Drepturi salariale ale personalului din justiție. Decizia 465/2009. Curtea de Apel Iasi
| Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL IAȘI
SECȚIA LITIGII DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
DECIZIE Nr. 465
Ședința publică de la 28 Aprilie 2009
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Carmen Bancu
JUDECĂTOR 2: Cristina Mănăstireanu
JUDECĂTOR 3: Georgeta Pavelescu
Grefier - -
Pe rol judecarea cauzei având ca obiect litigiu de muncă privind recursul formulat de Ministerul Justiției și Libertăților împotriva sentinței civile nr. 136 din 25.11.2008 a Curții de APEL IAȘI (dosar nr-), intimați fiind, Curtea de Apel Iași și Ministerul Finanțelor Publice - prin Direcția Generală a Finanțelor Publice
La apelul nominal făcut în ședința publică au lipsit părțile.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează că dosarul este la prim termen și că s-a depus la dosar o cerere de comunicare a cererii de recurs de către intimatul Ministerul Finanțelor Publice - prin Direcția Generală a Finanțelor Publice I și un exemplar al încheierii prin care s-a admis cererea de abținere formulată de judecător -. S-a solicitat judecata în lipsă.
Instanța constată că recursul este formulat în termen și motivat și că nu există la dosar un duplicat al cererii de recurs care să fie comunicat intimatului Ministerul Finanțelor Publice - prin Direcția Generală a Finanțelor Publice Având în vedere că s-a solicitat judecata în lipsă, mai constată recursul în stare de judecată și rămâne în pronunțare cu privire la aceasta.
După deliberare,
CURTEA DE APEL,
Asupra recursului de față.
Prin acțiunea înregistrată pe rolul Curții de APEL IAȘI sub nr.834/45/30.09.2008 reclamanta a chemat în judecată pe pârâții: Ministerul Justiției, Curtea de APEL IAȘI, Ministerul Economiei și Finanțelor solicitând obligarea acestora la plata diferențelor de salarii, calculate pe baza valorii de referință sectorială prevăzută de lege pentru funcțiile de demnitate publică, corectată periodic în raport cu evoluția prețurilor de consum, în condițiile stabilite de lege, astfel:
- pentru perioada 1 octombrie 2005 - 31 ianuarie 2006, la valoarea de referință sectorială de 297,4 lei, conform OG9/2005;
- pentru perioada 1 februarie 2006 - 31martie 2006, la valoarea de referință sectorială de 312,3 lei, conform OG3/2006 în raport cu valoarea de referință sectorială la care au fost calculate drepturile salariale pentru perioadele de referință.
În motivarea acțiunii, reclamanta a invocat în principal dispozițiile art.1, 2 și 9 din Legea 50/1996.
Totodată, a precizat că atât dispozițiile art. 1 alin.1 din OG 134/1999 cât și cele ale art. 11din OG nr. 83/2000 și art. 2 alin.1 din OUG nr. 177 /2002 au stabilit în mod expres că "indemnizațiile pentru magistrați se stabilesc pe baza valorii de referință sectorială, prevăzută de lege pentru funcțiile de demnitate publică alese și numite, din cadrul autorităților legislativă și executivă".
În schimb, prin OUG nr. 27/2006, intrată în vigoare la 1 aprilie 2006 s-a prevăzut stabilirea indemnizației "pe baza valorii de referință sectorială și a coeficienților de multiplicare prevăzuți în anexă ", iar anexa 1 stabilit valoarea de referință sectorială ca fiind de 257 lei.
Procedându-se astfel, susține reclamanta, au fost încălcate principiile Constituției României, ale Legii nr. 303/2004, ale Codului muncii și ale Legii privind combaterea discriminării. Aceasta întrucât, potrivit OG nr. 3/2006, valoarea de referință sectorială pentru funcțiile de demnitate publică alese și numite era de 312,3 lei la 1 aprilie 2006, spre deosebire de cea de 257 lei stabilită pentru magistrați.
Drept urmare, prin OUG nr. 27/2006 a fost încălcat principiul echilibrului puterilor legislative, executive și judecătorești în cadrul democrației constituționale, principiu prevăzut de art. 3 alin.4 din Constituție și care include și componenta salarizării, ca element al noțiunii de echilibru al celor trei puteri de stat.
În mod similar OUG nr. 27/2006, se procedează și prin OG nr. 8/2007, întrucât se stabilește valoarea de referință sectorială la suma de 280,64 lei, deși la data intrării în vigoare a acestei ordonanțe, valoarea de referință sectorială era de 365 lei, conform OG nr. 10/2007.
Reclamanta arătat că prevederile OUG nr. 27/2006 și ale OG nr. 8/2007 sunt în contradicție și cu prevederile art. 74 din Legea nr. 303/2004, lege organică în vigoare la data apariției ordonanțelor, conform cărora: " drepturile salariale ale magistraților nu pot fi diminuate sau suspendate decât în cazurile prevăzute de prezenta lege".
S-a mai arătat că drepturile cu privire la salarizare recunoscute de lege nu pot fi diminuate unilateral întrucât s-ar încălca și teoria dreptului câștigat rezultă din principiile prevăzute de Codul muncii. Astfel, drepturile persoanelor încadrate în muncă nu pot face obiectul vreunei tranzacții, renunțări sau limitări, ele fiind apărate de stat împotriva oricăror încălcări, a manifestărilor de subiectivism, abuz sau arbitrariu.
Totodată, se susținut că acordarea unor valori de referință sectorială diferite în salarizarea puterilor statului contravine și spiritului OG nr. 137/2000, respectiv a art. 1 alin. 2 privind excluderea privilegiilor și discriminărilor în exercitarea drepturilor enunțate.
Cât despre actele normative care au corectat valoarea de referință sectorială prevăzută de lege pentru funcțiile de demnitate publică alese și numite, acestea au fost indicate de reclamanți ca fiind OUG nr. 123/2003,OG nr. 9/2005, OG nr. 3/2006 și OG nr. 10/2007.
Pârâtul Ministerul Justiției a formulat întâmpinare, pin care a solicitat respingerea acțiunii ca nefondată.
În principal, pârâtul a arătat că prevederile art. 1, art. 2 alin. (3) și <LLNK 12000 137131 302 27 55>art. 27 alin.(1) din Ordonanța Guvernului nr. 137/2000 privind prevenirea și sancționarea tuturor formelor de discriminare, republicată, sunt neconstituționale, în măsura în care din acestea se desprinde înțelesul că instanțele judecătorești au competența să anuleze ori să refuze aplicarea unor acte normative cu putere de lege, considerând că sunt discriminatorii, și să le înlocuiască cu norme create pe cale judiciară sau cu prevederi cuprinse în alte acte normative.
Pârâtul a mai arătat că, prin art.2 din OUG nr. 177/2002, indemnizațiile magistraților au fost stabilite pe baza valorii de referință sectorială prevăzută de lege pentru funcțiile de demnitate publică alese și numite din cadrul autorităților legislativă și executivă. Începând cu intrarea în vigoare a Legii 347/2003, care a modificat art.2 din OUG nr.177/2002 nu există temei legal pentru ca indemnizațiile personalului din cadrul autorității judecătorești să fie stabilite pe baza valorii de referință sectorială prevăzută de lege pentru funcțiile de demnitate publică alese și numite din cadrul autorităților legislativă și executivă, indemnizațiile acestora fiind stabilite expres și exclusiv prin OUG nr. 177/2002, OG nr.23/2005 și OUG nr. 27/2006. De altfel, începând cu 1 ianuarie 2003, persoanele care ocupă funcțiile de demnitate publică alese și numite din cadrul autorităților legislativă și executivă beneficiază de o indemnizație fixă, art.5 din Legea 154/1998 fiind abrogat de art.15 din OUG nr. 24/2000.
S-a mai arătat că dispozițiile OUG nr.177/2002 și OUG nr.27/2006 nu contravin Constituției, Legii nr.303/2004 sau Codului muncii. Că prin OUG nr. 27/2006, aprobată prin Legea nr.45/2007, drepturile salariale ale magistraților nu au fost diminuate, ci dimpotrivă, au fost majorate în raport cu cuantumul prevăzut în legislația anterioară. Și prin OG nr.8/2007 s-au acordat personalului auxiliar de specialitate creșteri salariale.
Pârâtul a mai susținut că principiul echilibrului celor trei puteri în stat prevăzut de Constituție nu presupune reglementarea drepturilor salariale în mod egal, neexistând temei constituțional pentru aplicarea aceleași valori de referință sectorială.
Pârâtul Ministerul Economiei și Finanțelor formulat întâmpinare și invocat excepția lipsei calității procesuale pasive, arătând că reprezintă Statul ca subiect de drepturi și obligații în fața organelor de justiție, precum și în alte situații în care participă în mod nemijlocit, în nume propriu, în raporturi juridice civile, numai dacă legea nu stabilește în acest scop un alt organ ( nr.HG 386/2007).
În cazul de față, raportul de drept procesual se poate lega valabil numai între titularii dreptului ce rezultă din raportul de drept material dedus judecății, concretizat în drepturi salariale. Împrejurarea că sumele respective pot fi virate din bugetul de stat, nu este de natură să-i confere calitatea procesuală pasivă în cauză.
Prin sentința nr.136/25.11.2008, Curtea de APEL IAȘIa admis excepția lipsei calității procesual pasive a Ministerului Economiei și Finanțelor și în consecință, a respins acțiunea formulată în contradictoriu cu acest minister, a admis acțiunea formulată de reclamanta în contradictoriu cu Ministerul Justiției, Curtea de APEL IAȘI și Ministerul Economiei și Finanțelor, pârâții: Ministerul Justiției și Curtea de APEL IAȘI fiind obligați la plata către reclamată a diferențelor de salarii, calculate pe baza următoarelor valori de referință sectorială:
- pentru perioada 1 octombrie 2005 - 31 ianuarie 2006, la valoarea de referință sectorială de 297,4 lei, conform OG9/2005;
- pentru perioada 1 februarie 2006 - 31 martie 2006, la valoarea de referință sectorială de 312,3 lei, conform OG3/2006 în raport cu valoarea de referință sectorială la care au fost calculate drepturile salariale pentru perioadele de referință, la care se adaugă sporurile legale.
Pentru a se pronunța astfel, prima instanță a reținut următoarele:
Reclamanta a avut, în perioada de referință, calitatea de judecător la Curtea de APEL IAȘI.
Potrivit art. 5 din Legea nr. 154/1998 privind sistemul de stabilire salariilor de bază în sectorul bugetar și a indemnizațiilor pentru persoane care ocupă funcții de demnitate publică, salariile de bază în sectorul bugetar se stabilesc pe baza următoarelor elemente:
- valoarea de referință universală;
- indicatorii de prioritate intersectorială, exprimați în procente, diferențiați pe domenii de activitate;
- valori de referință sectoriale, exprimate în lei, rezultate din înmulțirea valorii de referință universală cu indicatorii de prioritate intersectorială;
- grila de intervale pentru stabilirea salariilor de bază, pentru funcțiile fiecărui sector de activitate.
Potrivit art. 1 din OUG nr. 134/1999, aprobată prin Legea nr. 714/2001, începând cu luna septembrie 1999, valoarea coeficientului 1 de ierarhizare a salariilor de bază ale personalului din organele autorității judecătorești, reglementată de Legea nr. 50/1996, este egală cu valoarea de referință sectorială prevăzută de Legea nr. 154/1998 " pentru funcțiile de demnitate publică alese și numite, precum și pentru administrația publică centrală și locală. Această valoare se corectează periodic în raport cu evoluția prețurilor de consum în condițiile stabilite de prevederile legale pentru sectorul bugetar".
Prin art. 13 alin. 1 din Legea bugetului de stat pe anul 2001 nr. 216/2001, valoarea de referință universală a fost stabilită la 2.444.000 lei, iar indicatorul de prioritate intersectorială pentru funcțiile de demnitate publică alese, numite și asimilate acestora a fost prevăzut ca fiind de 0,62, astfel încât valoarea de referință sectorială rezultată era de 2.444.000 lei x 0,62 = 1.515.280 lei.
Prin legile anuale ulterioare referitoare la bugetul de stat nu au fost prevăzute modificări ale valorii de referință universală sau ale indicatorului de prioritate intersectorială pentru funcțiile de demnitate publică.
Drept urmare, OUG nr. 177/2002 privind salarizarea și alte drepturi ale magistraților, aprobată prin Legea nr. 347/2003, a prevăzut în mod corect în Anexa 1 calculul indemnizațiilor pentru magistrați începând cu 1 ianuarie 2003 pe baza unei valori de referință sectorială de 1.833.754 lei, egală cu cea prevăzută de lege pentru funcțiile de demnitate publică alese și numite din cadrul autorităților legislativă și executivă.
În baza art. 48 din OUG nr. 177/2002 și a art. 3 lit. e din OUG nr. 123/2003, valoarea de referință sectorială din Anexa 1 la OUG nr. 177/2002 a fost majorată cu 6% începând cu 1 ianuarie 2003 și cu 9% începând cu 1 octombrie 2003, respectiv cu 6% în luna ianuarie 2004 și cu 6% în luna octombrie 2004. În mod similar, prin majorări succesive, valoarea de referință sectorială pentru personalul auxiliar de specialitate din cadrul instanțelor judecătorești și a parchetelor de pe lângă acestea, salarizat conform Legii 50/1996 (până la intrarea în vigoare a OG nr. 8/2007), a ajuns, pentru același interval de timp, la 2.380.592 lei.
Pentru perioadele 1.05.2005 - 30.09.2005 și 1.10.2005 - 31.01.2006, deși OUG nr. 134/1999, aprobată prin Legea nr. 714/ 2001 era în vigoare (stabilind în mod expres egalitatea valorii de referință sectorială pentru personalul din organele autorității judecătorești cu cea prevăzute de lege pentru funcțiile de demnitate publică), iar conform art. 74 alin. 2 din Legea nr. 303/2004, lege organică, "drepturile salariale ale judecătorilor și procurorilor nu pot fi diminuate sau suspendate decât în cazurile prevăzute de prezenta lege", reclamantei nu i s-au acordat creșterile salariale prevăzute de OG nr. 9/2005 pentru personalul care ocupă funcții de demnitate publică.
Este de observat că deși conform denumirii sale, acest act normativ reglementează creșteri salariale pentru anul 2005 (acordate personalului contractual bugetar și persoanelor care ocupă funcții de demnitate publică), art. 2 alin. 3 și art. 3 alin. 4 din OG 9/2005 arată doar că în anexele VIII și IX sunt prevăzute indemnizațiile lunare pentru persoanele ce ocupă funcții de demnitate publică alese, numite și asimilate, acestora fără a se indica în mod explicit procentul de majorare al indemnizațiilor.
Având în vedere însă că, de exemplu, pentru funcția de demnitate publică aleasă de Președinte al României, indemnizația lunară era de:
- 46.764.000 lei la 1.01.2003, conform Anexei 7/1 a la OUG nr. 191/2002;
- 46.613.000 lei la 1.10.2003, conform Anexei 7/1 b la aceeași ordonanță;
- 49.409.780 lei la 1.01.2004, în baza creșterii de 6% prev. de art. 3 lit. a din OUG nr. 123/2003;
- 52.374.367 lei la 1.10.2004, în baza creșterii de 6% prev. de art. 3 lit.a din aceeași ordonanță și de 65.469.000 lei la 1.10.2005, conform Anexei 8/1 la OG nr. 9/2005, rezultă că indemnizațiile pentru persoanele ce ocupă funcții de demnitate publică alese, numite și asimilate acestora au crescut cu 25% începând cu 1.10.2005. Iar conform art. 3 alin. 5 din OG nr. 9/2005, începând cu luna ianuarie 2005 s-a acordat 45% din creșterea rezultată ca diferență între indemnizația stabilită potrivit anexelor acestei ordonanțe și indemnizația avută în luna decembrie 2004.
Drept urmare, în baza prevederilor legale anterior menționate, ale art. 1 alin. 4 din Constituția României care reglementează organizarea statului potrivit "principiului separației și echilibrului puterilor - legislativă, executivă și judecătorească - în cadrul democrației constituționale" și ale art. 1 alin. 1 din Legea nr. 304/2004 conform cărora "puterea judecătorească se exercită de Înalta Curte de Casație și Justiției și de celelalte instanțe judecătorești stabilite de lege", prima instanță a constatat ca fiind întemeiată pretenția reclamantei de a-i fi acordate creșterile salariale prev. de OG nr.9/2005.
Așadar, plecând de la valoarea de referință sectorială de 2.380.592 lei, la nivelul lunii decembrie 2004, salariile reclamantei trebuiau calculate pe baza valorii de referință sectorială pentru funcțiile de demnitate publică alese și numite de 297,4 lei pentru perioada 1.10.2005 - 31.01.2006 conform OG nr. 9/2005 și de 312,3 lei pentru perioada 1.02.2006 - 31.03.2006.
S-a mai reținut că, potrivit preambulului, OUG nr.27/29.03.2006 privind salarizarea și alte drepturi ale judecătorilor, procurorilor și altor categorii de personal din sistemul justiției a urmărit, între altele, armonizarea grilei de salarizare a acestora cu dispozițiile Legii nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor și procurorilor "prin care au fost aduse modificări substanțiale ale prevederilor referitoare la cariera judecătorilor și procurorilor cu incidență asupra salarizării". De asemenea, potrivit art. 2 din OUG nr. 27/2006, salarizarea și celelalte drepturi ale judecătorilor și procurorilor se stabilesc "ținându-se seama de locul și rolul justiției în statul de drept,de răspunderea, complexitatea și riscurile funcției, de incompatibilitățile și interdicțiile prevăzute de lege pentru aceste categorii de personal", aceste reglementări transpunând în mod evident principiul constituțional al echilibrului puterilor legislativă, executivă și judecătorească.
Cu toate acestea, în Anexa 1 la OUG nr. 27/2006 a fost înscrisă o valoare de referință sectorială mai mică decât cea prevăzută pentru funcțiile de demnitate publică, cu consecința diminuării indemnizațiilor magistraților, în disprețul dispozițiilor art. 74 alin. 2 din Legea nr. 303/2004.
Pentru aceste motive, instanța de fond, constatând că în speță sunt îndeplinite cumulativ condițiile necesare existenței discriminării în sensul arătat în doctrină art.16 din Constituția României, Protocolul 1 și 12 la Convenția Europeană a Drepturilor Omului, art. 14 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, art. 25 alin. (1) din Declarația Universală a Drepturilor Omului, în baza art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului a reținut ca fiind întemeiată acțiunea reclamantei în contradictoriu cu Ministerul Justiției și Curtea de APEL IAȘI.
În ceea ce privește acțiunea formulată în contradictoriu cu Ministerul Economiei și Finanțelor s-a reținut că este neîntemeiată, întrucât reclamanta a solicitat obligarea acestui minister la plata sumelor de bani rezultate din hotărâre, deși între aceste părți nu există raporturi de muncă.
Împotriva acestei sentințe a formulat recurs Ministerul Justiției, considerând-o ca fiind nelegală și netemeinică pentru următoarele motive:
Prin acordarea unei valori de referință sectorială majorată față de cea prevăzută de OUG nr. 177/2002 și OUG nr.27/2006, invocând o stare de discriminare, prima instanță a depășit atribuțiile puterii judecătorești și a legiferat acordarea unui drept salarial neprevăzut de legislația specifică categoriei profesionale a judecătorilor, fiind incident în cauză motivul de casare prevăzut de disp.art.304 pct.4 Cod.proc.civilă.
Se mai arată că, în acest sens s-a pronunțat și Curtea Constituțională cu ocazia soluționării excepției de neconstituționalitate a prevederilor art.1, 2 alin.3 și art.27 din nr.OG137/2000.
Astfel, prin deciziile nr. 818/819/820/03.07.2007, Curtea Constituțională constat că prevederile art. 1, art. 2 alin. (3) și <LLNK 12000 137131 302 27 55>art. 27 alin. (1) din Ordonanța Guvernului nr. 137/2000 privind prevenirea și sancționarea tuturor <LLNK 12formelor de discriminare, republicată, sunt neconstituționale, în măsura în care din acestea se desprinde înțelesul că instanțele judecătorești au competența să anuleze ori să refuze aplicarea unor acte normative cu putere de lege, considerând că sunt discriminatorii, și să le înlocuiască cu norme create pe cale judiciară sau cu prevederi cuprinse în acte normative neavute în vedere de legiuitor la adoptarea actelor normative considerate discriminatorii.
Așadar, se arată că stabilirea sistemului de salarizare pentru sectorul bugetar este un drept și o obligație a legiuitorului, iar modul de stabilire prin legi a unor drepturi nu este o problemă ce să poată fi apreciată din punct de vedere al discriminării, depășind cadrul legal reglementat prin Ordonanța Guvernului nr.137/2000.
Se mai arată că, în mod greșit, prin hotărârea pronunțată, s-a reținut că prin nr.OUG27/2006 au fost încălcate drepturile salariale ale reclamantei, deși pretențiile acesteia vizează o perioadă anterioară datei intrării în vigoare a acestui act normativ.
Se mai invocă faptul că hotărârea pronunțată de către prima instanță este criticabilă și pentru motivul de recurs prevăzut de disp.art.304 pct.9 din Codul d e procedură civilă, fiind dată cu aplicarea greșită a legii.
Astfel, prin art.2 din OUG nr. 177/2002, indemnizațiile magistraților au fost stabilite pe baza valorii de referință sectorială prevăzută de lege pentru funcțiile de demnitate publică alese și numite din cadrul autorităților legislativă și executivă.
Începând cu intrarea în vigoare a Legii 347/2003, care a modificat art.2 din OUG nr.177/2002, nu există temei legal pentru ca indemnizațiile personalului din cadrul autorității judecătorești să fie stabilite pe baza valorii de referință sectorială prevăzută de lege pentru funcțiile de demnitate publică alese și numite din cadrul autorităților legislativă și executivă, indemnizațiile acestora fiind stabilite expres și exclusiv prin OUG nr. 177/2002, OG nr.23/2005.
Se mai arată că actul normativ reținut de către prima instanță ca temei al admiterii acțiunii, respectiv nr.OG9/2005, reglementează creșterile salariale ce s-au acordat în anii 2005, 2006 și 2007 personalului bugetar salarizat potrivit nr.OUG24/2000 privind sistemul de stabilire a salariilor de bază pentru personalul contractual din sistemul bugetar și personalul salarizat potrivit anexelor nr.II și III la legea nr.154/1998 privind sistemul de stabilire a salariilor de bază în sectorul bugetar și a indemnizațiilor pentru persoane care ocupă funcții de demnitate publică și nu pot fi aplicate altor categorii de personal.
Recurentul mai invocă faptul că în mod greșit prima instanță a reținut că dispozițiile nr.OUG177/2002 și nr.OUG27/2006 contravin dispozițiilor art.73 din Legea nr.303/2004, ignorând că, în cuprinsul aceluiași articol, se prevede că salarizarea judecătorilor și procurorilor se stabilește prin legi speciale. Ori, legea specială care reglementa drepturile salariale ale judecătorilor și procurorilor la momentul intrării în vigoare a Legea nr.303/2004, era nr.OUG177/2002, astfel cum a fost aprobată prin Legea nr.347/2003, drepturile salariale ale magistraților nefiind diminuate.
Se mai arată că principiul echilibrului celor trei puteri în stat prevăzut de Constituție nu presupune reglementarea drepturilor salariale în mod egal.
De asemenea, dispozițiile nr.OUG 134/1999, aprobată prin Legea nr. 714/2001, au fost abrogate implicit, începând cu anul 2003, prin art. 1 din OUG nr. 177/2002.
În recurs nu s-au formulat întâmpinări și nu s-au administrat probe noi.
Analizând recursul formulat de Ministerul Justiției, prin reprezentant legal, prin prisma motivelor de recurs invocate și a dispozițiilor legale aplicabile, se reține că acesta este fondat pentru următoarele considerente:
În speță nu este incident motivul de casare prevăzut de disp.art. 304 pct.4 din Codul d e procedură civilă, neputându-se reține că prima instanță ar fi depășit, în soluționarea prezentei cauze, atribuțiile puterii judecătorești.
Astfel, potrivit Protocolului nr.12 la Convenția Europeană privind Drepturile Omului și Libertăților Fundamentale, paragraful 1, exercițiul drepturilor și libertăților recunoscute de lege trebuie să fie garantate fără nici o discriminare pe nici un temei precum sexul, rasa, culoarea, limba, religia, opinia politică sau alt tip de opinie, originea națională sau socială, apartenența la o minoritate națională, averea, nașterea sau alt statut. Nimeni nu poate fi discriminat de nici o autoritate pe nici un criteriu precum cele menționate în paragraful 1.
Art.14 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, în forma modificată prin Protocolul 12 garantează fără discriminare exercițiul drepturilor și libertăților recunoscute de lege.În acest sens sunt și dispozițiile art.1 al.2 lit.i) din OUG 137/2000.
În plus, tot în jurisprudența, cauza Von Kamann Nord - 14/83, s-a statuat că ordinea juridică comunitară permite tuturor persoanelor care se consideră nedreptățite de o discriminare rezultată din acte normative să o invoce efectiv în litigiile de pe rolul tribunalelor naționale.
Având în vedere toate aceste dispoziții, precum și disp.art.5 și 269 din Codul muncii, se reține că instanțele de judecată, atunci când constată că în cauzele deduse judecății lor sunt întrunite condițiile pentru existența unei discriminări directe sau indirecte, sunt îndreptățite și chiar obligate să acorde despăgubiri persoanelor vătămate în drepturile lor.
Pentru aceste motive, deciziile Curții Constituționale nr.818/819/820/03.07.2007 nu pot împieta soluționarea unor asemenea litigii.
Se reține însă ca fiind întemeiat motivul de recurs invocat de către Ministerul Justiției privind aplicarea greșită a legii în cauză, pentru următoarele considerente:
În speță, nu sunt îndeplinite cumulativ condițiile necesare existenței discriminării, în sensul arătat în doctrină și OG137/2000, art.16 din Constituția României, Protocolul 1 și 12 la Convenția Europeană a Drepturilor Omului, art. 14 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, art. 25 alin. (1) din Declarația Universală a Drepturilor Omului, respectiv: existența unor persoane sau situații aflate în poziții comparabile, existența unui tratament diferențiat, tratamentul diferențiat să nu fie justificat obiectiv de un scop legitim, iar metodele de atingere a acelui scop să nu fie adecvate și necesare.
Astfel, potrivit art. 2 alin.1 din nr.OUG 177/2002, până la aprobarea acestei ordonanțe prin Legea nr.347/2003, indemnizațiile pentru magistrați se stabileau pe baza valorii de referință sectorială, prevăzută de lege pentru funcțiile de demnitate publică alese și numite, din cadrul autorităților legislativă și executivă, această valoare, actualizată periodic potrivit dispozițiilor legale, fiind aplicată de drept și magistraților.
Prin Legea nr.347/2003, dispozițiile art.2 alin.1 au fost însă modificate, indemnizațiile pentru magistrați stabilindu-se pe baza valorii de referință sectorială prevăzută în anexa nr.1 la.OUG nr. 177/2002.
Prin nr.OUG 27/2006, au fost abrogate dispozițiile nr.OUG 177/2002 și s-a prevăzut stabilirea indemnizației pe baza valorii de referință sectorială și a coeficienților de multiplicare prevăzuți în anexa 1.
În mod greșit prima instanță a reținut că în speță ar fi aplicabile dispozițiile OUG nr. 134/1999, aprobată prin Legea nr. 714/2001, ce prevedea că, începând cu luna septembrie 1999, valoarea coeficientului 1 de ierarhizare a salariilor de bază ale personalului din organele autorității judecătorești, reglementată de Legea nr. 50/1996, este egală cu valoarea de referință sectorială prevăzută de Legea nr. 154/1998 pentru funcțiile de demnitate publică alese și numite, precum și pentru administrația publică centrală și locală, această valoare fiind corectată periodic în raport cu evoluția prețurilor de consum în condițiile stabilite de prevederile legale pentru sectorul bugetar.
Se reține în acest sens că, deși acest act normativ nu a fost expres abrogat, acesta nu-și mai poate găsi aplicarea în condițiile în care indemnizațiile pentru fiecare dintre funcțiile de demnitate publică alese și numite au fost stabilite prin acte normative ulterioare într-un anumit cuantum, fără a mai fi precizați nici coeficienți de multiplicare, nici valoarea de referință sectorială la care aceștia să fie aplicați.
Astfel, începând cu data de 01.01.2003, anexele nr.II.1 și II.2 la Legea nr.154/1998, ce prevedeau atât valoarea de referință sectorială, cât și coeficienții de multiplicare pentru fiecare dintre funcțiile de demnitate publică alese și numite, a fost înlocuită cu anexele VII.1a și VII.2b, prin nr.OUG191/2002, ce cuprind doar indemnizațiile pentru aceste funcții.
De asemenea, potrivit disp.art. 2 alin.3 din nr.OG 9/2005, indemnizațiile lunare pentru persoanele care ocupa funcții de demnitate publica alese și numite, precum și pentru persoanele care ocupa funcții asimilate cu funcții de demnitate publica, stabilite potrivit anexelor nr. II și III la <LLNK 11998 154 10 201 0 18>Legea nr. 154/1998 privind sistemul de stabilire a salariilor de baza în sectorul bugetar și a indemnizațiilor pentru persoane care ocupa funcții de demnitate publica, cu modificările și completările ulterioare, sunt cele prevăzute în anexele nr. VIII și IX.
Având în vedere faptul că, începând cu data de 01.01.2003, nu s-a mai prevăzut de către legiuitor o valoare de referință sectorială (sau indicator de prioritate intersectorială pe baza căruia să se stabilească o asemenea valoare) pentru funcțiile de demnitate publică, Curtea reține că în mod eronat prima instanță a stabilit existența unei situații discriminatorii în ceea ce privește indemnizația la care era îndreptățită reclamanta, pornind de la o valoare de referință rezultată în urma unui calcul matematic, fără a exista potrivit legii un element de comparație în ceea ce privește modul de calcul al indemnizațiilor cuvenite magistraților și persoanelor care ocupa funcții de demnitate publica alese și numite.
Pentru aceste considerente se reține că în cauză nu sunt aplicabile nici dispozițiile art.74 alin.2 din Legea nr.303/2004, nefiind dovedit că drepturile salariale ale reclamantei ar fi fost diminuate de către pârâți în perioada în care aceasta solicită despăgubiri.
Având în vedere aceste considerente, se reține că în mod greșit prima instanță a admis acțiunea reclamantei și a acordat acesteia despăgubiri pentru discriminare, urmând ca, în temeiul disp.art.312 alin.2 Codul d e procedură civilă, să se admită recursul formulat de Ministerul Justiției și să se modifice în parte sentința primei instanțe, în sensul de a se respinge acțiunea formulată de reclamanta și a se menține restul dispozițiilor sentinței recurate care nu sunt contrare prezentei decizii.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul formulat de Ministerul Justiției împotriva sentinței nr.136/25.11.2008 pronunțată de Curtea de APEL IAȘI, sentință pe care o modifică în parte, în sensul că:
Respinge acțiunea formulată de reclamanta în contradictoriu cu pârâții: Ministerul Justiției și Curtea de APEL IAȘI.
Menține restul dispozițiilor sentinței recurate care nu sunt contrare prezentei decizii.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, azi, 28.04.2009.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
GREFIER,
Red./Tehnored.:;
2 ex.-20.05.2009;
Jud. fond.: - Curtea de APEL IAȘI:-;
- -.
Președinte:Carmen BancuJudecători:Carmen Bancu, Cristina Mănăstireanu, Georgeta Pavelescu
