Drepturi salariale ale personalului din justiție. Sentința 46/2009. Curtea de Apel Bacau
Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BACĂU
SECȚIA CIVILA, CAUZE MINORI, FAMILIE, CONFLICTE DE MUNCA, ASIGURARI SOCIALE
SENTINȚA CIVILĂ Nr. 46
Ședința publică de la 23 Februarie 2009
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Doru Octavian Pîrjol Năstase
JUDECĂTOR 2: Sorina Romașcanu
Asistenți judiciari:
:
Grefier:
*********************************************
Pe rol judecarea cauzei civile privind pe reclamant în contradictoriu cu pârâții MINISTERUL JUSTIȚIEI, MINISTERUL ECONOMIEI ȘI FINANȚELOR, TRIBUNALUL BACĂU, CURTEA DE APEL BACĂU, având ca obiect drepturi salariale ale personalului din justiție.-
La apelul nominal făcut în ședință publică au lipsit părțile.-
Procedura este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei după care:
Instanța constată cauza în stare de judecată și lasă cauza în pronunțare pe excepția privind competența materială, față de Decizia Curții Constituționale nr.104/2009 prin care s-au declarat neconstituționale art.I și II din OUG NR.75/2008.
CURTEA
- deliberând -
Asupra cauzei civile de față, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată la nr-, la Curtea de APEL BACĂU, reclamanta a chemat în judecată pârâții MINISTERUL JUSTIȚIEI, MINISTERUL ECONOMIEI ȘI FINANȚELOR, TRIBUNALUL BACĂU, CURTEA DE APEL BACĂU, solicitând a fi obligați la plata primei de instalare în temeiul art.26 alin.3 din OUG nr.27/2006 privind salarizarea magistraților actualizată cu indicele de inflație până la data plății efective.-
În motivarea acțiunii reclamanta a arătat că a fost numită pe funcția de judecător la Judecătoria Podu Turcului la data de 1.07.2008, prin Decret al Președintelui României nr.621 și că nu i s-a plătit prima de instalare în cuantum de două îndemnizații lunare, motivat de faptul că Judecătoria Podu Turcului este amplasată în comuna Podu T, zona unde atragerea de personalului se face cu dificultate întrucât localitatea este izolată, drumurile de acces sunt proaste, aprovizionarea cu alimente deficitară iar mijloacele dec transport în comun reduse.-
La termenul din 23 februarie 2009, instanța a invocat din oficiu, excepția necompetenței materiale în raport de decizia nr.104 din 20 ianuarie 2009 Curții Constituționale.-
Examinând cauza sub aspectul excepției invocate Curtea de APEL BACĂU reține următoarele.
Prin decizia nr.104 din 20 ianuarie 2009 Curții Constituționale pronunțată în dosarul nr.2301 D/2008 s-a admis excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art.I și II din Ordonanța de Urgență a Guvernului nr.75/2008 privind stabilirea de măsuri pentru soluționarea unor aspecte financiare în sistemul justiției. -
Art.I din OUG nr.75/2008 stabilea că cererile având ca obiect acordarea unor drepturi salariale formulate de personalul salarizat potrivit OUG nr.27/2006 privind salarizarea și alte drepturi ale judecătorilor, procurorilor și altor categorii de personal din sistemul justiției (.) precum și potrivit OG nr.8/2007 privind salarizarea personalului auxiliar din cadrul instanțelor judecătorești și al parchetelor de pe lângă acestea, precum și din cadrul altor unități din sistemul justiției - sunt soluționate în primă instanță, de Curțile de Apel. -
Decizia Curții Constituționale este definitivă și general obligatorie, astfel încât textul de lege ce s-a constatat a fi neconstituțional, nu mai poate produce efecte juridice situație în care, în raport de dispozițiile art.2 pct.1 lit. c din Codul d e procedură civilă competența de soluționare a cauzei în primă instanță revine.-
Având în vedere situația reținută Curtea de Apel va declina competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Bacău. -
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Admite excepția,
Declină competența de soluționare a cauzei privind acțiunea promovată de reclamant în contradictoriu cu pârâții MINISTERUL JUSTIȚIEI, MINISTERUL ECONOMIEI ȘI FINANȚELOR, TRIBUNALUL BACĂU, CURTEA DE APEL BACĂU, având ca obiect drepturi salariale ale personalului din justiție.-
în favoarea Tribunalului Bacău.
Cu recurs în 5 zile de la pronunțare. -
Pronunțată în ședință publică azi 23.02.2009.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR GREFIER
- - - - -
ASISTENȚI JUDICIARI
Red.sent.SR./05.03.3009
Tehn.red.EG /06.03.3009
Ex.2
Președinte:Doru Octavian Pîrjol NăstaseJudecători:Doru Octavian Pîrjol Năstase, Sorina Romașcanu