalul Vaslui, sentință pe care o menține.
Ia act de renunțarea recurenților și la judecata recursului.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică azi, 24.04.2009.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
- - - - - -
Grefier,
- -
Red.
Tehnored.
Tribunalul Vaslui:
-
-
15.2009.-
2 ex.-
Președinte:Smaranda PiperneaJudecători:Smaranda Pipernea, Georgeta Pavelescu, Daniela Pruteanu
