Drepturi salariale ale personalului din justiție. Decizia 43/2010. Curtea de Apel Bacau
Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BACĂU
SECȚIA CIVILA, CAUZE MINORI, FAMILIE, CONFLICTE DE MUNCA, ASIGURARI SOCIALE
DECIZIE Nr. 43
Ședința publică de la 20 Ianuarie 2010
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Petrina Manuela Aștefănesei
JUDECĂTOR 2: Sorina Romașcanu
JUDECĂTOR 3: Jănică
Grefier:
***********************************
La ordine a venit spre soluționare contestația în anulare promovată de contestatoarea, împotriva deciziei civile nr.1183/15.octombrie 2009 Curții de APEL BACĂU în dosarul nr-.
La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns contestatoarea,care se legitimează cu BI seria - nr.- eliberat la data de 4 iunie 2003, din care rezultă că se numește, este fiica lui și cu CNP -, lipsă fiind celelalte părți.-
Procedura este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei după care:
Contestatoarea prezentă depune la dosar încheierea din 16 decembrie 2009.-
Nemaifiind alte cereri, instanța constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul părții prezente.
Contestatoarea având cuvântul depune la dosar concluzii scrise și solicită admiterea contestației, anularea deciziei și admiterea recursului așa cum a fost formulat.-
S-au declarat dezbaterile închise.
CURTEA
- deliberând -
Asupra cauzei civile de față constată următoarele:
Sub nr-, s-a înregistrat pe rolul Curții de APEL BACĂU contestația în anulare formulată de contestatoarea în contradictoriu cu intimații Parchetul de pe lângă Curtea de APEL BACĂU, Parchetul de pe lângă Tribunalul Bacău și Ministerul Finanțelor Publice prin B privind civ. nr. 1183/R/15.10.2009 pronunțată de Curtea de APEL BACĂU în dosar -.
În susținerea acțiunii, fondată pe dispozițiile art. 318.pr.civ. contestatoarea a invocat faptul că soluția de respingere a recursului ca inadmisibil, justificat de faptul că nu a fost parte la fond, s-a întemeiat pe o greșeală materială constând în menționarea greșită a prenumelui său ca fiind în loc de cum era corect.
În susținerea acțiunii, contestatoarea a depus la dosar înscrisuri, respectiv copie carte identitate, adeverințele 5046/VI/14/2009 și 5436/VI/14/2009 ale Parchetului de pe lângă Tribunalul Bacău conform cărora contestatoarea este angajata sa și nu există nici o salariată, Încheierea din 16.12.2009 a Tribunalului Bacău de îndreptare a erorii strecurate în dispozitivul civ. 519/2008 sub aspectul prenumelui reclamantei.
Intimații au fost legal citați; nu s-a înfățișat reprezentantul nici unuia la termenele acordate.
Intimatul Parchetul de pe lângă Curtea de APEL BACĂUa formulat întâmpinare ( fl. 20 ) solicitând respingerea contestației ca nefondată întrucât motivele invocate nu se regăsesc în situațiile reglementate de art. 318.pr.civ.
S-a solicitat judecarea cauzei și în lipsă, însă la termenul din 20.01.2010 s-a prezentat contestatoarea și a formulat concluzii de admitere a acțiunii.
Examinând contestația în anulare în raport de actele și lucrările dosarului, de motivele invocate și față de dispozițiile art. 318.pr.civ. Curtea constată caracterul său întemeiat fondat pe considerentele ce se vor dezvolta.
Contestatoarea și-a întemeiat acțiunea pe dispozițiile art. 318 teza I pr.civ. text potrivit căruiaotărârile instanțelor de recurs mai pot fi atacate cu contestație când dezlegarea dată este rezultatul unei greșeli materiale, susținând că, în mod eronat, s-a apreciat ca fiind inadmisibil recursul său formulat împotriva civ. 519/2008 a Tribunalului Bacău pe motiv că nu a fost parte la fond, din moment ce a avut această calitate, figurând însă cu un prenume greșit, respectiv în loc de.
Potrivit textului menționat, în respectiva situație se regăsesc numai erori materiale în legătură cu aspectele formale ale judecării recursului ( greșeli de fapt involuntare ) și care a avut drept consecință darea unei soluții greșite; intră în această categorie anularea recursului ca netimbrat, deși la dosar exista dovada achitării taxei judiciare, respingerea recursului ca tardiv, deși se făcuse dovada declarării sale în termen, pronunțarea asupra altei hotărâri decât cea recurată, etc.
În cauză, se constată că la fond a avut calitatea de reclamantă numita ( acțiune fl. 1 dosar - al Tribunalului Bacău ), iar cererea de recurs ( fl. 26 - al Curții de APEL BACĂU ) a fost formulată sub numele de; fără a lămuri neconcordanța de prenume și fără a se pune în discuția părților admisibilitatea recursului pentru că această persoană nu a fost parte la fond, instanța de recurs a respins recursul său ca inadmisibil.
Ori, din dosarele atașate la dosarele cauzei ( - și - ale Curții de APEL BACĂU ) reieșea că singura angajată a Parchetului de pe lângă Tribunalul Bacău cu numele de are prenumele de ( de altfel față de aceasta s-a reținut autoritatea lucrului judecat față de soluția din dosarul - al Tribunalului Bacău - civ. 519/2008 ), fapt ce încadra neconcordanța de prenume într-o eroare materială de dactilografiere.
În același sens stă și faptul că prin încheierea din 16.12.2009, din dosarul nr. -, Tribunalul Bacăua îndreptat eroarea de prenume a numitei din dispozitivul civ. 519/2008, constatând că acesta este, în loc de, cum din greșeală s-a trecut.
Prin urmare, în acest context greșeala invocată apare ca regăsindu-se în motivele limitativ prevăzute pentru admisibilitatea unei contestații în anulare speciale, fapt ce justifică admiterea sa, cu consecința anulării în parte a deciziei contestate ( nr. 1183/15.10.2009 ) în limitele expuse.
În rejudecarea recursului, constatând că argumentele expuse pentru admiterea recursurilor formulate de ceilalți recurenți reclamanți sun aplicabile și recurentei se va admite și recursul său, cu aceeași consecință a modificării în parte a sentinței 519/2008 a Tribunalului Bacău în sensul acordării sporului de suprasolicitare neuropsihică de 50% și după 31.01.2007 ( conform dispozitivului ). Vor fi menținute celelalte dispoziții ale deciziei 1183/2009.
Nu s-au solicitat cheltuieli de judecată.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite contestația în anulare promovată de promovată de contestatoarea, împotriva deciziei civile nr.1183/15.octombrie 2009 Curții de APEL BACĂU în dosarul nr-.
Anulează în parte decizia civilă nr.1183/2009 a Curții De Apel Bacau, pronunțată în dosarul nr-.-
Admite recursul declarat de reclamanta, împotriva sentinței civile nr.519/2008 a Tribunalului Bacău, modifică în parte sentința în sensul că acordă sporul de 50% prev. de art.47 din legea nr50/1996 acestei părți și după 31 ianuarie 2007, pe perioada cât își păstrează calitatea de personal auxiliar de specialitate la zi și în viitor până la încetarea raporturilor de muncă sau până la încetarea aplicării art.47 din legea nr.-50/1996 indexate la data plății.
Menține celelalte dispoziții ale deciziei nr.1183/2009 a Curții de APEL BACĂU.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică azi 20 ianuarie 2010.-
PREȘEDINTE JUDECĂTORI GREFIER
- - - - -
-
Red.dec.SR
Red.dec.cont./23.ianuarie 2010
Tehn.red.EG/2 febr.2010
Președinte:Petrina Manuela AștefăneseiJudecători:Petrina Manuela Aștefănesei, Sorina Romașcanu, Jănică