Drepturi salariale ale personalului din justiție. Decizia 464/2009. Curtea de Apel Iasi
| Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL IAȘI
SECȚIA LITIGII DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
DECIZIE Nr. 464
Ședința publică de la 28 Aprilie 2009
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Carmen Bancu
JUDECĂTOR 2: Cristina Mănăstireanu
JUDECĂTOR 3: Georgeta Pavelescu
Grefier - -
Pe rol judecarea cauzei având ca obiect litigiu de muncă privind recursurile formulate de Ministerul Justiției și Libertăților și Ministerul Finanțelor Publice - prin Direcția Generală a Finanțelor Publice I împotriva sentinței civile nr. 88 din 28.10.2008 a Curții de Apel (dosar nr-), intimat fiind () - și Tribunalul Iași.
La apelul nominal făcut în ședința publică au lipsit părțile.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează că dosarul este la prim și că s-a depus la dosar un exemplar al încheierii prin care s-a admis cererea de abținere formulată de judecător -. S-a solicitat judecata în lipsă.
Instanța constată că în cauză s-au formulat două cereri de recurs, ambele declarate în termen și motivate. Având în vedere că s-a solicitat judecata în lipsă, mai constată recursurile în stare de judecată și rămâne în pronunțare cu privire la acestea.
După deliberare,
CURTEA DE APEL
Prin cererea înregistrată la Curtea de APEL IAȘI cu nr-, reclamanta () - a chemat în judecată pârâții Ministerul Justiției, Tribunalul Iași și Ministerul Economiei și Finanțelor pentru ca, prin hotărâre judecătorească, să se dispună obligarea primilor doi pârâți la plata actualizată a sporului de risc și suprasolicitare psihică în procent de 50% prevăzut de art. 47 din Legea nr. 50/1996, calculat din salariul de bază brut lunar, pentru perioada ianuarie 2004 - decembrie 2007 și pe viitor, cu obligarea celui de-al treilea pârât la alocarea fondurilor necesare achitării acestor drepturi.
A motivat reclamanta că, în perioada pentru care a solicitat drepturile bănești, a funcționat ca judecător la ribunalul Iași, fiind salarizată în conformitate cu art. 47 din Legea nr. 50/1996, iar începând cu 18 decembrie 2002, în baza nr.OUG 177/2002 privind salarizarea și alte drepturi ale magistraților, aprobată, modificată și completată prin Legea nr. 347/10 iulie 2003.
Potrivit dispozițiilor art. 47 din Legea nr. 50/1996, republicată, pentru risc și suprasolicitare neuropsihică, magistrații, precum și personalul auxiliar de specialitate beneficiază de un spor de 50% din salariul de bază brut lunar".
Ulterior, prin art. 50 din nr.OUG 177/2002 privind salarizarea și alte drepturi ale magistraților, printre altele, a fost abrogat și art. 47 din Legea nr. 50/1996, abrogare ce a fost înlăturată prin art. 41 din nr.OUG 27/2006 privind salarizarea și alte drepturi ale judecătorilor, procurorilor și altor categorii de personal din sistemul justiției, prin faptul că acest ultim act normativ a abrogat în totalitate nr.OUG 177/2002.
S-a ajuns la această concluzie dat fiind faptul că, în timp ce nr.OUG 177/2002 prevedea expres în art. 50 că se abrogă și Legea nr. 50/1996, în art. 41 din nr.OUG 27/2006 se prevede expres că se abrogă numai nr.OUG 177/2002, nu și Legea nr. 50/1996.
În atare situație, a apreciat reclamanta că dreptul prevăzut de art. 47 din Legea nr. 50/1996 este și a rămas în vigoare de la data apariției actului normativ care-l reglementează și, pe cale de consecință, el trebuia acordat în continuare judecătorilor și personalului auxiliar de specialitate până la data de 01.02.2007, când a intrat în vigoare nr.OG 8/2007, abrogând Legea nr. 50/1996.
Mai mult decât atât, la data stabilirii acestui drept, în baza art. 47 din Legea nr. 50/1996, legiuitorul a avut în vedere anumite criterii de referință care rezidă în condițiile în care judecătorii își desfășoară activitatea, condiții ce sunt caracterizate de acesta ca fiind condiții de risc și suprasolicitare neuropsihică.
Pârâtul Ministerul Justiției a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea acțiunii ca nefondate.
Pârâtul arătat că dispozițiile art. 47 din Legea 50/1996 au fost abrogate total și explicit prin OG 83/2000 pentru modificarea și completarea Legii 50/1996, modificare permisă în raport de dispozițiile art. 115 din Constituția revizuită, care reglementează competența legislativă delegată Guvernului și de art. 62 al. 3 din Legea 24/2000. Legea 50/1996 nu face parte din categoria legilor organice deoarece nu reglementează domeniile rezervate legilor organice și a fost votată în conformitate cu art. 76 din Constituția revizuită.
OG 83/2000 a fost aprobată prin Legea 334/2000. Pretențiile reclamanților de acordare a sporului de risc și suprasolicitare neuropsihică nu au nici o bază legală. În prezent statutul magistraților este reglementat de Legea 303/2004, iar salarizarea acestei categorii de personal se realizează în baza nr.OUG 27/2006, acte normative care nu prevăd sporul de risc și suprasolicitare neuropsihică.
A mai invocat pârâtul excepția prescrierii dreptului material la acțiune pentru perioada anterioară lunii august 2005, în temeiul art. 1, art. 3, art. 7 și art. 12 din D 167/1958 și art. 283 alin. 1 lit. c din Codul muncii.
Ministerul Economiei și Finanțelor a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea acțiunii pe excepția lipsei calității procesuale pasive, deoarece are răspunderea elaborării proiectului bugetului de stat, însă numai în baza proiectelor bugetelor ordonatorilor principali de credite, printre care și Ministerul Justiției, aceasta necorespunzând cu răspunderea plății sumelor reclamate în cauză.
În conformitate cu dispozițiile art. 47 alin. 4 din Legea nr. 500/2000, creditele bugetare aprobate unui ordonator principal de credite, prin legea bugetară anuală, nu pot fi utilizate pentru finanțarea altui ordonator principal de credite. Mai mult, Ministrul Justiției nu a solicitat deschiderea de credite necesare pentru efectuarea plății solicitate, sens în care nu poate fi obligat să aloce fondurile pentru efectuarea plății pretinse.
A mai motivat pârâtul că stabilirea și acordarea diferitelor sporuri aferente unui raport de muncă sau a unor stimulente constituie atributul exclusiv al angajatorului, raportul de drept procesual putându-se lega valabil numai între titularii dreptului ce rezultă din raportul de drept material dedus judecății.
Prin sentința nr. 88 din 28 octombrie 2008, Curtea de APEL IAȘIa respins excepția prescripției dreptului la acțiune invocată de pârâtul Ministerul Justiției. A admis acțiunea formulată de reclamanta ( ) - în contradictoriu cu pârâții Ministerul Justiției, Tribunalul Iași și Ministerul Economiei și Finanțelor.
A obligat pârâții Ministerul Justiției si Tribunalul Iași să plătească reclamantei sporul de risc și suprasolicitare neuropsihică în procent de 50% din indemnizația de baza bruta lunara pentru perioada 01.01.2004-13.02.2006, actualizat in raport de rata inflației la momentul plății efective.
A respins cererea reclamantei privind acordarea sporului de risc și suprasolicitare neuropsihică pentru perioada 14.02.2006 - 28.10.2008 și a obligat pârâtul Ministerul Economiei și Finanțelor să aloce sumele necesare efectuării plății sumelor datorate reclamantei.
Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut următoarele:
Excepția prescrierii dreptului material la acțiune este nefondată și va fi respinsă. Nu se poate pune problema prescrierii dreptului material la acțiune atât timp cat dreptul subiectiv a fost abrogat prin OG 83/2000, aprobata prin Legea 334/2001, iar exercitarea dreptului la acțiune in sens procesual presupune preexistenta unor drepturi subiective recunoscute in dreptul pozitiv. Ori, in cazul de fata, titularii dreptului subiectiv au fost in imposibilitatea juridica de a exercita dreptul la acțiune.
În ceea ce privește excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului Ministerului Economiei și Finanțelor, aceasta nu este întemeiată, urmând să fie respinsă. Pârâtul a fost chemat în judecată pentru a fi obligat să aloce fondurile necesare efectuării plății drepturilor salariale pretinse de reclamanți, acesta fiind cel care răspunde de elaborarea proiectului bugetului de stat pe baza proiectelor ordonatorilor principali de credite, precum și la elaborarea proiectelor de rectificare bugetară. Art. 8 din nr.OUG 22/2002 aprobata prin Legea nr. 288/2002 prevede că executarea obligațiilor de plată ale instituțiilor publice în temeiul titlurilor executorii se realizează din sumele aprobate prin bugetele acestora cu titlu de cheltuieli la care se încadrează obligația de plată respectivă. Pentru realizarea drepturilor salariale este necesară includerea sumelor datorate cu acest titlu în bugetul ordonatorului principal de credite bugetare, în condițiile legii, pentru asigurarea bugetului propriu al ministerului și al instituțiilor din subordine a creditelor necesare pentru efectuarea plății sumelor stabilite prin titluri executorii.
În ceea ce privește fondul cauzei, s-a reținut că, potrivit dispozițiilor art. 47 din Legea 50/1996, magistrații și personalul auxiliar de specialitate beneficiază de un spor de 50% din salariul de bază brut lunar, pentru risc și suprasolicitare neuropsihică. Prin art. I pct. 42 din OG 83/2000, aprobată prin Legea 334/2001, s-a dispus că art. 47 se abrogă.
OG nr. 83/2000 a fost emisă în baza Legii 125/2000, prin care Guvernul a fost abilitat să modifice și să completeze Legea 50/1996. Din dispozițiile Legii 24/2000 se reține că modificarea, completarea sau abrogarea totală sau parțială a unui act normativ reprezintă instituții juridice diferite, cu efecte distincte. Or, prin Legea 125/2000 Guvernul a fost abilitat să modifice și să completeze, iar nu să abroge Legea 50/1996, nici total și nici parțial. Astfel, prin emiterea OG 83/2000 au fost depășite limitele legii speciale de abilitare adoptată de Parlamentul României, încălcându-se dispozițiile art. 108 al. 3, cu referire la art. 73 al. 1 din Constituția României.
normelor de abrogare conținute în art. I pct. 42 și art. IX al. 2 din OG 83/2000, impune ca instanțele de judecată să considere rămase în vigoare dispozițiile art. 47 din Legea 50/1996. Ca urmare, inaplicabilitatea normelor de abrogare parțială, determinate de neregularitatea modului în care au fost adoptate, face ca efectele art. 47 din Legea 50/1996, republicată să se producă și după intrarea în vigoare a OG 83/2000.
Sub acest aspect, în raport de cele reținute, rezultă fără echivoc faptul că au supraviețuit dispozițiilor de abrogare normele ce reglementau acordarea sporului de 50% pentru risc și suprasolicitare neuropsihică, astfel că acestea au produs efecte juridice, pe perioada de referință.
În acest sens este și Decizia în interesul legii nr. 21 din 10.03.2008 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, prin care s-a constatat neconstituționalitatea normei de abrogare a art. 47 din Legea 50/1996, decizie obligatorie pentru instanțe conform art. 329 (3) Cod procedură civilă, constatându-se întemeiată în parte acțiunea, doar pentru perioada 1.01.2004-13.02.2006 (data de la care reclamanta s-a aflat in concediu pentru creșterea copilului în vârstă de până la 2 ani).
Împotriva acestei sentințe au declarat recurs, în termen legal, pârâții Ministerul Finanțelor Publice și Ministerul Justiției și Libertăților.
În motivarea recursului, întemeiat în drept pe dispozițiile art. 304 pct. 9 și art. 3041Cod proc. civilă, recurentul Ministerul Finanțelor Publice consideră că nu are calitate procesuală pasivă în cauză. Susține recurentul că nu există raporturi juridice între el și reclamantă, iar în conformitate cu dispozițiile art. 47 alin. 4 din Legea nr. 500/2002, creditele bugetare aprobate unui ordonator principal de credite prin legea bugetară anuală, nu pot fi utilizate pentru finanțarea unui alt ordonator principal de credite. Mai mult, ordonatorul principal, Ministerul Justiției, nu a solicitat deschiderea de credite necesare pentru efectuarea plăților solicitate.
Citând dispoziții din nr.OUG 75/2008 și Ordinul comun nr. 1859/C/2484/26650/131/3774/C, recurentul mai susține că, dată fiind existența unor obligații clar stabilite prin actele normative arătate, nu se impune pronunțarea unei hotărâri judecătorești care să îl oblige ceea ce este deja obligat prin lege, solicitându-se admiterea recursului și modificarea sentinței, în sensul admiterii excepției lipsei calității procesuale pasive și respingerea acțiunii în contradictoriu cu acest pârât.
În motivarea recursului, întemeiat în drept pe dispozițiile art. 304 pct. 9 Cod proc. civilă, recurentul Ministerul Justiției susține că hotărârea a fost pronunțată cu aplicarea greșită a legii, în cauză operând prescripția extinctivă pentru perioada anterioară datei de 8.09.2005, sens în care au fost invocate prevederile art. 3 și 12 din Decretul nr. 167/1958 și art. 283 alin. 1 lit. c din Legea nr. 53/2003.
Intimații nu au formulat întâmpinare.
Nu au fost invocate din oficiu motive de ordine publică și nu s-au administrat probe noi.
Analizând actele și lucrările dosarului, precum și hotărârea primei instanțe, prin prisma criticilor formulate de recurenți, Curtea constată următoarele:
Calitatea procesuală pasivă a recurentului pârât Ministerul Finanțelor Publice este justificată prin prisma dispozițiilor art. 1 din nr.OG 22/2002, aprobată prin Legea nr. 288/2002, conform cărora executarea obligațiilor de plată ale instituțiilor publice, în temeiul titlurilor executorii, se realizează din sumele aprobate prin bugetele acestora cu titlu de cheltuieli la care se încadrează obligația de plată respectivă.
Nu s-a solicitat, de către reclamantă, finanțarea de către un ordonator principal de credite, a altui ordonator principal de credite, ci alocarea, în buget, a sumele necesare efectuării plăților, în condițiile în care printre atribuțiile recurentului, reglementate de Legea nr. 500/2002, se regăsește și cea de coordonare a acțiunilor care sunt în responsabilitatea Guvernului cu privire la sistemul bugetar, și anume: pregătirea proiectelor legilor bugetare, ale legilor de rectificare, precum și ale legilor privind aprobarea contului general de execuție.
Nu se poate reține, așa cum susține recurentul, că este deja obligat de lege să aloce fondurile necesare plății drepturilor solicitate de reclamantă, deoarece, la data intrării în vigoare a nr.OUG 75/2008, sumele solicitate de reclamantă nu erau prevăzute într-un titlu executoriu. Prin urmare, recursul formulat de pârâtul Ministerul Finanțelor Publice este nefondat.
Cu privire la recursul declarat de pârâtul Ministerul Justiției și Libertăților, Curtea constată că acesta este fondat.
Potrivit dispozițiilor art. 155 Codul muncii, salariul cuprinde salariul de bază, indemnizațiile, sporurile, precum și alte adaosuri. Așadar, sporul de 50% pentru risc și suprasolicitare neuropsihică calculat la indemnizația de bază brută lunară, solicitat de intimata reclamantă, este un drept salarial.
Art. 283 alin. 1 lit. c Codul muncii prevede că cererile în vederea soluționării unui conflict de muncă pot fi formulate în termen de 3 ani de la data nașterii dreptului la acțiune, în situația în care obiectul conflictului individual de muncă constă în plata unor drepturi salariale neacordate sau a unor despăgubiri către salariat. Prin dispozițiile art. 166 alin. 1 Codul muncii se prevede, pentru situația în care obiectul conflictului individual de muncă constă în plata unor drepturi salariale, și care este data nașterii dreptului la acțiune, respectiv "data la care drepturile respective erau datorate".
Având în vedere dispozițiile art. 12 din Decretul nr. 167/1958, se constată că, în cazul prestațiilor succesive, cum sunt drepturile salariale, dreptul la acțiune pentru fiecare prestație se stinge printr-o prescripție deosebită, care începe să curgă de la data la care drepturile salariale erau datorate, care este data la care, conform art. 161 alin. 1 Codul muncii, se plătește salariul, cel puțin o dată pe lună.
Intimata a solicitat plata sporului de 50% pentru risc și suprasolicitare neuropsihică pentru perioada ianuarie 2004-decembrie 2007 și pe viitor, însă acțiunea a fost formulată la data de 8.09.2008, când era împlinit termenul de prescripție extinctivă pentru drepturile salariale succesive aferente perioadei ianuarie 2004-7 septembrie 2005.
Prima instanță a reținut că nu se poate pune problema prescrierii dreptului material la acțiune, atât timp cât dreptul subiectiv a fost abrogat prin OG 83/2000, aprobata prin Legea 334/2001, titularii dreptului subiectiv fiind în imposibilitatea juridică de a exercita dreptul la acțiune.
Or, așa cum s-a arătat, data la care s-a născut dreptul la acțiune este prevăzută în mod expres de lege, în art. 166 alin. 1 Codul muncii, pe de o parte, iar pe de altă parte, decizia în interesul legii nr. 21/2008 a fost pronunțată de instanța supremă, în vederea interpretării și aplicării unitare a legii, tocmai pentru că o chestiune de drept, respectiv abrogarea prevederilor art. 47 din Legea nr. 50/1996, a fost soluționată diferit de instanțele judecătorești.
Decizia în interesul legii presupune, implicit, că persoane interesate s-au adresat, anterior pronunțării acesteia, instanțelor judecătorești, în vederea recunoașterii dreptului patrimonial pretins a fi supraviețuit dispozițiilor de abrogare prevăzute de OG nr. 83/2000, și că instanțele judecătorești au soluționat aceste cereri, deci că dreptul la acțiune, care nu se confundă cu dreptul material, se născuse. Prin urmare, nimic nu a împiedicat-o pe intimată, ca și pe orice altă persoană, să ceară, deci să exercite dreptul la acțiune supus prescripției, și, eventual, să obțină în justiție, anterior pronunțării deciziei în interesul legii, protecția dreptului său material.
În consecință, față de considerentele expuse, avându-se în vedere și dispozițiile art. 312 alin. 1, 2 și 3 Cod proc. civilă, se va admite recursul declarat de pârâtul Ministerul Justiției și Libertăților și se va modifica în parte sentința, în sensul că se va admite excepția prescripției dreptului la acțiune și se va respinge acțiunea formulată de reclamantă privind plata sporului salarial aferent perioadei 1.01.2004-7.09.2005. Se vor menține celelalte dispoziții ale sentinței și se va respinge recursul declarat de pârâtul Ministerul Finanțelor Publice împotriva aceleiași sentințe.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul formulat de Ministerul Justiției împotriva sentinței civile nr. 88/28.10.2008 pronunțată de Curtea de APEL IAȘI, sentință pe care o modifică în parte, în sensul că:
Admite excepția prescripției dreptului la acțiune, invocată de pârâtul Ministerul Justiției.
Respinge cererea formulată de reclamanta () - în contradictoriu cu pârâții: Ministerul Justiției, Tribunalul Iași și Ministerul Economiei și Finanțelor având ca obiect obligarea pârâților Ministerul Justiției și Tribunalul Iași la plata sporului de risc și supra solicitare neuropsihică în procent de 50% din indemnizația de bază brută lunară pentru perioada 01.01.2004 -07.09.2005 și a pârâtului Ministerul Economiei și Finanțelor la alocarea sumelor necesare efectuării plății acestor drepturi bănești.
Menține restul dispozițiilor sentinței recurate care nu sunt contrare deciziei.
Respinge recursul formulat de Ministerul Economiei și Finanțelor, prin Direcția Generală a Finanțelor Publice a Județului
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, azi, 28.04.2009.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR
- - - - - -
Grefier
- -
Red.
Tehnored./
2 ex.
21.05.2009
Curtea de APEL IAȘI:
-
Președinte:Carmen BancuJudecători:Carmen Bancu, Cristina Mănăstireanu, Georgeta Pavelescu
